Politeía

Quis custodiet ipsos custodes?

Revista Presei – 1 octombrie

Troc de milioane de euro pentru regionalizare. Preşedinţii Consiliilor Judeţene ar urma să primească o serie de servicii deconcentrate de la ministere şi agenţii, cu condiţia să sprijine regionalizarea exact aşa cum a fost gândită de vicepremierul Liviu Dragnea. Baronii locali, cum sunt denumiţi şefii Consililor Judeţene, care aveau până acum doar influenţă, vor deveni adevăraţi stăpâni, dacă se va aproba un proiect de ordonanţă de urgenţă pus pe hârtie de specialiştii de la Ministerul Dezvoltării Regionale, condus de Liviu Dragnea. După mai multe luni de negocieri, recent, în teritoriu s-a trimis draftul actului normativ, care prevede că preşedinţii Consiliilor Judeţene vor numi şefii peste direcţiile locale care aparţin în prezent de ministere. Practic, cel care conduce judeţul va stabili cine va fi directorul Oficiului Judeţean de Agricultură, al Agenţiei Judeţene de Ocupare a Forţei de Muncă sau al Agenţiei de Plăţi şi Inspecţie Socială. În acest fel, mai-marii judeţului vor primi în subordine instituţii care gestionează milioane de euro anual. În schimb, şefii din teritoriu s-au angajat că vor susţine regionalizarea gestionată de Dragnea, care, la nivel central, a cam rămas fără sprijin.

Comentati Revista Presei pe portalul PoliteiaWorld

 

Anunțuri

Written by Theophyle

01/10/2013 la 7:30 am

Publicat în 2013, PoliteiaWorld