Politeía

Quis custodiet ipsos custodes?

Revista Presei – 8 Octombrie / cifrele „succesului” USL

Bună dimineata intr-o zi de luni. Vremea se va răci accentuat în toate regiunile, astfel încât temperaturile maxime vor avea valori de la 10…12 grade în nord şi în depresiuni până la 20…21 de grade în extremitatea sudică, iar cele minime vor fi între -2 grade în estul Transilvaniei şi 10 grade pe litoral. În prima parte a zilei cerul va prezenta înnorări în regiunile nordice, estice, precum şi în zona de munte, unde va ploua pe arii relativ extinse. În rest cerul va fi variabil la senin, iar ploile vor fi posibile numai izolat. În zona înaltă de munte trecător se vor mai semnala precipitaţii mixte. Vântul va continua să prezinte intensificări ziua în sudul, estul şi centrul ţării, depăşind la rafală 50…60 km/h, iar în zona de munte 80 km/h, dar va scădea în intensitate în cursul nopţii. Spre dimineaţă, izolat în depresiuni se va depune bruma şi vor fi condiţii de ceaţă.

La Bucureşti – Vremea se va răci accentuat. Cerul va avea înnorări în prima parte a zilei când trecător va ploua slab, apoi se va degaja, devenind mai mult senin în cursul nopţii. În prima parte a intervalului vântul va avea intensificări temporare, iar spre seară şi noaptea va slăbi în intensitate. Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 19 grade, iar cea minimă va fi de 4 … 7 grade.

Curs valutar BNR    valabil azi: 1 EURO = 4. 5694   RON; 1 USD = 3. 5117   RON; 1 EURO = 1. 3012 USD; Francul elvetian 3. 7703 RON. Gramul de aur 202.0812 RON.

Leul pierde teren: cursul se apropie din nou de 4,6 lei/euro. Leul a pierdut 2,5% din valoare în faţa euro în ultimele şase săptămâni şi a revenit la minimele atinse la începutul lunii august, în condiţiile în care lichiditatea în creştere din piaţă a permis jucătorilor străini să cumpere volume semnificative de valută. Totodată, moneda naţională s-a depreciat rapid pe fondul lipsei de reacţie a BNR. Cursul oficial a urcat vineri la 4,5694 lei/euro după o creştere cu 2,5 bani într-o singură şedinţă. Un curs mai ridicat fusese înregistrat pe 6 august. Pe piaţa interbancară, euro a urcat însă până la 4,58 lei, leul depreciindu-se în ciuda unui val de optimist care a ajutat la întărirea celorlalte monede din regiune. „Jucătorii din piaţa valutară urmăresc cu prudenţă potenţiale intervenţii oficiale de susţinere a leului, dar teama de intervenţii ale BNR care să întoarcă trendul de depreciere a leului pare a se fi diminuat întrucât de ceva vreme nu au existat semnale clare care să sugereze acţiunea fermă a băncii centrale”, susţin analiştii ING Bank.Deprecierea leului din ultima perioadă vine în condiţiile în care cursul coborâse până la 4,46 lei/euro la finalul lunii august pe fondul intervenţiei băncii centrale, care a limitat drastic cantitatea de lichiditate injectată în piaţă prin operaţiunile repo organizate săptămânal. Mişcarea BNR a venit în contextul în care leul a pierdut rapid teren în luna iulie, euro depăşind pragul de 4,6 lei. Integral la ZF

Inflaţia muşcă din salariile românilor. Salariul mediu net pe economie a crescut cu peste 4,5% în primele opt luni ale anului, dar avansul său a fost erodat de scumpirea medie a vieţii cu aproape 3%. Salariul mediu net pe economie a fost de 1.534 de lei în luna august a acestui an, în creştere cu 4,57% faţă de prima lună din 2012, arată datele publicate recent de Institutul Naţional de Statistică (INS). În acelaşi interval, media generală a scumpirilor – inflaţia, care a erodat avansul veniturilor – a fost de 2,77%, astfel că salariul real, adică mediu net minus rata inflaţiei, a crescut cu numai 1,8%. Această erodare este doar o medie statistică, însă în economie au existat domenii în care salariul real a scăzut, dar şi domenii în care salariul real a crescut cu mai mult de 2%. Cele mai mari creşteri ale salariilor reale au fost consemnate în domeniul fabricării produselor de cocserie şi a produselor obţinute din prelucrarea ţiţeiului (13,38%), în industria tutunului (aproape 12%) şi în industria extractivă (8%). La polul opus, cu cele mai mari scăderi ale salariilor reale, se regăsesc angajaţii din activităţile de producţie cinematografică, video şi programe de televiziune, înregistrări audio şi activităţi de editare muzicală  (-7,2%), cei din sectorul imobiliar (-6%) şi din industria mobilei (-4,3%). Integral in Adevarul.

Voiculescu, în atenţia DNA pentru banii de la Oltchim. Dintr-o afacere prosperă, cu un profit de invidiat, cel mai mare combinat din centrul țării a fost pus pe butuci de oamenii politici infl uenți și de membrii familiei managerului general. În timp ce combinatul acumula datorii de sute de milioane de euro, fi rmele fraților Boureanu au prosperat. Totul a fost posibil sub conducerea lui Constantin Roibu. Oltchim a prins viaţă în primii ani „de domnie” ai lui Ceauşescu. Început în anul 1966 sub titulatura de „Combinatul chimic Râmnicu Vâlcea”, organele de partid şi de stat au tăiat panglica primei secţii de lucru în 1968. După Revoluţie, combinatul a înghiţit mai multe companii din oraş şi a fost rebotezat „Oltchim”. Producea şi comercializa sodă şi derivatele ei, profile PVC, pesticide şi alte produse chimice, dar dezvolta şi o fermă de creştere a găinilor, precum şi secţie de producere a conservelor de legume. L-a adus pe profit, apoi l-a băgat în faliment. De 20 de ani, în fruntea combinatului s-a aflat Constantin Roibu. El a dus combinatul pe profit. Tot el l-a şi prăbuşit, aproape predându-l în mâinile unor politicieni sau oameni de afaceri. Aceştia din urmă şi-au înflorit afacerile şi şi-au sporit averile, în timp ce colosul vâlcean a înregistrat an de an pierderi. Anul 2007 a fost anul când a început căderea liberă, Oltchim neînregistrând nici un profit. „Atunci a avut loc diminuarea capitalului social şi transformarea capitalurilor proprii, care erau pozitive înainte de conversie, în capitaluri negative. În imposibilitatea de a te finanţa şi de aţi putea continua activitatea, acesta a fost rezultatul”, a explicat ziariştilor fostul manager Constantin Roibu. Integral in Evz.

Harta Alimentelor. Cu cât ar trebui să se scumpească preţul la mâncarea de bază. Care sunt Cele mai costisitoare judeţe. Românii se pot aştepta la scumpiri ale preţurilor alimentelor chiar şi cu 20% în perioada imediat următoare. De asemenea, în ciuda faptului că preţul cărnii de pasăre a crescut faţă de finalul lunii februarie chiar şi cu 1,2 lei, fermierii îşi doresc ca el să se majoreze cu până la 15% pentru a nu mai înregistra pierderi. Scumpirile materiilor prime şi ale preţurilor la utilităţi vor influenţa şi ele în următoarele luni preţul alimentelor vândute în pieţele din România. „Atât timp cât preţul materiilor prime a crescut la nivelul întregii Uniuni Europene, preţurile la alimente au crescut. De exemplu, în România cerealele s-au scumpit cu până la 90%. Materiile prime duc la o scumpire indirectă a cărnii”, a declarat pentru gândul Sorin Minea, preşedintele Romalimenta. „În toată Uniunea Europeană, preţurile la alimente au un trend de creştere, iar România nu face excepţie”, ne-a mai explicat Minea, fără a face însă o referire la nivelul procentual al scumpirilor care îi aşteaptă pe români. „Dumnezeu ştie cu cât s-ar mai putea scumpi”, a mai adăugat el. Cea mai scumpă carne de pasăre poate fi cumpărată din pieţele aflate în judeţul Prahova, unde kilogramul poate ajunge să coste chiar şi 15,2 lei, potrivit datelor făcute publice de reprezentanţii Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR). O situaţie similară se întâlneşte şi în judeţul Timiş, unde kilogramul de carne de pasăre poate fi cumpărat cu preţuri cunprinse între 8 lei şi 15 lei. La finalul lunii februarie a acestui an, pieţele din care se putea cumpăra carne de pasăre cel mai scump erau cele din Vaslui, din Bihor şi din Dolj unde preţul unui kilogram putea să ajungă până la 14 lei. Integral in Gandul.

Vicepreşedintele CSM: Există tendinţe politice „rafinate” de subordonare a Parchetelor. Vicepreşedinta Consiliului Superior al Magistraturii, Oana Hăineală Schmidt, 37 de ani, declară că CSM nu vrea să prelungească foarte mult perioada deliberărilor pentru avizul pe care instituţia urmează să-l dea pentru şefii Parchetului General (PG) şi Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA).  Oana Hăineală declară că termenul în care se va pronunţa Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) „va fi unul rezonabil”, nu de 60 de zile cât are dreptul prin lege. Pe de altă parte, vicepreşedinta CSM spune că preşedintele, cel care face numirile pentru şefii PG şi DNA, nu este constrâns de nici un termen legal. Pe de altă parte, Oana Hăineală sugerează că există anumite tendinţe politice pentru subordonarea Justiţiei şi că în acest sens metodele vor fi mai „rafinate” şi mai „complexe”. Vicepreşedinta CSM îl citează pe fostul judecător al Curţii Constituţionale, Viorel Mihai Ciobanu, un apropiat al anumitor grupuri din USL, care ar fi făcut recent într-o revistă de specialitate „o pledoarie ce duce la ideea subordonării parchetelor faţă de Executiv”. Premierul Victor Ponta a spus zilele acestea, referindu-se la delegarea lui Daniel Morar în fruntea Parchetului General, că „povestea cu interimarul care numeşte un alt interimar începe să semene cu Oltchim”. Socotiţi că este exagerat acest şir de numiri şi se încalcă bunele practici în domeniu?  Premierul are discurs de politician, normal, iar aici suntem în inegalitate de arme pentru că, după cum ştiţi, magistraţii au anumite restricţii, aşa că voi răspunde tehnic… Nu văd nimic exagerat în delegarea dlui Morar şi în preluarea de către acesta a conducerii interimare a Ministerului Public. Delegarea este în acord cu Legea 303/2004, iar opţiunea fostului procuror general este pe deplin justificată şi de experienţa dlui procuror în exercitarea managementului de nivel înalt. Integral in Romania Libera

Directorul SRI: Omar Bakri a încercat să vină în România, are conexiuni aici. Nu suntem scutiţi de ameninţarea teroristă. Liderul islamist Omar Bakri „a încercat să vină în România, are conexiuni în România”, România nefiind „scutită de ameninţarea terorismului” a declarat, duminică, directorul SRI George Maior. „Nu suntem scutiţi de această ameninţare. E în creştere, suntem pe harta unor organizaţii din domeniul terorismului ca o posibilă ţintă datorită prezenţei noastre în Afganistan, a scutului antirachetă. Şi suntem foarte atenţi . Omar Bakri a fost în analiza serviciului în trecut, a încercat să vină în România, are conexiuni în România, este un om la care ne uităm cu atenţie”, a spus directorul SRI, într-un talk-show la Realitatea TV. Maior a arătat că, din punctul de vedere al ameninţărilor teroriste, România este la fel ca alte state europene şi a amintit incidente din ultimii ani din Bulgaria, Franţa, Norvegia. „Încercăm să identificăm ce vulnerabilităţi avem, chiar la ultimul CSAT am discutat profund de acest lucru şi în prezenţa domnului Ponta. Chiar Guvernul s-a angajat să ne ajute cu anumite elemente pentru a trata asemnea vulnerabilităţi”, a adăugat directorul SRI. Liderul islamist Omar Bakri a declarat, într-un interviu publicat de cotidianul bulgar „24 ceasa”, că Bulgaria, România, dar şi alte state pot fi ţinte ale atentatelor teroriste. Integral la Mediafax.

Jurnaliştii din TVR, la mâna politicienilor. În comisiile care vor decide soarta angajaţilor TVR au fost implicaţi politicieni ai puterii, iar acestea au fost constituite fără consultarea Consiliului de Administraţie al postului public. Încă de la numirea în funcţie, Claudiu Săftoiu a promis, la fel ca şi alţi directori TVR, depolitizarea instituţiei. În schimb, persoanele desemnate să facă selecţia angajaţilor şi modul în care se face restructurarea postului public dau o altă faţă demersului conducerii TVR. Pentru a stabili cine pleacă şi cine rămâne, Săftoiu a format un grup de „specialişti”, împărţiţi în comisii. Totul, printr-un ordin dat cu doar o zi înainte de a fi demis de către Curtea Constituţională a României (CCR). „În realitate, se pare că ordinul este antedatat, 2 octombrie 2012 corespunzând zilei de dinaintea publicării în M.O. a hotărârii CCR de demitere a celor 8 membri numiţi politic în Consiliul de Administraţie (CA) al SRTv, printre demişi figurând şi Elwis C. Săftoiu”, acuză Valentin Nicolau, membru în CA al TVR, printr-o scrisoare către angajaţi. Pierderea funcţiei deţinute de Claudiu Săftoiu în ziua de 3 octombrie, odată cu publicarea deciziei CCR, ne-a fost confirmată oficial şi de reprezentanţii TVR. Integral in Adevarul.

Răspunsul Evz pentru Cezar Preda: Vom continua! Evenimentul zilei, ziarul buzoian Şansa şi postul B1 au dezvăluit o ingenioasă afacere pe care deputatul Cezar Preda e pe cale să o demareze în Buzău, cu fonduri europene, nerambursabile Ziariștii Violeta Fotache și Petrișor Cană au publicat în EVZ, săptămâna trecută, cum prinde contur o mega-afacere cu panouri destinate transformării energiei solare în energie electrică aparţinând societăţii Atlas Invest SRL, în care acţionar este deputatul PDL Cezar Preda şi soţia lui, Jeanina. „Minunea judeţului” presupune atragerea a circa 25 de milioane de euro din fonduri PHARE, susţin reprezentanți ai Consiliului Local, care deja i-au dat lui Preda avizul construirii centralei fotovoltaice (cu panouri solare) pe terenul său de 17 ha. Când va avea toate avizele, deputatul ne-a spus că va vinde proiectul. Un milion de euro pentru niște hârtii. Deranjat de aceste dezvăluiri, Cezar Preda a organizat ieri, în orașul care l-a propulsat în Parlament, o conferință de presă. Inventând tot felul de acuzații, deputatul a atacat jurnaliștii de la EVZ, pe cei de la Șansa, dar și pe Ion Cristoiu și Vlad Pufu, co-acționari la editura „Evenimentul românesc” ce deține cotidianul buzoian și angajați la B1, cu toții fiind implicați, în opinia deputatului, într-o conspirație menită să-l discrediteze. Răspunsul Evenimentului zilei pentru deputatul buzoian Cezar Preda este: Vom continua! EVZ.

Crin Antonescu” Ma straduiesc sa il inteleg pe primul ministru” .Crin Antonescu a declarat, sâmbătă seară, că el încearcă ,,din toată puterea” să îl înţeleagă pe primul ministru şi să nu ,,îi îngreuneze viaţa”, dar, cu toate acestea, nu poate fi de acord cu decizia ministrului Justiţiei şi a lui Victor Ponta de a o detaşa pe Laura Codruţa Kovesi la Bruxelles. „Eu încerc din toată puterea să îl ajut pe domnul Ponta pentru că este într-o situaţie grea, respectiv prim ministru al acestei ţări acum. Nu vreau cu alte cuvinte să îi îngreunez viaţa.  Sincer însă eu nu pot înţelege următorul lucru: dacă am spus foarte clar că din punctul nostru de vedere doamna Kovesi în funtea Parchetului General, cel puţin în perioada asta de după referendum a acţionat în mod partizan politic (…), eu după ce am spus aceste lucruri nu pot fi de acord cu decizia luată ( de a fi reprezentaul misiunii României la Bruxelles pe probleme de Justiţie şi de luptă anticorupţie n.r.)”, a spus Antonescu, într-o emisiune televizată. Antonescu a menţionat că el nu are ce să facă în această situaţie, deoarece decizia ministrului Justiţiei este deja luată, dar cu toate acestea, nu are cum să fie de acord cu o asemenea hotărâre. ,,Pe de altă parte nu am ce să fac, decizia este până la urmă a unui ministru, sau propunerea unui ministru al Justiţiei pe care partidul pe care îl conduc l-a propus, cu care am avut o înţelegere pe care eu o voi respecta câtă vreme doamna Pivniceru va fi ministru, şi anume că toate deciziile, toate deciziile pe care le ia în calitatea de ministru al Justiţiei nu sunt atinse de nicio recomandare, comentariu, nemulţumire. Deci asta a fost decizia doamnei Pivniceru. Eu încă nu am cum să fiu de acord cu ea şi nu am cum să nu o spun public pentru că mi se pare că în momentul în care noi vorbim în România despre implicarea politică a Parchetului General. Integral in Romania Libera

Ştiri Europene – 8 Octombrie 2012 / sezonul Premiilor Nobel

Va urez o zi buna!

Written by Theophyle

08/10/2012 la 8:41 am

29 răspunsuri

Subscribe to comments with RSS.

  1. Buna dimineata 🙂
    ceva este in neregula cu articolul/proiectul de la Buzau. PHARE este un fond de preaderare care si-a inchis liniile de finantare in 2006. Daca ne raportam la obiectul contractului este fie pe REGIO, fie pe POSCE axa4 – cresterea eficientei energetice.
    Ingrijoratoare amenintarile facute de Omar Bakri si faptul ca a incercat sa ajunga in Romania.
    O saptamana cat mai buna.

    mar

    08/10/2012 at 8:51 am

  2. buna dimineata
    interviul d-nei Schmidt anunta vremuri grele pentru noi toti;
    eu unul inteleg ca haita usl nu cedeaza,doar ” isi rafineaza” metodele;
    scopul lor ramane unul si acelasi: aservirea intregii puteri de decizie in miinile unei clici numite pompos” parlament”/deocamdata parlamentul este in mare,foarte mare parte doar un organism controlat de indivizi de genul voiculescu,fenechiu,dan rusanu,cezar preda,hrebenciuc…/astia numai democrati sau reprezentanti ai poporului nu se pot numi

    intamplator

    08/10/2012 at 8:57 am

  3. o zi buna tuturor.

    Sare'n Ochi

    08/10/2012 at 9:00 am

  4. Buna dimineata! 🙂

    radubotezatu

    08/10/2012 at 9:41 am

  5. Buna dimineata 🙂
    pe Politeia Europeana: Ştiri Europene – 8 Octombrie 2012 / sezonul Premiilor Nobel

    http://politeiaeuropa.wordpress.com/2012/10/08/stiri-europene-8-octombrie-2012-sezonul-premiilor-nobel/

    Theophyle

    08/10/2012 at 9:56 am

  6. O buna dimineata tuturor 🙂

    elap

    08/10/2012 at 10:05 am

    • Buna Dimineata ela 🙂

      Theophyle

      08/10/2012 at 10:07 am

  7. Ziua buna la lumea buna. Fortza fie cu voi!

    blog de caine rau

    08/10/2012 at 10:26 am

    • O zi buna si tie mishule 🙂

      Theophyle

      08/10/2012 at 10:31 am

  8. Salutare !
    Hiene si sacali peste tot.
    Lipitori, catavenci si restul cetatenilor-turmentatii (acu` iese si tulburelul).
    Romania manelizata… 😦

    Tzepelica

    08/10/2012 at 10:39 am

  9. Alta revolta, incep oamenii sa priceapa. Romanul pana nu se loveste cu capul de zid nu pricepe 😦
    http://www.evz.ro/detalii/stiri/Revolt-la-TVR-1004534.html

    mar

    08/10/2012 at 10:59 am

    • Huhuhu
      Nu mai sare nici unul din balconul parlamentului ? Pai nu … ca atunci era Boc, si Anastase cu mainile pline de sange muncitoresc. Acum de ce sa sara ? Ponta si Zgonea sunt prietenii celor ce muncesc ! 🙂

      lastnightmusic

      08/10/2012 at 11:09 am

  10. Buna dimineata tuturor!
    Pe fuga, va aduc o propunere de OUG Pontista, pt ca altfel nu o pot numi: http://www.avocatnet.ro/content/articles/id_30546/Noi-reguli-privind-platile-in-numerar-plafoane-mai-mici-si-amenzi-procentuale-Vezi-in-exclusivitate-proiectul-de-OUG-care-le-prevede.html

    Ne auzim mai tarziu, cand reusesc sa-mi fac timp.

    ceaikovski

    08/10/2012 at 11:00 am

    • Nebunieeeeeeeeeee!!!Am ajuns in Absurdistan :mrgreen:
      Ca obtiii un credit APIA, de fapt banii cuveniti dupa un an de munca , ptr. garantie FGCR ai nevoie de certificat fiscal. Ca sa obtii un certificat fiscal……ai nevoie de nervi de otel 👿
      Cred ca vom inchide „pravalia” toti IMM-istii ptr. ca am ajuns bataia de joc a unei gasti de manelisti, lipitori si catzavenci (l-am plagiat pe Tzepe) 😦

      mar

      08/10/2012 at 11:14 am

  11. Buna dimineata!
    @ mar: mai e una impotriva lui nea Nelu in fata sediului PSD. Nea Nelu spune unui revolutionar: „Daca ai fost pe 13 iunie in piata esti o rusine!”

    ribelalu

    08/10/2012 at 11:06 am

  12. Buna ziua,
    priviti la b1 ce scandal ii fac revolutionarii lui Iliescu in fata sediului PSD.
    N-am mai vazut asa ceva paan acum. Sper sa crape de furie!

    cedric

    08/10/2012 at 11:15 am

  13. radu2

    08/10/2012 at 11:24 am

    • Sunt trimisi de Swoboda sa semneze acum pe 20 de ani cu astia ca apoi cine stie ce se mai intampla.

      ribelalu

      08/10/2012 at 11:27 am

  14. Hopa, „control poitic oficializat, ingerintze editoriale”…… ce metode democratice foloseste cel mai cinstit guvern din ultimii 20 de ani – Mihai Radulescu: „Includerea in comisiile de evaluare a unor oameni politici inseamna, practic, oficializarea controlului politic asupra activitatii editoriale.”
    http://economie.hotnews.ro/stiri-media_publicitate-13372840-doi-reprezentanti-salariatilor-tvr-valentin-nicolau-mihai-radulescu-ataca-dur-politizarea-maxim-televiziunii-publice-controlul-politic-asupra-editorialului-este-oficializat.htm
    La RRA s-au intors in timp, scapa perlele printre randuri si cenzura. Sunt realizatori care au inceput sa aiba emisiuni haioase, muzica si versuri cu mesaj.

    mar

    08/10/2012 at 11:52 am

  15. Saptamana a inceput vesel, adica cam fiecare saptamana o sa fie „vesela” pana la alegeri. Baieti si fere tineti-va

    Theophyle

    08/10/2012 at 12:16 pm

  16. Buna ziua!
    Acum am vorbit cu cineva din TVR; ce se intampla acolo este revoltator! Vor ca inainte de a intra in/la evaluari, sa-si dea demisia toti lucratorii din TVR si sa-i angazeze ulterior pe cei care trec evaluarea! Aici vor sa eludeze contractele de munca colective si sa angajeze pe cine vor ei, cu alt contract de munca impus de conducerea TVR. A, din comisia de evaluare face parte si Madalin Voicu!

    drivas

    08/10/2012 at 12:22 pm

  17. Buna ziua tuturor 🙂
    Mai este CA al TVR „in functiune”? CCR parca a dat o hotarare saptamanile trecute…

    Diana

    08/10/2012 at 12:27 pm

    • Salutare.

      Parca vad ca hotararea in cauza n-a fost publicata in M.O. Ca. vorba ceea, precedent exista.

      EuCuMine

      08/10/2012 at 12:34 pm

  18. am citit comentariile la link-ul dat de @ceaikovski;” no comment”
    tvr: inca o castana fierbinte in mana plagiatorului
    o astept pe a treia: cadastrul trecut in directa subordonare a pm-ului ca si inspectoratul ala din constructii..sper sa se gaseasca un ziarist care sa intereseze ce e pe acolo…ca bine nu e

    intamplator

    08/10/2012 at 12:54 pm

    • Salut! Dar stii ca pe card platile sunt facute cu intarziere de cateva zile, nu? La magazinele cash&carry, sa ai cash, sa nu astepte aia incasarea banilor 😛 😛
      Plus ca pe card nu-ti ia la banut, ci rotunjeste mereu 🙂
      Cea mai tare chestie a zis-o ala cu cardul firmei la angajat 😛 Iti dai seama ca nu ai cum sa i-l dai pe mana, cu PIN cu tot 😛 Si te duci tu, ca director/administrator. Dar guv Ponta a avut grija, sa taie la jumatate cheltuielile privind combustibilul si TVA-ul aferent si chelt cu reparatiile/intretinerea autoturismului. Asa ca, te duci si iei marfa, sau consumabile, pe banii tai… 😛

      ceaikovski

      08/10/2012 at 6:36 pm

  19. Activitatea combinatului chimic Oltchim va fi repornită peste circa o lună, a spus astăzi Daniel Chiţoiu, ministrul Economiei, la ieşirea de la şedinţa membrilor PNL
    sursa evz

    daca azi e 8 oct,chiar daca il vor porni in ” cinstea lui 7 noiembrie” vor fi ceva probleme la instalatii,deci nu va porni,vin alegerile si gata
    asta este soarta oltchimului

    la scara larga,asta ne asteapta pe toti locuitorii acestei tari daca astia cistiga alegerile=falimentulsi material,ca pe cel moral l-am declarat de mult

    intamplator

    08/10/2012 at 1:01 pm

    • repornita? my foot! sunt necesare 45 mil. pt. Arpechim (altfel nu exista materie prima) si ALTE 45 mil. pt. Oltchim, dar cu doua ipoteze: A. actionarii bancilor sa riste noi creditari (si BNR sa accepte noii indici de indatorare la bancile in cauza) B. sa fi pastrat clientela de dinainte de august 2012. Ori, Bancpost nu vrea (actionarii greci nu mai risca) iar traderii, acuzati de capusare vor fi prudenti. Asta ca sa zic ca piata reala nu se supune marxismului.

      cinic

      08/10/2012 at 4:46 pm

  20. Salut pe toata lumea 🙂
    Postare noua!

    Theophyle

    08/10/2012 at 3:34 pm


Comentariile sunt închise.