Posts Tagged ‘@Cetatean’
Dileme electorale: Jocul de-a popa prostu’
Redactat de @Theophyle si @Cetatean
“ Popa prostu’ ” este un joc de cărţi pe care multi dintre contemporanii mei l-au jucat in copilarie. Joc rudimentar, banal si de cele mai multe ori plictisitor, bazat pe noroc mai mult decat orice altceva. Ceva asemanator legii electorale a vestitului uninominal romanesc din 4 martie 2008.
Cum se joaca “ Popa prostu’ ”? În funcţie de numărul de jucători se va folosi un număr egal de perechi de cărţi. Suplimentar se va mai adăuga o carte, care reprezintă popa prostu. Scopul jocului este de a avea toate cele 4 cărţi cu acelaşi număr (indiferent care). Primul jucător care reuşeşte să aibă cele 4 cărţi le va aşeza rapid pe masă. Jucătorul care în acel moment are în mână cartea desemnată a fi Popa prostu’ pierde jocul. (regulile le am de aici). Noi, romanii, popor sociabil si inventive, jucam jocul pe echipe pe care le numim partide! Deci avand in vedere ca jocul asta se joaca deja de 4 ani, vom vedea in sfarsit cine va fi “ Popa prostu’ ”. Parerea mea ca vom avea in fiecare circumscriptie electorala a patriei materne unul din asta si in sfarsit unul mare, mare prost . Eu cred deja ca-l identific. Deocamdata, daca privim bine, vedem ca jucatorii se misca rapid intre echipe, grupandu-se si regrupandu-se, ferindu-se ca de foc sa nu cada de prosti. Pana la urma vor cadea si prostii, sa speram ca nu suntem noi.
Vedeti si voi un prost ultimativ, candidatul opozitiei “noastre la Teleorman” – un prost mai mare ca asta nici nu se poate!!! Citește restul acestei intrări »
Pozitia Comunitatii Politeia : Dictatura Somnorosului din PNL
Redactat de @Cetatean
Comunitatea Politeia,
luand act de trezirea tarzie din somn a domnului Crin Antonescu, rupt de oboseala dupa discursul de pe stadion care i-a cauzat un somn la fel de profund ca al nuntasilor care dorm 2 zile si 2 nopti ( « A lucra pentru un popor inseamna sa ai un proiect pentru acea natiune, il avem si avem puterea de a-l indeplini »),
constatand ca trezirea din somn a produs scurt-circuite neuronale, find afectat bunul simt si mai ales sentimentul fricii si smereniei in fata lui Dumnezeu (« Oile au rostul lor. Oaia este un animal minunat, nu degeaba chiar şi în Biblie, Domnul însuşi este comparat cu oaia. Nu de oi se încurcă ideile. Hai să ne vedem care avem idei, de idei, care avem oi, de oi şi să câştigăm alegerile »),
exprimandu-si mirarea pentru descoperirea tardiva, de catre Crin Antonescu, a valentelor filosofice ale Operelor Complete scrise de George Becali (« Dacă vorbim despre Gigi Becali, Gigi Becali este un personaj foarte liber în a comunica ceea ce gândeşte, fără o autocenzură, care este necesară comunicării publice. Eu cred că Gigi Becali a evoluat mult – nu de când s-a înscris sau de când a intrat în vorbă cu USL-ul, ci în general, pe parcursul anilor »), Citește restul acestei intrări »
Instantanee electorale – nucleul campaniei
Acum cateva luni, inainte chiar de suspendarea presedintelui, incercam sa identificam nucleul mesajelor electorale ale aliantei USL, mesaje promovate de aparatul electoral formidabil pe care il au la dispozitie. Incepand cu propaganda dura promovata de cele 3 statii de televiziune “stirista”, care stau la dispozitia USL si pana la diverse institutii ale statului, care sunt folosite intr-un fel sau altul pentru a promova programul electoral al guvernantilor actuali. Citește restul acestei intrări »
Constitutia poporului « suveran » si Republica Judecatorilor (XXV). Final.
Postat de @Cetatean
Acesta este sfarsitul unui serial care a inceput pe 22 iunie 2011 si se sfarseste pe 17 octombrie 2012. Au fost 25 episoade scrise cu gandul ca un cititor bine informat inseamna un votant imposibil de pacalit. Experienta ultimelor confruntari politice ne-a aratat ca o diferenta 0,68% (50,34% vs. 49,66%) poate schimba totul. Sau, daca vreti 3,77% (diferenta pana la 50,01%). Acest serial este dovada ca Politeia va fi mereu ceea ce a fost de la inceput : un spatiu al adevaratului patriotism si al apararii suveranitatii poporului impotriva Sistemului care o confisca.
Motto : « Suveranitatea naţională aparţine poporului român » (art.2. al.1. din Constitutie).
*******
Precizare :Celelalte episoade anterioare le gasiti aici , aici aici aici, aici, aici , aici. , aici, aici , aici, aici, aici, aici , aici, aici, aici , aici, aici, aici, aici aici , aici , aici , aici si aici.
*******
Inchipuiti-va Sistemul ca o grupare de celule bolnave care stau ascunse in toate institutiile statului si care nu pot fi eradicate deoarece atunci cand o institutie are o sansa de insanatosire, cel chemat sa opereze e o tot celula bolnava, deghizata in doctor. Capacitatea statului vazut ca organism de a lupta impotriva Sistemului este aproape nula, cata vreme institutiile sunt ele insele in mana Sistemului. Citește restul acestei intrări »
Instantanee electorale – start
Cateva subiecte care ne pot deslusi situatia existenta, cam la o luna si jumatate inaintea alegerilor parlamentare din 9 decembrie 2012. Pornim de la rezultatele alegerilor locale la Consiliile Judetene, care reprezinta cel mai fidel rezultat al votul politic pe care il vom vedea in procent de 90% la alegerile parlamentare din 9 decembrie. Este clar ca electoratul romanesc nu este influentat prea mult de calitatea personajelor politice in circumscriptiile electorale si la fel de clar este ca unele aliante locale, care au generat “voturi mascate” (ma refer la locale), nu vor mai exista, cred ca numai 10% din rezultate pot fi considerate in afara votului politic, asta bineinteles cu multa clementa si darnicie.
Alta ipoteza de lucru ar fi micsorarea participarii la alegerile din iarna, indiferent de starea vremii, care bineinteles va influenta participarea dar nu atat de mult cat unii o doresc. La “Locale” am avut o participare de aproximativ 50% in urban (49,88) si cam 65% in rural (65,3). La alegerile pentru Consiliile Judetene au votat 9.809.257 de alegatori dintr-un total de 18.313.440 de alegatori aflati atunci pe listele electorale. Ce s-a intamplat cu aceste liste, daca s-a intamplat ceva, vom vedea foarte curand. Parerea mea, bazata pe unele sondaje interne, la fel de speculative ca cele publicate, este ca vom avea o scadere de cel putin 10% participare urbana si una putin mai mare, cam 12-15% in rural. Citește restul acestei intrări »
Constitutia poporului « suveran » si Republica Judecatorilor (XXIV)
Postat de @Cetatean
Motto : « Suveranitatea naţională aparţine poporului român » (art.2. al.1. din Constitutie).
*******
Precizare :Celelalte episoade anterioare le gasiti aici , aici aici aici, aici, aici , aici. , aici, aici , aici, aici, aici, aici , aici, aici, aici , aici, aici, aici, aici aici , aici , aici si aici .
*******
Incepand cu episodul XXI, am adus in discutie manevra pe care o pregateste Sistemul pentru a-si lua revansa asupra tuturor celor care, incepand cu 2004, i-au dat lovituri grele. Am discutat despre planul Sistemului ne intoarce la Constitutia RSR din 1965, la regimul unei dictaturii parlamentare in care separatia si echilibrul puterilor in stat, precum si independenta Justitiei sunt abolite. Insa in ultima instanta, adevarata miza urmarita de Sistem este de a se plasa cu orice pret deasupra legii. Pentru atingerea acestui scop, Sistemul este gata sa rastoarne muntii, chiar si cei care par inamovibili. Citește restul acestei intrări »
Constitutia poporului « suveran » si Republica Judecatorilor (XXIII)
Postat de @Cetatean
Motto : « Suveranitatea naţională aparţine poporului român » (art.2. al.1. din Constitutie).
*******
Precizare :Celelalte episoade anterioare le gasiti aici , aici aici aici, aici, aici , aici. , aici, aici , aici, aici, aici, aici , aici, aici, aici , aici, aici, aici, aici aici , aici si aici.
*******
Pentru Sistem, lupta in vederea recastigarii Justitiei este o lupta pe viata si pe moarte. In acest scop, castigarea majoritatii parlamentare USL prin atragerea PDL-istilor cu state vechi (Frunzaverde si acolitiii) si a UNPR-istilor (pesedisti si penelisti care nu au suportat opozitia si au vrut sa fie la putere alaturi de PDL, chiar cu pretul votarii legilor reformiste), urmata de suspendarea Presedintelui Romaniei trebuie privite doar ca mijloace de a evita intilnirea cu o Justitie independenta.
Scopul Sistemului este acela de a supravietui, de a se perpetua si de a prelua din nou controlul, dupa toti anii in care Presedintele Romaniei, procurorii si judecatorii cu cu adevarat independenti, CCR (treptat-treptat), CSM (cu cat chin si cu cata sudoare cei din CSM au reusit in ultoma perioada sa adopte pozitii principial corecte, insa pericolul bascularii in sandelism e mereu prezent) i-au administrat lovituri grele, insa nu mortale. Citește restul acestei intrări »
Constitutia poporului « suveran » si Republica Judecatorilor (XXII)
Postat de @Cetatean
Motto : « Suveranitatea naţională aparţine poporului român » (art.2. al.1. din Constitutie).
*******
Precizare : Precizare: Celelalte episoade anterioare le gasiti aici , aici aici aici, aici, aici , aici. , aici, aici , aici, aici, aici, aici , aici, aici, aici , aici, aici, aici, aici aici si aici.
*******
Cand discutam despre « Sistem » si despre actiunea politica si constitutionala a Presedintelui Traian Basescu desfasurata intre anii 2004-2012 trebuie sa avem in vedere arhitectonica intregii Constitutii din 1991, dar si a celei rezultate dupa revizuire, in 2003 (acea revizuire cu cantec, cu un referendum pus in doua zile si un Octavian Cozmanca auto-depasindu-se la planul de voturi cu urna mobila). Diavolul nu se ascunde in mici detalii decat dupa ce a creat planul de ansamblu, din care nu voi cita decat doua articole: Citește restul acestei intrări »
Constitutia poporului « suveran » si Republica Judecatorilor (XXI)
Construim comunismul plutocratic
Intensivitatea cu care noi ne preocupam in aceste zile de situatia din justitie ar putea parea ciudata, va asigur ca nu este. Eforturile unor personalitati publice care apartin aliantei de guvernare nu este nici intamplatoare si nici sporadica, ci este bazata pe un plan exact si diabolic. Declaratia « din start » a lui Voiculescu in care afirma ca « Nu avem toată puterea până nu avem şi Justiţia » este numai partea declarativa a acestui atentat la statul de drept. Nu este vorba numai de metri cubi de dosare penale impotriva acestor oameni, ci mai presus de toate confiscarea si subordonarea totala a statului de drept in Romania. Va rog sa cititi cu atentie tot articolul, in special imi doresc sa cititi concluziile lui. Studiosul @Cetatean ne prezinta la final « Art. 43. Marea Adunare Nationala, conform Constitutiei RSR din 1965 » vizavi de declaratiile varfurilor politice ale Alantei USL-UNPR – acolo veti vedea clar unde conduce acest plan diabolic. Sterilitatea si superficialitatea opozitiei conduse de Blaga este atat de stridenta in fata acestui diabolic plan, incat chiar nu mai avem ce zice decat sa ne indreptam ochii spre cer sau sa ne pregatim pentru un Termopile spiritual si politic. Jocul impotriva justitiei este jocul impotriva Romaniei democratice si europene. Inca odata, cititi cu atentie sfarsitul acestei postari. Theophyle. Citește restul acestei intrări »
Jos labele de pe Justitie!
Pozitia Comunitatii Politeia in apararea judecatorului Cristi Danilet si a atributiilor institutionale ale CSM
Redactat de @Cetatean
Este dificil, daca nu chiar imposibil de gasit in blogosfera romaneasca un blog generalist care sa acorde atata spatiu Justitiei cat acorda Politeia de la aparitia ei, in 2009.
De-a lungul timpului, Comunitatea Politeia a adoptat o atitudine constanta si ferma pentru :
- sustinerea reformelor reale in stare sa curete Justitia Sandeilor;
- sustinerea publica a acelor judecatori amenintati sau santajati de Sistem : a fost cazul Cameliei Bogdan, magistratul care il judeca pe SOV si care a fost intimidata prin dezvaluirea unei copii a buletinului ei pe site-ul ziarului Cotidianul ; a fost cazul judecatorilor CCR, amintati cu revocarea (desi sunt inamovibili!) de catre Crin Antonescu sau a Aspaziei Cojocaru, amenintata cu moartea inainte de o decizie importanta a CCR; a fost cazul Curtii Constitutionale ca institutie, amenintata cu amputarea grava a atributiilor, pentru a nu mai putea stavili lovitura de stat data de USL in iulie 2012.
- explicarea, pe intelesul tututor, a mecanismelor constitutionale si juridice care au permis ca Sistemul sa isi aserveasca Justitia atatia ani de zile. Incepand cu emblematicul serial Sandeii mamii lor ! ,si terminand cu serialul Constitutia poporului « suveran » si Republica Judecatorilor , fara a uita de postarile juridice si de comentariile altor membri ai blogului, Politeia, ca voce independenta a societatii civile, nu a precupetit nici un efort in vederea clarificarii acelor aspecte mai putin cunoscute si accesibile opiniei publice, insa vitale pentru existenta unei Justitiii cu adevarat independente. Citește restul acestei intrări »
Constitutia poporului « suveran » si Republica Judecatorilor (XX)
Postat de @Cetatean
Motto : « Suveranitatea naţională aparţine poporului român » (art.2. al.1. din Constitutie).
*******
Precizare :Celelalte episoade anterioare le gasiti aici , aici aici aici, aici, aici , aici. , aici, aici , aici, aici, aici, aici , aici, aici, aici , aici, aici si aici
*******
Sosirea neasteptata la Cotroceni a lui Traian Basescu a incurcat insa buna functionare a Sistemului. Este greu insa de identificat un moment in care Sistemul a realizat ca Traian Basescu a devenit « un pradator convertit, » pentru a cita un ilustru comentator Hotnews caruia ii trec pentru moment sub tacere ultimele articole si de la care preiau un fragment mai vechi scris pe 23 februarie 2011 : Citește restul acestei intrări »
Studii la Oxford sau la Sorbona? Scump, scump, la Bioterra era mai ieftin !
Redactat de @Cetatean
Motto: „Sistemul universitar românesc este foarte slab şi eu nu pun nici un preţ pe el. Nu am o argumentaţie mult prea solidă pentru alegerea făcută. Bioterra îmi era la îndemână” (Robert Negoita, PSD, ala cu minorele).
Ca sistemul universitar romanesc e foarte slab, asta o poate spune doar cineva care a invatat intr-un sistem universitar din Europa sau din SUA (sau, de ce nu, chiar Asia). Insa venita din partea unui politician care avea drept singura preocupare cum sa dezbrace cateva fete de liceu, acuzatia la adresa sistemului universitar romanesc e nedreapta si trebuie sa iau atitudine.
NU. Sistemul universitar romanesc nu e foarte slab. El e cel mai bun sistem universitar din lume. Si cum sa nu fie, cand un individ prins copiind in teza de doctorat pana si greselile din diverse carti ajunge Prim-Ministru? Nicaieri in lume o teza rasuflata si banala (Dumnezeule, fituica aceea despre Curtea Penala Internationala scrisa de Ponta Victor-Viorel intr-un limbaj de clasa a X-a e teza de doctorat in Drept?!) nu deschide o cariera politica mai fulguranta ca in Romania. Citește restul acestei intrări »
Constitutia poporului « suveran » si Republica Judecatorilor (XIX)
Postat de @Cetatean
Motto : « Suveranitatea naţională aparţine poporului român » (art.2. al.1. din Constitutie).
*******
Precizare :Celelalte episoade anterioare le gasiti aici , aici aici aici, aici, aici , aici. , aici, aici , aici, aici, aici, aici , aici, aici, aici , aici si aici
*******
In episodul anterior am incercat sa prezint modul in care Sandeii au deturnat inca de la finalul anului 2004 principiul constitutional al separatiei si echilibrului puterilor in stat, profitand de faptul ca aveau prima mutare (propunerea), iar Presedintele pe cea de-a doua (numirea, mai ales numirea in functii de conducere la ICCJ). Citește restul acestei intrări »