Avem elite: „Ştefan Gheorghiu” patronul democraţiei românesti

 

 Din 1990, titlul de „politolog” ramane intr-o zona vaga, fiind asumat doar de cateva personaje calificate exclusiv de apartenenta la defuncta Academie „Stefan Gheorghiu” sau de activitatea publicistica in presa partidului comunist. Cea mai populara figura din aceasta categorie este Silviu Brucan.  Silviu Brucan, se impune usor ca singura voce “autorizata” in sfera analizei politice gratie celebritatii dobandite inainte de ’89, dar si a absentei altor comentatori. Afirmatia potrivit careia noua configuratie sociala, politica si economica a Romaniei se va stabiliza abia dupa doua decenii de la disparitia lui Ceausescu il consacra drept „oracol” al societatii romanesti. Cativa ani mai tarziu, isi cultiva autoritatea de profet politic intr-o emisiune realizata la PRO TV. Lipsa reperelor locale in domeniul analizei politica face ca Brucan sa fie solicitat ori de cate ori un eveniment important merita sa fie dezbatut, in pofida trecutului sau ideologic mai mult decat discutabil.

Alta figura provenita din umbra comunismului ceausist este Vasile Secares, care in ianuarie 1990, reuseste sa infiinteze Scoala de Inalte Studii Politice. In primavara lui ’90, Secares intemeiaza, in Universitatea Bucuresti, Facultatea de Inalte Studii Politice, transformata, in 1991, in Scoala Nationala de Studii Politice si Administrative (SNSPA). Fost secretar de partid la „Stefan Gheorghiu”, autor de carti despre razboi si „problemele pacii”, consilier al lui Ion Iliescu si vicepresedinte al FSN, Secares incepe sa vanda imaginea unui aparatcic reciclat, convertit la democratie si devotat unui proiect generos de reconstructie a elitelor intelectuale romanesti. La Conventia Nationala a FSN, din martie 1992, prezinta motiunea „Un viitor pentru Romania„, perdanta in fata lui Petre Roman. In mai ’92, grupul lui Secares – din care mai faceau parte Ioan Mircea Pascu , Vladimir Pasti, Viorel Hrebenciuc si altii – formeaza o „factiune parlamentara in Camera Deputatilor”, menita sa reprezinte „castile albastre” necesare echilibrului politic. Dupa acest moment, viteza politica a lui Secares scade. In 2000, omul apare din nou in prim-plan, de data aceasta cu un proiect de partid social-liberal, esuat destul de repede. In scena intra insa rectorul Secares, care conduce SNSPA – initial, o institutie de specializare post-universitara – catre o formula de studii universitare. In 1992 obtine un post caldut, de vicepresedinte la Eximbank, care ii mai taie din apetitul de comentator politic. Pana in 2004 Secares a dormitat la SNSPA ca rector, functie in care dorea sa se eternizeze, fie printr-un substitut-marioneta, fie prin schimbarea numelui institutiei pe care dorea s-o conduca. Readus la realitate de ministerul Educatiei si Cercetarii, Secares s-a refugiat in postul de presedinte al Asociatiei Centrul de Studii NATO, ce functioneaza „sub egida” SNSPA, dar si cu asistenta materiala a Cartierului General al NATO sau a Colegiului de Aparare NATO. Din nefericire pentru fostul consilier prezidential Secares, detaliile operatiunilor financiare derulate la asociatie au atras atentia Ministerului Educatiei si Cercetarii si a Curtii de Conturi in toamna lui 2005 si la inceputul lui 2006. Paradoxul situatiei lui Secares este ca NATO, institutia care astazi il finanteaza, era considerata pe vremuri un „bloc imperialist”.

Intr-unul din volumele sale, Secares sublinia faptul ca „tarile socialiste in general si in mod deosebit Romania au evidentiat necesitatea imperioasa pentru cauza pacii a desfiintarii aliantelor militare, contributia pe care o au la perpetuarea incordarii si neincrederii”. Odinioara sustinut material de Academia „Stefan Gheorghiu”, Vasile Secares traieste prezentul din perspectiva confortabila a sinecurii acordate de fostul dusman de clasa.

Fragmente compilate din cartea „Noii precupeti – Intelectualii publici din Romania de dupa 1989” de Adrian Gavrilescu publicata de Editura Compania