Politeía

Quis custodiet ipsos custodes?

O nuntă regală la englezi

Avand in vedere ca nunta regală în casa  de Windsor va deveni maine evenimentul principal cam peste tot in lume, am hotarat ca îi voi dedica cateva cuvinte în care voi prezenta publicului republican din Romania cateva date generale legate de acest “monument istoric” numit casa regală sau monarhia Regatului Unit al Marii Britanii şi a teritoriilor urmatoare: Antigua şi Barbuda, Australia, Bahamas, Barbados, Belize, Canada, Grenada, Jamaica, New Zealand, Papua New Guinea, Saint Kitts şi Nevis, Saint Lucia, Saint Vincent si Grenadinele, Insulele Solomon si Tuvalu (sper ca le-am insiruit pe toate, exact cum protocolul regal indică).

Casa de Windsor a fost creată la data de 17 iulie 1917, din ramura britanică a Casei de Saxa-Coburg şi Gotha. Intrand in razboi cu varul Wilhelm al II-a Imparatul Germaniei si regele Prusiei, regele George al V-lea a hotarat printr-o proclamaţie regală sa se indeparteze de originile germanice ale monarhiei britanice, schimband pana si numele Casei Regale. Regele George al V-lea schimba numele casei germane in Windsor, locatie unde regele avea reşedinţa si domiciliul principal – Castelul Windsor. Actualul cap al Casei de Windsor este regina Elisabeta a II-a. În februarie 1960 regina Elisabeta a II-a a Regatului Unit a făcut cunoscut că urmaşii ei vor purta numele de Mountbatten-Windsor, care este varianta engleza a numelui german „Battenberg”. Soţul reginei, Prinţul Philip, duce de Edinburgh, provine dintr-o linie nobiliară germana-greco-daneză a casei Schleswig-Holstein-Sonderburg-Glücksburg.

Regina Elisabeta a II-a este al cincelea monarh al Casei de Windsor urmand pe Regele Eduard al VII-lea (1901–1910), Regele George al V-lea (1910-1936),  Regele Eduard al VIII-lea (1936 – a abdicat pe motiv de dragoste cu Wallis Warfield o divortata de origine americana), Regele George al VI-lea (1936-1952).

Elisabeta a II-a (Elizabeth Alexandra Mary) – Elisabeta s-a născut la Londra la 21 aprilie 1926, fiind primul născut al Prinţului Albert, Duce de York (viitorul rege George al VI-lea) şi al Ducesei de York. Dupa 1952 a devenit regină a şaisprezece state suverane, pe care le-am insirat mai sus. Elisabeta a fost numită după mamă, iar numele său conţine şi numele străbunicii paterne, regina Alexandra şi respectiv a bunicii, regina Maria. Familia o alinta spunându-i „Lilibeth”. La vârsta de 13 ani l-a cunoscut pe viitorul său soţ, Prinţul Filip. S-a îndrăgostit de el şi a început să-i scrie, cât timp acesta era în Marina Regală.  În 1945, la vârsta de 18 ani, Prinţesa Elisabeta şi-a convins tatăl că ar trebui să i se permită să contribuie în mod direct la efortul de război. Ea a aderat la „Women’s Auxiliary Territorial Service”, fiind cunoscută ca sergent nr. 230873 şi a fost instruită ca sofer si mecanic de locomotivă.

Elisabeta s-a căsătorit cu Filip la 20 noiembrie 1947. Elisabeta si Filip sunt verişori de gradul doi, prin regele Christian al IX-lea al Danemarcei şi verişori de gradul trei, prin regina Victoria. Înainte de căsătorie, Filip a renunţat la titlul de Prinţ al Greciei şi Danemarcei şi a adoptat titlul de Locotenent Filip Mountbatten, după numele familiei mamei sale. Chiar înainte de nuntă a fost numit Duce de Edinburgh şi a primit titlul de Alteţa Sa Regală (ASR Ducele de Edinburgh). Regina şi Ducele de Edinburgh au celebrat cea de-a 60-a aniversare de la nuntă în 2007; căsnicia lor este cea mai lungă căsnicie a unui monarh britanic. Domnia reginei este mai lungă decât a patru precursori imediaţi ai ei combinaţi: (Eduard al VII-lea, George al V-lea, Eduard al VIII-lea şi George al VI-lea). Este al treilea monarh britanic ca durată a domniei (după regina Victoria cu 63 de ani şi regele George al III-lea cu 59 de ani), al doilea monarh actual ca durată a domniei (după regele Bhumibol Adulyadej al Thailandei) şi cel mai în longeviv monarh britanic.

Regina şi Ducele de Edinburgh au patru copii: Charles – Prinţ de Wales, Anne – Prinţesă Regală, Andrew – Duce de York, Edward- Conte de Wessex. Prinţul Charles de Wales (Charles Philip Arthur George Mountbatten-Windsor) s-a nascut la 14 noiembrie 1948, la Londra. Charles, actualul Prinţ de Wales, este şi moştenitor al tronului Regatului Unit.

În anul 1970 obţine licenta universitară – BA în istorie. Cu un an inainte  i se acorda titlul de prinţ de Wales şi i se încredinţează simbolurile demnităţii sale: sabia, sceptrul şi inelul cu ametist, simbolizând “căsătoria” prinţului cu ţara pe care trebuie sa o guverneze.

Pe 29 iulie 1981, Charles s-a căsătorit cu Diana Spencer cu care a avut doi copii: prinţii William (n. 21 iunie 1982) şi Harry (n. 15 septembrie 1984). Charles şi Diana au divorţat la 28 august 1996. Actualmente prinţul Charles este căsătorit cu Camilla Parker Bowles, amanta sa din perioada când era căsătorit cu prinţesa Diana. Deşi biserica anglicana nu permite căsătoria între divorţaţi înainte de moartea fostului soţ sau soţii, avand in vedere problemele viitorului rege regulile au fost uşor modificate. Probabil ca clericii britanci si-au amintit de Hernric al VIII –lea, care a schimbat biserica din cauza regulilor pe care biserica nu a dorit sa le modifice. In sfarsit Charles si Camilla se căsătoresc în anul 2005. După oficializarea relaţiei cu Charles, Camilla a devenit ducesă de Cornwall şi va utiliza titlul de regină atunci când Charles va deveni rege.

Prinţul William de Wales (William Arthur Philip Louis) s-a nascut la 21 iunie 1982 si  este  al doilea în linia de succesiune la tronul Regatului Unit. După ce a fost educat în mai multe şcoli din Marea Britanie, obţinând diploma universitară la Universitatea St Andrews, William s-a înrolat în armată. William a absolvit Academia Militară Regală Sandhurst la 15 decembrie 2006; la parada absolvirii au participat Regina şi Prinţul de Wales, alături de alţi membri ai familiei regale, iar William a fost numit locotenent, conform traditiei,  la miezul nopţii, in regimentul cu care s-a antrenat,  Blues and Royals – Royal Horse Guards and 1st Dragoons, un regiment al Cavaleriei Regale. Doi ani mai târziu, şi-a obţinut brevetul de aviator după terminarea antrenamentului la Royal Air Force College Cranwell.

La vârsta de 21 de ani, prinţul William a fost numit consilier de stat şi a început îndeplinirea îndatoririlor sale regale în acest post când regina a fost în străinătate pentru a participa la „Întâlnirea Şefilor Guvernelor din Commonwealth, 2003”, din Nigeria. În timpul universităţii, Prinţul William a participat la viaţa tipică din colegiu. La fel ca tatăl său, viaţa privată a lui William a devenit subiect de speculţii de tabloid şi bârfe, în special în jurul relaţiei sale cu Kate Middleton, care a fost una dintre colegele lui William cu care a început William să iasă în 2003. Nimic oficial nu a fost afirmat fie din partea Palatului Buckingham Palace, fie de la Clarence House în privinţa relaţiei dintre William şi Middleton; totuşi, Middleton a participat la parada cu ocazia absolvirii şcolii militare ţinută pentru Prinţ la Sandhurst, marcând primul eveniment major la care a participat ca invitata lui William.

Pe 16 noiembrie 2010, a fost  anunţat că Prinţul William şi Kate Middleton intenţionează să se căsătorească în 2011. Cuplul s-a logodit în octombrie 2010 în Kenya, în timpul unei vacanţe. Nunta va avea loc poimaine (29 aprilie 2011) la orele 11 (13, Romania), la Catedrala  Westminster.

Despre Catherine Elizabeth „Kate” Middleton se poate spune mult mai putin. Kate Middleton s-a nascut pe 9 ianuarie 1981 si este primul copil din cei trei ai lui Michael Francis Middleton (n. 1949) fost ofiter in aviatia civila britanica şi Carole Elizabeth Middleton (n. 1955), fostă stewardesă la compania British Airways. Elizabeth „Kate” Middleton a urmat cursurile Universitatii St Andrews, unde l-a întâlnit pe Prinţul William. A absolvit universitatea în 2005, primind un master în Istoria Artei.

Puteţi citi mai multe despre familia regală (aici) si despre viitoarea nuntă (aici)

Written by Theophyle

27/04/2011 la 8:02 pm

Publicat în 2011, Eveniment, Media, Sociale

Tagged with , , ,

45 răspunsuri

Subscribe to comments with RSS.

  1. Oof, dece nu m-am nascut io urmas de regi. Ce scoala, armata ori alte cele. Doar ma tineau babgacii pina imi venea rindul la tron, si atunci trai, neneaca.
    buna seara,
    asa-i ca nu am idei rele?
    😉

    victor L

    27/04/2011 at 8:26 pm

    • Salut Victor 🙂

      Nu in nici un caz ideile tale nu sunt rele, sunt insa legate de postarea de ieri seara – aia cu imaginatia 🙂

      Theophyle

      27/04/2011 at 8:30 pm

  2. Buna seara,
    presedintele Basescu la tvr1

    cedric

    27/04/2011 at 8:33 pm

    • Cedric salut 🙂
      zi-ne te rog despre ce este vorba!

      Theophyle

      27/04/2011 at 8:36 pm

  3. Theophyle, ce ziceam eu nu e imaginatie, ci lene.

    victor L

    27/04/2011 at 8:41 pm

  4. Urmeaza reformarea regiilor locale si nationale- obiectiv principal al guvernului in perioada urmatoare

    cedric

    27/04/2011 at 8:42 pm

    • Asa, bon! vedem cum implementeaza asta!

      Theophyle

      27/04/2011 at 8:44 pm

  5. Acestea nu s-au restructurat in perioada crizei. Nu trebuie sa se intre in populismul electoral.
    Isi va asuma riscul fluieraturilor, al neintelegerii

    cedric

    27/04/2011 at 8:43 pm

  6. Acum aflu originea sau de unde apare casa de Windsor. Nu stiam ca e urmarea primei mari bătăi.

    victor L

    27/04/2011 at 8:44 pm

    • Victor pentru asta am si postat. Putini stiu asta 🙂

      Theophyle

      27/04/2011 at 8:46 pm

  7. guvernul va hotari vineri daca pastreaza 2015 ca an de trecere la euro. Presedintele sustine pastrarea acestui obiectiv

    cedric

    27/04/2011 at 8:45 pm

    • cedric, vorbim vorbe daca nimic nu se rezolva in justitie!

      Theophyle

      27/04/2011 at 8:47 pm

  8. Ramane optimist ca Romania va intra in Schengen in acest an, probabil in septembrie

    cedric

    27/04/2011 at 8:47 pm

  9. @dansu
    postarea anterioara,excelenta;din pacate cei din vest sunt pur si simplu orbiti;ma gandesc citeodata ca prea multa bunastare strica;
    ar trebui cred obligati sa traiasca cite un an din 10 pe undeva prin corea,prin siberia(mai ales ecologistii),sau in orasele alea rusesti unde cine deschide gura i se ia gitul

    intamplator

    27/04/2011 at 8:48 pm

    • cunosc o familie de nemti care a locuit 3 ani in Brunei. au spus ca le-a prins foarte bine asa o „cura de umilinta”, le-a deschis ochii si si-au modificat mult modul de gandire, mai ales fata de straini.

      val

      27/04/2011 at 9:05 pm

  10. Botis trebuie sa mearga in fata institutiilor sa-si lamureasca situatia.

    cedric

    27/04/2011 at 8:49 pm

  11. @diana
    de acord;din cit stiu eu se pierd acum cam 40-50 min la nadlac;nu e totusi un cap de tara;de cind ro e in ue nu mai e nevoie de autorizatii de tranzit,macar acum e liber traficul auto;
    ca sa inchei,schengen -in conditiile in care ramine tranzitul doar cu CI- nu e un cap de tara pentru noi;
    cel putin pentru unul ca mine care nu poate uita cum statea cite 10 ore la consulatul german,alte 10 la ala austriac pentru o viza pentru 15 zile

    intamplator

    27/04/2011 at 8:52 pm

    • cel mai tzapan frig din viata mea l-am tras stand la coada, de la ora 4:30 a.m., langa gardul celei ambasade de pe langa Intercontinental. din pacate acolo inca nu merge cu bolentinu’ 😦

      val

      27/04/2011 at 9:07 pm

  12. Legea asistentei sociale e gata, urmeaza legi sectoriale pt. copil, familie etc.
    Trebuie o persoana capabila la Ministerul Muncii, durata posibila a interimatului este de 45 de zile.

    cedric

    27/04/2011 at 8:52 pm

  13. deci dupa 1000 ani anglia va avea si un william II

    intamplator

    27/04/2011 at 8:54 pm

    • William al III-lea. Al II-lea a fost fiul primului.

      Viliam

      27/04/2011 at 11:19 pm

  14. Salutare 🙂
    In aceste zile voi fi ocupat cu nunta asta . Sa ma scuzati anticipat . 😆

    Ștefan A.

    27/04/2011 at 8:55 pm

    • nu ne-ati spus pana acum ca stiti si sa cântati 😀
      asa ati facut lingourile

      val

      27/04/2011 at 9:03 pm

      • am mancat la sfarsit un: „?”

        val

        27/04/2011 at 9:08 pm

        • Si Berlusconi a inceput sa faca bani cintind . Pe nave de croaziera . 🙂 Nu e banc .

          Ștefan A.

          27/04/2011 at 9:23 pm

          • decat sa-l prinda cu plagiat la doctorat, mai sanatos asa 🙂

            val

            27/04/2011 at 9:31 pm

  15. Theophyle, am o corectie de facut. Camilla nu va purta niciodata titlul de regina ci va ramane ducesa de Cornwell.

    clemycali

    27/04/2011 at 8:56 pm

    • Salut clemy. 🙂
      Doamna aia va ramine mereu o camila . 🙂

      Ștefan A.

      27/04/2011 at 8:59 pm

    • Clemy, au facut acum 9 luni o adica prin septembrie 2010 o modificare pentru ai da posibilitatea de a deveni regina. Amenintarea a venit de la Charles care a promis ca va abdica in favoarea lui William daca Camilla nu va fi regina! Afost un scandal destul de consistent!

      Theophyle

      27/04/2011 at 9:04 pm

  16. Stefane, esti trimisul politeenilor la fata locului?
    😉

    victor L

    27/04/2011 at 8:59 pm

    • Nu victor L . 🙂
      Sint preudo trimisul sfintului scaun dar si a familiei . 🙂
      Daca tot vor ai nostri sa ne taie dreptul de a vota , macar la nunti sa putem fi invitati . 😆 Si ce nunti !!!!!!! 🙂

      Ștefan A.

      27/04/2011 at 9:22 pm

      • Salut 🙂
        Ne relatezi ceva in direct 🙂

        Theophyle

        27/04/2011 at 9:23 pm

        • Din pacate exclusiva e deja acordata . Plata , un camion de lingouri . 😆
          PS. Bomboanele care se fac cadou la aceasta nunta (confetti) au fost oficial comandate la Sulmona – Italia .(regiunea Abruzzo) Capitala mondiala a acestor produse .

          Ștefan A.

          27/04/2011 at 9:32 pm

  17. bonsoir,

    frumoasa postare

    🙂

    skorpion

    27/04/2011 at 9:31 pm

    • Multumesc Skorpi 🙂

      Theophyle

      27/04/2011 at 9:34 pm

  18. Sara bună! 🙂

    Foarte interesantă şi foarte utilă postare Teofil, dar ce ne facem cu cei peste 40 % dintre britanici care nu mai vor monarhie ?

    tiberiuorasanu

    27/04/2011 at 10:03 pm

  19. Sa ma scuzati dar aveti aici un video facut in zona contaminata din Japonia . Animalele lasate fara hrana si apa , deja contaminate radioactiv , mor pe capete .

    Ștefan A.

    27/04/2011 at 10:17 pm

  20. […] Insulele Solomon si Tuvalu (sper ca le-am insiruit pe toate, exact cum protocolul regal indica), scrie Theophyle pe blogul sau. Hotnews.ro […]

  21. […] Publicat in 27 April 2011 Avand in vedere ca nunta regala in casa  de Windsor va deveni maine evenimentul principal cam peste tot in lume, am hotarat ca ii voi dedica cateva cuvinte in care voi prezenta publicului republican din Romania cateva date generale legate de acest "monument istoric" numit casa regala sau monarhia Regatului Unit al Marii Britanii si a teritoriilor urmatoare: Antigua si Barbuda, Australia, Bahamas, Barbados, Belize, Canada, Grenada, Jamaica, New Zealand, Papua New Guinea, Saint Kitts si Nevis, Saint Lucia, Saint Vincent si Grenadinele, Insulele Solomon si Tuvalu (sper ca le-am insiruit pe toate, exact cum protocolul regal indica), scrie Theophyle pe blogul sau. […]

  22. Off topic…
    Cum mai stau rebelii cu foamea?
    European dealers said transactions with east Libya were not feasible for most private grain trade houses.

    „I am not accepting the risk of local delivery to Libya and selling to the rebels. Which court would you go to if you were not paid? It is an unknown factor,” one European trader said.

    Another said rebels had little expertise in food logistics.
    http://www.reuters.com/article/2011/04/27/us-libya-food-rebels-idUSTRE73Q5GO20110427

    STRAJNIK

    27/04/2011 at 11:31 pm

  23. Buna Dimineata 🙂
    Postare noua!

    Theophyle

    28/04/2011 at 8:36 am

  24. […] Insulele Solomon si Tuvalu (sper ca le-am insiruit pe toate, exact cum protocolul regal indica), scrie Theophyle pe blogul sau.By revistapresei.hotnews.ro Yaab No tags for this […]

  25. […] Insulele Solomon si Tuvalu (sper ca le-am insiruit pe toate, exact cum protocolul regal indica), scrie Theophyle pe blogul sau.Citeste tot articolul: […]

  26. Regalitatea da demnitate unui popor. Din pacate romanii nu isi dau seama de asta. Dece antanta a distrus 1918 monarhiile germanice?, de ce japonia nu a avut dupa 1945 soarta germaniei? De ce statele actual monarhice au un regim stabil? De ce statele republicane ajunse in situatii disperate nu pot scapa de dictatorii sau presedintii de stat (alesi ?) decat prin revolutii?… si intrebarile de acest gen ar putea continua. M-as bucura, daca romanii s-ar hotara pentru monarhie. Nunta regala din Anglia demonstreaza, ca patriotismul real se leaga si de traditia monarhica. Traditiilt republicane nu pot avea fast pentru-ca lumea nu crede in ele

    KLL

    29/04/2011 at 2:03 pm


Comentariile sunt închise.