Politeía

Quis custodiet ipsos custodes?

Revista Presei – 30 ianuarie

[…] Ce a făcut Ponta cu „Lista lui Barroso.“ Comisia Europeană publică azi raportul privind justiţia din România, în care un loc central îl ocupă cele 11 obiective ce trebuiau îndeplinite ca urmare a crizei politice de astă-vară. Patru au fost îndeplinite total, două parţial şi cinci nu au fost îndeplinite. Pe 12 iulie 2012, preşedintele Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso, i-a înmânat premierului Victor Ponta o listă cu 11 probleme ce trebuiau rezolvate de către Executiv, ca urmare a gravei crize constituţioanale declanşate de noua majoritate parlamentară prin modul în care a încercat suspendarea preşedintelui Băsescu. Cele 11 obiective, cunoscute sub numele de „Lista lui Barroso“, au şi fost incluse în raportul Mecanismului de Cooperare şi Verificare, publicat pe 18 iulie, în plină criză politică. Comisia Europeană a decis tot atunci ca urmatorul raport să nu fie elaborat în vara anului 2013, ca de obicei, ci în decembrie 2012, insistând pe urgenţa îndeplinirii celor 11 obiective. Până la urmă, raportul va fi publicat astăzi. Ieri, Guvernul a emis, preventiv, un comunicat în care susţine, punct cu punct, că au fost îndeplinite toate cele 11 obiective. […]

Cititi si comentati Revista Presei pe portalul PoliteiaWorld

Anunțuri

Written by Theophyle

30/01/2013 la 7:55 am

Publicat în 2013, PoliteiaWorld