Politeía

Quis custodiet ipsos custodes?

Revista Presei – 9 Octombrie / Justitia USL, televizunea USL… poporul USL!

Bună dimineata intr-o zi de marti. Marţi, vremea va fi în general frumoasă în ţară, dar rece dimineaţa şi noaptea. Cerul va fi variabil chiar senin, iar vântul va sufla slab şi moderat, cu unele intensificări la munte. Temperaturile maxime se vor situa între 12 şi 20 de grade, iar cele minime de la -3 grade în zonele depresionare, până la 14 grade pe litoral. Spre dimineaţă, local în centru şi izolat în rest se va depune brumă.

În Bucureşti  – Vremea va fi în general frumoasă, dar rece dimineaţa şi noaptea. Cerul va fi mai mult senin, iar vântul va sufla slab şi moderat. Temperatura maximă va fi de 18-19 grade, iar cea minimă de 6-7 grade, mai scăzută în zona periferică, până la 4 grade.

Curs valutar BNR    valabil azi: 1 EURO = 4. 5646   RON; 1 USD = 3. 5203   RON; 1 EURO = 1. 2967 USD; Francul elvetian 3. 7697 RON. Gramul de aur 200.2082 RON.

Generează 40% din totalul exporturilor. Topul celor mai mari 100 de exportatori în S1. Automobile Dacia, Rompetrol Rafinare şi Renault Industrie Roumaine sunt cei mai mari exportatori din economie din primele şase luni ale acestui an, potrivit datelor de la Institutul Naţional de Statistică. Cei mai mari 100 de exportatori din economie activează mai ales în sectoare precum producţia de componente auto, activităţi din agricultură şi prelucrarea lemnului, producţia de ţigarete, siderurgie sau comercializarea de materiale reciclabile. Cei mai mari 100 de exportatori din economie au avut anul trecut afaceri cumulate de 33,4 miliarde de euro (adică 17% din cifra de afaceri realizată de toate companiile din România), profituri de 829 de milioane de euro şi pierderi de 676 de milioane de euro, potrivit datelor raportate de companii la Ministerul de Finanţe. Astfel, profitul net al celor mai mari 100 de exportatori a fost de doar 153 de milioane de euro anul trecut. În general, cifra de afaceri a unei companii aflate în topul celor mai mari exportatori reprezintă şi valoarea exporturilor făcute de respectiva companie. Doar trei companii româneşti – Interagro, Oltchim şi Aramis Invest – se află în topul celor mai mari exportatori în S1. „Fără a avea o bază statistică, noi estimăm că valoarea exporturilor realizate de primele zece companii aflate în topul celor mai mari exportatori din economie este de 40% din valoarea totală a exporturilor din economie, dar această estimare este mai mult o bănuială, pentru că nu avem date”, a explicat Valentin Brebenel, director al Direcţiei Relaţii Bilaterale Externe din Ministerul Economiei. Integral in ZF

Angajaţii TVR, protest faţă de concedierile colective. Aproximativ 500 de angajaţi ai Societăţii Române de Televiziune (SRTv) s-au adunat ieri, în jurul orei 10.00, pentru a protesta faţă de procesul de concediere colectivă din TVR, în urma căruia 872 de posturi vor fi desfiinţate. Acţiunea a fost declanşată după ce administraţia SRTv a afişat pe site-ul intern al instituţiei comisiile care îi vor evalua pe angajaţii TVR, în vederea aplicării planului de restructurare. „Protestăm nu neapărat faţă de aceste comisii, ci vizavi de modul în care a fost concepută această restructurare. Noi avem un proiect de restructurare, dar nu au ţinut cont de el şi nici de punctul nostru de vedere”, au spus reprezentanţii Sindicatului pentru Unitatea Salariaţilor (SPUS TV), potrivit Mediafax. Aceştia au precizat că, în timpul negocierilor cu administraţia TVR, reprezentanţii sindicatului au cerut ca numărul posturilor care vor fi desfiinţate în SRTv să fie mai mic decât cifra aprobată prin Hotărârea Consiliului de Administraţie (CA) din 28 august, însă conducerea Televiziunii Române a acceptat doar 55 de posturi în plus faţă de schema organizaţională iniţială. În noua schemă organizaţională vor rămâne 2.395 de locuri de muncă, urmând să fie desfiinţate doar 872 de posturi, faţă de cele 962 propuse iniţial. „Noi am cerut 247 de posturi în plus, ca să nu se producă ruptura în activitatea TVR, dar au decis să menţină doar 55 de posturi. Noi nu suntem fabrică de nasturi sau şuruburi, suntem o instituţie de cultură”, au spus reprezentanţii SPUS TV. Integral in Adevarul.

Secretul ingineriei imobiliare Sova-Rizea. Ministrul Dan Șova a cumpărat de la colegul său din PSD, Cristian Rizea, cu 300.000 de euro, o vilă care valorează 1,6 milioane, cu câteva zile înainte de a fi pusă sub sechestru. Cristian, împreună cu fratele său, Bogdan Rizea, au pus la cale un sistem extrem de ingenios de vânzări-cumpărări succesive, prin care ascundeau șarlatania. Frații Rizea se acuză reciproc și se află în proces, situație care le convine amândurora, pentru că maschează adevărul. Experţii imobiliari au rămas surprinşi când au aflat din „Evenimentul zilei” că Dan Şova, ministrul pentru relaţia cu Parlamentul, a reuşit, pe 28 ianuarie 2011, să cumpere o vilă în spatele Guvernului României cu doar 300.000 de euro. Niciunul dintre ei nu a ştiut să explice cum a putut să cumpere Şova un imobil de lux, situat în zona zero, la un preţ de cinci ori mai mic decât cel al pieţei. Este vorba despre vila de pe strada Louis Blank, de la nr. 19, pentru care Ambasada Kuweitului îi plăteşte lunar ministrului 9.000 de euro. Experţii imobiliari, care au luat în calcul preţul chiriei, susţin că preţul real al imobilului ar fi în jur de 1,62 de milioane de euro, şi nu 300.000 de euro, cât a achitat demnitarul PSD. EVZ a reuşit să găsească o posibilă explicaţie a acestei tranzacţii care încalcă regulile pieţei. Aceasta se referă la deputatul PSD Cristian Rizea, care a încheiat cu ministrul Dan Şova mai multe tranzacţii imobiliare. Din 2005, Cristian Rizea are o procură de la fratele său, Bogdan Rizea, în baza căreia cumpără, vinde şi îi gestionează conturile acestuia. Integral in EVZ

Ministrul Justiţiei, băgat în şedinţă de Ponta şi Antonescu. Ponta şi Antonescu, băgaţi în şedinţă de Mazăre: Dacă eram eu, dracii îi luau! De aproape o săptămână de când Ministerul Justiţiei a propus-o pe Laura Codruţa Kovesi pe un post de ministru-consilier al guvernului USL, detaşat la Bruxelles, subiectul ţine agenda şedinţelor PSD şi PNL, dar şi a celor comune ale social-democraţilor şi liberalilor. Dincolo de contrele la vârf între Ponta şi Antonescu, iderii locali ai celor două partide au intrat şi ei în disputa pornită de la nominalizarea lui Kovesi. Miza este mult mai mare, preşedintele PNL, Crin Antonescu, declarând public că „probabilitatea ca doamna Kovesi să devină şef al DNA este foarte mare”, nu fără a comenta că fostul procuror general a dat dovadă de partizanat politic în perioada referendumului de demitere a lui Traian Băsescu. De altfel, liderii au convocat-o la o întâlnire luni seară pe Mona Pivniceru, ministrul Justiţiei, nu înainte însă de a-şi exprima public dezacordul faţă de nominalizarea lui Kovesi. Tonul nemulţumirilor l-a dat, încă de dimineaţă, primarul Constanţei, Radu Măzăre, care i-a cerut premierului Victor Ponta să fie mai „înţepat” cu americanii şi europenii care „îşi bagă nasul în România şi ne conduc pe interese”. Recent, preşedintele PNL, Crin Antonescu, i-a cerut premierului să fie mai ferm în relaţia cu partenerii externi, deoarece aceştia fac presiuni pentru ca Daniel Morar să devină şeful Parchetului General, iar Laura Codruţa Kovesi, şefa DNA.[…] „Eu nu vreau funcţii la Bucureşti. Dacă doamna Kovesi va ajunge la DNA, ce dracu să fac, ce am făcut şi în ultimii ani îmi fac dosare în continuare. Eu sunt foarte mirat, ce astea sunt funcţii pe care le-au luat pe vecie”, a afirmat Mazăre. Edilul Constanţei a adăugat că dacă îşi dorea funcţii la Bucureşti, „dracii îi luau, inclusiv pe Morar şi Kovesi”. Integral Gandul.

Justiţia USL: Procurorii trebuie să dea socoteală politicienilor. O comisie parlamentară înfiinţată de USL vrea să ceară socoteală procurorilor care, după referendumul din iulie, au făcut anchete în localităţile unde au fost suspiciuni mari de fraudă. Iniţiativa USL poate fi interpretată ca o încălcare gravă a legilor şi chiar a separaţiei puterilor în stat.  Un număr de 34 de senatori PSD şi 12 senatori PNL au solicitat luni înfiinţarea unei comisii parlamentare de anchetă care să verifice „abuzurile semnalate în cercetările desfăşurate de organele statului în cazul referendumului din 29 iulie 2012″, adică anchetarea procurorilor de la Parchetul General şi de la DNA care investighează fraudele de la referendumul pentru demiterea pre-şedintelui Traian Băsescu. În nota de fundamentare a proiectului se arată că  ar exista un număr îngrijorător de sesizări din partea cetăţenilor referitoare la posibile abuzuri săvârşite de procurori ulterior desfăşurării referendumului. Semnatarii documentului, senatorii Ilie Sârbu (PSD) şi Mario Oprea (PNL), menţionează că această comisie îşi propune să verifice sesizările cetăţenilor şi autenticitatea lor şi să ia în considerare posibilele fapte ilicite ale procurorilor. Potrivit proiectului, comisia va putea cere tuturor organelor de stat, instituţiilor şi organizaţiilor să pună la dispoziţia comisiei orice informaţie şi documente care sunt de natură să servească activităţile acesteia. Cu alte cuvinte, parlamentarii USL vor şi  dosarele aflate în anchetă la parchete, lucru interzis de lege. Iniţiatorii mai propun ca raportul acestei comisii de anchetă să fie depus la Biroul Permanent al Senatului până la data de 15 noiembrie 2012. Adică, înainte de alegerile parlamentare  programate pe 9 decembrie. Biroul Permanent al Senatului a aprobat  luni înfiinţarea acestei comisii de anchetă, formată din 11 membri. Potrivit algoritmului, din comisie ar urma să facă parte: 4 reprezentanţi ai PSD, 3 PDL, 2 din partea PNL, unul din partea UNPR şi unul din partea UDMR. Integral in Romania Libera

De ce sunt 41 de scaune goale în Parlament. 27 de deputaţi şi 14 senatori au părăsit Legislativul în ultimul an, dar în colegiile lor nu s-au mai organizat alegeri parţiale. Peste trei milioane de cetăţeni au rămas nereprezentanţi în Parlament, după ce senatorii şi deputaţii pe care i-au ales au renunţat la mandate, fără a se organiza alegeri parţiale, este concluzia unui studiu al Institutului pentru Politici Publice (IPP). Până în prezent, au rămas vacante locurile în 41 de colegii – 27 la Camera Deputaţilor şi 14 la Senat. Potrivit legii, norma de reprezentare pentru alegerea Camerei Deputaţilor este de un deputat la 70.000 locuitori, iar pentru alegerea Senatului este de un senator la 160.000 locuitori. Parlamentarii au părăsit Legislativul fie pentru a ocupa poziţii în alte instituţii ale statului – cum ar fi Curtea de Conturi sau CNVM, fie pentru că au fost aleşi în administraţia locală. O parte au demisionat din motive personale, alţii au fost condamnaţi la închisoare. Primul caz din România în care nu s-au organizat alegeri după vacantarea unui loc în Parlament s-a înregistrat la începutul anului 2011, când Liana Dumitrescu, reprezentanta Asociaţiei Macedonenilor, a decedat. Autorităţile au invocat faptul că nu pot organiza alegeri la nivelul întregii ţări, aşa cum prevede legea pentru minorităţi, în cazul unui singur mandat. […]n primăvara lui 2012, Parlamentul a votat alte nominalizări în instituţii ale statului: Gheorghe Albu (PDL), numit în CNVM, şi Marian Sârbu (UNPR), desemnat în comisia care se ocupă de pensiile private. Începutul anului 2012 a adus o serie de demisii din motive personale – Adriana Săftoiu (PNL), Teodora Trandafir (PDL), Vasile Soporan (UNPR) şi Dragoş Iftimie (PDL). În niciunul dintre aceste cazuri nu au fost organizate alegeri parţiale. Integral in Adevrul.

Greii partidelor îşi aleg colegii sigure şi refuză lupta. In pofida războiului pe care îl duc prin intermediul televiziunilor, liderii partidelor politice, indiferent de culoare, refuză lupta electorală şi candidează în colegii care le garantează mandatul de deputat sau senator. Se repetă în acest fel noncombatul înregistrat în 2008, la primele alegeri uninominale. Atât USL, cât şi ARD au anunţat că săptămâna aceasta vor face publice listele finale cu candidaţii la alegerile legislative de pe 9 decembrie. Luptele interne de ultimă oră privind numele şi colegiile repartizate fiecărui candidat par să reprezinte adevăratele bătălii politice ale anului electoral 2012, în condiţiile în care liderii de partid şi-au asigurat deja colegii fără emoţii. Astfel, dintre cei 17 membri ai Guvernului care vor candida la alegeri nici unul nu vrea să-şi asume vreun risc. Victor Ponta va candida în acelaşi colegiu din Gorj pe care l-a câştigat cu peste 50% în 2008, singura surpriză neplăcută pe care ar putea să o aibă fiind candidatura lui Dan Diaconescu, care a promis public că va participa la alegeri în acelaşi colegiu în care candidează Ponta. Nu ar fi însă pentru prima oară când pus în faţa realităţii, Dan Diaconescu, s-ar răzgândi. Dan Nica, Mircea Duşa, Mariana Câmpeanu, Ovidiu Silaghi, Mihai Voicu, Liviu Pop şi, foarte probabil, Dan Şova îşi vor păstra, la rândul lor, colegiile, iar cei care le vor schimba o vor face pentru unele mai bune, nu mai riscante. Astfel, Titus Corlăţean se va muta de la Braşov la Bucureşti, unde nu va avea mari probleme cu fostul primar al sectorului 1, Vasile Gherasim, de la ARD, în vreme ce Radu Stroe abandonează lupta la sectorul 1, dominat de gruparea Andrei Chiliman, pentru un colegiu călduţ la Ilfov, iar Daniel Chiţoiu se mută de la Giurgiu la Vâlcea, judeţul Oltchim, pe care USL tocmai l-a „salvat” din ghearele lui DD. Integral la Romania Libera.

Cât vom plăti la iarnă pentru încălzire. Sezonul rece ne prinde din nou nepregătiţi, întrucât autorităţile au avut, în această vară, preocupări electorale.  Mai este puţin timp până când ne vom trezi în cutia poştală sau la afişierul din scara blocului cu facturi fabuloase la energia termică, iar soluţiile, chiar dacă sunt la îndemâna factorilor de decizie, întârzie să apară. La jumătatea lunii trecute, gazele naturale s-au scumpit cu 5% pentru consumatorii casnici, respectiv cu 10% pentru cei industriali, iar odată implementat calendarul liberalizării, preţurile urmează să fie dublate în următorii trei-cinci ani. Această evoluţie a preţurilor gazelor naturale îi va îndemna, susţin specialiştii din domeniu, pe cei care au centrale termice de apartament să se rebranşeze la sistemul centralizat. Dar autorităţile nu au realizat niciun progres în reabilitarea şi modernizarea sistemului centralizat, chiar dacă în acest sens erau aprobate acte normative. Mare parte dintre românii care au ales să rămână branşaţi la sistemul centralizat se tem că în această iarnă vor fi nevoiţi să apeleze la replica din perioada comunistă „mai punem o haină pe noi până vine primăvara“.Preţul gigacaloriei, îngheţat până la alegeri. Centralele electrice de termoficare care sunt într-o stare avansată de uzură vor fi nevoite să crească preţul agentului termice furnizat distribuitorilor ca urmare al majorării preţului gazelor naturale şi al păcurii. Totuşi, oficiali ai Ministerului Economiei au dat asigurări că, cel puţin în Bucureşti, ELCEN nu va scumpi gigacaloria. „Îngheţarea“ preţurilor energiei termice pare credibilă, cel puţin până la alegerile din luna decembrie, anul 2013 urmând să debuteze cu scumpiri. Chiar dacă ne aflăm în prag de iarnă, autorităţile locale nu se grăbesc să hotărască dacă se scumpeşte sau nu gigacaloria. Integral la Capital.

Guvernul intră în campanie electorală. Miniştrii lui Ponta candidează în 14 judeţe. Doar patru miniştri din guvernul condus de Victor Ponta nu vor intra în campania pentru alegerile parlamentare, programate pentru 9 decembrie, ceilalţi 17 miniştri urmând să candideze în colegii electorale din 14 judeţe.  Cele patru nume guvernamentale care vor rămâne în afara confruntării electorale sunt: Florin Georgescu, Mona Pivniceru, Leonard Orban şi Raed Arafat. Ceilalţi miniştri au optat să candideze pentru un mandat în Parlament în 14 judeţe din ţară, Bucureştiul fiind singurul care are trei miniştri-candidaţi. Premierul Victor Ponta a decis să candideze pentru un post de deputat în colegiul 20 din judeţul Gorj, fiind acelaşi colegiu în care a concurat şi în 2008. La precedentul scrutin, Victor Ponta s-a clasat pe primul loc, obţinând cu puţin peste 50% în colegiul său. La alegerile din 9 decembrie, premierul îl poate avea drept contracandidat pe omul de televiziune Dan Diaconescu. „M-au rugat mulţi specialişti în politică să obturez accesul domului Ponta în viitorul Parlament. Drept urmare, voi candida în colegiul în care va candida domnul Ponta, oriunde va candida el”, a declarat Diaconescu. Victor Ponta este deputat din legislatura 2004 – 2008. Ministrul Apărării, Corneliu Dobriţoiu, va candida pentru Parlament într-un colegiu din sectorul 6, aflându-se la prima încercare de a accede în forul legislativ. După ce Crin Antonescu a decis să candideze într-un colegiu din Sectorul 3, Dobriţoiu are şanse să fie propus pentru colegiul 11 Senat din Bucureşti. Varianta de rezervă este să candideze pentru un post de deputat,  tot în sectorul condus de liberalul Rareş Mănescu. Integral la Gandul

Ştiri Europene – 9 Octombrie 2012 / diviziile Gazprom cuceresc Europa

Va urez o zi buna!

Written by Theophyle

09/10/2012 la 8:04 am

58 răspunsuri

Subscribe to comments with RSS.

  1. o zi buna tuturor!

    Sare'n Ochi

    09/10/2012 at 8:26 am

  2. O buna dimineata tuturor 🙂

    elap

    09/10/2012 at 8:28 am

  3. ‘neata…

    Mihail Cimpeanu

    09/10/2012 at 8:34 am

  4. Buna Dimineata la toata lumea 🙂

    Pe Poiteiia Europeana – Ştiri Europene – 9 Octombrie 2012 / diviziile Gazprom cuceresc Europa

    http://politeiaeuropa.wordpress.com/2012/10/09/stiri-europene-9-octombrie-2012-diviziile-gazprom-cuceresc-europa/

    Theophyle

    09/10/2012 at 9:02 am

  5. Neata 🙂 🙂
    hehe.. au intrat netzarii … care spun buna dimineata, semneaza condica ,,,,, si gata ..
    Va astept si la noapte buna 🙂

    lastnightmusic

    09/10/2012 at 9:06 am

    • Buna Dimineata TDS 🙂
      Raule, oamenii sunt civilizati, au citit (probabil) si s-au dus la treburile lor. Stirile sunt atat de „bune” ca nu mai au ce sa zica. Astia in 4 luni au facut ceea ce nici un guvern nu si-a permis sa faca, nici macar alea lui Ilici sau a lui Nastase.

      Theophyle

      09/10/2012 at 9:09 am

  6. Buna dimineata 🙂
    ce facisuri au „cei 14 care au speriat Vestul”, poti speria copii seara12 .

    mar

    09/10/2012 at 9:09 am

    • salut mar,
      Horror 😦

      Theophyle

      09/10/2012 at 9:11 am

  7. Salutare tuturor…

    Mi se-nspaimanta paru’n cap cand citesc ce cretinitati mai pun la cale uslacii. Aia cu comisia e clar un abuz grav si un atentat la independenta justitiei (ca sa nu vorbim de o potentiala favorizare a infractorului prin divulgarea informatiilor din dosarele pe rol).

    EuCuMine

    09/10/2012 at 9:16 am

    • Salut,
      Ilici o face pe sest, astia nu au nici o rusine! Nici macar nu au auzit de respectarea statului de drept!

      Theophyle

      09/10/2012 at 9:18 am

  8. Aseara au dat la Ultimul cuvant la antena 3 site-ul pe care scriind strada afli cine e deputatul tau . L-a retinut cineva ???? Vorbea Nelu Barbu de Institutul de Politici Publice unde poti vedea in timp real cine voteaza legile si cine nu in parlament.

    lastnightmusic

    09/10/2012 at 9:25 am

  9. Ce poti sa comentezi cand citesti/auzi numai nenorciri 😦 Stire legata de comisia parlamentara am auzit-o ieri la RRA, intonatia comentatorului m-a umplut de furie.Succesiune si rapiditatea desfasurarii evenimentelor transmit o senzatie de intoarcere in timp, care din pacate pe zi ce trece se transforma in certitudine 😦
    Ce mai poti spune de Mazare, mai nou si beizadeaua il copiaza pe tata si sfideaza legea 👿

    mar

    09/10/2012 at 9:33 am

    • ‘neata Mar!
      Mi se pare ca ne uitam la un film cu prosti: sa fie ales Mazare, Oprisan si atatia altii, de ani buni, in parlament, este de neinchipuit.
      Parlamentul este fata poporului. Ne uitam la alesii nostri si ne vedem pe noi in oglinda. Urata imagine. Suntem de ani „izolati” in mediul nostru, cu amicii nostri, cunostintele noastre, pe care ni le-am ales dupa anumite criterii. Ceilalti, pe care nu ni-i i-am ales ca prieteni, nu ne-au placut. E evident. Dar ei iata ca ne controleaza destinul. Ce ironie…

      ceaikovski

      09/10/2012 at 9:41 am

    • buna mar. Daca CSM nu foloseste EXACT aceasta oportunitate si nu urla pana la cer (inlcusiv Comisia de la Venetia, Vivianne Reding etc) vor deveni gloabe calarite de PSD.

      cinic

      09/10/2012 at 12:30 pm

  10. Buna dimineata Tephyle, buna tuturor!

    Dupa ce ai incheiat articolul cu propozitia despre Gazprom, ne mai urezi o zi buna 😛
    Si uite-asa se rescrie istoria: noi suntem cinstiti, aia sunt haini, statul politienesc al lui Burtaverde, a prins contur in mintea bizonului, ajutat de haznalele lui Voiculescu si de masurile guv Ponta.
    Legat de TVR cred cu tarie ca trebuie ajustat personalul, si evaluat. Dar in comisia respectiva trebuie sa fie specialisti in domeniu, si daca nu-i avem, sa fie membri din mai multe partide. Madalin Voicu si Topescu sunt ai PSD si PNL. Unde sunt reprezentantii PDL, FC, UDMR, etc? Pe ce criterii au fost alesi cei doi „evaluatori”? Fac parte din consiliul de administratie, sunt in lista de directori, sau ce?

    ceaikovski

    09/10/2012 at 9:35 am

  11. Buna dimineata! 🙂

    radubotezatu

    09/10/2012 at 9:35 am

  12. In rarele momente de luciditate Ludovic Orban, incepe sa-si puna intrebari bune si pertinente. Eu sper ca aceste 6 luni de catastrofa nationala sa insemne 4 ani de opozitie ptr. USLamisti si intrebarile existentiale sa se transforme in certitudini 👿
    http://hydepark.ro/articol/articol/nu-cumva-pentru-a-guverna-6-luni-am-riscat-guvernarea-pe-urmatorii-4-ani-1100.html

    mar

    09/10/2012 at 9:43 am

    • Orban e lucid de mai multe ori decit am vrea.
      In cazul asta stie ca USL nu are cum sa rateze cistigarea alegerilor. Problema lui este ca la explozia populara a victoriei el va fi in randul 10 in public iar Crin Antonescu in carul victoriei 🙂
      ………..
      Bolsevicii au rotitele bine unse. Au aminat restructurarea TVR pana dupa alegeri. 🙂 Atunci nimeni nu va mai zice carc

      lastnightmusic

      09/10/2012 at 10:02 am

      • buna dimineata

        „restructurare” ce cuvant ” odios”/cred ca trebuie inlocuit cu ” restauratie”
        si apropo,cred ca inteleg de ce se amana aderarea la euro;
        dupa doi ani de guvernare usl posibil sa aderam la moneda botswanei-asta in varianta optimista,in varianta realista cam in toamna lui 2013;e un ” obiectiv” realist si usor de realizat de un guvern condus de ponta

        intamplator

        09/10/2012 at 10:08 am

  13. Buna dimineata!

    ribelalu

    09/10/2012 at 10:04 am

  14. USL aduna prin primarii sai 60.000 de simpatizanti la stadionul National (50.000 locuri) in ziua cind PPE are congres ;la Bucuresti pentru inducerea in derizoriu – tehnica bolsevica a contramanifestatiei –
    O idee interesanta a lui Cristoiu este sa se calculeze cati bani inseamna efortul acestei paranghelii : masini,benzina, pachet de drum, zi libera la servici, etc …. iar milioanele alea de euro sa fie popularizate poporului indobitocit. Cred ca nu e greu de facut socoteala.

    lastnightmusic

    09/10/2012 at 10:06 am

    • A uitat sa puna la socoteala cantitatea de curent consumate. Stadionul are un consum extrem de ridicat

      Barengott

      09/10/2012 at 10:09 am

      • Inchirierea stadionului costa si aia – caci stadionul nu este proprietatea lui Oprescu mostenita de la bunica-su

        lastnightmusic

        09/10/2012 at 10:11 am

    • Daca pe langa stadion se dau sarmale gratis si un vin de turburel, daca la inceputul „parangheliei” vor canta INA si PAVEL atunci, poti sa-i spui orice boborului…
      Va amintiti ce spuneau pensionarii acum cativa ani, despre „marea sarbatoare de la 23 august” si de cea de la 1mai? Ca era tare bine, aveau liber, se plimbau in parc si mancau cremwursti.
      Deci…

      ceaikovski

      09/10/2012 at 10:19 am

  15. Sa pp ca aceasta comisie chiar va functiona. Vor fi chemati oameni din tara sa dea declaratii la Parlament, Sa spunem ca vor veni. Vor fi audiati si se vor nota plangerile impotriva procurorilor. Iar la sfarsit vom avea un Raport al acestei comisii. Si? Dpdv juridic el nu poate genera nicio urmare, cel putin nu pt procurorii in cauza. Cel mult va fi trimis acel raport la Inspectia Judiciara, care va trebuie sa o ia de la capat cu audieri etc. Deci, la ce bun sa cheltuim timp, energie si bani, si inca de doua ori pt acelasi lucru?!

    Cristi

    09/10/2012 at 10:30 am

    • E campanie electorala domnule judecator. La nicio emisiune TV nu au fost in stare sa dea un caz concret de oameni scosi din biserica sau alergati de procurori pe camp.
      Astia „nu au mama, nu au au tata”. Nu ii intereseaza ce calca in picioare sau ce urmari internationale au faptele lor. Vor doar 4 ani de beneficii: contracte, pasaport diplomatic, imunitate, hotel gratis, strainatate samd.

      ribelalu

      09/10/2012 at 10:36 am

    • Buna dimineata ! vreau sa va trimit o sesizare la adresa unei instante din Mangalia. imi permiteti?

      zigzag

      09/10/2012 at 10:53 am

      • Nu se poate sesiza un membru CSM in particular. Procedura cere sa sesizati Inspectia Judiciara.

        Cristi

        09/10/2012 at 11:10 am

    • Buna dimineata,
      eu cred ca scopul infiintarii acestei comisii este sa le arate alegatorilor ca pot frauda si la alegerile parlamentare pentru ca parlamentul ii apara!

      cedric

      09/10/2012 at 10:58 am

      • Nu alegatorii fraudeaza ci liderii mai mici sau mai mari ai partidelor.

        ribelalu

        09/10/2012 at 11:11 am

    • buna ziua D-le judecator;
      cum la ce bun???” fa-te ca muncesti ,d-le parlamentar”
      cand 75 pct din legile votate de parlament intr-o legislatura au fost elaborate de guvern,chiar ca incepi sa te intrebi ce face parlamentul,afara de a participa la tocsouri si alte paranghelii

      intamplator

      09/10/2012 at 11:14 am

    • Comisia asta are rol pe de o parte de tergiversare/ingreunare a muncii procurorilor si a instantelor de judecata (au vazut ca nu-i pot opri pur si simplu, incearca sa-i incetineasca suficient cat sa nu existe vreo potentiala condamnare pana in alegeri), pe de alta, generator de fum si zgomot de fundal pentru electoratul tinta (si un os mic aruncat catre baronimea marunta, carora le cam tzatzaie cururile, avand in vedere ca beneficiile primite de ei atunci au fost foatre mici, raportul risk-recompensa fiind net defavorabil).

      EuCuMine

      09/10/2012 at 11:29 am

  16. comisia aia de cum se cheama este chiar aiureala juridica;nu sunt specialist juridic dar mie mi se pare o chestie cusuta cu ata alba…ce sa spuna procurorii?? sa le dea dosarele intocmite???
    poate ca n-ar strica ca un jurist din pdl sa analizeze cat e de constitutionala si -daca nu e- sa sesizeze CC/li s-ar mai da una peste bot
    scopul e altul: sa arate ca parlamentul ” lucreaza” si sa dea ” munitie ” la a3 in preajma alegerilor;data terminarii =15 nov spune totul

    intamplator

    09/10/2012 at 11:05 am

  17. asta e bancul zilei/daca in primele 6 luni cresterea economica a fost de 0,7 pct cum naiba sa ajunga la 0,9 total an,cand in tr 3 si 4 se contabilizeaza si agricultura???
    poate daca vor calcula in ron si nu vor face ajustarile de curs;
    daca nu gresesc pentru 2012,anul trecut pe vremea asta, prognoza fmi pentru romania era de peste 2 pct

    În timp ce anul acesta economia locală ar putea creşte cu 0,9%, la anul ar putea înregistra un avans de 2,5%, potrivit raportului semestrial al Fondului Monetar Internaţional (FMI).(sursa evz)

    intamplator

    09/10/2012 at 11:11 am

  18. Salutare! 🙂

    Lipseste ca Parlamentul sa dea si sentinte (deja sa incalzesc cu amnistiile) si treaba e gata. Asa ca va recomand urmatorul episod din serial, care va aparea in curand. Treburi importante ma fac sa fiu absent zilele astea, insa voi reveni la ritmul obisnuit in ziua cind episodul 22 va fi publicat 🙂

    Cetatean

    09/10/2012 at 11:55 am

    • Salut! 🙂

      zigzag

      09/10/2012 at 12:24 pm

    • Salut Citi,
      Bine ai ajuns 😆

      Te asteptam de maine!

      Theophyle

      09/10/2012 at 12:34 pm

      • salve, fac tot ce pot in acest sens 🙂

        Cetatean

        09/10/2012 at 12:48 pm

        • Pacat ca nu ai net! Asta seara o sa fie vesel la televiziune 🙂

          Theophyle

          09/10/2012 at 1:05 pm

          • Furnizorul imi cam da batai de cap, insa incerc sa trag de la un vecin deseara 😆 ce e la TV?

            Cetatean

            09/10/2012 at 1:11 pm

            • Ti-am spus pe Chat 🙂 Iti dau eu date exacte mai tarziu pe mail

              Theophyle

              09/10/2012 at 1:18 pm

          • Ce o sa fie si la ce post, multumesc 😀

            mar

            09/10/2012 at 2:11 pm

            • salut mar 🙂
              Inca nu stiu detaliile. Te asigur ca voi publica in timp util 🙂

              Theophyle

              09/10/2012 at 2:17 pm

    • citizen salut. Gresesc sau nu exista infractiunea de sperjur in fata unei comisii parlamantare? adica Stan Papusa, vajnic activist USL poate declara -impunitiv- ca procurorii i-au violat bunica?

      cinic

      09/10/2012 at 2:19 pm

  19. Guvernul USL intra intr-un obicei care le va da mari batai de cap dupa alegeri. Cum se pune de un protest undeva cum useleul baga capul in nisip ca strutul si se dau batuti. Au iesit aia de la Oltchim sa protesteze un pic, imediat anunta Ponta ca za mazar end fazar Georgescu va scoate bani de salarii. Au iesit aia de la TVR in curte cu protestul, gata se amina concedierile. SI parca au mai fost citeva din astea. Ca ei o fac acum cu gindul sa reia treburile astea dupa alegeri e una. Dar oamenii se vor fi obisnuit deja ca daca ies si striga un pic li se face pe plac. Iar dupa alegeri nu vor avea chef sa renunte la proteste tocmai datorita obiceiului capatat.

    Aha

    09/10/2012 at 1:43 pm

    • Dupa alegeri se schimba foaia. Chiar ii ignora. Iliescu va spune: Lasati-i sa fiarba in suc propriu.
      Televiziunile de stiri nu vor prezenta nimic
      Vor iesi 400 de oameni, vor prezenta 50 de betivi.
      Cei ce cunosc perioada 2000-2004 stiu ca era o tacere asurzitoare.

      lastnightmusic

      09/10/2012 at 1:53 pm

      • Mda, vezi ce bine e sa ai experienta. Eu unul am avut norocul sa trec perioda lui voda Nastase prin strainataturi si nu imi dadea prin cap ca are USL ac de cojocul protestatarilor, oricit de bugetari si votanti socialisti ar fi ei.

        Aha

        09/10/2012 at 2:39 pm

  20. MRU tocat la rtv-ghitza pe cazul Vintan-Oltchim. fotografii la 2 noaptea ..incep loviturile sub centura

    radu2

    09/10/2012 at 3:21 pm

    • Daca au iesit sobolanii din transee inseamna ca le este frica, ca incep sa piarda terenul. Jegurile KGBiste musca si joaca murdar, asa au facut mereu.

      mar

      09/10/2012 at 3:34 pm

  21. Salut toata lumea,
    Postare noua!

    Theophyle

    09/10/2012 at 3:35 pm


Comentariile sunt închise.