2012 : Alegeri americane (2)

Vezi postarea anterioara. Am avut in minte un cu totul alt articol, mult mai amplu si in care am vrut sa explic unele concepte straine coclaurilor noastre, cum ar fi finantarea si modelul  alegerilor americane. Uraganul Sandy si furtunile dambovitene m-au indemnat sa o fac poate alta data.

Sistemul  de vot am reusit sa-l explic si au ramas “statele balansoar” (swing state). Deci, alegerile prezidentiale în Statele Unite sunt castigate in majoritatea cazurilor de statele violete, adica acele state pe care le-am numit in postarea noastra anterioara “statele balansoar” (swing state). Violete, pentru ca statele care voteaza traditional cu republicanii sunt desenate pe harta cu rosu si cele cu democratii cu albastru. Adevaratele batalii electorale se duc in aceste state si candidatul care reuseste sa atraga cei mai multi electori din aceste state este in marea parte a cazurilor viitorul presedinte ales al Statelor Unite. De obicei, “statele balansoar” (swing states)  sunt mentionate conform a trei criterii diferite  – (1) examinarea sondajelor de opinie in acel stat; (2) numarul votantilor inregistrati apartinand partidelor diferite si (3)  rezultatele alegerilor anterioare.

Articolul integral pe PoliteiaWorld

2012 : Alegeri americane (1)

Preambul explicativ

Alegerile in Statele Unite au devenit dupa Cel de al Doilea Razboi Mondial  un eveniment international de o mare importanta, multi considerandu-le chiar ca evenimente care pot influenta politicile interne ale multor tari aliate sau adversare Americii. 2012 este anul in care se vor intalni un Presedinte care a fost extrem de popular si care a pornit cu un nivel de incredere aproape neintalnit in politica americana, dar care si-a erodat puternic aceasta incredere cu un adversar politic, caruia multi nu i-au acordat multe sanse si care totusi se dovedeste un adevarat potential prezidentiabil american.

Vizita dlui Gordon şi “revoluţiunea” de la Bucureşti (2). Concluzii

Să gândim “americăneşte” – linii generale. Intr-un stat normal, opozitia la guvernare este un element politic important si schimbarea DEMOCRATICA si LEGALA a regimului a fost, este si va fi vazuta ca normala si sanatoasa politic. Relatiile americane cu orice alt stat din lume, in afara Marii Britanii, sunt bazate pe cinci postulate, care s-au dovedit reale de-a lungul unui secol: (1) America nu da nimic daca nu sti sa ceri; (2) America nu da nimic daca nu primeste ceva la schimb; (3) America vrea sa primeasca cat mai mult si cat mai ieftin; (4) Cuvantul cheie intr-o relatie bilaterala de la ultimul boschetar si pana la Presedinte este “worthy” – daca merita sau daca valoreaza; (5) Politica externa a Americii este o extensie a politicii interne. Nimeni nu poate fi cu adevarat important intr-o relatie cu  America fara a oferi un “trade-off” intern – influenta asupra unei parti a electoratului american, afaceri, resurse sau o acoperire mediatica simpatetica; (6) “Valorile comune” (common values) chiar conteaza, cu tot cinismul si scepticismul celor insirate mai sus.

Importanta Romaniei s-a diminuat profund odata cu inceputul crizei economice si dupa perioada Bush jr., cand Administratia Obama a hotarat noua politica regionala sub semnul noii gandiri strategice, cunoscute sub numele de “new-start”, care incearca sa satisfaca tendintele de retragere din zone considerate ne-esentiale pentru aceasta noua administratie.

Vizita dlui Gordon şi “revoluţiunea” de la Bucureşti (1)

 De la prima privire s-ar parea ca dl Philip Gordon, care ne viziteaza incepand de astazi, nu este un om extrem de important in ierarhia americana – gresit! Importanta dlui Gordon este majora nu prin titulatura lui ci prin subiectul responsabilitatilor lui. Dl Philip Gordon este Assistant Secretary of State for European and Eurasian Affairs, adica mai pe romaneste adjunctul ministrului de externe american in regiunea Europeana si Eurasiana. Deci asta inseamna multe tari si multe subiecte de tratat, de fapt exact 50, cel putin asa mentioneaza fisa postului publicata de State Department.

Din fericire pentru el, dl Gordon nu si-a plagiat doctoratul de la Johns Hopkins University, primit in 1991, el fiind un foarte apreciat academic. Dl Gordon a predat la  IISS in Londra (International Institute for Strategic Studies), INSEAD Fontainebleau („Institut Européen d’Administration des Affaires”) si ca lucrurile sa fie complete  si laDGAP (Deutsche Gesellschaft Für Auswärtige Politik), de mentionat ca este si Senior Fellow la Brookings Institution, Washington si IISS, Londra.

Intrarea şi ieşirea din Absurdistan

Intrarea în Absurdistan. Cred ca nici macar Lloyds nu ar asigura reintoarcerea lui Traian Basescu la Cotroceni. Reintoarcerea, care a devenit sigura imediat dupa referendum, s-a transformat in probabila dupa 2 zile, posibila intr-o saptamana si astazi devine pe zi ce trece mai putin certa decat a fost in ziua suspendarii.

Nu vreau sa analizez cum si ce s-a intamplat din clipa cand Ponta a fost numit premier si pana cand Basescu a iesit ca suspendat de la Cotroceni, as indurera si supara prea multi oameni buni, care probabil vor citi acest articol. Am sa mentionez numai doua lucruri care ne-au introdus in Absurdistan, ambele comise de Traian Basescu. Primul – este cel amintit si de Isarescu – “gura bate fundul”. Al doilea,  ipoteza de lucru a lui Basescu a fost total gresita – “Ponta este controlabil”.

La ordinea zilei: Raportul NICE şi Chevron

Despre politica nu prea am ce sa scriu deoarece soarta ne-a readus la momentele din decembrie 1999, cand Mugur Isarescu prelua guvernarea unui CDR in pragul unui colaps politic. Astazi se joaca o piesa asemanatoare avandu-l ca protagonist pe Mihai Razvan Ungureanu  care, la fel ca Isarescu, trebuie sa incheie o guvernare problematica pe care unii dintre cititorii mei se straduiesc sa o laude. Cine stie, poate au ei dreptate si eu nu vad marile realizari despre care se vorbeste.  Singura diferenta ar fi ca la Cotroceni Presedintele este Basescu, mai are mandat pana la sfarsitul lui 2014 si nu prea este el omul care poate fi invins de sistem.

Saptămâna nucleară a Preşedintelui Obama

“Saptămâna nucleară” a Presedintelui Obama a inceput duminica trecuta cu un discurs premergator intalnirilor care se anuntau dificile cu Premierul israelian, Benjamin Netanyahu. Discursul lui Obama la AIPAC (American Israel Public Affairs Committee)  a fost unul care sa convinga audienta de sinceritatea in promisiunea repetata ca el si administratia lui sunt un aliat loial al Israelului – „Iranul să nu aibă îndoieli despre hotărârea Statelor Unite” iar opţiunile aflate în pregătire merg până la „eforturi militare, pentru a fi în gardă în orice situaţie”, a declarat Obama, amintind că administratia lui nu a ezitat să recurgă la forţă când interesele Americii au cerut-o. Bineinteles ca Presedintele Obama a criticat (destul de minor) pozitia Premierului Netanyahu, mentionand ca – multiplicarea ameninţărilor israeliene de atacare a Iranului nu pot fi de ajutor intereselor ambelor state: „Se vorbeşte prea mult despre război”. Raspunsul lui Netanyahu dupa intalnirea cu Presedintele Obama (luni seara) a fost prompt si destul de clar – “În calitate de premier al Israelului, nu îmi voi lăsa niciodată poporul să trăiască sub ameninţarea unei distrugeri” si a continuat „Din nefericire, programul nuclear iranian a continuat să se dezvolte. Israelul a aşteptat ca diplomaţia să funcţioneze, noi am aşteptat ca sancţiunile să funcţioneze. Niciunul dintre noi nu poate să îşi permită să mai aştepte mult timp”

Începe „Războiul de Treizeci de Ani” in Orientul Mijlociu?

Nota-1 : Despre Războiul de Treizeci de Ani. Razboiul respectiv a durat din 1618 până în 1648 și a fost un război purtat sub pretext religios. Cauza principală a fost lupta pentru hegemonie în Europa, în special ambiția Franței, condusă de cardinalul Richelieu, de a se profila pe plan european în detrimentul Sfântului Imperiu Romano-German. Astfel, regatul Franței, prin subsidii financiare și sprijin moral, a încurajat și amplificat resentimentele antiimperiale ale principilor protestanți germani. Aceștia, sub conducerea principelui elector Frederic al IV-lea al Palatinatului, au pus pe picioare, în anul 1608, Uniunea Protestantă, în sprijinul căreia au intervenit militar, pe parcursul războiului, Franța, Olanda, Danemarca, Suedia – cu regele Gustav Adolf și Transilvania. De partea cealaltă, principele elector Maximilian I de Bavaria a organizat, în anul 1609, coaliția intitulată Liga Catolică, proimperială. Mai multe detalii, aici.

Ormuz

Daca exista in lumea “esternirilor” un loc in care combatantii se “privesc  in ochi”, cantarind miscarile adversarului, acesta se numeste stramtoarea Ormuz (Hormuz). Ormuz este o stramtoare care desparte Peninsula Araba de Iran, cu o latime minima de 54 de kilometri, intre Oman si insulele aflate in apele teritoriale ale Iranului. Conform datelor publicate de EIA (US Energy Information Administration), in anul 2009 (nu exista date mai recente), trec zilnic prin stramtoarea Ormuz  cam 13 nave petroliere, care transporta 15,5 milioane de barili – asta insemnand cam 33% din transporturile maritime de petrol la nivel mondial. (sursa datelor, aici) De mentionat ca inchiderea acestei stramtori in cazul unui conflict armat ar putea duce pretul petrolului la cifre pe care nici un expert nu le poate inchipui, desi exista posibilitati terestre de a-l transporta, dar care l-ar scumpi cu cel putin 18-26 de USD. (Vezi harta T-2).   

2011 – anul în care am aflat…

2011 este anul in care cetatenii au aflat  ca Europa are gauri in pingelele pantofilor si America are turul pantalonilor peticit. Tot in acest an am aflat ca un functionar public din Sudul Europei nu poate lucra 10 luni pe an primind  13-14 salarii si ca tara lui nu poate fi competitiva cu altele in care povestea asta nu se intampla.

Razboiul …care este

Nu poti intra in paginile unui cotidian fara sa vezi “iminenta” unui nou razboi mondial. Corul casandrelor, insotite de o sumedenie de cucuvaie si ciocli lugubri, anunta de dimineata pana seara ca sigur vom avea un nou razboi mondial, ei il denumesc al III-lea, dupa cele doua devastatoare conflagratii mondiale ale secolului al XX-lea. Pai avem unul care este aproape mondial si care a inceput in nefasta zi de 20 martie 2003, ziua cand americanii au invadat Irakul.

Gaddafi – sfârşitul unui bufon şi tragedia unui popor

Acum doi ani, in 2009, in cadrul Adunarii Generale ale “Ligii Arabe,” Muammar Gaddafi  dictatorul absolut al Libiei spunea: “Eu sunt un lider international, decanul liderilor lumii arabe, regele regilor Africii si imamul musulmanilor de pretutindeni. Statutul meu international nu-mi permite sa ma cobor la un nivel inferior”.  Se referea la faptul ca nu a primit suficienta atentie in acel summit. Acum trei zile, scos de rebelii care cucereau Sirte, dintr-un tub de beton unde se refugiase din cauza unor atacuri aeriene ale fortelor NATO intreba: “Unde ma aflu si cine sunteti voi”? Omul nici macar nu intelegea ce se intampla cu el.

Despre istoria invocată şi cea adevărată

Politicienii de pretutindeni au prostul obicei de a considera ca intr-un fel sau altul ei sunt personaje istorice, care chiar au un rol in istoria derulata a popoarelor din care fac parte. Unii chiar ajung intr-un fel sau altul sa o faca, putini pentru maretia faptelor comise, altii din cauza celor pe care nu le-au facut. Majoritatea celor “putini” – din cauza ambelor fenomene.