Politeía

Quis custodiet ipsos custodes?

Baronul Ponthausen Premierul Romaniei

Guvernul Ponta  dupa 5 luni de guvernare

In 5 luni de guvernare Ponta a facut doua vizite la companii economice, două întâlniri cu oamenii de afaceri, 39 de participări la emisiuni televizate şi 578 de oameni numiţi în ministere şi agenţii.

 

  1. La 4 luni de zile de la preluarea mandatului, măsurile economice promise de premierul Victor Ponta au rămas mai mult in stadiul de intenţie, în timp ce conflictul politic pare să fi blocat întreaga activitate din administraţie;
  2. Din 7 mai, ziua în care Guvernul Ponta şi-a intrat în atribuţii şi până în prezent, toate semnalele arată că starea economiei s-a deteriorat profund, chiar dacă PIB-ul a crescut cu 0,8% în primul semestru al anului. Sa fie clar – aceasta crestere s-a datorat masurilor economice ale guvernelor PDL care au precedat guvernarii Ponta;
  3. Avertizarile Băncii Naţionale privind ieşirea capitalului străin de pe piaţă, insolvenţa Hidroelectrica si certurile politice, inclusiv suspendarea lui Basescu, au impins la mijlocul lunii august cursul valutar la un maxim istoric de 4,65 lei/euro;
  4. 2012 va fi primul an în care România va pierde bani europeni prin procesul de dezangajare şi că instituţiile financiare internaţionale (BERD şi FMI) au ajustat prognoza de creştere economică a României sub 1% anul acesta nu fac decât să întărească ideea că preocuparea Guvernului pentru economia ţării este pe plan secundar;
  5. Fonduri europene: Doar 425 mil. euro în cinci luni, ţinta de 3 mld. euro pentru 2012 nu are nici o sansa sa fie atinsă. Suma atrasa a fost la jumătate sub ţinta lunară minim necesară astfel încât să fie atins pragul de 3 miliarde de euro asumat pentru acest an. De altfel, pe baza asumării că în economie va intra această sumă a fost construit şi întreg bugetul şi au fost făcute toate previziunile privind evoluţia economiei;
  6.  Deşi România riscă în prezent suspendarea sau chiar retragerea unei părţi din banii europeni puşi la dispoziţie, Victor Ponta s-a mulţumit numai să declare în public în mai multe rânduri că situaţia din prezent a fondurilor europene se datorează fostelor guvernări. Începând cu luna august, în lipsa facturilor decontate de Uniunea Europeană, Guvernul va fi nevoit să susţină cu bani de la buget proiectele de fonduri europene aflate în derulare astfel încât investiţiile să nu fie ţinute pe loc.
  7. In agricultură: Nici o măsură cu impact imediat pentru combaterea efectelor secetei. În cele 100 de zile de când Constantin, omul lui Voiculescu  este responsabil de mersul agriculturii, un sector care acoperă 6,5% din PIB şi care anul trecut a adus 19 mld. euro, Constantin s-a mulţumit să-i acuze pe foştii miniştri. În acelaşi timp, măsurile prezentate de el au fost criticate dur de reprezentanţii fermierilor. Deşi avea pe biroul de lucru încă de la preluarea mandatului toate datele că seceta va zgudui puternic agricultura anul acesta, Constantin a prezentat abia la începutul lunii august un pachet de măsuri dând în acelaşi timp dovadă de inconsecvenţă. El a revenit asupra unor compensaţii după o sesiune de negocieri cu producătorii agricoli.
  8. Singurele măsuri concrete luate până în prezent în „lupta” cu seceta au fost un pachet de despăgubiri pentru micii fermieri (de numai 20 euro/hectar), reducerea tarifului pentru energia electrică folosită în irigaţii şi promisiunea că din 2014 vor fi alocate 2 miliarde de euro pentru investiţiile pe această linie. Producătorii agricoli au contestat măsurile luate de Constantin, argumentând că singurele „pârghii” funcţionale pe termen scurt ar fi cele compensatorii în condiţiile în care reţeaua de irigaţii funcţională acoperă numai câteva procente din întreaga suprafaţă arabilă;
  9. Pe lângă lupta cu seceta, la preluarea mandatului, Daniel Constantin a promis că va accelera procesul de comasare a terenurilor agricole şi că va pune pe picioare o reţea de depozite de fructe şi legume pentru micii fermieri. Absolut nimic nu s-a facut in acest subiect!
  10. Turism şi dezvoltare regională: 250.000 de euro pentru Lady Gaga. Eduard Hellvig, noul ministru al dezvoltării regionale şi turismului (MDRT), cu un buget de 3,4 miliarde de lei (770 mil. euro) şi care are în mâini „soarta” locuinţelor sociale pentru tineri, a drumurilor judeţene şi locale, dar şi promovarea şi dezvoltarea turistică a României, nu a demarat până acum un proiect concret de dezvoltare a turismului, ci a aprobat doar mai multe campanii de promovare a brandului de ţară la diferite evenimente, inclusiv la concertul cântăreţei Lady Gaga, cel al formaţiei Red Hot Chilli Peppers şi la B’estfest. Această acţiune, care vine cu o factură de 250.000 de euro din bani europeni, a fost criticată de proprietarii unor agenţii de turism;
  11. Legislaţie fiscală: O ordonanţă de modificare a Codului fiscal.
  12. Energie: Insolvenţa Hidroelectrica. Una dintre cele mai răsunătoare decizii luate în cele 100 de zile de guvernare Ponta a fost declararea insolvenţei Hidroelectrica, cel mai valoros activ al statului român. La 15 iunie compania şi-a depus cererea la Tribunalul Bucureşti, iar la 20 iunie cel mai mare producător de energie din România intra în insolvenţă, această ştire declanşând o reală undă de şoc mai ales pentru bancherii care finanţaseră de-a lungul anilor compania;
  13. Guvernul Ponta şi-a început cariera prin schimbarea directorilor sau membrilor consiliilor de administraţie din cele mai puternice companii de stat. Astfel, chiar dacă de un an de zile se vorbeşte de management privat şi competent, numirile politice nu au fost uitate. Viceprimarul municipiului Medgidia îşi găsise un loc în consiliul de administraţie al Oil Terminal, dar a renunţat între timp la el, iar un director adjunct al direcţiei de supraveghere din Autoritatea Naţională a Vămilor a fost adus în consiliul de administraţie al Hidroelectrica. Perlele energetice Hidroelectrica, Romgaz, Transgaz sau Transelectrica şi-au găsit rapid directori generali noi;
  14. De la jumătatea acestui an a început să funcţioneze Complexul Energetic Oltenia, un business de circa un miliard de euro, care asigură peste 30% din producţia de energie din România şi care a luat naştere din fuziunea celor mai mari termocentrale locale, respectiv CEN Turceni, CEN Rovinari, CEN Craiova şi cu SNLO. Procesul nu a fost iniţiat de actualul guvern, care doar a finalizat un proces început anul trecut de fosta guvernare;
  15. Autostrăzi: Au tăiat panglica la două tronsoane, dar n-au mai început altele;
  16. Privatizări:  Cunoscuta privatizare cu iz penal de la Oltchim,  restul –  noi întârzieri la privatizări şi listări. Listările Romgaz şi Hidroelectrica au fost amânate, cel mai probabil pentru anul viitor. În cazul Hidroelectrica, listarea nu va fi posibilă până la ieşirea din insolvenţă. Vânzarea pe bursă a pachetului de 20% din Tarom a fost şi ea amânată, iar guvernul ia în calcul vânzarea întregii companii dacă nu va exista interes pentru o participaţie minoritară. La CFR Marfă, Ministerul Transporturilor şi-a asumat privatizarea până în luna decembrie a acestui an, chiar şi „în cel mai pesimist scenariu”. Si acest scenariu este absolut irealizabilI
  17. IT:Schemă de ajutor de stat pentru giganţii IT. TOT  un proiect mostenit de la guvernul Ungureanu – Guvernul a aprobat o schemă de ajutor de stat în valoare de 100 de milioane de euro destinată firmelor mari care vor crea câte cel puţin 200 de noi locuri de muncă într-o perioadă de trei ani, pe care le vor menţine cel puţin cinci ani. Proiectul este destinat, în special, firmelor mari care fie conduc la obţinerea de produse, servicii sau tehnologii inovative, fie includ o componentă IT&C de minimum 20% din valoarea planului de investiţii.
  18. Proiectul de recrutare de CEO:Primul „CEO la stat„, încă în aşteptare

Guvernul Ponthausen – cel mai cinstit guvern pe care l-a avut Romania

  1.  Guvernare :  Pana la data de 1 septembrie (cam 5 luni de guvernare) peste 700 de hotărâri de guvern şi decizii ale primului-ministru, din care 500 au fost pentru numiri în funcţii.
  2. 16 ordonanţe de urgenţă, 3 ordonanţe simple, 17 proiecte de lege, 399 de hotărâri de guvern şi 315 decizii ale primului-ministru – aşa arată situaţia deciziilor luate de cabinetul Ponta după 100 de zile de guvernare, potrivit informaţiilor de pe site-ul Camerei Deputaţilor.
  3. Din cele 315 decizii semnate de Victor Ponta în primele 100 de zile de guvernare aproximativ 300 au avut rolul de a oficializa numiri în poziţii de secretari de stat, subsecretari de stat, membri în consilii de administraţie, purtători de cuvânt, inspectori guvernamentali sau şefi pentru diverse agenţii.
  4. Alte aproape 200 de numiri au fost făcute prin intermediul hotărârilor de guvern. Practic, jumătate din hotărârile de guvern adoptate de la venirea la putere au avut ca scop numirile. Cu ajutorul HG-urilor Ponta a numit prefecţi, subprefecţi sau a rechemat consuli din străinătate. Circa 50 de hotărâri de guvern au fost adoptate pentru aprobarea bugetelor companiilor de stat care se află în subordinea mai multor ministere, printre care cel al Economiei sau Transporturilor
  5. Ordonanţe de Urgenţă net politice destructive la limita legalitatii: – 13 iunie – O.U..G pentru trecerea Institului Cultural Român din subordinea preşedintelui în subordinea Senatului; 27 iunie – O.U.G. privind serviciul public de televiziune; 27 iunie – O.U.G. prin care Guvernul a deblocat 2.800 de posturi vacante în sistemul sanitar; 27 iunie – O.U.G prin care Monitorul Oficial a trecut în subordinea Guvernului; 27 iunie – O.U.G prin care Executivul a retras abilitatea Curţii Constituţionale de a aviza hotărârile Parlamentului; 4 iulie – O.U.G. privind trecerea unor imobile în proprietatea publică a statului; 5 iulie – O.U.G. privind organizarea şi desfăşurarea referendumului.
  6. Ministrii demisionari, incompetenti, incompatibili si ”demisionati”: la Educatie: Corina Dumitrescu de la “Standford”, Ioan Mang “plagiatorul cu greseli,” Liviu Pop “electricul”. La cultura: Mircea Diaconu incompatibil “pe caz de nevasta”. La interne: Ioan Rus si Dobre  “demisionatii Interimarului” . La externe: Andrei Marga “demolatorul”. La Santate: Vasile Cepoi.  Total 8 ministri si trei rocade

Surse: Politeia-Revista Presei intre lunile Mai-Septembrie si Ziarul Financiar „100 de zile de guvernare Ponta

Written by Theophyle

09/10/2012 la 3:34 pm

99 răspunsuri

Subscribe to comments with RSS.

  1. Salutare tuturor.

    A nu se uita Cadastrul si Inspectoratul de Stat pentru Constructii, doua institutii cu mult mai multa influenta decat s-a dat a crede.

    EuCuMine

    09/10/2012 at 3:47 pm

  2. Buna ziua 🙂
    Excelent, tb adus aminte sa nu uite cel mai „cinstit si performant guvern posdecembrist” 👿

    mar

    09/10/2012 at 3:48 pm

  3. buna ziua! nush ce ne mai miram de ponta mondialu’ .l-am numit noi premierul Romaniei? l-am desemnat noi? i-am adus noi toti cumetrii si nasii in functii cheie ale statului roman? dupa cum se pare in Ro fiecare umbla sa puna mana pe o ciosvarta .sa apuce un ciolan bun si niste bani publici. avea nevoie si doamna corina vintan de bani pentru „servicii de comunicare” de la o companie de stat cu datorii de sute de milioane de euro? ii face concurenta slugii lui felix-madam pandele ( gabi „stirea” ). ma miram si eu ca prostu de ce nu iese nimeni cu 2 3 zile inaintea procesului de privatizare a oltchimului sa condamne metoda de privatizare.nu poate iesi din ptr ca toti au atarnat pe langa banii publici. sa nu se mire nimeni ca o sa ajungem la ziua cand vor iesi amaratii cu topoarele in strada.

    zigzag

    09/10/2012 at 3:50 pm

  4. […] Surse: Politeia-Revista Presei intre lunile Mai-Septembrie si Ziarul Financiar “100 de zile de guvernare Ponta“ Acest articol a fost publicat in categoria Guvernul Ponta, Uncategorized, USL and tagged Guvernul Ponta, USL de ICCD. […]

  5. Punctul 11: „O ordonanţă de modificare a Codului fiscal.” A se citi „O ordonanta de abulizare a Codului Fiscal”.

    EuCuMine

    09/10/2012 at 3:58 pm

  6. Legat de agricultura, au facut promisiuni fara acoperire. Nu se stie pana la aceasta data care este cuantumul platilor nationale (PND), ptr. banii de UE vor aplica o corectie liniara, deoarece a crescut „suprafata cultivata”, ce va merge pana la 8 Euro/ha. concluzia suma alocata va fi undeva la 112 euro + ce va mai fi, in acest moment nu stie nimeni.
    In plus banii cuveniti pe diferentza de acciza aferent trim 2 nu s-au incasat, sume absolut necesare in perioade de campanie, in conditiile in care se depun cererile ptr. trim 3.
    http://www.recolta.eu/lapar-subventiile-promise-de-minister-sunt-fara-acoperire/

    mar

    09/10/2012 at 4:00 pm

    • Sa nu uitam nici ca sluga aia jalnica de Constantin a refuzat sa opreasca exportul de cereale si sa declare stare de calamitate in agricultura, in ciuda cererilor repetate din partea variilor asociatii de fermieri.

      EuCuMine

      09/10/2012 at 4:02 pm

      • Este jale. Acum am vorbit cu un fermier care intoarce 1000 ha rapitza, pierderea estimata 250.000 Euro.

        mar

        09/10/2012 at 4:04 pm

        • Salu mar 🙂
          Asta inseamna aproape faliment!

          Theophyle

          09/10/2012 at 4:05 pm

          • Nu, ca-si disperzeaza riscul pe alte culturi. Din pacate a inghetzat o investitie de 500.000 Euro, un siloz absolut necesar 😦

            mar

            09/10/2012 at 4:07 pm

            • Ouch. Silozurile sunt marea, marea durere a agriculturii romanesti. Multi nu au efectiv loc unde sa-si poata stoca recolta, nici macar partial.

              EuCuMine

              09/10/2012 at 4:10 pm

              • silozuri, tancuri de racire, masini de colectare samd. toata vara 2008 si primavara 2009 am umblat din sat in sat prin judetele Cluj, Salaj si Bistrita-Nasaud cu fondurile europene in sac si cu specialistul langa mine (nevasta-mea) si nu am reusit sa conving pe nimeni sa acceseze. iar scrierea proiectelor si demersurile erau pe de-a moaca. n-am, nu ma asculta, nimeni nu face nimic, ne fura productia samd. asociati-va, stocati in locatii sigure, negociati cu marfa mai multa samd. ciuciu!

                Sare'n Ochi

                09/10/2012 at 5:08 pm

  7. politeieni salut. A. vreau in primul rand sa remarc si sa salut cu plecaciune prezenta lui Gabi de 25 de ani. Avem nevoie de YUP aici, iar indiferenta tinerilor va ucide tzara. B. avand fatidicile cifre de 31% si 42% , daca Ponta ar fi declarat ca a rezolvat quadratura cercului, cei 31% (42%) l-ar fi crezut si aplaudat. C. cui sa-i spui despre tembelismele economice ale USL? nu uitati ca votantul mediu PSD este rural, peste 60 de ani si educatie medie si submedie. Ce limbaj si ce mesaj sa folosesti ca sa ajunga la acestia? cum aud „va dam si iar va dam si abia la urma va dam” se incoloneaza cu steagul PSD in frunte, cu portretele lui Iliescu si Ponta si defileaza spre centrele de distributie.

    cinic

    09/10/2012 at 4:08 pm

    • Salut cinic,
      chiar nu mai cred ca se intampla in totalitate cum zici. Dupa cum scrie @mar si cred ca ea cunoste bine situtia, si in rural lucrurile nu mai sunt asa cum au fost.

      Theophyle

      09/10/2012 at 4:17 pm

      • evident ca mar are dreptate, caci increderea a scazut la 28% fata de un bazin electoral de 32-34%. Eu ma refeream mai mult la capacitatea de discernamant. Suntem totusi tzara cu 7-8 Caritas-uri. Unii nu invata niciodata.

        cinic

        09/10/2012 at 4:32 pm

  8. Am citit decalogul promisiunilor facute de Ponta in luna mai ! Munchausen este mic copil pe langa Ponthausen…:))

    Mihail Cimpeanu

    09/10/2012 at 4:11 pm

    • Salut Mihai,
      Nu stiu daca este strategie sau boala. Omul minte cum respira. 😦

      Theophyle

      09/10/2012 at 4:16 pm

      • cred ca e o trasatura de caracter a politicienilor romani. mincinosi , tradatori si pusi pe japca.

        zigzag

        09/10/2012 at 4:23 pm

      • Salut Theophyle,
        Cred ca este boala, este un mod de viata ! Si Geoana a dezvaluit ca Ponta l-a sfatuit sa minta cu spa-ul lui Vantu, deci la Ponta nu conteaza evidenta,…el minte in fata oricaror probe sau argumente.:)

        Mihail Cimpeanu

        09/10/2012 at 4:32 pm

      • daca nu minte moare. minciuna extrage aerul din exterior pana cand este expulzata. apoi este inlocuita de o alta minciuna care extrage aerul din exterior pana cand are suficienta forta sa se expulzeze in exterior. si tot asa…

        Sare'n Ochi

        09/10/2012 at 5:10 pm

      • Duplicitatea pedeserista impusa tuturor aderentilor a gasit teren manos intr-o oarecare labilitate innascuta a lui, amplificand-o, rezultatul fiind un monstruos hibrid ultra-mitoman.

        EuCuMine

        09/10/2012 at 5:22 pm

  9. Pentru interesati:

    The Emerging Doctrine of the United States

    http://politeiaeuropa.wordpress.com/2012/10/09/the-emerging-doctrine-of-the-united-states/

    Theophyle

    09/10/2012 at 4:15 pm

  10. B una ziua,super tare articolul ar trabuii trimis prin ner si la toti pdl-istii ca ei poate nu stiu ca acext guvern de pute nu a fa ut nimica si poate or iesi si ei din cucaiala care i-a cuprins,halal politicieni si in pdl crec ca ei nci pina acuma nu au realizat frumoasa raspundere de au avut-o :au condus o tara si cu toate greselile lor au condus-o cel mai bine in ultimii 20 ani,nu am culoare politica dar ma enervez cand vad ca astia nu reactiomeaza decit impinsi de la spate de voi presa de dreapta,si mi-as dorii tare mult un lucru sa puneti tunurile. pe oprea si sleata lui de nimicarnite si hoti ca datorita lor isi bat joc de tara gainarii astia de usl,si justitia se misca parca. ar fi in reluare,eu nu mai sper in nimica bun ptr tara.

    tays

    09/10/2012 at 4:22 pm

  11. Buna ziua,
    Acum ne dam si mai bine seama de unde vine turbarea USListilor cu privire la procurori si justitie in general:
    http://www.mediafax.ro/social/dna-67-de-persoane-urmarite-penal-pentru-fraude-la-referendum-printre-ele-observatori-si-membri-de-partid-care-l-au-ajutat-pe-liviu-dragnea-10182857

    cedric

    09/10/2012 at 4:26 pm

      • Am citit dar orice ar face A. Saftoiu in ochii mei nu se mai redreseaza! Dar am o satisfactie (prea putin crestineasca): dupa fapta si rasplata. A crezut ca isi gaseste fericirea in PNL numai pentru a se razbuna pe presedinte . S-a inselat amarnic si nu stiu ce mai spera.

        cedric

        09/10/2012 at 4:37 pm

        • mai spera si ea la un „cotet electoral” unde sa candideze.

          zigzag

          09/10/2012 at 4:41 pm

        • Salutam gazdele si invitatii,

          Cedric,

          Pufulete da cu batul prin gard si il intarata pe CA. Parca forteaza suspendarea din pnl.

          eugeni

          09/10/2012 at 5:13 pm

          • Si eu cred ca nu mai are zile multe in PNL, CA nu suporta dizidentii.

            cedric

            09/10/2012 at 5:21 pm

  12. Judecatoarea Maria David de la ICCJ a fost condamnata la 4 ani cu executare pt coruptie.
    Justitia isi vede de treaba.

    cedric

    09/10/2012 at 4:28 pm

  13. Cand va fi bine in ROMANIA ?

    Atunci când in România un poliţist poliglot va ajuta un ţigan ostenit de muncă să se urce într-un tren cu suspensie magnetică în care călătoresc funcţionari bugetari bogaţi şi antreprenori cinstiţi pentru a fi martori la un proces intentat unor politicieni corupţi.

    anac

    09/10/2012 at 4:34 pm

  14. Sare'n Ochi

    09/10/2012 at 5:02 pm

    • ha, ha 🙂
      Hai ca e buna asta cu mirciulica! Pacat ca l-ai facut vultur (sau uliu) o pasare nobila 🙂

      Theophyle

      09/10/2012 at 5:09 pm

      • hoitar…

        Sare'n Ochi

        09/10/2012 at 5:11 pm

  15. propun un concurs:
    un premiu de ” consolare” cuiva care e in stare sa enumere trei=3,masuri logice luate de guvernul ponta

    intamplator

    09/10/2012 at 5:21 pm

    • Buna ziua Theophyle, buna ziua all.
      Trei masuri? Au fost mai multe. Si logice , basca binevenite:
      1. Repaosul de WE al guvernului.
      2. Plecarea catorva ministri in vacanta de vara.
      3. Vorbitul fara tinta, fara masura si fara consilieri/profesori
      4. Hotararea de a plagia
      5. Hotararea de a umple „guvernul cel mai cinstit” cu ministeriabili „dalmatieni”
      6. Stabilirea, odata pentru totdeauna, in fata electoratului (propriu, nehotarat sau de dreapta) a valorii incontestabile a Teoremei politice : ” Ponta minte cum respira” (un fel de Fermat in politica internationala).
      Si mai sunt.
      Unele si-au aratat „productivitatea” mai devreme, altele si-o vor arata pe la toamna.
      Propun sa amanam alegerile.

      Lup Alb

      09/10/2012 at 5:58 pm

      • Salut Lupule 🙂

        bine tintit!

        Theophyle

        09/10/2012 at 6:14 pm

        • Doamne, un biet lup…Cum sa tinteasca …?
          S-au tintit singuri.
          Vorba lui Sun Tzu ( adaptata la realitatile romanesti): ” Nu dori moartea dusmanului. Fa in asa fel incat sa si-o doreasca singur. „

          Lup Alb

          09/10/2012 at 6:20 pm

  16. OBTW, ceva ce am observat zilele trecute: Titan tocmai a majorat pretul ‘specialitatilor de paine’ cu ~12%.

    EuCuMine

    09/10/2012 at 5:25 pm

    • chestia asta e de vreo 20 zile

      intamplator

      09/10/2012 at 6:57 pm

  17. Ce naiba sunteti asa misogini ? 🙂
    Adriana Saftoiu e una din foarte rarii membri PNL care au curajul opiniei, care si-a dat demisia din parlament din motive de constiinta. Si nu cauta un cotetz electoral! Sunt si femei demne, sau nu sunteti obisnuiti cu asta ? 🙂

    lastnightmusic

    09/10/2012 at 6:09 pm

    • Uite aici sunt total de acord cu tine. Mare napastuita a fost femeia asta, traind o perioada cu un dobitoc de talia lui Elwis.

      Theophyle

      09/10/2012 at 6:13 pm

      • Si de la Cotroceni a plecat tot din solidaritate fata de sotzul dat afara de Basescu pentru incompetenta crasa. Si culme ironiei Elwis o insela cu o fufa/jurnalista care seamana f mult cu Adriana. Zau ca nu il inteleg pe boul asta, sa isi ia o amanta care seamana la fizic cu nevasta 🙂

        lastnightmusic

        09/10/2012 at 6:22 pm

        • he, he 🙂
          Fetis.:) Incorecta informatia legata „de ce” a parasit Cotroceniul.

          Theophyle

          09/10/2012 at 6:24 pm

  18. Presedintele a trimis spre reexaminare legea bacalaureatului profesional.

    cedric

    09/10/2012 at 6:15 pm

  19. Mi-a trecut pe la urechi, dar nu sunt sigur ca am auzit bine, ca Ghise e presedintele comisiei parlamentare care va analiza cercetarile procurorilor cu privire la fraudele de la referendum. Stiti ceva?

    cedric

    09/10/2012 at 6:17 pm

    • da Cedric,
      Corect. Ghise face parte din comisia respectiva!

      Theophyle

      09/10/2012 at 6:23 pm

      • Sa speram ca-si ia tricoul la audieri.

        Lup Alb

        09/10/2012 at 6:25 pm

        • Mihai de pe FB mi-a transmis toti membri comisiei 🙂

          Ioan Ghise va conduce comisia de ancheta (redenumita „de colaborare”) privind referendumul. :))) Membrii comisiei :
          – PSD : Georgica Severin, Toni Grebla, Ioan Chelaru si Lazar Sorin Constantin.
          – PNL : Ioan Ghise si Cristian David.
          – UDMR : Albert Almos.
          – UNPR : Vasile Nedelcu.

          Theophyle

          09/10/2012 at 6:34 pm

          • Sa inteleg ca e Parlamentul prescurtat…?!
            Oricum, unul si unul.
            Satisfactia face sa-mi sclipeasca ochii. Si un canin.

            Lup Alb

            09/10/2012 at 6:45 pm

    • Mie mi se pare foarte potrivit pentru mascarada asta

      lastnightmusic

      09/10/2012 at 6:23 pm

      • hai sa fim seriosi. Cum bine zice Citi, maine astia pot sa voteze ca nu mai exista proprietate privata si sa-ti confiste apartamentu. Nu trece de CCR! Si curcile o sa rada de ei.

        Theophyle

        09/10/2012 at 6:26 pm

        • Pai a zis dimineata aici Cristi Danilet aici pe blog ca nu se poate

          lastnightmusic

          09/10/2012 at 6:28 pm

    • Daca este asa, si-au pus dinamita la temelie. Sa respecte linia asta inca 2-3 saptamni, eventual pana la inceperea campaniei electorale.

      mar

      09/10/2012 at 6:26 pm

  20. Cata generozitate, cata darnicie……cata nesimtire si jigodism – Zgonea a ajuns la concluzia ca elicopterul este un mijloc de transport costisitor.
    http://www.evz.ro/detalii/stiri/Zgonea-1004765.html

    mar

    09/10/2012 at 6:31 pm

    • un imbecil sinistru!

      Theophyle

      09/10/2012 at 6:43 pm

  21. pina la urma cred ca zaroni a fost un ministru ” performant” comparativ cu orice membru al guvernului ponta in frunte cu pacaliciul sef;
    pentru cei tineri zaroni a fost ministrul agriculturii in primul guvern petru groza si pastorel l-a descris perfect pe zaroni

    „Caligula Imperator
    A făcut din cal – senator,
    Petru Groza – mai sinistru
    A făcut din bou – ministru.”

    intamplator

    09/10/2012 at 7:05 pm

  22. as intui de pe acum ” concluziile” comisiei ghise:

    „…avand in vedere ca procurorii au comis abuzuri din ordinele lui basescu,propunem parlamentului suspendarea acestuia”

    intamplator

    09/10/2012 at 7:30 pm

    • Draga intamplator,
      parlamentul NU POATE chema si interoga nici un procuror din Romania. Ei se pot adresa inspectiei judiciare. Punct. Atat si nimic mai mult. Bat campii intr-o veselie 😀

      Theophyle

      09/10/2012 at 7:46 pm

      • @theo
        eu chiar si fara studii juridice stiu asta
        dar crezi ca le pasa parlamentarilor de legile pe care chgiar ei le-au votat?
        iti reamintesc ca ei se considera deasupra oricaror legi-dupa unul de la psd care a raposat-chiar si deasupra legii divine( cred ca il chema vacaru si a spus asta pe la inceputul anilor 2000)

        intamplator

        09/10/2012 at 9:18 pm

  23. La Badin se discuta despre „vizita” ambasadorului Rusiei la guvern, insotit de un tip, omul de incredere al lui Putin care se ocupa de relatiile Rusiei cu fostele tari CSI.
    Ma ingrozesc de ce ar putea pune la cale tradatorii din guvern. Iar Horatiu Buzatu, mare liberal, ajuns la ministerul transporturilor, minimalizeaza problemele.

    cedric

    09/10/2012 at 7:50 pm

    • Buna dimineata!
      Admir optimismul exprimat prin conditionalul „ar” 🙂

      emil

      09/10/2012 at 7:53 pm

  24. Astia chiar au hotarat sa parjoleasca ogoarele si sa otraveasca fantanile 😦

    http://www.adevarul.ro/actualitate/politica/Senatorii-Universitatii-Bucuresti-Iuliei-Motoc_0_788921301.html

    Theophyle

    09/10/2012 at 8:01 pm

    • Mna. Cred ca o sa aiba o surpriza Waldorf.

      Lup Alb

      09/10/2012 at 8:13 pm

    • Parca nici membrii CC al PCR nu isi permiteau atatea 😦

      emil

      09/10/2012 at 8:15 pm

    • „revista din romania” nu cere si cartea de munca a domnului voiculescu? 🙂 sa vedem si noi pe unde a lucrat

      radu2

      09/10/2012 at 8:19 pm

    • Oricum, se pot cere si situatiile sandeilor vechi si noi. Asa, in contrapartida.

      Lup Alb

      09/10/2012 at 8:21 pm

    • Seara buna
      – Descoperind ca doamna are cei 18 ani vechime ,( necesari ocuparii functiei) , ce vor face maretii „juristi ” din senat ? Harachiri ? 😆
      – Bineinteles ca de domnul Ion Pedrescu , „tinar” din virsta 85 de ani , nu au nimic de zis . 🙂 Tipic pentru dinozaurii comunisti (tip Iliescu)
      Nici legat de un alt „tinar” , Acsinte Gaspar in virsta de 75 de ani , nu au nimic de zis . Nici macar de faptul ca a fost „șeful sectorului juridic al Consiliului de Stat (1965-1989) care pregatea decretele lui Ceausescu.” (citat din Wikipedia) . Alta caracteristica a democratiei bazata pe reciclati care cad mereu in picioare . Indiferent de regim si folosita intens de tovarasul Ion Iliescu .

      stefan60

      09/10/2012 at 8:33 pm

    • il cheama Popoiu… si-i de la popoul lui Varanu. Ghimpele este revista a trustului Intact.

      Sare'n Ochi

      09/10/2012 at 10:04 pm

  25. Buna seara tuturor. Eu ma mir ca inca CSM nu a reactionat in fata schizofreniei de la Senat.

    clemycali

    09/10/2012 at 8:35 pm

    • Seara buna 🙂
      crezi ca mai poate cineva reactiona la nebunia de la Senat, s-a mutat Malamucul la Casa Poporului 👿 Oricum au spatiu excedentar.

      mar

      09/10/2012 at 8:45 pm

      • D’aia o sa avem mai multi parlamentari 😦

        emil

        09/10/2012 at 9:44 pm

  26. Regizorul Andrei Șerban: „Țara e condusă de o adunătură de derbedei“ (interviu in „22”)
    Mai e ceva de adaugat?

    observator

    09/10/2012 at 8:45 pm

    • Nimic. Doar sa ne smulgem parul din cap ptr ca avem o opozitie absolut impotenta.

      clemycali

      09/10/2012 at 8:48 pm

      • Opozitie 🙄 nici un vagon de „miracol albastru” nu-i mai aduce la viata, s-au ascuns in vizuine mai rau ca iepurii sau poate ca au intrat la hibernat ptr. ca a venit frigul,

        mar

        09/10/2012 at 9:21 pm

  27. BUna seara, pe fuga ca netul meu merge ca naiba.

    Chestia cu doamna Motoc face parte dintr-un plan mai amplu, pe care au incercat asta vara:

    1. Revocarea judecatorilor CCR care nu sunt USL
    2. Numirea altora pro-USL.

    Judecatorii sunt inamovibili. Pentru ai asta nu conteaza. In USL exista opinia idioata ca „cine a numit poate si revoca judecatorii „(ca asa au ei chef). E fals, se opune Constitutia.

    Insa cititi declaratiile de asta vara ale Paiatei:

    http://www.b1.ro/stiri/politica/crin-antonescu-incepem-saptamana-aceasta-suspendarea-lui-traian-basescu-ccr-este-o-ru-ine-ii-putem-suspenda-pe-judecatori-32168.html

    „Astfel, Antonescu a arătat că pentru suspendarea președintelui este nevoie, mai întâi, de revocarea judecătorilor CCR, instituție rușinoasă în opinia sa, lucru ce poate fi făcut de Parlament și Guvern, juriștii USL lucrând deja la acest lucru.

    „Este o rușine, în următoarele trei-patru zile sper să rezolvăm această chestiune. Dacă rezolvăm cu CCR-ul, putem începe suspendarea”, a explicat Crin Antonescu.

    Acuma vor sa gaseasca ca Iulia Motoc „nu are vechimea”minima de 18 ani. Ba o are si inca cum!

    Problema e ca CCR a rezistat si le-a dat-o peste bot acum cateva zile ci Decizia 738/2012 si astia iar sar la gatul CCR. TRansmiterea copiei dupa cartea de munca a Iuliei Motoc e ilegala. Trustul varanului nu are calitatea s aceara chestia asta.

    Cetatean

    09/10/2012 at 8:52 pm

  28. Va anunt ca maine apare urmatorul episod din serial, veti intelege mai multe unde duce toata chestia cu Parlamentul, procurorii si in general cu USL si Justitia. Incerc sa fiu prezent si sa comentez maine, desi am un program infernal.

    Cetatean

    09/10/2012 at 8:53 pm

    • Nici o problema.
      PPDD a maretului Diaconescu (ala cu OTV) va acorda bani multi fiecarui roman intors in patrie .
      Criza e un moft . 🙂

      stefan60

      09/10/2012 at 9:09 pm

    • E super ideea,tinind cont ca daca intre Romania si celelalte tari ar xista acorduri nu stiu cum sa le numesc), si romanii din afara nu s-ar mai descurca pe cont propiu,cei care au votat pro Base,isi iubesc tara si vor sa aibe o tara ca si tara unde lucreaza,imi este scirba cind aud de senatori sau ce dracului sint ce reprezinta diaspora,astia maninca niste bani degeaba,numai vorbim de consulate ca au niste reprezentati care au impresia ca lucreaza in Romania, hai Forta civica datile la geoale si veniti in fieczre zi cu cite o treaba din asta.

      tays

      09/10/2012 at 9:43 pm

  29. Reblogged this on Tiberiuorasanu's Blog and commented:
    De ţinut minte! Vom avea foarte curînd nevoie să ne amintim de acest articol excepţional!

    Tiberiu Orasanu

    09/10/2012 at 9:28 pm

    • multumesc tibi 🙂
      Esti intotdeauna dragut 🙂

      Theophyle

      09/10/2012 at 10:33 pm

      • Servus, Teofil! 🙂
        Chiar cred că acest articol va fi un punct de reper excelent pentru „orientarea” electorală care se apropie; nu-mi place termenul de „bătălie”. 🙂

        Tiberiu Orasanu

        09/10/2012 at 10:49 pm

        • O sa fie, tibi 🙂
          vei vedea in zilele uramatoare. Articolul este prima salva. De maine vei vedea „artileria” grea 🙂

          Theophyle

          09/10/2012 at 10:52 pm

          • Ştiu prietene Teofil, ştiu
            Şi aştept. Habar nu am de ce, încă mai cred că o „artilerie” bine ţintită, îşi mai poate face un efect vizibil pe termen scurt; încă mai cred că nu e prea tîrziu. Deşiiii, cred mai degrabă, că nu prea….
            OK! Mai vedem şi mîine. 🙂
            Oricum, respectul meu pentru toată munca voastră: tu, demeter, cetăţean, huniad.

            Tiberiu Orasanu

            09/10/2012 at 11:19 pm

  30. Ptr. gasca actuala cu pretentii de parlamentari si politicieni, nebunia a devenit un truism 😦 – „Comisia de Administrație Publică a Camerei Deputaților a votat astăzi un amendament la Legea urbanismului care permite, în principiu, ca dezvoltatorii să ridice imobile cu oricâte etaje”

    http://www.adevarul.ro/locale/bucuresti/bucuresti-stiri_din_bucuresti-legea_urbanismului-amendament-nicusor_dan_0_788921298.html

    mar

    09/10/2012 at 9:48 pm

  31. Inainte de referendum, usLASII au luat niste decizii dse „simplificare” a votului; imi amintesc doar eliminarea declaratiei pe proprie raspundere pentru cei pentru cei care votau in alta parte (inclusiv cei de la celebrul Paris). Pe 9 decembrie aceleasi „reguli”?

    emil

    09/10/2012 at 10:01 pm

  32. Off topic
    (si un pic de ris pentru noi astia mai putini tineri )
    Noua rectificare bugetara in Italia . (15 miliarde . Se vede ca cele 84 miliarde din manovra de corectie anterioara , nu sint suficiienti 🙂 )

    http://www.repubblica.it/politica/2012/10/09/news/camusso_legge_stabilit_senza_risposte_sciopero_generale-44161512/?ref=HREA-1

    – Printre altele ” economie la iluminatul public in orase si comune precum si pe strazile adiacente acestora ” .lol: Mai tineti minte iluminatul public din epoca lumina din RSR ? 😆 😆
    – 300 milioane euro depozitate pentru plata penalitatilor la mega podul peste strimtoarea Messina (cel mai mare pod din lume pe doar 2 piloni , dat contract , dat ceva bani , facut si societatede gestiune cu consiliu de administratie RETRIBUIT DE STAT 🙂 DAR LIPSESTE PROIECTUL ) datorita nerealizarii punctelor contractuale 😆

    stefan60

    09/10/2012 at 10:05 pm

    • Podul asta e ca autostrada Transilvania . FARA PROIECT dar cu contracte de executie deja semnate . 😆

      stefan60

      09/10/2012 at 10:13 pm

      • Chestia cu economiile la iluminatul public e mortala . Voi avea ocazia sa revad anii 90 din Romania . 🙂

        stefan60

        09/10/2012 at 10:14 pm

        • Salut Stef 🙂
          Chiar nu stiu de ce iti doresti tu atat de mult nostalgiile asta!

          Theophyle

          09/10/2012 at 10:36 pm

    • Da,
      si mie mi-au placut!

      Theophyle

      09/10/2012 at 10:44 pm

  33. Buna seara,
    Comisiile astea si ancheta la Universitatea Bucuresti nu sunt decat praf in ochii prostimii. Intr-o luna incepe campania electorala oficiala si se va mai ocupa Sulea Spataru de „dosarul anchetelor de la referendum”. Si dupa legeri cel putin jumatate din aia nominalizati acolo nu cred ca vor mai prinde locuri in parlament.

    ribelalu

    09/10/2012 at 11:26 pm

  34. Bună seara.

    aparitia unei caste politice, deaspura legii si implicit, esentialmente opuse statului de drept.

    http://www.revista22.ro/cartelul-politic-transpartinic-si-liberalizarea-pietei-politice-romnesti-18450.html

    dada

    09/10/2012 at 11:51 pm


    • s-a dovedit ca in general avem elite politice mai iresponsabile si stupide decat orice imaginatie.

      dada

      10/10/2012 at 12:03 am

  35. Buna Dimineata,
    Postare noua!

    Theophyle

    10/10/2012 at 7:58 am


Comentariile sunt închise.