Vizita dlui Gordon şi “revoluţiunea” de la Bucureşti (2). Concluzii

Să gândim “americăneşte” – linii generale. Intr-un stat normal, opozitia la guvernare este un element politic important si schimbarea DEMOCRATICA si LEGALA a regimului a fost, este si va fi vazuta ca normala si sanatoasa politic. Relatiile americane cu orice alt stat din lume, in afara Marii Britanii, sunt bazate pe cinci postulate, care s-au dovedit reale de-a lungul unui secol: (1) America nu da nimic daca nu sti sa ceri; (2) America nu da nimic daca nu primeste ceva la schimb; (3) America vrea sa primeasca cat mai mult si cat mai ieftin; (4) Cuvantul cheie intr-o relatie bilaterala de la ultimul boschetar si pana la Presedinte este “worthy” – daca merita sau daca valoreaza; (5) Politica externa a Americii este o extensie a politicii interne. Nimeni nu poate fi cu adevarat important intr-o relatie cu  America fara a oferi un “trade-off” intern – influenta asupra unei parti a electoratului american, afaceri, resurse sau o acoperire mediatica simpatetica; (6) “Valorile comune” (common values) chiar conteaza, cu tot cinismul si scepticismul celor insirate mai sus.

Importanta Romaniei s-a diminuat profund odata cu inceputul crizei economice si dupa perioada Bush jr., cand Administratia Obama a hotarat noua politica regionala sub semnul noii gandiri strategice, cunoscute sub numele de “new-start”, care incearca sa satisfaca tendintele de retragere din zone considerate ne-esentiale pentru aceasta noua administratie.

Vizita dlui Gordon şi “revoluţiunea” de la Bucureşti (1)

 De la prima privire s-ar parea ca dl Philip Gordon, care ne viziteaza incepand de astazi, nu este un om extrem de important in ierarhia americana – gresit! Importanta dlui Gordon este majora nu prin titulatura lui ci prin subiectul responsabilitatilor lui. Dl Philip Gordon este Assistant Secretary of State for European and Eurasian Affairs, adica mai pe romaneste adjunctul ministrului de externe american in regiunea Europeana si Eurasiana. Deci asta inseamna multe tari si multe subiecte de tratat, de fapt exact 50, cel putin asa mentioneaza fisa postului publicata de State Department.

Din fericire pentru el, dl Gordon nu si-a plagiat doctoratul de la Johns Hopkins University, primit in 1991, el fiind un foarte apreciat academic. Dl Gordon a predat la  IISS in Londra (International Institute for Strategic Studies), INSEAD Fontainebleau („Institut Européen d’Administration des Affaires”) si ca lucrurile sa fie complete  si laDGAP (Deutsche Gesellschaft Für Auswärtige Politik), de mentionat ca este si Senior Fellow la Brookings Institution, Washington si IISS, Londra.

Intrarea şi ieşirea din Absurdistan

Intrarea în Absurdistan. Cred ca nici macar Lloyds nu ar asigura reintoarcerea lui Traian Basescu la Cotroceni. Reintoarcerea, care a devenit sigura imediat dupa referendum, s-a transformat in probabila dupa 2 zile, posibila intr-o saptamana si astazi devine pe zi ce trece mai putin certa decat a fost in ziua suspendarii.

Nu vreau sa analizez cum si ce s-a intamplat din clipa cand Ponta a fost numit premier si pana cand Basescu a iesit ca suspendat de la Cotroceni, as indurera si supara prea multi oameni buni, care probabil vor citi acest articol. Am sa mentionez numai doua lucruri care ne-au introdus in Absurdistan, ambele comise de Traian Basescu. Primul – este cel amintit si de Isarescu – “gura bate fundul”. Al doilea,  ipoteza de lucru a lui Basescu a fost total gresita – “Ponta este controlabil”.

Victor Ponta – mândria României

Victor Ponta, Primul Ministru al Romaniei, a reusit intr-un timp record sa ajunga pe paginile majoritatii cotidianelor lumii. Personal nu-mi aduc aminte de un fenomen asemanator, demn de Cartea Recordurilor Guinness. Bineinteles ca recordurile “batute” de Victor Ponta s-au referit la plagiat, minciuna, incalcarea normelor democratice ale Uniunii Europene si tentativa de puci. Astazi aduc la cunostinta cititorilor ultimele performante ale “tinerei sperante” a social-democratiei romanesti.

Congresul Statelor Unite. Liderii grupului de prietenie cu România din Congresul American, Michael Turner şi Loretta Sanchez, îşi exprimă deosebita îngrijorare în legătură cu evoluţiile recente din România, într-o scrisoare trimisă la 25 iulie secretarului de stat american, Hillary Clinton.

La ordinea zilei: Raportul NICE şi Chevron

Despre politica nu prea am ce sa scriu deoarece soarta ne-a readus la momentele din decembrie 1999, cand Mugur Isarescu prelua guvernarea unui CDR in pragul unui colaps politic. Astazi se joaca o piesa asemanatoare avandu-l ca protagonist pe Mihai Razvan Ungureanu  care, la fel ca Isarescu, trebuie sa incheie o guvernare problematica pe care unii dintre cititorii mei se straduiesc sa o laude. Cine stie, poate au ei dreptate si eu nu vad marile realizari despre care se vorbeste.  Singura diferenta ar fi ca la Cotroceni Presedintele este Basescu, mai are mandat pana la sfarsitul lui 2014 si nu prea este el omul care poate fi invins de sistem.

Saptămâna nucleară a Preşedintelui Obama

“Saptămâna nucleară” a Presedintelui Obama a inceput duminica trecuta cu un discurs premergator intalnirilor care se anuntau dificile cu Premierul israelian, Benjamin Netanyahu. Discursul lui Obama la AIPAC (American Israel Public Affairs Committee)  a fost unul care sa convinga audienta de sinceritatea in promisiunea repetata ca el si administratia lui sunt un aliat loial al Israelului – „Iranul să nu aibă îndoieli despre hotărârea Statelor Unite” iar opţiunile aflate în pregătire merg până la „eforturi militare, pentru a fi în gardă în orice situaţie”, a declarat Obama, amintind că administratia lui nu a ezitat să recurgă la forţă când interesele Americii au cerut-o. Bineinteles ca Presedintele Obama a criticat (destul de minor) pozitia Premierului Netanyahu, mentionand ca – multiplicarea ameninţărilor israeliene de atacare a Iranului nu pot fi de ajutor intereselor ambelor state: „Se vorbeşte prea mult despre război”. Raspunsul lui Netanyahu dupa intalnirea cu Presedintele Obama (luni seara) a fost prompt si destul de clar – “În calitate de premier al Israelului, nu îmi voi lăsa niciodată poporul să trăiască sub ameninţarea unei distrugeri” si a continuat „Din nefericire, programul nuclear iranian a continuat să se dezvolte. Israelul a aşteptat ca diplomaţia să funcţioneze, noi am aşteptat ca sancţiunile să funcţioneze. Niciunul dintre noi nu poate să îşi permită să mai aştepte mult timp”

Începe „Războiul de Treizeci de Ani” in Orientul Mijlociu?

Nota-1 : Despre Războiul de Treizeci de Ani. Razboiul respectiv a durat din 1618 până în 1648 și a fost un război purtat sub pretext religios. Cauza principală a fost lupta pentru hegemonie în Europa, în special ambiția Franței, condusă de cardinalul Richelieu, de a se profila pe plan european în detrimentul Sfântului Imperiu Romano-German. Astfel, regatul Franței, prin subsidii financiare și sprijin moral, a încurajat și amplificat resentimentele antiimperiale ale principilor protestanți germani. Aceștia, sub conducerea principelui elector Frederic al IV-lea al Palatinatului, au pus pe picioare, în anul 1608, Uniunea Protestantă, în sprijinul căreia au intervenit militar, pe parcursul războiului, Franța, Olanda, Danemarca, Suedia – cu regele Gustav Adolf și Transilvania. De partea cealaltă, principele elector Maximilian I de Bavaria a organizat, în anul 1609, coaliția intitulată Liga Catolică, proimperială. Mai multe detalii, aici.

Ormuz

Daca exista in lumea “esternirilor” un loc in care combatantii se “privesc  in ochi”, cantarind miscarile adversarului, acesta se numeste stramtoarea Ormuz (Hormuz). Ormuz este o stramtoare care desparte Peninsula Araba de Iran, cu o latime minima de 54 de kilometri, intre Oman si insulele aflate in apele teritoriale ale Iranului. Conform datelor publicate de EIA (US Energy Information Administration), in anul 2009 (nu exista date mai recente), trec zilnic prin stramtoarea Ormuz  cam 13 nave petroliere, care transporta 15,5 milioane de barili – asta insemnand cam 33% din transporturile maritime de petrol la nivel mondial. (sursa datelor, aici) De mentionat ca inchiderea acestei stramtori in cazul unui conflict armat ar putea duce pretul petrolului la cifre pe care nici un expert nu le poate inchipui, desi exista posibilitati terestre de a-l transporta, dar care l-ar scumpi cu cel putin 18-26 de USD. (Vezi harta T-2).   

Relaţiile româno-americane – o analiză subiectivă

Asa cum am mentionat in titlu, analiza nu va fi obiectiva. Nu poti fi obiectiv cand trebuie sa alegi intre doua “mame” – una care te-a nascut si una care te-a crescut. Pana la urma ai din ambele, din cea care te-a nascut – traditiile si locurile copilariei idilice (si nu prea), de la cea de a doua ai invatat cum sa traiesti si cum sa simti bagajul cu care ai ajuns la ea.

Relatiile americane cu orice alt stat din lume, in afara Marii Britanii, sunt bazate pe cinci postulate, care s-au dovedit reale de-a lungul unui secol:

(1) America nu da nimic daca nu sti sa ceri; (2) America nu da nimic daca nu primeste ceva la schimb; (3) America vrea sa primeasca cat mai mult si cat mai ieftin; (4) Cuvantul cheie intr-o relatie bilaterala de la ultimul boschetar si pana la Presedinte este “worthy” – daca merita sau daca valoreaza; (5) Politica externa a Americii este o extensie a politicii interne. Nimeni nu poate fi cu adevarat important intr-o relatie cu  America fara a oferi un “trade-off” intern – influenta asupra unei parti a electoratului american, afaceri, resurse sau o acoperire mediatica simpatetica; (6) “Valorile comune” (common values) chiar conteaza, cu tot cinismul si scepticismul celor insirate mai sus.

După domnul a vorbit doamna

Trebuie sa recunosc ca dna Christine Lagarde nu a fost exact preferata mea la postul pe care l-a obtinut luna trecuta. Astazi a devenit!  Dupa discursul palid si complet nesatisfacator pe care toti l-au asteptat de la Ben Bernanke, care de fapt a vorbit fara sa zica ceva relevant (vezi Politeia Europeana), a venit discursul dnei Lagarde, care a spus exact ce trebuia sa spuna seful celei mai mari economii mondiale (inca).

O vară de tranziţie –“O nouă dezordine mondială”

Politeia nu este un blog care se ocupa de conspiratii si de posibiltati ipotetice a unei “noi ordini mondiale” si asta nu pentru ca negam posibilitatea, ci pentru simplul fapt ca nu putem constata cu dovezi palpabile existenta unei mâini invizibile. Putem insa constata fara nici o problema ca exista o “noua dezordine mondiala” si neavand dovada mâinii invizibile constatam pe zi ce trece existenta creierului invizibil (expresia apartine lui Dan Popa).

Moartea unui general

Intr-o superba lucrare numita “Anatomia Revolutiei”, mentiona Crane Brinton cele trei etape in evolutia acesteia – prima etapa de coagulare si de creare a fortelor revolutionare; o a doua etapa de confruntare. Dupa primele reusite ale revolutiei, aproape intotdeauna are loc o confruntare intre radicali si moderati;  in sfarsit, etapa finala de asezare,  cand societatea incearca sa se intoarca la  normalitate. Chipul statului dupa terminarea procesului revolutionar este functie de cei care au castigat majoritatea populara. Statul post revolutionar poate deveni o Franta, o America, tarile fostului bloc comunist (fiecare cu caracteristicile ei nationale) sau Uniunea Sovietica, China, Cuba sau Iran. Am recenzat cartea si am analizat-o (aici, aici si aici). Daca este sa ne luam dupa acest formidabil text, in Libia s-a ajuns la etapa a doua. Etapa in care conform textului lui Crane revolutionarii se omoara intre ei.

Americanii nu mai sunt buricul lumii si ei o stiu deja!

America este inca cea mai mare putere militara din lume, ei sunt inca si patria inovatiei stiintifice, tara cu cele mai bune universitati din lume si poate pentru un timp vor conduce inca plutonul care se inmulteste pe zi ce trece de forte mondiale care construiesc acest prim secol al celui de al treilea mileniu. America nu mai este insa buricul lumii!