Agendă: NATO şi Germania

Germania a decis de ieri să suspende participarea navelor sale de război la operaţiunile NATO din Marea Mediterană pentru a nu participa la controlul embargoului asupra armelor cu destinaţia Libia, a anunţat Ministerul Apărării German. “NATO a decis un embargo asupra armelor împotriva Libiei, care are şi consecinţe concrete, traductibile printr-o eventuală recurgere la arme. Germania nu va participa la aceasta”, a argumentat un purtător de cuvânt al Ministerului german al Apărării. “Ministerul a decis marţi deci să plaseze cele două fregate şi alte două nave aflate în Marea Mediterană sub comandament naţional”, a adăugat el. Trebuie mentionat ca NATO a acceptat ieri să-şi asume responsabilitatea pentru aplicarea embargoului asupra armelor destinate Libiei, atribuind nave şi avioane acestei misiuni, cei 28 de ambasadori ratificând astfel planuri militare pentru participarea la zona de interdicţie aeriană.

Surprinzator? Absolut de loc, aproape de asteptat. Se intampla pentru prima oara in cadrul NATO? De loc,  s-a mai intamplat in 2003, cand Turcia a refuzat traversarea teritoriului ei fortelor  Americane care trebuiau sa atace Irakul de la granita turca,  deschizand un front nordic care  ar fi scurtat cu mult razboiul. Au avut dreptate turcii? Au avut si ei dreptate. NATO a refuzat sa-i acorde invocarea Articolului 5 (Partile convin ca un atac armat impotriva uneia sau a mai multora dintre ele in Europa sau in America de Nord va fi considerat ca un atac impotriva tuturor) in cazul unei riposte Irakiene.

Concluzia este una singura. Statele aliantei isi vad fiecare de interesul national fara a vedea interesul colectiv. Intr-un articol pe care l-am dedicat ultimului summit NATO (NATO: zenit, nadir sau crepuscul?)  am incercat sa deslusesc unele tendinte. Cred ca astazi am primit un raspun edificator. NATO se afla pe un drum sigur spre crepuscul. Declaratia lui Rasmussen, care considera ca NATO se afla la zenitul capabilitatilor sale: “Deciziile asteptate la sfarsitul acestei saptamani in Portugalia trebuie sa asigure ca NATO sa devina mai eficace, mai angajata si mai eficienta a fost mai mult o dorinta decat o certitudine”.

Germaniei ii este clara pozitia SUA de a minimaliza cat se poate prezenta Europeana si implicit sa fie un factor mai putin dominant in NATO, am scris-o in cel putin trei analize pe care le-am facut in ultimele luni. SUA are numai de pierdut in conflictul libian la nivel African si la nivelul Orientului Mijlociu. Dupa rezolvarea problemei libiene vom continua sa vedem micsorarea capabilitatilor americane din Europa si transferarea lor spre Golful Persic si Oceanul Pacific. Flota a VI-a deja transfera capabilitati spe Flota a V-a si a VII-a.   Reintoarcerea unei parti a flotei in Mediterana cu un singur port-avion  si al doilea  (Enterprise) operand din Marea Rosie arata clar tendinta. Una peste alta, graba cu care administratia Obama a dorit transmiterea comandei spre NATO ilustreaza aceste tendinte mai mult ca orice.

Resursele energetice al Germaniei nu sunt in Libia si interesele ei sunt departe de aceasta locatie geografica. Fostele puteri coloniale – Franta, Anglia si Italia au ce apara si au ce astepta din Libia. Interesele celor trei sunt complet diferite de cele ale Germaniei. Germania are numai de castigat prin neutralitate, pe care si-a impus-o, de fapt la fel ca si Romania, care in nici un caz nu ar fi avut cu ce sa sprijine efortul consolidarii NFZ.

Germania contemporana se afla cu doua generatii dupa cel de al II-lea razboi mondial, generatii care sunt mult mai pacifiste decat cele dinaintea lor. Germania a inteles ca in secolul XXI dominatia poate fi atinsa prin mijloce economice, de ce ar fi nevoie de mijloace militare?

Ministrul german de externe Guido Westerwelle, este o “veriga extrem de slaba” in coalitia dnei Merkel. Stimabilul Westerwelle si-a dorit evacuarea bazelor nucleare americane din Europa, pobabil ca va avea ceva mai mult decat atat. Nu pot sa nu fiu de acord cu opinia cotidianului Darmstaedter Echo, care deplînge o altă slăbiciune şi anume lipsa de format a actualului ministru german de externe Guido Westerwelle, în comparaţie cu unii iluştrii lideri politici ai Germaniei postbelice: Willy Brandt, Hans-Dietrich Genscher, Frank-Walter Steinmeier şi chiar Joschka Fischer. Carenţele actualului şef al diplomaţiei germane au ieşit flagrant la iveală în contextul crizei libiene, şi culmea, în situaţia în care, devenită membră a Consiliului de Securitate ONU, Germania ar fi trebuit să-şi demonstreze importanţa pe eşichierul politicii internaţionale. Or, relevă Südwest Presse, ea a optat pentru o cale singulară, greu explicabilă, atît pentru proprii ei cetăţeni cît şi pentru partenerii şi aliaţii ei. Care aliaţi, la rîndul lor, nu se pot înţelege între ei asupra obiectivelor misiunii în Libia, în pofida repeziciunii cu care au votat în Consiliul de Securitate începerea operaţiunii Zorii Odiseii. Disensiunile interne ar pune sub semnul întrebării capacitatea reală a liderilor euro-atlantici de a soluţiona problema libiană şi apoi, în registru anecdotic dar profetic, însuşi numele operaţiunii. Fiindcă, să nu uităm, vreme de zece ani a rătăcit Ulise, alias Odiseus, pe mare şi pe uscat înainte de a reveni victorios totuşi, în Ithaca lui natală. (aici)

Adevarul este ca Guido Westerwelle reflecta multe din dorintele electoratului german, desi partidul din care face parte (FDP – Freie Demokratische Partei) pierde glorios in fata socialistilor de toate soiurile. Probabil, urmand itinerariul celor de la noi, care mai devreme sau mai tarziu vor fi inghititi de stanga romaneasca.

Asa cum am mai mentionat (aici), pentru Romania si pentru romani existenta si prosperitatea Uniunii Europene si a Aliantei Atlantice sunt fundamentale. Viitorul statului si natiunii sunt major dependente de aceasta axioma politica. Daca vom fi suficient de intelepti vom reusi sa ne creem si alte oportunitati prin aliante cu vecinii nostri din nord si sud, in genul descris de mult “hulitul” George Friedman de la STRATFOR. O alianta “intermarum” este mai mult decat esentiala pentru noi ca “Borderland”.  Un aspect important ar fi si “umplerea cu esenta” a unei relatii cu adevarat bi-laterale cu Statele Unite. Din nefericire, momentan, diplomatia-ciobaneasca, practicata de unii din diplomatii nostri acreditati in Occident (suficient sa vizitezi cateva ambasade romanesti ca sa-i localizezi)  nu poate sustine astfel de demersuri, sper ca lucrurile se vor schimba. Cu cat mai repede, cu atat mai bine!

Personal il felicit pe Presedintele Basescu pentru pozitia pe care a avut-o, desi era singura pe care o putea avea, in primul rand pentru ca dupa parerea mea Libia va fi un fiasco de proportii. Imi voi argumenta opinia intr-o postare apropiata.