Politeía

Quis custodiet ipsos custodes?

Revista Presei – 21 decembrie

Legea Educaţiei Naţionale, modificată pe furiş în ultima şedinţă a Guvernului Ponta 1 în favoarea rectozaurilor. In ultima şedinţă a Guvernului Victor Ponta 1, de marţi, Executivul a aprobat o ordonanţă de urgenţă care modifică radical Legea Educaţiei Naţionale aşa cum a fost gândită de fostul ministru Daniel Funeriu şi restaurează vechiul sistem, în care rectorii pot fi şi parlamentari, şi pensionari. O ordonanţă de urgenţă aprobată marţi, în ultima şedinţă a Guvernului Victor Ponta 1, iniţiată de ministrul Ecaterina Andronescu pe ultima sută de metri a mandatului său, modifică fundamental Legea Educaţiei Naţionale (LEN), intrată în vigoare în 2011, sub coordonarea lui Daniel Funeriu. Principalele modificări aduse de ordonanţa de urgenţă publicată în Monitorul Oficial din 19 decembrie 2012 marchează practic revenirea la sistemul de învăţământ anterior, în care rectorii universităţilor pot ocupa şi funcţii ca cea de parlamentar şi de demnitate publică, cu excepţia membrilor Executivului şi a secretarilor de stat, fără a risca să intre în incompatibilitate.

Cititi si comentati Revista Presei pe portalul PoliteiaWorld

Written by Theophyle

21/12/2012 la 8:21 am

Publicat în 2012, PoliteiaWorld