Vremea Mustului

Sunt obosit putin de politica, in special cea promovata de niste prosti vocali care tin cu tot dinadinsul sa se faca de ras. Am hotarat sa fac o pauza  din cauza galagiei cateilor  Chiuaua care au hotarat sa se alature la grupa mare  a grădiniței  ” Plopușor” Bulboaca (vezi superba armonie).

***   

 Nu am sa vorbesc de traditii milenare ale romanilor pierdute in contemporaneitatea nesatisfacatoare, vorbesc de lucrurile mici si frumoase care ne luminau viata zilnica cat de mizera ar fi fost ea.  Un om isi petrece viata luptandu-se cu necazurile si bucurandu-se de micile evenimente care-i lumineaza asteptarile in vremurile care trec spre o varsta in care bucuriile vor fi mai rare.

Despre bunăstare şi fericire – un index

Notă: Acest articol nu este politic. Orice legatură intre sintagmele folosite in acest articol si cele folosite de politicienii români in campaniile electorale este absolut întamplatoare. Articolul nu este nici un indemn la emigrare.

Fericirea este o stare mentala (state of mind), determinata de sentimente care exprima satisfactia, placerea si bucuria pe care le simtim intr-o perioada sau alta a vietii noastre. Lungimea acestei perioade este o variabila, dependenta de sanatatea noastra fizica sau mentala (cauza biologica),  de felul in care analizam si incercam sa ne solutionam problemele (cauza psihologica), de factorul religios care este un factor determinant in etica, morala, a asteptarilor si sperantelor pe care le avem de la viata, si in sfarsit factorul filozofic, prezent in toti, chiar daca majoritatea il denumesc altfel decat filozofia existentei individuale.

Nimic nou, dar mai rău: “Despre presa cu subiectivitate”

Acum doi ani se lansa platforma “Contributors”. Inainte de lansare, Teo Tita, care a fost redactorul acestei platforme m-a rugat sa colaborez. Mi-a placut Tita intotdeauna, desi nu intotdeauna rezonam “ideologic”, am acceptat si am publicat cateva zeci de articole.  Dupa ce am citit articolul din The Economist referitor la presa din Romania am hotarat sa republic pe Politeia primul meu articol publicat pe Contributors, cred ca unul din primele articole publicate de ei.

***

Despre presa cu subiectivitate

Cand am fost rugat sa scriu acest articol, am hotarat sa-l scriu cu atentionarea ca nu va fi in nici un caz  un articol obiectiv. Din fericire nu voi putea scrie niciodata despre presa cu obiectivitate. Iubesc presa, a fost si este parte din viata mea, chiar daca profesia mea este departe de jurnalism sau media. Nu poti fi obiectiv cand vorbesti despre lucruri pe care le iubesti. Fatalitatea ne conduce cateodata la conflicte intre creier si inima, conflicte pe care nu intotdeauna reusim sa le mediem cu inteligenta. Asadar, despre presa in general si despre presa romaneasca in particular.

Dna M. Pivniceru, Ministrul Justiţiei – Fragmente

Aveti un fragment din postarile lui @Cetatean despre Mona Pivniceru. Puteti citi integral postarile pe blog, printr-o cautare foarte simpla. Mentionati numai numele subiectului cautat. 🙂 

***

Mona Pivniceru nu este o femeie saraca – cel putin nu la capitolul bani. In 2007, conform declaratiei de avere, Mona Pivniceru avea « un salariu anual de peste 166.000 lei [1,6 miliarde lei vechi  – n.autorului]  numai de la Curtea de Apel şi de la Tribunalul Iaşi, başca 57.860 lei de la Facultatea de Drept din aceeaşi localitate. Asta înseamnă exact 186,55 milioane lei vechi lunar ». SURSA: Dan Badea.

In 2008, tot conform declaratiei de avere, « salariul judecătoarei  a scăzut la 1,33 miliarde lei (la care s-au mai adăugat, din alte prestări, vreo 200 de milioane lei) ». SURSA  (tot Dan Badea)

România, guvernarea felixoidă şi postulatele lui Cipolla

M-am saturat sa ma cert cu cei “anti” si cei “pentru”. M-am saturat sa citesc avid orice informatie legata de toate literele alfabetului romanesc – CCR, AEP, CSM, IPPJ, BEC, etc., dar in special m-am saturat de Ponta, Antonescu, Felix si toti derbedeii politici . M-am saturat de toti cei care scriu ca PDL a furat mai mult decat PSD si PNL, de parca eu singur i-am adus la guvernare pe pedelisti sau eu i-am tinut niste ani in opozitie pe hienele care guverneaza astazi. Ma deranjeaza ca aproape nu exista cotidian, saptamanal sau lunar, pe lumea asta care inca nu ne-a luat la misto facandu-ne in fel si chip.

Ma exaspereaza ca romanii nu se mai injura pentru ca sunt mitici si ardeleni si nici macar nu isi mai “dau la gioale” fiind moldoveni, munteni, olteni sau transilvaneni, ci au devenit morti-vii, expati cu sau fara drept de vot, sfinti apostoli pentru ca au votat sau tradatori pentru ca nu au votat, de obicei se aplica si viceversa. Ne ciondanim din cauza a doi nebuni, condusi de un criminal cinic, cu  care celebrul “animal politic” nu a reusit sa se inteleaga sau sa se confrunte. Am impresia ca in tara dogarilor la toti le lipseste o doaga.

Nişte idioţi, Antena 3 şi Radio Moscova

Daca nu ar fi fost tragic pentru toti titularii din titlu i-am putea cataloga drept Radio Erevan. Din nefericire, nu este comic de loc, este asa cum am mentionat tragic. Pentru a vedea aceasta tragedie in toata amploarea ei, care in orice tara normala s-ar fi terminat cu catuse si cativa ani buni la mititica, am sa recapitulez cum  Radio Moscova a publicat unul dintre cele mai vitriolice articole din cate s-au vazut de la sfarsitul “Razboiului Rece” .

Fragmentul I. Antonescu la Antena3:Antonescu, către SIE: Imaginea României, distrusă într-o acţiune organizată, coordonată, finanţată.

Fotbalul si tristeţea la români (înca o repriză)

Fara indoiala suntem un popor trist, pesimist si neincrezator in fortele lui. Tristetea care i-a apucat pe o parte din cititorii blogului meu, bineinteles sustinatori ai “dictatorului” ma plaseaza intre o adanca admiratie fata de acesti oameni buni si sentimentul de umor cu care cred ca as dori sa-mi spun eu opinia.  

O discuţie cu un sapient străin

Pentru noi, sau cel putin pentru majoritatea noastra, Romania este tara in care ne-am nascut, reprezinta limba si traditiile noastre, miturile fondatoare, impartasite cu mai multa sau mai putina incredere;  intr-un cuvant, radacinile noastre comune, care ne-au transformat intr-un popor din care facem parte.

Pentru o serie de profesionisti, Romania este un obiect de studiu, individual sau in colectivitate cu alte tari, care au avut un trecut recent comun. Estul Europei sau “fostul lagar comunist” volens-nolens ne includ si pe noi, desi faptic exista multe si mari diferente intre componentele acestei clasificari.

Din primăvară până’n toamnă

La inceputul lui iunie 2010, Basescu le spunea parlamentarilor PDL adunati la Snagov: “Pentru treizeci de mii de clienţi politici, pierdeţi noua milioane de voturi” Basescu spunea lucrurilor pe nume, dar numai le spunea, pentru că nimic nu s-a intamplat cu adevarat. Clientii cu clientii, ei cu ei si noi vom trebui sa ne gandim bine ce sa facem in continuare. Lucrurile nu sunt noi şi nici necunoscute, le semnala Nea Iancu in 1907 intr-un articol mai puţin citit, amintit şi cunoscut. Numele articolului “1907 din primăvară până’n toamnă”.

În 1904, când a primit o mult aşteptată şi disputată moştenire de la mătuşa sa, Ecaterina Cardini din Şcheii Braşovului (cunoscută ca Momuloaia, după porecla Momolo a soţului ei), căreia afacerile imobiliare îi aduseseră mari averi.

Pentru libertatea voastră şi a noastră

Postat de @TDS  (lastnightmusic)

Primul  semn  al  imploziei  comunismului   din  1989 s-a  vazut  in 25 August 1968  la Moscova.  Sa  ne  amintim: sovieticii  au  invadat    Cehoslovacia in  21 August  iar  un  grup de  8  tineri obisnuiti  intre 20 si 40  ani   a  demonstrat  in  Piata Rosie  in  sprijinul  Primaverii de  la Praga.   Pe  manifestele  si banderolele lor  scria:  „Pentru  libertatea voastra  si a  noastra„!

Cei opt erau:  Vladimir  Dremliuga muncitor,   Victor  Feinberg- muncitor  si  student  la  filozofie,  Konstantin Babitki – fizician    la  Academia  de Stiinte, Pavel Litvinov (nepotul lui Maxim Litvinov fostul ministru de externe al lui  Stalin),  Vadim Delauney –  poet,   Larisa  Bogoroz (sotia lui  Iuli  Daniel,  condamnat in 1966),  Natalia  Gorbanevskaia  si  Tatiana Baeva.

Înapoi la comunism: Gulagul și Casa Poporului.

Postat de @DanSu

“Aștia nu reușesc nici să zugrăvească ce a construit taică-meu” – este o vorbă care i se atribuie lui Nicu Ceausescu. O auzi des, mai ales la nostalgicii comunismului, care se uita cu regret la “mărețele” construcții socialiste. Iar actualul palat al parlamentului – fostă “Casa a poporului” este mereu si mereu dat ca exemplu de mareață construcție din acele “marețe” vremuri.

Raţionalizarea eşecului

Moto: “Power tends to corrupt; absolute power corrupts absolutely.” Lord Acton

Ultimele intamplari pe scena politica si sociala, insa mai mult de toate,  experienta noastra neo-republicana ma conduc inca o data la unul din principiile de baza ale conservatorismului modern, “principiul neincrederii fata de structura politica”. Scrie Adrian-Paul Iliescu in  “Conservatorismul anglo-saxon“, All, Bucuresti, 1994, p. 34 :

Directorii

Postat de @DanSu

Pentru mai tinerii domni si doamne, care nu au trait pe deplin acele vremuri.

Romania, (ca de altfel intregul bloc sovietic) nu mai era condusa de comunisti. Comunistii erau acei oameni cam inculti, cam salbatici si salbaticiti, ce aveau putina scoala, dar multe raspunsuri, mai ales pentru cei ce nu puneau intrebari. Pentru cei care puneau intrebari ce nu cadrau cu raspunsurile, existau suficiente gloante si oricand cineva dispus la denunt de dusmani ai poporului, chiar daca sintagma respectiva le era straina de intelesuri. Studiile, gandirea, analiza erau notiuni subversive, care de obicei te duceau in pacatul “intelectualismului”. Putina scoala (sau deloc) era o conditie necesara succesului. De nevoie, se rezolva cu o diploma de 4 clase, luata pe puncte la seral, imediat dupa sedintele de partid, cu profesori foarte intelegatori cu  studentii obositi de atata munca de lamurire contondenta.