Politeía

Quis custodiet ipsos custodes?

Mesajul Comunitaţii Politeia pentru Preşedintele României

Redactat de @Cetatean

Domnule Presedinte,

Constitutia pe care ati jurat sa o respectati si sa o aparati nu are doar articole inscrise in Monitorul Oficial, ci are si un spirit. Cei care au scris-o, in zilele tulburi ale anilor tranzitiei iliesciene, au scris aproape in bataie de joc in articolul 1, al.3) :

« România este stat de drept, democratic şi social, în care demnitatea omului, drepturile şi libertăţile cetăţenilor, libera dezvoltare a personalităţii umane, dreptatea şi pluralismul politic reprezintă valori supreme, în spiritul tradiţiilor democratice ale poporului român şi idealurilor Revoluţiei din decembrie 1989, şi sunt garantate ».

Sunteti la a doua suspendare si simtiti pe propria piele ce inseamna in Romania « garantia » pe care o ofera Constitutia pentru apararea statului de drept. Ea este litera moarta, cata vreme orice Guvern si orice Parlament pot schimba legile pentru a va demite, iar Curtea Constitutionala emite avize in doi peri. Daca pentru Dumneavoastra « garantia » statului de drept se materializeaza in a doua suspendare abuziva, pentru noi, cetatenii de rand,  ce va fi atunci cand USL va pune mana pe tara ? Sa ne asteptam ca agenti ai USL sa ne fure  in urmatoarele zile vitele din batatura si sa ne confiste averile, avand ca temei legal o ordonanta de urgenta emisa de Guvernul Ponta pe care CCR nu o mai poate respinge ca neconstitutionala, fiindca nu mai are atributii in acest sens?

Domnule Presedinte, vremea gesturilor grandioase a trecut. Constitutia nu se apara de incalcarile ei prin mentinerea intr-un formalism strict, care consta in respectul gol al legii, fara a observa ca sub litera Ordonantelor de urgenta si a Hotararilor de Parlament se ascunde spiritul stalinismului, perpetuat de la politicianul sarac si cinstit la cel tanar si plagiator.

Domnule Presedinte, istoria nu tine seama de vocea constiintei si de glasul interior. Oricat v-ati dori sa mergeti la referendum, mai aveti de facut un pas : nu pentru Dumneavoastra, ci pentru viitorii Presedinti ai Romaniei. Aveti obligatia morala si legala sa puneti capat acestui circ dracesc in care un Presedinte legitimat prin vot poate fi suspendat la orice ora de catre Parlament. Aveti obligatia sa contestati la Curtea Constitutionala abuzul Parlamentului, care se acopera mereu cu votul pentru a masca siluirea Constitutiei.

Suspendarea Presedintelui Romaniei, actual sau viitor, nu este expresia « luptei politice », ci expresia unui act abuziv prin care Parlamentul se erijeaza intr-o instanta extraordinara in care procurorul este si judecator, in care dreptul la recurs nu exista si in care cel acuzat este din start condamnat, ramanand doar ca pedeapsa sa fie transata prin vot secret cu bile.

Domnule Presedinte, ati jurat sa respectati Constitutia si sa vegheati la buna functionare a institutiilor statului. Noi, cei care v-am ales, consideram ca Parlamentul nu mai functioneaza ca o institutie a statului de drept, ci ca un grup care exercita suveranitatea in nume propriu, lucru interzis de Constitutie, situatie in care aveti obligatia sa sesizati CCR, pentru ca aceasta sa aplice art. 146, litera  e).

Domnule presedinte, comandantul isi paraseste ultimul nava. Insa, inainte de a o parasi, are obligatia sa incerce sa salveze echipajul. Inainte de a merge la referendum, salvati statul de drept ! Mai importanta decat glasul constiintei Dvs, care nu va acuza, este soarta unei Constitutii pe care urmasii lui Iliescu continua sa o interpreteze si sa o aplice dupa cum au chef.

Domnule Presedinte Traian Basescu, daca nu vreti ca mascarada statului de drept din Romania sa mai continue, aveti obligatia de a lupta pana la capat. Daca nu pentru Dumneavoastra, macar pentru cei care de atata vreme v-au criticat, sprijinit, incurajat, votat, mandatat cu increderea lor !

Written by Theophyle

06/07/2012 la 7:15 pm

446 răspunsuri

Subscribe to comments with RSS.

  1. Marian Saniuta, PSDist, iar ciudat; il cam apara pe Basescu 🙂

    emil

    06/07/2012 at 7:17 pm

    • asta este marea calitate a presedintelui, are o inimä teribilä si o inteligentzä nativä,
      cu are putzini se pot läuda, e un om bun, este OM, un mare om.
      intodeauna am fost aläturi de el. omul asta, a fost o binecuvantare pt. Romania
      intr-o perioadä de trecere spre democratzie, dacä a reusit sä facä ceva, este si pt. cä
      avuse se contact cu haita rosie, cä ii cunostea. el a reusit sä fie mai repede democrat decat ei;
      asta a vrut si pt. romania. ESTE UN MARE ROMAN

      theo- nona

      06/07/2012 at 10:48 pm

  2. Se pare ca UDMR si USL vor vota ptr., refuz sa cred aceasta stire.

    mar

    06/07/2012 at 7:20 pm

  3. Tariceanu, ne spune si despre biletel? Asa, de curiozitate; poate si despre Popoviciu ca tot aparea in „rechizitoriu”. A inceput cu insulte; de mirare?
    😦

    emil

    06/07/2012 at 7:21 pm

    • Pe el tot poporul l-a ales? De pe locul 2-3-4?
      🙂

      emil

      06/07/2012 at 7:22 pm

  4. Multumesc!

    mar

    06/07/2012 at 7:22 pm

  5. Reblogged this on Hronic.

    Hronic

    06/07/2012 at 7:24 pm

  6. Au nevoie de „legitimarea” strazii, in versiunea Uiorean/Oprisan
    http://www.hotnews.ro/stiri-esential-12723398-mitinguri-antiprezidentiale-mai-multe-orase-din-tara.htm

    Light

    06/07/2012 at 7:27 pm

  7. Reblogged this on Blogul lui Dumitru lui Nae.

    Dumitru lui Nae

    06/07/2012 at 7:28 pm

  8. @cetatean
    multumesc ! si celor care vor avea grija ca mesajul sa ajunga peste tot unde trebuie

    elablue

    06/07/2012 at 7:28 pm

    • Înţeleg că pot să vă reiau şi pe blogul meu „Vineri, ca past”, prin link?

      tirguketrii

      07/07/2012 at 7:13 pm

  9. Mare ticalos Tradiceanu, pe cine nu lasi sa moara nu te lasa sa traiesti.

    mar

    06/07/2012 at 7:29 pm

    • Incetati denigrarea TARII!
      Cat tupeu.

      emil

      06/07/2012 at 7:31 pm

    • interesul poarta fesul. Visul lui Tari: Ipo-Crin la Cotroceni, lui ii cade PNL in poala. Tzeapa mare, Ipo-Crin nu-i va lasa partidul lui Tari [ca sa nu-l mai poata lua inapoi CAND se va imputzi treaba, sau in 2014 cand va lua leapsa de la PSD]. Deja se vorbeste despre Chitoiu -marioneta grasa.

      cinic

      07/07/2012 at 1:56 pm

  10. Subscriu! Exact mesajul care trebuie sa ajunga la Traian Basescu!

    Radu

    06/07/2012 at 7:30 pm

    • Subscriu!

      diablero

      07/07/2012 at 12:19 am

  11. @Cetatean & Politeia

    Suscriu cu toata inima.

    eugeni

    06/07/2012 at 7:31 pm

  12. Le e frica de dosarele. Sa vedem ce scoate Basescu acum.
    Este un gest abject sa suspenzi un Presedinte in functie fara motive. Peste tot puterea erodeaza capitalul politic, dar oamenii nu sunt suspendati.

    Finante Azi

    06/07/2012 at 7:31 pm

  13. Hunor negociaza cu cei de la PSD, stire HN.

    mar

    06/07/2012 at 7:31 pm

  14. Le e frica de Basescu si daca reusesc sa-l demita prin referendum! Tariceanu ii cere sa nu mai interfereze in… procesul de campanie prezidentiala care urmeaza. (sic!)

    Observator

    06/07/2012 at 7:32 pm

    • Poftim, adica sa nu participe???

      mar

      06/07/2012 at 7:34 pm

  15. City,

    Am preluat articolul tau si l-am distribuit si in alte parti, sper sa nu te superi.

    mayausa

    06/07/2012 at 7:32 pm

  16. Dar cum ajunge la presedinte ??

    Maria

    06/07/2012 at 7:36 pm

    • Fara grija,
      ajunge (sper) 🙂

      Theophyle

      06/07/2012 at 7:38 pm

  17. Buna seara!
    Voi ramane tot timpul alaturi de Presedinte si sustinatorii statului de drept.

    P.S. Acum vin de pe strada si vecinii mei sunt inca de partea presedintelui. Unul chiar mi-a marturisit ca a votat USL la alegeri dar nu i-ar mai vota niciodata. E drept ca sunt si care spun ca vor vota suspendarea dara astia fac parte din cei 49%. Important este ca multi dintre votantii USL de la locale isi schimba optiunea.

    ribelalu

    06/07/2012 at 7:38 pm

  18. Sper din tot sufletul ca acesti tradatori sa raspunda in fata legii.

    mar

    06/07/2012 at 7:39 pm

  19. Schimba data referendumului, deci nu va fi 29 iulie.

    mar

    06/07/2012 at 7:40 pm

    • unde scrie?

      Cetatean

      06/07/2012 at 7:41 pm

      • a anuntat Zgonea, ca se calculeaza din momentul aprobarii unei hotarari.
        Se pare ca TB a fost sacrificat la negocieri 😥 Ma doare sufletul ptr. ce se intampla.

        mar

        06/07/2012 at 7:44 pm

  20. cand väd ce ticälos este Täriceanu, nu mä mir cä atatea femei nu l-am mai vrut,
    este un manechin de paie, färä minte si bun simt ,un parvenit securist, ce ar trebuii
    sä dea socoteala pt. miliardele pe care le-a furat din buget.

    theo- nona

    06/07/2012 at 7:44 pm

    • Un impotent suferind de „complexul lui Don Juan”.

      diablero

      07/07/2012 at 12:37 am

  21. si Racoviceanu crede ca presedintele are mari sanse sa se intoarca la Cotroceni

    elablue

    06/07/2012 at 7:44 pm

    • acesta e cutra si cand tace!

      cinic

      07/07/2012 at 1:58 pm

  22. Subscriu, Cetatean si Politeia! Sprijin din tot sufletul pe Presedintele nostru!

    ny

    06/07/2012 at 7:44 pm

    • 🙂
      Eu fac ce pot sa citeasca cat mai multi!

      emil

      06/07/2012 at 7:46 pm

    • Pana la urma ce negociaza toti nenorocitii astia? Daca a incalcat Presedintele grav Constitutia? Nu le-ar fi rusine!!!!

      micsunica

      06/07/2012 at 7:46 pm

      • nu fii naiva, mai ales cand ai de-aface cu comunisti. Puteau sa ceara suspendarea si pt. ca nu avea bucle blonde.

        cinic

        07/07/2012 at 1:59 pm

  23. nu va asteptati la minuni la votul in Parlament. Hotii nu fac favoruri.

    Cetatean

    06/07/2012 at 7:46 pm

  24. Reblogged this on Fără buletin and commented:
    Paradoxal, dacă Preşedintele ar accepta procedura şchioapă de suspendare, în speranţa unei validări populare fără drept de apel, abia atunci gestul său ar fi unul politicianist. Datoria sa este să impună legalitatea la sînge. A spus alaltăieri că va urma voinţa Parlamentului numai cu îndeplinirea condiţiilor procedural-constituţionale, dar e bine să ştie ce aşteaptă oamenii de la un preşedinte de republică.

  25. e bine ca presedintele sä stie, „vä santem aläturi”

    theo- nona

    06/07/2012 at 7:46 pm

  26. „Onorata conducere”?
    Uzurpata, poate 🙂

    emil

    06/07/2012 at 7:47 pm

  27. suntem………..a fugit

    theo- nona

    06/07/2012 at 7:47 pm

  28. Ma enerveaza ca am ajuns un prooroc caruia i se adeveresc spusele…Speram sa nu mi se implineasca.
    Acum astept sa vad ce primesc curvele la schimb.

    hope

    06/07/2012 at 7:47 pm

    • !!! 19.30: Surse parlamentare: UNPR va vota alturi de USL suspndarea lui Traian Basescu. UNPR si-a asigurat locuri in parlament la viitoarele alegeri
      !!! 19.27. In acest moment, Kelemen Hunor e la grupul parlamentar PSD si negociaza (Hotnews.ro)

      micsunica

      06/07/2012 at 7:49 pm

  29. duca-se. Ma mir ca au avut nevoie de mult timp.

    Cetatean

    06/07/2012 at 7:49 pm

  30. 19.44: Lider de la virful PDL: „Nu se mai negociaza nimic, s-a inchis, USL are 240 voturi pt suspendare (Hotnews.ro)

    micsunica

    06/07/2012 at 7:50 pm

  31. UNPR; NISTE PORCI

    unde este cuvantul dat? unde este onoarea militarä? RUSINE

    theo- nona

    06/07/2012 at 7:51 pm

    • Onoare militara a unui gainar numarator de izmene?

      diablero

      07/07/2012 at 12:39 am

  32. 19.49: Surse parlamentare: data referendumului va fi 29 iunie (Hotnews.ro)

    micsunica

    06/07/2012 at 7:52 pm

  33. O greseala, probabil

    micsunica

    06/07/2012 at 7:52 pm

  34. Referitor la art ‘Mitinguri antiprezidentiale in mai multe orase din tara’, un titlu incorect…

    Corect ar fi fost ‘Mitinguri USL antiprezidentiale in mai multe orase din tara’…

    hope

    06/07/2012 at 7:52 pm

  35. Bine vorbeste presedintele. Isi bate joc de Tariceanu si Ponta

    cedric

    06/07/2012 at 7:55 pm

  36. Sa aveti grija de tara si de oamenii ei! A renuntat?

    cedric

    06/07/2012 at 7:56 pm

  37. Imi pare si mie a testament

    eugeni

    06/07/2012 at 7:56 pm

  38. Tariceanu sta cu spatele la presedinte. Porc needucat.

    cedric

    06/07/2012 at 7:56 pm

    • Doar ‘telectual cu bunsimt PNList; se mira cineva?
      Eu nu 😦

      emil

      06/07/2012 at 7:59 pm

  39. 4.5349
    Maine?

    emil

    06/07/2012 at 7:58 pm

  40. Bomba: astept decizia CCR sa plec de la Cotroceni!

    cedric

    06/07/2012 at 7:58 pm

    • Da, dar nu ce vrem noi, ci doar o simpla decizie de constatare a legalitatii procedurii si a inceperii mandatului interimar.
      Nicio speranta, din pacate. Imi pare rau ca nu pot fi in seara asta in PV. Vreo veste de pe acolo? Nu mai vad nicio stire pe nicaieri.

      Eduard

      06/07/2012 at 8:00 pm

      • In PV ne-am strans ca de obicei. Au fost cateva sute de oameni. A venit d-na Macovei, Toader Paleologu, Mihai Neamtu.

        diablero

        07/07/2012 at 12:40 am

  41. ciudata situatie

    zigzag

    06/07/2012 at 7:59 pm

  42. imi poate spune cineva de ce am lacrimi in ochi?

    Ioana

    06/07/2012 at 7:59 pm

    • nu esti singura. Cuvintul TRADARE…. poate

      mayausa

      06/07/2012 at 8:09 pm

    • PATRIA IN PERICOL!!! PATRIA IN PERICOL!! nu tacem! suntem multi, sa nu tacem!

      cinic

      07/07/2012 at 2:01 pm

  43. 19.21: Crin Antonescu il ironizeaza pe Gheorgeh David, care a folosit mai multe citate biblice, si a spus: „Sint chemati la microfon robii lui Dumnezeu trei parlamentari PDL”.

    Acum am ajuns sa sper numai in mania lui Dumnezeu…

    hope

    06/07/2012 at 8:00 pm

  44. asta e corecta, insa intrebarea este: va contesta la CCR suspendarea si CCR va constata interimatul?

    Cetatean

    06/07/2012 at 8:00 pm

    • @city: am feeling, nici nu vreau sa l spun 😦

      zigzag

      06/07/2012 at 8:02 pm

  45. zigzag, feelingul meu e ca am ramas fara apa si fructe, ma duc la cumparaturi, sa vad pulsul oamenilor.

    Ne citim mai pe seara, va las ! 🙂

    Cetatean

    06/07/2012 at 8:02 pm

  46. Eu asa am avut impesia. Cica UNPR +PSD au facut alianta de stanga. Sa-i ia dracu pe toti; vanzatori de tara nerusinati

    cedric

    06/07/2012 at 8:03 pm

    • Nu inteleg…I-au luat in USL? S-au vom asista la un divort urmat de o noua nunta?

      hope

      06/07/2012 at 8:08 pm

      • Sau vom asista…

        hope

        06/07/2012 at 8:09 pm

  47. A3: se asteptau la demisia lui Traian Basescu; telectualul Mircea Badea, comenteaza! Nu rezist mai mult 😦

    emil

    06/07/2012 at 8:04 pm

  48. UNPR a semnat alianta cu USL (PSD). Langa locuinta mea din Bucuresti (sectorul 2) au mai ramas afise ale pretendentului PSD la fotoliul de primar care il contesta, chipurile, pe Ontanu – UNPR. Mesajul sau era simplu si direct: „Jos cu tradatorul / Sa salvam poporul!” No further comment.

    Observator

    06/07/2012 at 8:04 pm

  49. ce japitza e Racoviceanu asta

    ny

    06/07/2012 at 8:04 pm

  50. Buna intrebare a pus o ziarista lui Ponta: cum de ati semnat protocol cu UNPR cand pana acum nu mergeati la Cotroceni din cauza lor?

    cedric

    06/07/2012 at 8:09 pm

  51. Catalin Ivan (europarlamentar usLAS):
    Cum conducatorii europeni au discutat azi cu Ponta, vedem pe cine sustin cu adevarat.
    Tot pe A3.

    emil

    06/07/2012 at 8:09 pm

  52. Stimati Politeieni,
    va trebui sa trecem deșertul. il vom trece împreuna. nu va dura 40 de ani, dar cativa ani tot vor fi.
    sunt convins ca TB nu va pleca pe mare. va pune umarul la reconstructie. asta e soarta noastra. noi vom fi toata viata cei care sa construim si sa reconstruim, in timp ce altii sunt lasati pe Pamânt ca sa distruga. ei si-au facut rolul in aceste ultime zile. urmam noi.

    s-avem sanatate, putere si minte
    Val

    val

    06/07/2012 at 8:10 pm

    • 🙂

      emil

      06/07/2012 at 8:13 pm

    • Esti un/o optimist (a) incurabil (a).

      hope

      06/07/2012 at 8:26 pm

  53. Mai oameni buni, materialul uman din acest parlament este sub orice critica.

    Aha

    06/07/2012 at 8:16 pm

    • Pai, dupa cum se declara, ei sunt Vointa POPORULUI, nu?

      emil

      06/07/2012 at 8:17 pm

  54. Putina lume la PV, in jur de 100, maxim 150. Tristete, dar niste oameni frumosi cu care ma mandresc!

    littlebugger

    06/07/2012 at 8:22 pm

  55. Cred ca multi or sa-si puna geamantanele la usa. Poate MRU sa-i mai intoarca, altfel cred ca voi pregati camera libera pentru oaspeti.

    mayausa

    06/07/2012 at 8:23 pm

  56. Stau unii si pandesc cum se voteaza ca sa stie pe ce dau banii!

    cedric

    06/07/2012 at 8:24 pm

    • da, ala de la psd se uita in urne dupa fiecare parlamentar care nu voteaza cu bilele la vedere

      elablue

      06/07/2012 at 8:27 pm

  57. Nicolicea a aratat bilele, e clar!

    cedric

    06/07/2012 at 8:26 pm

  58. Nemernicii arata toti bilele triumfatori. Mama lor, tradeaza a doua oara in mai putin de trei luni.

    cedric

    06/07/2012 at 8:27 pm

    • si-ai sa-i vezi si la toamna in parlament. asta e tragedia cea mai mare, ca de 20 de ani s-a propasit mizeria asta, tolerata si chiar incurajata de toti. niste jogodii.

      halex

      06/07/2012 at 8:31 pm

      • In toamna sa ne asteptam la cea mai mare frauda electorala din istoria post-decembrista. Acum chiar au toate mijloacele. Larg va deschid portile pribegiei (lu antonescu sa-i plateasca pensia melcii, manca-l-ar viermii de canalie) . Atata am sperat in ceva si ca prostul inca ma mai agat de un miracol, dar cred ca, din pacate Antonescu va fi presedintele Romaniei. In niciun caz al meu! Speranta a ramas in cutie, iar banda de crima organizata a zavorat-o pentru mult timp.
        Au inceput si ofertele … Dosarul Caprioara (Oprisan) inca o amanare (as of today) … Voiculescu … imediat achitat prin prescriere. Iar iliescu va muri incununat de flori pe aleea „marilor ilustri” ai neamului … lui.

        anaphoricus

        06/07/2012 at 8:44 pm

    • Laura Stefan, pe B1, explica limpede aceste „tradari”: dupa condamnarea lui Nastase, multi se tem si, prin vot astazi, cred ca isi acorda o sansa 🙂

      emil

      06/07/2012 at 8:32 pm

      • nu e pe b1!

        cedric

        06/07/2012 at 8:37 pm

      • People: Do not give up! Let’s keep fighting.

        frovol

        06/07/2012 at 8:37 pm

        • Nu-i bai, o facem 🙂

          Theophyle

          06/07/2012 at 8:40 pm

        • Suntem suparati, dezamagiti, frustrati dar nu vom renunta. Fiti sigura !

          mayausa

          06/07/2012 at 8:42 pm

        • We’ll fight!

          diablero

          07/07/2012 at 12:44 am

      • Iertare! Pe Nasu
        „inca nu e jucat jocul”
        Si explica de ce…

        emil

        06/07/2012 at 8:41 pm

  59. Tradarea Roaniei s-a mai semnat o data. Avem darul de a distuge inceputul, Sisif a fost mic copil 😥
    Daca Sisif a fost un personaj si baza unui curent filozofic, in Rpomania exista in viata si face parte din gena nationala.
    Azi s-a mai scris o pagina rusinoasa a istoriei acestei tari.
    De azi tb sa luptam pe toate planurile ptr. a ne recupara tara si speranta.

    mar

    06/07/2012 at 8:39 pm

    • nimic nou pe plaiurile mioritei 😦

      Theophyle

      06/07/2012 at 8:42 pm

  60. Superba faza cu foaia de hirtie lasata lui Crizel !!!

    mayausa

    06/07/2012 at 8:39 pm

  61. uitati-va bine, daca nu o sa ne miscam fundurile in urmatoarele 3/4 luni ( cum a zis si tds ) orice alianta de dreapta tot la mana unpr si udmr va fi

    elablue

    06/07/2012 at 8:40 pm

  62. uite cum vad eu lucrurile. La rece:

    1 piata nu va fi factor de schimbare a Romaniei. Au mai fost si in 90, si nu au schimbat votul prostilor. Piata este un factor de schimbare a celor care merg acolo. Este hotararea ca, in pana mea, eu vreau sa traiesc civilizat, nu ca un troglodit. In final cei care iau hotararea asta ajung sa traiasca intr-o tara civilizata. Nu neaparat Romania, dar au o viata ok. Piata este inima de civilizatie a Romaniei.

    2.urmeaza dezastrul economic. Criza incepe sa se simta si in Germania, iar o Romanie izolata diplomatic nu va primi nici un ajutor. Vor fi altii, mai apropiati de nemti, care vor avea prioritate. Un guvern USL va insemna un dezastru. Puteti linistiti face pancarte cu `USL inseamna FOAMETE´. Astea le vor intelege si prostii.

    3 Cam peste un an va fi sange pe strazi.

    macgregornews

    06/07/2012 at 8:41 pm

    • Daca-mi permiti, am sa-ti preiau sloganul.

      Marinaru'

      07/07/2012 at 12:32 am

  63. Subscriu fara rezerve !

    Viq

    06/07/2012 at 8:41 pm

  64. Scuze de link
    Merita
    http://live.nasul.tv/

    emil

    06/07/2012 at 8:42 pm

  65. Asta ca sa intelegeti 🙂

    Theophyle

    06/07/2012 at 8:46 pm

    • sa se schimbe nebunia ? ar fi prea frumos.

      mar

      06/07/2012 at 8:48 pm

  66. Horatiu Dumbrava, Laura Stefan…la Nasul.

    mar

    06/07/2012 at 8:47 pm

  67. Izolarea diplomatica e un vis frumos. Pragmatismul invinge sau favorizeaza premizele. Daca nu credeti, vedeti implicarea noului consilier american in exploatarea gazelor de sist. S-a schimbat doar vanzatorul, marfa e aceiasi.

    Light

    06/07/2012 at 8:49 pm

  68. Ce sfidare: Catalin Voicu votind cu satisfactie si bilele la vedere!

    cedric

    06/07/2012 at 8:50 pm

  69. Presedintele a fost suspendat! 😦

    mayausa

    06/07/2012 at 8:53 pm

  70. Dar a anuntat ca asteapta la Cotroceni decizia Curtii

    mayausa

    06/07/2012 at 8:53 pm

  71. 258 de idioti

    Ion

    06/07/2012 at 8:54 pm

    • Un fericit DanRaduRusanu!
      Oare de ce?

      emil

      06/07/2012 at 8:55 pm

      • Un gunoi securist si turnator!

        diablero

        07/07/2012 at 12:46 am

  72. 258 de javre ordinare

    ny

    06/07/2012 at 8:55 pm

  73. Punct si de la capat!

    Theophyle

    06/07/2012 at 8:58 pm

  74. Hai sa vedem daca va miscati si voi ca Monica Macovei! Eu ma misc 🙂

    Theophyle

    06/07/2012 at 9:03 pm

    • merci de info, si eu

      elablue

      06/07/2012 at 9:05 pm

    • Vei vedea miscare.

      A A

      06/07/2012 at 9:33 pm

  75. Asta este. Mai mergem o data la referendum. Este nevoie sa stim ce vrem, si asta nu se poate vedea decat la referendum.

    elsewhere

    06/07/2012 at 9:03 pm

    • E bine ca e 29 si nu 15, cum umblau zvonurile 🙂
      La B1, imagini din PV.

      emil

      06/07/2012 at 9:20 pm

  76. frumoas ar fi ca cererea pentru aprobarea urmarii penale si a suspendarii din functie a lui ponta sa ajunga pe masa presedintelui kiul antenescu .ar fi lovitura in plina figura a zdrentelor din usl

    zigzag

    06/07/2012 at 9:04 pm

  77. delirium tremens in parlamentul rusinii

    rog pe unul dintre Dvs. care merge in PV sa scrie pe o hartie +1, adica sa ma reprezinte si pe mine, care nu pot fi alaturi de Dvs decat in spirit

    ny

    06/07/2012 at 9:07 pm

  78. Ne suflecam manecile,tragem aer in piept si ne luptam cu masinaria asta infernala si la referendum le vom trage o smetie electorala peste bot ,hai ca se poate

    valy sarmanul

    06/07/2012 at 9:08 pm

  79. Sustin in totalitate la acest punct de vedere!

    Sorin Fortiu

    06/07/2012 at 9:09 pm

  80. Am impresia ca TB considera ca nu este barbateste sa se „planga” la forurile CE. Aici nu este vorba de „plans” sau „nelans”, barbat, nebarbat ci este vorba de statul de drept. TB NU POATE sa faca singur fata acestor atacuri.
    Marga si MAE incep deja propaganda pe plan extern. (Dar daca judecatorii CCR au fost numiti ilegal ?).

    Ar trebui luat , pe plan oficial, legatura cu CE si explicat. Parerea mea.

    eugeni

    06/07/2012 at 9:12 pm

  81. Consilierul prezidential Stefan Deaconu va fi eliberat din functie, incepand din data de 25 iulie, potrivit unui decret semnat de Traian Basescu in data de 5 iulie.

    Decretul a fost publicat in Monitorul Oficial.
    sursa HN

    RR

    06/07/2012 at 9:12 pm

  82. Crin mai poate vorbi de acum incolo in numele USL?

    Eduard

    06/07/2012 at 9:28 pm

  83. Cei doi maimutoi criminali isi iau angajamente ca vor avea grija de toate institutiile, Ponta il va sprijini pe Crin si viceversa. Se vazura deja stapani pe tara.
    Vreau euro la 6 lei!

    cedric

    06/07/2012 at 9:30 pm

    • Ponta:
      „acuzele aduse Romaniei”
      Ce porc 😦

      emil

      06/07/2012 at 9:32 pm

      • eu nu l-am putut asculta

        ny

        06/07/2012 at 9:34 pm

    • Cedric,
      Putin cu Medvedev 😦

      mar

      06/07/2012 at 9:38 pm

    • de acord/economiile mele sunt in euro/facturez in euro

      intimplator

      06/07/2012 at 9:48 pm

  84. „Referendumul se va organiza in conditii ireprosabile.” Asa a promis Ponta.

    elsewhere

    06/07/2012 at 9:35 pm

    • In sensul „Colegii mei de alianta nu-mi vor reprosa nimic”.

      Huitzilopochtli

      06/07/2012 at 9:37 pm

  85. la 22.00 conferinta de presa a presedintelui.

    cedric

    06/07/2012 at 9:36 pm

  86. CJNC!
    Presedintele a sesizat CCR pentru CJNC! 🙂

    Eduard

    06/07/2012 at 9:36 pm

    • 🙂

      frovol

      06/07/2012 at 9:37 pm

    • Presedintele avea dreptul la interventii liber sau au fost ei marinimosi, cum zice Crin?

      emil

      06/07/2012 at 9:38 pm

      • Asa a zis mizeria????
        Fireste ca are dreptul la oricat timp doreste. A si spus boul de Crin la inceputul sedintei.
        Chiar a zis ca a fost marinimos?

        Eduard

        06/07/2012 at 9:39 pm

    • Ce inseamna CJNC, nu pricep in acest moment?? Am mintea zdrente 😦

      mar

      06/07/2012 at 9:39 pm

      • Conflictul juridic de natura constitutionala. A vorbit si Cetatean despre asta 🙂

        Eduard

        06/07/2012 at 9:40 pm

        • stai ca am revenit, multumesc 🙂 L-am vazut pe hitleristul Puturos si m-am blocat.

          mar

          06/07/2012 at 9:43 pm

      • Conflict Juridic de natura constitutionala.

        mar

        06/07/2012 at 9:42 pm

  87. Cred ca avea dreptul ca doar nu era condamnat la moarte!

    cedric

    06/07/2012 at 9:39 pm

  88. In 20 de minute, aflam ce are de spus presedintele!
    Ponta minte ca a primit amenintari. Se victimizeaza, e o tactica.

    cedric

    06/07/2012 at 9:40 pm

  89. Ce mizerabil Ponta, sugereaza ca el si familia lui au fost amenintati.
    De acum incolo nu mai au ce electorat sa capteze pentru suspendarea Presedintelui. Ramane pe noi sa luptam sa atragem cat mai multi dintre ei in tabara noastra.

    Eduard

    06/07/2012 at 9:42 pm

    • da, l-a amenintat Daciana ca o sa doarma la usa, ce sa zic!

      ny

      06/07/2012 at 9:44 pm

      • sau poate bona filipineza !

        intimplator

        06/07/2012 at 9:49 pm

  90. Si nu da declaratia asta din puscarie
    „“Cazul lui Adrian Năstase a dus la declanşarea a tot ceea ce trăim noi astăzi, iar dosarul acestuia a fost un dosar politic şi cum era de aşteptat, rezolvarea lui se va face tot politic” – a declarat liderul PSD Argeş, Constantin Nicolescu. Acesta mai susţine că Uniunea Social Liberală a urgentat toate schimbările efectuate până la acest moment, inclusiv suspendarea preşedintelui, deoarece se aşteptau ca actuala conducere a ţării să le pună şi mai multe piedici.”

    Printre altele, Nicolescu a mai afirmat că suspendarea preşedintelui, organizarea de referendumului şi a alegerilor anticipat sunt strand legate de libertatea justiţiei, lucru susţinut şi de preşedintele Traian Băsescu.

    http://agpress.ro/index.php?option=com_content&view=article&id=1978%3Apsd-de-acord-cu-pdl&catid=2%3Apolitic&Itemid=3

    emil

    06/07/2012 at 9:43 pm

  91. Cand mutra celor doi tradatori ma apuca nebunia 👿

    mar

    06/07/2012 at 9:44 pm

  92. buna seara
    am stat in PV pina la 20.45/
    am venit dezamagit-cam 100-cu fete de inmormintare;
    eu credeam ca acolo vin oamenii pentru idei,oameni care nu depind nici de basescu nici de ponta nici de sulea sau cum il cheama pe ala in locul lui anastase nici de criminalii care au votat azi in speranta ca devin din nou de neatins;
    dupa 3 beri,m-am racorit si citesc ca acum se duc oamenii acolo;sper ca m-am inselat si nu au fost oameni fiindca au stat la teve
    fiind zona civilizata nu se cade sa merg cu berea -n nas/scuze
    voi fi din nou luni;
    celor ce cred ca scapa de justitie asa cum le-a promis voiculescu&co si au votat pentru suspendare,azi au primit un raspuns indirect: baiatul lu’ madam placinta ,in loc de 3 ani cu suspendare cit avusese la prima instanta a primit 6 ani cu executare la a doua
    si mai e o lectie ,care de la cezar se tot repeta” si tu brutus”?nu dadeam doi bani pe cristian diaconescu;de azi il respect; a stat linga basescu
    next steps:
    a. in fiecare zi in piata victoriei
    b. observatori la sectiile de votare

    intimplator

    06/07/2012 at 9:46 pm

    • eu n-am inteles niciodata cum de Cristian Diaconescu a intrat in PSD, mie totdeauna mi-a facut o impresie foarte buna. L-am vazut si cand era ministru de externe si a vizitat romanii din diaspora, mi-a placut foarte mult

      ny

      06/07/2012 at 9:56 pm

  93. INPOSTORUL NERUSINAT PONTA TREBUIE SÄ PLECE;
    EL ESTE URMASUL CRIMINALULUI ILIESCU SI ESCROCULUI NÄSTASE-:

    theo- nona

    06/07/2012 at 9:46 pm

  94. eu acum sunt sigurä Maior, a jucat fals, este un trädätor.

    theo- nona

    06/07/2012 at 9:48 pm

  95. ma enerveaza MN, o tot tine langa ca Presedintele pierde referendumul si ca MRU nu e pregatit sa devina presedinte pt ca n-are suficient timp pana la alegerile prezidentiale din toamna pe care le viseaza MN

    ny

    06/07/2012 at 9:48 pm

    • da, juri ca a intrat in fibrilatie

      mar

      06/07/2012 at 9:52 pm

  96. Parac era unu care se jura ca nu va vota la destabilizarea tarii, un nevertebrat cabotin cu un partid de mucava care este finul unui alt tradator 😦
    Si mai era o „doamna” care se jura aseara ca nu se va vota suspendarea 👿

    mar

    06/07/2012 at 9:48 pm

    • @mar
      cind ti-e funia linga git spui orice
      aici a gresit si basescu/mai bine se alia cu mitrea ca si ala a demisionat nu cu jagardele gen oprea
      apropo,citi de la pdl au votat pentru suspendare?

      intimplator

      06/07/2012 at 9:52 pm

      • nu stiu, nu am fost langa calculator.
        Din pacate,in aprilie TB a gresit. Fie au fost lucruri pe care nu le stim, fie a fost tradat 😦

        mar

        06/07/2012 at 9:55 pm

  97. Ponta e un ticälos, minte nerusinatul, poate l_-o fii amenintzat
    minorelre din hotelul lui Negoitzä- un porc nerusinat un plagiator
    ce trebuie sä plece.
    nu trebuie sä ii läsäm in pace, ei au distrus romania.

    theo- nona

    06/07/2012 at 9:51 pm

  98. curva de lavinia, este o nemernicä, nu meritä decat pe centurä.

    theo- nona

    06/07/2012 at 9:52 pm

  99. cam tristi cei doi tradatori

    mar

    06/07/2012 at 9:53 pm

  100. de la sfarsitul votului m-am rugat intr-una sa ai dreptate.
    Si ai avut dreptate City 🙂

    mircea

    06/07/2012 at 9:54 pm

    • merci, mircea, esti un baiat de zahar 🙂

      Cetatean

      06/07/2012 at 10:07 pm

      • stiu ca sunt 🙂 )) aceleasi ganduri 🙂
        merci 😉

        mircea

        07/07/2012 at 2:41 pm

  101. Deci avem CJNC, dorinta mea cea mare! Incaltea sa stim o treaba! 🙂

    Cetatean

    06/07/2012 at 9:55 pm

    • Si tot ce-au facut pana acum e ilegal – cap- coada.

      Diana

      06/07/2012 at 9:56 pm

    • Poate sa se schimbe regula jocului?

      mar

      06/07/2012 at 9:56 pm

    • Mai spune odata: ce sanse avem?

      cedric

      06/07/2012 at 9:57 pm

      • Depinde ce va zice CCR. Nu pot estima la ora asta, abia am ajuns de la cumparaturi, sa imi trag sufletul.

        Cetatean

        06/07/2012 at 10:00 pm

    • Mai omule, esti genial .Cum naiba ai dibuit-o? Uite ca exact ce ziceai a facut, dar exact.

      Aha

      06/07/2012 at 9:59 pm

      • ma bucur ca a facut-o. Vreau sa vad limitele gandirii CCR pe aceasta problema-limita a Constiututiei.

        Cetatean

        06/07/2012 at 10:02 pm

        • C. sadica dorinta ai, sincer.

          mar

          06/07/2012 at 10:04 pm

          • nu e dreptate, e vital sa vedem decizia pe CJNC.

            Cetatean

            06/07/2012 at 10:08 pm

  102. Si salutari 🙂

    Diana

    06/07/2012 at 9:55 pm

  103. Ponta o ataca iar pe MM si se va duce el la Bruxelles sa-i lamureasca . Se va duce si la Berlin, Paris etc.

    cedric

    06/07/2012 at 9:56 pm

    • Se duce la dracu, tb sa-si dea demisia ptr. ca este un hotz si un tradator.

      mar

      06/07/2012 at 9:57 pm

  104. Domnule Presedinte al Romaniei, multumim pentru CJNC! 😆

    Cetatean

    06/07/2012 at 9:57 pm

  105. Ca tot veni vorba de capitalele Evropei, ce-a facut Marga la Paris?

    Diana

    06/07/2012 at 9:57 pm

    • S-a intors precum s-a dus.

      cedric

      06/07/2012 at 9:58 pm

      • A dat cu dintii de o usa incuiata?

        Diana

        06/07/2012 at 9:59 pm

        • i s-a dat eject 😆

          ny

          06/07/2012 at 10:03 pm

  106. Sa nu ne facem iluzii cu CJNC-ul, insa sper sa vedem ce considera CCR despre Constitutia lui Iliescu.

    Cetatean

    06/07/2012 at 9:58 pm

    • Nu imi fac iluzii, dar imi place ca lupta.

      Diana

      06/07/2012 at 10:01 pm

    • Sa inteleg ca este posibil ca Blaga sa fie interimarul???

      Pai vreti sa plezneasca Chucky??? El deja viseaza patul de la Cotroceni.

      mayausa

      06/07/2012 at 10:23 pm

  107. Buna seara
    Trista zi. Sustin cele spuse de Cetatean. Sunt alaturi de presedinte din tot sufletul si voi fi prezent la referendum. Poate le dam peste nas inca o data lui ponta si crizel. Desi la material uman avem in tara am ceva indoieli.

    Alex

    06/07/2012 at 10:00 pm

  108. Excelent Cristoiu, matura cu Putoarea hitlerista.

    mar

    06/07/2012 at 10:00 pm

  109. Corectie: la ce material uman. Scuze. Nervii.

    Alex

    06/07/2012 at 10:00 pm

  110. Golanasii lui Vantu, foarte bun Cristoiu.

    mar

    06/07/2012 at 10:04 pm

  111. La b1 intr-o fereastra se vad nuste zabauci din Piata Universitatii: mutre dubioase, fara dinti, unii, niste martafoaie grase. Au si ei ceva material de dimensiuni mici, imita PV dar „departe griva de iepure”!
    Vai de mama noastra sa ne decida lumpenul asta soarta.

    cedric

    06/07/2012 at 10:05 pm

  112. la b1 vad ca Placinta jr. a fost condamnat la 6 ani cu executare (nedefinitiva) .Degeaba s-a prostituat mamica!

    cedric

    06/07/2012 at 10:09 pm

    • Mi se pare cumva ca justitia incepe sa se tina tare?

      Diana

      06/07/2012 at 10:11 pm

      • Si am zis asta 🙂

        mar

        06/07/2012 at 10:14 pm

        • Ce nu vad pe la noi si-mi doresc: condamnari fara drept de eliberare conditionata pentru papitzoii astia.

          Diana

          06/07/2012 at 10:16 pm

  113. Poate, zic POATE, cea mai buna varianta acum pentru Romania este Basescu la referendum, dar cu Vasile Blaga presedinte interimar. Asa da! Practic reducem la minim pierderile.

    Eduard

    06/07/2012 at 10:09 pm

  114. Trista seara dar nu ne pierdem speranta.
    Am si eu o intrebare: Crin nu trebuie sa-si dea demisia din partid? Parca presedintele trebuie sa fie independent.

    Ion

    06/07/2012 at 10:09 pm

  115. la b1 se pregatesc sa dea declaratia presedintelui

    cedric

    06/07/2012 at 10:11 pm

  116. A inceput sa transmita presa externa, Ponta&Co. va intra urat in malaxor.
    Din pacate consecintele le vom suporta noi cei multi.

    mar

    06/07/2012 at 10:17 pm

  117. Guvernul federal german tocmai i-a dat peste bot lui Ponta, DUPA suspendarea Presedintelui

    ny

    06/07/2012 at 10:17 pm

  118. MRU este in PV, suparat rau. I-a facut patrupede, foarte buna definitie.

    mar

    06/07/2012 at 10:18 pm

  119. la tvr1 Nicolicea alaturi de Fenechiu. O iau si eu ca femeile de la tara: Batu-iar Dumnezeu!

    cedric

    06/07/2012 at 10:20 pm

    • Fenechiu are datorie la Tuca, asa cum spunea Tuca in interviul pe care l-a luat lui Antonescu si publicat in JN; se afla si pe pagina mariustuca.

      emil

      06/07/2012 at 10:25 pm

  120. Cedric, ti-o spune un om credincios: judecatile lui Dumnezeu nu sunt ca ale oamenilor. Sunt drepte!

    Cetatean

    06/07/2012 at 10:21 pm

    • Nu ca n-ar fi drepte dar…celeritatea…GREU!

      Huitzilopochtli

      06/07/2012 at 10:22 pm

      • Morile Domnului macina ceva mai incet.

        Diana

        06/07/2012 at 10:23 pm

      • …si pana la urma nici nu macina chiar asa de incet. Vezi coana Placinta.

        Diana

        06/07/2012 at 10:26 pm

    • Da, dar de multe ori tardive!

      cedric

      06/07/2012 at 10:24 pm

  121. ❗ este lata ptr. pacalicii. Joseph Daul, presedintele Grupului PPE: Situatia din Romania poate fi considerata o lovitura de stat
    http://www.hotnews.ro/stiri-politic-12724943-joseph-daul-presedintele-grupului-ppe-situatia-din-romania-poate-considerata-lovitura-stat.htm

    mar

    06/07/2012 at 10:21 pm

    • lasa ca iar iese pontanacul si zice ca sunt isterii de-ale pdl-ului

      ny

      06/07/2012 at 10:23 pm

  122. vorbeste presedintele

    cedric

    06/07/2012 at 10:22 pm

    • si este vesel, incredibil.

      mar

      06/07/2012 at 10:23 pm

      • Foarte bine face. E in stilul sau! „suspendaci”

        cedric

        06/07/2012 at 10:25 pm

        • De la 322 la 256, un progres

          emil

          06/07/2012 at 10:26 pm

  123. C, mai omule ai tastatura aurita. Dimineata tu ai facut referirea exact la acel discurs, incredibil 😆

    mar

    06/07/2012 at 10:25 pm

  124. City,

    Oare te-a citit Presedintele? Parca foloseste fraze din articolul tau!

    mayausa

    06/07/2012 at 10:26 pm

    • nu stiu, insa eu am citat dimineata un discurs al lui din 2008. cauta la postarea de dimineata, printre primele comentarii.

      Cetatean

      06/07/2012 at 10:27 pm

      • le-am citit la momentul postari. Sper sa nu ma dea astia afara, ca de citeva zile stau doar pe net.

        mayausa

        06/07/2012 at 10:30 pm

        • postarii

          mayausa

          06/07/2012 at 10:31 pm

        • Maya,
          tu esti la munca 🙂

          mar

          06/07/2012 at 10:32 pm

        • si eu la fel 😆

          ny

          06/07/2012 at 10:38 pm

          • pai la noi e ziua 🙂 si inca nu s-a terminat saptamana… sa ne pregatim de weekend ;(

            mayausa

            06/07/2012 at 10:40 pm

            • Ok, speram sa fie clementi 😀 Ptr. mine sunteti un ex. extraordinar de patriotism, sunt madra ca am astfel de compatrioti. o mare imbratisare virtuala 😀

              mar

              06/07/2012 at 10:45 pm

              • si noi tie !!!!

                va tinem pumnii si daca putem face mai mult fii sigura ca o vom face.
                sa aveti o seara buna si nu fiti asa de necajiti, stiti cum e cu sutul in dos….
                eu stiu un lucru, acest presedinte m-a facut sa fiu mandra de tara mea, chiar si numai pentru opt ani.

                mayausa

                06/07/2012 at 10:52 pm

    • Parca ii raspunde lui Citi

      emil

      06/07/2012 at 10:27 pm

  125. 🙂 acuma, cum o da Dumnezeu si CCR 🙂

    Cetatean

    06/07/2012 at 10:26 pm

  126. I-a botezat perfect si pe astia, parlament de suspendaci.

    Aha

    06/07/2012 at 10:28 pm

  127. Ce se intampla daca CCR da dreptate lui TB?

    mar

    06/07/2012 at 10:29 pm

  128. cum? ramane in functie! Nu exista conditia suspendarii (faptele grave), deci suspendarea e nula de drept.

    Cetatean

    06/07/2012 at 10:30 pm

    • Ok, asta am priceput de mult. Cine merge la gherla??

      mar

      06/07/2012 at 10:32 pm

  129. Va amintiti de ciclul Fundatia (Asimov)…

    Diana

    06/07/2012 at 10:32 pm

  130. Base vrea clarificarea art.95, pentru viitorii Presedinti ai Romaniei, cum scrie si in postare 😉

    „Oricat v-ati dori sa mergeti la referendum, mai aveti de facut un pas : nu pentru Dumneavoastra, ci pentru viitorii Presedinti ai Romaniei. Aveti obligatia morala si legala sa puneti capat acestui circ dracesc in care un Presedinte legitimat prin vot poate fi suspendat la orice ora de catre Parlament. Aveti obligatia sa contestati la Curtea Constitutionala abuzul Parlamentului, care se acopera mereu cu votul pentru a masca siluirea Constitutiei”.

    Am nimerit-o 😆

    Cetatean

    06/07/2012 at 10:33 pm

    • 😀

      mar

      06/07/2012 at 10:34 pm

    • Si inca cum!!!! 🙂 😉

      mayausa

      06/07/2012 at 10:34 pm

    • Salut,
      am ajuns 🙂 Ai avut dreptate si acum 2 zile. Intelegi ca scrisoarea a ajuns 😆

      Theophyle

      06/07/2012 at 10:35 pm

      • Inteleg 🙂 Inseamna ca postasul merge direct la tinta 🙂

        Cetatean

        06/07/2012 at 10:36 pm

  131. Daca se revine la normalitate, legea tb aplicata la sange, taiat in carne vie 👿

    mar

    06/07/2012 at 10:35 pm

  132. Am vazut ca pe 25 iulie il elibereaza pe consilierul pe probleme juridice. Eu te propun pe tine in locul lui!

    cedric

    06/07/2012 at 10:36 pm

    • nu, merci, nu sunt calificat pentru treaba asta.

      Cetatean

      06/07/2012 at 10:38 pm

      • Esti super calificat, dar stii ca in vest daca esti super calificat pt. un job, te refuza. Stiu cazuri cand unii au ascuns ca au doctoratul ca sa poate primi un post! Asa ca, asta ar fi unicul motiv sa nu te angajeze la Cotroceni. E gluma si nu prea, avand in vedere ce reprezinti pt. noi pe Politeia!

        cedric

        06/07/2012 at 10:50 pm

  133. Nu va faceti prea multe iluzii, dupa cat de ambiguu a scaldat-o astazi, CC nu se va pronunta in partea lui Basescu. Sau cel putin nu raspicat. De altfel si el a repetat asta in cateva randuri („sunt convins ca mergem la referendum”), ceea ce mi s-a parut o idee proasta: daca esti convins ca CC nu iti va da dreptate, ce urmaresti cu acest demers?

    calauza

    06/07/2012 at 10:36 pm

    • Omule cred ca ai gesit postalionul 👿 aici nu avem nevoie de astfel de mesagri, meri pe drumul tau.

      mar

      06/07/2012 at 10:38 pm

    • a spus-o foarte clar: este obligatia lui ca Presedinte sa faca uz de toate parghiile legale

      ny

      06/07/2012 at 10:39 pm

  134. Indiferent de decizie va fi referendum ?

    mar

    06/07/2012 at 10:36 pm

    • Nu. Daca CCR da aviz favorabil Presedintelui, totul se opreste.

      Eduard

      06/07/2012 at 10:39 pm

  135. asta da jupan!

    radu2

    06/07/2012 at 10:39 pm

  136. 1. CCR o poate scalda si poate refuza sa ia in considerare CJNC-ul.
    2. CCR poate decida ca suspendarea e nula de drept, lisind temeiul juridic cerut de art. 95, al.1 („fapte grave”).
    3. CCT poate decide ca Presedintele nu mai poate fi suspendat abuziv, insa decizia asta se aplica pe viitor, pentru urmatorii Presedinti.

    Cetatean

    06/07/2012 at 10:39 pm

  137. Despre Ponta
    ” Asta MINTE….”

    emil

    06/07/2012 at 10:40 pm

  138. auuuuu, ce da cu barda in pontanac 😆

    ny

    06/07/2012 at 10:41 pm

  139. Bine-i face tradatorului Ponta, minte cu senitate
    Poate se sesizeaza parchetul.

    mar

    06/07/2012 at 10:41 pm

  140. „Master la Catania…” :mrgreen:

    Diana

    06/07/2012 at 10:42 pm

  141. „in niciun caz nu-i mai voi pune vreodata in mana mandatul de prim-ministru…”

    ny

    06/07/2012 at 10:45 pm

  142. TB citeste Politeia, regreta nominalizarea lui Ponta.

    mar

    06/07/2012 at 10:46 pm

  143. Ah, ce dor imi era de Baselu in campanie 😆

    Eduard

    06/07/2012 at 10:46 pm

    • se simte ca pestele in apa 😆

      mar

      06/07/2012 at 10:47 pm

    • S-ar putea sa ii coste cam scump pe usLASI.

      emil

      06/07/2012 at 10:47 pm

  144. „eu am o meserie…”, aviz chiulangiilor

    ny

    06/07/2012 at 10:47 pm

  145. Vreau sa il vad iar in strada, printre oameni.

    Eduard

    06/07/2012 at 10:50 pm

  146. si pe manechinul de paie Täriceanu, regretä cä la numit, are dreptate
    cu 2 neuroni si fasoane Täriceanu, s-a läsat manipulat de psd,
    o curciturä de grecotei ingrat si pervers, färä caracter si sensibilitate,
    pt. bani Täriceanu si-ar vinde-o si pe mä-sa, bine cä a scäpat de el nevasta

    theo- nona

    06/07/2012 at 10:54 pm

    • Crezi ca s-a lasat manipulat de PSD? Nu stiu de ce dar eu cred ca, in sufletul lui, e chisr PSDist, in cuget si in simtire.

      emil

      06/07/2012 at 10:58 pm

    • nici vorba. Nu poate sa-l dea jos pe Ipo-Crin, asa ca-l lasa pe Ponta sa o faca. Crizel ajuns la Cotroceni nu mai poate fi sef la PNL. Tariceanu spera sa-i pice para malaiatza [i-a mai cazut odata, cand s-a retras Stolo din cursa prezidentiala in 2004]. Dar urciorul…..

      cinic

      07/07/2012 at 2:11 pm

  147. Nu l-am mai vazut de mult atat de vesel si nu reusesc sa inteleg. Stie ca va merge la referendum, deci stie ca nu se poate baza pe CCR. Pe de alta parte, Crin va fi interimar 3 saptamani. Chestia asta se poate dovedi fatala pentru noi toti.
    Sau poate spera ca isi va da si asta cu tesla in oua cum si-a dat si Ponta?

    Eduard

    06/07/2012 at 10:55 pm

  148. ce porcärii au dat nemernicii de uslinosi la presä?

    ar trebuii ziaristii de omenie , sä combatä minciunile neapärat.

    theo- nona

    06/07/2012 at 10:56 pm

  149. Eduard, a facut tot ce era constitutional posibil. Si eu asisderea 😆

    Indiferent ce zice CCR (totul e in mana lor), nu are ce-si reprosa, procedural.

    Cetatean

    06/07/2012 at 10:56 pm

    • Da, da, de acord cu tine. Dar totusi: Crin va fi presedinte interimar 3 saptamani. Daca schimba cate ceva, „pe ici si pe colo, si anume in punctele esentiale”, raul va fi greu de reparat.

      Eduard

      06/07/2012 at 11:00 pm

  150. Desi pare cam ciudat la prima vedere, eu cred ca CCR va declara decizia NEconstitutionala , iar Parlamentul va merge inainte cu referendumul.
    Tot circul care va avea loc cu indepartarea fortata a lui Base de la Cotroceni sa faca loc Adormitului va face si mai mult bine campaniei. Si inlauntru si afara.

    Vedem.

    Viq

    06/07/2012 at 10:57 pm

    • doamne ajuta!

      ny

      06/07/2012 at 10:58 pm

  151. Viq, daca declara decizia NEconstitutionala, e groasa pentru USL 😆

    Cetatean

    06/07/2012 at 10:58 pm

    • poate sa dizolve Parlamentul ?

      mar

      06/07/2012 at 11:01 pm

      • Cetatean,

        Da, o sa fie ca dracu, dar deja pentru mine e clar ca nu au nici un scrupul. Pur si simplu se cred pe vremea impuscatului cand puteau face ce voia muschiul dumnealor fara sa dea socoteala nimanui. Iar asta e clar mentalitatea Varaanului, ca astia erau copii de tata la vremea respectiva.

        Eu inclin sa cred asta pentru ca oricum o intorci Base este aliatul lor pe cand USL ii vrea slugi.
        Acum au puterea de a decide PENTRU EI nu pentru pirat.

        Ambiguitatea poate fi un semn e slabiciune dar in egala masura un semn de trezire.

        Mar
        Nu, nu poate.
        Nu in situatia asta.
        Ceea ce de fapt ii aduce munitie pentru campanie.

        Viq

        07/07/2012 at 1:28 am

  152. cat de pacat ca a facut alianta cu UNPR, acolo pe mine m-a pierdut. cat de pacat ca a ramas aliat cu UDMR, m-a mai pierdut odata. cat de pacat ca a lasat sa fie EBA europarlamentar, inca o data m-a pierdut. am mai spus inca o data, nu poti fi credibil daca nu incepi curatenia acasa. si cat de mult aprob ceea ce spune, si dezaprob cam tot ceea ce a facut. l-am votat pentru ca am crezut si cred in ceea ce spune. inca o data pacat ca e atata diferenta intre afirmatii si ceea ce a defilat in anii astia, toti oamenii presedintelui. doare.

    Emma Banu

    06/07/2012 at 10:59 pm

    • emma, politica e [si] pe numere. Fara UDMR si UNPR era PSD la guvernare + PNL. Ne-ar fi fost mai bine?

      cinic

      07/07/2012 at 2:13 pm

  153. Incredibil cat se agita un personaj, fals pana la luna. In urma cu ceva timp era impotriva Presedintelui, un fariseu.

    mar

    06/07/2012 at 11:00 pm

    • @mar: Cine?

      Eduard

      06/07/2012 at 11:01 pm

      • Unul care ieri se agita cu doua funii de ustoroi si care iar plagiaza Politeia si pe Theophyle, vorbeste de rinoceri 👿

        mar

        06/07/2012 at 11:03 pm

      • cred ca MN la Nasu!

        cedric

        06/07/2012 at 11:07 pm

  154. cetätean,theo,
    un multzumesc din suflet si un pusi dela o sorä de 70 de ani,
    dar cu tot dragul si respectul. ce facetzi voi este fenomenal

    theo- nona

    06/07/2012 at 11:00 pm

    • merci, theo, si tie, pentru ca esti inimoasa 🙂

      Cetatean

      06/07/2012 at 11:02 pm

  155. CCR trebuie sa solutioneze CJNC-ul:

    „e) soluţionează conflictele juridice de natură constituţională dintre autorităţile publice, la cererea Preşedintelui României, a unuia dintre preşedinţii celor două Camere, a primului-ministru sau a preşedintelui Consiliului Superior al Magistraturii” (art.146 constitutie).

    Deci ori laie, ori balaie.

    Cetatean

    06/07/2012 at 11:00 pm

  156. sorry de bold

    Cetatean

    06/07/2012 at 11:01 pm

  157. bold la tot cartierul!

    Cetatean

    06/07/2012 at 11:01 pm

  158. acum presiunea pe plagiator, nu trebuie intreruptä-.

    theo- nona

    06/07/2012 at 11:02 pm

  159. Sa nu uit: felicitari, Cetatean, pentru intuitia formidabila dovedita si de aceasta data 🙂

    Eduard

    06/07/2012 at 11:02 pm

  160. Am inchis eu boldul . Acum e bine?

    Eduard

    06/07/2012 at 11:03 pm

  161. Scuze . Gata acum 🙂

    Eduard

    06/07/2012 at 11:03 pm

  162. ia sa vedem.

    Cetatean

    06/07/2012 at 11:04 pm

  163. Cu ce tag l-ai deschis?

    Eduard

    06/07/2012 at 11:05 pm

  164. Dar acum?

    Eduard

    06/07/2012 at 11:06 pm

  165. si

    Cetatean

    06/07/2012 at 11:06 pm

  166. A facut un partid ca un nebun, te doare mintea.

    mar

    06/07/2012 at 11:06 pm

  167. si fara spatii insa

    Cetatean

    06/07/2012 at 11:06 pm

  168. platforma a luat-o razna ca USL-ul 😦

    mar

    06/07/2012 at 11:07 pm

  169. nu pot sa fac semnele, cu sageti si cu b si /b

    Cetatean

    06/07/2012 at 11:07 pm

    • Am incercat si eu cu ele. Nu merge.

      Eduard

      06/07/2012 at 11:08 pm

  170. Traian Basescu. 256

    Eduard

    06/07/2012 at 11:07 pm

  171. eu am bagat bold, asa facem de demult, vad ca uneori revine meteahna, scriu repede si scap boldul unde nu trebuie

    Cetatean

    06/07/2012 at 11:08 pm

  172. Cartianu – un procuror ne-a furat statul, o hoarda primitiva care ne-a furat Constitutia. Tb sa ne recuperam statul si sa-l aparam.

    mar

    06/07/2012 at 11:10 pm

  173. mar

    06/07/2012 at 11:11 pm

  174. si apare pm sub avataruri. Asta ce inseamna ? Ca nu ma pricep nici la bold, vai de priceperea mea!

    cedric

    06/07/2012 at 11:12 pm

    • E post-meridianul de la ora, nu mai are loc pe un rand 🙂

      Eduard

      06/07/2012 at 11:12 pm

    • p.m. e continuarea orei

      ny

      06/07/2012 at 11:13 pm

  175. test

    mar

    06/07/2012 at 11:12 pm

  176. Nu merge nicicum. Un moderator trebuie sa editeze postul si sa puna tagul /b. Si apoi sa stearga chatul asta inutil.

    Eduard

    06/07/2012 at 11:12 pm

  177. e ceasul, s-a decalat din cauza de bold.

    Cetatean

    06/07/2012 at 11:12 pm

    • mersiiii! si eu care credeam ca sunt initialele de la o injuratura!

      cedric

      06/07/2012 at 11:15 pm

  178. Nu mai incercati, nu putem rezolva noi. Comentam cu bold, pana la urma important e ce scriem, nu cu ce font 🙂

    Eduard

    06/07/2012 at 11:13 pm

  179. noapte bunä ,

    simt eu , v-a fi bine:

    theo- nona

    06/07/2012 at 11:14 pm

    • Noapte buna, theo-nona.

      Eduard

      06/07/2012 at 11:14 pm

  180. Sloganul de campanie: 256 (Doua sute cinzesase) / Sunt alaturi de Nastase 😆

    Eduard

    06/07/2012 at 11:15 pm

  181. din nou buna seara:
    basescu a dat trei mesaje clare:
    a. nu sunt basescu,sunt presedinte si trebuie sa apar functia atit timp cit o am
    b. spre deosebire de ceilalti ” nu traiesc din politica”( mai clar din combinatii&shmenuri)
    c. daca nu ne rezolvam noi problemele nu ni le rezolva altii
    faptul ca el nu a vorbit cu nimeni afara arunca in aer toata argumentatia lui ponta cu exteriorul si ” dorel” e sensibil la asta/cum,vom vedea
    deja pe tema asta ponta e in buda pina peste cap,cit e el de mare si nu va fi iertat
    pun un pariu: ponta in afara de bruxelles unde a fost CHEMAT nu se va duce nicaieri; e PARIA SI PRIN EL TOATA ROMANIA
    aici e punctul slab al criminalilor si aici se poate capitaliza:” ba ,pulifrici,daca nu te baga nimeni in seama,esti neica nimeni si hot pe deasupra cum vrei tu sa fii bagat in seama in tara?”/” cum pot eu sa discut cu ceilalti,sa le cer sa ma trateze ca egal cu ei, cind iti permit tie sa fii prim ministrul tarii mele?”
    ” dorel” e tare sensibil la chestia asta si intrebarile sunt al naibii de adevarate
    deja cei de pe afara incep sa fie intrebati….

    basescu pleaca cu handicap,mare,mare de tot: e singur impotriva tuturor,

    dar,si cu un avantaj colosal: stie sa ajunga la inima omului

    vom vedea,zis-a orbul

    intimplator

    06/07/2012 at 11:20 pm

    • Intamplator, presedintele basescu nu este singur.

      emil

      06/07/2012 at 11:23 pm

      • @emil
        o scriu pentru prima data:
        l-am intilnit pe basescu in 90,din intimplare/era acolo un cerc relativ restrins de ” lume buna” =roman,dijmarescu,severin….nu mai spun pe toti( nu inseamna ca sunt un apropiat al lui sau al altor politicieni,a fost pur si simplu conjuctural)
        era singurul care stia pe ce lume traieste/singurul care stia lumea reala si singurul care putea sa fie in stare sa poarte si paillon( ca tot e la moda acum) si basca in mod natural
        stop,ca devin iar patetic

        intimplator

        06/07/2012 at 11:30 pm

        • Eu doar ca restul cetatenilor: in presa; desigur cu „cenzura” de rigoare ca am aflat intre timp ce e de vazut la Basescu si ce nu. Dar, intamplator, nu ma referam la tine ci la faptul ca nu e singur.
          PS Pai vorba lui: singur cu echipajul cu-i sa-i ceara „ajutor” ?

          emil

          06/07/2012 at 11:34 pm

          • Risipa de – 🙂

            emil

            06/07/2012 at 11:35 pm

  182. tare slogan!

    Ideea mea e cam asa: daca CCR isi ia misiunea in serios, opreste intreaga procedura, caci suspendarea a fost lipsita de temei juridic.

    Cetatean

    06/07/2012 at 11:20 pm

  183. eu nu am sperante ca referendumul va fi corect. ponta a incalcat legea odata cu fiecare respiratie in ultimul timp, de ce nu ar maslui niste rezultate?

    pasescurte

    06/07/2012 at 11:24 pm

    • aducem observatori externi, ca intr-o tara magrebiana 😦

      mar

      06/07/2012 at 11:26 pm

    • d-le
      de aceea trebuie sa ne inscriem ca observatori!!!!!o zi merita sacrificata,e doar o zi de duminica
      nu trebuie lasati sa respire

      intimplator

      06/07/2012 at 11:32 pm

      • Pe HN
        Traian Basescu: Cu certitudine mergem la referendum / Asta sper sa iasa bold(Sper ca buletinele de vot sa se tipareasca la Monitorul Oficial si sa fie inseriate ) Eventual editat / Sunt putini presedinti care isi mentin procentul de 51% sustinere in electorat

        emil

        06/07/2012 at 11:36 pm

  184. Noaptea Sfîntului Sisoie. (pe verificatelea). Suspendarea asta are ceva caragialian. 🙂

    • da, asa e, si Sfantul Sisoe era mare inaintea Domnului 🙂

      Cetatean

      06/07/2012 at 11:29 pm

  185. Si totusi, institutiile abilitate ce au facut, cum au aparat statul de drept si Constitutia Romaniei ??

    mar

    06/07/2012 at 11:28 pm

    • nimic, institutiile in permanenta au fost in joc de glezne

      pasescurte

      06/07/2012 at 11:32 pm

    • institutiile sunt tari sau slabe si noi le facem tari sau slabe
      @mar: incercati cu fiscul,daca va sustineti argumentat parerea cedeaza/accepti ceea ce e de acceptat,ca e imposibil sa fie 100 corect-si asta e valabil pretutindeni,inclusiv in germania cind vine taxamt-ul in control,dar nu cedezi la restul
      la al doilea control,va respecta!

      intimplator

      06/07/2012 at 11:37 pm

    • pai.. sa o luam logic : luni imaginea lui ponta era varza.iar in 4 zile au suspendat un presedinte al unui stat membru nato si ue. e clar ca a fost un super plan care i a surprins pe toti.iar acest plan n a fost elaborat de 2 prosti precum crin sau tonta. pentru contrarea acestui plan de atac concentrat la institutiile statului nu s a facut nimic . iar in strada avem ca varf de lance pe MRU. lasand la o parte faptul ca este speranta noastra pentru viitor…MRU a fost sef la sie :). faptul ca MRU e varf de lance in aceasta lupta spune enorm despre gravitatea situatiei. un fost sef de servicii ramane deobicei discret in viata publica. pentru noi MRU cred ca este cam ultima speranta.

      zigzag

      06/07/2012 at 11:38 pm

      • @zigzag
        incercati sa va detasati de teoria conspiratiei si atotputernicia ” serviciilor”
        tot oameni cu 2 picioare sunt si aia,ba pe deasupra si birocrati

        intimplator

        06/07/2012 at 11:46 pm

  186. Cetatean
    Legat de asta: https://theophylepoliteia.wordpress.com/2012/07/06/mesajul-comunitatii-politeia-pentru-presedintele-romaniei/#comment-243809
    Am vazut, nu imi scapase, nu vreau sa stiu mai mult (a se citi ca vreau sa stiu mai mult, dar stiu ca nu se poate, asa ca mai bine nu intreb). E bine ca postasul livreaza 🙂

    Eduard

    06/07/2012 at 11:31 pm

  187. postasul livreaza postari publice, ca cea de fata 😆

    Cetatean

    06/07/2012 at 11:33 pm

  188. saluttare all la miez de noapte aproape 🙂
    Institutia prezidentziala trebuie sa fie o institutie puternica nu o frunza in bataia vantului majoritatii parlamentare.E legitimata de votul a mil. de oameni.
    Piratul lupta ptr. asta 🙂
    he-he 😆

    mircea

    06/07/2012 at 11:34 pm

  189. Inca ceva: 29 iulie este ziua imnului national. 🙂

    Eduard

    06/07/2012 at 11:34 pm

  190. o fi vreun semn? 😉

    Cetatean

    06/07/2012 at 11:38 pm

    • poate ne suspenda si imnul si l vor inlocui cu „dormi crinele ca esti presedinte” sau cu „somnoroase pasarele” ca tot e porumbac de dunare.

      zigzag

      06/07/2012 at 11:41 pm

      • ntz,
        ca acum ar trebui sa nu mai dea OUG-uri/acum au tot

        intimplator

        06/07/2012 at 11:43 pm

  191. si inca
    va dati seama ca daca basescu are peste 50 pct la referendum ” sponsorii&sponsorizatii” sunt terminati?
    nu cred ca mai investesc in ei si la alegerile din toamna

    intimplator

    06/07/2012 at 11:42 pm

  192. Mai zic ceva, cu riscul de a transforma blogul intr-un chat (sunt de serviciu pana maine dimineata, mi se va ierta).
    A scapat putin observata umflarea USL la patru partide: UNPR a semnat protocol cu PSD, creind Alianta de Centru Stanga, care e aliata cu Alianta de Centru-Dreapta si formeaza ce stim cu totii. Probabil UNPR primeste locuri la parlamentare, dar chestia asta nu poate fi de bun augur pentru relatiile cu „partenerii”.

    Eduard

    06/07/2012 at 11:45 pm

    • si daca erau dinainte( pesedeii si peneleii, adica fesenii) intelesi: ii lasam pe ai lui boc sa si asume gestionarea tarii pe timp de criza( orice partid se erodeaza in aceste situatii) trimitem niste „fugari” alaturi de udmr sa sustina guvernul boc pana cand scoate tara din rahat si apoi ii dam un branci si luam puterea? 🙂

      zigzag

      06/07/2012 at 11:50 pm

    • @eduard
      nu e vorba aici de aliante sau strategii
      pur si simplu e de ” scapare”
      eu tot nu cred ca a fost un plan stabilit/cit o sa-mi spuneti ca voiculescu a zis nu stiu ce /,senilul ala din 2007 tot dadea trimestrial date/ca la loto.o data i-a iesit/ca ” unii” dau o mina de ajutor in conjuncturi din astea ,e alta poveste;e chestie de folosire a ocaziilor/unii le rateaza ,altii le fructifica
      e un atac din cauza panicii/nimeni n-a crezut ca nastase ajunge la rahova

      intimplator

      06/07/2012 at 11:52 pm

      • majoritatea parlamentarilor nu s in stare sa elaboreze un proiect de lege in 2 ani 🙂 .credeti ca erau in stare asa doar in prostia lor ca in 4zile sa zguduie toate institutiile care garanteaza statul de drept? socul celor care au planuit asta a fost reactia externa pentru ca altfel erau demisi/suspendati si cativa judecatori de la CCR. @intamplator: nimic nu e intamplator in politica .

        zigzag

        07/07/2012 at 12:01 am

        • @zigzag
          sigur ca au existat planuri/ca asta face oricine/viteza si momentul au fost din intimplare
          nu cred ca planul avea o asemenea viteza/speriati ” au ars „etapele si asta le poate fi fatal/
          sigur nimic nu e intimplator in politica dar politica e si ” arta posibilului”
          probabil,planul era axat pe provocarea lui basescu-ginditi-va cit l-au provocat incepind din ianuarie
          la fel,poate ca si basescu s-a saturat ,” nu mai pot sa accept compromisuri” ( fatal in politica);noi nu stim cit l-a costat sa ” coabiteze” cu psd in 2009,apoi cu izmeana si -de ce nu-udmr(vezi iesirea din ianuarie cu arafat,care culmea ii era aliat in acea problema)
          basescu a rezistat,a inghitit tot( si nu e genul) si a venit ” bomba” cu nastase
          asta i-a facut sa actioneze in afara” planului”,sa-l adapteze
          repet,asta le poate fi fatal/judecatorii sunt si ei o casta,a naibii casta-se cred dumnezei pe pamint;le va fi greu astora sa-i aduca ” la ordine”
          v-ati gindit oare de ce la nastatse a fost 5-0?nu cumva ei-judecatorii- au decis ori 5-0 ori nimic?

          intimplator

          07/07/2012 at 12:25 am

    • tocmai spuneau la Cristoiu acum ca UNPR primeste 30 locuri la parlamentare

      ny

      07/07/2012 at 12:02 am

  193. Salut,
    Sa nu credeti ca daca si azi va rog sa-mi raspundeti la o intrebare sunt la varsta intrebarilor. Nu sunt (din pacate, he he…), asadar: la iesirea la pensie a fostilor presedinti interimari nai Romaniei acestia se bucura de aceleasi beneficii precum cei care au avut mandat „normal”?
    Multam!

    Inganduratul

    06/07/2012 at 11:47 pm

    • Erata: „ai Romaniei”

      Inganduratul

      06/07/2012 at 11:49 pm

      • da.

        Cetatean

        06/07/2012 at 11:50 pm

        • chiar asa?
          atunci s-a ” aranjat” putoarea natiei/asta aproape sigur se va retrage daca basescu pierde referendumul(pushchea pe limba)/

          intimplator

          06/07/2012 at 11:54 pm

        • Aoleu, deci si nea Nicu Saniuta si Porumbacu pot sa iasa la pensie linistiti. Daca Hitler Crizel doar pentru asta s-a luptat altceva nefiind in stare sa „presteze” ? Te pomenesti ca dupa referendum asta se pensioneaza!
          Parca vad un anunt la toamna la Mica Publicitate: Tanar pensionar (52), fara vicii (doar isteric, latrau fara caracter, betivan si cartofor) sanatos cu mici exceptii (rar fac pisu pe mine, de regula la ocazii: nunti, mese tovarasesti, mitinguri PNL si inmormantari USL) inchipuit agreabil cu ochi de peste fiert, ex presedinte tara balcanica (masina de serviciu, paza SPP, apartament proprietate zona selecta si vila de serviciu caut pat cu baldachin full option, piele rosie dinozaur politic model Iliescu perioada 13-15 iunie ’90,
          saltea reglabila si incalzita cu 3 memorii, aer conditionat bizonal (cap si fund), perne airbag, suspensie reglabila pe inaltime pt. situatii AMM (ametit. manga, muci), sistem audio cu marsuri securisto-comuniste si cantece de leagan, cu glinda incorporata (in plafon) si perdelute actionate electric, Baldachinul sa fie adaptabil Palatul Cotroceni, zona „vrabia malai viseaza”
          Rog seriozitate si pretind respect!

          Inganduratul

          07/07/2012 at 12:41 am

  194. http://legestart.ro/Legea-406-2001-acordarea-unor-drepturi-persoanelor-au-avut-calitatea-sef-statului-roman-(NDY1MzU-).htm

    errata: exista o diferenta:

    ” (3) Nu beneficiaza de prevederile prezentei legi persoana careia i-a incetat calitatea de sef al statului roman ca urmare a savarsirii unei infractiuni pentru care a fost condamnata definitiv sau ca urmare a demiterii din functie prin referendum”.

    De interimar nu zice nimic, insa de demis, da.

    Deci daca Basescu va fi demis, nu beneficiaza de nimic, iar Antonescu, fiindca a fost interimar, va beneficia. Insa nu e garantat ca Antonescu va fi interimar 😉

    Cetatean

    06/07/2012 at 11:53 pm

    • a avut doua mandate.
      pe primul l-a terminat la termen.
      beneficiaza in virtutea primului mandat ?

      amos

      06/07/2012 at 11:59 pm

      • Pare ca nu.

        Eduard

        07/07/2012 at 12:00 am

    • Incredibil. Deci Base isi joaca si pensia acum? Trebuie sa fie de doua ori mai motivat.

      Eduard

      06/07/2012 at 11:59 pm

    • interimarul demis constitutional 😆
      anecdota pe b1
      Ponta a dat ultima oug.
      presedintele fiind suspendat nu mai avem nevoie de convocarea guvernului. 😆

      mircea

      07/07/2012 at 12:00 am

  195. Este momentul sa recapitulam…
    .
    1) Basescu a devenit astazi simbolul politicianului antisistem.
    2) Sistemul a fost scos la suprafata, iar in fata lui nu se afla o baba sperioasa.
    3) Echipa lui Basescu il are cu siguranta de partea lui pe MRU (cei mai popular politician din Ro – complet ALB), pe Macovei (ALBA) si pe mai cenusii Blaga, MN,etc…. Totusi, in raport cu tabara adversa imbracata in NEGRU din cap pana in cioare (o adunatura penali, repetenti, turnatori, analfabeti, mincinosi si hoti dovediti), tabara lui Basescu pare in totalitate ALBA. Intelegeti acum ?
    4) Lupta se va da pe terenul AcZ (care a mai castigat lupta cu urssul asta naparlit), si mai cred ca arbitrul nu-l va fi defavoriza.
    5) Eu vad vreo 17 milioane de pitici potentiali.

    Astfel, lupta unui om a devenit lupta unui popor (pentru sociologi: cum este posibil ca un popor de mamaliga sa scoata asu o clasa politca venala

    Cine si-ar fi inchipuit-o pe Alba ca Zapada cu chelie ? Chapeau, maestre !

    judex

    06/07/2012 at 11:59 pm

    • eu nu cred ca basescu ar trebui sa-si axeze pe aceasta tema campania. va pierde. pentru el este important sa-si recastige electoratul si sa potoleasca ura. omul asta e urat. ura are un procent semnificativ astazi

      pasescurte

      07/07/2012 at 12:03 am

    • bine zis!

      zigzag

      07/07/2012 at 12:04 am

    • hai ho hai ho,
      eu sunt pitic mishto 🙂

      mircea

      07/07/2012 at 12:05 am

    • 😛 Alba ca Zapada cu chelie 😆 Cred ca mai are o arma de atac, letala, referendumul din 2009.

      mar

      07/07/2012 at 12:05 am

      • e fumata povestea cu referendumul. daca pana acum nu s-a realizat dorinta poporului, de ce s-ar realiza dupa reinscaunare.

        pasescurte

        07/07/2012 at 12:07 am

        • pase 🙂
          nu are cum sa fie fumata.Ref.este o instituie fundamentala a statului(primele randuri din const. art.2/1)
          eu cred ca il va ajuta in campanie

          mircea

          07/07/2012 at 12:14 am

  196. daca postasul a functionat, va dati seama ce mandru trebuie sa fie presedintele ca are asemenea suporteri
    felicitari @theophyle, felicitari@cetatean
    ati facut istorie

    elablue

    06/07/2012 at 11:59 pm

  197. ela, mircea, postasul a postat mesajul pe blog 😆

    Cetatean

    07/07/2012 at 12:04 am

    • 😆 😆

      mircea

      07/07/2012 at 12:06 am

  198. Am o curiozitate la miezul noptii? Ce va face Cristian Diaconescu, se va intoarce in UNPR? As inclina sa cred ca nu, dar m-am inselat de multe ori !

    cedric

    07/07/2012 at 12:06 am

    • nici eu nu cred. eu pe diaconescu l-am apreciat si cand era membru psd.

      pasescurte

      07/07/2012 at 12:08 am

    • Nu, a declarat ca deja e suspendat! Sau daca…?

      emil

      07/07/2012 at 12:11 am

      • Suspendat (auto) din UNPR, 🙂

        emil

        07/07/2012 at 12:19 am

  199. Reblogged this on blogdecainerau and commented:
    Un text de citit pana la ultima litera!

    blog de caine rau

    07/07/2012 at 12:13 am

  200. atunci sa traisca si postasul si blogul ! a mai zis theo odata ca nici nu ne inchipuim cata lume de lume citeste acest blog

    elablue

    07/07/2012 at 12:18 am

  201. urmeaza o saptamana de foc si tunet la CCR:

    – CJNC-ul
    – schimbarea Presedintilor Camerelor
    – schimbarea Avocatului Poporului
    – schimbarea legii referendumului
    – problema ICR

    Plus ca asteptam motivarea pe legea VU.

    Cetatean

    07/07/2012 at 12:19 am

  202. Doamne -ajuta!

    cedric

    07/07/2012 at 12:24 am

  203. greu greu
    trebuie sustzinutzi (chiar si-n strada)
    e vreo ordine prestabilita conform sesizarilor?( sau asa cum le-ai enumerat)

    mircea

    07/07/2012 at 12:25 am

    • „Tocmai de aceea sper ca politicienii PDL + sateliti sa aiba decenta sa nu vina in Piata Universitatii si sa nu incerce sa isi lege imaginea de protestul societatii civile. O separare a apelor este necesara.”
      Ghici cine este deLIMITATU’?

      emil

      07/07/2012 at 12:29 am

      • MN ? 😆

        mircea

        07/07/2012 at 12:31 am

        • saracul, nici nu pricepe ca l-a calcat expresul MRU pe partea dreapta si el inca mai vorbeste de parca ar fi liderul chemat dar neales al dreptei.

          Cetatean

          07/07/2012 at 12:35 am

        • venise si el cu cativa ciraci in piata si incerca sa faca prozeliti. a fost usuit fara prea multe discutii, marlanul.

          rm

          07/07/2012 at 1:19 am

      • Sa fie clar. Nu este un miting pentru Traian Basescu sau pentru PDL. Si unul si altul sunt responsabili pentru degradarea spatiului democratic din ultimii ani. Pentru aceste lucruri am iesit in Piata Universitatii in ianuarie 2012.

        Tocmai de aceea sper ca politicienii PDL + sateliti sa aiba decenta sa nu vina in Piata Universitatii si sa nu incerce sa isi lege imaginea de protestul societatii civile. O separare a apelor este necesara.

        Nicusor Dan
        de pe voxpublica
        cu titlul
        Veniţi din nou în Piaţa Universităţii
        de Nicusor Dan

        emil

        07/07/2012 at 9:32 am

        • *Domnul Nicusor Dan are credibilitate 0 pe acest blog dupa ceea ce a facut el si prietenii lui acum 2 zile. Va rog mult sa incetati sa scrieti despre acest domn care ne-a inselat amarnic pe acest blog*

          Theophyle

          07/07/2012 at 9:35 am

    • daca imi pun mintea, gasesc si ordinea, din cate stim. Parca pentru Blaga si Anastase e 10 iulie, tot pe 10 e trecerea ICR la Senat.

      CJNC-ul nu stiu cand este, mi s-ar parea normal sa judece intii problema lui Blaga.

      Celelalte cred ca vor fi dupa data de 10.

      Cetatean

      07/07/2012 at 12:32 am

      • merci 🙂
        eram derutat si de faptul ca ccr a intercalat avizul ptr.azi.Deci cum le anuntza ei.(daca nu le mai impune antenescu vreun termen 😉 )

        mircea

        07/07/2012 at 12:36 am

      • Cetatean, ai citit ce-am scris la 12:41? Poate reusim un pic sa facem haz de necaz!

        Inganduratul

        07/07/2012 at 12:49 am

      • Daca se constata ca Blaga a fost demis nelegal se surpa tot, nu?

        ovidiu

        07/07/2012 at 1:04 am

  204. buna dimineata,

    toate bune si frumoase,
    TB suspendat…….
    totul a mers fantastic de rapid, in fix 2 luni de la inscaunarea lui ponta, visul & planul lui felix s-a indeplinit.

    sa vedem ce va fi la referendum – daca va fi, eu inclin sa cred ca da.

    Azi am fost cu trupa din nou in P.V. – a 5.a zi consecutiv.

    a fost relativ putina lume fata de ieri (cind au fost vreo 900-1000), la inceput cam linistita lumea,
    dar apoi s-a dezlantuit, apogeul fiind atins cind a venit Monica Macovei,
    Macovei, scapa-ne de ei!
    a dat MM interviuri mai multor televiziuni, timp in care noi tipam de zor cu diferitele pancarte
    tematice….
    si a fost cintat si Desteapta-te, romane, in timp ce MM vb cu televiziunile…

    +
    Ponta, nu uita, mai e loc la Rahova,
    :mrgreen:
    +
    felix…….hotii…..etc.

    dupa ce MM a stat de vorba cu televiziunile (refuzind insa irealitatea_tv) a stat de vorba cu oamenii din piata
    inclusiv cu mine 🙂
    cu acest prilej cineva a pus intrebarea identica ca cea pusa mai sus aici pe blog, daca pot fi invitati observatori straini. Din pacate nu, pentru ca Ro este membra UE.

    si totul depinde doar ne noi insine sa convingem 5-15-20 de oameni sa mearga la referendum si sa voteze cum trebuie. Nimeni nu ne poate ajuta din afara (asta la intreabarea altcuiva)….

    A venit si MRU, discutii, televiziuni + MRU – presedinte.

    tot azi am constatat ca s-a scandat pentru prima data Basescu! Basescu!
    un domn a rugat-o pe MM sa-i transmita lui TB ca nu este singur.

    a venit dupa h22 si T. Paleologu,

    a fost si Neamtu (cam neglijat de oameni) care spunea ca nu este corect sa participam la un miting neautorizat…
    o-la-laaaaa!!!!

    si cineva mi-a spus ca la B1TV, Mihail Neamtu ar fi spus ca in ultimii doi ani am trait in dictatura
    Va rog frumos sa-mi spuneti daca este adevarat acest lucru, caci in acest caz MN este un zero barat si mai mare!!!!!!!

    si acum ceva!
    daca intr-un oras de 2 milioane participa seara de seara intre 200 si 1000 de oameni,
    practic 0,05% din capitala Ro ESTE DE-A DREPTUL TRAGIC!
    zero_virgula_zero_5_la_suta

    extrem de putin,
    om fi noi frumosi, onesti, corecti, puri, cititi, culti, dar cu zerovirgulazero5lasuta….slabe sperante pentru Ro!

    hai, ca m-am intins prea mult……

    p.s. cind apar latrinele_tv se huiduie infiorator
    🙂

    skorpion

    07/07/2012 at 12:37 am

  205. pana la urma s-a publicat in MO decizia CCR ref reprezentarea Romaniei la Bxl?

    RR

    07/07/2012 at 12:37 am

    • nu inca.

      Cetatean

      07/07/2012 at 12:52 am

      • Multumesc pentru raspuns. Ma intreb daca se va publica vreodata 😦

        O noapte buna tuturor.

        RR

        07/07/2012 at 1:13 am

  206. ” jos de pe baricade si…LA MUNCA”
    it’ s not over till is over

    intimplator

    07/07/2012 at 12:45 am

  207. test

    skorpion

    07/07/2012 at 12:51 am

  208. Va las, noapte cu somn, nimic nu va mai fi ca pana azi!

    Cetatean

    07/07/2012 at 12:53 am

  209. Seara bu8na la lumea buna. Trista zi! Si ca sa fie si mai trista, azi, in Piatza Victoriei, oportunistul MN si ciracii din partidulestul de buzunar au venit si au impartit flyere cu NR. Am atentionat-o pe doamna care impartea flyere si a sarit MN insusi in apararea ei. „Daca voiam sa ne facem propaganda, veneam cu steaguri”. Un oportunist jalnic. care blufeaza. Cine sa tzina de steaguri, MIhaitza? Joi, in Piatza Revolutiei, ca sa stranga vreo 30 de oameni a chemat provincia. (nu-i bai, ca asa au facut si altii).
    Din pacate, pactul nescris de a tine departe propaganda partidelor de Promwenada Ghilimelelor, a fost incalcat. De un om marunt, macinat de ambitii. Asta e. Unii n-au nici obraz si nici onoare.

    blog de caine rau

    07/07/2012 at 12:54 am

    • salut, eram si eu in acel moment in PV iar cand o doamna i-a reprosat lui MN ca a venit sa-si faca propaganda, acesta i-a replicat: „nu fiti paranoica”. Acum m-am convins si eu ca omul asta nu e decat un oportunist…

      dmariuss

      07/07/2012 at 1:32 am

      • Ziua buna la lumea buna! Neamtu are carente mari de caracter. Si nu pierde un prilej sa le dovedeasca. Ma bucur ca au fost si altii care sa relateze evenimentul. daca ma plangeam eu ca m-a facut paranoica, poate credeati ca exagerez. Princ cu matza-n sac, Mihaitza reactioneaza intotdeauna ca un mitocan. Cand va mai creste, mai ales daca i se da nas, are bune perspective sa devina un Ponta de dreapta.

        blog de caine rau

        07/07/2012 at 8:30 am

  210. blog de caine rau,

    te rog, citeste ce am scris mai sus si lamureste-ma, daca stii, in privinta celor spuse de MN.

    skorpion

    07/07/2012 at 12:57 am

    • am vorbit cu Alexa si ea spune ca a auzit cu urerchile ei. Dar maine vedem inregistrarea emisiunii si nje lamurim cu urechile noastre. Sincer, nici mie nu-mi vine sa cred ca ar putea fi atat de bou.

      blog de caine rau

      07/07/2012 at 1:00 am

      • multumesc, mishu,

        skorpion

        07/07/2012 at 1:01 am

      • fix acum, emisiunea cu pricina e in reluare la B1 🙂

        blog de caine rau

        07/07/2012 at 1:01 am

        • ai prins ceva? ca eu il vad pe sova acum

          skorpion

          07/07/2012 at 1:08 am

  211. parchez ca-s rupt
    noapte buna all 🙂

    mircea

    07/07/2012 at 1:03 am

    • Salutare Politeia. Am urmarit suspendarea la B1. La un moment dat cand presedintele vorbea catre sfarsit pe la masa lui Tariceanu se radea copios si cineva a inceput sa arete ceva razand in directia dlui Basescu. Semana a un teanc de bacnote…pretul tradarii.Poate cineva sa confirme? Daca da ar fi imaginile perfecte ale viitoarelor spoturi electorale ale Presedintelui.

      TD

      07/07/2012 at 1:27 am

  212. Trist. 😦

    ovidiu

    07/07/2012 at 1:34 am

  213. a fost o saptamana de cosmar pentru noi toti, dar avem obligatia sa luptam in continuare; chiar daca avem momente de descurajare, sa ne gandim doar la ce este in sufletul lui base si la faptul ca el nu abandoneaza lupta; asta e, la noi rasplata pentru patriotism e umilirea de catre jigodii
    am citit pe diagonala cele spuse de Cetatean, dar impresia mea e ca daca s-ar judeca drept, ar trebui sa aiba castig de cauza in CJNC
    cat despre celelate cereri la CCR, incalcarea legii e indubitabila, mi-e teama ori de respingeri fara discutii pe motiv de inadmisibilitate sau lipsa calitatii procesuale, ori de judecati care doar mimeaza dreptatea, ca cea de azi
    o sa fiu mai mult offline o perioada, dar cum prind un wireless o sa va citesc

    razvan

    07/07/2012 at 1:55 am

  214. http://www.euractiv.ro/uniunea-europeana/articles|displayArticle/articleID_24501/Joseph-Daul-presedintele-Grupului-PPE-Situatia-din-Romania-poate-fi-considerata-o-lovitura-de-stat.html

    Fete si baieti
    Si maine va fi soare pe cer.
    Romania syriana isi va exploda iarasi mamaliga.
    Lasati tonalitatile in berna si deznadejdile deoparte.

    A A

    07/07/2012 at 5:23 am

  215. Salutare!
    Cum era de asteptat, presedintele e suspendat. Daca nu au mai avut ortaci, au apelat la suspendaci. Oricum, au fost doar 256, toti de teapa lui Nastase (plagiez si eu), de frica sa nu intre si ei la racoare, au votat o suspendare. Din ciclul, de ce n-ai sapca?Si-au taiat singuri din craca. Fruntea sus! Ca boldul deja e pus (de cand imi doresc si eu sa scriu boldat).

    Creanga

    07/07/2012 at 6:21 am

    • Este posibil ca Politeia va rugam sa dea lista celor 256 de criminali?
      Nume cu nume, in ordine aflabetica romana.

      A A

      07/07/2012 at 8:00 am

  216. Am preluat articolul. Il postez si pe blogul meu astazi

    aronpetru

    07/07/2012 at 7:36 am

  217. Reblogged this on Dictatura justitiei.

    dictaturajustitiei

    07/07/2012 at 7:53 am

  218. Bună dimineața !
    Plec la curs și de aceea nu comentez prea multe.
    Ieri după amiază internetul nu mai funcționa decât defectuos și de aceea n-am putut să fiu aici alături de voi.
    Observ că astăzi s-a restabilit.
    Am intrat pe blog ca să vă recunosc faptul că nu v-ați înșelat în privința lui Mihai Neamțu.
    Ați avut dreptate ! Noaptea , la Radu Moraru încerca să-l critice pe președintele Traian Băsescu.

    dictaturajustitiei

    07/07/2012 at 7:59 am

    • Eram sigur ca ajungi aici 🙂 🙂
      O zi buna

      lastnightmusic

      07/07/2012 at 8:16 am

      • Nu aveam timp, să te găsesc pe net, dar la tine mi-a fost gândul încă de azi noapte.
        Ați avut cu toții dreptate.
        Să dea Domnul să facă cei doi Ponta -Antonescu greșeli și mai mare !

        dictaturajustitiei

        07/07/2012 at 1:52 pm

  219. Reblogged this on Blog iMONDO.

    Andrei

    07/07/2012 at 8:20 am

  220. Buna dimineata tuturor.

    clemycali

    07/07/2012 at 8:22 am

  221. Fratilor, va intreb, ce facem? Cum facem? Noaprea uselista se intinde cu repeziciune peste noi.
    Unde pamatufu’ ma-sii e societatea aia civila? Unde sunt guresele ONG-uri? Senzatia mea este ca uslasilor li se lasa culoar deschis spre dictatura si in afara de o mana de oameni care protesteaza in cateva Piete din orasele mari si cateva bloguri, nimeni nu zice nimic.

    blog de caine rau

    07/07/2012 at 8:42 am

    • Mishu, poate ca unii oameni trebuie sa-si aminteasca cum se traieste intr-o dictatura. Cum este sa-ti fie frica sa vorbesti, cum este sa-ti fie foame.

      clemycali

      07/07/2012 at 8:56 am

  222. stilul lui Mihai Neamtzu, este de tanär tampit, nu departe de Ponta,
    este regretabil, si incä odatä si-a dat-o in petec. ar trebuii sä-i fie rusine.

    theo- nona

    07/07/2012 at 8:49 am

    • N-am sa inteleg veac cum oameni ca Monica Macovei si MRU baga in seama un omulet ca asta. PDL, da, as intelege, sunt atat de disperati sdi singuri, ca s-ar face frate si cu dracu’, deci si-au sters de pe obraz scuipatii lui MN si l-au pus pe scena langa ei. Dar ceilalti?

      blog de caine rau

      07/07/2012 at 9:01 am

  223. buna dimineata
    e relativ simplu ce e de facut
    a. inscriere si participare ca observator la sectiile de votare;
    b. demonstrat in piete/saptamina viitoare in PV pentru bucuresteni de luni pina vineri;observ ca unii se duc pe la 21 altii pe la 19
    dupa 29 iulie daca basescu nu cistiga referendumul:
    Dumnezeu cu mila,
    usl cistiga alegerile cu majoritate confortabila,poate peste 75 pct/partide de dreapta nu exista
    sa-mi fie cu iertare dar un pnt condus de pavelescu,nr condus de neamtu sau pdl condus de blaga sunt orice,numai dreapta nu e;
    mru: cu toata” urgenta” nu trebuie sa se compromita alturi de ei
    trebuie o constructie noua ,generatia asta a lui mru cu oameni educati si onesti-daca mai exista asa ceva in romania
    ajunem in 2013 prin primavara:
    romania va arata cam asa:
    economic: un pic mai bine ca moldova
    impozite: min 16 pct pentru cei cu salariul minim /25 pct pentru cei cu salarii pina in 2000 ron/40 pct pentru restul
    evaziunea fiscala :la cote similare celor din 95-cind nu existau legi
    incasari la buget; mai mici decit isi inchipuie oricine
    izolare totala pe plan international
    posibila reintroducere a vizelor-nu excludeti,e posibila acum
    fapt: oamenii disperati pe strazi,o clasa politica sfidatoare care va „lupta”impotriva oricui-aici mi-e frica sa scriu cine ma gindesc ca va fi vinovatul de serviciu;
    urmarea: anarhie totala,tot felul de dd si cvt o tara cu enclave in care fiecare oprisan sau mazare sau altul va ” face legea”-deja modelul este aplicat cu succes in vrancea si constanta
    pe scurt: o tara in curs de dezintegrare

    intimplator

    07/07/2012 at 9:08 am

  224. cred parlamentul , in spetzä USL trebuie sä räspundä in fatza legii,
    chiar sä fie pedepsitzi, au sfidat hotärarea legilor si tzine in parlament
    2 condamnatzi definitiv Andon si Paslaru, ei sfideazä legea nu presedintele
    nu väd ca justitzia sä se sezizeze. unde e justitzia?
    – dece primesc indemnizatzie dela parlament pt. un condamnat definitiv ca NÄSTASE
    -dece au primit banii parlamentarii USL , cand au lipsit cu lunile din parlament
    nu existä nicäieri termenul de grevä parlamentarä, au fost boicot, ,asa a boicotat si
    invitatziile Presedintelui pe care le comentau batjocäritor la ANTENE:
    cu cine si pe cine putea media presedintele, USL, nu mergea in parlament, nu venea
    la presedinte ,cand erau invitatzi, cand le scria ceva, fäceau bäscälie, rupand
    demonstrativ in fatza congresului scrisoarea Presedintelui.

    toate astea ar trebuii puse pe hartie si klipururi.

    Ponta , se v-a duce peste tot si mintzii, el asta poate, este un golan needucat
    un mincinos si un impostor notoriu.in spate sunt mafiotzii si penalii romaniei

    theo- nona

    07/07/2012 at 9:19 am

    • @theo nona
      ponta nu se va duce nicaieri;ponta&USL sunt paria;cei care au cetatenia romana vor fi tratati la fel;ba acum vor avea ocazia sa si spuna:” vedeti ca romanii sunt hoti si mincinosi?”
      ce le poti raspunde?ca oamenii sunt altfel?nu,ca oamenii au votat,oamenii au ales!
      ce le poti spune? ca s-au uitat la a3? nu ,ca in loc sa munceasca,sa lupte pentru ei au stat cu pet-ul de bere si au injurat pe cei care munceau asteptind sa vina unii care sa ia de la cei care munceau si sa le dea lor
      o sa vina iarna,vor muri pe capete batrinii de frig,foamete si lipsa de medicamente;nu mai au de unde ” sa dea”

      intimplator

      07/07/2012 at 9:36 am

  225. @clemycali
    buna seara
    situatia in scurt timp va fi similara in romania cu cea din 39-40;daca deja nu e
    asa cum mai scriam,personal,nu sunt afectat si nu voi fi;va fi un pic dificil cu un copil-care e aici si are si el copii,dar rezolvam;
    n-am plecat inainte de 89,am stat cu valizele facute si pasapoartele in mina intre 90 si 93,n-am plecat
    in anii 90 s-a tinut cit de cit sub control ca mai era de furat;fura fiecare cite ceva din ” avutul obstesc”
    acum nu mai este de furat decit din casele oamenilor
    nu e vorba ca-ti va fi frica sa vorbesti,e vorba ca-ti va fi frica sa traiesti!

    intimplator

    07/07/2012 at 9:23 am

  226. copii , cum sä stii cä un caine muscä, cand el vine gudurandu-se

    este un inganfat , rupt de realitate si experientzä

    ignoräm si mergem mai departe, nu vä opritzi , nu meritä timpul pierdut.

    ce e de fäcut, cum se pot strange randurile, etc.

    theo- nona

    07/07/2012 at 9:24 am

  227. Buna Dimineata,
    Postare noua!

    Theophyle

    07/07/2012 at 9:24 am

  228. trebuie spus inafarä adevärul, nu minciunile pregätite de escrocii
    neo-comunisti ce complotau demult cu estul.

    theo- nona

    07/07/2012 at 9:26 am

  229. […] link-uri: Sorina Matei, Politeia. 0.000000 0.000000 Rate this:Share this:PrintEmailFacebookTwitterStumbleUponDiggRedditLike […]

  230. […] este al doilea mesaj pe care Comunitatea Politeia vi-l adreseaza in ultimele doua saptamani. Primul a fost cu ocazia suspendarii Dumneavoastra de catre Parlament la data de 6 […]


Comentariile sunt închise.