Vizita dlui Gordon şi “revoluţiunea” de la Bucureşti (2). Concluzii

Să gândim “americăneşte” – linii generale. Intr-un stat normal, opozitia la guvernare este un element politic important si schimbarea DEMOCRATICA si LEGALA a regimului a fost, este si va fi vazuta ca normala si sanatoasa politic. Relatiile americane cu orice alt stat din lume, in afara Marii Britanii, sunt bazate pe cinci postulate, care s-au dovedit reale de-a lungul unui secol: (1) America nu da nimic daca nu sti sa ceri; (2) America nu da nimic daca nu primeste ceva la schimb; (3) America vrea sa primeasca cat mai mult si cat mai ieftin; (4) Cuvantul cheie intr-o relatie bilaterala de la ultimul boschetar si pana la Presedinte este “worthy” – daca merita sau daca valoreaza; (5) Politica externa a Americii este o extensie a politicii interne. Nimeni nu poate fi cu adevarat important intr-o relatie cu  America fara a oferi un “trade-off” intern – influenta asupra unei parti a electoratului american, afaceri, resurse sau o acoperire mediatica simpatetica; (6) “Valorile comune” (common values) chiar conteaza, cu tot cinismul si scepticismul celor insirate mai sus.

Importanta Romaniei s-a diminuat profund odata cu inceputul crizei economice si dupa perioada Bush jr., cand Administratia Obama a hotarat noua politica regionala sub semnul noii gandiri strategice, cunoscute sub numele de “new-start”, care incearca sa satisfaca tendintele de retragere din zone considerate ne-esentiale pentru aceasta noua administratie.

Vizita dlui Gordon şi “revoluţiunea” de la Bucureşti (1)

 De la prima privire s-ar parea ca dl Philip Gordon, care ne viziteaza incepand de astazi, nu este un om extrem de important in ierarhia americana – gresit! Importanta dlui Gordon este majora nu prin titulatura lui ci prin subiectul responsabilitatilor lui. Dl Philip Gordon este Assistant Secretary of State for European and Eurasian Affairs, adica mai pe romaneste adjunctul ministrului de externe american in regiunea Europeana si Eurasiana. Deci asta inseamna multe tari si multe subiecte de tratat, de fapt exact 50, cel putin asa mentioneaza fisa postului publicata de State Department.

Din fericire pentru el, dl Gordon nu si-a plagiat doctoratul de la Johns Hopkins University, primit in 1991, el fiind un foarte apreciat academic. Dl Gordon a predat la  IISS in Londra (International Institute for Strategic Studies), INSEAD Fontainebleau („Institut Européen d’Administration des Affaires”) si ca lucrurile sa fie complete  si laDGAP (Deutsche Gesellschaft Für Auswärtige Politik), de mentionat ca este si Senior Fellow la Brookings Institution, Washington si IISS, Londra.

Note geopolitice: mai – iunie 2012 (1)

Toate titlurile din acest articol sunt rezumate ale unor articole scrise de Theophyle in ultimele saptamani si nepublicate pe bloguri la nivel de “Creative Commons License”.

Situatia Orientului Mijlociu dupa asa numita “Primavara Araba”.  Provocate conform unui plan anume sau spontane, revoltele din lumea araba au un singur rezultat cert – dictaturile laice ale Orientului Mijlociu intr-un fel sau altul au fost sau vor fi schimbate de “democratii islamice”, de genul celei din Iran sau dictaturi fundamentaliste, asemanatoare celor din Arabia Saudita – ambele forme de guvernare avand un numitor comun, impunerea legii islamice – sha’aria.

Libia ca fapt divers

Primavara araba din Libia s-a terminat asa cum stim cu totii – dictatorul Gaddafi a fost ucis conform standardelor democratiilor islamice noi aparute, contractele de explorare a petrolului libian au fost revizuite, Sha’aria (legea islamica) a fost instaurata, Cirenaica (Cyrenaica) se doreste independenta si cele aproximativ 300 de triburi se lupta asa cum au facut-o de secole, cu mici intreruperi dictatoriale. Daca Occidentul doreste sau nu, astazi se vede cu ochiul liber ca statul national libian a fost reprezentat de dictatorul defunct si colonelul nebun, Muammar Gaddafi. Disparitia lui ar putea avea consecinte despre care am scris si bineinteles cred in continuare ca ceea ce am scris atunci se va intampla.

Saptămâna nucleară a Preşedintelui Obama

“Saptămâna nucleară” a Presedintelui Obama a inceput duminica trecuta cu un discurs premergator intalnirilor care se anuntau dificile cu Premierul israelian, Benjamin Netanyahu. Discursul lui Obama la AIPAC (American Israel Public Affairs Committee)  a fost unul care sa convinga audienta de sinceritatea in promisiunea repetata ca el si administratia lui sunt un aliat loial al Israelului – „Iranul să nu aibă îndoieli despre hotărârea Statelor Unite” iar opţiunile aflate în pregătire merg până la „eforturi militare, pentru a fi în gardă în orice situaţie”, a declarat Obama, amintind că administratia lui nu a ezitat să recurgă la forţă când interesele Americii au cerut-o. Bineinteles ca Presedintele Obama a criticat (destul de minor) pozitia Premierului Netanyahu, mentionand ca – multiplicarea ameninţărilor israeliene de atacare a Iranului nu pot fi de ajutor intereselor ambelor state: „Se vorbeşte prea mult despre război”. Raspunsul lui Netanyahu dupa intalnirea cu Presedintele Obama (luni seara) a fost prompt si destul de clar – “În calitate de premier al Israelului, nu îmi voi lăsa niciodată poporul să trăiască sub ameninţarea unei distrugeri” si a continuat „Din nefericire, programul nuclear iranian a continuat să se dezvolte. Israelul a aşteptat ca diplomaţia să funcţioneze, noi am aşteptat ca sancţiunile să funcţioneze. Niciunul dintre noi nu poate să îşi permită să mai aştepte mult timp”

Spiritul European şi politica externă la români! (2)

Puteti considera articolul de fata o continuare a articolului precedent, publicat sub titlul “Gheorghe, balaurul şi politica externă la români! (1)”.

Nu am toate datele problemei pentru a analiza pertinent pozitia Romaniei in cazul candidaturii  Serbiei si fata de o posibila adererare a acestui stat la Uniunea Europeana.  Deci nu de asta ma voi ocupa. Am sa incerc sa analizez doua figuri de lideri Europeni care ne-au acuzat, citez –  „greutati” comise din  ratiuni de “politica interna”, “lipsa de spirit european” . Cele doua figuri sunt Guido Westerwelle si Carl Bild.

Doomsday şi analizele despre Orientul Mijlociu

Am asistat (pasiv) la o discutie dintre amicii mei pe FB. Dintr-o parte – o atitudine hilara despre potentialul militar pe care il are sau nu il are Israel-ul, insotit de o atitudine aproape pro-iraniana  si “contra” unora care anulau aceasta parere cu argumente mai mult sau mai putin fezabile.

Desi am scris destule analize despre Orientul Mijlociu, care din nefericire se indreapta cu pasi mult prea grabiti  spre un conflict inevitabil, nu mi-am permis sa fac o adevarata analiza tactica si strategica despre acest conflict probabil, tocmai pentru ca la ora actuala cine crede ca poate anticipa miscarile adversarilor in general sau ale Israelului in particular greseste amarnic. Intr-un fel sau altul am gasit si motivatia sa o fac – acel dialog aproape copilaresc de pro si contra in fata unei tragedii de proportii care ne poate cuprinde si pe noi. Deci, foarte pe scurt pentru a cruta cititorul de inca o analiza lunga si plictisitoare pe acest subiect.

Hegemoni şi hegemonii

Nu cred ca cineva in lumea in care traim poate deschide ziarul sau intra intr-un portal de stiri fara sa gaseasca cateva stiri, comentarii sau editoriale in care sa nu o “intalnim” pe dna Merkel, Germania, China sau Iran. Hegemonii trecutului au obosit facand loc la altii noi. Unii sunt deja consacrati, altii isi construiesc strategiile pe care le considera posibile  spre o hegemonie locala sau mondiala. Mai mult decat clar ca lumea noastra a devenit o lume politica multipolara, cu varfuri regionale, de fapt o globalitate destructurata si o lume economico-financiara cu o globalitate perfecta (vezi postarile despre globalizare si globalitate). Dupa parerea mea, asta este si cauza faptului ca nici o hotarare politica nu poate rezolva probleme economico-financiare. Hyper-puterea a disparut si cele care i-au urmat nu mai au nici pe departe potentialul necesar de a convinge sau a impune solutii.

Orientul Mijlociu si Nordul Africii – Pe drum spre confruntare / Partea a Treia

Nota: Acest articol este o sinteza a unor analize publicate sau in curs de publicare de “Politeia Geopolitical Analyses” . Acest articol este partea a treia din acest serial si este o continuare a articolelor – “Magreb (Nordul Africii) / Maroc, Tunisia, Libia si Egipt” si “Peninsula Araba / Arabia Saudita si Emiratele din Golf”.

Partea a Treia – Levant / Pionul Sirian

Din cauza unor evenimente internationale recente si unor noi aprecieri survenite din cauza unor noi informatii aparute in mass-media si din alte surse deschise, am refacut ordinea postarilor din aceasta serie de articole. Aceasta rearanjare include si noi aprecieri despre evenimente posibile in aceasta regiune.

Orientul Mijlociu si Nordul Africii – Pe drum spre confruntare / Partea a Doua

Nota: Acest articol este o sinteza a unor analize publicate sau in curs de publicare de “Politeia Geopolitical Analyses” .

Partea a Doua – Peninsula Araba / Arabia Saudita si Emiratele din Golf.

Arabia Saudită este o monarhie condusă de descendentii de sex masculin ai regelui Abd Al Aziz Al Saud, Quranul este Constitutia regatului si jurisprudenta saudita este bazata pe Shari’a (legea islamica derivata din comentariile Quranului). Arabia Saudită nu are parlament, în schimb există un forum national, “Consiliul Consultativ”, care este compus din 150 cetăteni sauditi numiti de rege, pentru o perioadă de patru ani pentru a servi într-un rol consultativ. Numărul membrilor Consiliului a crescut în mod constant de-a lungul anilor si are propriile sale comitete si o capacitate limitată de a discuta despre legislatia propusă, dar functia sa principală este de a-l consilia pe rege. De facto, Regatul este guvernat de Rege si un Consiliu de Coroana condus de mostenitorul tronului, care de cele mai multe ori este adevaratul guvernant absolut. Nici partidele politice sau sindicatele nu sunt permise. Arabia Saudita este condusa astazi de Regele Abdullah (bin Abdulaziz) al-Saud (87 de ani), care  il succede la tron fratelui său, regele Fahd, la moartea acestuia (1 august 2005); a fost print mostenitor din 1982 si conduce efectiv de la 1 ianuarie 1996, când, din motive de sănătate, Fahd nu mai este apt să-si exercite prerogativele regale. Oficial preia tronul la 3 august 2005.

Orientul Mijlociu si Nordul Africii – Pe drum spre confruntare / Prima Parte

Nota: Acest articol este o sinteza a unor analize publicate sau in curs de publicare de “Politeia Geopolitical Analyses” .

Prima Parte –  Magreb (Nordul Africii)

Maroc – Islamiştii Partidului Justiţie şi Dezvoltare (PJD) au câştigat alegerile legislative din  25 noiembrie,  obţinând 107 mandate din totalul de 395.  PJD avea 47 de deputaţi în formula anterioară a camerei de 325 de membri. Această victorie l-a obligat pe  regele Mohamed al VI-lea să aleagă din cadrul acestui partid  prim-ministrul responsabil de formarea unui Guvern de coaliţie. Partidul Istiqlal (Independenţă) al actualului premier Abbas El Fassi a obţinut 60 de locuri, iar Adunarea Naţională a Independenţilor (RNI) a ministrului Economiei şi Finanţelor, Salaheddine Mezouar, a obţinut 52 de locuri. In ultima perioada au avut loc cateva demonstratii serioase ale tinerilor someri care se asteptau la mult mai multe reforme democratice. Situatia in Maroc este deocamdata stabila, dar tensionata.

Începe „Războiul de Treizeci de Ani” in Orientul Mijlociu?

Nota-1 : Despre Războiul de Treizeci de Ani. Razboiul respectiv a durat din 1618 până în 1648 și a fost un război purtat sub pretext religios. Cauza principală a fost lupta pentru hegemonie în Europa, în special ambiția Franței, condusă de cardinalul Richelieu, de a se profila pe plan european în detrimentul Sfântului Imperiu Romano-German. Astfel, regatul Franței, prin subsidii financiare și sprijin moral, a încurajat și amplificat resentimentele antiimperiale ale principilor protestanți germani. Aceștia, sub conducerea principelui elector Frederic al IV-lea al Palatinatului, au pus pe picioare, în anul 1608, Uniunea Protestantă, în sprijinul căreia au intervenit militar, pe parcursul războiului, Franța, Olanda, Danemarca, Suedia – cu regele Gustav Adolf și Transilvania. De partea cealaltă, principele elector Maximilian I de Bavaria a organizat, în anul 1609, coaliția intitulată Liga Catolică, proimperială. Mai multe detalii, aici.

Final de an, început de epocă

Cu greutati si cu bucurii, anul 2011 are un mare merit pentru cei care au urmarit evenimentele principale ale sale. In 2011 am aflat ca avem politicieni de nivel mondial, asemanatori electoratelor captive de peste tot in lumea votului universal – politicieni mediocri, copii identice ale majoritatilor electoratului care i-a ales, deci Romania nu este ceva iesit din comun. Cred ca  blogul Politeia a redat o mare parte a acestor evenimente, analizand obiectiv pe cele importante.