Sindromul libian

Pentru o mai buna intelegere a celor scrise in articol recomand o privire rapida asupra ultimului articol scris de mine pe subiectul insurgentei din Libia (NATO: Un pod prea departe).  In articolul respectiv am desenat 6 scenarii diferite si am optat pentru doua din ele ca cele mai probabile. Primul scenariu pe care l-am considerat cel mai probabil a fost scenariul (D) care sustinea: Se dezvolta un conflict de uzura, cu posibilitatea declansarii unor atacuri teroriste in Europa, comise de elemente adormite sau noi, recrutate de regimul Gaddafi. Posibil, si cu un grad de probabilitate ridicat, daca Gaddafi rezista inca o luna. Un alt scenariu cu o probabilitate a fost (E), care sustinea: Eliminarea lui Gaddafi si instaurarea unui regim in Est (Cyrenaica), condus de insurgenti si in Vest (Tripolitania) de mostenitorii lui Gaddafi. De facto “somalizarea” Libiei. Posibil, cu un nivel de probabilitate medie.

Ultimul articol pe care l-am scris despre Libia a fost pe data de 25/03/2011 si prezenta o situatie in care insurgentii se luptau pentru Ajdabiya. Voi incerca sa descriu ce s-a intamplat in aceasta saptamana. Intre 26 si 27, coalitia  NFZ (inca nu intrasera sub comanda NATO) efectueaza raiduri intensive asupra orasului Ajdabiya si a zonei petrolifere in triunghiul Brega – Uqayla – Ras Lanuf, extinse cu o zi mai tarziu spre  Bin Jawad. Americanii incep sa foloseasca incepand cu ziua de 27 martie avioane AC-130 Spectre / Spooky (gunship), anuntate oficial numai pe 28 martie. Avioanele respective sunt ucigatoare pentru infanteria mecanizata sau blindate de toate soiurile. Aparitia lor a surprins fortele lui Gaddafi, destabilizand obiectivele lor care erau ofensive si fara putinta, intr-o zona de desert, sa se apere. Bineinteles ca in Afganistan, care este o zona muntoasa, aceste nave zburatoare nu ar fi avut un efect devastator  asemanator cu cel din Libia.

Destabilizarea obiectivului ofensiv al lui Gaddafi a facilitat preluarea zonei petroliere si ajungerea pana la 100 de km de Sirte, orasul cheie in ecuatia libiana, daca doriti un fel de Stalingrad moral pentri Gaddafi si ai lui. Avand in vedere cele spuse mai sus, baietii veseli din Bengazi au continuat “fantezia orientala” fara sa incerce macar sa stabilizeze o linie defensiva, pregatindu-se pentru o contra ofensiva pe care orice ofiter de cariera ar fi anticipat-o. In doua zile tot ce s-a cucerit anterior a fost pierdut. Aviatia aliata bombardeaza Ras Lanuf, dand posibilitatea insurgentilor sa se retraga pentru a se regrupa in Ajdabiya, adica exact de unde au iesit spre fantezia orientala sustinuta de fortele aliate.

Cateva concluzii:

1. Situatia politica este exact asa cum DW formuleaza titlul articolului de astazi – NATO a nimerit într-o fundătură. Dupa intalnirea Ministrilor de Externe ai aliantei NATO,  s-a hotarat ca se doreşte o Libie liberă, democratică şi unită. Realitatea militară, politică şi diplomatică arată însă în cazul Libiei cu totul altfel. Din nefericire, respectivii nu au putut să cadă de acord decât asupra celui mai mic numitor comun. Franţa vrea să-i înarmeze pe rebeli, ceea ce Marea Britanie consideră exclus. SUA afirmă că înlăturarea lui Gaddafi este ţelul lor strategic, dar exclud trimiterea de trupe terestre. Alianţa NATO, care a preluat oficial comanda tuturor operaţiunilor militare pe mare şi în aer, vrea să respecte strict mandatul ONU. Nu în cele din urmă, Germania vrea să ajute financiar un nou început democratic în ţara nord africană, dar respinge toate acţiunile militare. Deci un fiasco, ce face parte din acest sindrom libian, care incepe sa-si intre in tiparele obisnuite ale impotentei occidentale.
2. Fortele lui Gaddafi si-au pastrat structurile 2C (Command & Control) functionale, care au reusit sa stabilizeze frontul si sa treaca la ofensiva, refacandu-si obiectivul militar de atac.
3. Insurgentii se comporta haotic in felul unei militii. Nu au nici o posibilitate de a detine teritorii cucerite si mai putin de asta sa-si administreze avantaje tactice sau sa se pozitioneze in aparare in afara oraselor.
4. Este aproape clar ca aliatii occidentali si NATO nu prea stiu ce se intampla cu adevarat in tabara insurgenta si nici nu au legaturi stabile cu triburile. Stirea de astazi care mentioneaza aparitia fatisa a CIA pe teren confirma aceasta concluzie. Trebuie sa sustin ca aceasta stire este departe de a fi imbucuratoare. Din nefericire, asta este experienta. Se pare ca administratia Obama nu a reusit sa scape de ceea ce i-a fost frica.
5. Ultimul eveniment petrecut ieri este interesant pentru ca nu se aliniaza cu cele care se petrec acum pe teren. Ieri, Ministul de Externe al lui Gaddafi Moussa Koussa a dezertat. Omul, un fost colaborator apropiat al lui Gaddafi, o perioada extrem de lunga, arata  tendinte de a-l parasi pe dictator. Koussa este si un izvor serios de informatii despre situatia actuala a lui Gaddafi si a fortelor din spatele lui.
6. Raman la scenariile descrise mai sus, cu o probabilitate ca ambele sa se petreaca poate unul dupa celalalt.