Ponta mondialu’ rescrie diplomaţia Romaniei

Cand un stat transforma politica interna in politica externa este semnalul clar ca normalitatea in relatiile internationala ale acelui stat se transforma in haos. Din nefericire, guvernul Ponta a debutat printr-o gafa si o tine intr-o continua gafa pana astazi, la 6 luni de la inagurarea acestui nefericit guvern.  Ponta si guvernul condus de el inca nu au aflat ca Romania este membra a Uniunii Europene si a aliantei Nord Atlantice.  Declaratiile lui Ponta de marti la Ambasada Turciei din care, citez – “Premierul Victor Ponta a transmis Guvernului de la Ankara că Turcia poate conta pe România ca partener şi „aliat militar”, având în vedere problemele înregistrate la frontiera estică, în contextul în care între Turcia şi Siria există tensiuni la frontieră”.

Absolut de acord, ceea ce a uitat dl Ponta este ca o astfel de promisiune se poate face numai in cadrul NATO. Nu cunoaste dl Ponta, premierul Romaniei  articolul  5 al tratatul  de alianta pe care l-a semnat statul roman,  care mentioneaza: “Partile convin ca un atac armat impotriva uneia sau a mai multora dintre ele in Europa sau in America de Nord va fi considerat ca un atac impotriva tuturor”. Deci Romania poate ajuta cu multe oftaturi Turcia fara aprobarea unanima a membrilor NATO printre care se numara si  Turcia.

Vizita dlui Gordon şi “revoluţiunea” de la Bucureşti (2). Concluzii

Să gândim “americăneşte” – linii generale. Intr-un stat normal, opozitia la guvernare este un element politic important si schimbarea DEMOCRATICA si LEGALA a regimului a fost, este si va fi vazuta ca normala si sanatoasa politic. Relatiile americane cu orice alt stat din lume, in afara Marii Britanii, sunt bazate pe cinci postulate, care s-au dovedit reale de-a lungul unui secol: (1) America nu da nimic daca nu sti sa ceri; (2) America nu da nimic daca nu primeste ceva la schimb; (3) America vrea sa primeasca cat mai mult si cat mai ieftin; (4) Cuvantul cheie intr-o relatie bilaterala de la ultimul boschetar si pana la Presedinte este “worthy” – daca merita sau daca valoreaza; (5) Politica externa a Americii este o extensie a politicii interne. Nimeni nu poate fi cu adevarat important intr-o relatie cu  America fara a oferi un “trade-off” intern – influenta asupra unei parti a electoratului american, afaceri, resurse sau o acoperire mediatica simpatetica; (6) “Valorile comune” (common values) chiar conteaza, cu tot cinismul si scepticismul celor insirate mai sus.

Importanta Romaniei s-a diminuat profund odata cu inceputul crizei economice si dupa perioada Bush jr., cand Administratia Obama a hotarat noua politica regionala sub semnul noii gandiri strategice, cunoscute sub numele de “new-start”, care incearca sa satisfaca tendintele de retragere din zone considerate ne-esentiale pentru aceasta noua administratie.

Politica externă a “domnilor” Marga

Desi Romania nu a avut niciodata o “scoala diplomatica” serioasa, a avut insa cativa diplomati seriosi, care se pot enumera chiar printre cei 100 de fruntasi ai diplomatiei secolului al  XX-lea. Nu ne putem compara cu Quai d’Orsay, Foreign Office, Auswärtiges Amt sau Department of State. Secolul al XXI-lea ne-a prins poate cu cele mai mari esecuri in formarea unei diplomatii coerente, care sa implementeze politici trans-partizare, necesare unui stat de genul statului Roman.

Am scris o data intr-un articol pe care l-am publicat pe Curs de Guvernare ca orice dictionar sau enciclopedie veti deschide o sa gasiti in definitia “diplomatiei” faptul ca nicidecum nu este vorba de o meserie, ci de o “arta”. Definitia enciclopedica ar fi: “Diplomaţia este arta şi practica de a purta negocieri între reprezentanţi împuterniciţi ai unor naţiuni sau grupuri diverse”.

Libia ca fapt divers

Primavara araba din Libia s-a terminat asa cum stim cu totii – dictatorul Gaddafi a fost ucis conform standardelor democratiilor islamice noi aparute, contractele de explorare a petrolului libian au fost revizuite, Sha’aria (legea islamica) a fost instaurata, Cirenaica (Cyrenaica) se doreste independenta si cele aproximativ 300 de triburi se lupta asa cum au facut-o de secole, cu mici intreruperi dictatoriale. Daca Occidentul doreste sau nu, astazi se vede cu ochiul liber ca statul national libian a fost reprezentat de dictatorul defunct si colonelul nebun, Muammar Gaddafi. Disparitia lui ar putea avea consecinte despre care am scris si bineinteles cred in continuare ca ceea ce am scris atunci se va intampla.

Îndreptar de politică externă pentru politicianul amator

Deoarece majoritatea politicienilor romani considera ca nu au de invatat nimic de la nimeni, acest articol este in primul rand pentru cititorii Politeia, care doresc sa aprecieze o vizita in strainatate a alesilor lor. Articolul nu se refera la Victor Ponta in particular, ci la o mare parte a politicului romanesc, inclusiv al varfurilor politice care au fost, sunt si probabil vor mai fi pana in momentul cand electoratul ii va sili sa devina profesionisti.

Ormuz

Daca exista in lumea “esternirilor” un loc in care combatantii se “privesc  in ochi”, cantarind miscarile adversarului, acesta se numeste stramtoarea Ormuz (Hormuz). Ormuz este o stramtoare care desparte Peninsula Araba de Iran, cu o latime minima de 54 de kilometri, intre Oman si insulele aflate in apele teritoriale ale Iranului. Conform datelor publicate de EIA (US Energy Information Administration), in anul 2009 (nu exista date mai recente), trec zilnic prin stramtoarea Ormuz  cam 13 nave petroliere, care transporta 15,5 milioane de barili – asta insemnand cam 33% din transporturile maritime de petrol la nivel mondial. (sursa datelor, aici) De mentionat ca inchiderea acestei stramtori in cazul unui conflict armat ar putea duce pretul petrolului la cifre pe care nici un expert nu le poate inchipui, desi exista posibilitati terestre de a-l transporta, dar care l-ar scumpi cu cel putin 18-26 de USD. (Vezi harta T-2).   

Tahrir intre democratie si anarhie (2)

Inainte de a continua articolul inceput ieri, as dori sa fac niste precizari, cunoscute sau mai putin cunoscute de majoritatea cititorilor potentiali ai acestui articol. Arab nu este sinonimul la musulman, asa cum musulman nu este intotdeauna arab. In lume traiesc aproximativ 300 de milioane de oameni care se considera arabi si cam 1,5 – 1,8 miliarde de musulmani. Intre secolele al VII-lea si al IX-lea majoritatea arabilor au devenit musulmani; astazi, cam 85-87% dintre ei se considera musulmani, restul adoptand alte religii, majoritatea celor ne-musulmani fiind crestini.   Important de mentionat ca nici persanii (iranienii) si nici turcii nu sunt arabi. La fel de important de mentionat este ca istoria timpurie a Orientului Mijlociu a cunoscut regate arabe care au adoptat crestinismul si o sumedenie de triburi arabe care au adoptat iudaismul. Probabil ca primul imparat roman care a fost crestin, inaintea lui Constantin, a fost de origina araba – Marcus Iulius Philippus (198 – 249 d.Hr.), cunoscut  si ca Filip Arabul, caruia documentatia istorica (Eusebiu din Cezarea) ii acorda o simpatie clara fata de crestinii imperiului, o convertire secreta si o apropiere intelectuala de Origene.

Tahrir intre democratie si anarhie (1)

Moto: Tara mea, Egiptul, nu mai este Africa; noi suntem acum parte din Europa. Este natural deci sa abandonam vechile noastre obiceiuri si sa adoptam un nou sistem apropiat de noile noastre conditii de viata. Ismail „Magnificul” (1879)

Ismail Paşa, supranumit “Magnificul”, este intemeitorul Egiptului modern. Ismail, nascut si crescut in Egipt, are o descendenta foarte interesanta – albanez  pe line paternala si valah (roman) pe linie maternala. Mama lui (Hoşiar) fiind sora mamei sultanului Otoman(Valide Sultan) Mahmud al II-lea – o romanca numita Hasna (cea frumoasa). Respectivul Paşa a fost schimbat de Otomani dupa o domnie de 16 ani, la insistenta si presiunile Regatului Unit. Saracul paşa nu a inteles ca britanicii doreau Egiptul asa cum era de veacuri.

Penultimul Gaddafi

Ieri a fost prins penultimul Gaddafi, vestitul si belicosul Seif al-Islam – Sabia Islamului. El a fost interceptat in localitatea Obari (Awari), langa o exploatare petroliera aflata in administratia spaniolilor, pe drum spre granita cu Nigerul. La exact o luna dupa moartea tatalui sau, Muammar, a fost prins si fiul sorocit sa fie urmasul sau. Seif al-Islam a fugit in aceiasi zi cu tatal sau din cea de a doua citadela a familiei, Bani Walid.

Orientul Mijlociu, vremea lupilor şi babele care se piaptănă

Nota:  Generalizez Orientul Mijlociu incluzand si Magrebul.

Dupa o perioada de animozitati violente lucrurile se indreapta spre o noua asezare geopolitica si pe aceste meleaguri bantuite de fantomele trecutului schimbate recent in unele ale prezentului. Intrebarea centrala ar fi daca s-a terminat sau nu? Personal nu cred! Cred insa ca vom asista cel putin la inca doua reprize, la fel de violente ca cele pe care le-am parcurs, poate mai violente.

Petrolul ca preţ al libertăţii

Inainte de a-mi atrage toate criticile de care am parte de la multi comentatori, in special pe siturile in care public in afara blogului meu, adica Hotnwes / Contributors, tin sa anunt ca orice pret platit pentru libertate nu este nici mare si nici prea scump. Libertatea pentru un conservator ca mine este idealul cel mai profund posibil.  Ca adept al lui Clinton Rossiter nu pot sa nu-l citez in preambulul acestui articol, care poate fi considerat controversat, sceptic sau mai rau, cinic. Nimic mai departe decat asta! Sunt realist si cronicar impartial al lumii in care traim!

Despre egalitate sau libertate: Caracteristica societatii conservatoare e mai degraba echitatea decit egalitatea; reconcilierea claselor mai degraba decat abolirea lor. Pus sa aleaga intre libertate si egalitate, conservatorul va alege nedezmintit libertatea. Pentru ca, de fapt, superioritatea libertatii asupra egalitatii sta la baza traditiei conservatoare.

Apologii caniculare: sezonul netoţilor

In umbra “atentatelor” aproape iminente la adresa buzunarelor cetatenilor europeni si americani se desfasoara o intreaga serie de evenimente, la fel de amenintatoare, care din nefericire trec neobservate din cauza maruntisurilor cu care presa este obisnuita in perioada etichetata in presa anglo-saxona drept “sezonul netoţilor” (silly season). Deoarece numai linistite nu sunt aceste timpuri am sa incerc sa atrag atentia asupra trei  evenimente pe care personal le consider necesare de comentat.

Turcia şi Sultanul Erdoğan

Astazi aproape 50 de milioane de turci sunt asteptaţi la urne pentru alegerile parlamentare în care Partidul Justiţiei şi Dezvoltării (AKP), al premierului Recep Tayyip Erdoğan, este considerat favorit. Sondajele il creditează pe Erdoğan si partidul lui, AKP cu 45 % din voturi (faţă de 47 % avute în 2007). Principalul partid al opoziţiei laice, Partidul Republican al Poporului (CHP), condus de Kemal Kiliçdaroglu, pare capabil să facă o surpriză, fiind creditat cu 30 % din intenţiile de vot (faţă de 21 % în 2007). Partidul Acţiunii Naţionaliste (MHP) este creditat cu între 10 şi 12 %.