Politeía

Quis custodiet ipsos custodes?

Revista presei – 14 aprilie

Legea amnistiei se întoarce Parlamentarii PSD plănuiesc să reintroducă pe ordinea de zi a Camerei Deputaţilor legea amnistiei şi graţierii, după tentativa eşuată din „marţea neagră” a anului trecut. PSD nu a renunţat la proiectul de lege privind amnistia şi graţierea, iniţiat de Mădălin Voicu şi de Nicolae Păun. Deputaţii social-democraţi se pregătesc să reintroducă pe ordinea de zi a Camerei Deputaţilor din această săptămână legea care le-ar reda libertatea infractorilor cu pedepse mai mici de 7 ani şi, în plus, i-ar lăsa şi cu cazierul curat, ne-au declarat surse parlamentare. Aleşii PSD vor să pună în practică scenariul de la sfârşitul anului 2013, din săptămâna premergătoare vacanţei parlamentare de Crăciun. Atunci, în „marţea neagră“, deputaţii au furişat proiectul pe ordinea de zi şi l-au scos numai la presiunea opiniei publice. Acum, în Săptămâna Mare, când toată lumea se pregăteşte de vacanţa pascală, deputaţii vor să-şi ducă opera la bun sfârşit. I-am întrebat pe aleşii PSD ce au de gând.

Cititi si comentati Revista Presei pe portalul PoliteiaWorld

Written by Theophyle

14/04/2014 la 7:13 am

Postat in 2014, PoliteiaWorld

11 Răspunsuri

Subscribe to comments with RSS.

  1. salut pe toata lumea!
    Situl pricipal Politeia.org.ro a fost dezafectat – incercam sa revenim cat mai curand. Sper ca vom reusi. In caz ca nu vom reusi, continuam postarille aici pe Politeia Veche!

    Theophyle

    14/04/2014 at 10:04 am

    • Buna dimineata,
      bine ca ai scris despre ce e vorba. Credeam ca la mine e defectiunea. Sper ca nu „au lucrat” unii binevoitori!

      Cedric

      14/04/2014 at 10:16 am

      • salut cedric,
        nu stim inca, moldo cerceteaza. Sper sa remediem rapid!

        Theophyle

        14/04/2014 at 10:21 am

  2. Si eu imi faceam probleme!
    Aveti nevoie de ajutor?

    om normal

    14/04/2014 at 10:20 am

    • multumesc mult,
      se lucreaza deja – sper sa-i dam de capat cat se poate de repede. Asta este si motivul pentru care pastrez acest blog -backup🙂

      Theophyle

      14/04/2014 at 10:23 am

      • hai ca sunteti rari si trebuie sa va protejam,cum putem. Daca aveti nevoie de ceva, orice, dati-mi un mail.
        cu respect, un om normal

        om normal

        14/04/2014 at 11:43 am

  3. salut
    la mine apare eroare 403 ( in caz ca-l ajuta pe moldo) .
    poate e util si asta : http://www.quicksprout.com/

    zigzag

    14/04/2014 at 11:46 am

    • cred ca la toti apare 403, adica „you are not welcome anymore!”

      om normal

      14/04/2014 at 11:48 am

  4. S-A REZOLVAT!

    Theophyle

    14/04/2014 at 12:38 pm


Comentariile sunt închise.