Politeía

Quis custodiet ipsos custodes?

Revista Presei – 11 noiembrie

Ţinta PSD: să conducă România în următorii 10 ani. Consiliul Naţional al PSD a decis ca la alegerile europarlamentare de anul viitor partidul să meargă singur. Reuniunea a constituit şi un bun prilej de a arăta liberalilor că sunt tot mai numeroase vocile ce vor ca la Palatul Cotroceni să fie, pentru următorii 10 ani, un social-democrat. Convocat pentru a fi prezentate obiectivele şi liniile de acţiune ale social-democraţilor în 2014, Consiliul Naţional al PSD de la sfârşitul săptămânii trecute s-a remarcat în special prin delimitarea de partenerii de guvernare, liberalii. Nu doar cănumele lui Crin Antonescu nu a fost asociat vreun moment cu postura de prezidenţiabil al USL, dar mai toţi vorbitorii au trimis săgeţi otrăvite în direcţia acestuia. „PSD va fi câştigătorul anului 2014“ a fost laitmotivul Consiliul Naţional, refren pe care unii lideri social-democraţi l-au fredonat şi la reuniunea Ligii aleşilor locali ai PSD.

Cititi si comentati Revista Presei pe portalul PoliteiaWorld

Written by Theophyle

11/11/2013 la 8:04 am

Postat in 2013, PoliteiaWorld