NATO: Un pod prea departe

Dupa multe discutii si dezbateri in toate cancelariile Euro-Atlantice, NATO a fost silit in sfarsit sa preia comanda extrem de nedorita de catre americani asupra operatiunilor din Libia. Operatiunile din Libia au inceput, dupa cum stiti, sambata trecuta sub egida ONU (rezolutia 1973). Constituirea unei zone de excludere aeriana (NFZ) a fost obiectul rezolutiei ONU si s-a efectuat rapid, fara prea multe dificultati tactice.

Constituirea acestei NFZ a salvat in ultimul minut centrul insurgentei anti-Gaddafi, orasul Libian – Bengazi,  si implicit intreaga insurgenta impotriva dictatorului.  Dupa salvarea orasului s-a incercat cu un succes limitat si crearea unei umbrele aeriene care ar fi trebuit sa-i ajute pe rebeli sa recucereasca zonele pierdute in vestul tarii, implicit zonele rafinariilor petrolifere din regiunea Brega – Ras Lanuf. Succesul aerian a fost deplin, problema a fost, este si va fi si in perioada urmatoare lipsa unei forte insurgente serioase, capabila de a infrunta armata loiala aproape in totalitate pe care o poseda regimul lui Gaddafi. In doua cuvinte – salvati dar neputinciosi.

Cateva concluzii legate de conflict:

1. Trecerea comandei de la o alianta NFZ la NATO introduce foarte putine elemente de ordin tactic in desfasurarea operatiunilor militare. Cel mai important ar fi participarea Turciei.
2. Germania continua sa fie in afara acestei operatiuni militare cu sau fara NATO.
3. Politic, SUA este absolvita de implicarea directa, desi generalii americani vor conduce aceste operatiuni inclusiv  cu participarea majoritatatii efectivelor militare. Italia castiga si ea politic, nimic insa nu se schimba militar. Politic Nicoleon Sarkozy nu mai este conducatorul cruciadei. Nota de plata va fi colectiva. NATO, plateste!
4. Insurgentii care s-au dovedit neputinciosi militar nu primesc nimic mai mult decat au primit pana acum.

Cateva scenarii posibile:

A. Gaddafi paraseste Libia. Improbabil, cel putin atata timp cat detine controlul capitalei si majoritatea teritoriilor la vest de Adjabyia.
B. O parte din apropiatii lui Gaddafi vor incerca sa defecteze, gasindu-si adapost in afara Libiei (dna Clinton a amintit posibilitatea). Probabilitate extrem de mica.
C. Insurgentii reusesc sa cucereasca zonele petrolifere si sa ajunga pana la orasul natal a lui Gaddafi, Sirte. De facto, insurgentii detin una dintre cele doua zone petrolifere ale Libiei, inclusiv toata provincia Cyrenaica. Militar, improbabil la ora actuala.
D. Se dezvolta un conflict de uzura, cu posibilitatea declansarii unor atacuri teroriste in Europa comise de elemente adormite sau noi, recrutate de regimul Gaddafi. Posibil, si cu un grad de probabilitate ridicat, daca Gaddafi rezista inca o luna.
E. Eliminarea lui Gaddafi si instaurarea unui regim in Est (Cyrenaica) condus de insurgenti si in Vest (Tripolitania) de mostenitorii lui Gaddafi. De facto “somalizarea” Libiei. Posibil, cu un nivel de probabilitate medie.
F. Eliminarea lui Gaddafi si acolitilor lui si atragerea celor doua triburi care il sustin pe Gaddafi. Libia ramane unita sub influenta Franco-Britanica. Improbabil acum. Posibil daca insurgentii cuceresc Sirte.

Personal cred ca scenariile D si E sunt cele mai plauzibile. Despre surprizele pe care le-au avut Occidentali si pe care le pot avea in continuare intr-o postare viitoare. Daca este sa amintesc una, atunci este vorba de sustinerea mult mai larga pe care o are Gaddafi decat s-a crezut. De voie s-au nevoie, occidentalii vor trebui sa recunoasca totusi ca majoritatea libienilor il sustin pe Gaddafi si insurgentii sunt minoritari. In nici un caz conflictul nu este unul care s-a construit printr-un PR deosebit de abil in Occident. Vorbim de reimpartirea resurselor si conflicte tribale. Daca asta este parte din jocurile democratice, atunci este si pentru democratie.

Multe multumiri Maestrului Devis Grebu pentru ilustratia atasata articolului.