Romania secolului XX: “brigandage si panamale” (partea a doua)

Vezi postarea anterioara. “Brigandage politice” a fost o sintagma folosita de P.P. Carp, fost premier conservator, impotriva fratilor Bratianu, sefii opozitiei liberale, autorii si beneficiarii unei mega-escrocherii de inceput de secol. “Paname” este termenul generic care descrie o  escrocherie sau un  scandal de coruptie serios, termenul a intrat in presa romaneasca la inceput de secol dupa dezvaluirea internationala a cazurilor de coruptie care au avut loc in primul proiect de constructie (francez – 1893) a canalului Panama.

***

“Afacerea Skoda”

De departe, cel mai rasunator tun dat bugetului public a fost “Afacerea Skoda”. In presa vremii  s-a spus ca escrocheria si coruptia au atins culmi inimaginabile. Scandalul a izbucnit in 1933, cand marile ziare au inceput sa publice articole detaliate referitoare la neregulile afacerii ce ar fi trebuit sa transforme armata intr-o institutie moderna. Problemele se concentrau in jurul unui personaj controversat, polonezul Bruno Seletzky, reprezentantul uzinei Skoda la Bucuresti.

Vremea Mustului

Sunt obosit putin de politica, in special cea promovata de niste prosti vocali care tin cu tot dinadinsul sa se faca de ras. Am hotarat sa fac o pauza  din cauza galagiei cateilor  Chiuaua care au hotarat sa se alature la grupa mare  a grădiniței  ” Plopușor” Bulboaca (vezi superba armonie).

***   

 Nu am sa vorbesc de traditii milenare ale romanilor pierdute in contemporaneitatea nesatisfacatoare, vorbesc de lucrurile mici si frumoase care ne luminau viata zilnica cat de mizera ar fi fost ea.  Un om isi petrece viata luptandu-se cu necazurile si bucurandu-se de micile evenimente care-i lumineaza asteptarile in vremurile care trec spre o varsta in care bucuriile vor fi mai rare.

Despre bunăstare şi fericire – un index

Notă: Acest articol nu este politic. Orice legatură intre sintagmele folosite in acest articol si cele folosite de politicienii români in campaniile electorale este absolut întamplatoare. Articolul nu este nici un indemn la emigrare.

Fericirea este o stare mentala (state of mind), determinata de sentimente care exprima satisfactia, placerea si bucuria pe care le simtim intr-o perioada sau alta a vietii noastre. Lungimea acestei perioade este o variabila, dependenta de sanatatea noastra fizica sau mentala (cauza biologica),  de felul in care analizam si incercam sa ne solutionam problemele (cauza psihologica), de factorul religios care este un factor determinant in etica, morala, a asteptarilor si sperantelor pe care le avem de la viata, si in sfarsit factorul filozofic, prezent in toti, chiar daca majoritatea il denumesc altfel decat filozofia existentei individuale.

Nimic nou, dar mai rău: “Despre presa cu subiectivitate”

Acum doi ani se lansa platforma “Contributors”. Inainte de lansare, Teo Tita, care a fost redactorul acestei platforme m-a rugat sa colaborez. Mi-a placut Tita intotdeauna, desi nu intotdeauna rezonam “ideologic”, am acceptat si am publicat cateva zeci de articole.  Dupa ce am citit articolul din The Economist referitor la presa din Romania am hotarat sa republic pe Politeia primul meu articol publicat pe Contributors, cred ca unul din primele articole publicate de ei.

***

Despre presa cu subiectivitate

Cand am fost rugat sa scriu acest articol, am hotarat sa-l scriu cu atentionarea ca nu va fi in nici un caz  un articol obiectiv. Din fericire nu voi putea scrie niciodata despre presa cu obiectivitate. Iubesc presa, a fost si este parte din viata mea, chiar daca profesia mea este departe de jurnalism sau media. Nu poti fi obiectiv cand vorbesti despre lucruri pe care le iubesti. Fatalitatea ne conduce cateodata la conflicte intre creier si inima, conflicte pe care nu intotdeauna reusim sa le mediem cu inteligenta. Asadar, despre presa in general si despre presa romaneasca in particular.

Fotbalul si tristeţea la români (înca o repriză)

Fara indoiala suntem un popor trist, pesimist si neincrezator in fortele lui. Tristetea care i-a apucat pe o parte din cititorii blogului meu, bineinteles sustinatori ai “dictatorului” ma plaseaza intre o adanca admiratie fata de acesti oameni buni si sentimentul de umor cu care cred ca as dori sa-mi spun eu opinia.  

O discuţie cu un sapient străin

Pentru noi, sau cel putin pentru majoritatea noastra, Romania este tara in care ne-am nascut, reprezinta limba si traditiile noastre, miturile fondatoare, impartasite cu mai multa sau mai putina incredere;  intr-un cuvant, radacinile noastre comune, care ne-au transformat intr-un popor din care facem parte.

Pentru o serie de profesionisti, Romania este un obiect de studiu, individual sau in colectivitate cu alte tari, care au avut un trecut recent comun. Estul Europei sau “fostul lagar comunist” volens-nolens ne includ si pe noi, desi faptic exista multe si mari diferente intre componentele acestei clasificari.

Din primăvară până’n toamnă

La inceputul lui iunie 2010, Basescu le spunea parlamentarilor PDL adunati la Snagov: “Pentru treizeci de mii de clienţi politici, pierdeţi noua milioane de voturi” Basescu spunea lucrurilor pe nume, dar numai le spunea, pentru că nimic nu s-a intamplat cu adevarat. Clientii cu clientii, ei cu ei si noi vom trebui sa ne gandim bine ce sa facem in continuare. Lucrurile nu sunt noi şi nici necunoscute, le semnala Nea Iancu in 1907 intr-un articol mai puţin citit, amintit şi cunoscut. Numele articolului “1907 din primăvară până’n toamnă”.

În 1904, când a primit o mult aşteptată şi disputată moştenire de la mătuşa sa, Ecaterina Cardini din Şcheii Braşovului (cunoscută ca Momuloaia, după porecla Momolo a soţului ei), căreia afacerile imobiliare îi aduseseră mari averi.

Înapoi la comunism: Gulagul și Casa Poporului.

Postat de @DanSu

“Aștia nu reușesc nici să zugrăvească ce a construit taică-meu” – este o vorbă care i se atribuie lui Nicu Ceausescu. O auzi des, mai ales la nostalgicii comunismului, care se uita cu regret la “mărețele” construcții socialiste. Iar actualul palat al parlamentului – fostă “Casa a poporului” este mereu si mereu dat ca exemplu de mareață construcție din acele “marețe” vremuri.

Directorii

Postat de @DanSu

Pentru mai tinerii domni si doamne, care nu au trait pe deplin acele vremuri.

Romania, (ca de altfel intregul bloc sovietic) nu mai era condusa de comunisti. Comunistii erau acei oameni cam inculti, cam salbatici si salbaticiti, ce aveau putina scoala, dar multe raspunsuri, mai ales pentru cei ce nu puneau intrebari. Pentru cei care puneau intrebari ce nu cadrau cu raspunsurile, existau suficiente gloante si oricand cineva dispus la denunt de dusmani ai poporului, chiar daca sintagma respectiva le era straina de intelesuri. Studiile, gandirea, analiza erau notiuni subversive, care de obicei te duceau in pacatul “intelectualismului”. Putina scoala (sau deloc) era o conditie necesara succesului. De nevoie, se rezolva cu o diploma de 4 clase, luata pe puncte la seral, imediat dupa sedintele de partid, cu profesori foarte intelegatori cu  studentii obositi de atata munca de lamurire contondenta.

In Memoriam: Gheorghe (George) I. Brătianu

Astazi se implinesc 59 de ani de la moartea ultimului Bratianu, ucis probabil la data de 25 Aprilie 1953 (in acte data mentionata este 23-27 aprilie 1953). Dedic acest articol “liberalilor” care colaboreaza astazi cu urmasii ucigasilor lui.

Moto: “Adevărul rămâne, indiferent de soarta celor care l-au servit“ Gheorghe (George) I. Brătianu

Nodul Gordian

Partidele nu sunt concilii  ascetice sau adunari angelice, nimeni nu se asteapta la asa ceva, nici in România si  cred ca nicaieri in lume. Partidele politice fac parte dintr-o societate si oglindesc societatea din care fac parte. Societatea româneasca este coruptibila si permisiva la coruptie, sufera de o infantilitate politica si o autosuficienta inexplicabila, partidele politice romanesti  sunt la fel.

Între glaciaţie şi încălzirea globală

Trebuie sa va spun de la inceput ca am o antipatie profunda pentru sectele de tot felul. Toate sectele, fi ele religioase, sociale sau ştiintifice, propaga un singur lucru, o apocalipsa sigura, intr-un viitor mai mult sau mai putin apropiat. 

21 Decembrie 1989 – Drumul spre libertate

Pe 20 decembrie  trenuri încărcate cu muncitori de la fabrici din Oltenia au sosit la Timişoara. Regimul a încercat să-i folosească la înăbuşirea protestului, dar până la urmă aceştia s-au alăturat timişorenilor. Treptat situaţia iese de sub controlul autorităţilor. Mai mulţi militari încep să fraternizeze cu demonstranţii. La sfârşitul zilei, Timişoara este declarată “oraş liber de comunism” de către demonstranţi. Exemplul Timişoarei va fi urmat de alte localităţi din ţară  pe 21 decembrie încep manifestaţii anticeauşiste şi în localităţile următoare: Arad (ora 7,40), Sibiu (ora 9,45), Buzău (ora 11), Târgu Mureş (ora 11,30), Reşiţa (ora 12), Braşov (ora 13), Cluj-Napoca (ora 15), Alba Iulia (ora 22,14).