Miezul zilei 18/5 – “Albă ca Zăpada si niste pitici”

A fost odata o imparateasa si intr-o iarna, pe cand zapada cadea din inaltul nemarginit al cerului, in fulgi mari si pufosi, craiasa sta intr-un jilt si cosea langa o fereastra cu pervazul negru, de abanos. Si cum cosea ea asa, aruncindu-si din cand in cand privirile la ninsoarea ce se cernea de sus, se intimpla sa se intepe cu acul in deget si trei picaturi de singe cazura in zapada. Rosul singelui arata atit de frumos pe albul zapezii, ca imparateasa ramase incintata si gindi in sinea ei: „Ce n-as da sa am un copil alb ca zapada, rosu ca singele si cu parul negru ca abanosul!”

Asa s-a nascut Albă ca Zăpada, superbul basm, care a fost scris probabil de Jacob Grimm, unul din fratii celebrei perechi de povestitori germani, care ne-au incantat copilaria, fericindu-ne de multe ori sau infricosandu-ne de alte ori. Nu despre basme vreau sa va povestesc eu astazi, ci despre realitatile pe care le traim in aceste zile crunte si poate cruciale ale existentei noastre nationale.

In guvernul piticilor, condus de Emil Boc, se evidentiaza o pata de culoare si asa cum bine scrie maestrul Rahoveanu si o adiere frumos mirositoare. Atinsi de disperarea suporterilor, care vad echipa lor pierzand pe zi ce trece si primind goluri cat cuprinde, am hotarat sa fac o incercare care s-ar putea dovedi a fi futilă, dar personal mi-ar aduce satisfactia ca nu am stat cu mainile in san si am  ajutat cu obiectivitate pe cei pe care i-am ales.

Cum poate un politician să devina insignifiant?

NOTA: Acest articol nu este recomandat “talibanilor” de orice culoare.

Un singur raspuns la intrebarea din titlu, prin proprie excludere.  Cum un politician poate fi si insignifiant si ridicol, se coalizeaza  cu un alt insignifiant. Hai sa vedem de ce acesti domni sunt pe drumul sigur de a se exclude din relevanta publica.

Azi începe baletul, cumpărati bilete!

Dupa ce fiecare partid si-a ales prima-balerina, astazi se va pleca cu toata trupa la Cotroceni pentru a se hotari cum va arata piesa pana la sfarsit. Primele balerine ale partidelor deja si-au anuntat publicul cum doresc ele sa arate coregrafia,  povestind cu amanunte cum interpreteaza fiecare livretul. Unii doresc un fel de “Lacul lebedelor” socialist, in care este clar cine va juca pe Rotbard, geniul rău si cine va fi Siegfried, altii vor mai de graba o coregrafie asemanatoare cu cea din “Spargatorul de nuci” in versiune liberala,  care sa-l aduca pe prinţul Crin la Castelul trandafirilor din Împărăţia dulciurilor. Portocalii inca nu au hotarat cine va fi prima-balerina, asa ca ei isi doresc ce va hotari coreograful de la Cotroceni, care pana la urma  cred ca va pune in scena Coppélia. Stim exact cine va juca bancherul Hoffmann, cine sunt Franz si tânăra Swanilda, si bineinteles il cunoastem pe Coppélius, care a implinit nu de mult 80 de ani. Interesant balet, cu o alegorie superba pentru zilele noaste si locurile in care traim.

O confruntare aşteptată

Nu ai nevoie de binoclu sau de o capacitate “violeta” pentru a intelege ca ziua confruntarilor a venit. Partidele de opozitie si-au ales presedintii si probabil in curand vom vedea pozitiile lor de “start” referitoare la reforma statului, propusa de Basescu si amendata de electorat prin procentul de participare si procentul de acceptare al acestor reforme. Aici nu mai vorbim de 70 de mii de voturi pentru Basescu, aici vorbim de milioane de voturi pentru “proiectul Basescu”. Personal nu cred ca partidele de opozitie au inteles sau bagatelizeaza vointa populara. Votul pentru “proiectul Basescu” nu este de nici un fel o acceptare intelectuala a unui demers reformator, el este o manifestare de dispret profund, pe alocuri insotit de ura fata de toata “clasa politica” diabolizată pe drept, pentru ca aceasta clasa politica in majoritatea ei este diabolică si iresponsabila fata de nevoile si doleanţele poporului roman.

Jocuri liberale – preludiu

Lucrurile s-au tranşat inaintea congresului, aşa sta bine unui partid democrat intr-o tara democratica. Desi ar trebui, liberalii din Romania nu sunt partidul oamenilor avuti, astia sunt reprezentati de PSD, care a avut rolul preponderent in dezvoltarea oligarhiei romanesti sesizata de noi ca “oligarhia rosie”. Liberalii sunt partidul oamenilor care doresc si pot sa devina bogati.  Electoratul liberal a crescut in timp, concomitent cu “ingrosarea” clasei mijlocii, avand insa si un element anticomunist destul de accentuat. In timp, anticomunismul electoratului liberal se va dilua pana la disparitie pentru ca el nu mai prezinta interes pentru noua generatie. Pentru noii “liberali” comunismul este istorie si nu mai exista ca subiect contemporan.  Am spus in timp, pentru ca inca nu s-a intamplat, Mircea Geoana a simtit-o si Crin Antonescu a invatat-o deja. 

Cine are nevoie de popor? Importanti sunt politicienii!

Poporul numit  electorat inaintea alegerilor, redefinit prin metamorfoza in contribuabil dupa alegeri, a devenit numai o ustensila de scena in argumentatia politica a asa-zisilor reprezentanti ai lui. La referendumul national din 22 noiembrie 2009, 77,78% din alegatori s-au pronuntat in favoarea Parlamentului unicameral, iar 88,84% au votat pentru  reducerea numarului de parlamentari la maximum 300 de persoane, prezenta fiind de 50,95%. Propunerea PDL privind infiintarea Comisiei de revizuire a Constitutiei a fost respinsa astazi, in Birourile  permanente al Senatului si Camerei Deputatilor, reprezentantii PNL si PSD votand impotriva acesteia, a anuntat liderul deputatilor PNL, Calin Popescu Tariceanu.

Jocurile politicianiste ale penelistilor si ale pesedistilor ii vor costa extrem de scump pentru ca poporul, asa amarat cum este, nu-i va uita pe ciocoii vechi si noi  in ziua alegerilor. Trebuie numai ca noi sa-i amintim poporului acest afront adus la adresa vointei lui exprimate prin referendum, sau poate pe blogurile care posteaza aberatia “Basescu nu este Presedintele meu” vor posta de miine  si “Poporul Român nu este poporul meu”. Eu astept si asta! Curata nesimtire!

Un partid, “doi” partide

Probabil ca Vanghelie a reusit sa unifice PSD, ramanand cu Geoana intr-o barca ce se scufunda. Ultimele evenimente din PSD arata ca pana la urma congresul nu va putea fi atat de arajat pe cat s-a dorit sa fie. Geoana & Co. au reusit sa-l readuca inca o data pe Iliescu in prim planul politicii de partid si sa-l prezinte asa cum Iliescu s-a dorit intotdeauna “patriarhul vesnic,” singurul care poate face sau desface in partidul pe care el l-a creat.

Cat de benefica va fi aceasta reintoarcere nu se stie, un singur lucru este aproape sigur, daca Geoana castiga alegerile in congres, probabil va fi o scindare in partid. Delegatii, cat or fi ei de cumparati sau santajati, nu doresc sa ramana pe “drumuri” intr-o perioada atat de nefasta economic si atat de instabila in politicile din teritoriu.

Catalizatorul noilor evenimente a fost inca o data Vanghelie, care posedat de diabolicul “care este”, a incercat sa procedeze in partid asa cum a facut-o in organizatia de Bucuresti a partidului.   Cred ca de aceasta data maestrul “economatului” va fi economisit de vechii stapani ai partidului. Un lucru este mai mult decat clar, tot ce a fost legat s-a dezlegat si maine vom avea un joc care este departe de a fi  pentru palmares. Mare sansa ca PSD sa devina dintr-un partid, “doi partide”!

Tristeţea unui om de stânga

Cred ca am scris de multe ori ca o societate democratica adevarata are nevoie de partide care sa  constituie alternative politice fezabile propuse electoratului.  Nu vreau sa traiesc intr-o tara a unui partid unic si nici intr-una in care sa nu existe posibilitatea unei alternante  politice adevarate. Mult asteptatul congres PSD nu va produce schimbarea care poate sa-l transforme intr-o alternativa viabila pentru un electorat inteligent de stanga sau a unuia  fara preferinte politice clare.   Nici o sansa de schimbare in acest partid cripto comunist, in care conducerea este formata din fosti activisti PCR-UTC, imbogatiti pe vremea săracului-cinstit si penali de toate soiurile.

Cine se aseamană, se adună!

Sunt politicieni care au talentul sa-si ascunda gandirea antidemocratica prin infiintarea unor forme politice, care sunt capabile sa mascheze acesta gandire si aceste tendinte. Deoarece nu doresc sa-i jignesc pe francezi si sa le explic cat de mic  a fost “marele” de Gaulle  am sa incerc sa vorbesc despre realitatile noastre. Termenul de „republică semi-prezidenţială” a fost prima dată folosit în anul 1978 de către politologul socialist Maurice Duverger pentru a descrie “a Cincea Republică Franceză”. Francezii s-au pricopsit cu ea cu ajutorul unui tandem apropiat de cel format de Iliescu-Iorgovan, de Gaulle-Debré. De Gaulle, la fel ca Iliescu, a fost un anti-democrat, care si-a dorit sa pozeze drept un mare adept al democratiei, ca si Iliescu nu avea nici o alta viziune decat suprematia personala si locul sau in istorie. Intr-o republica semi-prezidenţială, primul ministru şi preşedintele sunt ambii participanţi activi în administraţia statului. In aceasta formă de guvernământ, guvernul este desemnat de Preşedinte, dar votat de Parlament şi este responsabil în faţa acestuia, care îl poate de altfel şi demite printr-o moţiune de cenzură.