Politeía

Quis custodiet ipsos custodes?

Archive for decembrie 12th, 2012

Revista Presei 12 decembrie

Antena 3 s-a impus: UDMR nu va fi primită la guvernare. Premierul Victor Ponta a renunțat la idee, după ce a fost pus la zid de televiziunea lui Dan Voiculescu Președintele UDMR, Kelemen Hunor, a fost lăsat cu ochii în soare de liderii USL. Liderii USL par să fi încheiat un armistiţiu în conflictul generat de cooptarea la guvernare a maghiarilor. De altfel, principalul artizan al acestei combinaţii politice, preşedintele PSD, Victor Ponta, invitat la emisiunea „Sinteza Zilei”, a dat înapoi în faţa presiunii violente venite de la angajaţii Antenei 3. Gâdea dă lecţii – „Am o problemă: nu cu maghiarii, ci cu UDMR, care, ascultând, de exemplu, ceea ce s-a întâmplat cândva la referendum, ordinul lui Orban de la Budapesta, nu au participat la referendumul din vară, au participat la tăieri de salarii, au participat la tăieri de pensii şi au cauţionat intern şi extern tot răul pe care l-a făcut regimul Traian Băsescu”, a fost discursul pe care moderatorul Antenei 3, Mihai Gâdea, i l-a ţinut premierului Ponta. Acesta s-a adaptat mediului ostil din studioul televiziunii lui Dan Voiculescu şi a minimalizat oferta făcută liderilor comunităţii maghiare. „Nu am luat o decizie, nu este deloc decis, şi asta se va întâmpla numai dacă decid partidele noastre să avem vreo colaborare sau nu cu UDMR”, a spus Ponta.

Cititi si comentati Revista Presei pe portalul PoliteiaWorld

Written by Theophyle

12/12/2012 at 8:23 am

Publicat în 2012, PoliteiaWorld