Politeía

Quis custodiet ipsos custodes?

Archive for iulie 25th, 2012

Revista Presei – 25 Iulie / “Ponta sperie Vestul… şi pe Năstase”

Bună dimineata intr-o zi de miercuri. Administraţia Naţională de Meteorologie a emis o atenţionare cod galben de căldură şi disconfort termic, valabilă în zilele de miercuri, joi şi vineri în Muntenia, Dobrogea, sudul şi estul Moldovei şi în cea mai mare parte a Olteniei.  Astazi, Vremea va fi călduroasă, caniculară după-amiaza în sudul şi local în estul şi centrul ţării. Disconfortul termic va fi accentuat. În jumătatea de vest a teritoriului vor fi înnorări şi pe arii relativ extinse averse şi descărcări electrice. Vor fi condiţii de grindină, iar cantităţile de apă vor depăşi izolat 25…30 l/mp. În restul teritoriului cerul va fi variabil, iar astfel de fenomene se vor semnala izolat în zona montană. Vântul va mai prezenta unele intensificări în centru, sud, sud-est şi la munte, dar trecător şi în celelalte regiuni, în timpul ploilor. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 29 de grade în regiunile vestice şi 39 de grade în Lunca Dunării, iar cele minime se vor situa între 16 şi 26 de grade, mai scăzute în depresiuni, până la 9 grade.

La Bucureşti, vremea va fi caniculară în orele după-amiezii, când indicele temperatură-umezeală va depăşi pragul critic de 80, iar temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 37 de grade. Cerul va fi variabil, iar vântul va sufla în general moderat. Temperatura minimă va fi de 20…21 de grade.

Curs valutar BNR valabil azi: 1 EURO = 4. 6397 RON; 1 USD = 3. 8343 RON; 1 EURO = 1. 2101  USD; Francul elvetian 3. 8630 RON. Gramul de aur 194.0008 RON. Citește restul acestei intrări »

Written by Theophyle

25/07/2012 at 7:45 am