Politeía

Quis custodiet ipsos custodes?

Începe „Războiul de Treizeci de Ani” in Orientul Mijlociu?

Nota-1 : Despre Războiul de Treizeci de Ani. Razboiul respectiv a durat din 1618 până în 1648 și a fost un război purtat sub pretext religios. Cauza principală a fost lupta pentru hegemonie în Europa, în special ambiția Franței, condusă de cardinalul Richelieu, de a se profila pe plan european în detrimentul Sfântului Imperiu Romano-German. Astfel, regatul Franței, prin subsidii financiare și sprijin moral, a încurajat și amplificat resentimentele antiimperiale ale principilor protestanți germani. Aceștia, sub conducerea principelui elector Frederic al IV-lea al Palatinatului, au pus pe picioare, în anul 1608, Uniunea Protestantă, în sprijinul căreia au intervenit militar, pe parcursul războiului, Franța, Olanda, Danemarca, Suedia – cu regele Gustav Adolf și Transilvania. De partea cealaltă, principele elector Maximilian I de Bavaria a organizat, în anul 1609, coaliția intitulată Liga Catolică, proimperială. Mai multe detalii, aici.

Nota – 2: Despre Şiiti si Suniti. Cand profetul Mahomed a murit, el a lasat atat o religie cat si un stat islamic in peninsula Araba, cu aproximativ de 100.000 de locuitori. Alegerea noului conducator al statului a creat o diviziune in randurile musulmanilor – prima din multe ce vor urma in istoria islamului. Un grup l-a ales pe Abu Bakr, un apropiat al profetului ca nou Calif (conducator al musulmanilor). Un alt grup insa credea ca Ali, ruda a profetului, ar fi trebuit sa fie Calif, deoarece doar cei din familia profetului sunt destinati sa conduca.

Ali este ales al patrulea Calif, dar acest lucru este contestat datorita disputelor anterioare. Intai, are loc o batalie intre Ali si Aisha (sotie a profetului), pe care Ali o castiga. Apoi, guvernatorul Damascului, Mu’awiya se lupta cu Ali pentru califat. Are loc o batalie intre cei doi la Siffin, care nu este castigata in mod decisiv de nimeni. Aceasta ii permite lui Mu’awiya sa creeze o secta, Kharijitii. Acestia reusesc sa il ucida pe Ali in timp ce se ruga intr-o moscheie, insa sunt invinsi intr-o serie de rascoale in anii urmatori.

In cele din urma, fiul lui Mu’awiya ajunge Calif si isi consolideaza puterea intr-o batalie impotriva fiului cel mic al lui Ali, in care acesta din urma conduce o armata mult mai mica si moare vitejeste. Datorita acestor dispute politice, schisma va deveni permanenta, iar grupul care recunoaste conducatorii islamului pe linie ereditara in familia profetului ajunge sa fie numit Şia (insemnand cei ce il urmeaza pe Ali). Şiţii sunt condusi de un Imam din famila profetului, in loc de calif, pana in secolul al 9-lea.

Dupa ce al doisprezecela Imam dispare fara urma, conducatorul Şiţilor este ales de un consiliu si numit Aytollah. Islamul Sunni continua sa se extinda din Spania pana in India in timpul dinastiei Ummayazilor (fondata de Mu’awiya). Astazi exista aproape un miliard de musulmani in Indonezia, India, Asia Centrala, Peninsula Arabica si Africa, dintre care 90% sunt Suniţi. Iranul si Irakul au populatie majoritara Şiita. Mai multe, aici.

Evenimentele actuale

Nu stiu daca razboaiele religioase vor dura in Orientul Mijlociu 30 de ani, cert este ca ele se vor desfasura in viitorul apropiat, avand in vedere ca startul a fost deja dat in ultimele luni. Cand mai toata lumea priveste cu ingrijorare evenimentele legate de un posibil conflict intre Israel si Iran, cu sau fara acordul sau participarea americanilor, in liniste aproape desavarsita au loc lupte serioase in Arabia Saudita si Irak. In liniste din trei motive – primul, altercatiile au loc in regiuni in care presa nu poate ajunge, nici macar Al-Jazira; al doilea motiv ar fi ca aceste altercatii (multe dintre ele extrem de severe) au loc intr-un stat care este furnizorul principal de petrol al occidentului si al treilea ca in acest conflict participa si un alt furnizor de petrol la fel de important, Iranul.

Putem lua in considerare si alte motive ale acestei batiste pe tambal, de exemplu alegerile din Franta, Rusia si Satele Unite, preturile petrolului si criza economica, scandalurile nucleare legate de Iran si in sfarsit “Primavara  araba iernatica” in Siria si islamizarea Egiptului, Libiei, Tunisiei si Marocului prin alegeri mai mult sau mai putin democratice.

Irak. Dupa iesirea ultimelor trupe din Irak, Iranul a intervenit direct in politica Irakului dezbinat, instigand populatia siita la o revolta impotriva regimului vazut de ei ca sunit, desi Premierul este siit. Sunitii au ripostat cu multa energie generand o serie de acte teroriste cu sute de morti si raniti. Ceea ce se vede cu ochiul liber in Irak este un efort de destructurare a statului si incercarea ruperii unor teritorii siite in detrimentul statului, asa cum este el acum. Bineinteles ca beneficiarii acestei destramari statale vor fi iranienii, dar si kurzii, care ravnesc de multe sute de ani la un stat independent. Marea problema intr-un “aranjament” de acest gen ar fi ca zacamintele principale de petrol ale Irakului se afla in zonele de sud, majoritar siit si in nord, majoritar kurd. Deci sunitii ar ramane cu nisipul si celelalte etnii religioase cu petrolul. Mai mult decat atat, mai mult decat clar, partea siita ar deveni foarte repede un stat marioneta al Iranului.  Rezolvarea si mentinerea statului unitar ar putea fi facuta numai cu ajutorul unei federatii. Din nefericire, Orientul Mijlociu in general si Irakul in particular nu sunt Elvetia. Din momentul cand ultimele trupe americane au parasit Irakul la data de 18 decembrie 2011, au avut loc 46 de acte teroriste, in care au murit aproape 150 de oameni si au fost raniti mai mult de 800.  De mentionat ca armata americană, care a avut în Irak până la 170.000 de militari în punctul maxim al luptei contra insurecţiei, a abandonat 505 baze. Numai 157 de militari au  rămas în această ţară, responsabili cu antrenarea forţelor irakiene, dar şi un contingent de puşcaşi marini, pentru a proteja ambasada.  Situatia etnica este descrisa in harta H-1 alaturata.

Arabia Sudita. In ultima luna au avut loc lupte destul de aprige intre o gherila şiita si armata Saudita. Luptele au loc in guvernoratul estic Qatif, in localitatea al-Awamiya. De mentionat ca regiunea estica este cea mai bogata in zacaminte de petrol ale Arabiei Saudite si se afla la granita cu celelalte state ale Peninsulei Arabe. Important ar fi de mentionat ca locul unde au loc aceste altercatii se afla intr-o peninsula care iese in Golful Persic si “incidental” acolo este si unul dintre cele mai mari porturi petroliere ale statului saudit. Din nefericire, presa internationaa nu a scris nimic de aceste incidente si despre ele am aflat numai dintr-o sumara analiza primita de la Stratfor, pe care o reproduc in original mai jos.

Stratfor. Tensions have been building for some time in Saudi Arabia’s oil-rich Eastern Province, which is home to a sizeable Shiite population. In recent days, violent incidents in al-Awamiya – a village in the Eastern Province’s Qatif governorate – have targeted Saudi security forces. Continued violence would be a new trend amid the Shiite unrest in the Eastern Province, where previously nonviolent demonstrations were the tactic of choice. Such violence could also give Iran an opportunity to exploit the current security situation, as Tehran has sought to use the Shia in Saudi Arabia and elsewhere to increase its influence in the Middle East. (Stratfor: Clashes in Saudi Arabia’s Eastern Province –  Analysis)

Deci despre ce si cum vor evolua lucrurile in viitorul apropiat ramane sa vedem si citim cand poate totusi presa internationala si agentiile de stiri vor descoperi acest razboi “linistit”. Locatia confruntarilor poate fi vazuta in harta H-2 alaturata.

Statele Unite. Deoarece ne apropiem de nominalizarile partidelor pentru alegerile prezidentiale din noiembrie a.c., politicienii americani nu prea au chef sa vorbeasca de cartoful extrem de fierbinte numit Orientul Mijlociu. Armatele, ca armatele, isi fac insa treaba, cu sau fara ajutorul locotenentului Gheorghe. Conform pozitionarii din 18 ianuarie (cea mai recenta existenta), doua portavioane americane se afla in regiunea Peninsulei Arabe – Forta expeditionara in frunte cu portavionul CVN– 70 Carl Vinson a ocupat intrarea in stramtoarea Urmuz. O alta forta expeditionara, in frunte cu portavionul CVN– 72 Abraham Lincon, este pozitionat foarte aproape (cam 1000 de mile marine) in spatele lui Vinson. Cel mai interesant de mentionat ca doua forte expeditionare americane  se afla exact in stramtorile strategice in Mediterana, prima la Gibraltar LHD 5 Bataan si a doua LHD 8 Makin Island “inchide” intrarea in Marea Rosie si Canalul de Suez. Vezi harta de mai jos. Vesti bune? De nici o culoare! Deocamdata mai este timp, cat? Dumnezeu stie. Sa speram ca iesim din asta cu binisorul.

P.S Analize complete pentru abonati  pe  Politeia Geopolitical Analyses

72 răspunsuri

Subscribe to comments with RSS.

  1. buna ziua
    pina la razboiul de 30 ani arab,la noi:declaratia basescu
    parca deja aud la teveuri:” dictatorul obosit” in loc sa asculte ce vor sutele de manifestanti din tara-demisia- vine cu subiecte secundare: nato si intilnirea informala de la bruxelles”-” sa ne mai scuteasca cu asa ceva si sa se ocupe de problemele arzatoare” …..
    am ascultat-o la radio;
    cine e mai priceput in ale computerelor ar putea sa puna orice declaratie a lui ponta si/sau antonescu sau a oricarui alt ” politician” si asta;
    se vede diferenta
    cred ca avem astazi,acum-nu stiu miine-trei oameni politici in romania care stiu sa spuna ceva cu subiect si predicat( nu ma refer la afilierea politica,ci pur si simplu ,la modul de sintetizare a situatiei si transmiterea de mesaje,ordinea e aleatorie): basescu,nastase,isarescu
    ceilalti nu exista
    udmr: cum sa-si taie craca cu finatarea de la ppe,acum,cind la budapesta e seceta mare;vor face ce li se va spune de ppe.

    intamplator

    29/01/2012 at 5:26 pm

    • Salut intamplator 🙂
      Vin vremuri grele. Parerea mea. Daca tara asta va avea conducatori rationali si gospodari este o opurtunitate care poate transforma Romania un Eden. Nu-mi pun insa multe sperante 😦

      Theophyle

      29/01/2012 at 5:43 pm

  2. Salut
    In mod sigur fitilul a fost aprins . Nu stim cit e de lung dar daca privim la decizia UE de a bloca importurile de petrol din Iran incepind cu data de 1 iulie , eu cam banuiesc cind se termina de ars fitilul si urmeaza detonatia . 🙂
    E si timpul necesar pentru a rezolva situatia din Siria . Un razboi civil intern e in curs . Va fi amplificat in mod sigur.
    Deci , rezolvat Siria si rupta legatura intre Iran si hezbolah din Libia , se poate da peste bot la pazdaran . 🙂

    Ștefan A.

    29/01/2012 at 5:30 pm

    • Salut Stefan 🙂
      Ai dreptate fitilul arde. Din nefericire este mai scurt decat credem noi. Sauditii au mari probleme. Mai mari decat a evreilor. Parerea mea.

      Theophyle

      29/01/2012 at 5:44 pm

      • Theophyle
        Pentru a vedea avioane israeliene decolind alaturi de cele saudite , omanite , etc. la atacarea Iranului (si de pe aeroporturi top secret saudite) , Israel trebuie sa aiba granita cu Liban „linistita ” si nu doar garantata de trupele alea internationale de paza acolo . Si asta implica obligatoriu rezolvarea siriana .
        Cit priveste Arabia Saudita , nu duc lipsa de oameni sau tehnica pentru a face fata problemelor din articol . Nu as vrea sa vedem surpriza unei lupte intestine pentru putere in casa care domneste acum ca sefii sint batrini rau de tot . Si sti cum e cind tinerii vor puterea . Mai ales pe meleagurile alea . Asta as fi surpriza surprizelor . 😦

        Ștefan A.

        29/01/2012 at 5:52 pm

        • Stefan,
          acolo si in balcani. Dumnezeu nu a impartit logica. Deci orice este posibil 😦

          Theophyle

          29/01/2012 at 6:13 pm

  3. Pai, conform unei vorbe ce mi-a filfiit pe la urechi, starea lumii este un continuu razboi, cu mici oaze de pace.
    Si nici nu cred ca va putea fi altcumva; globalizarea avantajelor stiintelor indeamna uomul sa fie cel-mai-cel.
    (Departe de a fi adeptul „cursei inarmarilor”, cu atit drag combatuta de cizmarul nostru pentru a primi premiul Nobel, dar nemti si japonezii sint cam ipocriti dindu-se pacifisti sub umbrela unchiului Sam.)
    Stiu, Istoria nu se desfasoara cu „Ce ar fi fost daca?”, dar daca Sadam nu ar fi fost deranjat si faceau armele de distrugere in masa, iar iranienii bomba nucleare, vai ce dixtractie ar fi urmat dupa razboiul de 8 ani 😉

    victor L

    29/01/2012 at 5:51 pm

    • Buna ziua, tuturor

      Nemtii si japonezii au complexul celui de-al doilea razboi mondial. Lucrurile par ca incep sa se schimbe, insa. Nu stiu daca in bine…

      Ana

      29/01/2012 at 5:59 pm

      • Salut Ana,
        Problemele nu vin de acolo, deocamdata.

        Theophyle

        29/01/2012 at 6:12 pm

  4. Cum se poate abona lumea la blogul amintit?

    Eduard

    29/01/2012 at 6:05 pm

    • Am sa va raspund peste cateva zile. Deocamdata am ajuns la numarul maximal de abonati. Am sa incerc sa-l maresc.

      Theophyle

      29/01/2012 at 6:11 pm

      • Eu astept de vreo 2 luni 🙂

        Twisted

        29/01/2012 at 8:55 pm

  5. Ziua buna oameni buni,

    1.Cat la suta reprezinta exporturile Iranului in economia Europei?
    2.China va sustine acest blocaj in mod real?

    Romania are o oportunitate, cred eu, sa demareze inaintea celorlate state, daca si nu mai daca ai oameni realmente, asa cum zicea Teophyle, rationali, gospodari si,as aduga, patrioti. Mica este speranta, shansele aproape zero din pacate.

    Din pacate am lipsit la postul cu incalzirea globala.
    1. Cand aud de CO2 ma apuca damblaua :). Procentajul de CO2 in atmosfera este de 0.039%. !!!!
    2.Cu naiba de exista o mica reducere a calotelor martiene?. Oare martienii polueaza si ei in draci? :).

    eugeni

    29/01/2012 at 6:05 pm

    • Salut eugeni,
      Vorbesc si eu despre niste sperante – poate desarte 🙂

      Theophyle

      29/01/2012 at 6:14 pm

  6. Buna seara! Am fost foarte mirat cind am aflat ca Arabia saudita a „cumparat” cantitati masive de F15, am tras concluzia ca se asteapta la un conflict de uzura. Ceea ce povestestesti cred ca da fiori cancelariilor occidentale, buba asta religioasa tot va bubui, Irak-ul e o constructie artificiala.sper ca treaba sa se rezolve cu capacul pus, nu sunt partizan al razboaielor clasice.

    bigone

    29/01/2012 at 6:13 pm

    • salut bigone 🙂
      o sa le ai in orice caz. Problema este ca Iranul nu poate fi nici cucerit si nici stapanit. Alternativele (toate) sunt dezastroase. Singura posibilitatea ar schimbarea regimului.

      Theophyle

      29/01/2012 at 6:16 pm

      • off topic trebuie sa-l felicitam pe dl.presedinte ptr,discursul din aceasta seara, mi s-a parut echilibrat si constructiv.

        bigone

        29/01/2012 at 6:17 pm

        • da, a fost un discurs bine punctat.

          Theophyle

          29/01/2012 at 6:24 pm

  7. Buna seara 🙂
    Excelenta prezentare! Din pacate ptr. noi se pare OM sta pe un butoi cu pulbere si cu fitilul aprins. Sper sa nu asistam la un conflict Israel – Iran, ptr. ca lucrurile vor fi extrem de complicate si greu de gestionat.
    Batalia pe resurse si sfere de influenta este crancena, sa speram ca nu se va ajunge la necesitatea unui nou razboi ptr ca omenirea sa iasa din criza.

    mar

    29/01/2012 at 6:17 pm

    • salut mar 🙂
      Intotdeauna situatia acolo a fost albastra. Din nefericire a devenit si mai albastra.

      Theophyle

      29/01/2012 at 6:25 pm

  8. Buna seara !
    Interesant articol, cu multe detalii. In ultimul timp, echilibrul in Orientul Mijlociu este tot mai fragil dar nu cred ca este aprins fitilul inca. Exista multe variabile care nu sunt cunoscute :
    – pozitia Rusiei si a Chinei, a Indiei si Pakistanului (tari cu arsenal nuclear);
    – dupa cele doua razboaie in Irak si cel din Libia, divergentele suniti – siiti se pot estompa transformandu-se intr-un conflict Occident si lumea araba. Riscul major ar fi intoarcerea la 180 grade a Turciei si a altor tari islamice din fosta URSS ;
    – Occidentul se confrunta cu o criza financiara si economica – argument pro dar si contra unei interventii militare in Iran;
    – ar trebui luata in calcul si reactia populatiei islamice stabilita in tarile occidentale ;
    – Iranul reprezinta un adversar foarte dificil pentru Occident, pentru ca va fi pus cu spatele la zid, nu vor mai avea nimic de pierdut.

    marcel

    29/01/2012 at 7:48 pm

    • salut marcel,
      din nefericire optiunile impotriva Iranului pot fi numai devastatoare pentru toata lumea. 😦

      Theophyle

      29/01/2012 at 8:26 pm

  9. The Winter of Our Discontent …….
    🙂 🙂 La noi si peste tot

    Un tanar de stanga

    29/01/2012 at 7:57 pm

  10. buna seara,
    nu-mi plac razboaiele si fac parte din fericita generatie post-WW2….

    skorpion

    29/01/2012 at 8:15 pm

    • salut skorpi,
      nimeni nu iubeste razboaie. In special cei care le cunosc.

      Theophyle

      29/01/2012 at 8:29 pm

  11. Buna seara,
    Ca sa punctez si eu cateva lucruri aflate la discutii cu diverse nationalitati din zona OM.
    – Din punctul de vedere al iranianului educat: regimul actual e o pacoste, au facut o revolutie ca sa-l dea jos pe sah si sau pricopsit cu un ayatolah. Cam toti iranienii tineri scoliti prin UE sunt impotriva actualului regim si din ce explica ei si un procent important al populatiei se opune acestuia
    – Din punctul de vedere al unui irakian intalnit de mine, pe teritoriul Irakului a fost un razboi mascat deja intre Iran si SUA. Tot din punctul lui de vedere Sadam a facut cea mai mare greseala nefiind interesat de controlul real al zonelor tribale din desert incluzand aici si Kuwaitul, concentrandu-se pe zona kurda in loc sa aiba grija la sauditi.
    – Din punctul de vedere al unui kurd, nu conteaza daca zona va ramane in irak, turcia sau va fi independenta. Majoritatea lor au pasapoarte turcesti, stau pe un munte de bani si sunt foarte orientati catre afaceri. Foarte interesanta a fost opinia acestuia asupra terorismului in zona Irak-ului: atentatele cu substrat real religios sunt foarte putine, majoritatea atentatelor din zona tin de „business”. Se pare ca insecuritatea este un deziderat pentru niste interese comerciale in zona si ar trebui sa asigure pastrarea unor monopoluri.
    Din tabloul meu nu se vede un razboi de lunga durata intre siiti si suniti. Probabil ca Irakul se va fragmenta: va apare Kurdistan-ul ca si stat si zonele tribale din desert vor intra sub controlul sauditilor. In Iran cred ca va avea loc o interventie a americanilor pentru schimbarea regimului la momentul oportun, interventie probabil scurta si fara distrugerea infrastructurii petroliere.

    zaPaco

    29/01/2012 at 8:39 pm

    • Salut ZaPaco 🙂
      Multumesc pentru comentariu!

      Theophyle

      29/01/2012 at 8:43 pm

      • Cu placere.
        Sa speram ca istoria nu se va repeta 🙂

        zaPaco

        29/01/2012 at 8:52 pm

        • Nu, istroria nu se repeta niciodata. Evenimente din istorie 🙂

          Theophyle

          29/01/2012 at 8:59 pm

    • Nuu, are un glob de cristal 😉 Anul trecut pe timpul asta discutam despre Egipt, Libia si colateral Siria, cu mentiunea ca va fi urat. Timpul a dovedit ca asa a fost/este si ca este un bun cunoscator al zonei si un foarte bun specialist in geopolitica 🙂

      mar

      29/01/2012 at 8:59 pm

      • mar, salut 🙂
        sarut mana pentru complimente!

        Theophyle

        29/01/2012 at 9:01 pm

    • Victor,
      m-am uitat la pozitionarea american de pe harta. Oricine care cunoste un strop de istorie militara stie ce inseamna cand inchizi stramtorile 😦

      Theophyle

      29/01/2012 at 9:00 pm

  12. „pentru a mari oferta de petrol cu 2 milioane de barili pe zi este suficient sa deschidem mai mult niste robinete si atit ” , ” daca China doreste sa obtina mai mult petrol de la noi , oricind cererea e binevenita si va fi onorata extrem de rapid ” . Doua declaratii legate intre ele a ministrului saudit a petrolului . Pe limbajul boborului 🙂 : daca chinezii vor petrol saudit in loc de cel iranian , avem cu gramada . Nu doar pentru ei dar si pentru clientii europeni care inceteaza sa mai cumpere din Iran . ( in primis Italia si Spania care importeaza mult zilnic din Iran )
    Se pricepe cum e treaba cu embargoul petrolier impotriva Iranului ? Se intelege ce inseamna sa nu mai vinzi zilnic peste doua miliaone de barili de petrol care aduc valuta necesara pomenilor regimului iranian ? A lasa ayatolah fara banuti e cum ai lasa mogulii nostri fara finantare de nici un fel . 😆

    Ștefan A.

    29/01/2012 at 9:15 pm

  13. Scuze de off topic. Usor si sigur B1 vireaza la vuvuzele 😦

    mar

    29/01/2012 at 9:20 pm

    • mar, nu usor! Ei sunt deja vuvuzele 🙂

      Theophyle

      29/01/2012 at 9:21 pm

      • s-a refacut gasca Demodecicului, inclusiv metehnele 😦

        mar

        29/01/2012 at 9:25 pm

  14. Gen. Oprea la B1tv cu Cristoiu.

    uitaroH

    29/01/2012 at 10:18 pm

  15. @Cetatean

    Am cetit cu frica fi orore ce vrea sa-mi-tzi faca Crin A.
    http://www.hotnews.ro/stiri-politic-11366880-crin-antonescu-contureaza-solutie-prin-care-opozitia-provoace-anticipate-greva-parlamentara-accentuata.htm

    El zice de asemenea ca daca totzi „vrea” in paralament sa voteze alegeri anticipate atunci se poate.
    Gresec eu sau este o tampenie cat casa….:)

    eugeni

    29/01/2012 at 10:31 pm

    • dus cu pluta rau de tot!

      Theophyle

      29/01/2012 at 10:36 pm

  16. eugeni, vai de capul astora care au astfel de solutii: greva parlamnentara „accentuata”. Adica Crin nu o sa aiba prezenta 1%, ci 0,5%. Nu vine de 3 ori pe an in Parlament, ci doar p data. iaca scirt! 😉

    Cetatean

    29/01/2012 at 10:56 pm

  17. Constitutional: nu exista „greva parlamentara” in constitutie. Conform regulamentelor, exista doar absenta si se poate lasa cu sanctiuni votate de plen 😉

    „Art. 213. – (1) Abaterile de la regulament atrag următoarele sancţiuni:

    a) avertismentul;
    b) chemarea la ordine;
    c) retragerea cuvântului;
    d) eliminarea din sala de şedinţe;
    e) interzicerea participării la lucrările Camerei pe timp de maximum 15 zile;
    f) excluderea temporară”

    Cetatean

    29/01/2012 at 10:59 pm

  18. By the way, poate il intreaba cineva pe cretinul de Antonescu cum planuieste el sa respecte vointa poporului cind el incalca in fiecare zi acest articol din Regulamentul Senatului Romaniei, de unde ia bani nemeritati.

    Art.192.- Nici un senator nu poate lipsi nemotivat de la şedinţele Senatului sau ale comisiei din care face parte sau de la celelalte activităţi specifice îndeplinirii mandatului de senator.

    Cetatean

    29/01/2012 at 11:06 pm

    • Draga Cetatene,
      dl respectiv este poporul – adica nu a spus Ludovic al XIV-lea – Statul sunt eu! De ce nu ar zice dl Antonescu -poporul sunt eu!

      Theophyle

      29/01/2012 at 11:10 pm

  19. Art.195.-Constituie abateri disciplinare săvârşite de senatori următoarele fapte, dacă, potrivit legii, nu constituie infracţiune:

    … f) absentarea, nemotivată şi în mod repetat, de la lucrările Senatului.

    Cretinul de Antonescu ar trebui sanctionat la foc automat pentru absenteism. Sa ii treaca cheful de „greva”. El face greva din ziua in care a intrat in Parlament.

    Cetatean

    29/01/2012 at 11:09 pm

    • nu C,
      nu este o greva. Este necesitatea biologica de a dormi, dupa niste strasnice partide de poker.

      Theophyle

      29/01/2012 at 11:11 pm

      • poker? Macar daca ar face ceva mai incinant noaptea! auzi, poker?!

        Cetatean

        29/01/2012 at 11:14 pm

        • Da, c 🙂
          respectivul domn are patima jocului. Patima regala, si Carol al-ii-lea isi primea spagile prin jocuri de poker. Se vorbeste in oras (Bucuresti) ca dl Antonescu este un foarte bun pokerist!

          Theophyle

          29/01/2012 at 11:16 pm

          • Theophyle, daca-i asa, sa fie trimis la tubulatura. Joaca aia un poker pe dezbracate de nu iti vine sa ridici…miza! :mrgreen:

            Cetatean

            29/01/2012 at 11:17 pm

          • a declarat si el, cred ca in 2009 in campanie.

            mar

            29/01/2012 at 11:18 pm

      • Ptr. mine este o mare enigma acest individ, nu inteleg cum joaca poker ptr. ca a declarat ca nu iubeste cifrele.

        mar

        29/01/2012 at 11:15 pm

        • Draga mar, noi amarati astia de bloggeri le stim pe toate 😆 ca doar nu suntem presa. Desi si presa stie dar tace!

          Theophyle

          29/01/2012 at 11:17 pm

  20. PS L-am auzity pe cretinul Londacolor explicind ca a fi parlamentar e o „demnitate” care ” nu se ponteaza ca pe santier” si, pe cale de consecinta, sa nu mai fie intrebat de ce absenteaza, ca el este parlamentar in exercitiul „demnitatii” chiar si cind este absent de la lucrarile Senatului. Bref, prezenta la sedinte NU este o obligatie pentru augustul pletos.

    Newsflash:

    Legea 96/2006:

    Articolul 29 – Participarea la sedinta

    (1) Participarea la lucrarile Camerei din care fac parte reprezinta pentru deputati si senatori o obligatie legala, morala si regulamentara.

    sa face cineva un pustiu de bine data viitoare sa il intrebe cum e cu art. 195, litera f) din Regulament si cu art. 29, al.1) din legea 96/2006.

    Cetatean

    29/01/2012 at 11:13 pm

  21. mama, ce epuizat a fost seara! 😉

    Cetatean

    29/01/2012 at 11:24 pm

  22. Buna Dimineata,
    Postare noua

    huniad

    30/01/2012 at 8:00 am

  23. […] acest razboi “linistit”. Locatia confruntarilor poate fi vazuta in harta H-2 alaturata. Politeia. Share this:FacebookTwitterEmailLinkedInStumbleUponLike this:LikeBe the first to like this post. […]

  24. Stimate domn,

    Urmaresc cu interes analizele dvs. atat pe politca externa, cat si pe cea interna, si apreciez urmarirea onestitatii si echilibrului in postari. Care ar fi modalitatea de abonare la celelalte bloguri ale dvs.? Avand in vedere ca deja sunt abonat la theophylepoliteia.wordpress.com.

    Va multumesc.

    alterema

    30/01/2012 at 12:53 pm

    • Salut,
      din nefericire am ajuns la numarul maxim pe care optiunea wordpress ni-l acorda. Facem eforturi pentru a largi acest numar de abonati. Ne-am notat mailul dumneavoastra si vom reveni la momentul oportun.

      huniad

      30/01/2012 at 2:03 pm

  25. :(. Atunci asteptam extinderea granitelor cetatii 🙂

    alterema

    30/01/2012 at 4:23 pm


Comentariile sunt închise.