Politeía

Quis custodiet ipsos custodes?

Sfârşit de săptămână: 20 Octombrie / stenograme la vârf şi decapitari politice la poale

Bună dimineata intr-o zi de sâmbata, sfârsit de săptămâna. Sâmbătă, vremea va fi în general frumoasă şi mai caldă decât în mod normal pentru acestă perioadă, mai ales în regiunile intracarpatice. Cerul va fi variabil la senin, cu unele înnorări şi ploi izolate în sud-estul teritoriului. Vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificări trecătoare în Dobrogea şi Banat. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 15 grade în depresiuni şi 26 de grade în vestul ţării, iar cele minime între -2 grade în estul Transilvaniei şi 15 grade pe litoral. Dimineaţa şi noaptea, izolat în zonele joase se va semnala ceaţă.

La Bucureşti: Cerul va fi variabil, iar vântul va sufla slab şi moderat. Temperatura maximă, în scădere uşoară faţă de ziua precedentă, va fi de 19…20 de grade, iar cea minimă de 7…9 grade. Spre dimineaţă vor fi condiţii de ceaţă.

Curs valutar BNR valabil azi: 1 EURO = 4. 5809   RON; 1 USD = 3. 5097    RON; 1 EURO = 1. 3052  USD; Francul elvetian 3. 7885 RON. Gramul de aur 195.4793 RON. Evolutia saptamanala o puteti citi aici.

Sterling vinde o parte dintr-un perimetru petrolifer din Marea Neagră către Petrom şi Exxon. Compania Sterling Resources a semnat un acord cu ExxonMobil Exploration and Production Romania şi OMV Petrom pentru vânzarea unui segment al perimetrului petrolifer 15 Midia din Marea Neagră, la un preţ între 29,5 milioane dolari şi 79 milioane dolari, în funcţie de îndeplinirea unor condiţii. Porţiunea de perimetru are o suprafaţă de 125.000 de acri (46.539 ha), sau 11% din suprafaţa totală a concesiunii Midia şi Pelican, se arată într-un comunicat al companiei canadiene. Porţiunea de perimetru vizată de tranzacţie se învecinează cu blocul Neptun al Exxon şi OMV Petrom. Sterling deţine 65% din consorţiul care operează blocul 15 Midia. Partenerul Sterling în consorţiu, Petro Ventures Europe BV, cu o participaţie de 20%, ia parte de asemenea la tranzacţia cu Exxon şi OMV Petrom. Sterling va primi de la Exxon şi OMV Petrom 29,5 milioane de dolari la finalizarea tranzacţiei, încă 29,5 milioane de dolari la îndeplinirea unor condiţii legate de o descoperire de hidrocarburi în porţiunea de perimetru tranzacţionată şi o altă sumă, de 19,5 milioane de dolari, la începerea producţiei comerciale. Finalizarea acordului depinde de aprobări din partea autorităţilor. Pe lângă perimetrele din Marea Neagră, Sterling are operaţiuni în Marea Britanie, Olanda şi Franţa. Adevarul

Stenograma unei discuţii Băsescu-Blejnar. Preşedinţie: Discuţiile au vizat datoriile Rompetrol. Colectarea creanţelor este temă în CSAT. Traian Băsescu a fost interceptat, în septembrie 2010, în timp ce primea informări de la Sorin Blejnar, discuţia aflându-se în dosarul în care fostul şef al ANAF a fost trimis în judecată de procurorii DIICOT pentru favorizarea infractorului, susţine money.ro, care prezintă o stenogramă. Potrivit Preşedinţiei, discuţiile dintre preşedintele Traian Băsescu şi fostul şef al ANAF au vizat recuperarea datoriilor către stat ale companiei Rompetrol, în contextul în care combaterea evaziunii fiscale şi colectarea creanţelor la bugetul de stat au făcut obiectul unei hotărâri CSAT din 28 iunie 2010. Site-ul citat publică stenograma unei discuţii între două persoane identificate cu iniţialele S.B. şi T. B., despre care susţine că ar fi fostul şef al ANAF, Sorin Blejnar, şi preşedintele Traian Băsescu.  Nu exista o confirmare oficială că stenograma ar fi din dosarul „Motorina”. Ministerul Public şi autorităţile judiciare din Braşov nu au dorit să comenteze în vreun fel asupra stenogramei care, potrivit sursei citate, ar fi din dosarul DIICOT Braşov. Medifax.

Epurare în stil stalinist în PNL. Crin Antonescu a decapitat filiala PNL sector 1, unde se constituia un grup de resiztenţă împotriva sa. În schimb, l-a primit cu braţele deschise pe Becali în partid.  Mulțimea tăcută din PNL tolerează derapajele lui Crin Antonescu. Crin Antonescu a dat ieri o lovitură grupării liberale adăpostite la sectorul 1, unde începea să se contureze un grup de rezistenţă împotriva sa, în jurul lui Călin Popescu Tăriceanu. Conducerea filialei, în frunte cu preşedintele Vlad Moisescu, un apropiat al primarului sectorului 1, Andrei Chiliman, a fost dizolvată. Cum nu putea să spună direct că nu tolerează criticile pe linie de partid, liderul liberal i-a acuzat pe aceştia de colaborare cu Traian Băsescu. Antonescu i-a acuzat deschis de trădare atât pe Moisescu, cât şi pe primarul sectorului 1, Andrei Chiliman, demis din fruntea PNL Bucureşti în luna aprilie printr-o procedură asemănătoare. Surse liberale spun că, în şedinţă, Antonescu ar fi invocat rezultatele slabe pe care le-ar fi obţinut la referendum organizaţia PNL sector 1. Numai că, de fapt, PNL sector 1 a avut cea mai bună prezenţă pe Bucureşti, cu 42,12%. „Este sub media naţională”, a explicat preşedintele PNL, omiţând că, atunci, şi PNL sector 6, condus de apropiatul său Rareş Mănescu, este sub aceeaşi medie naţională. Integral in Evz.

Premierul îşi face propriul consliliu în care să se stabilească poziţia României în Consliului European din noiembrie, excluzând reprezentanţii preşedinţiei. Guvernul a decis constituirea unui consiliu care să stabilească poziţia României în negocierile din UE privind bugetul 2014-2020, structură condusă de primul-ministru, dar în care nu sunt incluşi membri ai Preşedinţiei, reprezentanţii altor instituţii putând participa doar dacă sunt special invitaţi.  Consiliul va fi format din primul-ministru, toţi miniştrii cu excepţia celui al Apărării, precum şi preşedinţii Comisiei Naţionale de Prognoză şi Institutului Naţional de Statistică, conform unei hotărâri aprobate recent de Guvern. „În funcţie de necesitatea colaborării cu alte autorităţi sau instituţii publice şi cu mediul academic, coordonatorul grupului de lucru tehnic poate solicita participarea acestora, în calitate de invitaţi, la activităţile grupului de lucru tehnic. În cazul în care contribuţia unei autorităţi sau instituţii publice este relevantă şi necesară, coordonatorul grupului de lucru tehnic poate solicita respectivei autorităţi sau instituţii publice desemnarea unui reprezentant în cadrul grupului de lucru tehnic”, se arată în actul normativ. Consiliul are ca atribuţii analizarea propunerilor formulate în plan naţional şi european, actualizarea constantă a priorităţilor României şi a poziţiei naţionale în vederea finalizării negocierilor pentru bugetul 2014-2020 şi consultarea cu alte state membre inclusiv prin participarea la „reuniuni formale sau informale” pe această temă organizate în România „sau în străinătate”, astfel încât să fie formulată o „poziţie unică şi coerentă” în discuţiile cu alte state membre, în afara sau în cadrul negocierilor UE.Obiectivul Consiliului este stabilirea mandatului la nivelul Consiliului afacerilor generale privind negocierea şi formularea poziţiei României în contextul finalizării negocierilor legate de Cadrul Financiar Multianual şi cu privire la negocierea sumelor ce vor fi alocate în viitorul exercitţu bugetar al Uniunii Europene 2014-2020.Integral in Gandul

Procurorul George Bălan, propus pentru excluderea din magistratură dupa doua suspendari pentru coruptie. Inspectia Judiciara a finalizat anchetarea procurorului George Balan ,  membru  suspendat al Consiliului Superior al Magistraturii, acuzat de DNA de fapte de coruptie, si a propus excluderea acestuia dinn magistratura, spun surse judiciare. De asemenea, George Balan a fost suspendat vineri de catre  CSM si din calitatea de procuror. Este a doua suspendare exercitata de CSM impotriva lui Balan , dupa ce , in luna iulie anul acesta, procurorul  a fost acuzat de fapte de coruptie, alaturi de procurorul Marcel Sampetru ( consilier CSM) , de judecatoarea de la Inalta Curte Georgeta Barbalata si de seful serviciului secret al Internelor-filiala Ilfov- Mihai Vlad. Prima data, Balan a fost suspendat din calitatea de membru CSM. De asemenea, si ceilalrti acuzati din dosdar au fost suspendati din functii, iar procurorul Sampetru si-a dat demisia din magistratura. A doua suspendare, de azi, a lui George Balan , a fost argumentata de  o noua infractiune de coruptie retinuta in sarcina sa si anume asocierea in vederea savarsirii de infractiunii.  Odata cu aceasta noua infractiune retinuta, George Balan devine inculpat (din invinuit) deoarece procurorii au pus in miscare si actiunea penala, act administrativ care premerge trimiterea in judecata. De asemenea, tot acum Inspectia Judiciara si-a terminat ancheta si a intocmit o nota prin care propune excluderea din magistratura a lui George Balan. Acuzatul poate depune obiectii ce vor fi analizate de membrii CSM, spun surse judiciare. Integral in Romania Libera

Înapoi la „profesionale“.Multe universităţi americane au înfiinţat cursuri prin care studenţii sunt pregătiţi pentru meserii; şi în România, şcolile profesionale au fost reînfiinţate din toamnă. Educaţia poate reprezenta pentru oricine o şansă de a trăi decent chiar şi într-o perioadă de criză economică profundă, sugerează un articol publicat recent de ziarul „The Washington Post”. Multe dintre slujbele care au contribuit la raportul favorabil preşedintelui Obama privind scăderea şomajului au fost ocupate de oameni care au avut curajul s-o ia de la capăt şi să înveţe o meserie nouă, chiar dacă aceasta nu are nicio legătură cu fosta lor carieră. Aceasta este şi povestea pe care o spune Mike Rose, un apreciat profesor de ştiinţe sociale al UCLA (University of California, Los Angeles). El pledează pentru un nou rol al învăţământului superior în viaţa socială şi politică a ţării şi dă ca exemplu cursurile de scurtă durată demarate de numeroase universităţi americane, care dau o nouă şansă la viaţă decentă celor care nu-şi mai găsesc locul în actuala piaţă a muncii din SUA. Integral in Adevarul.

Barroso e supărat că Guvernul Ponta nu ia măsuri de stopare a fraudelor cu fonduri europene. Şeful Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso, i-a trimis o scrisoare dură premierului Victor Ponta, în care îi reproşează că Guvernul nu a transmis propuneri de remediere a deficienţelor structurale care au dus la fraudarea fondurilor europene. Umil la Bruxelles, în fața comisarului-șef Barroso, premierul român Ponta a uitat ce a promis imediat ce a ajuns înapoi pe Dâmbovița. Potrivit unor surse diplomatice, scrisoarea i-a fost transmisă lui Ponta la mijlocul acestei săptămâni, când Barroso a fost la Bucureşti. Barroso i-ar fi explicat premierului român că nu aşteaptă să se transmită comisiei rezolvarea unor cazuri punctuale, ci schimbări de sistem. Pe de altă parte, comisarul european pentru dezvoltare regională, Johannes Hahn, pregăteşte scrisori în care va anunţa România că sunt pre-suspendate, tot datorită suspiciunilor de fraudare, alte două programe: transporturi şi creşterea competitivităţii. Până acum, România a absorbit sub 7% din aceste programe. Plăţile pe transporturi şi competitivitate erau oricum deja întrerupte, încă din iulie. Procedura pre-suspendării presupune că România are la dispoziţie o perioadă de timp ca să remedieze neregulile sesizate de Comisia Europeană sau plăţile sunt suspendate, adică întrerupte definitiv. Integral in EVZ

A doua rectificare bugetară pe anul 2012. A doua rectificare bugetară pe anul 2012 prevede bani în plus pentru nouă ministere, în timp ce pentru şapte ministere bugetul va fi diminuat, conform proiectului de ordonanţă privind rectificarea bugetară, publicat de Ministerul Finanţelor Publice /MFP/.  Astfel, bani în plus vor primi Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (400 milioane lei), Ministerul Afacerilor Interne (156 milioane lei), Ministerul Sănătăţii (57,787 milioane lei), Ministerul Justiţiei (47,862 milioane lei), Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului (14,232 milioane lei), Ministerul Afacerilor Externe (11 milioane lei), Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului (9,4 milioane lei), Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii (2,552 milioane lei), Ministerul Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale (2,5 milioane lei). Bugetul va fi majorat şi pentru Secretariatul General al Guvernului (8,5 milioane lei), Consiliul Naţional al Audiovizualului (85.000 lei), Serviciul Român de Informaţii (17,712 milioane lei), Serviciul de Telecomunicaţii Speciale (1,68 milioane lei), Academia Română (15,6 milioane lei), Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului (138.000 lei), Institutul Cultural Român (676.000 lei). Pe de altă parte, viitoarea rectificare prevede diminuări ale bugetelor Ministerului Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale (minus 65,654 milioane lei), Ministerului Economiei, Comerţului şi Mediului de Afaceri (minus 51,27 milioane lei), Ministerului Finanţelor Publice (minus 49,712 milioane lei), Ministerului Culturii şi Patrimoniului Naţional (minus 8,6 milioane lei), Ministerului Apărării Naţionale (minus 3,978 milioane lei), Ministerului Public (minus 2,2 milioane lei), Ministerului Mediului şi Pădurilor (minus 1,3 milioane lei) şi Ministerul Afacerilor Europene (minus 650.000 lei). Integral Agerpres.

Ştiri Europene – 20 Octombrie 2012 / Între o democraţie autentică şi una defectă

Va urez o zi buna!

93 răspunsuri

Subscribe to comments with RSS.

  1. Buna dimineata,multumesc pentru postarile-sinteza din ultimile zile.:)

    Mihail Cimpeanu

    20/10/2012 at 8:55 am

    • Buna Dimineata Mihai,
      Sper ca si cele viitoare o sa fie interesante

      Theophyle

      20/10/2012 at 8:58 am

  2. Buna dimineata ! si o zi … plina de „stenograme” :)))

    zigzag

    20/10/2012 at 9:05 am

  3. Ziua buna la lumea buna! Fortza fie cu voi! Crin imi aminteste de zicala aia: sarpelui cand i se face de cap, iese la drum.

    blog de caine rau

    20/10/2012 at 9:10 am

  4. neata.
    nu pricep care-i treaba cu stenogramele astea sub nicio forma. le-am citit pe toate cele 3 blejnar-basescu si pe cea cu udrea. n-au nicio legatura cu motorina, nu incrimineaza sub nicio forma pe cei care au purtat discutiile respective. de la cine si de ce? 🙂

    halex

    20/10/2012 at 9:14 am

    • Nu contează ce conțin stenogramele, ele sunt doar un motiv de a pronunța din nou numele lui TB. Informația e deja cioplită în creierele telespectatorilor A3 &.
      Știți experimentul lui Pavlov:
      Becul s-a aprins, câinele salivează chiar dacă de data asta nu i-au adus și mâncarea…

      dada

      20/10/2012 at 9:44 am

      • Exact.

        Moldoveanu

        20/10/2012 at 9:55 am

  5. Buna dimineata!
    Nu am televizor, dar imi imaginez ca a fost tocat intr-o veselie TB la antene cu ocazia stenogramelor.
    Despre Udrea, cu cat mai multa tocare cu atat mai bine.

    Incomoda pozitia asta pentru ARD sau mai bine zis pentru membrii aliantei, si foarte comoda pentru USL… care nu are nevoie decat sa scoata la iveala chestiuni punctuale despre doua-trei persoane asupra carora au reusit in anii trecuti sa arunce oprobiul public, pentru a afecta intreg ARD-ul.
    Mi-e teama ca alierea e mai mult o cheltuiala politica decat o investitie. Si e doar inceputul campaniei.

    Stiu, nu era alta solutie, dar nu poti sa nu constati situatia. 😐

    Moldoveanu

    20/10/2012 at 9:22 am

  6. Buna dimineata,
    inca o porcarie marca Ponta acest Consiliu care ignora presedintia. Sper ca vor lua o palma de la UE pentru incercarea (a cata oara) de a-l scoate pe presedinte din deciziile care implica viitorul Romaniei.
    Iar Ponta sa stea acasa in noiembrie , n-are ce cauta la CE unde nu i se mai da nici o importanta.
    Ministrii lui au aratat ca nu sunt in stare de nimic, cum pot ei sa faca proiecte atat de importante pentru soarta Romaniei?

    cedric

    20/10/2012 at 9:41 am

  7. Buna Ziua la toata lumea,

    Ştiri Europene – 20 Octombrie 2012 / Între o democraţie autentică şi una defectă

    http://politeiaeuropa.wordpress.com/2012/10/20/stiri-europene-20-octombrie-2012-intre-o-democratie-autentica-si-una-defecta/

    Theophyle

    20/10/2012 at 9:58 am

  8. Buna dimineata.
    Sa aveti un week-end cat mai radios!

    balzarius

    20/10/2012 at 9:59 am

    • multumim @balzarius. Dar sa nu exageram. Radiatiile peste 10.000 milisieverts pe oră nu fac bine in weekend 🙂

      lastnightmusic

      20/10/2012 at 10:04 am

  9. Salut
    Ce mai faceti ? Manipulam idei ca Tariceanu ? 🙂 sau numaram oi ca madame Lagarde ?

    Moldo baiat dintr-o bucata a zis mai sus de antene:… ” Despre Udrea, cu cat mai multa tocare cu atat mai bine”….
    Adicatelea dupa ce toaca pe oamenii buni, la sfirsit antenele o toaca si pe Udrea, mai rascumparind din greseala.

    lastnightmusic

    20/10/2012 at 9:59 am

    • Daca ar fi candidat independent Mme.U. ar merge sau daca singurii care ar lua atitudine ar fi cei din Neamtz unde candideaza. Problema este cat de mult afecteaza restul aliantei aceste cuie de care se pot agata USLasii.

      Mai ales ca suntem nevoiti sa numaram astfel de contre cu frica la scor in loc ca FC si ARD sa tina tema zilei pe problemele reale si masurile ce ar trebui luate.

      Nu stiu cum se face dar ajungem ca si in vara sa dicteze adversarul reactiile. 😐

      Initiativa dom’le. Initiativa! Ca doar suntem pe dreapta si ar trebui sa stim ce e aia. 😀

      Moldoveanu

      20/10/2012 at 10:05 am

      • Ai dreptate cu reactiile, dar asta este dreapta in Romania, de 22 ani – e feminoid reactiva. Agenda o creaza ai lui Ilici. Chiar daca nu ar exista cuie, le-ar inventa uslasii.
        ….
        Bucura-te ca exista o Elena Udrea tapul ispasitor. Daca nu ar fi ea – astia ar relua povestile cum se imbata Monica Macovei cu Johnny Walker si multe altele.

        lastnightmusic

        20/10/2012 at 10:15 am

        • Imaginea (de altfel naiva) din capul meu referitoare la o noua miscare politica si drumul ei pentru a lua voturi este semanatoare cu aceea a unui tren care se pune in miscare pe o linie, si se compune din:

          un set de principii care se constituie in linia de gandire si de cautare a solutiilor pe care se merge (esentiala e claritatea enuntului)
          un mecanism de receptare a problemelor reale ale cetateanului (alea care dor si nimeni nu poate spune ca sunt gargara), cuplat cu 1-2 posibile solutii pentru fiecare – si transmiterea catre comunicare a acestora pentru includerea in mesaj;
          cele doua de mai sus, enuntate permanent, la fiecare comunicare, fie ca incepi cu ele, fie concluzionezi cu ele, indiferent despre ce ai vorbi, aruncand aproape automat in derizoriu chestiunile enuntate de adversar
          comunicarea pe toate canalele

          …in subsidiar, promisiunile astea si enuntul permanent al principiilor se constituie si in mecanismul de pastrare a liniei, pentru ca electoratul vede si nu iarta. Dar probabil ca de aici si evitarea enunturilor prea clare. Ca sa poti schimba linia. 😐

          Moldoveanu

          20/10/2012 at 10:35 am

  10. Salutare tuturor.

    Referitor la PNL, vad ca decerebrarea si-a atins apogeul: cele doua parti se acuza reciproc de „pro-basism”. Ar fi teribil de comic daca oamenii astia nu s-ar afla in pozitii de conducere.

    EuCuMine

    20/10/2012 at 10:02 am

    • E o forma perversa de a convinge bizonul ca basismul e ceva foarte rau.
      Exact ca in piesa lui Nusici, in care matusa a lesinat atunci cind nepotul a insultat-o spunind ca e …… o ipotenuza 🙂

      lastnightmusic

      20/10/2012 at 10:07 am

    • salut, de fapt cacarau- instigatorul sef al grupului infractional- ii acuza pe cei care nu au aderat trup si suflet la instigarile lui impotriva statului de drept. nea cacarau ar trebui sa dea cu subsemnatul pe la procuratura si sa fie echipa cu haine de iarna- de alea cu dungi !

      zigzag

      20/10/2012 at 10:11 am

    • Hehe… frumos e ca ambii au dreptate… Au facut ei alceva decat tampenii care sa-l ajute pe TB? 😀

      Moldoveanu

      20/10/2012 at 10:13 am

  11. o zi buna tuturor.

    Sare'n Ochi

    20/10/2012 at 10:04 am

  12. Bună dimineața.
    Eu cred că TB este permanent atacat, nu din cauză că ar fi un fel de conducător atotputernic a „tot ce mișcă-n țara asta”. TB nu este vreun super păpușar sfătuit de armate de consilieri și care a cumpărat cel puțin jumătate din liderii politici ai lumii, el este doar un simbol. Este un om care, cu toate că ar fi avut toate datele să trăiască o viață tihnită și îndestulată ca un colaborator al sistemului, totuși a ales să i se opună.
    Felix și famiglia se tem să nu fie perceput ca un model și să fie urmat și de alții…

    dada

    20/10/2012 at 10:25 am

    • foarte bine zis @dadaistule. Dar fi sigur ca nu va fi urmat ca model de nimeni. Toti il veneram pe Iisus dar nici unul nu vrem sa fim rastigniti. Ori ce a cistigat personal Basescu din anii astia de zbucium (sigur nu ajunge 85 ani). Mai nimic !

      lastnightmusic

      20/10/2012 at 10:29 am

      • Dacă rămâne singur față cu haita roșie, s-ar putea să încerce și răstignirea lui. Dar cu fiecare om care i se alătură scade posibilitatea asta. Ar vrea USL dar nu cred că echivalează cu puterea legiunilor romane de acum 2000 de ani …

        dada

        20/10/2012 at 10:45 am

    • cum ar fi Ioan Rus, de-o pilda…..

      arrletty

      20/10/2012 at 10:29 am

  13. Hai sa va spun un lucru care imi place la Elena Udrea 🙂 🙂
    E ceva ce toata lumea,( inclusiv aici ) a spus ca e mare o greseala a ei.

    Va amintiti cand la inundatii a impartit intr-un sat femeilor pantofi (in loc sa duca cisme de cauciuc cum a urlat toata presa)
    Privit de la distanta gestul mi se pare extraordinar. Le-a aratat femeilor ca exista speranta… ca noroiul se va duce in citeva zile, ca viata nu se opreste aici si ca vor avea pantofi cu care sa mearga la oras, poate la teatru, poate la cofetarie, poate la Bucuresti sau la Paris. SPERANTA !!!
    Chiar daca o femeie din acelea nu va merge niciodata la teatru cu pantofii aceia sunt sigur ca ii pastreaza in dulap cu grija… si din cind in cind ii pune in picioare se admira in oglinda, si apoi ii pune la loc, intre obiectele pretioase.

    lastnightmusic

    20/10/2012 at 10:40 am

    • TDS,

      Tare mult sper ca dupa alegeri am sa pot veni cu niste dovezi (pe bune) ca sa-ti inghiti limba daca esti un om integru, si nu am nici un indiciu sa cred ca nu esti – din contra! Un singur lucru trebuie insa sa-ti spun de fiecare data cand incepi sa o aperi – te joci cu hipertensiunea mea. Tipa este la fel de malefica ca junii uslamisti pe care ii vedem la Antena 3. Pur si simplu chestie de conjunctura.

      Theophyle

      20/10/2012 at 11:31 am

    • Salut TDS .
      Iar bati campii . 🙂
      De ce nu incerci tu sa umbli in noroi cu pantofi cu tocuri ? 😆
      Nu era mai bine sa le aduca ceva rujuri , rimmel si alte cosmetice din valiza personala ? Asa , sa arate cum se reduce diferenta sat oras datorita dinsei . 😆

      stefan60

      20/10/2012 at 11:47 am

      • Asta e raspunsul pe care l-a dat si tractoristul sotul femeii respective, dupa ce s-a intors acasa… afland ca nevasta-sa a primit doar niste pantofi de bal si nu o sticla de tuica.
        Nici nu ma mir ca ai intuit psihologia tractoristului … 🙂

        lastnightmusic

        20/10/2012 at 12:13 pm

  14. bunä,

    procurorul Drilea, care a dat pe piatzä , mai bine zis lui PONTA
    stenogramele, este prieten cu Ponta-sigur, prin acest serviciu
    ca si „altele…auto” cautä sä-si punä pe locul lui Morar „oamenii
    lor de incredere” aceste stenograme , nu au nimic de-a face cu
    procesul lui Blejnar.cine a sustras acestea, poate au sustras alte secrete
    ce fac räu ROMANIEI: CU CE DREPT SI SCOP A DAT STENOGRAMELE?
    procurorul Drilea trebuie dat afarä, nicidatä nu se dau stenograme
    despre sefii statului si mai ales cand e vorba de interes natzional.

    dar sä spunem adevärul………..e mana lui Maior, cu ocolisiuri.
    s-a väzut si la denigrarea lui MRU si alte dätzi. omul serveste
    partidul nu tzara.
    sunt acolo la palatul cotroceni, o sleatcä de spioni, care din päcate
    fac räu Romaniei. cred cä Presedintele, trebuie sä scuture de catziva.
    aici nu se face lupta politicä, cu interesele romaniei.

    sper ca dl. presedinte Bäsescu, sä tragä la räspundere si arunce afarä
    spionii, poate a ” Sträinilor” dela murdarii uslinosi te asteptzi la orce.
    chiar se mandresc, au avut invitati la PARANGHELIE- ambasada RUSA
    si CHINEZÄ:

    romanii trezitzi-vä , va adus ca pe boi si oi, directzia …..e spre est.

    theo- nona

    20/10/2012 at 10:53 am

    • Buna nona,
      Sper ca sunteti sanatosi 🙂

      Theophyle

      20/10/2012 at 11:34 am

  15. vä salut cu drag, sper ca ARD, sä fie mai vocali, este
    nevoie. din nefericire sänätatea mä tzine departe de voi,
    dar sunt acolo cu inima.acum trebuie MRU, sä iasä in fatzä.
    zilnic. mult noroc si sänätate. cu drag Theo.

    theo- nona

    20/10/2012 at 10:57 am

  16. sal`tare tutulor.
    @ TDS,
    ma tem ca tie ti s-a facut de cucuie 😉

    victor L

    20/10/2012 at 11:05 am

    • VictrorL nu ii subaprecia te rog pe politeeni. Sunt sigur ca punctul meu de vedere li s-a parut macar interesant….. 🙂

      lastnightmusic

      20/10/2012 at 11:18 am

      • la faza cu oglinda si eu zic ca ai dreptate. mesajul era de speranta. numai ca mai apoi a venit tractoristul – muierea de la tara si-a capatat ochiul vanat, iar Elena cuvenitele contracte pentru Cocos.

        Sare'n Ochi

        20/10/2012 at 12:55 pm

  17. pentru tihnirea cafelei si pentru cei care nu au cetit:
    http://dilemaveche.ro/sectiune/editoriale-opinii/articol/luam-noi-o-pauza-revolutie

    victor L

    20/10/2012 at 11:13 am

  18. „Desigur, nu ma astept sa inteleaga ce inseamna o campanie electorala si o organizatie puternica de partid un om care nu a facut niciodata nimic prin propriile puteri, ci doar impins de altii sau atarnat de altii.” Chiliman despre Cacarau 🙂

    Moldoveanu

    20/10/2012 at 11:20 am

    • similar cu : Charles Krauthammer despre Obama … A Man Who Never Created Or Ran So Much As A Candy Store

      lastnightmusic

      20/10/2012 at 11:28 am

  19. cäcäräu ,cel mai libidinos si puturos om din Romania.
    Ponta plagiatporul, a invätzat multe din desele invitatzii in china.
    a incätzat dela cei mai cruntzi comunisti, cum se escrocheazä poporul.

    theo- nona

    20/10/2012 at 11:27 am

  20. Buna ziua 🙂

    mar

    20/10/2012 at 11:28 am

  21. haita rosie nazisto-comunistä USL,
    estea cea mai perversä si periculoasä adunäturä.
    trezitzi-vä Romani.

    theo- nona

    20/10/2012 at 11:30 am

  22. multzumesc- Zig

    theo- nona

    20/10/2012 at 11:43 am

  23. Buna ziua! 🙂

    Sa nu pierdeti niciodata din vedere cand vorbiti de TB si de Sistem, acest discurs de pe 14 februarie 2007, de la declansarea procedurii privind referendumul pentru VU:

    „În lipsa informării se prefigurează, aş spune, accesarea acestor fonduri de către clientela politică. Cu siguranţă, există o stare de nervozitate pentru o parte din oamenii politici, deoarece nu mai funcţionează telefonul către procurori şi judecători. În ultimii doi ani, foşti şi actuali baroni locali, foşti şi actuali miniştri, foşti şi actuali parlamentari, foşti şi actuali consilieri locali au început să răspundă în faţa legii. Aş spune că justiţia a început să funcţioneze, ceea ce creează un disconfort major celor care au făcut din politică doar un vehicul pentru îmbogăţire […]».

    Cetatean

    20/10/2012 at 11:45 am

  24. Buna ziua! 🙂

    Sa nu pierdeti niciodata din vedere cand vorbiti de TB si de Sistem, acest discurs de pe 14 februarie 2007, de la declansarea procedurii privind referendumul pentru VU:

    „În lipsa informării se prefigurează, aş spune, accesarea acestor fonduri de către clientela politică. Cu siguranţă, există o stare de nervozitate pentru o parte din oamenii politici, deoarece nu mai funcţionează telefonul către procurori şi judecători. În ultimii doi ani, foşti şi actuali baroni locali, foşti şi actuali miniştri, foşti şi actuali parlamentari, foşti şi actuali consilieri locali au început să răspundă în faţa legii. Aş spune că justiţia a început să funcţioneze, ceea ce creează un disconfort major celor care au făcut din politică doar un vehicul pentru îmbogăţire».

    Cetatean

    20/10/2012 at 11:48 am

  25. plagiatorul -Ponta; trebuia atunci executat ,si marga la fel.
    Ponta la dat pe presedinte in judecatä si pe Blejnar.
    poate inträ el si mämica lui la inchisoare, apropo…
    vorbea de comunisti si securisti, borfasi copil de trupä
    comunistä, defileazä cu ilici criminalul, voiculescu securistul,
    srs, etc. dar poate se uitä cineva atent, la viatza mamei lui!!!!!!!

    theo- nona

    20/10/2012 at 11:50 am

  26. CSM s-a autosesizat in cazul interceptarilor din dosarul lui Blejnar.Procurorul de caz este verificat.

    balzarius

    20/10/2012 at 11:55 am

  27. Ponta plagiatorul, nu mai poate lucra si merge la Bruxelles,
    nu a fäcut nimic din ce trebuia. aceias penali, hotzi, escroci
    securisti si „spioni” sunt colaboratorii lui.
    Plagiatorul escroc si mitoman, este un om murdar si pervers.

    theo- nona

    20/10/2012 at 11:56 am

  28. niciodatä, nu se dä liber la stenograme, unde sunt seful statului,
    a fost un joc pervers de spionaj. procurorii sä fie datzi afarä.
    interesele Romaniei nu sunt material de escrocherie.

    e f. inportant, atat acel procuror si altzii din cei propusi pt.
    postul lui Morar, sunt cunostintzele Teminicerei- „este f. grav”

    dle. Presedinte nu läsatzi „spionii ” sä distrugä tzara si pe d-voasträ.

    PLAGIATORUL PONTA, trebuie tras la räspundere pt. instigare.

    este f. bine. Presedintele sä nu räspundä la provocäri.DELOC:

    NUMAI INSTITUTZIONAL

    theo- nona

    20/10/2012 at 12:05 pm

  29. Gigi Becali a spus la Realitatea TV, în cadrul emisiunii Newsroom de vineri, că îl costă 25 milioane de euro candidatura

    Șeful PNL – Crin Antonescu – a susţinut la acelaşi post TV că” nu există nicio componentă financiară în legătura dintre Gigi Becali şi PNL, nici cu Crin Antonescu sau Rareş Mănescu”, primarul Sectorului 6 şi coordonatorul campaniei liberalilor la nivel naţional.

    Cetatean

    20/10/2012 at 12:13 pm

  30. „Consiliului Superior al Magistraturii s-a sesizat în cazul interceptărilor convorbirilor telefonice efectuate în dosarul penal în care s-a dispus trimiterea în judecată a lui Sorin Blejnar.

    “Ca urmare a apariţiei în mass-media a unor fragmente din presupuse interceptări efectuate în dosarul penal în care s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului Sorin Blejnar, Inspecţia Judiciară s-a sesizat din oficiu, demarând verificări prealabile potrivit art. 45 din Legea 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, republicată”, se arată într-un comunicat al CSM.

    Consiliul a demarat o anchetă pentru a vedea dacă procurorul de caz DIICOT în dosarul „Motorina” a respectat procedura când a introdus interceptările cu președintele Traian Băsescu în dosar fără a le secretiza și pentru a investiga o posibilă scurgere de informații de la Tribunalul Brașov” (B1).

    Cetatean

    20/10/2012 at 12:15 pm

  31. Rau au ajuns, ca ultimii golani…fac copii din dosar. Felicitari CSM-ului ptr. rapiditate, grea misiune au in actualul context. „Este verificat modul în care stenogramele au ajuns în presă, dar și motivul pentru care au fost păstrate interceptări care nu aveau legătură cu cauza dosarului.Surse judiciare au precizat pentru EVZ că procurorul de caz, Marian Drilea este cel care ar fi copiat stenogramele acestor interceptari încă din vară, când i s-ar fi promis șefia DNA. „

    http://www.evz.ro/detalii/stiri/CSM-S-A-AUTOSESIZAT-n-cazul-stenogramelor-n-dosarul-Blejnar-1006628.html

    mar

    20/10/2012 at 12:23 pm

    • Mesajul de raspuns la asta ar trebui sa fie legat de faptul ca in vara USL acuza ca ii intercepteaza TB!

      Moldoveanu

      20/10/2012 at 12:47 pm

  32. „Nasc și la Moldova oameni”, pare a fi scris de tineri din Bacău:
    http://www.criticati.ro
    Am citit nițel la secțiunea Politică…

    dada

    20/10/2012 at 12:24 pm

  33. Simbolul puterii in Romania: Doua maini in jurul gatului (NYtimes) http://www.nytimes.com/2012/10/20/world/europe/in-romania-rancor-between-top-leaders.html?pagewanted=all&_r=1&

    …exact vorba bancului cum s-a nascut coloana infinitului: Cum scotea unu’ capul, cum ceilalti il strangeau de gat si il trageau in jos… 😀

    Moldoveanu

    20/10/2012 at 12:28 pm

  34. „…scaunele institutionale existente le-au umplut caraghiosii si haimanalele, oamenii a căror muncă si inteligentă nu plăteste un ban rosu, stirpiturile, plebea intelectuală si morală. Arionii de tot soiul, oamenii cari riscă tot pentru că n-au ce pierde, tot ce-i mai de rind si mai injosit in orasele poporului romanesc (…)

    Ţărani? Nu sint. Proprietari nu, invătati nici cit negrul sub unghie, fabricanti – numai de palavre, meseriasi nu, breaslă cinstită n-au, ce sint dar? Uzurpatori, demagogi, capete deserte, lenesi cari trăiesc din sudoarea poporului fără a o compensa prin nimic, ciocoi boierasi si fudui(…)

    Oameni de stat cari nu pot justifica nici săvirsirea scoalei primare, advocati fără stirea lui Dumnezeu, pictori orbi si sculptori fără de mini, generali cari nu stiu citi o hartă, subprefecti iesiti din puscărie, legiutori recrutati dintre stilpi de cafenele, jucători de cărti si oameni cu darul betiei, caraghiosi care inaintea erei liberale vindeau bilete la cafe chantant, iată banda ocultă care guvernează azi Romania.”

    Suna cunoscut? 🙂

    EuCuMine

    20/10/2012 at 12:30 pm

  35. Eterna si fascinanta Romanie, atunci si acum si intotdeauna.

    Cetatean

    20/10/2012 at 12:35 pm

  36. Aici puteti afla mai mlte despre acest Drilea:
    http://www.evz.ro/detalii/stiri/Victor-Ponta-vrea-un-procuror-controversat-la-efia-DNA-999352.html
    Omul e bun,are doctorat la Chisinau!

    balzarius

    20/10/2012 at 12:46 pm

  37. „ Niste mahalagii condusi de cel mai mahalagiu dintre „ sunt cuvintele lui Crin Antonescu.
    Asta este clasa noastra politica o stransura de conjunctura, singura doctrina este ciolanul .

    observator 2

    20/10/2012 at 12:51 pm

  38. Fratilor, aici e aceeasi schema ca cea descrisa de @Bascaliosul in serialul „Cazul Panait, standardul de lucru in Cooperativa Avantul”: un procuror al Sistemului, cu scoala securistica, este folosit de Sistem pentru a compromite alti procurori corecti prin falsificare de documente.

    Articol din 2009:

    „Patru procurori sunt cercetati de Parchetul de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie pentru fals in declaratii, fiind suspectati de „raporturi cu structuri de informatii”. Este vorba de procurorii Ramona Diaconu, de la Parchetul Curtii de Apel Brasov, Marian Drilea, de la DIICOT Brasov, Lucretia Coman, de la Parchetul Tribunalului Brasov, si Bogdan Parlog, de la Parchetul Judecatoriei Sectorului 6 din Bucuresti. Statutul magistratilor le interzice procurorilor si judecatorilor sa fie lucratori, informatori sau colaboratori ai serviciilor secrete. Dosarul celor patru procurori este desprins din cel al lui Daniel Diaconu, ofiter SRI care a fost trimis in judecata saptamana trecuta de procurorii Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie pentru fals in inscrisuri oficiale. Diaconu ar fi fabricat in 2004 un document fals de sapte pagini, cu antetul serviciului secret al Ministerului de Interne (DGIPI) si cu semnatura falsificata a sefului acestei structuri.

    Documentul „a fost gasit in fisetul inculpatului” si continea informatii privind presupuse nereguli comise de un alt procuror, Ioan Constantin Gliga, care urma sa fie santajat si fortat sa demisioneze, arata procurorii de caz. Procuroarea Ramona Diaconu, purtator de cuvant al Parchetului Curtii de Apel Brasov, este sotia ofiterului SRI, iar procurorul Marian Drilea ar fi finul lor. Ioan Constantin Gliga i-a acuzat de santaj pe sotii Diaconu, care ar fi urmarit sa-i faca loc in Parchet finului lor, Marian Drilea. „El a elaborat documentul, care apoi mi-a fost prezentat de doamna Diaconu. Ea a fost cea care mi-a sugerat ca cel mai bine ar fi sa-mi dau demisia. Eu atunci nu banuiam ca documentul respectiv e o emanatie a domnului Diaconu. Nu stiu din ce rationament au procedat astfel, insa cert e ca postul a ramas liber pentru finul lor, Marian Drilea”, a declarat, pentru Mediafax, Gliga”

    Cetatean

    20/10/2012 at 1:02 pm

  39. Salutare tuturor,
    Din articolul de presa referitor la Procurorul DIICOT-Brasov, fraza: „De altfel, CSM a decis încă din 10 iulie 2012, ca acesta să predea la Bucureşti, la Institutul Naţional al Magistraturii, disciplinele Drept penal şi Drept procesual penal.” reflecta cred cel mai clar superficialitatea cu care CSM cateodata verifica dosarele propriilor magistrati. De altfel au mai avut o balba de acest fel cu CV-ul Corinei Dumitrescu actual membru CSM din partea soc. civile.

    ion

    20/10/2012 at 1:02 pm

  40. Ups, a punctat bine – În opinia mea, un procuror despre care se ştie că este din 2007 participant alături de Victor Ponta la raliurile auto din Campionatul Naţional al României nu are legitimitatea necesară pentru a lansa în spaţiul public teme care pot fi folosite în bătălia politico-electorală.

    http://www.romanialibera.ro/actualitate/eveniment/blejnar-stenogramele-confirma-ca-am-respectat-legea-pot-sesiza-institutii-internationale-281411.html

    mar

    20/10/2012 at 1:05 pm

  41. Am gasit si pozitia CSM-ului, din 2010, in care este explicata tarasenia.

    Dă clic pentru a accesa 22_06_2010__33605_ro.pdf

    Procurori ai sistemului care se santajeaza unii pe altii ca nici e nu mai stiu ce fac :mrgreen:

    Cetatean

    20/10/2012 at 1:09 pm

  42. S-a dat drumul la cutia Pandorei :mrgreen: – Mateuţ a “în cazul în care sunt convorbiri personale, care evident nu au legătură cu infracţiunea cercetată, se încalcă dreptul persoanei la viaţă privată, dreptul la respectarea corespondenţei persoanelor private, care este un drept elementar”
    http://www.evz.ro/detalii/stiri/SCANDALUL-INTERCEPTRILOR-Avocatul-Maeu-Este-o-nesocotire-flagrant-a-legii-1006665.html

    mar

    20/10/2012 at 1:18 pm

  43. Ia cititi boieri Dvs aici si vedeti cate asemanari cu cazul Panait sunt:articol din 17 februarie 2012:

    1. „Tribunalul Militar Cluj l-a condamnat săptămâna trecută pe căpitanul SRI Daniel Diaconu la trei ani de închisoare, cu suspendare condiţionată, pentru fals material în înscrisuri oficiale. Procurorii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie l-au trimis în judecată pe Diaconu în iulie 2009, sub acuzaţia de fals material în înscrisuri oficiale. Ofiţerul ar fi contrafăcut prin tehnoredactare, în septembrie 2004, un document clasificat „strict secret”, dându-i aparenţa unui act oficial emis de Direcţia Generală de Informaţii şi Protecţie Internă (DGIPI) şi semnat de şeful de atunci al acestei structuri, chestorul Virgil Ardelean.

    [Intrebare: a facut asta de capul lui sa cu stirea uno superiori?]

    În document era vorba despre ilegalităţi care ar fi fost comise de Ioan Gliga, prim-procuror al Parchetului de pe lângă Tribunalul Braşov. Cu ajutorul acelui document, căpitanul SRI Daniel Diaconu a forţat apoi demisia lui Gliga. Procurorii susţin că, prin această manevră, ofiţerul intenţiona să contribuie la ascensiunea în funcţie a finului său, Marian Drilea, procuror la DIICOT Braşov. Manevra a ţinut, Ioan Gliga demisionând şi intrând în avocatură. Funcţia sa a fost ocupată de finul Drilea.

    [Intrebare: de ce a tinut manevra, de ce si-a dat ala demisia daca era curat?]

    Surpriza a venit ulterior, când superiorii lui Diaconu au descoperit documentul falsificat în fişetul său. În 2006, căpitanului i-a fost desfăcut contractul de muncă.

    [Hai pe bune?! I-au „descoperit documentul in fiset?”. Avem doua ipoteze: daca a actionat de capul lui, asa e. Insa daca a actionat pusi de sefi, dupa ce treaba a fost indeplinita, acestia s-au intors impotriva lui si au decis sa scape de procurorul-grajdan]

    Combinam stirea cu o alta, tot din 2006:

    „Capitanul Daniel Diaconu a fost trecut in rezerva, in noiembrie 2006, ca pedeapsa pentru indrazneala de a fi facut o sesizare penala privind modul fraudulos in care fostul director adjunct al SRI, generalul Marin Ionel, isi cumparase locuinta de serviciu!”.

    [Hopaaaaa…. Nu cumva documentul „descoperit” in fiset a fost plantat ca sa se spele pe maini conducerea SRI? Evident, exista si varianta ca Diaconu sa fi actionat de capul lui cand l-a santajat pe Gliga, insa plangerea facuta la adresa sefilor si documentul „descoperit in fiset” teman cand trebuie parca duc pe alta pista]

    După încă doi ani, el era reîncadrat în SRI, prin ordin judecătoresc. În prezent, Diaconu se judecă din nou cu instituţia, deoarece a fost îndepărtat pentru a doua oară. Plângerea penală pe care el a depus-o contra şefilor săi i s-a întors împotrivă.

    Chestorul Virgil Ardelean, zis „Vulpea”, fost şef al serviciului secret din Ministerul de Interne, le-a remis anchetatorilor un document prin care contestă autenticitatea celui prezentat de Diaconu. …În doar trei termene, magistratul a audiat mai mulţi ofiţeri superiori din SRI care participaseră la percheziţia fişetului lui Diaconu. Mărturiile lor nu i-au fost favorabile fostului lor coleg.

    Daniel Diaconu a contestat varianta anchetatorilor. Căpitanul SRI a încercat să convingă instanţa că documentul i-a fost pus în fişet şi că el nu ar avea nicio legătură cu falsul”

    Moamaa, ce suna asta a „Cooperativa Avantul….”

    Cetatean

    20/10/2012 at 1:22 pm

  44. Ioan Gliga, santajatul:

    „Fostul procuror al Parchetului de pe lîngă Tribunalul Braşov, Ioan Gliga, a depus ieri mărturie în dosarul fostului deputat PSD, Dorin Lazăr Maior. La această oră avocat în cadrul Baroului Sibiu [articolul e din 207, Ioan Gliga iesise din magistratura], Ioan Constantin Gliga, era, în momentul în care au început neînţelegerile între Maior, partenerul acestuia de afaceri, Ovidiu Tition, şi denunţătorii lor, fostul director al filialei Braşov a băncii Romextera, Mihai Răzvan Maţepiuc, şi oamenii de afaceri Iulian Doftoreanu şi Gheorghe Butum, avocat la două dintre firmele lui Doftoreanu”.

    Deci procurorul santajat s-a angajat avocat la Iulia Dorofteanu si Gheorghe Butum. Cine sunt astia? Niste indivizi care rulau afaceri ca in anii 90, cu credite de la banci pe care le luau pe numele altora:

    „Alta victima a fost ex-administratorul Navigator SRL, Pop Laurian Claudiu, pe care Doftoreanu l-a racolat, cerandu-i sprijinul in accesarea unor credite. „Cred ca in toamna anului 2006, intr-o seara, am fost contactat telefonic de catre Doftoreanu Iulian care m-a rugat sa ma deplasez la Romexterra Bank Brasov, deoarece Matepiuc Mihai doreste sa vorbeasca ceva cu mine. La intalnirea cu Matepiuc, acesta mi-a spus ca are niste probleme, presupun ca de ordin bancar, si m-a rugat sa ajut sucursala. Eu am spus ca o sa-l ajut si acest ajutor consta in accesarea unor credite bancare in numele Navigator SRL, pe termen scurt urmand ca banii rezultati sa fie folositi in interesul altor firme, ma gandesc ca administrate de Doftoreanu Iulian. Conform extraselor de cont in decursul anului 2006 am accesat opt credite (fiecare de 150.000 RON – n.r.), iar toate creditele au fost utilizate in interesul firmelor Maroma. Ulterior, am aflat ca unele credite au fost acordate fara stirea mea inainte ca eu sa fiu prezent in banca pentru a semna vreun contract de credit. Am mai accesat si alte contracte, pe care le-am semnat personal, fara a sti unde se indreapta banii ob;)tinuti, unul fiind garantat cu un cec emis de catre SC BUT Trading SRL”.

    Procurorul santajat s-a orientat bine, s-a bagat avocati la niste smenari 😉

    Cetatean

    20/10/2012 at 1:31 pm

  45. Moldoveanu

    20/10/2012 at 1:31 pm

  46. poate curand ,se vor descoperii si increngäturile omorului
    procurorului Panait. plagiatorul borfasi , are multe pe costiintzä.si mult tupeu.
    procurorul DRILEA, ca si altzii din retzeaua teroristä si infractori USL , sä
    räspundä in fatza legii.

    theo- nona

    20/10/2012 at 1:35 pm

  47. Ponta avea de gand sa i-l serveasca pe procurorul Drilea Monei Pivniceru ca sa fie propus pentru DNA pentru ca Drilea ii fusese recomandat de fostul sau sef, George Balan, supendat de CSM si propus spre excludere?

    Citez din stenogramele Balan: „Bălan George: Știi cum e acum puterea? Înăuntru are furnicile. E un mușuroi de furnici înăuntru. Acesta este DNA care este la mâna premierului„.

    Alta stenograma: „George Bălan: Victor, crezi că aș putea trece pe la tine astăzi-mâine, când ai tu o fereastră?
    Victor Ponta: Sigur. Eu sunt la birou până la ora trei. Dacă vrei să-mi faci o vizită, îţi dau o cafea cu plăcere, da?”.

    Cetatean

    20/10/2012 at 1:37 pm

  48. Maior, face parte din acest päienjenisi de escroci.
    spre rusinea lui.dar acum e vorba de interesele RO.
    a depäsit mäsura, poate jura contra, nu-l cred.

    theo- nona

    20/10/2012 at 1:39 pm

  49. Breaking News:

    Surse judiciare au precizat pentru EVZ că procurorul de caz, Marian Drilea este cel care ar fi copiat stenogramele acestor interceptari încă din vară, când i s-ar fi promis șefia DNA„.

    De catre cine? Ia sa citim stenogramele Balanel: „DNA care este la mâna premierului“.

    Hopaaaa, se cam leaga….

    Cetatean

    20/10/2012 at 1:39 pm

  50. Drilea a absolvit Facultatea de Drept din cadrul Universitatii „Lucian Blaga” din Sibiu, in 1996 si si-a sustinut doctoratul la Chisinau. In 14 ani de magistratura, el a acumulat o avere de invidiat: sase terenuri, dintre care patru situate intravilan in Brasov si Vulcan, trei apartamente in Brasov in suprafata de 225, 200, respectiv 60 metri patrati, o casa si un BMW X5. Anul trecut a vandut un imobil si un teren cu 60.000 de euro, respectiv 587.000 de lei.

    Un procuror…modest. Ma mir ca Sistemul nu l-a trimis si pe asta la masterate in Catania.

    Cetatean

    20/10/2012 at 1:45 pm

  51. Constatin Sima vorbeste?!

    Cetatean

    20/10/2012 at 1:48 pm

  52. Scuze „l-a trimis”. Legat de stenogramele lui Balan, Drilea nu provenea de la DNA ci de la DIICOT. Mona a dorit sa numeasca de acolo succesorul lui Morar stiuta fiind rivalitatea dintre cele doua structuri. Doar a mai aparut asa o stire prin presa ca Mona ar fi dorit-o pe Bica (fost secretar de stat la MJ), dar care a fost procuror DIICOT.

    ion

    20/10/2012 at 1:51 pm

  53. stiu, insa se incalzea pentru DNA, au fost stiri in sensul asta ca „PSD” a identificat un candidat dezirabil.

    Cetatean

    20/10/2012 at 1:54 pm

    • Pai nu ea a instrumentat dosarul Rafo initial cand Tov. Iacubov a scapat

      ion

      20/10/2012 at 2:04 pm

  54. ion, banuiesti la ce se refera Sima cand vorbeste de „consecinte diplomatice”? 😉

    Cetatean

    20/10/2012 at 1:57 pm

    • Sigur, doar stim cine e Sima.

      ion

      20/10/2012 at 2:03 pm

  55. Buna ziua la toata lumea 🙂
    Daca doriti o pauza scurta de politica si interceptari telefonice, cititi despre Le Corbusier – continuarea:

    http://desydemeter.wordpress.com/2012/10/20/le-corbusier-2/
    😀

    desydemeter

    20/10/2012 at 2:01 pm

  56. Pai la Base …
    Eu ma indoiesc ca a facut doctoratul la Chisinau… Sunt multi angajati in sistem care au studii si prin Moldova, insa sunt fictive in foarte marea lor majoritate

    Barengott

    20/10/2012 at 2:36 pm

  57. @Cetatean: dementiala postarea de aseara!
    Prin oi insine! – un slogan scurt, incisiv, adevarat!!

    In oves veritas ! 😀

    Moldoveanu

    20/10/2012 at 2:44 pm

  58. Buna Ziua la toata lumea 🙂
    Postare noua!

    Theophyle

    20/10/2012 at 3:18 pm


Comentariile sunt închise.