Politeía

Quis custodiet ipsos custodes?

Posts Tagged ‘Grivco

Partidele de sticlă

Ziua de ieri poate deveni o zi istorica pentru mass-media romaneasca sau poate chiar pentru felul in care noi, cetatenii acestei tari, gandim si facem politica. Doua evenimente – unul a fost tratat aproape nesemnificativ, al doilea cu surle si trambite jurnalistice de rigoare. Ambele intr-un fel sau altul depasesc cu mult normele politice si jurnalistice.

In primul rand am sa incep cu o “mea culpa”  – la data de 23 iunie 2010, deci acum 2 ani si putin, presa a devenit, oficial, ameninţare la adresa siguranţei naţionale, fiind introdusă în Strategia Naţională de Apărare, adoptată marţi în Consiliul Suprem de Apărare a Ţării (CSAT). Potrivit documentului, trimis Parlamentului de Traian Băsescu, în calitate de şef al CSAT, printre vulnerabilităţile la adresa siguranţei naţionale se numără „fenomenul campaniilor de presă la comandă cu scopul de a denigra instituţii ale statului prin răspândirea de informaţii false despre activitatea acestora”. De asemenea, strategia menţionează „presiunile exercitate de trusturi de presă asupra deciziei politice în vederea obţinerii de avantaje de natură economică sau în relaţia cu instituţiile statului”. Presa este menţionată şi în legătură cu fenomenul crimei organizate în sensul „presiunilor şi influenţei pe care aceasta încearcă să le exercite asupra instituţiilor statului, asupra mass-mediei şi asupra unor reprezentanţi ai clasei politice„. (Sursa) Citește restul acestei intrări »

Bunăstarea românilor în “zodia varanului”

La data de 27  aprile a.c, Politeia intitula “profetic” revista presei zilnice – “ziua socotelilor greşite.” Eu, fara a incerca sa devin profetic, am anticipat ca pana la urma cineva si-a facut calculele gresit. Deci, in orice caz, cineva la aceasta data trebuia sa  greseasca  socotelile. Nu a fost o mare filozofie, daca motiunea USL cadea si guvernul MRU rezista motiunii, opozitia a gresit socotelile. Motiunea trecea, coalitia de guvernamant, in frunte cu geniile potocalii, gresea socotelile. Cu amaraciune constatam ca pana la urma noi toti vom plati socotelile gresite ale guvernantilor, asa cum o facem de aproape 23 de ani. Citește restul acestei intrări »

Cinema Paradiso

Film monumental al lui Giuseppe Tornatore, este considerat de multi omagiul emotionant pe care regizorul îl aducea cinematografului. Altii au vazut in film ceea ce Mircea Eliade a numit “eterna intoarcere” si, in sfarsit, multi au vazut o descriere a destinului care este presarat cu sperante, iluzii, deziluzii  si cu pasii facuti inainte si inapoi spre implinirea destinelor indivizilor, a societatii in care traiesc  – conducatori sau condusi spre inevitabilele greseli, care intotdeauna ne vor costa. Din nefericire, multe dintre costurile platite de noi  ne apartin  indirect prin lipsa de determinare de care am dat dovada sau poate din cauza ochelarilor roz cumparati sau mosteniti prin care vedem noi lumea care ne inconjoara. Citește restul acestei intrări »

Written by Theophyle

15/02/2012 at 4:14 pm

Coaliţia Grivco si un transfer din Bundesliga

Dupa ce sistemul ticalosit a inteles ca atacat direct nu are cum sa-l invinga pe Traian Basescu, si dupa ce a folosit combinatia 322 cu mare insucces, a hotarat ca are nevoie de niste intarituri din Bundesliga. Cu un palmares impecabil si multe goluri marcate cand Sibiul a fost pentru un an “Capitala culturala europeana” si a  beneficiat si de fonduri guvernamentale de peste 1 miliard de euro, devenind cel mai frumos oras din Romania, lucrurile ar fi putut deveni mult mai facile decat au fost la prima incercare. Faţa lui Johannis nu este faţa lui Merlin Iliescu sau a motanului electronic, Felix. Voiculescu, Patriciu, Vantu si ceilalti promotori  politici ai coalitiei Grivco, avand-i in fatada pe Iliescu, Geoana si Crin Antonescu, au incercat imreuna cu cei 254 din parlamentarii sustinatori sa-l distruga politic, de aceasta data cu succes pe Traian Basescu.

Singura “vina” pe care o are Traian Basescu este  ca din punctul lor de vedere a incalcat “omertà” (codul onoarei mafiot)  si a ridicat un colt din covertura sub care actiona acest sistem ticalosit. Ei stiu ca inca intr-un mandat, aceasta colt se va largi si-i va descoperi pe toti in fata publicului si a legilor. Din nefericire pentru dl Klaus Johannis, fruntasul desemnat al  coalitiei Grivco, si antrenorii si restul coechipierilor nu au calitatile necesare pentru a-l putea invinge pe Traian Basescu.

210-1

Politicienii care au rasturnat Guvernul Boc, lasand Romania fara buget si FMI cu gura cascata, s-au adunat la firma lui Dan Voiculescu pentru a stabili cum impart tara dupa ce au sugrumat-o. Cateva spicuiri dintr-un articol interesant publicat in ziarul Ziua:

…In timp ce Traian Basescu se afla la consultari cu o delegatie consistenta de pedelisti, tabara adversa – Dan Voiculescu a sunat adunarea pentru liderii PNL, PSD si UDMR, la sediul Grivco din Baneasa al firmei lui. Conform declaratiei unui liberal, care a participat la intalnirea de marti ce a inceput putin dupa ora 21.30, locatia a fost aleasa pentru ca Dan Voiculescu a vrut sa stie care este mersul si mai ales daca are sanse sa isi desemneze si el macar vreun secretar de stat in viitorul Guvern, dar si pentru ca era ferita de ochii presei … (aici)

Si inca un fragment:

…El [Johannis] a primit promisiunea ferma ca nu va avea probleme in a-si pastra fotoliul de primar al municipiului Sibiu, chiar daca se va muta in Capitala pentru urmatoarele luni. In timpul negocierilor purtate la Senat de catre liderii PNL, PSD, UDMR, PC si ai minoritatilor, Mircea Geoana i-a convocat in biroul sau pe Florin Georgescu, prim-vice­guvernator BNR, Nicolae Danila, membru CA al BNR si Liviu Voinea, directorul Grupului de Economie Aplicata (GEA) si pe Constantin Nita, fostul ministru al IMM-urilor, pentru a scrie programul de guvernare. Coalitia Grivco a decis, in cadrul reuniunii de ieri sa respinga, orice propunere de premier venita din partea Cotroceniului si sa mearga in Parlament cu varianta Johannis… (aici)

Halal coalitie! Intreb si eu ca omul, daca tot se vorbeste de expertii BNR-ului, de ce l-au uitat pe saracul Bogdan Olteanu?

Written by Theophyle

18/10/2009 at 3:19 pm