O invitaţie la gândire: ieşirea din cotidian

Între  Nietzsche, Moore şi Kurzweil

“Dincolo de bine şi rău”  este titlul  folosit de  Friedrich Nietzsche intr-o lucrare care nu a fost considerata la timpul ei suficient de importanta pentru a fi tiparita, Nietzsche a tiparit-o pe banii lui. Nu sunt fan Nietzsche, de fapt consider ca pentru a fi fanul lui trebuie sa fi putin masochist. Cartea, cu titlul ei original “Jenseits von Gut und Böse”, a fost tradusa in limba romana sub titlul “Dincolo de bine şi rău – Preludiu la o filosofie a viitorului” de Victor Scoradeţ, Bucureşti, Editura Fundaţiei Culturale Ideea Europeană. Cartea a devenit extrem de actuala in problematica dintre ceea ce se intampla si ceea ce se percepe ca se intampla. In carte, Nietzsche incearca sa reformuleze clasicele pre-supozitii (supozitie prealabilă) despre  conştienţă (self-consciousness), cunoaştere, adevar, liber arbitru si propune o alta, pe care el o numeste “der wille zur macht” – in engleza “will to power”; in romana eu as traduce “dorinta de a poseda”. Poseda ce? Poseda tot ceea ce poti sa iei de la societatea in care traiesti. E rau ? In nici un caz. Raul incepe cand ceea ce faci distruge pe altii, care nu au nici puterea si nici uneltele pe care tu le ai sau pe care ti le poti permite.  Pentru a termina filozofia si a ne intoarce la ale noastre, capitolele relevante la ceea ce am scris sunt VI-IX (VI – Noi savantii; VII – Virtutile noastre; VIII – Popoare si patrii si IX-   Ce este nobil ?)

Comunicare, comunicatori, politică de comunicare – a doua parte

Vezi prima parte a articolului. Aparitia calculatoarelor, retelelor de comunicatie prin internet au reusit sa inchida un ciclu in istoria civilizatiei umane. Am inceput sa comunicam si sa ne si sa creem o memorie culturala prin abstractizarea limbilor, inventand scrisul si sa ne folosim de tablitele de lut pentru a creea o “memorie minerala”, am continuat asa aproape un mileniu; apoi, incet, am inceput sa creem o “memorie vegetala”, de la papirus si pana la hartie, care astazi incepe treptat  sa dispara. Pana la urma ciclul s-a inchis cand omenirea  s-a intors la memoria minerala, care ne permite astazi nu numai sa pastram cam tot ce s-a scris in trecut, ci sa si generam zilnic milioane de noi piese de informatie pe care le difuzam prin relelele de comunicare electronica. Mica explicatie nu-mi apartine, ea apartine celebrului autor italian Umberto Eco, care a expus-o intr-unul dintre cele mai interesante eseuri ale contemporaneitatii noastre (puteti citi cateva lucruri despre asta,  aici).

Majoritatea noastra am fi foarte uimiti sa vedem cat de putin s-a schimbat esenta corespondentei publice (institutionala) si private in ultimele 23 de secole ale societatii umane. Cand spun 23 de secole ma refer la ceea ce cunoastem noi, pentru ca s-ar putea ca perioada ar putea fi mai lunga. Daca citesti documentele gasite la Amarna, in Egipt ( scrise intr-un interval de 70 de ani intre 1380 – 1321 i.Hr) vei descoperi cu stupoare cat de putin a evoluat mentalul uman (despre arhiva de la Amarna, puteti citi aici si aici). Anvelopa mesajelor este diferita, formularile sunt diferite si binenteles ca stilul difera, dar continutul mesajelor ramane actual;  pana la urma majoritatea mesajelor de natura diplomatica  contine eforturile diversilor de a altera sau a consolida un “adevar subiectiv” al destinatarului sau destinatarilor si in prima parte a articolului, am mentionat:

Comunicare, comunicatori, politică de comunicare – prima parte

Nu sunt un profesionist al comunicarii, sunt insa un consumator si un furnizor al unor elemente care pot fi considerate parti ale unui mod de a comunica. Intr-un eseu  pe care l-am numit “Lumea in care traim” si pe care l-am publicat fragmentar in mai toate blogurile mele (fiecare cu specificul lui) am descris cateva probleme pe care un profesionist ( sa zicem un istoric) al viitorului  le-ar putea avea cu perioada in care traim. Scriam:

Periodizarea istoriei este o chestiune didactica, de multe ori incorecta si in majoritatea cazurilor dezbatuta mai mult decat faptele in sine. Felul nostru de a pune toate lucrurile in “sertarasele” mintii este aproape un impuls biologic. Problema este ca fiecare cultura isi are felul sau de a aranja altfel sertarele memoriei si de aici discrepantele majore in felul cum  ne folosim de aceasta memorie istorica.

Despre inimă, creier şi mult fariseism

@Cetatean

Din modestele mele lecturi de teologie, nu am putut niciodata deduce ca organul numit creier ar fi inutil, mai ales cand vrei sa faci politica. Desi teologia acorda un loc de cinste inimii atat in Vechiul (« Încordează inima ta şi fii tare şi să nu te tulburi în timpul încercării » – Ecclesiasticul II, 2), cat si in Noul Testament  (« Fericiti cei curati cu inima, ca aceia vor vedea pe Dumnezeu »– Matei V, 8), aceasta nu inseamna ca teologul poate face economie de creier si de ratiune, mai ales cand vrea sa faca si (horribile dictu) politica de Dambovita.

Opinia mea este ca studiul teologiei nu este in mod necesar propice pentru o cariera politica in Romania, insa daca tot a apucat pe acest drum, cel inzestrat cu diplome in teologie are de invatat ca pentru a-ti pastra inima curata trebuie sa iti amplifici la maximum functiile cerebrale.

Între respect şi veneraţie

De obicei, in zilele de sarbatoare, ma straduiesc sa scriu cat se poate de neutru pentru a nu produce nici sentimente si nici comentarii generatoare de disensiuni sau antagonisme.  Nu stiu cat voi reusi, sper fara a fi sigur ca totusi ca voi putea.

Cateva cuvinte despre respect.  Respectul este un comportament rezultat al unor sentimente, deci este subiectiv. Ceea ce respect eu probabil nu va fi respectat de altii. Filozofic se discuta de patru feluri (genuri) de respect – (a) respectul evaluator este respectul generat de o evaluare pozitiva  a unor  performante; (b) respectul simbolic este respectul fata de unele simboluri care reprezinta idei sau notiuni religioase, traditionale, nationale, sociale sau chiar politice; (c) respectul directiv este respectul fata de unele reguli sociale de genul:  familie, drepturi  naturale (om, viata, libertate si cautarea fericirii individuale – vezi Kant, Hobbes, Locke, Paine, etc.);  (d) respectul institutional este respectul fata de  instituţii sau de practici sociale, poziţii sau roluri bine definite în cadrul acestor instituţii sau practici şi persoane care ocupa pozitiile sau reprezintă instituţile respective.

Un ospiciu numit România – Sezonul netoţilor

Sezonul netoţilor. De obicei lunile iulie-august sunt considerate de mass-media internationala ca “silly season” (sezonul netoţilor), adica o perioada de timp in care emisfera nordica  este si perioada concediilor. Aceasta vara ar fi trebuit sa fie identica, adica mai nimic de scris si vizionat in perioada dintre finalul Campionatului European de Fotbal de la 1 iulie  si inceputul Jocurilor Olimpice de la Londra din 27 iulie. Acest “sezon al netoţilor” a fost deranjat de cateva evenimente care au tulburat tihna globala, in ordinea urmatoare:  problemele Spaniei si zona euro, scandalul manipularii libor decatre  marii “jucatori bancari” din Europa si Statele Unite si in sfarsit Romania, care a reusit intr-un mod glorios sa transforme acest sezon al netoţilor dintr-o sintagma metaforica a presei occidentale intr-o exprimare la propriu, care oglindeste felul de a face politica pe plaiurile locuite de triburile moldo-valahe-transilvanene.

Dottore Ponta şi jocul de-a Savonarola

Girolamo Savonarola a fost un predicator dominican-catolic, care a reusit sa contribuie la alungarea Medicilor din Florenta si ocuparea ei de catre Carol al VIII-lea al Frantei. Interesant de mentionat ca Savonarola a fost invitat la Florenta de Lorenzo di Medici “Magnificul” – la îndemnul marelui umanist Pico della Mirandola, unde devine staretul  mănăstirii San Marco. Dupa alungarea Medicilor se instituie o Republica Florentina cu un regim „democratic”, în care însă Savonarola detine puterea absolută.