Max despre bogati si saraci

Am mai avut doua discutii cu Max, discutii pe care le-am redat aici si aici.

In discutia de astazi, penultima din cele patru, voi incerca sa rezum niste lucruri despre care se vorbeste foarte putin in media romaneasca. Vom discuta cu Max despre situatia “poor man-rich man” in versiunea damboviteana. Oamenii foarte bogati nu sunt iubiti prea mult nicaieri in lume, in Romania si mai putin. Daca bogatii adevarati ai lumii nu prea sunt “de vazut”, cei romani apar oricand si oriunde in modul cel mai ostentativ, provocator si urat posibil. Bineinteles nu toti, o mare majoritate, mult mai mare decat in occidentul atat de mult ravnit si imitat de noi, romanii.  

Max ii imparte pe bogatii nostri intr-o structura care are la baza patru nivele suprapuse cronologic. Max considera ca o  parte a nomenclaturii, in special cea care se ocupa cu relatiile internationale ale statului comunist (legitime sau nu) au simtit sau au stiut sa anticipeze de pe la mijlocul anilor ’80 ceea ce s-a intamplat in 1989.  Romanii, diferit de polonezi, cehi sau unguri, nu au avut o diaspora bogata niciodata. Cei cativa romanii bogati sau foarte bogati din diaspora romaneasca au sters trecutul lor romanesc din biografii sau s-au conectat serios la regimul comunist al lui Ceausescu, prestand servicii contra cost. Nomenclatura comertului exterior a “privatizat” de facto relatiile statului roman cu alte tari, insusind aceste legaturi si materializandu-le in afaceri proprii. De multe ori, acesti oameni si-au insusit si creantele statului, inclusiv fonduri in numerar. Al doilea nivel de imbogatiti au fost rezidentii nomenclaturii economice din Romania, care s-au pus la dispozitia imediata a noului regim, participand direct sau prin interpusi la noua redistribuire a resurselor statului; din acest nivel fac parte si cei care au protejat pe acesti oameni, de multe ori si santajat. Al treilea nivel de imbogatiti au fost facilitantii serviciilor de mediere intre capitalul stain care patrundea treptat in Romania si institutiile nefiresc de firave ale noii democratii romanesti. La aceasta categorie s-au alaturat si o mare parte din politicienii tranzitiei, cei care au facut zeci sau sute de milioane din comisioanele fara de care nu puteai face nimic in Romania. Aceste comisioane au circulat cu “liftul” de jos in sus pana la cele mai inalte nivele ale administratiilor PSDR, CDR si PSD.  O ultima categorie a acestui nivel (al III-lea) sunt imbogatitii „foametei de capital” de pe la sfarsitul anilor ’90 dupa, dezastrul Ciorbea-Radu Vasile, asa numitii “baroni ai compensatiilor.”

Ultimul nivel de mari imbogatiti ar fi imbogatitii privatizarilor lui Nastase (2001-2004) si cei ai imobiliarelor in perioada lui Tariceanu 2005-2008.  Acestia sunt de fapt acei novo-capitalisti ai anilor ’90, care au reusit sa-si reinvesteasca capitalul facut in primul nivel de imbogatire si sa devina din multi-milonari in dolari (sau euro) in miliardari.   Bineinteles sunt zeci de exemple, nu voi numi nici unul. Toti stim exact cine, cum si cand acesti mari bogatasi si-au facut averea lor ostentativa.

Despre saracii patriei vom vorbi intr-o ultima postare – din discutiile mele cu Max, prietenul meu.