Revista Presei – 5 Noiembrie
Bună dimineata intr-o zi de luni. Luni, în vestul, centrul şi nordul ţării înnorările se vor accentua treptat, vântul se va intensifica şi temporar va ploua. Pe arii restrânse cantităţile de apă vor depăşi 15-20 l/mp. În restul teritoriului, cerul va fi variabil, cu înnorări şi local ploi în cursul nopţii, informează Admnistraţia Naţională de Meteorologie. emperatura aerului, mai ridicată decât în mod normal la această dată, va avea maxime cuprinse între 16 şi 23 de grade şi minime între 5 şi 15 grade. Dimineaţa şi noaptea, în zonele joase din sud şi sud-est se va semnala ceaţă, posibil asociată cu burniţă.
În Bucureşti, cerul va fi variabil, cu înnorări spre sfârşitul nopţii. Vântul va sufla slab până la moderat. Temperatura aerului, mai ridicată decât în mod normal la această dată, va avea o maximă în jur de 20 de grade şi o minimă de 11-13 grade. Dimineaţa vor fi condiţii de ceaţă.
Curs valutar BNR valabil azi: 1 EURO = 4. 5236 RON; 1 USD = 3. 5120 RON; 1 EURO = 1. 2880 USD; Francul elvetian 3. 7486 RON. Gramul de aur 192.8155 RON.
Buna dimineata!
Yes!!!! Azi m-am trezit primul 🙂
ribelalu
05/11/2012 at 9:31 am
Salut, nu cred 😆 Toata lumea este aici: http://politeia.org.ro/stiri-revista-presei/revista-presei-5-noiembrie-cu-ard-la-cardiolog/685/
Theophyle
05/11/2012 at 9:33 am
Crezi ca toti il plagiem pe Antonescu?
Barengott
05/11/2012 at 10:26 am
Barengott salut, noi suntem aici http://politeia.org.ro/stiri-revista-presei/revista-presei-5-noiembrie-cu-ard-la-cardiolog/685/
Theophyle
05/11/2012 at 10:30 am
Stiu. Eu i-am raspuns lui ribelalu
Barengott
05/11/2012 at 11:10 am
Buna ziua tuturor 🙂
Saptamana frumoasa si fructuoasa!
ria
05/11/2012 at 10:48 am
Salut si saptamana frumasa si tie 🙂
noi suntem aici: http://politeia.org.ro/stiri-revista-presei/revista-presei-5-noiembrie-cu-ard-la-cardiolog/685/
Theophyle
05/11/2012 at 10:50 am
Multumesc, v-am dibuit deja.
ria
05/11/2012 at 10:56 am