Constitutia poporului « suveran » si Republica Judecatorilor (II)

Postat de @Cetatean

Motto: « Suveranitatea naţională aparţine poporului român » (art.2. al.1. din Constitutie).

Precizare: Continuam astazi serialul inceput pe data de 22 iunie (cu episodul in care comentam raspunsul CCR pe marginea proiectului de revizuire a Constitutiei inaintat de Presedintele Romaniei). Cei care nu au citit primul episod o pot face accesind linkul acesta.

*****

Constitutia noastra, la articolul 124, alineatul 3 ne spune foarte frumos ca : « Judecătorii sunt independenţi şi se supun numai legii ». Tot ea ne mai spune, la alineatul 1 al aceluiasi articol 124 ca « Justiţia se înfăptuieşte în numele legii ».

Blindati cu inamovibilitate constitutionala impotriva prezumatelor intereferente politice si nerecunoscind decit legea drept singura autoritate in fata careia se pleaca, judecatorii din Romania, de la cea mai prafuita si mai uitata judecatorie dintr-un oras de provincie pina la solemnul Complet de 5 (fost 9) al ICCJ, par a fi, fiecare in sine si luati in corpore, imaginea intruchipata a dreptatii. Caci ce alta garantie in afara de independenta, inamovibilitate si de actiunea doar in numele legii le-ar putea face viata de judecatori (cu pensii speciale) mai usoara ?

Totusi, proiectul de revizuire a Constitutiei trimis de Traian Basescu la CCR pentru examinare isi propune modificarea articolului anterior citat astfel : « Judecatorii sunt independenti si se supun numai Constitutiei, legii si deciziilor Curtii Constiutionale ».

Aceasta modificare a fost comentata de CCR, in decizia 799/2011 prin care s-a pronuntat asupra propunerii de revizuire a Constitutiei (citez selectiv, inlaturind pasajele inutile prezentului articol). Citez :

« Propunerea de completare a alineatului (3) vizează înlocuirea formulării sintetice şi cuprinzătoare pe care o conţine în prezent Constituţia la o formulare enumerativă, care cuprinde, pe lângă lege, Constituţia şi deciziile Curţii Constituţionale. Modificarea reprezintă o aplicare a dispoziţiilor art.1 alin. (5) din Constituţie, potrivit cărora „În România, respectarea Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor este obligatorie”, coroborate cu cele ale art.142 alin.(1), conform cărora „Curtea Constituţională este garantul supremaţiei Constituţiei” […]

De asemenea, Curtea a constatat că, în acord cu jurisprudenţa sa, spre exemplu Decizia Plenului Curţii Constituţionale nr.1/1995 privind obligativitatea deciziilor sale pronunţate în cadrul controlului de constituţionalitate, puterea de lucru judecat ce însoţeşte actele jurisdicţionale, deci şi deciziile Curţii Constituţionale, se ataşează nu numai dispozitivului, ci şi considerentelor pe care se sprijină acesta.

Astfel, Curtea a reţinut că atât considerentele, cât şi dispozitivul deciziilor sale sunt general obligatorii şi se impun cu aceeaşi forţă tuturor subiectelor de drept [sublinierea autorului]. În consecinţă, Parlamentul, Guvernul, instanţele judecătoreşti [sublinierea autorului], respectiv autorităţile şi instituţiile publice urmează, în aplicarea legii criticate, să respecte cele stabilite de Curtea Constituţională în considerentele şi dispozitivul deciziei. (De exemplu, prin Decizia nr.1.415 din 4 noiembrie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.796 din 23 noiembrie 2009, sau prin Decizia nr.414 din 14 aprilie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.291 din 4 mai 2010.)

În considerarea acestor raţiuni, Curtea apreciază că propunerea de completare a dispoziţiilor art.124 alin.(3) este redundantă, obligaţia judecătorilor de a se supune Constituţiei şi de a respecta deciziile Curţii Constituţionale fiind deja consacrată prin norme constituţionale [sublinierea autorului]. Mai mult, sintagma constituţională în vigoare în prezent, „judecătorii sunt independenţi şi se supun numai legii”, reprezintă garanţia constituţională a „nesupunerii” judecătorului unei alte puteri, unor alte persoane sau interese, dinăuntrul sau din afara sistemului judiciar, şi a „supunerii” sale doar legii, astfel încât orice structură de subordonare sau de comandă asupra acestuia este exclusă şi nu îi poate afecta independenţa.

Noţiunea de „lege” este folosită în sensul său larg, care include şi Constituţia, ca Lege fundamentală, dar şi toate celelalte acte normative, cu forţă juridică echivalentă legii [sublinierea autorului] sau inferioară acesteia, care constituie ansamblul normativ pe care trebuie să se fundamenteze actul de justiţie ». SURSA

Ca sa rezum argumentatia CCR, totul e perfect in cea mai buna dintre lumile posibile, Constitutia lui Iliescu si al lui Iorgovan e scrisa mai concis decit Tablele Legii ale lui Moise iar orice modificare a articolului 124 este pur si simplu « redundanta », deci inutila. Asa cum este el formulat, art.124 ii obliga deja pe magistrati sa respecte Constitutia, legile si deciziile CCR iar Presedintele Romaniei nu sesizeaza ca articolul respectiv are deja inscrise in el toate garantiile constitutionale posibile ale unei infaptuirii unei Justitii mai corecte, mai drepte si mai transparente decit a existat vreodata pe acest pamint romanesc.

Cu tot respectul (moderat) datorat unei institutii ca CCR, trebuie sa marturisesc ca niciodata nu am vazut mai multa naivitate juridico-politica (reala sau inchipuita ?) si mai mult comportament de strut care isi ascunde cele 9 capete stacojii in nisip. Inainte de a glosa pe marginea asa-zisei « redundante » a modificarilor propuse de Traian Basescu, CCR ar fi trebuit sa se intrebe (si cind spun CCR ma refer explicit la fiecare din cei 9 judecatori) la motivatia unei modificari precum cea dorita de Presedintele tarii in articolul 124. De ce s-ar apuca cineva sa modifice un articol din Constitutie mai clar decit cristalul si mai taios ca otelul in rolul lui de prezervare a independentei magistratilor ? Ce ar cistiga statul de drept din Romania printr-o modificare dorita de Presedinte si socotita, totusi, inutila, de catre CCR ?

Modificarea articolului 124 in sensul mentionarii explicite a supunerii pe care toti magistratii o datoreaza nu doar legii, ci si Constitutiei si deciziilor Curtii Constitutionale are o explicatie binecunoscuta de noi, cetatenii obisnuiti ai acestei tari, insa voit ignorata de CCR : au existat cazuri in care (dez)onoratii magistrati, independenti, inamovibili si supusi « numai legii », au decis ca ei sunt indreptatiti sa NU respecte nici Constitutia, nici legile, nici deciziile CCR. Si, culmea, au facut-o chiar « in numele legii », cum ii sta bine unui magistrat care viseaza si in somn articolul 124 din Constitutie.

******

Dintre ocaziile in care magistratii au aratat ca ei pot decide, aparent « in numele legii », sa incalce legea si sa isi bage picioarele in statul de drept, astazi ne vom referi la una singura : problema sporurilor magistratilor.

Cetatenii acestei tari au putut constata cit de bine interpreteaza magistratii articolul 124 din Constitutia iorgovaniana cind a fost vorba de « drepturile lor ». In aparenta supusi « numai legii », magistratii si-au (re)acordat sporuri pe care Guvernul si Parlamentul le eliminasera prin lege votata in plen  si publicata in Monitorul Oficial.

Incepind cu anul 2006, judecatorii si procurori de la diferite instante au dat Ministerul Justitiei si/sau Ministerul de Finante in judecata pentru a obtine diferite sporuri (detaliere mai jos) :

i) pentru perioade pentru care legea NU prevedea asa ceva
ii) pentru a primi diferite sporuri chiar si dupa ce acestea au fost eliminatu prin lege votata de Parlament.

Intrebarea care se pune, pentru a intelege grozavia juridica a situatiei, e urmatoarea : cind magistratii dau pe cineva in judecata (Guvernul, Papa Pius ori Mos Craciun), cine judeca ? Tot magistratii ! Ce sansa au ei, in corpore, de a cistiga un astfel de « proces » de mascarada ? Una maxima. Evident, cind magistratul X da in judecata Guvernul/Parlamentul ca nu ii mai acorda sporuri, nu va judeca tot el (ar fi prea de tot), insa va judeca colegul Y, care si el a dat in judecata Guvernul, iar X si Y isi vor da mina cu mina si se vor spala unul pe altul pe obrajori pronuntind, unul pentru altul hotariri prin care (ce uimire !) isi atribuie unul altuia ceea ce legea nu le mai dadea.

Ca sa vedeti ce inseamna celeritate in cazul unui proces cu miza speciala pentru magistrati (ziarul din care citez face referire doar la situatia de la Craiova, insa si in alte parti a fost la fel) : « Procesul sporului pentru judecători a ajuns la Curtea de Apel Craiova într-o vineri, pe 10 aprilie 2009, şi a primit termen, iniţial, pe 18 iunie 2009. Aşa a decis computerul Curţii de Apel Craiova. Judecătorilor nu le-a picat însă tocmai bine acest termen. … judecătorii au recurs la o „şmecherie avocăţească“: au solicitat preschimbarea termenului pentru următoarea zi lucrătoare, adică luni 13 aprilie. „Este o procedură legală, iar solicitarea de preschimbare a termenului a fost acceptată, în condiţiile în care nici Ministerul Justiţiei – cealaltă parte din proces – nu s-a opus“, a explicat judecătorul Aurel Ilie, purtătorul de cuvânt al acestei instanţe ».

Urmarea ? Dupa un proces ultrarapid de trei zile, magistratii au avut (cu ce emotii !) cistig de cauza in lupta cu Guvernul: « Aşa se face că, pe 13 aprilie, completul de judecată a dat dreptate colegilor judecători de la Curtea de Apel Craiova, prin decizia instanţei dispunându-se completarea dispozitivului hotărârii date de Tribunalul Dolj, în sensul că s-a recunoscut acordarea sporului de 50% şi pentru viitor. Imediat, un certificat conţinând dispoziţiile de pe minuta (decizia) judecătorilor a fost trimis de completul de judecată Compartimentului Contabilitate de la aceeaşi instanţă, care a purces la recalcularea drepturilor salariale, astfel că, în aceeaşi săptămână, cei peste 40 de judecători vizaţi – inclusiv preşedintele instanţei, magistratul Costel Drăguţ – şi-au primit diferenţa de bani rezultată din acordarea unui spor de 50% pentru risc şi suprasolicitare neuropsihică. Şi nu era vorba de o sumă micuţă, ci de aproximativ 2.500 de lei (net) pentru fiecare judecător. Suma se va adauga lunar la salariul fiecarui magistrat ». SURSA

Insa aceste procese ultra-rapide (am citit undeva si despre un proces care s-a desfasurat intr-o singura zi !) sunt exceptia. De regula se intimpla contrariul: aminari peste aminari pina cind cel inculpat scapa, mai ales daca este fost politician si primeste 50 (cincizeci!) de aminari in 5 ani (din 2006 in 2011), pina cind se ajunge la prescriptia speciala care lasa inculpatul (Vasile Savu, fost lider al minerilor, fost deputat PSD, cercetat pentru fapte savirsite in perioada mandatului 2000-2004) mai curat ca Arielul. SURSA

Revenind la « procesele » mascarada ultra-rapide in care erau in joc sporurile magistratilor, ele s-au intimplat nu numai la instantele inferioare, ci si la nivelul cel mai inalt, la ICCJ :

« Ministerul Finantelor a pierdut cele cinci procese intentate de cele mai importante institutii din magistratura, pentru plata sporului de suprasolicitare neuropsihica (50% din salariu). Judecatorilor Curtii Supreme au decis acest lucru, ei acordandu-le aceste drepturi colegilor de la Consiliului Superior al Magistraturii, dar si celor de la Institutul National al Magistraturii si de la scoala Nationala de Grefieri. Presarate cu ironii la adresa ministrului finantelor, Gheorghe Pogea, si cu pledoarii acide ale aparatorului celor aflati in slujba justitiabilului, cele cinci procese-maraton de ieri s-au incheiat cu un verdict asteptat: judecatorii si-au facut dreptate. Reprezentantul Ministerului a cerut rejudecarea proceselor pe motiv ca i-a fost incalcat dreptul la aparare. A fost combatut insa rapid de aparatorul partilor adverse, care a calificat drept “talhareasca” ordonanta prin care guvernul a blocat plata sporurilor pentru magistrati » (rog a se observa dimensiunea pur politica a acestui pseudo-proces). SURSA.

De departe cele mai relevante decizii pentru problema sporurilor magistratilor auto-acordate in dispretul legii, Constitutiei si cetatenilor acestei tari sunt doua decizii ale ICCJ din 2007 si 2008.

In Decizia nr. XXXVI din 7 mai 2007, Inalta Curte de Casatie si Justitie, constituita in Sectiile Reunite, a decis ca „Judecatorii, procurorii si ceilalti magistrati, precum si persoanele care au indeplinit functia de judecator financiar, procuror financiar sau de controlor financiar in cadrul Curtii de Conturi a Romaniei beneficiau si de sporul pentru vechime in munca, in cuantumul prevazut de lege ».

Un an mai tirziu, avem Decizia nr. XXI din 10 martie 2008, decizie prin care ICCJ a hotarat ca, „in interpretarea si aplicarea unitara a dispozitiilor art. 47 din Legea nr. 50/1996 privind salarizarea si alte drepturi ale personalului din organele autoritatii judecatoresti, republicata, constata ca judecatorii, procurorii, magistratii-asistenti, precum si personalul auxiliar de specialitate au dreptul la un spor de 50% pentru risc si suprasolicitare neuropsihica, calculat la indemnizatia bruta lunara, respectiv salariul de baza brut lunar, si dupa intrarea in vigoare a Ordonantei Guvernului nr. 83/2000, aprobata prin Legea nr. 334/2001″.

Tragind linie, intre 2006 si 2009 au fost deschise de magistrati vreo 3000 de procese impotriva Ministerului Justitiei pentru recuperarea de tot felul de sporuri care fusesera taiate prin lege : « In perioada 2006-2008 s-au înregistrat 768 de acţiuni având ca obiect sporul „anticorupţie” de 30% precum şi a celui de 40%, 805 acţiuni având ca obiect plata sporului de vechime în muncă, 893 de acţiuni având ca obiect plata sporului de risc şi suprasolicitare neuropsihică, 381 de acţiuni având ca obiect plata sporului de confidenţialitate, 18 acţiuni având ca obiect plata tichetelor de masă, 19 acţiuni având ca obiect plata contravalorii primelor de asigurare, 25 de acţiuni având ca obiect plata sporului „de periculozitate„, 46 acţiuni având ca obiect plata sporului „de permanenţă” şi 46 de actiuni avid ca obiect sporul de “calculator” ».SURSA

Deja mi s-a facut rau cu atitea sporuri. Pentru a nu lungi prea mult pelteaua juridica si pentru a feri onoratii cititori ai blogului de tensiunea arteriala crescinda, imi permit sa mai avansez doar o cifra : estimarea (aparent realista) din luna august 2011 a revistei Kamikaze in legatura cu toate « drepturile salariale » cistigate de magistrati in instante. Cit ne costa joaca magistratilor de-a  supunerea « numai legii » : «  Dacă vă luati leafa în ultima zi a lunii, înseamnă că deja ati ajuns în faza în care vă împrumutati de la colegii cu salarii mai mari, de la rude, vecini de scară, amanti, pusculita copilului, pensia lu’ tataie. Deci, e un moment numai bun să aflati că, în acest moment, magistratii români au de încasat de la Ministerul Justitiei, pe lîngă salariile pe care si le iau lunar, drepturi salariale restante de 2.200.000.000 RON. Adică, în litere, două virgulă două miliarde lei noi, adică peste 500 milioane Euro. Si e vorba doar de niste sporuri salariale neplătite. Neplătite de Ministerul Justitiei pentru că Guvernul le abrogase, acum niste ani, dar pe care magistratii (procurori si judecători) le-au recistigat în instantă. Adică la locul lor de muncă. Deci, si le-au dat singuri înapoi. Pînă să si primească banii (MJ ne-a anuntat că va plăti, în perioada 2012 – 2014, numai 1,7 miliarde RON), magistratii au reusit să blocheze conturile ministerului, care e deja executat pentru neplata a numai vreo 6,3 milioane RON din alea două miliarde ».SURSA.

Acum, cu referire la toate aceste pseudo-decizii ale Justitiei prin care magistratii insisi isi acordau sporuri salariale desi legea votata de Parlament le abrogase, CCR insasi s-a pronuntat in una dintre dintre cele mai frumoase si totusi mai perverse decizii ale ei : este vorba despre Decizia 838 din 2009.  Despre ea aceasta decizie, in episodul urmator.

(va urma)