Revista Presei – 19 Octombrie / De ce s-a retras Kovesi ?
Bună dimineata intr-o zi de vineri. Astazi, vremea se va menţine în general frumoasă, iar valorile termice vor fi mai ridicate decât mediile climatologice ale datei. Cerul va fi mai mult senin, exceptând noaptea sud-estul teritoriului, unde se va înnora treptat şi vor fi condiţii de ploaie în zona litoralului. Vântul va sufla slab până la moderat. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 17 şi 25 de grade, iar cele minime vor fi de la -2…0 grade în depresiunile intramontane până la 13…14 grade în Dealurile de Vest. Pe arii restrânse, dimineaţa şi noaptea se va semnala ceaţă.
În Bucureşti: vremea va fi frumoasă şi uşor mai caldă decât ar fi normal . Cerul va fi mai mult senin, iar vântul va sufla slab. temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 22 de grade, iar cea minimă va fi de 7…9 grade, uşor mai scăzută la periferia oraşului.
Curs valutar BNR valabil azi: 1 EURO = 4. 5789 RON; 1 USD = 3. 4900 RON; 1 EURO = 1. 3120 USD; Francul elvetian 3. 7853 RON. Gramul de aur 196.0474 RON.
Averile românilor, tăiate de criză. Averea populaţiei a scăzut cu 36% în România în perioada iulie 2011 – iunie 2012, cel mai abrupt declin din lume ca procent, unul dintre motive fiind problemele economice generate de criza din zona euro, potrivit unui raport realizat de Credit Suisse. Analiştii băncii elveţiene au luat în calcul valoarea activelor financiare şi imobiliare (în cea mai mare măsură locuinţe) deţinute de gospodării, din care au extras datoriile. Activele din fondurile private de pensii sunt incluse în estimare, însă nu şi contribuţiile la sistemul public de pensii. De asemenea, indicatorul se referă numai la populaţia adultă. România este urmată de Ungaria (-25%), cu menţiunea că topul este selectiv, prezentând ţările care au printre cele mai abrupte scăderi şi creşteri în procente. Potrivit datelor BNR, cursul leu-dolar a urcat în perioada analizată cu 19%, de la 2,97 lei/dolar la 3,55 lei/dolar, erodând semnificativ valoarea în monedă americană a activelor deţinute de români. Datorită unui curs de schimb stabil în raport cu dolarul SUA şi unei creşteri de 11% a capitalizării de piaţă la nivel naţional, Columbia a reuşit cea mai importantă creştere a averii populaţiei în perioada analizată, de 16%. Algeria, Hong Kong, Peru şi Uruguay au înregistrat avansuri de peste 5%. Cele mai puternice scăderi au fost înregistrate în zona euro şi Europa de Est: Grecia, Franţa, Irlanda, Suedia, Italia, Finlanda, Cehia, Polonia, Portugalia, Spania şi Cehia au consemnat declinuri între 10% şi 20%, întrecute însă de România şi Ungaria. În raportul Credit Suisse se remarcă patru ţări care au înregistrat creşteri de peste 100 miliarde de dolari în privinţa averii populaţiei, în perioada iulie 2011 – iunie 2012, respectiv SUA (1.300 miliarde dolari), China (560 miliarde dolari), Japonia (370 miliarde dolari) şi Columbia (100 miliarde dolari).Integral la Mediafax.
Baronii PSD au câştigat meciul USL. Marian Vanghelie, Liviu Dragnea şi Radu Mazăre au adus cei mai mulţi manifestanţi la lansarea candidaţilor USL. Peste 75.000 de membri USL au participat, miercuri seară, pe „Arena Naţională” la prezentarea candidaţilor alianţei pentru alegerile parlamentare din 9 decembrie. USL a reuşit, în acest fel, să depăşească recordul de asistenţă de pe „Arena Naţională” de la meciul România-Olanda, desfăşurat cu o seară înainte, pe care l-au urmărit 53.500 de spectatori. Pentru a atinge cifra de participanţi stabilită, liderii USL au stabilit o normă pentru fiecare judeţ. Au fost luate în calcul oferta fiecărei organizaţii, forţa acestora în teritoriu, dar şi distanţa faţă de Capitală. Astfel, organizaţiile judeţene apropiate de Capitală au avut norme de prezenţă mai mari, în timp ce filialele îndepărtate au adus un număr mai mic de participanţi. Majoritatea organizaţiilor au adus la Bucureşti între 500 şi 1.000 de participanţi, dar au existat şi excepţii. Contribuţia cea mai serioasă a venit din partea PSD Bucureşti, care a adus 15.000 de membri pe „Arena Naţională”. Marian Vanghelie, preşedinte executiv al organizaţiei, este direct interesat să fie în termeni buni cu Victor Ponta. Până acum câteva luni, Vanghelie a fost în conflict cu Ponta, dar, în cele din urmă, cei doi au căzut la pace, iar primarul sectorului 5 încearcă să-i demonstreze şefului său de partid că se poate baza pe el. Integral in Adevarul.
Topul pomenilor electorale. Vezi pe ce a cheltuit Guvernul 2,5 milarde de lei. Micul si sarmaua au fost inlocuite cu metode mai rafi nate de a „omeni” electoratul. Cele mai importante pomeni ale actualului Guvern depasesc 2,5 miliarde de lei. Pomana electorala clasica, reprezentata de galeti, mici si bere, fasole cu carnati, concerte sau bani in plic langa sectia de votare nu mai este de mult suficienta pentru a ajunge la sufletul romanilor. Guvernul Ponta stie bine asta si, inca de la instalare, s-a grabit sa imparta pomeni la scara mai larga, chiar daca uneori i-a mai dat si FMI peste mana. Cea mai recenta dovada de bunavointa catre popor este rectificarea bugetara anuntata pentru saptamanile urmatoare. Dincolo de acuzatiile la adresa „fostilor”, se remarca deja clasica alocare de bani in prag de alegeri catre primariile care nu mai au bani sa plateasca salariile. E de anticipat ca vor fi tocmai cele ale primarilor USL, care pe langa salarii vor plati si zile ale orasului la care sa mearga, cu sau fara elicopter, liderii formatiunii. Deocamdata nu se stie cati bani va inghiti demersul, insa in august au mai fost alocati 100 de milioane de lei tot pentru primariile nevoiase. . Tot la această rectificare ar putea fi introdusă şi revenirea indemnizaţiilor pentru creşterea copilului la 85% din salariu. Măsura ţinteşte 150.000 de persoane aflate în plată, sau chiar dublu dacă luăm în calcul şi soţii/soţiile. Efortul bugetar nu a fost calculat încă, dar e de aşteptat să nu fie mai mare de 15-20 de milioane de euro. Aduce EVZ
Marii absenti ai alegerilor. Cine a ieşit din cursa pentru parlamentarele din decembrie. Politicieni importanţi, unii cu state vechi în Parlament, alţii foarte cunoscuţi publicului, vor rămâne fără mandate după alegerile din decembrie. Unii au renunţat invocând decizii personale, alţii au fost scoşi de pe listele de candidaţi de conducerea formaţiunilor din care fac parte. Mulţi aveau prea multe probleme penale pentru a mai fi frecventabili. Chiar şi într-o politică murdară cum e cea din România. Radu Berceanu – Liderul PDL este unul dintre cei mai longevivi parlamentari români, el intrând în adunarea legislativă încă din 1990. A activat ca deputat până în 2004, apoi a devenit senator. Radu Berceanu a anunţat încă din primăvară că nu mai vrea să obţină un nou mandat. Senatorul nu a putut fi contactat pentru a explica de ce a luat această decizie. Cătălin Voicu – Condamnat în primă instanţă pentru trafic de influenţă, nu a mai fost dorit pe listele PSD. Deputat în mandatul 2004-2008 şi senator de atunci, Cătălin Voicu a fost condamnat la cinci ani de închisoare cu executare pentru trafic de influenţă şi fals în înscrisuri, plus confiscarea a 200.000 de euro şi 118.000 de lei din averea sa. Decizia nu este încă definitivă, dar senatorul a stat deja în arest preventiv un an şi opt luni. Dan Ilie Morega – Este unul dintre cei mai controversaţi deputaţi care şi-a anunţat retragerea din viaţa politică. Deputatul de Gorj a devenit cunoscut din cauza dosarului penal pentru care a fost condamnat la trei ani de închisoare cu suspendare. Deputatul a fost judecat pentru sponsorizări nelegale şi obţineri de foloase pentru Partidul Naţional Liberal, în perioada în care a fost preşedintele filialei Gorj. De asemenea, politicianul este cunoscut şi pentru traseismul său. După ce la nivel local a activat la PDSR, Alianţa pentru România şi PRM, Morega a intrat în Parlament pe listele liberalilor. După ce a demisionat din PNL, a activat un an ca independent, iar apoi s-a înscris în UNPR. La scurt timp, a părăsit şi această formaţiune şi a redevenit independent. Mai multe in Romania Libera.
Elevi duşi cu arcanul de Marian Oprişan la Festivalul Viei şi Vinului. Directorii de şcoli au fost „sfătuiţi” de conducerea Inspectoratului Judeţean să trimită câte 100 de elevi să aplaude discursurile lui Marian Oprişan şi ale invitaţilor lui politici. Festivalul Viei şi Vinului „Bachus”, manifestare de tradiţie a Vrancei care a început ieri la Focşani, constituie o ocazie extrem de favorabilă pentru baronul de Vrancea, Marian Oprişan, de a promova cu bani publici partidul din care face parte. Programul implică popularizarea candidaţilor USL la alegerile parlamentare din 9 decembrie. Cu toţii au fost chemaţi aseară la deschiderea manifestărilor care se vor întinde pe parcursul a patru zile pentru a saluta publicul. De teamă că oaspeţii veniţi la Focşani, printre care şi ministrul Agriculturii, Daniel Constantin, nu vor fi aplaudaţi de prea multă lume, Marian Oprişan a dat ordin şefei Inspectoratului Şcolar Vrancea să-i aducă 1.000 de elevi în centrul oraşului, acolo unde au avut loc manifestările. „Ideea cu aducerea elevilor în Piaţa Unirii îmi aparţine. Întreaga comunitate trebuie implicată în această acţiune, Festivalul Viei şi Vinului, care este emblema judeţului Vrancea”, a explicat pentru „Adevărul” Marian Oprişan, preşedinte CJ Vrancea. Membră în partidul lui Oprişan, inspectoarea s-a executat, trimiţând în fiecare liceu din oraş o adresă prin care a notificat directorii că trebuie să participe la deschiderea Festivalului cu câte 100 de elevi fiecare, îmbrăcaţi în robe. Adresa a stârnit nemulţumire în unele cancelarii din Focşani, mai cu seamă că acest lucru a presupus scoaterea elevilor de la ore, iar în programul oficial al festivalului nu era trecută vreo acţiune cu elevi. Integral in Adevarul.
Culise: De ce s-a retras Kovesi din lupta pentru DNA. Motivul real pentru care Codruţa Kovesi a renunţat la candidatura pentru funcţia de şef al DNA ar fi faptul că nu ar dori să cauţioneze cu prezenţa ei simulacrul de transparenţă şi corectitudine a selecţiei procurorului general şi a şefului DNA, organizat de ministrul Justiţiei. Iniţial, fostul procuror general îşi depusese candidatura pentru funcţia de şef al DNA. Răzgândirea Codruţei Kovesi ar fi survenit însă în urma reproşurilor foştilor colegi cu care a colaborat bine la Parchetul General, DNA, CSM şi la instanţele de judecată, spun surse judiciare. Kovesi nu a putut fi contactată pentru a oferi explicaţii. Formal, Kovesi a anunţat Ministerul Justiţiei că nu se va prezenta la interviul pentru selecţia procurorului-şef al DNA, deoarece a preluat din 16 octombrie funcţia de înalt reprezentant la misiunea României la Bruxelles pe probleme privind reforma justiţiei. „Nu trebuia să se înscrie de la început. Morar (fost şef DNA, acum procuror general interimar) a spus clar şi corect că nu se înscrie pentru funcţia de procuror general pentru că selecţia e o farsă, lipsită de criterii clare de evaluare şi de transparenţă. Până şi Codruţ Olaru (şef al Direcţiei de Investigare a Criminalităţii Organizate – n.n.) a avut demnitate şi nu s-a înscris, tot din cauza modului suspect de organizare a selecţiei”, a comentat un înalt magistrat, apropiat de Kovesi, care a dorit să-şi păstreze anonimatul. Sursele noastre spun că mulţi magistraţi competenţi nu au candidat pentru funcţiile de procuror general al României şi şef al DNA deoarece Mona Pivniceru, ministrul Justiţiei, a impus „standarde” de selecţie lipsite total de transparenţă, „făcute cu destinaţie” pentru magistraţi care să accepte subordonarea faţă de parlamentari, implicit faţă de baronii locali. „USL vrea să avem Parchete ca până în 1997 şi ca între 2000 şi 2004, când dosarele se făceau în urma telefoanelor politicienilor şi când nici un înalt demnitar nu a fost deferit Justiţiei. USL va face parchete inofensive pentru a se fura fără frica de puşcărie”, spun specialiştii. Integral in Romania Libera.
Ministrul lui Voiculescu clonează cu USL-iști directorii din Agricultură. Ministrul Agriculturii, Daniel Constantin, protejatul datornic al lui Dan Voiculescu, pregăteşte schimbarea a 50 de directori ai Agenţiei de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit (APDRP), fosta SAPARD. Primul pas în planul ministrului Agriculturii este „dublarea” directorilor în funcţie cu 50 de directori care vor ocupa posturile nou înfiinţate. Pentru acestea, astăzi se dă concurs. Chiar dacă presiunea organizaţiilor judeţene era foarte mare, ministrul nu-şi putea permite, pur şi simplu, numirea, în funcţii de directori, a oamenilor propuşi de USL. Pe lângă publicitatea nedorită pe care ar fi produs-o o asemenea măsură, Ministerul s-ar fi ales cu 50 de procese din partea actualilor directori, cărora nu li se putea imputa nimic într-atât de grav încât să fie demişi. În timpul mandatelor lor, APDRP a avut rezultate bune în absorbţia fondurilor europene – peste 4 miliarde de euro plătiţi până în august şi contracte de finanţare semnate în valoare de circa. 5,5 miliarde de euro. Aşa că, ministrul Daniel Constantin a hotărât „clonarea” posturilor de conducere. După ce l-a numit în funcţia de director general pe George Octavian Turtoi, pe 23 iulie, Daniel Constantin a pasat mingea în ograda Guvernului Ponta. La adăpostul crizei politice generate de referendumul de demitere a preşedintelui, Guvernul a aprobat o ordonanţă (24/2012) care a modificat OUG (13/2006) privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea APDRP prin reorganizarea Agenţiei SAPARD. Noua Ordonanţă prevede înfiinţarea a 50 de posturi noi de directori – 8 directori generali „adjuncţi” la Centrele regionale şi 42 directori la Oficiile judeţene (articolul II din OG 24/2012). Posturile vor fi ocupate în urma concursului de azi. Integral in EVZ
Câte secţii de votare vor fi organizate în ţară şi în străinătate pentru scrutinul din 9 decembrie. Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) a anunţat câte secţii de votare vor fi organizate în ţară şi în străinătate pentru alegerile parlamentare din 9 decembrie. Numărul secţiilor de votare pentru alegerile parlamentare din 9 decembrie este de 18.749, dintre care 18.454 în ţară şi 295 în străinătate, potrivit datelor publicate pe site-ul Autorităţii Electorale Permanente (AEP). În Bucureşti vor fi înfiinţate pentru acest scrutin 1.239 secţii de votare. Potrivit legii, delimitarea secţiilor de votare se decide în termen de 30 de zile de la stabilirea datei alegerilor de către primarii comunelor, oraşelor, municipiilor sau subdiviziunilor administrativ-teritoriale ale municipiilor componente, împreună cu prefecţii şi cu structurile teritoriale ale Centrului Naţional de Administrare a Bazelor de Date privind Evidenţa Persoanelor. Numerotarea secţiilor de votare se stabileşte de către prefect, la nivelul fiecărei circumscripţii electorale. Prefecţii comunică AEP, pentru înregistrarea în Registrul secţiilor de votare, delimitarea şi numerotarea secţiilor de votare de la nivelul circumscripţiei electorale. La alegerile parlamentare din 2008 au fost înfiinţate 18.104 secţii de votare, dintre care 221 în străinătate. Termenul-limită pentru depunerea candidaturilor în vederea alegerilor parlamentare din 9 decembrie 2012 este 30 octombrie, adică cel mai târziu cu 40 de zile înainte de data scrutinului. Campania electorală începe în 9 noiembrie, cu 30 de zile înainte de ziua votării şi se încheie în 8 decembrie, la ora 7.00.Mediafax.
Ştiri Europene – 19 Octombrie 2012 / La Bucureşti, Merkel l-a girat pe Băsescu
Va urez o zi buna!
o zi buna tuturor!
Sare'n Ochi
19/10/2012 at 8:36 am
Buna dimineata, va doresc la toti o zi insorita in suflete !
Mihail Cimpeanu
19/10/2012 at 8:39 am
Buna Dimineata domnilor 🙂
Theophyle
19/10/2012 at 8:40 am
CRIN ANTONESCU ŞI MODELUL LUI ÎN POLITICA
PAMFLET DUPĂ O IDEE A JURNALISTULUI ROBERT TURCESCU, 18 OCTOMBRIE 2012
„Victorie pentru uniunea social liberala„salut cu mana intinsa cu degetele in V sugerand victoria
http://www.youtube.com/watch?v=Gss_VjID6dI
observator 2
19/10/2012 at 8:42 am
Salut
Montajul a fost destul de bine facut.
lastnightmusic
19/10/2012 at 9:06 am
Buna dimineata!
Moldoveanu
19/10/2012 at 9:07 am
Buna dimineata!
Theophyle
19/10/2012 at 9:44 am
buna dimineata:
sper ca basescu va semna in numele Romaniei si guvernul va fi astfel obligat sa accepte verificarea bugetului la Bruxelles;
altfel va fi vai si jale;nu ca daca va fi verificat la Bruxelles va fi mai bine,dar va fi numai vai fara jale
oricum astept cu ” interes” cum va justifica ponta bugetul pe 2013 mai ales ca va fi vizibil deficitul pentru primul semenstru 2012 si sem 2;
vor fi taieri masive de investitii si se va compromite orice relansare economica;
astia au adus deja romania la sapa de pvc-importat,nu de la oltchim
cat priveste ” saracirea” e totul relativ;daca un apartament de doua camere se ” vindea” cu 80000 euro si acum numai 50000,iata saracirea;
se ” calcula bogatia pe credit cu buletinul”
intamplator
19/10/2012 at 9:21 am
Politeia Europeana: Ştiri Europene – 19 Octombrie 2012 / La Bucureşti, Merkel l-a girat pe Băsescu
http://politeiaeuropa.wordpress.com/2012/10/19/stiri-europene-19-octombrie-2012-la-bucuresti-merkel-l-a-girat-pe-basescu/
Theophyle
19/10/2012 at 9:38 am
Buna dimineata!
ribelalu
19/10/2012 at 9:44 am
Buna dimineata, ribelalule 🙂
Theophyle
19/10/2012 at 9:46 am
Buna Dimineata 🙂
o alta forma de mita electorala disimulata este 100 ptr. agricultori neanregistrati la APIA si de care se ocupa inclusiv primariile.
mar
19/10/2012 at 10:04 am
” banii” astia-de faspt mizilic- dati in agricultura,care e suma totala virata dela buget;de fapt cit e totalul si -defalcat-net la beneficiari si costuri de” operare”
cred ca daca s-ar putea obtine aceasta defalcare am avea niscai surprize…
intamplator
19/10/2012 at 10:29 am
Buna ziua
Ieri va informam ca presedintele francez e impotriva propunerii germane a aprobarii bugetelor nationale de catre comisarul UE pe economie .
Astazi complectez ca alaturi de francez se afla si mister Mario Monti . Seful executivului italian . Or fi ca sint niste interese inconfesabile . 🙂
stefan60
19/10/2012 at 10:52 am
Salutare.
Beggars can’t be choosers. Ia sa se burzuluiasca Mme Merkel si seful Bundesbank la ei nitel, sa vezi cum isi revizuiesc atitudinea.
EuCuMine
19/10/2012 at 10:57 am
http://economie.hotnews.ro/stiri-energie-13443945-consortiul-exxonmobil-omv-petrom-cumparat-blocul-midia-din-marea-neagra-sterling-resources.htm sterling primeste 29,5+29,5+19,5 milioane dolari. inca nu s-a stabilit cat primeste tariceanu.
radu2
19/10/2012 at 11:00 am
Pe Politeia Digest: Stratfor: Defining al Qaeda
http://politeadigest.wordpress.com/2012/10/19/stratfor-defining-al-qaeda/
Theophyle
19/10/2012 at 11:11 am
buna dimineata ! @Theophyle , de ce s a retras kovesi- explicatia de la revista presei poate fi acceptabila. dar de ce a acceptat o numire la Bxl din partea Sistemului stie cineva? 🙂
zigzag
19/10/2012 at 11:20 am
salut!
Inclin sa cred ca a acceptat numirea pentru ca vrea sa fie cineva la Bruxelles care sa poata furniza infirmaiti reale catre UE, nu prostiile pe care le spune USL-ul pe canale oficiale. UE-ul ar intreba-o merreu pe ea daca e veridic ce zice USL despre Justitie. Chestia e ca ea s-a inscris, nevazand, precum Morar, ca nu are sanse si ca va fi cal de bataoe electorala in campanie. Intre timp cineva a sfatuit-o sa se retraga pentru ca TB sa aiba spatiu total de manevra cand va denunta propunerile de procurori USL-isti.
Cetatean
19/10/2012 at 12:09 pm
buna ziua
poate sa ” furnizeze informatii reale” dar
asa cum a fost numita poate fi si revocata/ a ” fluierat in biserica”=out!
oricum ,eu cred,nu avea sanse sa fie numita
vom asista cel mai probabil la un meci presedintie-guvern cu arbitru csm si cu galerie EU
indiferent de rezultat costul nostru va fi imens/sa nu mire pe nimeni ca fondurile ue vor ramane blocate ” sine die” in cazul numirii unor procurori perceputi ca ” obedienti politicului”
motive de mentinere a blocarii fondurilor=nenumarate;doar unul-virgula pusa unde nu trebuie in dosarul de accesare a fondurilor
sesizati,ca UE nici dupa 10 zile n-a primiti ” scrisoarea” despre oltchim…
nu-i credeti niste naivi pe cei de la bruxelles
si mai ales ” guitatul de castrati” al duetului de pacalici impotriva germaniei nu ramane fara consecinte/mai veni si becali langa felix si avem imaginea completa asa cum se vede de la bruxelles
intamplator
19/10/2012 at 12:23 pm
„Crin Antonescu a propus demiterea în cadrul Biroului Politic Central al PNL demiterea Organizaţiei PNL Sectorul pentru colaborararea cu „adversarii la referendum”. Preşedintele PNL le-a reproşat în mai multe rânduri celor de la Sectorul 1 atitudinea avută la referendum şi în timpul alegerilor locale. Antonescu chiar a spus că primarul Sectorului 1, Andrei Chiliman, ar trebui dat afară din PNL”.
Asta si-o face cu mana lui. Nici nu stie ce o sa i se traga de aici.
Cetatean
19/10/2012 at 1:12 pm
salut ! ehe .. cred ca nea cacarau o incaseaza rau de la Radu Campeanu.
zigzag
19/10/2012 at 1:15 pm
Ba stie, deja 😆
Theophyle
19/10/2012 at 1:24 pm
„Presedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat ca ar fi de acord cu testarea psihologica a politicienilor, însa din punct de vedere al legislatiei, nu exista un precendent „nicaieri în lume” ude sa fie reglementat acest lucru. Antonescu a fost întrebat daca ar fi de acord cu impunerea unui test psihologic pentru politicieni, pe modelul celui propus pentru magistrati la nivelul CSM.
„E personal da, si chiar daca nu ne impune legea,ne putem întâlni si face unul. Dar din punct de vedere al legislatiei atrag atentia ca nicaieri în lume nu exista o asemenea legislatie. Din punctul meu de vedere, sigur, ar fi distractiv asa încât nu am de ce sa refuz”, a declarat liderul PNL.
Eu cred ca ar fi distractiv pentru psihologi sa il testeze pe el.
Cetatean
19/10/2012 at 1:13 pm
Inca o data vorbeste prostii. In Statele Unite – EXISTA!
Theophyle
19/10/2012 at 1:23 pm
E primul care l-ar pica =)))
Barengott
19/10/2012 at 1:30 pm
Buna ziua tuturor
O fi distractiva testarea, dar cand or vedea aia ce ne-a trecut pe la urechi, cu Crizel presedinte, ii apuca plansul gandindu-se ca inca n-am scapat.
Alex
19/10/2012 at 1:36 pm
Buna dimineata
„…ne putem intalni si face unul….”
Adica cum?
Sa faca ei? Care ei?
E tare kkrau 🙂
emil
19/10/2012 at 1:49 pm
salut
Mircea Cartarescu mare poet si mare inchipuit din turnul de fildes al literaturii extraordinare romanesti isi face ca de obicei la noi o mea culpa de 50% pentru parasirea angajarii politice acum mai an, cand Basescu ii mirosea urat. De mult asteptam sa vina javrele astea la putere pentru ca marii nostri creatori necunoscuti de la Curtici spre vest sa se reconsidere. Cind il voi auzi pe Heideggerul din Carpati, Marele Plesu ca ii pare rau … ma voi simti mai bine… Daca il voi auzi pe Liiceanu .. acest Platon de Dambovita chiar voi fi mai linistit. 🙂
http://www.evz.ro/detalii/stiri/Cnd-sistemul-imunitar-slbete-1006444.html
lastnightmusic
19/10/2012 at 1:24 pm
Draga TDS,
Daca vrei valori si intelectualitate autentica o poti cauta numai prinre anonimii care scriu pe blogul asta si si alte cateva!
Theophyle
19/10/2012 at 1:38 pm
Era momentul ca oameni cu notorietatea lui sa lase ….iambii suitori, troheii, saltaretele dactile, in sertar…. si sa activeze , sa activeze , sa activeze.
Este just ca valori si intelectualitate gasesti si aici …dar Theophyle…. astia 4-5 care aveau deja notorietate de 25 ani aveau un avantaj, pe care intelectualii de blog nu il aveau acum 2 ani.
cf cu principiul Pareto, ei trebuiau sa iasa in fata.. constant …
Asta ar fi fost principala opera…
lastnightmusic
19/10/2012 at 2:05 pm
Prezenta lui MRU pe lista optiunilor politice este o provocare pentru cei ce se prezinta ca fiind intelectualii PNL. Sa nu uitam ca multi dintre acestia s-au declarat impotriva lui Traian Basescu pe motivul lipsei de staif (asimilat de acestia cu lipsa de pretiozitate si de citate din filosofii clasici, greci sau nemti, din discursul lui TB). Avem azi dovada ca acest pretext ascundea, de fapt….alte motive. Din acest motiv simplele urecheli (de salon literar) ale lui Crizel nu vor fi transformate in sustinere publica pentru MRU de aceia care ascund sub masca intransigentei intelectuale doar un clasic miticism. Asistam la varianta adaptata a rezistentei prin cultura, care este azi rezistenta prin echidistanta. Aiurea, este vorba doar o lipsa de discernamant sau de coloana vertebrala. Pe scurt, lipsa de scala de valori. (B)oieri.
judex
19/10/2012 at 2:55 pm
„Cine le va da înapoi milioanelor de români anii furaţi? Cine va răscumpăra umilinţa pauperizării acestor oameni care nu sunt cu nimic vinovaţi de ce s-a abătut asupra lor? ”
Cu riscul de a soca: asta e TEBEL?
Cine (fara dracu 🙂 ) rascumpara cuiva ceva in viata? Da’ cine e vinovat, „maestre”? (Cumva „mestere” ?)
emil
19/10/2012 at 1:52 pm
http://www.romanialibera.ro/actualitate/europa/decizia-privind-aderarea-romaniei-si-bulgariei-la-schengen-amanata-pentru-2013-presa-straina-281316.html
Nu stiu de ce se agita asa presa . Se stia de mult timp de aminarea asta . Chiar daca vine prezentata cu limbaj diplomatic . 🙂 Referendumul de demitere a presedintelui au blocat usile UE pentru RO .
NU VA EXPLICA Crin si Ponta pentru care motive . Ar fi sinucidere politica . 🙂
stefan60
19/10/2012 at 1:55 pm
A inebunit total, este turbat de ura – a decapitat PNL sector 1.
http://www.evz.ro/detalii/stiri/EXCLUSIV-EVZ-Crin-Antonescu-decapiteaz-PNL-sector-1-1006532.html
mar
19/10/2012 at 1:57 pm
Are si asta logica lui, nu?
„19 octombrie, 13:51. unix
uite de aia nu cred o iota din articol.ca doar nu s-o fi trezit cu noaptea in cap cacarau,undeva pe orele 12-13.mincinosilor,cacarau inca doarme”
comentariu la stirile de pe evz, de mai sus.
emil
19/10/2012 at 2:03 pm
Buna ziua 🙂
Desi cu intarziere, @citi, multumesc pentru serialul sandeilor. Foarte clar, ma ales ca vor urma miscari masive pe frontul asta.
Legat de scaderea averii… si de ce nu este foarte semnificativa cifra „scaderilor averilor”…
Subliniez ca nu e vorba nici de scaderea/cresterea pensiilor/salariilor/veniturilor. ci doar a averii.
Studiu de caz: 😈
– averea i-a crescut de 100 de ori).
– Apoi bula tariceneasca se dezumfla dramatic (dupa o umflare accelerata mai ales pe ultima perioada), iar garsoniera (totusi intr-un bloc vechi) scade undeva spre 25 000 Euro ~ 30 000 USD.
Intrebare:
Persoana ce a detinut tot timpul garsoniera respectiva, este mai bogata sau mai saraca?
In plus as vrea sa-i intreb eu pe cei ce arunca vina dintr-o parte in alta (greaua mostenire – de la Burebista incoace 😉 ): cum se impoziteaza averile? Ca eu nu am auzit de impozitare a acestora, ci doar de impozitarea veniturilor (mai ales a muncii) si foarte anemic a proprietatilor.
DanSu
19/10/2012 at 2:05 pm
Reia cazul, nu inteleg de ce nu s-a publicat O.K. 😦
Studiu de caz: 😈
– inainte de 95 cineva ia o garsoniera (undeva in Bucuresti – dar locatie ultra-centrala) cu 6000 USD (cam scumput la vremea ceea).
– Vin anii de umflare bulimica imobiliara. Negoita se lanseaza in constructii proste si nesecurizate. 👿 Pretul garsonierei creste dramatic depasind 500000 Euro ( 60 0000 USD ->> rezulta ca averea i-a crescut de 100 de ori).
– Apoi bula tariceneasca se dezumfla dramatic (dupa o umflare accelerata mai ales pe ultima perioada), iar garsoniera (totusi intr-un bloc vechi) scade undeva spre 25 000 Euro ~ 30 000 USD.
DanSu
19/10/2012 at 2:08 pm
Salut! :)Merci, Dane, pentru aprecieri.
Cetatean
19/10/2012 at 2:15 pm
Basescu, acum, pe B1.
emil
19/10/2012 at 2:22 pm
Ca tot vorbea Basescu despre fiscalitate in Romania si in UE:
Alea INCA multe taxe, cate erau inainte de BOC? Ma intreb si eu, doar asa, retoric. Prea ne trec clipele 😦
emil
19/10/2012 at 2:30 pm
Dumnezeule mare, TB e de-a dreptul diabolic:
„Veti merge la Oslo pentru premiul Nobel? [probabil ca e o ceremonie in care reprezentantii statelor UE primesc in corpore Premiul Nobel]
„Cred ca il deleg pe domnul Ponta” 😆 😆 😆 😆 😆 😆 😆 Il va rupe daca o va face!!!!!
Cetatean
19/10/2012 at 2:56 pm
Unde au fost invitati „sefii de state” 🙂
emil
19/10/2012 at 3:11 pm
” Sectia pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii a decis suspendarea lui George Balan din functia de procuror ca efect a punerii in miscare, vineri, a actiunii penale in cazul sau de catre Directia Nationala Anticoruptie (DNA), anunta Agerpres.
Cetatean
19/10/2012 at 2:58 pm
Buna ziua,
am auzit la b1 ca Tariceanu, Orban si inca altii se gandesc sa-si retraga candidaturile. Antonescu le va gasi inlocuitori imediat, dar ce vor face dumnealor? Se duc la FC?
cedric
19/10/2012 at 3:11 pm
se gandesc, insa se vor razgandi sau ii va rade antonescu inainte sa se mai gandeasca.
Cetatean
19/10/2012 at 3:13 pm
Nu va ascund ca ma ingrijoreaza cat de departe sunt abordarile de acasa in raport cu prioritatile UE iar abordarile de acasa nu sunt cele care vor garanta bunastarea romanilor pe termen mediu si lung, ci angajamentul nostru de a ne integra tot mai puternic si de a fi performanti in interiorul lor
http://www.hotnews.ro/stiri-politic-13445005-live-text-traian-basescu-sustine-declaratii-presa-finalul-lucrarilor-consiliului-european-bruxelles.htm
Doua lumi paralele 😦
mar
19/10/2012 at 3:11 pm
Cred ca va fi revolta in PNL, alte maziliri – Mehedinti si Dambovita, pe cel de la 1 l-a raschetat
http://www.hotnews.ro/stiri-politic-13445047-surse-crin-antonescu-cere-demisia-lui-vlad-moisescu-sefia-pnl-sector-1.htm
Semn de disperare maxima si de dictatura/nebunie.
mar
19/10/2012 at 3:15 pm
salut ! cacarau isi face doar datoria fata de fsn: confisca tot brandul pnl ptr a-l pune in mana fesenistilor. nu degeaba declara el ca „suntem multi, in mai multe partide si ne controlam unii pe altii”- cu aproximatie. tataia ilici spunea mai de mult ca obiectivul lui si al gastii pe care o patroneaza este sa blocheze dezvoltarea unei drepte puternice in RO.
zigzag
19/10/2012 at 3:28 pm
„Din spatele usilor salii in care s-a desfasurat sedinta PNL s-au auzit tipete, conform Realitatea Tv”.
Nu era nimic. Gigi Becali venise cu cateva oi plocon si membrii PNL s-au speriat crezand ca fi si ei mulsi (de bani) ca Becali.
Cetatean
19/10/2012 at 3:17 pm
Sistemul e interesat sa controleze numele „pnl „.
zigzag
19/10/2012 at 3:29 pm
si o intrebare : legea permite sa fii presedinte la un partid si sa depui adeziune la alt partid? ca asa ne putem face toti membri la 3 4 partide.
zigzag
19/10/2012 at 3:30 pm
Salutare !
Cu binecunoscutu-i gest, cochetul Cacarau si-a aruncat freza spre spate si a inceput sa taie cu inversunare craca pe care se cocotase.
Penelistii s-au blocat si casca gura, asteptand ca_Cacarau sa pice in mijlocul turmei.
Cu Jiji in brate. 😆
Tzepelica
19/10/2012 at 3:30 pm
Se pare ca Ponta a gasit resursele financiare necesare pentru a opera o noua rectificare bugetara,in ciuda declaratiilor alarmiste de saptamana trecuta.Interesant e unde se vor duce banii-Agricultura,SRI si primarii bineinteles
http://www.adevarul.ro/actualitate/eveniment/Guvernul-CSM-ICCJ-Agricultura-SRI_0_794920574.html#
balzarius
19/10/2012 at 3:31 pm
Buna Ziua la toata lumea 🙂
Postare noua!
Theophyle
19/10/2012 at 3:48 pm