Despre democraţia birocraţilor

Este al treilea articol din seria articolelor care se ocupa de problemele pe care le intampina acest sistem de guvernare, universal acceptat ca cea mai buna dintre toate alternativele existente. Dupa cele enuntate, intra in actiune cliseul “Winston Churchill” – “It has been said that democracy is the worst form of government except all the others that have been tried”, din fericire tot el a mai zis “The biggest argument against democracy is a five minute discussion with the average voter”. Deci ne-am aranjat cu Winston, 1-1, pana la urma si el a fost politician!

Democraţie – care?

Incercati un exercitiu „academic” simplu, rugati zece romani sa defineasca cuvantul democratie. Veti fi foarte surprinsi de raspunsurile primite. Surpriza poate incepe cu un dat din umeri si se poate termina cu: “un regim in care cetatenii sunt liberi sa faca ce doresc”. Asadar, daca este sa ne folosim de o terminologie consacrata, definitia este: “regim politic care se bazează pe voinţa poporului. Principiile de bază ale democraţiei sunt votul universal, respectarea drepturilor omului şi suveranitatea naţiunii”. Pai cam asta au spus si pe timpul lui Ceausescu, nu? Atunci care ar fi diferenta? In primul rand diferenta este dependenta de o a doua intrebare: “ce fel de democratie? “ Raspunsul in acest caz ar trebui sa fie “democratia liberala”. Aici s-a terminat povestea intrebarii. Din toti cei zece chestionati, NICIUNUL nu a dat acest raspuns. Majoritatea au raspuns “democratie capitalista”.

La o bere cu un spartan din Atena

Moto: O decizie buna este bazata pe cunoastere, nu pe cifre – Platon

Zilelele toride de peste tot in emisfera nordica a globului învita seri sociabile, la o bere rece si discutii la fel de aride ca si starea vemurilor pe care le traim, la propriu si la figurat. Tema a fost la nivelul agendei publice internationale – democratia, mai precis – eficienta ei.

Avem o Albă ca Zăpada – căutăm pitici!

Democratia liberala este o poveste despre oameni, despre felul cum interpreteaza evenimentele, apreciaza timpul lor  si iau hotararile care le vor influenta viata pe perioade mai mult sau mai putin indelungate. Daca oamenii vad problemele adevarate si isi gasesc lideri care sa poata sa-i scoata la liman, atunci democratia liberala va functiona, daca nu –  se va razbuna crunt pe cei care au gresit, adica  pe societatea care a ales ineficient.

Miezul zilei 20/5 – “accidentele democraţiei liberale”

Acum douazeci de ani, la inceputul ultimului deceniu al secolului XX-lea, un profesor  american  a declarat ca  am ajuns la sfarsitul istoriei si ca democratia liberala a invins. Francis Fukuyama a scris in 1989 un eseu pe numele “Sfarsitul Istoriei”, transformat cu doi ani mai tarziu intr-o carte de succes “Sfârşitul istoriei şi ultimul om”,  carte care i-a adus notorietate internaţională, faima, glorie, probabil bani si noua o gogoasa de dimensiuni gigantice. Am tratat subiectul acum opt luni si repectiv acum trei luni, cu ajutorul a doua articole aproape prevestitoare ale problemelor cu care trebuie sa ne confruntam astazi. Ambele articole sunt inca pe blog si le puteti citi, este vorba de: “Sfârşitul istoriei şi de la inceput” si “Simulacrele modernitaţii triste”; in ambele postari am propus regandirea unor certitudini pe care le-am avut despre cum merg treburile si mi-am “dat” cu parerea despre cum ar trebui sa mearga aceste treburi.

Frisoanele unei democraţii bolnave

Ultimele alegeri sunt dovada  ca lucrurile care nu evolueaza dispar in cele din urma. Partidul Social Democrat nu a castigat alegeri de aproape un deceniu (10 decembrie 2000); marele patriarh rosu a devenit o sarcina mult prea grea pentru un partid nereformat, construit pe fundatia vechiului partid comunist, avand la conducerea sa o generatie formata  din vechii activisti CC-PCR, CC-UTC  si odrasle ale nomenclaturii comuniste. Noua generatie a partidului, formata din caractere precum Victor Ponta si Titus Corlatan, arata la fel de ancronice ca vechea generatie, cu trasaturile si caracteristicile unor tineri care s-au nascut batrani.   O a treia generatie este mult mai jalnica decat primele doua, cel putin conducatorul ei – tanarul domn Banicioiu.

Ultimele alegeri sunt dovada  ca lucrurile care nu evolueaza  intr-un sens normal al gandirii si programelor politice devin hibrizi periculosi pentru viata politica a unui stat care se doreste democratic.  Partidul Liberal din Romania a cunoscut zeci de scindari in istoria sa de aproape o suta si ceva de ani, dar continua sa bajbaie pentru a-si gasi un loc in realitatile post-decembriste.  O serie intreaga de lideri neconvingatori au reusit sa impinga partidul la o alianta intre “victime si calai”, ajunsa la un apogeu ridicol, aproape absurd, pe care poate il voi descrie intr-o postare viitoare.

Ultimele alegeri sunt dovada ca in Romania istoria este inca despre personalitati si nu despre colective care gandesc si actioneaza impreuna.  PDL este un partid care inca este total dependent de nucleul singular format de un singur om, Traian Basescu. Din cate se stie, oamenii sunt supusi greselii, si Basescu a gresit cand a capturat sansa unui partid liberal independent (PLD), care putea impreuna cu PD sa-si asigure o majoritate de guvernare, atat de necesara in zilele noastre. Gaullismul este mort pana si in Franta, oamenii nu mai pot deveni partid, nu  in 2009, nici macar in Romania. Politica de cadre a PDL s-a dovedit la fel de deficitara ca si cea a celorlalte partide romanesti. Din nefericire ea a fost si mai stridenta din cauza antagonismului dramatic intre personalitati de o excelenta valenta morala si intelectuala, in contrast  cu o mediocritate apasatoare, inclusiv fiica presedintelui, care indiferent ca este justificat sau nu,  este dovada unei tendinte blamabile in politica de familie practicata de multi ani pe aceste meleaguri.  

In triunghiul bermudelor dintre partide, circula personaje mult mai sumbre decat politicienii partidelor mentionate. Acesti oameni au facut si fac cariera din neputinta partidelor de a-i elimina din viata publica si practica pe fata prostitutia politica in cea mai malefica forma.

Subteranul politicii romanesti, care s-a dezvaluit in ultima perioada a acestei campanii si care aproape a confiscat votul popular prin mijloace terifiante, acei oligarhi rosii  numiti rechini, pirana sau caracatite, trebuie starpiti legal, financiar si public. Acesti troli nu-si au locul intr-o tara care se doreste cu un viitor.

Chiar daca voi pierde o parte din cititorii mei, voi continua aceste analize pe care le consider necesare sanatatii sociale a acestui popor si viitorului acestei tari. Nici un viitor nu poate fi bazat pe minciuni si adevarul intotdeauna elibereaza.