Constitutia poporului « suveran » si Republica Judecatorilor (XXV). Final.

Postat de @Cetatean

Acesta este sfarsitul unui serial care a inceput pe 22 iunie 2011 si se sfarseste pe 17 octombrie 2012. Au fost 25 episoade scrise cu gandul ca un cititor bine informat inseamna un votant imposibil de pacalit. Experienta ultimelor confruntari politice ne-a aratat ca o diferenta 0,68%  (50,34% vs. 49,66%) poate schimba totul. Sau, daca vreti 3,77% (diferenta pana la 50,01%). Acest serial este dovada ca Politeia va fi mereu ceea ce a fost de la inceput : un spatiu al adevaratului patriotism si al apararii suveranitatii poporului impotriva Sistemului care o confisca.

Motto : « Suveranitatea naţională aparţine poporului român » (art.2. al.1. din Constitutie).

 *******

Precizare :Celelalte episoade anterioare le gasiti  aici , aici  aici aici,   aici,  aici , aici. , aici,  aici , aici,  aici,  aici,   aici ,   aici,    aici,   aici , aici,  aici, aici,  aici  aici , aici , aici , aici  si aici.

 *******

 Inchipuiti-va Sistemul ca o grupare de celule bolnave care stau ascunse in toate institutiile statului si care nu pot fi eradicate deoarece atunci cand o institutie are o sansa de insanatosire, cel chemat sa opereze e o tot celula bolnava, deghizata in doctor. Capacitatea statului vazut ca organism de a lupta impotriva Sistemului este aproape nula, cata vreme institutiile sunt ele insele in mana Sistemului.

 Miza Sistemului este aceea de a machia institutiile statului pentru ca acestea sa arate sanatos pe dinafara, in timp ce pe dinauntru sunt roase de boala. In acest scop, mascarada separatiei si echilibrului puterilor in stat, precum si a independentei Justitiei va fi jucata in continuare pe scena publica, iar in culise oamenii Sistemului din toate partidele politice (aceste rezervoare de celule bolnave) isi vor da mereu mana pentru a mentine suveranitatea poporului confiscata si pentru a se apara unul pe altul de Justitia cu adevarat independenta.

 Nu exista decat un singur remediu pentru aceasta boala (si cu cat administrarea lui este intirziata, cu atat Sistemul va sfarsi prin a cuceri tot organismul) : suveranitatea poporului, exercitata asa cum prevede Constitutia, cu bunele si cu relele ei.

 *******

 Motto-ul acestui serial este extras in Constitutia Romaniei, si este special citat trunchiat, pentru a permite intelegerea fortei lui : « Suveranitatea naţională aparţine poporului român ».  Legea fundamentala spune mai departe : «… care o exercită prin organele sale reprezentative, constituite prin alegeri libere, periodice şi corecte, precum şi prin referendum ». Constient ca pentru a supravietui, Sistemul trebuie sa reuseasca sa se legitimeze si apoi sa paraziteze suveranitatea poporului, el isi pune o data la 4 ani o masca frumoasa si se milogeste in fata poporul suveran pentru a fi transformat  in « organ reprezentativ » care dupa alegeri face exact ce interzice Constitutia, la art. 2, al.2 : « Nici un grup şi nici o persoană nu pot exercita suveranitatea în nume propriu ». 

 Exercitatea suveranitatii in nume propriu inseamna, bunaoara, ignorarea cu superbie a unui referendum valid pentru trecerea la Parlament unicameral si la maxim 300 de parlamentari. Insa acest tip de atac la suveranitate este de fapt cel mai inofensiv.

Adevaratul pericol deriva din ceea ce am descris in intreg serialul, anume cele doua tipuri de exercitare in nume propriu a suveranitatii poporului:

 i) transformarea magistraturii intr-o autoritate publica complet autonoma fata de suveran (Republica Judecatorilor) 

ii) confiscarea-deturnarea-anihilarea suveranitatii de catre Parlament (Constitutia poporului « suveran »)

 *******

 Miza primei parti a serialului (cea mai lunga, episoadele II-XIX) a fost aceea de a devoala actiunile Sandeilor si de a demonstra modul in care judecatorii de la cea mai inalta instanta a tarii au incalcat in mod repetat Constitutia. Lungile prezentari ale Deciziilor CCR care demonstrau acest lucru, precum si reluarea si dezvoltarea problemei mandatelor Sandeilor (expirati sau « promovati » doar prin Hotarari de CSM) au avut drept scop demonstrarea faptului ca in cadrul Sistemului, Magistratura a avut un rol determinant.

Conceputi ca pavaza de nadejde pentru oamenii Sistemului, Sandeii au actionat de-a lungul timpului nu doar ca aparatori ai celor care ii trimisesera in virful piramidei Justitiei (modul in care Anton Pandrea, fostul presedinte al Sectiei Penale a ICCJ schimba componenta completelor care il judecau pe Adrian Nastase este emblematic, la fel cum este si maniera in care judecatoarea Elena Burlan a recuzat-o pe judecatoarea Camelia Bogdan, care il judeca pe SOV). Mai mult insa, Sandeii au prins treptat gustul confiscarii suveranitatii poporului. Asa se explica cele doua recursuri in interesul legii din 2007 si 2008 prin care judecatorii si-au acordat singuri salarii marite, repunand in vigoare legi pe care Parlamentul le abrogase. La fel se explica si auto-perpetuarea Sandeilor de la ICCJ carora le expirasera mandatele si pe care CSM-ul ii mentinea in functii (de parca ar fi fost Presedintele Romaniei, cel care are puterea de a semna decrete de numire la o instanta).

 Nu stiu daca v-ati intrebat vreodata de ce Constitutia Romaniei prevede numirea judecatorilor si procurorilor prin decret prezidential si nu este suficienta o simpla Hotarare a CSM-ului, ca institutie care garanteaza independenta magistraturii. Nici Decizia 551/2009 a CCR (mentionata deja in episodul XIV), singura dupa stiinta mea de acest gen, nu spune prea multe. Insa spune exact ce trebuie.

 In aceasta decizie este prezentata situatia unui grup grajdani ai Sistemului (« Sindicatul Independent al Juristilor din Romania ») care a dorit ca CCR sa ii scape pe magistrati de necesitatea decretul prezidential (nici mai mult nici mai putin !). Grajdanii au atacat la CCR chiar prevederile din legea organica 303/2004 care mentionau explicit prerogativa prezidentiala a numirii (inclusiv in functiile de conducere) magistratilor de catre Presedintele Romaniei :

« In motivarea exceptiei de neconstitutionalitate autorul sustine ca dispozitiile legale atacate contravin prevederilor art.94, lit c) din Constitutia Romaniei, intrucat confera Presedintelui Romaniei competenta de a numi si de a revoca judecatori si procurori si dreptul de a numi si revoca magistrati in functiile de conducere ale instantelor si parchetelor, desi magistratii – judecatorii si procurorii – nu sunt functionari publici ».

 Desi speta avea o miza enorma si putea sa o expliciteze mai mult, CCR s-a multumit sa raspunda sec :

« Examinand exceptia de neconstitutionalitate, Curtea constata ca aceasta este neintemeiata si urmeaza sa fie respinsa. Art. 134 alin. (1) din Constitutia Romaniei prevede atributia Presedintelui Romaniei de a-i numi in functie pe judecatori si pe procurori, cu exceptia celor stagiari, la propunerea Consiliului Superior al Magistraturii.  In aplicarea acestor prevederi, legiuitorul are libertatea de a reglementa competenta Presedintelui Romaniei de a-i numi in functie, inclusiv in functii de conducere, si de a-i revoca pe toti magistratii la care textul constitutional se refera. Participarea Presedintelui Romaniei la constituirea in acest mod a autoritatii judecatoresti concorda in egala masura cu principiul echilibrului puterilor in stat, consacrat prin art. 1 alin. (4) din Constitutia Romaniei, si nu este de natura sa afecteze in vreun fel independenta judecatorilor, instituita prin dispozitiile art. 124 alin. (3) din Constitutie, si exercitarea de catre procurori a atributiilor lor, cu respectarea principiilor legalitatii si impartialitatii prevazute in art. 132 alin. (1) din Legea fundamentala ».

 Constitutia, la Titlul III, enumera 5 autoritati publice in statul roman : Parlamentul (capitolul I, articolele 61-79), Presedintele (capitolul II, articolele 80-101), Guvernul (capitolul III, articolele 102-110), Administratia publica (capitolul V, articolele 116-123), Autoritatea judecatoreasca (capitolul VI, articolele 124-130 ; aici intra judecatorii, procurorii si CSM-ul).  Diferenta intre aceste autoritati ale statului este aceea ca 4 dintre ele sunt alese prin votul poporului suveran iar una singura nu : Magistratura. S-ar putea crede ca deoarece magistratii nu sunt alesi prin votul direct al poporului si nici prin votul indirect al unei alte autoritati publice, acestia sunt o autoritate care nu datoreaza nimic suveranitatii poporului. Daca ar fi asa, ne-am afla in fata celei mai mari incalcari a Constitutiei, anume art. 1, al.3)  (« România este stat de drept, democratic… »). Caracterul democratic al statului este dat chiar de raportul autoritatilor publice cu poporul : nici o autoritate publica nu este suverana, ci isi primeste suveranitatea de la cel care o detine in mod propriu : poporul.

 Or, acesta este rolul Presedintelui ales al Romaniei in relatia lui cu magistratii : acela de a transforma, prin decret prezidential, niste simpli absolventi de Drept care devin auditori la Institutul National al Magistraturii in judecatori sau procurori, adica in reprezentanti ai unei autoritati a statului roman. Si tot prin decret prezidential acesti magistrati vor ajunge apoi sa ocupe functii de conducere la varful piramidei Justitiei (ICCJ si Parchetul General).

 Fara decretul prezidential de numire in functie, am avea situatia absolut inacceptabila in care una dintre autoritatile in stat actioneaza in mod autonom fata de suveran, auto-perpetuandu-se prin proceduri strict interne, fara nici o legatura cu votul direct sau indirect al poporului  (absolventii facultatilor de Drept din tara dau examene pentru a intra la Institutul National al Magistraturii, iar CSM-ul – care este ales din cadrul judecatorilor si procurorilor –  ii face apoi dupa absolvire, prin Hotarare de CSM, judecatori sau procurori).

 Or, pentru ca magistratura sa nu devina autonoma fata de poporul suveran, Constitutia pune o conditie stricta: interventia initiala unei autoritati alese a statului, respectiv a acelei autoritati publice care reprezinta statul in ansamblul sau : Presedintele Romaniei. Interventia decretului prezidential de numire in functie reprezinta modul in care Constitutia garanteaza ca nu exista nici autoritate publica autonoma fata de popor. Decretul Presedintelui ales nu este o imixtiune in independenta Justitiei ci este, dupa cum spune insasi CCR,  modul in care se constituie autoritatea judecatoreasca si in care se realizeaza echilibrul puterilor in stat.

 In mod evident, fuga Sandeilor expirati de la ICCJ (cu mandate de 6 ani pe legea 56/1993) de decretul prezidential pe legea 303/2004 a dus la necesitatea decredibilizarii decretului prezidential. Aici au jucat un rol important nu doar practicile silentioase ale vechiului CSM,  ci mai ales Mona Pivniceru, cu gura ei bogata si cu teoretizarile ei de doi bani despre autonomia completa a magistraturii fata de poporului suveran. Reiau cateva declaratii ale Monei Pivniceru pe care le-am mentionat deja in episodul VIII si va rog sa intelegeti acum, in lumina considerentelor despre necesitatea interventiei decretului prezidential, miza pasajelor subliniate:

  – «  Puterea judecătorească îşi trage seva exact din textul constituţional. Nu i-a dat-o nimeni. N-a împuternicit [-o] nimeni cu această putere, decât chiar Constituţia ».

–  « Nu justifică încălcarea Constituţiei. Este tocmai în exerciţiul obligaţiei constituţionale de a-şi prezerva independenţa dată de statul român. Noi [judecatorii] suntem statul român… ».

– « Configurarea elementelor structurale de individualizare autogenă a puterii judecătoreşti” (citez din Proiectul pentru CSM al Monei). Explicatie DEX: « autogen : care este creat sau existent prin sine însusi ».

 – « Judecatorul nu este un functionar public, deoarece el nu depinde de stat, ci este insusi statul, adica o parte din organele sale constitutionale, care, asemeni legislativului si executivului, detin puterea imediat si nu mediat » (Pivniceru Mona & Luca Catalin, « Reglementari internationale cu relevanta in materia deontologiei judiciare », in Deontologia profesiei de magistrat. Repere contemporane, coordonatori : Mona-Maria Pivniceru, Luca Catalin, Editura Hamangiu, 2008, p.34)

 – « Legitimitatea puterii judiciare este data de valoarea unei autoritati in sine care recunoaste necesitatea si deziderabilitatea activitatii sale » (Ibidem, p.42).

 – « […] o garantie suplimentara a principiilor generale, care legitimeaza puterea judecatoreasca avindu-si fundamentul in insasi puterea judecatoreasca ca autoritate valabila in sine” (Ibidem, p.43).

 Implantand in spatiul public si in mintile colegilor confuzia perversa dintre separatia fata de celelalte puteri (dar uitand de echilibru !) si autonomia autoritatii judecatoresti fata de poporul suveran, Mona Pivniceru avea misiunea  (pana la asumarea postului de ministru) de a duce mai departe, prin justificari teoretice si ocuparea agresiva a spatiului mediatic, aceasta mostenire a Sandeilor lasata magistraturii :

i) tendinta de autonomizare fata de suveran, prin impiedicarea cu orice pret a interventiei decretului prezidential de numire in functiile de conducere ;

ii) pretentia ca puterea judecatoreasca apare  « direct » din Constitutie, fara interventia altei autoritati a statului (in speta, Presedintele Romaniei). [Mona Pivniceru confunda aici in mod voluntar puterea ca atare cu judecatorul care exercita puterea]

 Pentru Sistem, miza politica a fugii Sandeilor de decretul prezidential de numire in functiile de conducere (sau  deturnarea acestuia prin propunerea unor Sandei triati de CSM) este detinerea controlului in Justitie, mai ales la varful ei, pentru evitarea bratului legii.

 Din acest motiv, solutionarea problemei mandatelor Sandeilor de la ICCJ (atat cei expirati dar mentinuti la ICCJ cat si cei promovati de CSM fara decretul prezidential pe legea 303/2004) reprezinta o miza politica urgenta, nu doar pentru ca Sistemul se va folosi de vulnerabilitatea constitutionala a Sandeilor de la ICCJ a pentru a pune stapanire pe magistratura (asa cum am demonstrat in episodul anterior), cat mai ales ca Presedintele ales Romaniei nu a putut niciodata sa isi exercite pe deplin prerogativa de numire/respingere prin decret a Sandeilor de la ICCJ.

 Intr-un comentariu la episodul XIV, @Bascaliosul, cel caruia ii datorez tot ce stiu, mi-a spus : « S-ar impune un capitol special pentru prezentarea avantajelor suveranității reale, în situația când binefacerile prezidențiale ale numirilor de judecători în ICCJ ar fi reluate, inclusiv și mai ales puțintel triate, dacă CCR ar tranșa cum se cuvine problema legalității acestor mandate din ICCJ, la sesizarea Președintelui dispus s-o pună de-un conflict ».

Am ajuns, in sfarsit, si la aceast ultim aspect.

 *******

 

In episodul anterior am scris: « Actualul CSM trebuie sa inteleaga ca Presedintele Romaniei nu este un dusman al independentei magistratilor de care trebuie sa fuga precum vechiul CSM (care nu vroia sa ii propuna acestuia reinvestirea judecatorilor ICCJ cu mandate expirate). Frica vechilor Sandei din CSM de refuzul prezidential nu mai este astazi justificata ».

 Insa nu imi fac iluzii. Nu cred ca exista cineva din actualul CSM care sa aiba curajul sa ridice in plen problema mandatelor Sandeilor expirati, precum si a celor « promovati » prin simple HCSM-uri, fara decret prezidential pe legea 303/2004. In CSM exista astazi cateva tabere tabere, si mai presus de toate, este vie mostenirea otravita a vechilor Sandei : frica atavica de decretul prezidential. Din acest motiv, nu am mari sperante de la CSM-ul actual.

 Or, daca CSM-ul nu are curaj sa ii propuna Presedintelui (re)investirea judecatorilor de la ICCJ, este obligatia Presedintelui Romaniei de a transa problema prin formularea unui CJNC in fata CCR. Formularea unui CJNC pe problema mandatelor Sandeilor ar avea cateva avantaje clare:

 1. ar fi constatata incetarea de drept a mandatelor Sandeilor pe legea 56/1993 (mandate de 6 ani), fiind aplicabil direct art. 155, al.5) din Constitutia revizuita in 2003: “Judecătorii în funcţie ai Curţii Supreme de Justiţie şi consilierii de conturi numiţi de Parlament îşi continuă activitatea până la data expirării mandatului pentru care au fost numiţi ». Data aceea a expirat de mult si cu toate acestea o droaie de Sandei zburda inca veseli in Inalta Curte.

 2. s-ar clarifica problema promovarii la ICCJ numai prin Hotarare a CSM. Reamintesc ca intr-adevar CSM dispune promovarea judecatorilor la ICCJ, insa numai a celor care pe decretul lor de admitere in magistratura au inscrisa aceasta vocatie (e o vocatie, nu un drept, caci promovarea nu e garantata), sub forma art. 30, al.1) din legea 303/2004 [in numerotarea initiala]. Or, numai decretele de numire initiala emise in temeiul art. 30, al.1) din legea 303/2004 dau magistratilor posibilitatea de a merge pe traseul Judecatorie-Tribunal-Curte de Appel – ICCJ cu biletele (Hotararile) de la CSM. Cine nu a devenit magistrat sub imperiul acestui articol din legea 303/2004 care confera aceasta vocatie, nu poate fi promovat doar prin hotarare a CSM. Vechile decrete pe legea 92/1992 nu conferau aceasta vocatie (de aceea intervenea legea 56/1993). Sandeii cu decrete emise in temeiul legii 92/1992 care s-au vazut « promovati » de CSM sunt tot niste uzurpatori, caci au beneficiat un lucru pe care decretul lor initial de numire in magistratura nu li-l conferea. Decretele de numire sunt individuale, si pentru a intra sub imperiul altei legi trebuie noi decrete (pe noua lege). Nu este posibila translarea automata, prin hocus-pocus la CSM,  de la beneficiile vechii legi la cele ale legii noi. Decretul de numire initial are intinderea si forta legii in temeiul careia a fost acordat si numai un nou decret pe o noua lege ii acorda magistratului noi drepturi.

 3. nu in ultimul rand, s-ar consolida adevarata independenta a magistraturii in fata posibilului atac al Sistemului in 2013. CCR ar reafirma dreptul Presedintelui de a (re)investi prin decret magistratii de la ICCJ, care ar primi prin decrete pe legea 303/2004 inamovibilitate (pe viata !) de care au nevoie in fata razbunarii Sistemului care se profileaza. Altmiteri se va repeta istoria cu un politician ca Adrian Nastase atacand inamovibilitatea Ioanei Bogdan si de data aceasta atacul la judecatorii ICCJ va reusi.

 Depinde doar de Presedintele Romaniei alegerea momentului oportun pentru CJNC : inainte de ….. sau dupa…….

 Un CJNC solutionat de CCR in favoarea Presedintelui ales al Romaniei ar permite acestuia, in exercitiul constitutional al prerogativei sale de numire a judecatorilor, sa manifeste deplina suveranitate a poporului si sa investeasca prin decret numai pe acei judecatori de la ICCJ care au demonstrat ca au scapat de mentalitatea sandelistica. In mod evident, Sandeii care au continuat sa ramana Sandei se vor alege cu multumiri si se vor intoarce la instantele unde activau inainte de a ajunge la ICCJ. Nu ar fi nici absolut nici o stirbire a « independentei » magistraturii (nici un judecator de la ICCJ nu are acum vreun drept inalienabil de a ramane pe vesnicie acolo ; Presedintele si CSM vor conlucra pentru a aprecia cine merita sa ramana), in schimb ar fi un castig real pentru adevarata independenta a judecatorilor (care nu vor mai trai cu groaza ca ii va intreba de decrete si de inamovibilitate vreun politician incoltit) dar si pentru suveranitatea poporului, care trebuie sa stie ca la varful Justitiei nu sunt niste impostori aserviti politic.

 Insa mai exista un motiv pentru care Presedintele Romaniei trebuie sa solicite CCR solutionarea problemei mandatelor Sandeilor : dorinta Sistemului de a instaura republica parlamentara. Nu am nici cea mai mica indoiala ca daca obtine majoritatea in Parlament dupa alegerile din 9 decembrie, Sistemul va incerca in 2013 din toate fortele sa puna mana pe ICCJ (subminand sau prerogativele CSM sau prerogativele Presedintelui) si pe CCR (schimband modul de numire al judecatorilor de la CCR). Daca se ajunge in 2013 in situatia revizuirii Constitutiei in varianta USL si problema inamovibilitatii judecatorilor de la ICCJ nu este solutionata pana atunci, Sistemul va profita si va intoarce situatia in favoarea sa.

Resursele sale de ticalosie juridica sunt inepuizabile : va schimba modul de numire al judecatorilor de la CCR si va trimite acolo Sandei alesi pe masura (aceasta este ideea Monei Pivniceru, si are sprijin in USL pentru implementarea ei); Senatul sau adunarile generale ale magistratilor va revoca membrii incomozi ai CSM ; cu binecuvantarea noului CCR plin cu Sandei, va fi adus CSM sub puterea Parlamentului si i se va lua Presedintelui puterea de numire prin decret a magistratilor. Sa nu ne iluzionam ca asa ceva nu va fi aprobat la referendumul de revizuire. Atunci va fi frauda cea mai apocaliptica din cate ne putem imagina. Vom avea dupa revizuire exact situatia descrisa de Constitutia RSR din 1965 :

 

« Art. 43. Marea Adunare Nationala are urmatoarele atributii principale:

 14. Alege si revoca Tribunalul Suprem si procurorul general […]

18. Asculta dari de seama cu privire la activitatea Tribunalului Suprem si controleaza deciziile sale de indrumare;

19. Controleaza activitatea Procuraturii ».

 Ne-am afla astfel in situatia in care Sistemul ar anihila definitiv suveranitatea poporului, prin conjugarea prerogativelor Parlamentului cu prerogativele Sandeilor (trimisi in CCR si ICCJ). Ne-am afla in Republica Judecatorilor controlati de Parlamentul « Suveran ». Sau, daca preferati, vom citi mereu Constitutia Judecatorilor Suverani numiti de Republica Parlamentara.

 *******

 Pentru ca acest lucru sa nu se intample, autoritatile care au prerogative constitutionale  si cetatenii acestei tari nu trebuie decat sa inteleaga adevaratele mize din spatele evenimentelor politice curente.  Cine poate si vrea sa actioneze, o va face. Cine nu, macar va fi prevenit.

 Acest serial a avut ambitia de a face cat mai accesibile aspecte constitutionale si juridice cruciale, evitand limba de lemn care le insoteste in mod normal. Daca macar un cititor care nu are cunostinte juridice se considera mai edificat in urma citirii unui episod sau a intregului serial, consider ca efortul meu a fost rasplatit.

 Am scris aproape tot ce am considerat ca merita scris. Unele episoade au fost poate prea lungi si nu au putut evita referinta constanta la legi si decizii ale CCR, insa va asigur ca mai sintetic nu am putut scrie. Problemele respective trebuiau clarificate, sper ca lungimea unora dintre episoade nu a plictisit (prea mult) cititorii.

 Sper de asemenea ca domnul judecator Cristi Danilet a inteles acum ca serialul nu e scris de un cripto-politician sau de un blogger care are drept scop aservirea Justitiei sub puterea politica. Uneori e bine sa intelegi miza finala, nu doar aspectele de etapa. E si mai bine daca realizezi ce mostenire otravita au lasat Sandeii in corpul magistratilor. Oricum, sper ca judecatorul Cristi Danilet nu regreta ca a intervenit pe Politeia. Unele pase de arme, chiar si violente, daca sunt angajate la lumina zilei si cu argumente valide, ajuta mai mult judecatorii tineri si reformisti decat pseudo-rationamente juridice sandelistice. De aici incolo, mingea nu mai este in terenul blogului.

 Multumesc comentatorilor care au intervenit sporadic sau in mod regulat. Toti pot fi siguri de recunostinta mea pentru efortul pe care l-au facut citind un serial despre Justitie (subiect nu foarte propice pentru a tine treaz interesul).

 Dedic acest serial, cu multa prietenie respectuoasa, celui caruia ii datorez inspiratia si logica implementata in acest serial, @Bascaliosul (Mister B./ Basca Ilie). Ii sunt recunoscator pentru increderea pe care mi-a acordat-o mereu si sper ca nu l-am dezamagit. Tot ce am scris bun se datoreaza serialului sau Sandeii mamii lor! si impulsului pe care mi l-a trasmis ; eventualele erori imi apartin in intregime.

 Finalul acestui serial