Politeía

Quis custodiet ipsos custodes?

Revista Presei – 25 octombrie

 Convorbire telefonică între Traian Băsescu şi vicepreşedintele Statelor Unite despre problemele privind securitatea internaţională, relaţiile diplomatice şi investiţiile economice. Preşedintele României, Traian Băsescu, şi vicepreşedintele Statelor Unite ale Americii, Joseph Biden, au avut în cursul serii de joi o convorbire telefonică, desfăşurată la cererea vicepreşedintelui SUA, potrivit comunicatului de presă remis de Administraţia Prezidenţială. În cadrul convorbirii principalele subiecţii de discuţie au fost legate proiectele politice şi militare care privesc securitatea internaţională, baza de la Deveselu jucând un rol important. “Domnul vicepreşedinte Joseph Biden şi-a exprimat recunoştinţa faţă de preşedintele României, domnul Traian Băsescu, pentru modul în care ţara noastră se implică în proiectele politice şi militare care privesc securitatea internaţională, precum şi pentru participarea trupelor româneşti în misiunile militare din Afganistan. Totodată, domnia sa a salutat, de asemenea, în numele Statelor Unite ale Americii, începerea lucrărilor la situl pentru amplasarea sistemului antirachetă de la Baza din Deveselu, o componentă a securităţii şi a structurii de apărare a NATO”, potrivit Administraţiei Prezidenţiale.

Cititi si comentati Revista Presei pe portalul PoliteiaWorld

Anunțuri

Written by Theophyle

25/10/2013 la 8:40 am

Publicat în 2013, PoliteiaWorld