Politeía

Quis custodiet ipsos custodes?

Archive for noiembrie 2009

Timişoara este a noastra, nu a lor!

Fiul unui general ceausist, Mircea Geoana va fi maine la Timişoara. El si cei care-l insotesc vor sa confişte istoria unui oraş, primul oras eliberat de comunism. Daca exista undeva dreptate in ceruri  sau pe pamant acest lucru nu trebuie sa se intample! Pentru cei tineri vom reda putin din istoria acestui oraş glorios, semnul luptei anticomuniste.

La Bucureşti, pe 17 decembrie 1989, Ceauşescu a obţinut din partea CPEx aprobarea folosirii forţei pentru înăbuşirea revoluţiei de la Timişoara. În dimineaţa zilei de 18 decembrie, centrul Timişoarei era păzit de soldaţi şi agenţi de Securitate în haine civile. Primarul Moţ a cerut o adunare a partidului la Universitate, cu scopul de a condamna „vandalismul” zilelor precedente. De asemenea a decretat legea marţială, interzicând populaţiei să circule în grupuri mai mari de două persoane. Sfidând interdicţiile, un grup de 30 de tineri au înaintat spre Catedrala Ortodoxă, unde au fluturat drapele tricolore din care tăiaseră stema comunistă. Aşteptându-se să se tragă în ei, au început să cânte „Deşteaptă-te, române!”, care fusese interzis din 1947. Într-adevăr s-a tras asupra lor, unii dintre ei au murit, alţii au fost răniţi grav, în timp ce unii au avut norocul să scape.

În aceeaşi seară, 43 de cadavre ale celor împuşcaţi mortal la demonstraţie, dar şi ale unor răniţi executaţi în Spitalul Judeţean, au fost sustrase de la morga spitalului şi duse la Bucureşti pentru ca urmele represiunii să fie şterse. Cadavrele vor fi incinerate la crematoriul „Cenuşa” din Bucureşti, cenuşa a fost colectată în patru pubele de gunoi şi ulterior deversată într-o gură de canal aflată pe raza localităţii Popeşti-Leordeni, Ilfov.

La 19 decembrie, Radu Bălan şi Ştefan Guşă au vizitat muncitorii din fabricile timişorene, dar au eşuat în a-i determina să-şi continue munca. Pe 20 decembrie, coloane masive de muncitori au intrat în oraş. 100.000 de protestatari au ocupat Piaţa Operei (astăzi „Piaţa Victoriei”) şi au început să strige sloganuri anti-guvernamentale: „Noi suntem poporul!”, „Armata e cu noi!”, „Nu vă fie frică, Ceauşescu pică!”. În foaierul Teatrului Naţional din Timişoara o serie de cetăţeni curajoşi vor crea Frontul Democratic Român, cu un Program politic în care se regăseau cererile celor aflaţi în Piaţă. Între timp, Emil Bobu şi Constantin Dăscălescu au fost desemnaţi de Elena Ceauşescu (Nicolae Ceauşescu era la acel moment într-o vizită în Iran) să se întâlnească cu o delegaţie a protestatarilor; totuşi, ei au refuzat să îndeplinească revendicările oamenilor şi situaţia a rămas în mare parte neschimbată.

La 20 decembrie, trenuri încărcate cu muncitori de la fabrici din Oltenia au sosit la Timişoara. Regimul a încercat să-i folosească la înăbuşirea protestului, dar până la urmă aceştia s-au alăturat timişorenilor. Un muncitor explica: „Ieri, directorul fabricii noastre şi un oficial al Partidului ne-au strâns în curte, ne-au dat bâte din lemn şi ne-au spus că huliganii şi ungurii devastează Timişoara şi că este de datoria noastră se mergem acolo şi să ajutăm la înăbuşirea demonstraţiilor. Dar acum mi-am dat seama că nu este adevărat.” Treptat situaţia iese de sub controlul autorităţilor. Mai mulţi militari încep să fraternizeze cu demonstranţii. La sfârşitul zilei, Timişoara este declarată oraş liber de către demonstranţi.

Timişoara trebuie sa ramana anticomunista, Geoana si liberalii rosii nu au ce cauta in Timişoara. Primul oraş eliberat de comunism este al nostru si nu al lor. Nu-i lasati sa ocupe Timişoara! Vrem o Romanie corecta si nepoluata – Vrem o tara ca afara!

Written by Theophyle

30/11/2009 at 9:08 pm

Publicat în Campanie, Civic, Opinie, Traditie

Tagged with , ,

Nisipuri mişcatoare

Exact peste o saptamana vom sti cum a decurs migratia voturilor si cum s-au impartit ele intre Geoana si Basescu. Vom sti intr-adevar daca partidele conteaza, sau mai bine zis, daca  liderii acestor partide au vreo greutate in aceasta privinta, sau nu.   Parerea mea personala nu conteaza, conteaza cel mai mult ce se va petrece la urne si daca sondajele care prevedeau impartirea voturilor au anticipat sau nu rezultatele. Ultimele evenimente pseudo-electorale au reusit intr-un fel deturnarea atentiei electoratului de la problemele principale,  care necesitau atentia celor care trebuie sa hotarasca care dintre candidati merita votul lor. Povestea filmuletului (adevarat sau trucat) a deturnat atentia de la enorma realizare a electoratului romanesc de a aproba referendumul intr-o participare mai mare de 50% si cu un vot pozitiv de mai mult de 70%.

Asadar dragi cititori, indiferent pentru cine veti vota, povestea filmuletului a fost o facatura pentru a va deturna atentia de la acest enorm succes la intrebarea daca Basescu a lovit sau nu un minor acum cinci ani. Singurul lucru dureros in aceasta poveste este “vrajeala” securista din laboratoarele baronilor tâlhari care au crezut ca aceasta poveste va reusi sa abata atentia de la rezultatele referendumului. Stiti ceva? Au reusit. Au reusit pentru ca acest lucru, care este o adevarata realizare a poporului roman, a fost bagata sub pres de  acesti tâlhari si de reprezentantii lor politici si categorisita Iliescian, “un moft”. Ce stie poporul ? Ceea ce dorim noi, oligarhii rosii, sa stie, “Geoana Presedinte”!

Despre echipa de campanie a lui Basescu nu mai pot spune chiar nimic, am spus totul  in postarile anterioare – la pamant! Traian Basescu a gresit in trecut si a gresit si in aceasta campanie. Loialitatea este un lucru extrem de important, dar daca nu este insotita de competenta si onestitate nu valoreaza mult. Sper din tot sufletul ca Basescu va invata in viitorul lui mandat acest simplu sfat: traim intr-o lume a competentelor adevarate, semi-profesionalismul mioritic trebuie sa dispara.

Mai sunt cateva zile, putine. Folositi oameni buni acest succes pe care Traian Basescu a reusit sa-l aiba impreuna cu poporul roman,  pentru poporul roman si va fi bine. Ridicati in campanie problema rezultatelor de la referendum si ce se va intampla cu acest referendum  daca Basescu nu va fi ales. Fiti pentru Dumnezeu, cel putin acum, profesionisti!

Acum un raspuns la intrebarea cum oprim migratia nisipurilor miscatoare in desert: cu ajutorul  sinelor de otel plasate la marginile nisipurilor miscatoare. Am facut-o la propriu si la figurat de cateva ori in viata. Sa aveti succes! 

Written by Theophyle

30/11/2009 at 5:48 pm

Curs de istorie la Realitatea Tv

De mult timp nu mai vizionez acest post, am inteles de luni bune ceea ce am anticipat la cumpararea lui de Sorin Ovidiu Vantu. Zecile de comentarii pe blog m-au obligat sa privesc emisiunea de ieri, in care s-au confruntat ratiunea si moderatia (nu doresc sa mai folosesc bunul-simţ, acaparat nesimţit de un nesimţit)  cu un zid de mercenari care-si aparau boierul. In acele imagini am vazut toata istoria tragica a acestor pamanturi si a acestui popor, si am primit lamuriri de ce am fost supusi fara cracnire, fara dizidenta,  atat de diferit de polonezi, unguri sau cehi.

Un “baron tâlhar,” care dupa ce a jecmanit din bogatia tarii si a locuitorilor ei si-a construit o aparare prin doua ziduri concentrice, primul fiind oamenii vechiului regim, oamenii cu parghii in structurile blestemate si al doilea din jurnalisti, care pentru caţiva arginti si-au transformat profesia in prostituţie pe fata in slujba dezinformarii si a adevarurilor deformate. Primul “zid” si al doilea “zid” formate din acesti oameni reprezinta tradarea romanilor de catre romani, atat de frcventa in istoria noastra. De aceasta data, nu putea fi invelita aceasta tradare intr-un ambalaj ideologic si atribuita ocupatiei straine, otomane sau rusesti. Tradarea a fost platita cu bani peşin.  Acesti oameni s-au tradat in primul rand pe ei, si-au tradat meseria si si-au tradat cititorii / spectatorii.

Credit: Hultanul

In acest articol nu este vorba nici de Geoana, nici de Basescu si nici macar de “Baronii tâlhari”, este vorba de felul in care ne traim viata, apreciem societatea semenilor nostri, compatriotilor nostri si educam  generatiile viitoare. Mi-am intrerupt vizionarea in momentul cand  Tatulici, acesta jalnica ramasita a comunismului ceausist, vorbea  despre “dezghetarea” relatiei Romania-Rusia si “normalizarea” ei. Ce anecdota amara, ultima data cand relatiile intre Rusia si Romania s-au dezghetat a fost din cauza senilelor tancurilor T-34 rusesti.

Asadar Realitatea Tv devine Discovery channel, vizionam o contra-revolutie, dupa 20 de ani vedem o “lovilutie” infaptuindu-se. Un singur lucru va anunt: rusinea  lor nu va fi rusinea mea, voi lupta pana la capat ca Romania mea sa nu fie transformata in Romania lor!

Written by Theophyle

30/11/2009 at 10:25 am

Un „dictator” fara glas

Paradoxul antibasescu nu poate fi explicat logic  nici unui om care nu are nimic comun  cu politica romaneasca si cu ceea ce se intampla aici, acum. Dupa acuzele frenetice legate de  tendintele dictatoriale ale presedintelui Basescu si pana la violenta lui  impotriva unui minor, care s-a petrecut acum cinci ani, nimic nu a fost “sfant” in aceasta campanie de o murdarie cum nu s-a mai pomenit. Deutsche Welle – nu sunt favoritii mei prin editorialele pe care le publica in romana sau germana – totusi nu pot sa nu remarc ceea ce au scris acesti domni, acum cateva zile:

În mod vădit însă, inginerii uzinei de dezinformare a taberei antiprezidenţiale mizează pe ceea ce a marcat ultimii 20 de ani. Şi-anume, pe prelungirea impunităţii judiciare a răufăcătorilor cu bani şi influenţă din România, după ce efectul calomniei ar determina înfrângerea lui Băsescu în alegeri.

În fine, chestiunea are şi importante implicaţii morale. Pentru că televiziunile şi ziarele care au colaborat la producţia fabricii de împachetat fum (titlul primului film ecologic românesc, din anii 60 ai veacului trecut) şi-au încălcat atât de manifest deontologia, încât s-au descalificat complet. A difuza fără verificare imagini incendiare în loc să abordezi grijile reale ale electoratului ţine, în cel mai bun caz, de „jurnalism” de pistolari.

Definitiv s-au compromis, oricum, şi politicienii care, precum Victor Ponta şi Crin Antonescu s-au repezit la unison să comenteze inchizitorial reacţia victimei unei posibile diversiuni mediatice de anvergură, fără să verifice în prealabil autenticitatea învinuirilor.

Murdara afacere ilustrează cât de justificată este ofensiva lui Băsescu împotriva unei prese şi clase politice delicat descrise drept „ticăloşite”. Aici

Un presedinte care este acuzat de tendinte dictatoriale nu are un post de televiziune national pentru a-si transmite mesajele. Cum putem numi asta ? Democratie ? Cetatenii Romaniei sunt obligati sa finanteze televiziunea publica, ce-si  ia obolul prin factura de consum electric (nemaiintalnit in lumea occidentala) si care a fost politizata si pusa la dispozitia unui singur candidat.     Caseta aruncata (falsa sau nu) de mass-media nu a tinut seama de nimic in afara de o denigrare a unui om printr-o ambuscada mediatica, rar intalnita, intr-o tara in care exista lege. Nimeni nu zice nimic. Mai mult, oamenii decenti si de buna credinta , in loc sa critice aceste fapte, se complac, in mod inexplicabil/culmea ironiei, cu ele.

Un singur lucru va anunt: rusinea  lor nu va fi rusinea mea, voi lupta pana la capat ca Romania mea sa nu fie transformata in Romania lor!

Written by Theophyle

29/11/2009 at 7:26 pm

Intrebarile la care Geoana nu poate raspunde

FMI:  deoarece nu exista nici o sansa de a face schimbari in contractul cu FMI, cum veti putea pastra cele 200 000 de posturi ale bugetarilor, ce veti face cu pensiile speciale, salariile parlamentarilor si celor din justitie si cu legislatia necesara pentru a respecta acest contract ?

Legislatie fiscala: Cum veti putea indeplini promisiunile electorale fara sursele financiare pe care le-ati inclus in programul vostru electoral, anularea cotei unice de salarizare si marirea taxelor ?

Relatii internationale:  Ati facut doua vizite in Rusia. Prima vizita a fost facuta cand erati vice-presedintele CSAT si Presedintele Senatului, a doua erati numai Presedintele Senatului. Cu cine v-ati intalnit si ce ati discutat, si daca se poate sti, cine a aranjat intalnirile si cine a platit deplasarea ?

Privatizari: Este clar dle Geoana ca ati fost sustinut la greu de Vantu si Patriciu, credeti ca veti putea fi obiectiv cand va trebui sa sustineti sau sa va impotriviti privatizarilor strategice in CSAT ?  Mai mult, credeti ca acest domni v-au sustinut de florile marului ? Ar fi bine ca acum inainte de a fura romanilor voturile sa ne povestiti care au fost aranjamentele anterioare acestor sustineri.

Justitie: Puteti promite electoratului romanesc ca veti pastra pe actualii procurori in fruntea Procuraturii si a DNA – oameni care au o sustinere europeana totala, si carora le datoram faptul ca nu a fost activata clauza de salvgardare pentru justitia romaneasca ?

Armata:  Cum a avut acces dl Geoană la baza de date a Armatei Române? si cine v-a pus la dispoziţie adresele ofiţerilor români?

Servicii: Puteti promite electoratului ca  serviciile secrete vor fi intotdeauna conduse de oamenii opozitiei parlamentare, asa cum s-a intamplat in mandatul Basescu ?

Acestea sunt toate intrebarile!   Fara Iliescu, fara moguli si fara nimic altceva !

Written by Theophyle

29/11/2009 at 1:32 pm

Se joaca, dar se joaca slab

Probabil ca diferenta intre Geoana si Basescu este de 4-5% in favoarea lui Geoana. Se poate spune insa ca nimeni, inca nu a castigat alegerile. Basescu poate sa recupereze si sa-l intreaca pe Geoana in aceasta saptamana numai daca nu va face greselile lui Crin Antonescu. Daca Crin Antonescu nu a intrat in turul II este pentru ca nu s-a tinut de adversarul lui adevarat, Geoana si a incercat sa-l atace tot timpul pe Basescu. Incercand sa raspunda la provocarile tripletei de baroni talhari, Basescu face exact acelasi lucru, il lasa pe Geoana sa se eschiveze.   Personal, cred ca tripleta baronilor talhari a iesit la suprafata si provocarea cu “pumnul”  a venit exact pentru a-l salva pe Geoana de confruntari directe cu Basescu.

Singura posibilitate de a-l scoate pe Geoana din barlog este lansarea temelor directe in public. Nu povesti despre Iliescu sau legaturile cu Vantu, ci fapte clare, adevarate si de necombatut. Pastrarea “enigmei  rusesti” in afara dezbaterii publice este nociva nu numai procesului electoral; este de neascuns in principiu, opiniei publice romanesti. La naiba relatiile cu rusii, daca Geoana castiga nu are importanta si daca Basescu castiga vor fi la fel de problematice ca pana acum.  

Asadar, Basescu poate castiga daca-l va lovi pe Geoana direct si fara echivoc, daca nu se poate intr-o dezbatere televizata, atunci prin lansarea subiectelor in public. Fara inuendo, fara delicateturi si fara nici un alt nume principal, Geoana si numai Geoana.

Geoana poate castiga daca va reusi sa se sustraga unui dialog direct, sau daca va fi protejat de nehotararea presedintelui Basescu. Basescu nu va castiga daca nu va fi si de aceasta data,  Basescu. Daca doresti votul romanilor trebuie sa fi cel care ai fost votat de ei, nu cel pe care consilierii tai considera ca trebuie sa fii.

Written by Theophyle

29/11/2009 at 10:18 am

Totul este personal si toate sunt afaceri

Sintagma mafiota “nothing is personal it’s only business”  nu merge in Romania, aici totul este personal si toate sunt afaceri. Ultima aventura a lui Dinu Patriciu, care a declansat crunta batalie la care asistam astazi, a avut loc la inceputul lui iunie 2005, cand Patriciu a fost arestat pentru 24 de ore. In scurta sa detentie, multimiliardarul a impartit arestul cu un hot si un tilhar.  Imediat dupa ce a fost eliberat, patronul Petromidia a spus ca a impartit celula cu „un hacker”. Magnatul ii este recunoscator: „Mi-a dat sa maninc niste lapte cu fulgi de ovaz.” EVZ a descoperit ca Patriciu a avut, de fapt, doi colegi de celula: – Danut Chirila (36 de ani), condamnat la patru ani si jumatate de inchisoare pentru furt calificat – Nicusor Iordan Birsan (30 de ani), arestat preventiv pentru tilharie si lipsire de libertate. Asta chiar nu are importanta, desi nu este clar de ce Patriciu a incercat sa-l innobileze pe ipoteticul detinut- coleg.

Imediat dupa acest episod “tragic,” prietenul multimiliardarului cu pricina  intamplator premier, Dl Calin Popescu Tariceanu incearca un exercitiu nereusit de a o influenta pe Monica Macovei si dupa aceea trimite Presedintelui Basescu vestitul biletel roz, care de fapt era galben. Aparitia biletului prin care premierul Tariceanu i-ar cere presedintelui Basescu o interventie la Parchet in favoarea lui Dinu Patriciu a declansat iesirea PD de la guvernare si a insemnat inceputul marilor ostilitati la care asistam pana astazi.

Care ar fi razboiul, mai nimic, 500-700 de milioane de dolari intr-un dosar si cateva zeci de milioane intr-una altul. 

In rechizitoriul dosarului Rompetrol se  precizeaza:

In perioada anilor 1999-2004, grupul infractional astfel organizat si-a realizat scopul de insusire a creantei statului roman rezultata din Acordul de cooperare economica internationala cu statul libian, de decapitalizare a Rafinariilor Vega si Petromidia, de insusire si folosire in propriul interes a sumelor de bani colectate si destinate bugetului de stat, dar si de a transfera sume de bani catre societatile membre ale grupului infiintate in paradisuri fiscale si, nu in ultimul rand, crearea, in mod artificial, de lichiditati prin listarea la bursa a Rafinariei Petromidia.

Demascat impreuna cu o serie de oameni de paie, care i-au servit drept complici, dosarul releva o intreaga retea care include functionari publici si politicieni apartinand tuturor partidelor pana la nivelul ministerial. Mentioneaza inca acest rechizitoriu ca grupul de afaceri reprezentat de Dinu Patriciu este calificat drept:

grup infractional care si-a asigurat sprijinul, prin cooptarea in cadrul grupului, a unor persoane cu functii importante in institutii ale statului – grup de criminalitate organizata.

Acum cateva zile, Patriciu, devenit mare filozof, se destainuia unui jurnalist de la Jurnalul lui Voiculescu (felix motanul):

Dacă aş fi Dinu Patriciu, m-aş întreba într-o dimineaţă, în timp ce mi-aş sorbi  cafeaua, dacă greutatea mea în bani este egală cu greutatea libertăţii de care mă bucur. Ştiţi ce se spune, cu cât ai mai mulţi bani, ai mai multă libertate. Eu, Dinu Patriciu, cred în această axiomă, chiar dacă ea poate fi câteodată mincinoasă. În ce mă priveşte, a fost cu vârf şi îndesat în noaptea aceea pe care am petrecut-o în Calea Rahovei. Atunci, o dată cu balanţa justiţiei, s-a stricat şi balanţa care măsoară raportul dintre bani şi libertate. Banii şi-au pierdut brusc greutatea, astfel că talgerul libertăţii s-a dus cu cea mai mare viteză în jos, dându-mi ocazia să constat că iuţeala cu care libertatea omului o ia aproape din senin la vale lasă cu mult în urmă viteza luminii. Mai cu seamă atunci când este vorba despre un om cu notorietatea meaJurnalul National 4/11/2009 

Personal, sper ca Basescu sa mai primeasca un mandat pentru a-l vedea pe Patriciu inapoind fostului coleg de celula laptele cu fulgi de ovaz. Am dreptul si eu la fantezii juridice in Romania, nu?

Written by Theophyle

28/11/2009 at 7:59 pm

Miza „aliantei anti” = 100 de miliarde de euro

M-am plictisit de consilierii lui Basescu si de campania prezidentiala a Presedintelui, care la timpul lui avea un mare avantaj: vorbea romaneste pe limba in care cetatenii acestei tari comunica, avantaj care probabil a fost pierdut in “ciripeasca” folosita astazi. Am sa incerc eu, neprofesionistul, sa traduc cateva mesaje mai potente decat cele pe care “baietii” lui Basescu   incearca sa le transmita.

In primul rand sintagama “moguli” sau “magnati” este absolut nepotrivita (factual) acestor “domni”. Denumirea adevarata ar fi “Baronii tâlhari”. Aceasta este adevarata terminologie academica pentru acesti domni, (vezi postarea mea pe blogul de istorie,  aici). Pentru cei care nu au chef de trimiteri istorice am sa ma citez:

Termenul poate fi acum utilizat în legătură cu orice om de afaceri sau bancher, care este perceput ca  folosind practici de afaceri îndoielnice sau înşelătorii, în scopul de a deveni puternic politic si extrem de bogat. Aceste practici  transforma sau imbina puterea politica cu puterea economica, devastand economia nationala a unei tari.

Credit: Hultanul

In al doilea rand, oamenii nu cunosc miza, ea trebuie explicata si daca se poate cat mai clar. Suma ar fi 100 de miliarde de euro, si ca sa fie si mai clar, pentru a numara euroii, un cetatean umanoid din specia “homo sapiens, sapiens” care stie sa numere si nu trebuie sa manance sau sa doarma ar avea nevoie cam de 1600 de ani si daca vrea sa si traiasca numarand, dublu, adica 3200 de ani, adica aproape de data  cand se mai construiau piramide in Egiptul antic. 

Si ca sa nu o lungim, am sa incep in fiecare postare sa dau cateva date pentru ca oamenii sa inteleaga. Primele le puteti gasi in postarea precedenta.  Inca cateva “dorinte” din aceste potentiale 100 de miliarde.

Dl Dinu Costache Patriciu ar dori si zacamintele de gaz ramase in Romania, adica cei 40% din gazul de care noi ne folosim inca. Infrastructura Romgaz  probabil ca va fi cedata prietenilor de la rasarit, de la Gazprom.

Dl Sorin Ovidiu Vantu ar dori Posta Romana, aceasta “gramada de moloz”, care poate deveni cea mai mare banca din estul Europei, avand sucursale in aproape toate coclaurile tarii, si agenti de plata in fiecare postas care imparte pensiile si mandatele postale.

Asadar dragii mei cititori, asta este o parte din aceasta 100 de miliarde de euro, depre alti bani vom vorbi in postari viitoare. Sper ca cine trebuie sa citeasca aceste vorbe ale unui amator le va putea transforma in adevarate mesaje electorale pentru cel care trebuie sa le zica.

PS. Terminati prostia cu caseta, asta a fost momeala ca sa va consume timp! Nici macar Patriciu nu a crezut in ea 🙂

PPS. Trebuie sa amintesc iubitorilor de istorie ca Sir Winston Churchill a salvat Britania fiind un betiv notoriu, la ale carui performante saracu’ Basescu nu va ajunge niciodata, chiar daca ar dori. Tot trebuie sa amintesc ca raposatul Franklin D. Roosevelt a fost un curvar fara pereche si a salvat omenirea de unul ca Hitler si cel mai iubit presedinte american J.F. Kennedy – tot raposat -putea da lectii si regelui Solomon. Lasati prostiile, nu avem nevoie de un arhanghel avem nevoie de un om care sa tina piept Baronilor tâlhari!

Ne intoarecem la raportarile comuniste din timpul lui Ceausescu, cosmonautul Geoana  anunta festiv ca ne-am inmultit devenind deja 80 de milioane de romani:

“Ca presedinte, impreuna cu guvernul pe care am sa-l instalez pana de Craciun, vom da agriculturii locul de forta in economia romaneasca, pentru ca stim sa facem agricultura, stim sa dam de mancare la 80 de milioane de romani si vreau mancare romaneasca pe masa romanilor si mancare romaneasca in supermarketuri in Germania, nu invers cum se intampla acum(aici)

Written by Theophyle

28/11/2009 at 2:35 pm

Twilight zone (zona umbrelor)

Traim in zona umbrelor, intre Romania subterana si Romania reala. De la casetele SRS si Bogdan Chirieac si pana la caseta “prezidentiala,” asistam in fiecare zi la un razboi, care a trecut de la statutul de gherila la unul asumat pe fata. Indiferent de optiunile noastre electorale, ar trebui sa ne intrebam fiecare dintre noi “daca presedintelui in functie i se fabrica asa ceva, cum ne putem apara noi, cetatenii de rand, de asemenea oameni? “ Este o intrebare pe care si @Andrei pe Imondo a pus-o. Se vehiculeaza / tranzactioneaza informatii, se santajeaza personalitati politice si inalti demnitari ai statului, si nimic nu se intampla nimanui. Este un fel de intoarcere in timp, spre vremurile negre ale lui Ceausescu, numai ca  avem de-a face nu cu o “Securitatate”, ci cu cateva zeci de asemenea indivizi cu bani si putere economica, care acumuleaza informatii pentru a le folosi la o adica in interes propriu sau in interesul unor  grupuri economico-finaciare care se comporta absolut mafiot. 

Credit: Hultanul

Ceea ce se intampla in aceste zile a depasit cu mult orice imaginatie – toate resursele aruncate impotriva lui Basescu, toate aliantele, toate capcanele, toate minciunile, te intrebi de ce ? Raspunsul este simplu: zecile de milioane de euro datorate statului de Sorin Ovidiu Vintu s-ar sterge intr-o clipa, dosarele penale ale lui Dinu Patriciu, inclusiv dosarul Rompetrol, pentru – inclusiv- spalare de bani, si „creanta Libia”, care a pagubit statul cu 85 de milioane de dolari, se vor evapora.

Si ca sa fie si mai clar,  anul viitor expira termenul pana la care Rompetrol ar trebui sa rascumpere datoriile istorice ale Petromidiei, doar vreo 700 de milioane de euro. In caz contrar, rafinaria se intoarce la stat. In plus, ordonanta de urgenta prin care Rompetrol primea facilitati secrete la cumpararea rafinariei zace de aproape 10 ani (da, din 2000) . Nu este nici aprobata, dar nici respinsa in Parlament.

Aceasta este miza, cetateni ai Romaniei, asta este fata adevarata a “revolutiei  bunului-simt”!

Written by Theophyle

28/11/2009 at 10:47 am

Basescu, dictatorul Europei!

Al naibii Basescu asta! A reusit sa devina si dictatorul Europei. Dupa ce l-a fortat pe Boc sa faca ce doreste el, a reusit sa-l forteze si pe Barroso. Numai Geoana are valoare, el s-a plimbat cu atata succes la Casa Alba ca Bill Clinton a hotarat sa ne viziteze pentru 6 ore si ne-a dat un comunicat impreuna cu liderul regional Emil Constantinescu (numele de cod Ţapul)  ca trebuie sa mai asteptam niste ani dupa celelalte state est-europene pentru a deveni membri NATO si UE.

Basescu l-a dorit pe Dacian Cioloş comisarul pentru agricultura al UE, un portofoliu de o importanta vitala in Uniunea Europeana si cu sanse de a ne introduce in lumea buna a Europei, si l-a primit. In acest timp, Geoana isi publica amintirile, aducandu-si aminte ca fetita lui a molfait degetul lui Clinton, acelasi deget aratat romanilor in piata Universitatii in compania lui Milica Constantinescu.

In mare, asta ar fi diferenta intre un Geoana care scrie amintiri despre nimic si un Basescu care face istorie. Sa ne auzim de bine tonomatilor, postacilor si tuturor aderentilor la “formele fara fond” ale lui Crin Antonescu!

In istorie, multe caravane au trecut si multi caini au latrat la ele. Sunt oameni care se straduiesc pentru Romania si sunt oameni care o jefuiesc.  Asta a fost istoria noastra dintotdeauna. Trebuie schimbat cursul ei. Noi putem participa sau putem sta de o parte, faceti fiecare dupa constiinta lui!

Update: Cred ca pe asta au uitat-o la iRealtatea Tv

Credit: aici

Written by Theophyle

27/11/2009 at 5:19 pm

Ne-au caftit pe toti!

Nu inteleg de ce are nevoie Dinu Patriciu de minciunile pe care le debiteaza patetic la televizor cu un glas de cabotin “tremurand de indignare”. Nu inteleg de ce au avut nevoie mogulii sa iasa la suprafata si sa-si asume deschis lupta impotriva lui Basescu. Nu inteleg de ce a tacut Patriciu cinci ani pastrand aceasta ”caseta” si acum si-a “amintit” de ea. Miroase urat acest nou episod intr-o drama a absurdului, care nici cea mai contorsionata logica nu o poate interpreta.

Aceasta sarabanda diabolica dezgusta orice om normal, indiferent de optiunile politice pe care le-ar avea.   Mizeria, lasitatea si lipsa de minima morala civica aduc cetatenii acestei tari la  exasperare. Lasitatea mass-mediei si-a atins apogeul ieri la Realitatea Tv, cand “aranjamentul” cu Antenele a lansat una din cele mai josnice manipulari posibile.  Acest ambush la Presedinte se va dovedi devastator pentru candidatii gemeni , doi intr-unul (“Geoana & Antonescu”). Basescu a primit ieri exact ceea ce a avut nevoie “victimizarea ultimativa”, publica si fara dubiu. 

Ieri tripleta Patriciu-Vantu-Voiculescu ne-a caftit pe toti!

Written by Theophyle

27/11/2009 at 11:07 am

Frica

Dupa “festivalul” casetei, incepe sa-mi fie frica. Lucrurile au ajuns la un nivel asemanator manipularii “ucrainene”. Niciodata nu au fost aruncate in joc atatea minciuni pentru a denigra un candidat.   Deja lucrurile nu mai au nici o legatura cu alegerile pentru  presedintia Romaniei, au iesit total din normativul democratic al unui proces electoral.  Patriciu, Vantu si Voiculescu nu au nici un drept de a se amesteca in politica acestei tari, ei sunt doar cetateni, fiecare dintre ei are un singur vot, atat. Sa nu bata capul turnatorul securist Voiculescu – ca el da de lucru  la  sute de salariati, el si-a transformat salariatii in sclavii minciunii si manipularii.

Avem  doua posibilitati: prima ar fi inlaturarea minciunii, manipularii si tehnicilor securiste; a doua ar fi tragica “ucrainizare” a Romaniei.  Tara are nevoie de un guvern care sa guverneze si de un presedinte care sa-l numeasca. Cetatenii acestei tari trebuie lasati sa hotarasca pe cine doresc in fruntea statului. Am spus cetatenii Romaniei,  si nu Patriciu, Vantu sau Voiculescu. 

Blestemati oligarhi, imbogatiti prin hotie si delapidare,  luati laba de pe presa romaneasca, luati laba de pe aceasta tara si lasati acest popor sa hotarasca ce vrea si pe cine vrea presedinte!

Written by Theophyle

27/11/2009 at 1:28 am

Ratele la banca si electoratul

Majoritatea jurnalistilor care s-au “predat” mogulilor (ca sa nu ma folosesc de cuvantul josnic – vandut), pomenesc deseori despre acele “nenorocite” rate la banca. Este un fel de a vedea lucrurile, poate extrem de mioritic, care nu poate insa sa-si gaseasca paralela in America. Acolo ziaristii au intrat la puscarie pentru ca nu au vrut sa-si divulge sursele sau si-au pierdut locul de munca pentru ca nu au dorit sa le fie impuse unele “comenzi politice.” Mari diferente geografice.

 Intr-o postare de astazi, un comentator bugetar (@Victor) scrie:

Din contul piratului lipsesc 2.000.000 de voturi fata de T2-2004 (la aceeasi prezenta la vot de 54%). Nu le putem impusca la foc cu foc nici cu ‘menaje a trois pentru romania’, nici cu Iorga, Caragiale sau Papa.

  1.  70-80% au zis da la referendum dar 78% nu Basescu????
  2.  CC revine (asupra termenului) si declara(intempestiv!?), inaintea T1, legea salarizarii unice ca fiind constitutionala.
  3.  Suntem (nici eu nu mai stiu cati) 1.500.000 de bugetari plus familiile lor.

Cum se leaga toate astea?

Sa ne aducem aminte:

  • In ultimii 2 ani tonomatele au primit 15.000 e/luna
  • bugetarilor le-au fost dublate salariile

Sa fie primit! (au zis precum gasca lui Stalin) si au luat pe credit casa pt mama (primii), centrala, termopane, plasma din bucatarie pana in dormitor, mazda, opel… si alte maruntisuri.

Si dupa 2 ani de platit rate afla ca nu se mai da ci se ia.

‘opa!!! Ne-am distrat, ne-am enervat cu Mircea Badea &co (care nu mai pacaleste pe nimeni-’poti pacali mereu pe cineva,cateodata pe toti dar nu-i poti pacali pe toti tot timpul’) dar gluma s-a ingrosat.

Basescu imi da ocazia sa imputinam hotii-bravo lui, OK, dar daca imi baga mana in buzunar-’Mi-a parut bine,ne mai vedem dar acum suntem cam ocupati (cu plata ratelor).

Frica (chiar panica privind ziua de maine) nu o putem invinge decat cu o frica si mai mare :  Psd rupe acordul cu FMI, porneste tiparnita si in 6 luni ne intoarcem cu 15 ani (inflatie accelerata,rata dobanzii >100%, imposibilitate de plata).

Acum veti intreba cum se leaga ratele la banca de postarea prietenului bugetar. Raspunsul este unul singur si frapant de simplu: alegerile astea nu sunt numai o chestie de traditii mioritice, de felul “sa moara capra vecinului” sau “Basescu dictator” sau “alianta mogulilor,” care au un efect serios dar nu intotdeauna relevant cu ce se intampla cu adevarat.

Bineinteles ca ultima concluzie a comentatorului nostru este cam precara, astzi suntem o tara membra UE si tiparnita nu poate fi pornita aiurea, totusi @victor scrie lucruri care au sens si trebuie gandite in contextul ultimelor zile inainte zilei hotaratoare.

Written by Theophyle

26/11/2009 at 6:28 pm