Sâmbătă la Operetă: “Strauss (fiul) – Liliacul”

Opereta este versiunea mai puţin complicata a operei. Scrisă conform textului unui libret dramatic cu conţinut umoristic si  situaţii de multe ori comice care se sfarsesc de cele mai multe ori cu un happy-end. Opereta se bazeaza pe  dialoguri muzicale (cupletele) cântate de solişti insotiti in majoritatea cazurilor de un cor, alternand cu dialoguri jucate asemenea teatrului. Dansul este un alt element important si este însoţit de muzică interpretată de o orchestră la un nivel apropiat operei. Genul acesta s-a născut în Franţa şi Austria pe la mijlocul secolului al XIX-lea. Subiectele erau pe gustul micii burghezi orasenesti franceze şi austriece fin de siècle, care aveau o predilecţie pentru povestiri sentimentale cu un sfarsit optimist. Opereta a fost considerată adesea ca un gen „minor” pentru că, spre deosebire de operă, nu avea o compozitie muzicala complicata si nici nu solicita o acustica deosebita.

Johann Strauss (fiul) este unul dintre cei mai proeminenti compozitori de opereta. Nascut in 1825 în St.Ulrich (azi parte a Vienei) îşi face ucenicia muzicală sub atenta supraveghere a tatălui său. Debutează ca dirijor la 19 ani, stârnind admiraţia celor din jur. Presa îi remarca talentul, iar admiratorii şi prietenii lansează sloganul: „Noapte bună Lanner, bună seara, Strauss-tatăl, bună dimineaţa Strauss-fiul !”.  Cutreieră lumea cu orchestra sa, având un succes răsunător. În anii 1846-1847 a efectuat turnee în Ungaria, Transilvania şi Ţara Românească. Paralel cu activitatea concertistică, este uin desavarsit creator de muzica, dând valsului o valoare artistică deosebită. Dintre cele peste 140 de valsuri, create de el, unele şi-au câştigat celebritatea: „Dunărea albastră”, „Viaţă de artist”, „Sânge vienez”, „Vals imperial”, etc.

La îndemnul prietenilor şi al compozitorului francez Jacques Offenbach, care vine la Viena în anul 1864, să-l cunoască personal, acesta abordează genul operetei. În anul 1871 are loc premiera primei operete „Indigo und die 40 Räuber”, urmată, în 1873, de „Carnavalul de la Roma”. Perioada de aur a operetei vieneze este inaugurată de „Liliacul”. Valsul este  bază  muzicală a operetelor sale. Reprezentant de frunte al operetei clasice vieneze, el este şi astăzi unul dintre cei maa iubiti compozitori ai acestui gen.

Liliacul (Die Fledermaus) este opereta mea preferata. Liliacul  o operetă în trei acte de Johann Strauss-fiul, cu un libret scris de Karl Haffner şi Richard Genée. Premiera a avut loc la Viena, la „Theater an der Wien“, pe data de 5 aprilie 1874. Prima reprezentaţie a “Liliacului” in Romania,  a avut loc la 20 martie 1891, la Teatrul Naţional din Bucureşti, sub conducerea artistică a lui George Stefănescu. De atunci a fost reprezentată de principalele companii de operă şi operetă din România, fiind parte din repertuarul Teatrului Naţional de Operetă „Ion Dacian” Bucureşti.

În primul act, acţiunea se petrece în ultima zi a anului 1870 şi în noaptea de revelion 1870-1871, în castelul austriac Weinberg. În casa familiei Eisenstein se întâlnesc câteva din personajele principale. Dr. Falke, prietenul domnului Gabriel Eisenstein, pune la cale o farsă, pentru a se răzbuna pe Gabriel, pentru o poveste mai veche, când acesta, după un bal mascat, l-a lăsat pe Falke beat într-o grădină publică, îmbrăcat în costum de liliac, spre batjocura mulţimii, motiv pentru care lui Falke i-a rămas porecla de „Dr. Liliac”. Ca urmare, face să parvină câte o invitaţie la balul Prinţului Orlofsky, lui Gabriel, soţiei acestuia, Rosalinda şi Adelei, nostima subretă a familiei, din partea surorii sale, balerina Ida.

În al doilea act, încep să apară personajele din farsa organizată de Falke, care-l asigură pe prinţ că se va distra copios. Adela o servitoare, îmbrăcată cu rochia stăpânei, află de la sora ei Ida că nu printul a invitat-o la bal. Eisenstein, prezentat ca Marchiz de Renard, trebuie să facă faţă numeroaselor pahare oferite de prinţ. O recunoaşte pe Adela, dar Falke încearcă să-l convingă că aceasta este domnişoara Olga. Frank, directorul închisorii, este prezentat drept contele Chagrin. La petrecere apare şi Rosalinda, stapna Adelei, mascată în prinţesă maghiară. În zori, directorul închisorii, Frank dar şi Gabriel, îşi reamintesc că trebuie să se prezinte, fiecare pentru alt motiv, la puşcărie.

Actul final se petrece la puşcărie, unde facem cunoştinţă cu un personaj plin de culoare, Frosch, gardianul-şef, care repetă în replicile sale „Veselă puşcărie, domnule !”. Alfred este amuzat de postura sa de arestat. La închisoare sosesc, pe rând, Frank, directorul, apoi Adela şi Ida, care-i mărturisesc adevărul că Adela nu este artistă, dar e plină de talent. Apare şi Eisenstein, despre care Frank află că nu este Marchizul de Renard. Surprizele continuă: Gabriel, la rându-i află cine a fost arestat în locul său şi îl întâlneşte pe avocatul Blind, chemat de Alfred. Doreşte să se răzbune pentru infidelitatea Rosalindei, dându-se drept Blind. Însă mare îi este surpriza când prinţesa maghiară, pe care a curtat-o toată noaptea, la balul Prinţului Orlofsky îşi dă masca jos: este soţia sa. Dar totul e bine când se termină cu bine: cei doi soţi se împacă, iar prinţul Orlofsky îi promite Adelei că va ajunge artistă. „Vesela puşcărie”, în care se bea şampanie şi toata lumea cântă !

Dirijor Placido Domingo (!!)

Kiri Te Kanawa este Rosalinda, Hermann Prey este Gabriel Von Eisenstein