Politeía

Quis custodiet ipsos custodes?

Archive for septembrie 2009

Probabil un guvern de tehnicieni

Daca as fi Basescu as merge la un guvern de tehnicieni, cu sustinerea politica a parlamentului. Aruncarea Romaniei in criza din cauza lipsei de responsabilitate a PSD-ului, aflat in totalitate in stapanirea gruparii Vanghelie-Hrebenciuc, partid care a sabotat de la inceput coalitia, facand-o aprope inutila, necesita o guvernare care poate sa aduca ordinea necesara unei intrari decente in  campania electorala la presedintia Romaniei.

Traian Basescu este fara indoiala cel mai bun politician pe care-l are Romania. Ultimele evenimente si ultimele miscari politice ale presedintelui o dovedesc cu prisosinta.   PDL-ul singur la guvernare ar alimenta zvonistica romaneasca cu povesti conspirative fara sfarsit. PSD-ul si presa aservita o vor alimenta cu istorii de tipul Rosca-Stanescu, care vor incendia tot ce nu a fost ars pana acum si vor otravi toate făntanile care nu au fost otrăvite pana astazi.

163-1

Ratiunea dicteaza ca după imposibilitatea unei guvernari formate din partidele principale care de iure asigurau toate uneltele unei guvernari tihnite, care sa ne scoata din criza nu a fost cu putinta, o guvernarea neutra trebuie incercată, cel putin in perioada de pana la alegerile prezidentiale.

Ratiunea dictează sper ca si simtul politic al presedintelui Romaniei este suficient de dezvoltat pentru a adopta aceasta varianta. Vom trai si vom vedea. Eu cred ca vom avea un guvern de tehnocrati. Este aproape o necesitate.

Written by Theophyle

30/09/2009 at 7:54 pm

Cum poţi deveni un Eurosceptic

In perioada “marilor framantari” inainte de 1 ianuarie 2007, cu ceasul de langa universitate care cronometra zilele inaintea marelui eveniment “intoarcerea Romaniei in Europa normala”, am fost ca tot poporul nerabdator, asteptand venirea clipei fericite cand voi deveni de-iure cetatean european, de-facto sunt de cand m-am nascut. Am crezut intr-o perioada dificila de adaptare la anumite norme, care pana la urma vor reusi sa faca putina ordine si sa intoduca niscavai fonduri in arhaicele forme lipsite de  ele, la propriu si la figurat.

A trecut un an si inca unul si al treilea  e pe duca. Ce s-a intamplat? Mai nimic. Adica inca un milion de romani au migrat spre alte locuri mai propice unei existente normale, urmand zicala marilor migratii in America  (irlandeza de fapt) Ubi panis ibi patria (unde’i paine acolo’i patria), inca cateva zeci de firme care au ceva de vandut au ajuns in Romania ca sa ne vanda niste produse care istoric noi stiam sa le facem mai bine si mai ieftin si inca cateva bancii au data navala pentru a ne vinde bani scumpi obtinuti ieftin la ei acasa. Creditul cu buletinul – maiastra metoda de a lovi intr-un public care habar nu are ce inseamna credit si care toata viata lui a trait cu cat a avut in buzunar. Cum naiba poti cumpara marfa de la magazinele lor daca ei nu-ti imprumuta banii necesari?

162-1

Am uitat, ei ne-au impus si o drastica supraveghere in agricultura si justitie. De agricultura am scapat destul de repede, ca mai bine ne lasa pe noi sa fim mai departe neperformanti; ce, francezii au nevoie de competitori performanti? Justitia, aici da, aici intr-adevar totul s-a transformat in acesti ani intr-o justitie adevarata, cu judecatori adevarati si cu tribunale eficiente care fac dreptate şi vlădicii, şi opincii.  A, nu s-a intamplat asa?  Nici o problema! Le mai dam inca un semestru, si inca unul, si, daca doua nu merg, de ce nu patru? Apa de ploaie.

Politicienii romani si oligarhii tranzitiei s-au speriat la inceput, cum naiba mai poti primi comisioane si cum mai poti jefui ceea ce a mai ramas daca suntem sub supravegherea Europei? Cu timpul s-au mai linistit, astazi sunt linistiti de tot. Banul tot la ban trage, nu?

A venit unu’ presedinte care a incercat sa faca totusi ceva, poate totusi cu putin ajutor ajungem si noi in Europa, daca nu la Paris si Bruxelles, macar la Praga. S-au unit toti noii europeni get beget si au inceput sa tipe intr-un cor pe cateva voci. E betiv, e confictual, nu e cult, nu are fata de presedinte, hai sa-l schimbam. Nu merge cu alegerile? O facem cu Constitutia din Delphi a lui Ilici, cunoscutul democrat, avem nevoie de o momaie ca sa ne faca europeni, ceva de stilul lui Milica, da’ mai tanar. Au gasit-o,  conu Costache stie el unde sa o gaseasca, nu si-a cumparat el partid?

Prima scrisoare din debara. Vor mai fi.

Written by Theophyle

30/09/2009 at 3:20 pm

Vanatoarea de urşi

Intr-un articol de astazi in ziarul “Adevarul” pune dl Pleşu cateva intrebari esentiale legate de imposibila ipocrizie si de minciunile turnate pe banda rulanta de specialistul numit Ursu de la unitatea de propaganda a coalitiei anti-Basescu numita Realitatea Tv. Zice dl Pleşu:

…Mă regăsesc pe una din liste, ca fiind „anti“. Pe aceeaşi listă e şi domnul Mircea Cărtărescu, sau dl C.T. Popescu, dar, vai, şi de-alde Roşca-Stănescu, Ciuvică, V. Stan et Co, o gaşcă de băieţi nervoşi, care se culcă, se scoală şi trăiesc cu Traian Băsescu de gât. Îl creditam pe dl Adrian Ursu cu o anumită rigoare profesională. Mi se părea că are oarecare idee de celebrul dicton „Non idem est si duo dicunt idem”  (măcar via Eminescu). M-am înşelat.

142-1Credit: Hultanul

Se vede clar ca lucrurile au iesit de sub control in aceasta unitate de propaganda a dlui Vantu. Dl Pleşu zice cu finete ceea ce eu as formula cu o mai putina blandete. Unitatea de propaganda “Realitatea Tv” incepe sa fie inundata cu murdaria emanata de ea insasi si dl Ursu incepe sa se inece in aceste reziduuri toxice reusind pe zi ce trece sa-si creeze anti-spectatorii necesari unui faliment financiar dupa ce au reusit unul moral, deontologic si profesional. Cred ca lucrurile au ajuns la deznodamantul care mie mi-a fost clar de vreo 4-5 luni. Oamenii normali, indiferent de optiunea lor politica, s-au saturat de a fi obligati de fiecare data sa se pozitioneze asa cum doreste dl. Vantu si acolitii lui simbriaşi.   Incheie dl Pleşu articolul in Adevarul de astazi:

…E plină scena noastră publică de minţi mediocre şi caractere avariate: folosiţi – cum o şi faceţi – această nepreţuită resursă şi nu mă mai amestecaţi în vesela dvs. scenografie. Aveţi interlocutori fini, imprevizibili, subtili, oameni de mare ispravă şi de o morală incoruptibilă cu care vă înţelegeţi, se pare, foarte bine. Îi aveţi pe Sorin Roşca Stănescu sau pe dl Ciuvică. Nu vă mai complicaţi viaţa cu plevuşcă.

Cred ca oamenii cinstiti din Romania incep sa se pozitioneze clar si fara dubiu impotriva acestor otravitori de fantani. A venit timpul vanatorilor de ursi. Inapoi in padure sau la gradina zoologica, ca de ursii de circ ne-am saturat.

Aveti un link la articolul Dlui Pleşu in ziarul Adevarul de azi.

Written by Theophyle

30/09/2009 at 10:48 am

Romania, debaraua viselor mele

Nu stiu daca aveti in casa o debara. Probabil ca aveti, ce casa nu are o debara? In debaraua mea personala pastrez toate vechiturile de care nu am puterea sa ma debarasez. De fapt nu numai vechituri, am acolo si lucruri noi pe care le-am cumparat dintr-o impuls nerational si care dupa ce le-am adus acasa mi-am dat seama de inutilitatea lor. Toate aceste lucruri noi sau vechi stau in aceasta debara intr-o dezordine totala. Cand deschid cateodata usa, cad in dezordine facand un zgomot infernal. O multitudine de lucruri netrebuincioase de care nu ai puterea sa te desparti.

Asa arata Romania zilelor noastre, ca o debara.  Pastrez in aceasta debara amintirile cartierului in care m-am nascut, care zace sub Casa Poporului, in parcul in care ma duceam cu gagicile cand nu aveam bani de cinema, care  zace astazi sub mallul  Vitan. Politicienii de astazi sunt acelasi tip de politicieni de atunci. Atunci se numeau tovarasi, astazi sunt domni.  Aceasi factura, aceasi cultura. Atunci mi-au silit parintii sa traiasca in debaraua interbelica si pe mine ma silesc acum sa traiesc in cea urmatoare.
161-1

161-2

161-3

Mare veselie au facut guvernul de coalitie “pentru Romania”, zic ei impotriva crizei ca sa o trecem mai usor. Aiurea, si-au impartit ciolanul, ei cu ei si noi tot cu noi ramanem.  Sa vedem cat o tine?

Am scris acest text inainte de anul nou 2008-9. Acum stiu cat a tinut, doua transe FMI de cateva miliarde de euro si  3% din PIB dobanzi. Eu ma intorc in debara, voi faceti ce vreti. 

Written by Theophyle

29/09/2009 at 8:44 pm

Publicat în Civic, Fantezie, Opinie

Prohodul lui Vanghelie

Moto: S-a tranşat această problemă şi odată cu tranşarea acestei probleme s-au rezolvat şi problemele noastre interioare; Marean Vanghelie, aici.

Incet, dar sigur, vedem operele tranzitiei in toata maretia lor. La inceput un magazin, dupa aceea un cartier, cateva “economate”,  un sector al Bucurestiului, cateva Vanghelioane, niste mici cu bere, o organizatie de partid si acum un partid intreg. Vanghelie este un baiat de viitor. Noi fraierii suntem oamenii trecutului. E comic nu-i asa? Nu, nu este!

Vanghelie este oglinda societatii noastre. Un agramat, incult, viclean, care a crescut in linistea prezidentiala dintre Iliescu si Primul Ministru Adrian Nastase. Vanghelie este rodul incestului intre lumpen-proletariatul de mahala si neo-comunismul perestroikist al dlui Iliescu. Am ajuns in momentul tragic cand nebunia lui de a “pune mana” pe un serviciu secret, cu pretul infiltrarii mafiotilor in acest serviciu a produs aceasta criza de guvern. Un articol de exceptie in acest sens il puteti citi aici, scris de unul din cei mai buni jurnalisti de investigatii pe care i-a avut Romania vreodata. 

LIGA ALESILOR PSD

Ca orice parvenit, Vanghelie nu-si cunoaste limitele si probabil asta-l va duce la ruina. Pana atunci, noi, indopati cu mici si bere si distrati de vanghelioanele lui, vom canta prohodul statului de drept, traind intr-o tara condusa de o E-Vanghelie mincinoasa.

Permiteti o concluzie in sensul ultimelor mele cuvinte, tot citat din aceasta E-Vanghelie: “Cine nu are loc de mine… nu mă interesează… să se înghesuieşte! ; Soarta mea a fost hotărâtă de destin” aici.

Written by Theophyle

29/09/2009 at 4:15 pm

Publicat în Analize, Civic, Guvern, Pamflet

Tagged with , ,

Despre inţelepciunea politica

Cu sau fara PSD la guvernare, Boc a castigat partida. Daca PSD-ul pleaca ei nu vor putea convinge pe nimeni ca au fost dati afara. Li s-a cerut schimbarea unui ministru de Interne care a vorbit prostii si si-a acuzat pertenerii de guvernare,  inclusiv pe seful guvernului din care face parte, ca ar dori fraudarea alegerilor. Dl Nica s-a molipsit de la Vanghelie. Dl Nica vorbeste mai corect limba romana, continutul este insa acelasi – tampenii. In nici un caz nu poti fi membru al unui guvern si sa faci “dizidenta” pe fata. Sunt sigur ca in PDL l-au cautat pe Nica pentru ca el nu numai ca a vorbit,  a si facut  in MAI tot ce s-a putut pentru a-si sabota partenerii si a gasi posibilitati de a intra in campania electorala cu niste avntaje. Nu doresc acum sa vorbesc de oamenii lui Nica in MAI pentru ca nu ar fi relevant; un lucru ar fi clar – ca acesti oameni au fost acoliti ai grupului Hrebenciuc-Vanghelie, caruia  dl Nica s-a alaturat.  
159-1

Credit: Hultanul

Personal nu cred ca PSD-ul va parasi guvernul. In primul rand pentru ca ar fi o greseala enorma din partea lor.  Adica ceva de genul “si batuţi si f…ţi si cu banii luati”; ei inteleg asta si nici un exercitiu de convingere nu i-ar transforma in victime inocente.   Probabil ca Traian Basescu va gasi o formula de a-i pastra la guvernare, pentru ca deja au fost neutralizati, chiar cu un nou ministru PSD la MAI lucrurile nu vor mai fi aceleasi. Baietii din MAI care au pactizat cu Hrebenciuc-Vanghelie cu ajutorul lui Nica stiu ca au fost demascati si plutesc in aer.

Si ca de obicei, Traian Basescu castiga. Uite domle’ ce om e asta – injurat si facut betiv de derbedeii de la PSD, totusi binele tarii conteaza si el stie sa-i ierte pe golani. Cap- coada, PSD arata ca un partid de gasti care se lupta intre ele, cu o conducere slaba si cu o politica bazata pe injuraturi si invective de Ferentari. Vanghelie este PSD si partidu-l merita cu prisosinta.

Update: sugerez o scurta si foarte buna postare  postare pe codex politicus 

Written by Theophyle

29/09/2009 at 10:46 am

Dl Geoana faţa’n faţa cu gravitaţia

Am aflat pe “surse” ca echipa de consilieri americani care au incercat sa-l ajute pe dl Geoana sa-si “prinda” partidul din urma (la procentaj ne referim) pentru a promova in  turul al II-lea  al alegerilor prezidentiale au fost demişi. In locul ei, think-tankul pesedist in frunte cu dl Hrebenciuc (nume de cod “şobolanul rozaliu”) au hotarat sa angajeze o echipa de  fachiri-yoghini in frunte cu cunoscutul Babagean Gupta, singurii in stare sa-l  ajute pe dl Geoana sa se lupte cu gravitaţia din cauza careia procentele de sustinere populara ale candidatului PSD scad pe zi ce trece. Celebrul Babagean Gupta, cunoscut expert in Jnana yoga, (Yoga înţelepciunii şi a silinţei intelectuale)  a spus ca desi nu este experimentat in politica romaneasca va face tot posibilul pentru a-l invata pe Dl Geoana cum sa leviteze impreuna cu procentele. Babagean Gupta spune ca exista o posibilitate destul de serioasa in care dl Geoana sa leviteze, dar procentele sa ramana insa la fel de jos din cauza insuficientei timpului pe care-l are la dispozitie sau lipsa de talent a candidatului.

158-1

Credit: Hultanul

Dl Geoana a fost rugat sa-si aleaga o mantră pentru a putea intra intr-o stare meditativa. Dupa cateva ore, nereusind sa intre in aceasta stare, Babagean Gupta a incercat sa explice ca  mantra aleasa “ vreau sa fiu presedinte, vreau la Cotroceni” este mult prea lunga pentru a-i permite intrarea in meditatie. Paralel cu antrenamenele cu dl Geoana, au fost rugati expertii indieni sa analizeze situatia dlui Oprescu ca alternativa pentru Dl Geoana. Babagean Gupta a refuzat cu desavarsire sa colaboreze cu numitul Oprescu pentru nimic in lume. Intrebat de consigliere Cozmanca de ce nu, a raspuns Babagean Gupta ca nu poate sa-si destainuie secretele profesionale pentru ca Oprescu sa nu-i plagieze cunostintele, publicandu-le mai tarziu pe numele sau. Asadar ambii candidati ai FRN-ului (Frontului de Reususcitare Nationala) se afla in mari probleme. Sursele noastre, apropiate de cunoscutul fachir Babagean Gupta, ne informeaza ca s-ar putea discuta despre  o a treia candidatura pentru FRN. Aceasta candidatura ar fi legata de un fost care si „acuma este” si a caru-i karma este legata de obscura institutie inchizitorie DNA.

Breaking News: Mazare a iesit cu o cursa de noapte spre junglele Amazoniene in cautarea unui vraci ai indianilor amazonieni kukou, care au tehnici si mai miraculoase decat indienii din India.

Written by Theophyle

28/09/2009 at 9:37 pm

Publicat în Campanie, Fantezie, Pamflet

Tagged with , , ,

Domnu’ Nae, barometru’ electoral

Domnu’ Nae este prototipul afaceristului roman oportunist. Domnu’ Nae este un om la casa lui, recte casele lui, are trei. Una in care locuieste familia, o a doua casa de vacanta la munte si o a treia pentru amanta in “functiune.” Domnu’ Nae are trei magazine intr-o piata centrala din Bucuresti, vre-o 10 non-stopuri. Domnu’ Nae a trecut de la mobiliare (vanzarile de masini) la imobiliare – terenurile intra si extra vilane, acum se ocupa cu finantele deoarece nici mobiliarele si nici imobilarele nu merg. Finantele, adica niste case de schimb valutar. Domnu’ Nae are bineinteles si cateva masini, ca la casa omului.

Intr-o zi cand “faceam” si eu piata ca tot romanul, l-am cunoscut pe acest vesel afacerist roman. Mi-a permis sa-l numesc nea Nae ca toata lumea, bineinteles am refuzat, numindu-l Domnul Nae. Intrebandu-ma de ce Domnu’ si nu Nea’, m-a pus necuratul sa-i raspund cinic: “Eu cunosc un domn cand il vad”. Uitandu-se imprejur pentru a sesiza daca vorbele mele au avut impact (probabil au avut): “Vedeti ma golanilor, un om subtire trait in afara, cum cunoaste el calitatea”. De atunci primesc discount la marfurile din magazinele lui pentru ca “om subtire cu om subtire se cunoaste”.

Il cunosc pe Domnu’ Nae de ceva timp, asta inseamna cateva campanii electorale. Niciodata nu a gresit sapca sau fularul in culorile castigatorilor. In perioada de vara-toamna merge cu tricoul asortat. L-am vazut ultima data in tricou rosu la alegerile Europarlamentare si acolo intr-adevar PSD-ul au luat putin mai mult. In noiembrie 2008 a mers cu fular portocaliu si PDL-ul a castigat (la mustata, dar a castigat). La locale a mers cu alb ca era cu independentu.’  Domnu’ Nae este un fenomen absolut. Probabil piata respectiva este un fel de oracol, sau poate ca piata este cel mai reprezentativ esantion electoral din Romania. La cumparaturile de vineri, il zaresc pe Domnu’ Nae in portocaliu. Ce faceti Domnu’ Nae “vad ca v-ati pronuntat deja in legatura cu alegerile la presedintie.” “Sigur, sunt sigur ca Domnu’ Presedinte va castiga alegerile!” “Stiti, Domnu’ Nae, nu credeti ca este prea devreme sa va pronuntati ?” “NU, in nici un caz. Domnu’ Presedinte a anuntat ca se va sfatui cu poporu’ ce sa faca cu “putorile” de deputati. Eu sunt poporul si zic DA.” 

Interesanta interpretare, complet diferita de a mea, dar ce conteaza. Domnu’ Nae probabil stie ce face, la fel de bine ca mine.

PS. Domnu’ Nae este un personaj real, pe care insa nu il cheama Nae. Toata relatarea putin umoristica este absolut adevarata. Sper ca Domnu’ Nae sa nu-mi citeasca blogul ca se poate sesiza si atunci se duce naiba discountul. Voi stiti cat costa astazi un kilogram de ardei capia?

Written by Theophyle

28/09/2009 at 4:40 pm

Cu un Crin nu se face primavară

Ghidul alegatorului nehotarat (4)

Continuare la postarile precedente pe acest subiect , aici, aici si aici.

Dl Antonescu are sanse de a trece in turul II. Aceste sanse sunt mult mai mici decat si-ar dori sustinatorii lui. “Bazinul” electoral al dlui Antonescu variaza intre 15% (CURS) si 22% (BCS), eu il apreciez la ceva intre 18-19%. Asta ar insemna ca dl Antonescu ar avea nevoie pentru a intra in turul al II-lea de scrutin de inca cel putin 7%- 8%. Desi PSD-ul se afla intr-o criza de reprezentare unica de la inceputurile lui si pana astazi, dl Geoana are sanse sa aduca mai multe procente decat Dl Antonescu si sa treaca in turul II impreuna cu dl Basescu, din simplul motiv ca el are un “bazin” electoral aproape dublu decat al dlui Antonescu.

De la inceputurile lui post-decembriste,  Partidul Liberal a suferit scindari repetate (la fel ca Ţaranistii) nereusind sa ajunga la o conducere care ar fi putut produce lideri capabili de a castiga presedentia. Trist, dar adevarat. Primul plan al liberalilor in zilele noastre este ocupat de figuri hilare cum ar fi dl Orban sau dl Vosganian sau sinistre cum ar fi dna Norica Nicolai sau dl Puiu Hasotti. Despre dl. Tariceanu nu se mai poate vorbi acum, fiind trimis in “exil” de prietenul Particiu. Adevarat, dl Antonescu nu este nici hilar si nici sinistru;  nu este insa in nici un fel un caracter accentuat, care poate sa coaguleze in jurul sau o majoritate ca sa-l duca la Cotroceni. Cel putin in felul in care actioneaza acum. Asadar care ar putea fi electoratul lui Crin Antonescu pe “drumul spre Cotroceni:” (1) majoritatea electoratului liberal afiliat la PNL, minus cei care-l vad pe dl Antonescu incapabil de a castiga alegerile prezidentiale si isi cauta “casa” prin alte parti; (2) o parte din fractiunea “liberala” care s-a unificat cu PDL-ul si nu este fericita de rezultatele acestei unificari; (3) o parte din noii votanti care voteaza din convingere ca dl Antonescu are o frizura mai atractiva decat dl Basescu sau dl Geoana; (4) o foarte mica parte a electoratului din strainatate care nu voteaza PDL; (5) nehotaratii care vor apela la o alternativa diferita decat Basescu-Geoana.

Castiga dl Antonescu din intrarea lui Oprescu in jocul electoral? Raspunsul probabil este NU. Oprescu nu are suficient timp sa-l “curete masiv” pe dl Geoana de voturi, asadar,  contrar zvonurilor, Oprescu se va baza pe electoratul dlui Antonescu, pe care il va prelua fara prea multa greutate, avand in vedere prestatia publica al acestuia.

Vom mai discuta despre acest subiect cand vom avea niste cifre mai proaspete. Dragi liberali, cu un Crin nu se va face primavară, cel putin nu de aceasta data.

Urez cu respect “casa de piatra”, sanatate si fericire noului cuplu Antonescu.

P.S Comentariile la aceasta postare vor fi publicate numai daca vor fi civilizate si argumentate. Nu sunt permise petarde, stegulete si in special lozinci – slogane electorale.

Written by Theophyle

28/09/2009 at 11:15 am

Publicat în Analize, Campanie, Civic

Tagged with , , , , ,

ZDD: Constatari Electorale – Basescu (1)

Ghidul alegatorului nehotarat (3)

Continuare la postarile din duminicile trecute, aici si aici.

Avand posibilitatea de a nu-si bate capul cu primul tur, Traian Basescu, absolventul premiant (probabil) al primului tur de scrutin, se concentreaza pentru o strategie viabila in cel de-al doilea tur de scrutin. Problema cardinala in fata careia se afla Presedintele Basescu este cum   sa faci din maximum 35% din electoratul care merge la urne 50% + 1. In cuvintele omului, cum aduci inca 15-18% din electoratul care nu te-a dorit din prima . Cine crede ca problema este simpla, nu stie subiectul “alegeri” si/sau nu-i cunoaste pe romani. Care ar fi rezervorul de voturi pentru al II-lea tur electoral la presedentie? Cred ca acest electorat ar putea fi denumit pentru exercitiul nostru, electoratul “elastic”.

155-1

Electoratul “elastic”, adica acel electorat care poate (si doreste) sa voteze doi candidati diferiti intr-o singura campanie electorala poate fi clasificat in felul urmator: (1) o a doua optiune – nehotaratii, care au optat in ultimele zile inaintea alegerilor pentru un candidat care a pierdut. Acestia trebuie sa aiba potentialul civic pentru a adopta o a doua alternativa, pentru simplul motiv ca Basescu a fost a doua lor alternativa electorala in orice caz;  (2) votul negativ – cei care-l apreciaza mult mai putin pe candidatul care a trecut   impreuna cu Basescu si vad o sansa ca acest “neapreciat” sa castige in turul II in fata lui Basescu; (3) absentii primului tur – cei care nu s-au prezentat la primul tur de scrutin dar au fost convinsi sa ajunga la cel de al doilea.

Ce a pierdut dl Basescu din 2005 pana astazi. (1) In primul rand, o parte din electoratul urban, educat si informat. (2)  Moralisti incurabili, care l-au considerat pe Basescu ceea ce el nu este si nici nu poate fi; (3) Media si mediatici – sustinerea pe care a avut-o in 2005 in media care, nu mai este ceea ce a fost in 2005, migrand si transformandu-se intr-un grup total aservit unui grup de oligarhi care ii sunt complet antagonisti lui Basescu. Mediaticii fiind toti cei care cred in bazaconiile mediei pentru “ca scrie’n ziar si trebuie sa fie adevarat” si pentru ca si-au amanetat ratiunea daca a existat vre-o data; (4) noii votanti, care in majoritatea lor si din teribilism voteaza intotdeauna pentru prima data  contra candidatului la putere.

Ce a castigat dl Basescu din 2005 pana astazi. (1) o parte din electoratul pe care l-a pierdut PSD-ul, asa numitul electorat “tătuc”, care voteaza intotdeauna cu “puterea”; (2) electoratul care nu-l vede pe dl Basescu pe post de Sf. Gheorghe, dar recunoaste existenta “balaurului” si pe care CINEVA trebuie sa-l distruga;   (3) electoratul care vede putin mai departe decat ochelarii calului. Electorat care recunoaste in dl Basescu un “agent al schimbarii” (voluntar sau involuntar), necesar unei iesiri din tranzitie, recunoaste greselile, vede oportunitatile si  intelege necesitatea; (4) romanii din strainatate care au plecat din cauza PSD-ului si care nu vor primi niciodata cei 20 000 de euro promisi de dl. Geoana (plus credite bancare!).

Postarea viitoare vom discuta despre greselile candidatilor si efectele lor posibile.

Written by Theophyle

27/09/2009 at 7:59 pm

Cantate Damboviţene

Una din marile probleme ale politichiei romanesti este lipsa de profesionalism politic. La noi, fiecare candidat are o “partitura” pe care si-a ales-o sau a fost aleasa pentru el si o “canta” indiferent de ceea ce se intampla pana ajunge la sfarsitul ei fericit sau (de obicei) nefericit. Probabil ca in asta consta  cacofonia politica pe care o ascultam. Daca Basescu declara astazi alb, toti candidatii vor declama ceea ce au in cap, cu o schelaiala ca nu  poate fi alb pentru ca probabil este negru.

Imposibilitatea de a iesi din scenariu si de a dialoga competent, insotita de instrumentatia idioata a mediei, cu o serie de analisti care sunt “afoni” politici, fara o cultura politica minimala, produce un discurs infantil rar vazut prin alte locuri si aproape imposibil de inteles.

152-1

Politicianul Roman, ORICINE ar fi el, NU este interesat de un dialog. Fiecare isi recita monologul, pune intrebari retorice si crede cu adevarat ca a fost convingator. Analizand discursul lui Geoana in ultimele 8 zile, ramai consternat de lipsa lui de inteligenta politica. Romanul “de rand” (daca exista asa ceva) este un politician amator, neinformat, lipsit de rabdare si cu pareri preconcepute depre toti si despre toate si totusi  il gaseste pe Geoana mediocru , imposibil de a se ridica la nivelul electoratului pe care il are PSD-ul.

Crin Antonescu a urmat o strategie, care parea complet diferita, fara a intra in dialog, totusi atingea (cateodata) subiecte care erau discutate de ceilalti competitori. A reusit insa sa faca o gafa majora in  ultimul lui discurs din parlament (cu ocazia motiunii de cenzura) care a dezvaluit o mare parte din greselile de concept (logical flaws)  pe care un adversar competent le-ar putea exploata extrem de eficient. Poate le voi discuta intr-o postare urmatoare.

Despre Basescu, nimic de zis. El zice ce doreste, cunoscandu-si adversarii nici macar nu este ingrijorat de ripostele lor. Le-a dat sansa unui dialog pe care ei nu l-au inteles si nu l-au acceptat. Basescu s-a bazat pe incompetenta lor si a exploatat-o; despre media, nici vorba, mai prosti ca ei nici nu se poate. Aveti aici un link interesant.

Cred cu sinceritate ca electoratul in majoritatea lui  nu reprezinta galeriile unor echipe de fotbal si ar dori un dialog electoral civilizat, din nefericire probabil vom primi doua, trei emisiuni de televiziune inaintea alegerilor, care vor fi si ele un fel de dialog-solubil compus din monologuri. Asta nu-i politica si astia nu’s  politicieni care pot sa-l invinga pe Basescu.

Written by Theophyle

26/09/2009 at 4:27 pm

Copacul cu maimuţe

Ieri a reusit inca o data Train Basescu sa scuture copacul cu maimuţe al democratiei damboviţene. Cu politicienii chiar nu am nimic, saracii isi apara investitia. Deoarece marea majoritate a parlamentarilor nostri sunt sau “purtatori de servieta”  sau “locotenentii” unui patron care ne “administreaza avutia nationala, furata sau talharita,  pentru ei este un loc de munca, cine doreste sa devina somer?

Presa, insa, inca o data, a dat cu bata in balta si si-a descoperit poponeţele rosii pe care toata lumea le vede in copacul unde stau. Acuzele sunt tămpite pana la derizoriu. Nu mai merge cu injuriile obisnuite, s-a trecut la artileria grea, adica fraudare electorala, dictatura, lovitura de stat si tot felul de bazaconii.  Basescu a trimis tancuri la “Casa poporului”, a sistat constitutia si ne va scoate cu arcanul la vot. Cineva poate crede aceste  aberatii? Cand aveati povesti mai finute mai mergea, cand dati cu bata nu va mai crede nimenea.

149-1

De la deontologia lui Hurezeanu, seful de la Vantu-Tv, si haznaua mediatica de la Intact, toti lingaii au acuzat populismul lui Basescu ca intr-un “cor al cimpanzeilor.” Pardon si Geoana cu 20 000 euro pe cap de locuitor, astronaut la NASA ce a fost? Crin Antonescu, candidatul elegant si diferit, cu unul din cele mai murdare discursuri  care s-au auzit de la tribuna Parlamentului Roman (aici)  ce a fost, nu tot populism?

Turbeaza sefii, dau cu biciul in maimute sa schelalaiasca. Acuzele din “corul cimpanzeilor” dirijat de Hurezeanu si fluierat de cele doua orchestre – cea a “talharului national” si cea a “turnatorului national” si-au permis sa ia in deradere parlamentele unor tari in care democratia este la ani lumina fata de simulacrul romanesc pentru ca au parlamente unicamerale (scandinavele in special). Acest schelalait a semanat aproape cu isteria islamica declansata de caricaturile  daneze.

Dragi baieti, in politica populismul de clasa este o arma ultimativa, au stiut-o Winston Churchill, Charles de Gaulle si Roosevelt, o stie si Geonica, problema ar fi, 20 000 de euro, cine-te crede omule? Gandurile unui pitic prostanac.

Si inca o data a facut Basescu ceea ce stie el mai bine, a scuturat copacul cu maimuţe.

PS. „Postul Antena 3 a primit, joi, o amenda de 7.500 de lei pentru mai multe emisiuni de stiri si dezbateri care au tratat subiectul presupuselor tranzactii cu armament ale lui Mircea Basescu, fratele presedintelui Traian Basescu. Membrii CNA au considerat ca postul a dezinformat publicul prin informatii voit tendentioase si, in special, prin titlurile afisate pe ecran.” aici

Manipulare si Minciuna – Realitatea TV

149-2

Written by Theophyle

25/09/2009 at 9:06 am

Parlamentul unicameral perfect pentru Romania

Inainte de a fi acuzat de partizanat, va informez cu respect ca as fi fost pentru aceasta propunere chiar daca ar fi fost propusa de Mircea Geoana,  Crin Antonescu sau George Becali.

In primul rand am sa subliniez ca 11 state membre ale Uniunii Europene AU parlamente unicamerale: Suedia, Finlanda, Danemarca, Portugalia, Grecia, Ungaria, Bulgaria, Latvia, Lituania, Estonia si Cipru. In afara UE, alte parlamente unicamerale ale unor tari democratice reusesc sa administreze tari cu probleme mult mai complicate decat ale Romaniei, fiind nu mai putin democratice: Norvegia, Noua Zeelanda, Israelul, Turcia, Coreea de Sud, Taiwanul, Serbia si Islanda si Liechtenstein. Nu am numarat semi-democratii cum ar fi Ucraina.   

Care sunt sunt motivatiile legislative pentru eficienta unui parlament unicameral

  •  Majoritatea activitatilor unui parlament sunt in comisii si nu in plen, care are de facto numai sarcina de a dezbate si a vota lucrarile pregatite in comisiile parlamentare.
  • Intr-un parlament unicameral majoritatea parlamentarilor au sarcini in comisii de lucru care ar influenta pozitiv legatura intre leguitor si lucrarile parlamentului.
  • Un parlament unicameral cu un numar mai mic de parlamentari ar putea angaja consilieri de o mai buna calitate care pot pregati lucrarile parlamentarilor.
  • Numarul mic (relativ) de parlamentari ar conduce la necesitatea prezentei sporite a parlamentarilor pentru a crea cvorum la discutii.
  • Un parlament unicameral ar reduce timpul necesar pentru promovarea unor initiative legislative.
  • Impreuna cu votul uninominal ar reduce dramatic potentiala incompetenta a membrilor parlamentului prin fortarea partidelor de a propune cei mai buni candidati posibili.
  • Aceasta initiativa ar da electoratului posibilitatea de a urmari eficienta reprezentantilor  pe care i-a trimis in parlament.
  • Intr-o democratie parlamentara cu guverne de coalitie, prin adoptarea “Procedurii Norvegiene”, un parlamentar poate deveni ministru intr-un guvern fara a fi membru al parlamentului. Un parlamentar devenit ministru isi poate da demisia din parlament pentru a fi inlocuit. Acelasi parlamentar se poate intoarce la  parlament daca ii inceteaza functia de ministru. In aceasta perioada este inlocuit de un alt membru al partidului specific. Asta ar insemna ca membrii guvernului isi pot face treaba mult mai eficient si guvernul va fi cu adevarat liber de sarcinile parlamentare, bineinteles de cele prevazute de constitutie.

Care sunt sunt motivatiile civice (cetatenesti)  pentru  un parlament unicameral:

  • O mare economie bugetara prin cheltuielile directe si indirecte.
  • 300 de parlamentari vor face o treaba mult mai eficienta decat 471.
  • Nici un parlamentar nu va putea ramane anonim.
  • Circumscriptiile parlamentare vor putea fi mult mai reprezentative din punct de vedere social, incluzand un teritoriu mult mai mare si mult mai eterogen. 
  • Creearea unui parlament diferit de cel actual va IMPLICA si schimbarea Constitutiei “Iliescu” si implicit revizuirea unor echilibre necesare unui stat de drept.

Dragii mei, acum pot sa va spun un ultim efect care ar putea fi generat de aceasta schimbare. Presedintele Romaniei va fi ales de parlament, ca in majoritatea tarilor cu parlament unicameral, va avea un rol onorific, cu transmiterea prerogativelor actuale  catre primul ministru, adica guvernului.

Asadar presedintele onorific va fi primul om in stat,  de facto Primul Ministru va detine toate atributiile.  

Written by Theophyle

24/09/2009 at 7:02 pm