Orientul Mijlociu si Nordul Africii – Pe drum spre confruntare / Prima Parte

Nota: Acest articol este o sinteza a unor analize publicate sau in curs de publicare de “Politeia Geopolitical Analyses” .

Prima Parte –  Magreb (Nordul Africii)

Maroc – Islamiştii Partidului Justiţie şi Dezvoltare (PJD) au câştigat alegerile legislative din  25 noiembrie,  obţinând 107 mandate din totalul de 395.  PJD avea 47 de deputaţi în formula anterioară a camerei de 325 de membri. Această victorie l-a obligat pe  regele Mohamed al VI-lea să aleagă din cadrul acestui partid  prim-ministrul responsabil de formarea unui Guvern de coaliţie. Partidul Istiqlal (Independenţă) al actualului premier Abbas El Fassi a obţinut 60 de locuri, iar Adunarea Naţională a Independenţilor (RNI) a ministrului Economiei şi Finanţelor, Salaheddine Mezouar, a obţinut 52 de locuri. In ultima perioada au avut loc cateva demonstratii serioase ale tinerilor someri care se asteptau la mult mai multe reforme democratice. Situatia in Maroc este deocamdata stabila, dar tensionata.

Tunisia. La alegerile care au avut loc in Tunisia la sfarsitul lunii octombrie 2011 au participat  peste 90% din cei 4,1 de milioane de cetateni inregistrati pentru vot. Conform unor surse independente, se pare ca ar mai exista 3,1 milioane de cetateni cu drept de vot, insa acestia nu s-au inregistrat sau nu au fost inregistrati. Castigatorii scrutinului au fost islamistii partidului Nahda (Enada). Comisia electorală din Tunisia a anunţat că Nahda (Enada) a câştigat 90 dintre cele 217 locuri din Adunarea Constituantă, care va elabora o nouă constituţie. Partidul a fost interzis timp de 20 de ani de fostul preşedinte Zine al-Abidine Ben Ali. La 12 decembrie 2011, Moncef Marzouki, fost activist impotriva regimului dictatorial al lui Ben-Ali, a fost ales Presedintele Tunisiei. Marzouki, a fost pana la alegerea lui ca presedinte  al statului, liderul partidului secular de centru-stanga (Patidul Congresului Republican – CPR, Congrès pour la République). Aceasta alegere a fost facuta pentru a calma spiritele interne, in special ale intelectualitatii seculare, dar si ale occidentului. Gest care se pare ca a reusit. Marea problema a Tunisiei (dar si a Europei) este a migratiei masive a multor specialisti necesari reconstructiei tarii.

Libia. Asa cum am precizat, in aproape toate analizele legate de revolta si razboiul civil libian, lucrurile nu sunt rezolvate si nici nu vad solutii de compromis care pot duce la o rezolvare pasnica a vechilor conflicte, atenuate de aliante ad-hoc intre vechii adversari. Pentru a nu merge prea departe, am sa mentionez numai conflictele lunii ianuarie 2012:

• In ziua de 3 ianuarie au avut loc lupte in capitala tarii, Tripoli, intre doua militii “revolutionare”. Una din Tripoli si cealalta din Mistrata  din cauza unor prizonieri apartinand militiei din Misrata arestati de cei din Tripoli – rezultatul 7 morti si cam 40 de raniti. Cei din Misrata s-au retras.
• In perioada dintre 14-16 ianuarie au avut loc lupte crancene intre doua militii situate in doua orase apropiate de  granita de nord-est a Libiei cu Tunisia, Gharyan si Asbi’a. Rezultatele au fost 38 de morti si 140 de raniti.
• In perioada dintre 21-22 ianuarie au erupt in Tripoli conflicte armate intre militii rivale si intre aceste si forte ale CNT (Consiliul National de Tranzitie). Nu au fost date publicitatii date despre victime.
• La 23 ianuarie s-a anuntat ca orasul Bani-Walid, fost bastion al familiei Gaddafi, a fost reocupat de rebeli, de asta data pro-Gaddafi. La 24 ianuarie, fortele loiale guvernului CNT au fost izgonite din oras. La 25 ianuarie, liderii tribului Warfallah, fostul aliat principal al familiei Gaddafi, au anuntat ca in nici un caz nu este vorba de o incercare de restauratie a vechiului regim, ei dorind insa sa-si asigure libertatea de actiune in orasul considerat de ei centrul lor administrativ si politic.

Cea mai mare problema in regiune consta in inceputurile unei destabilizari rapide a statului Mali din sudul Libiei. Stat in care s-au retras mercenarii fostului regim si mii de luptatori din triburile Tuarg, care sunt organizati intr-o formatiune para-militara numita MNLA (National Movement for the Liberation of Azawad – Miscarea de Eliberare a regiuni Azawad) . Azawad este o regiune care cuprinde si parti din teritoriul statului Mali si considerata de Tuareg ca teritoriul lor de bastina.   MNLA are ca aliati ramasitele teroristilor AQIM (al Qaeda in the Islamic Maghreb), desi ambele parti, in special MNLA, contesta acest fapt cu multa tarie. Despre destabilizarea tarilor sub-sahariene intr-o alta analiza.

Libia concluzii:  Libia este aproape complet destabilizata. Majoritatea oraselor, in afara de Tripoli si Bengazi, sunt guvernate de militii diferite, care nu au nici o intentie de a depune armele. Vechile dispute tribale continua si sunt chiar mai intense ca niciodata. CNT (Consiliul National de Tranzitie) este intr-o masura foarte mica guvernantul Libiei de dupa razboiul civil. Singurul lucru pozitiv ar fi ca industria petroliera s-a intors la o capacitate de productie de 65-70% din cea dinaintea razboiului. De mentionat ca instalatiile petroliere sunt asigurate de forte speciale ale Legiunii Straine franceze si trupe comando britanice.

Egipt. Situatia din Egipt este poate cea mai tragica din aceasta regiune. Rezultatele alegerilor din Egipt au fost exact cele anticipate de noi cu multe luni in urma. Fratii Musulmani s-au intors si inca cum! Fratii Musulmani au castigat 47% din mandatele de deputati, primele organizate dupa indepartarea de la putere a lui Hosni Mubarak. Partidul Libertatii si Dreptatii (PLJ), rezultat din miscarea Fratilor Musulmani, a castigat 235 de locuri din cele 498 disputate in acest scrutin, care s-a desfasurat in mai multe etape, incepand din 28 noiembrie 2011. PLJ are 127 de deputati alesi in sistem proportional si 108 alesi prin scrutin uninominal cu doua tururi. Pe pozitia a doua s-a clasat partidul fundamentalist salafist al-Nour, cu 121 de locuri (circa 24%), in timp ce partidul liberal Wafd a reusit sa obtina numai 9% din mandate. Zece locuri suplimentare in Parlament vor fi atribuite de seful Consiliului militar care conduce tara, maresalul Hussein Tantawi. PLJ a anuntat ca si-a ales secretarul general, Saad al-Katatni, ca presedinte al Adunarii Poporului (camera inferioara), conform acordului cu celelalte formatiuni ca acest post sa revina formatiunii parlamentare celei mai numeroase. Clar ca buna ziua,  ca rezultatele alegerilor din camera superioara (Senat – Shura) incepute pe 29 ianuarie si care se vor termina la data de 22 februarie, nu vor fi altele decat cele care au fost inregistrate in camera inferioara. De mentionat ca daca in toata perioada revoltei de aproape 3 luni au murit intre 800 – 850 de persoane, dupa “pacificarea Egiptului” si victoria Primaverii Arabe in Egipt au murit mai mult de 1000 de persoane, din care 600 in perioada alegerilor care continua.

Fraţii Musulmani si alte partidele fundamentaliste salafiste detin cam 70% din puterea legislativa a Egiptului. Mai mult decat sigur ca ei vor influenta si promulgarea noii Constitutii, care fara nici un dubiu va fi una islamista. Junta generalilor condusa de Tantawi are doua alternative – sa coabiteze cu islamul fundamentalist sau sa continue sa guverneze Egiptul . Ambele nu pot satisface nazuintele democratice ale cetatenilor egipteni. Un lucru este absolut clar. Sperantele  Occidentului  că Egiptul va rămâne un factor de stabilitate în regiune, aliat al Statelor Unite şi un vecin bun pentru Israel s-au rispit si par astazi ireale. Despre ultimele evenimente petrecute in ultimele 3 zile nici macar nu cred ca este nevoie sa amintesc. La Port Said in ciocnirile dintre galeriile de fotbal au murit 73 de fani (meci între echipa Al Ahly -Cairo şi Al Masry) alti 1.000 de fani au fost raniţi. Ieri si alaltaieri, cateva mii de manifestanti s-au adunat in deja celebra Piata Tahrir din Cairo, simbol al miscarii de protest de la inceputul anului trecut, in semn de protest fata de violentele sangeroase produse in urma cu o zi la un meci de fotbal in Port-Said.  Protestatarii, care scandau slogane impotriva autoritatii militare si politiei, voiau sa inainteze inspre Ministerul de Interne, insa au fost blocati de un cordon de politisti care i-a dispersat folosind grenade lacrimogene.

Problema adevarata in Egiptul de astazi este diferenta majora intre asteptarile si realitatile  existente. Regimul militar care a condus Egiptul in perioada de dupa revolta si demolarea regimului Mubarak este contestat de majoritatea publicului egiptean avand in vedere ca structura instituţiilor a ramas aproape neschimbată. Traiul egiptenilor  este chiar  mai putin bun decat in timpul lui Mubarak, viaţa de zi cu zi fiind marcată de lipsa alimentelor de bază şi de creşterea infracţionalităţii.

Maine voi publica Partea a doua care va cuprinde  Peninsula Araba , Iran, Irak si   Partea a treia care va cuprinde  Israel, Palestina, Iordania, Liban si Siria.