Comunicare, comunicatori, politică de comunicare – a doua parte

Vezi prima parte a articolului. Aparitia calculatoarelor, retelelor de comunicatie prin internet au reusit sa inchida un ciclu in istoria civilizatiei umane. Am inceput sa comunicam si sa ne si sa creem o memorie culturala prin abstractizarea limbilor, inventand scrisul si sa ne folosim de tablitele de lut pentru a creea o “memorie minerala”, am continuat asa aproape un mileniu; apoi, incet, am inceput sa creem o “memorie vegetala”, de la papirus si pana la hartie, care astazi incepe treptat  sa dispara. Pana la urma ciclul s-a inchis cand omenirea  s-a intors la memoria minerala, care ne permite astazi nu numai sa pastram cam tot ce s-a scris in trecut, ci sa si generam zilnic milioane de noi piese de informatie pe care le difuzam prin relelele de comunicare electronica. Mica explicatie nu-mi apartine, ea apartine celebrului autor italian Umberto Eco, care a expus-o intr-unul dintre cele mai interesante eseuri ale contemporaneitatii noastre (puteti citi cateva lucruri despre asta,  aici).

Majoritatea noastra am fi foarte uimiti sa vedem cat de putin s-a schimbat esenta corespondentei publice (institutionala) si private in ultimele 23 de secole ale societatii umane. Cand spun 23 de secole ma refer la ceea ce cunoastem noi, pentru ca s-ar putea ca perioada ar putea fi mai lunga. Daca citesti documentele gasite la Amarna, in Egipt ( scrise intr-un interval de 70 de ani intre 1380 – 1321 i.Hr) vei descoperi cu stupoare cat de putin a evoluat mentalul uman (despre arhiva de la Amarna, puteti citi aici si aici). Anvelopa mesajelor este diferita, formularile sunt diferite si binenteles ca stilul difera, dar continutul mesajelor ramane actual;  pana la urma majoritatea mesajelor de natura diplomatica  contine eforturile diversilor de a altera sau a consolida un “adevar subiectiv” al destinatarului sau destinatarilor si in prima parte a articolului, am mentionat:

Comunicare, comunicatori, politică de comunicare – prima parte

Nu sunt un profesionist al comunicarii, sunt insa un consumator si un furnizor al unor elemente care pot fi considerate parti ale unui mod de a comunica. Intr-un eseu  pe care l-am numit “Lumea in care traim” si pe care l-am publicat fragmentar in mai toate blogurile mele (fiecare cu specificul lui) am descris cateva probleme pe care un profesionist ( sa zicem un istoric) al viitorului  le-ar putea avea cu perioada in care traim. Scriam:

Periodizarea istoriei este o chestiune didactica, de multe ori incorecta si in majoritatea cazurilor dezbatuta mai mult decat faptele in sine. Felul nostru de a pune toate lucrurile in “sertarasele” mintii este aproape un impuls biologic. Problema este ca fiecare cultura isi are felul sau de a aranja altfel sertarele memoriei si de aici discrepantele majore in felul cum  ne folosim de aceasta memorie istorica.

Studii la Oxford sau la Sorbona? Scump, scump, la Bioterra era mai ieftin !

Redactat de @Cetatean

Motto:  „Sistemul universitar românesc este foarte slab şi eu nu pun nici un preţ pe el. Nu am o argumentaţie mult prea solidă pentru alegerea făcută. Bioterra îmi era la îndemână” (Robert Negoita, PSD, ala cu minorele).

 Ca sistemul universitar romanesc e foarte slab, asta o poate spune doar cineva care a invatat intr-un sistem universitar din Europa sau din SUA (sau, de ce nu, chiar Asia). Insa venita din partea unui politician care avea drept singura preocupare cum sa dezbrace cateva fete de liceu, acuzatia la adresa sistemului universitar romanesc e nedreapta si trebuie sa iau atitudine.

 NU. Sistemul universitar romanesc nu e foarte slab. El e cel mai bun sistem universitar din lume. Si cum sa nu fie, cand un individ prins copiind in teza de doctorat pana si greselile din diverse carti ajunge Prim-Ministru?  Nicaieri in lume o teza rasuflata si banala (Dumnezeule, fituica aceea despre Curtea Penala Internationala scrisa de Ponta Victor-Viorel intr-un limbaj de clasa a X-a e teza de doctorat in Drept?!) nu deschide o cariera politica mai fulguranta ca in Romania.

Viaţa la PET – politică cu “natură moartă”

Acest articol nu se refera direct la stilul cunoscut in artele plastice sub numele de “natura moarta”, ci la impresia puternica pe care o produce observatorului politic onest, atat cat poate fi onestitatea legata de politica, peisajul politic autohton. Pentru a incerca totusi o legatura  trebuie sa amintesc cititorului ca “natura moarta”, ca si celelalte genuri de pictura, se obisnuia sa se vanda in piata. “Da-mi si mie un Rembrandt, da, da, si un Rubens! Ah, mi-a mai ramas niste maruntis! Tine aici si vezi daca imi ajunge si de un de Heem.” Astfel, artistul putea alege dupa bunul sau plac subiectul si compozitia. Cu putin noroc, dadea la targ peste un burghez de prima generatie imbogatit pe mare sau din bulbi de lalele caruia pictura sa ii faca cu ochiul. Nu-mi fac iluzia ca viitorul apropiat lucrurile vor sta altfel si ca vom avea imediat o clasa politica mai buna. Mai toti sunt la fel. Daca totusi exista calitate, ea este pentru export, surghiuniti la Bruxelles.

Ticăloşii de ieri, azi şi probabil de mâine!

Subiectul nu ar trebuie sa fie o noutate pentru cititorul informat al Romaniei contemporane. Romania se afla intr-o criza cronica de conducere de foarte multi ani. Generatia a doua de lideri politici de dupa revolutie a esuat si a treia nici macar nu are sansa de a se ridica. Simplu, nu are nici aripi si orizontul lor este la nivelul nasului propriu. Romania post-decembrista nu a reusit sa genereze conditiile de crestere si educatie ale unei generatii de conducatori adevarati.

Pensionaţi-l pe Albert!

Probabil ca daca, teoretic vorbind, Albert Einstein ar fi fost profesor la catedra de fizica a Universitatii din Bucuresti (nu la Princeton) si trecut fiind de varsta pensionarii legale conform “legii anti-dinozaurilor” adoptata de guvernul Boc, ar fi avut o problema. Cine stie, poate ca si marele Albert ar fi asteptat postasul in zilele cand aduce pensiile mizerabile, asta bineinteles daca ar fi trait in Romania si nu ar fi fost unul din primitorii “pensiilor speciale”. Norocul lui a fost ca pe Albert Einstein nimeni nu a dorit sa-l pensioneze niciodata.  Nu au fost legi aplicate stupid in America acelui timp si nici la Institute for Advanced Study. In Princeton, New Jersey nu a existat nici sindicat, CA si nici niste politruci idioti.

Nu l-am avut pe Einstein, dar avem o gramada de politruci idioti. Doua evenimente m-au facut sa abordez aceasta tema, ambele legate de doi intelectuali pe care ii citesc de mult timp si pe care ii apreciez pentru ceea ce scriu,  ceea ce gandesc si poate cel mai mult felul in care se exprima.

Prima persoana despre care vreau sa discut, este Profesorul Lucian Boia, care impreuna cu Neagu Djuvara sunt istoricii mei preferati, bineinteles din cauza unor criterii complet diferite.   Citez din articolul publicat in Dilema Veche si semnat de Cioroianu (Jos cu Boia! Trăiască reforma!) :

Cu vacile la abator

Probabil ca inca o vaca sacra va fi sacrificata in urmatoarele zile, cea a educatiei romanesti. Nici ca nu se putea altfel. Un sistem total lipsit de performanta, complet politizat, intr-o “reforma” continua de douazeci de ani si bazat pe retributii  din afara sistemului formal- acele vesnice meditatii fara de care nimeni sau aproape nimeni nu poate avea “succes la invatatura” – a fost dovedit cu date.

Nu mai are importanta daca vor zbiera ca Funeriu este incompetent, el a castigat partida chiar daca maine va fi concediat. Nu Funeriu a construit sistemul, el a fost “construit” in acei douazeci de ani de “andronesti” dupa chipul si asemanarea celui sarac si cinstit. Funeriu a indreptat oglinda ca sa putem vedea cu totii – elevi, parinti si profesori care sunt  adevaratele performante ale sistemului educational romanesc.

Povestea unui “Parteneriat pentru România”

Trecutul recent: Guvernul Emil Boc-1 a fost cel care a guvernat România din 22 decembrie 2008 până în 23 decembrie 2009 sub titulatura “Parteneriat pentru Romania”. Dupa destramarea lui scriam:

Dreptul la Istorie: Herculane

 Astazi revin dupa o scurta conversatie cu un tanar academic din Cluj, dl Mihai Cucerzan, care mi-a atras atentia asupra canibalizarii pirateresti a uneia dintre cele mai frumoase perle istorice ale Romaniei. Băile Herculane si imprejurimile ei sunt vechi de cand lumea. Băile Herculane (Aqua Herculis) este una dintre cele mai vechi localitati in care a existat prezenta umana (continua) pe teritoriul Romaniei, incepand cu paleoliticul superior (cam 10 000 î.Hr.) si pana in zilele noastre.

Frumoşii plagiatori ai Germaniei!

Nu am sa inteleg niciodata de ce frumosii si bogatii, in plin succes ale carierelor lor, au nevoie de o amarata diploma de doctorat si de ce ar face frumosii si sus-pusii respectivi niste magarii demne de al nostru mioritic Nicu Mischie.

Povestea stralucitorilor plagiatori sta cam asa:

Agenda: Proprietatea intelectuală

Astăzi celebrăm Ziua Mondială a Proprietăţii Intelectuale, care este celebrată din anul 2001. Acest eveniment a fost instituit de Organizaţia Mondială a Proprietăţii Intelectuale. Ziua de 26 aprilie a fost aleasă în legătură cu un alt eveniment din acest aspect social: în anul 1970, la această dată, intra în vigoare Convenţia internaţională asupra Proprietăţii Intelectuale. În fiecare an, acest eveniment este însoţit şi de un mesaj. In anul 2011 mesajul este “Designing the Future” adica “Desenăm Viitorul”. Anul trecut mesajul a fost “Innovation – Linking the World” si am vazut cu porisosinta implementarea lozincii cu ajutorul dronele inovative “strîns legate” de tintele civile, distruse in mod inovativ cu  “friendly fire”.

Organizaţia Mondială a Proprietăţii Intelectuale (conform denumirii originale din engleză, The World Intellectual Property Organization sau WIPO) este una din agenţiile specializate ale Naţiunilor Unite. WIPO a fost creată în 1967 su scopul declarat de a încuraja activitatea creatoare şi promovarea proprietăţii intelectuale oriunde în lume.

O istorie de plumb – Codicele Iordanian

Deoarece presa a publicat o sumedenie de bazaconii, legate de subiectul din titlu, am hotarat sa fac putina ordine in prostioarele scrise de presarii de rand si sa aduc la cunostinta celor care nu citesc blogurile mele de specialitate cateva fapte legate de publicatiile sensationaliste legate de acest subiect

Despre corectitudinea politică şi dreptul la opinie

Moto: Civilizatiile nu sunt masacrate, ele se sinucid. Arnold Toynbee

Nu urasc pe nimeni. Pur si simplu nu am suficienta emotionalitate pentru a uri pe cineva. Am simpatii si antipatii,  este maximul mental la care pot ajunge. Fac tot posibilul sa-mi promovez simpatiile si sa ma departez de antipatii. As zice ca sunt destul de rational. Antipatiile mele nu au si nu au avut niciodata caracter general. Nu social, politic,  nu pe baza culoareii pielii, apartenentei religioase (sau lipsa ei) si in nici un caz din cauza lipsei de compatibilitate intelectuala.