Politeía

Quis custodiet ipsos custodes?

Sfârşit de săptămână: 29 Septembrie / „Cascavalul nu este in Parlament, cateii doar voteaza”

Bună dimineata intr-o zi de sâmbata, sfârsit de săptămâna. Sâmbătă, vremea se va menţine deosebit de caldă pentru sfârşitul lunii septembrie.Cerul va fi variabil, cu unele înnorări şi cu totul izolat ploi slabe, ziua în nordul Moldovei şi în zona de munte, iar noaptea posibil în nord-vest. Vântul va sufla slab până la moderat, cu intensificări trecătoare în zona înaltă de munte. Temperaturile maxime vor fi cuprinse, în general, între 24 şi 34 de grade, cu cele mai ridicate valori în extremitatea sudică a ţării. Temperaturile minime vor fi cuprinse de la 8 grade în depresiunile din estul Transilvaniei până la 22 de grade în Dealurile de Vest. Spre dimineaţă, pe arii restrânse în zonele joase va fi ceaţă.

În Bucureşti, vremea se va menţine frumoasă şi deosebit de caldă. Cerul va fi senin, iar vântul va sufla slab. Temperatura maximă va fi de 31 … 32 de grade, iar cea minimă de 15 … 16 grade.

Curs valutar BNR    valabil azi: 1 EURO = 4. 5331   RON; 1 USD = 3. 5029     RON; 1 EURO = 1. 2941 USD; Francul elvetian 3. 7478 RON. Gramul de aur 200.3454     Evolutia saptamanala o puteti citi aici.

Analiză. Oltenii, la fel de săraci ca moldovenii. Sunt situate în colțuri diferite ale țării, dar au aceeași soartă. Oltenia și Moldova nu reușesc, de peste 20 de ani, să prindă trenul de Europa, fiind în continuare clasate la coada clasamentului regiunilor UE În 21 de ani de capitalism, în cele cinci județe ale Olteniei și-au încercat norocul mai puțin de cinci mii de investitori din afara țării, cam 240 pe an. În București, în același interval au intrat 340 de companii cu capital străin. Pe lună, însă. În Moldova, lucrurile au stat puțin mai bine, însă incomparabil cu alte regiuni, cu precădere Centru, Vest și Nord-Vest. Reticența investitorilor se explică, în general, prin lipsa condițiilor propice, fie că vorbim de infrastructură, specializarea forței de muncă sau anumite facilități fiscale. Când mai multe dintre aceste elemente se reunesc, rezultatul poate fi dezastruos. „Infrastructura este deficitară, mijloacele de legătură la fel, aeroporturile din zonă nu sunt dotate corespunzător. Dar și oamenii sunt prost pregătiți – chiar dacă suntem centru universitar mare, specializările predate nu sunt adaptate la piață“, ne trece în revistă problemele locale Gheorghe Pleșu, președintele Asociației Oamenilor de Afaceri din Iași. Și mai este ceva. „Și la noi, și în Oltenia, un mare obstacol este mentalitatea oamenilor, complet diferită de cea din Transilvania sau București. Mentalitatea asta de oameni săraci, care se mulțumesc cu puțin, fac ce li se zice și vin la serviciu doar ca să-și ia un salariu, adesea mizer. Nu vor să evolueze, să se adapteze tehnologiilor noi, preferă să se complacă.“ Integral in Capital

Dan Diaconescu continuă cacealmaua. N-a semnat nimic! Deşi contractul de privatizare a Oltchim era gata să fie semnat, echipele de negociatori încă n-au ajuns la un acord, aşa că discuţiile au fost întrerupte. Surse din interiorul Ministerului Economiei susţin că „Diaconescu n-a arătat banii decât doar insistenţă”. Contractul de privatizare a Oltchim este gata să fie semnat, susţine România TV, care a făcut publică o fotografie realizată la Ministerul Economiei. Avocatul lui Diaconescu infirmă aceste informaţii, motivând că mai sunt trei mari probleme de lămurit înainte ca negocierile să se încheie. Întrebat dacă are banii necesari încheierii contractului, patronul OTV a răspuns: „Sper că lucrurile sunt clare, deşi ceilalţi parteneri ai noştri în această negociere au încălcat toate clauzele de confidenţialitate şi au lăsat să ajungă către presă documente bancare. Cred că nu mai are nimeni nicio îndoială în privinţa banilor. Banii au fost şi înainte de licitaţie, sunt încă şi vor fi permanent la dispoziţia Guvernului. Mai trebuie ca şi domnul Ponta să vrea aceşti bani”UPDATE 21.15 Potrivit România TV, negocierile dintre Dan Diaconescu şi Ministerul Economiei au fost întrerupte. Surse ministeriale au declarat că patronul OTV nu a demonstrat că are cele 45 de milioane de euro, ci „a arătat doar insistenţă”. Integral Adevarul.

Fostul primar al Clujului, Sorin Apostu, a fost eliberat! El a stat după gratii 322 de zile. Fostul primar al Clujului, Sorin Apostu, va fi eliberat din Penitenciarul Târgu Mureş, a decis, vineri, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ICCJ), care a admis cererea acestuia din dosarul în care a fost trimis în judecată pentru corupţie. Fostul primar al Clujului a fost acuzat de luare de mită în formă continuată/ Înalta Curte de Casație și Justiție a admis cererea avocaților săi, astfel că Apostu va fi eliberat sub control judiciar. Decizia vine după respingeri succesive ale aceleiași cereri, pe motiv că ar fi nefondată. Apostu va ieși din Penitenciarul Târgu Mureș în această [n.r. ieri] seară. Fostul primar din Cluj Sorin Apostu se află în arest din 11 noiembrie 2011, fiind judecat pentru fapte de corupţie. El a stat in arest 322 de zile. Sorin Apostu a fost trimis în judecată, în stare de arest, pentru luare de mită în formă continuată (18 acte materiale), complicitate la spălare de bani în formă continuată (19 acte materiale), complicitate la fals în înscrisuri sub semnătură privată în formă continuată (19 acte materiale), trafic de influenţă în formă continuată (21 acte materiale), instigare la spălare de bani în formă continuată (23 acte materiale), instigare la fals în înscrisuri sub semnătură privată, în formă continuată (23 acte materiale) şi primire de foloase necuvenite. Sorin Apostu a demisionat din funcţia de primar al municipiului Cluj-Napoca în 15 februarie. Integral in EVZ

Ponta, despre privatizarea Oltchim: „Noi am dus fata la măritat”. Premierul Victor Ponta a declarat vineri seara, la Bruxelles, că, dacă autorităţile nu ar fi îndeplinit procedura „criticată şi criticabilă” privind organizarea vânzării pachetului de acţiuni deţinut de stat la Oltchim, scrisoarea de intenţie convenită cu FMI în august nu ar fi intrat în discuţie în boardul FMI de vineri. „Nu am fi avut în cel mai scurt timp, 20 de minute, o aprobare a scrisorii de intenţie. Este cel mai bun semnal pe care România l-ar fi putut primi”, a declarat Ponta, care i-a felicitat pentru eforturile depuse pe guvernatorul BNR şi ministrul Finanţelor. El a explicat că autorităţile române au îndeplinit cerinţele FMI şi a comparat organizarea vânzării pachetului de acţiuni cu fata dusă la măritat. „Aşa cum v-ar spune domnul Florin Georgescu, noi am dus fata la măritat”Board-ul FMI a aprobat vineri cea de-a şasea revizuire a acordului preventiv cu România, disponibilizând a şaptea tranşă, în valoare de 430 milioane DST – drepturi speciale de tragere (514 milioane euro), din suma totală de 3,5 miliarde euro, potrivit Mediafax, care citează surse oficiale. Astfel, suma totală pusă la dispoziţia României până în prezent de la începutul acordului cu FMI este de 3,1 miliarde euro. O misiune a FMI s-a aflat la Bucureşti în perioada 31 iulie – 14 august pentru cea de-a şasea evaluare a acordului preventiv cu România, la discuţii fiind prezenţi şi reprezentanţii Comisiei Europene şi ai Băncii Mondiale. Integral in Gandul.

Lista politicienilor care au absolvit Universitatea Bioterra, unde o diplomă se cumpăra cu 1.000 de euro. Află de ce a mers Negoiţă la universitatea la care licenţa se ia pe şpagă. Mediul universitar este zguduit de un nou scandal după ce mai mulţi profesori au fost acuzaţi de fals intelectual, iar alţii sunt bănuiţi de corupţie. Politicieni importanţi au terminat această universitate. Poliţiştii şi procurorii au făcut 19 percheziţii în Bucureşti, dintre care una domiciliară şi 18 la Universitatea Bioterra, precum şi alte trei în Olt, Drăgăşani şi Ilfov, într-un caz în care cadre didactice sunt cercetate pentru fapte de corupţie. În acest caz ar fi vizate cadre didactice de la Universitatea Bioterra care ar fi pretins bani de la studenţi pentru acordarea unor note mai mari la licenţă. Postul Realitate TV spune că o diplomă de licenţă se lua cu sume cupinse între 1.000 şi 3.000 euro. Interesant este că o serie de politicieni au urma cursurile Universităţii Bioterra. Unul dintre ei este Robert Negoiţă, devenit primar al sectorului 3 din Bucureşti. Acesta ne-a spus că nu a stat pe gânduri atunci când a ales această universitate deoarece „sistemul universitar românesc este foarte slab şi eu nu pun nici un preţ pe el. Nu am o argumentaţie mult prea solidă pentru alegerea făcută. Bioterra îmi era la îndemână. La specializarea «Economia Turismului» a fost şi cumnata mea acolo, cu un an mai devreme, iar la Drept nu mai ştiu de ce m-am dus.  Atunci când eram om de afaceri am angajat deopotrivă absolvenţi de învăţământ de stat ca şi de privat şi nu am văzut nici o diferenţă”. Bioterra nu este nici măcar inclusă în clasamentul Ad-astra al celor mai bune instituţii de învăţământ superior din România. Adică, nu are nici un fel de activitate ştiinţifică. George Ionescu, deputat PDL, a absolvit facultatea de „Ingineri şi management agroturistic” dar a obţinut şi un master în drept. Primarul de Voluntari, Florentin Pandele, a absolvit în 2004, facultatea Bioterra, specializarea drept. De semenea, deputatul liberal Alexandru Pereş a studiat la Bioterra. Integral in Romania Libera

Povestea studentului licenţiat la Bioterra care nu trecut niciodată pe la facultate. El a dat mită nouă tone de beton. Studentul care nu a fost cursuri şi seminarii, nu a dat examene şi nu a susţinut licenţa. Profesorul Florin -Adrian Dulugeac, de la Universitatea Bioterra, a primit şpagă nouă tone de ciment de la un licenţiat care nu a trecut în viaţa lui pe la facultate. Pentru 200 de euro, universitarul i-a dat unei absolvente o o lucrare de licenţă deja redactată.  Ancheta împotriva profesorului Florin -Adrian Dulugeac, şef de lucrări la univerisitatea Bioterra, a început după ce procurorii s-au sesizat din oficiu că acesta trimitea prin sms răspunsurile corecte la întrebările testului grilă care au constituit subiectele examenului. Totul a început la la data de 4 iulie 2012, orele e 09.39, atunci când profesorul a transmis un mesaj tip SMS pe studentului Constantin Dincu, care se afla în sala de examinare, răspunsurile corecte la subiectele examenului. Ulterior, s-a constatat că Dincu Constantin a promovat proba scrisă a examenului de licenţă cu nota 9. Integral in EVZ.

Departamentul de Stat SUA a explicat de ce Hillary Clinton nu s-a intalnit cu Corlatean: Agenda secretarului de stat nu a permis o intrevedere. Agenda secretarului de stat Hillary Clinton pentru aceasta saptamana nu a permis o intrevedere bilaterala cu ministrul de Externe Corlatean, informeaza Departamentul de Stat al SUA, la intrebarea Mediafax privind motivul pentru care intrevederea solicitata de seful diplomatiei romane nu a avut loc.”Din pacate, agenda secretarului de stat Hillary Clinton pentru aceasta saptamana la New York nu a permis o intrevedere bilaterala cu ministrul de Externe Corlatean. Totusi, secretarul de stat s-a intalnit cu ministrul de Externe Corlatean si alti demnitari cu ocazia dineului transatlantic de pe 25 septembrie”, se arata in raspunsul Departamentului de Stat la intrebarea Mediafax legata de motivul pentru care intrevederea bilaterala in marja reuniunii ONU de la New York, solicitata de partea romana, nu a avut loc. Ministrul de Externe, Titus Corlatean, a participat, marti, la un dineu de lucru transatlantic al ministrilor de externe din UE si NATO, la New York, in marja Adunarii Generale a ONU, unde s-a discutat cu precadere despre situatia din Siria si implicarea comunitatii internationale in Afganistan. Corlatean a evidentiat importanta pe care Romania o acorda relatiei Uniunii Europene cu Republica Moldova si Georgia si sprijinirii proceselor de consolidare a relatiei acestora cu structurile europene. Philip Gordon, adjunctul secretarului de stat al SUA, Hillary Clinton, a declarat, luni, ca Administratia SUA este multumita de faptul ca Guvernul de la Bucuresti isi mentine angajamentul de a respecta deciziile Curtii Constitutionale. Integral la HotNews

Simulare Mediafax pentru alegerile parlamentare din Bucureşti: USL ar lua toate mandatele, PDL şi PP-DD locuri suplimentare. Toate cele 40 mandate de parlamentari din Capitală ar fi câştigate de USL alături de UNPR cu peste 50%, iar PDL şi PP-DD ar obţine mandate care duc la creşterea numărului de parlamentari cu 27 %, respectiv cu 8 deputaţi şi 3 senatori, conform unei simulări Mediafax pe baza votului pentru CGMB. Sistemul electoral uninominal proporţional, aplicat prin Legea 35/2008, face ca numărul membrilor viitorului legislativ să crească în măsura în care o singură forţă politică, cum este USL, îşi adjudecă mandate cu votul a cel puţin 50% plus unu din alegători, depăşind numărul de mandate alocate în mod proporţional. Celelalte formaţiuni politice precum PDL sau PP-DD ajung să obţină mandate pe locuri suplimentare în Parlament, astfel încât să fie asigurată o reprezentare proporţională a opţiunilor electorale. Acest lucru reiese dintr-o simulare privind modul de alocare a mandatelor de deputaţi şi senatori în Capitală, pe baza votului politic exprimat la alegerile locale din iunie pentru Consiliul General al Municipiului Bucureşti, analizat la nivelul secţiilor de votare.Conform Legii 35/2008, prima etapă de alocare a mandatelor de parlamentari este aceea în care candidaţii obţin cel puţin 50% plus unu din voturile valabil exprimate la nivelul colegiului, fapt care determină obţinerea automată a mandatului de deputat sau senator.Integral in Mediafax

Nemuritorii din Parlament. Revolta deputatului cu cinci mandate: „Cascavalul nu este in Parlament, cateii doar voteaza”. De politica nu te plictisesti niciodata. Dovada sunt parlamentarii care au trecut prin toate legislaturile din `90 incoace si isi incearca din nou sansele la alegerile din 9 decembrie. Recunosc ca, in 22 de ani, viata politica din Romania nu a evoluat in bine, ca se munceste mai putin, iar in Parlament au ajuns cei care au mai degraba scoala tabloidelor. O parere mai buna nu au nici colegii lor cu mai putina experienta, care si ei se gandesc insa sa continue. Fostul presedinte al UDMR, Marko Bela, candideaza, pe 9 decembrie, pentru al saptelea mandat de parlamentar. „Nu vreau sa fiu in prima linie, sa mai am functii guvernamentale, insa cred ca mai am ceva de spus”, a declarat Marko, pentru gandul. Liderul UDMR considera ca, in momentul de fata, clasa politica pare a fi ramas fara busola, iar „ultima perioada este o dezamagire, pentru ca retorica, discursul politic devine din ce in ce de mai proasta calitate”. „În anii `90, am avut un scop, de a duce România în structurile euroatlantice şi europene. După ce s-au consumat aceste scopuri, clasa politică parcă a rămas fără busolă, nu mai există deziderate”, a spus Marko. Fostul preşedinte al UDMR crede că o „contribuţie” la deteriorarea clasei politice a avut-o şi introducerea uninominalului. „În toate partidele a avut loc o transformare privind disciplina de partid. Cu foarte mare uşurinţă are loc o trecere de la un partid la altul. Este o migraţie permanentă. Ei consideră că ei sunt mai importanţi, nu doctrina, nu partidul”, a mai declarat Marko. Integral in Gandul.

Ştiri Europene – 29 Septembrie 2012 / Helmut Kohl şi visurile devenite realităţi

Va urez o zi buna!

Written by Theophyle

29/09/2012 la 7:58 am

89 răspunsuri

Subscribe to comments with RSS.

  1. Buna Dimineata,
    Pe Politeia Europeana puteti citi: Ştiri Europene – 29 Septembrie 2012 / Helmut Kohl şi visurile devenite realităţi

    http://politeiaeuropa.wordpress.com/2012/09/29/stiri-europene-29-septembrie-2012-helmut-kohl-si-visurile-devenite-realitati/

    Theophyle

    29/09/2012 at 9:01 am

  2. Buna dimineata,
    se pare ca avem un eveniment azi:
    http://www.mediafax.ro/politic/pdl-pntcd-si-forta-civica-lanseaza-sambata-alianta-romania-dreapta-10136708
    Pe listele PDL apar propuneri de candidati-persoane controversate, care ar fi facut bine ( dupa parerea mea), sa stea deoparte deocamdata. Oare satisfac conditiile de integritate numai pentru ca au ramas in PDL?

    cedric

    29/09/2012 at 9:12 am

    • salut Cedric,
      Daca ma crezi, atunci te asigur ca nimic nu este batut in cuie pana la data de 10 octombrie 🙂

      Theophyle

      29/09/2012 at 9:24 am

      • Te cred, dar ma gandesc ca asa ne trece viata: asteptind diverse evenimente( referendumul, revenirea presedintelui la Cotroceni, numirea procurorilor sefi, semnarea contractului de catre domnul Dan etc) si nu observam ca probleme mult mai importante raman nerezolvate si am ajuns in octombrie si a mai trecut un an!
        De fapt, au trecut 23 si?

        cedric

        29/09/2012 at 9:31 am

        • au trecut 23 si in asteptarea numirii procurilor sefi, spitale de top raman fara cei mai buni anestezisti, agricultura e doar un vis indepartat, combinatele au devenit personaje de telenovela pe banii oamenilor si tot asa, numai vesti bune.

          zigzag

          29/09/2012 at 9:36 am

  3. buna dimineata
    un sfarsit de saptamana cu vreme de iulie;
    cred ca la anul mancam pietre;imi spunea un prieten ca pentru a ara consuma de doua ori mai multa motorina decit normal;
    in rest circ cat cuprinde in rolurile principale „omul de afacer”dan diaconescu si ponta
    cum oare va arata „bugetul”lui-ala dupa alegeri daca pana si „prietenul”hollande a prezentat buget de austeritate

    intimplator

    29/09/2012 at 9:19 am

    • Salut intamplator,
      Te asigur ca nu vom manca pietre! Vom manca mai scump si poate (Doamne ajuta) mai putin 🙂

      Theophyle

      29/09/2012 at 9:25 am

      • As prefera sa mananc mai putin din proprie initiativa, nu fortat de politica inconstienta a unor iresponsabili!

        cedric

        29/09/2012 at 9:39 am

  4. o zi buna tuturor!

    Sare'n Ochi

    29/09/2012 at 9:28 am

    • Buna ziua Sare 🙂

      Theophyle

      29/09/2012 at 9:45 am

      • azi lansare ARD. am primit coordonatele de emisie prin satelit si le-am transmis catre mass media locala interesata sa preia. numai ca in Cluj cei interesati nu sunt de partea buna a Fortei 😀

        Sare'n Ochi

        29/09/2012 at 9:58 am

        • Multumiri de la forta mea particulara pe drum spre Parlament 😆

          Theophyle

          29/09/2012 at 9:59 am

  5. buna dimineata ! @Theophyle , salut , eu zic sa nu mai mancam nimic. sa le ajunga proviziile politicienilor hamesiti si familiilor lor. poate ca atunci cand vor fi ghiftuiti isi vor da seama care e rolul lor in societate 😀

    zigzag

    29/09/2012 at 9:32 am

    • Salut Ziggy,
      complet de acord. Continui astazi sau maine articolul din Paleografia care te-a interesat

      Theophyle

      29/09/2012 at 9:40 am

      • multumesc si un week linistit 😀

        zigzag

        29/09/2012 at 9:42 am

  6. Propun cititorilor de limba engleza un articol preluat din The New York Times: NYT: The New World

    http://politeadigest.wordpress.com/2012/09/29/nyt-the-new-world/

    Interesant as zice 🙂

    Theophyle

    29/09/2012 at 9:39 am

  7. pe zvonuri: Zaremba (PCC) zice ca la sedinta AGA rep.guvernului PONTA au votat contra CONVERSIEI (era la B1TV). Daca minuta in cauza confirma, a intrat Ponta in mare Cacarau. Inteleg ca pt. DUminica seara si Turcescu a promis o mare surpriza.

    cinic

    29/09/2012 at 10:28 am

    • Salut Cinic 🙂
      Circul il vedem zilnic. Vesti despre paine nu prea sunt!

      Theophyle

      29/09/2012 at 10:47 am

      • salut Theo. Paine nu va fi prea curand, nu in cantitate indestulatoare, nu ieftina si nu pt.toti la Valcea. Avem si o fabula cu greierul la Valcea, numai vazand contractul colectiv de munca. Cum spuneam, numai un nebun sau un escroc poate cumpara Oltchim si amandoi cu acelasi obiectiv (demolarea).

        cinic

        29/09/2012 at 3:32 pm

  8. Iar facu DD declaratii: trage numai pe Ponta! Acu vad ca se duce la intalnire cu investitorii(!?)

    cedric

    29/09/2012 at 10:44 am

    • Cedric,
      care si unde ?

      Theophyle

      29/09/2012 at 10:46 am

      • A facut declaratii in fata vilei personale , preluate de b1. Intr-o fereastra , aratau masi8na lui pri nBucuresti si scria ca merge la intalnirea cu investitorii.

        cedric

        29/09/2012 at 10:56 am

  9. salut!

    Personal, nu prea vad cum se poate scoate „Ponta” din toata treaba asta. Nu ma tem ca domnu’Dan va ajunge a doua forta politica, asa cum urla antenistii (mama, ce sperietoare ieftina), insa stiu ca domnu’Dan e binevenit daca domnu’Vasile de la PDL nu stie sa traga nici cu pusca de jucarie in Ponta. Asta e: PDL-ul lui Blaga-Videanu rateaza si cu poarta goala in fata si portarul legat cobza de una din barele portii.

    Cetatean

    29/09/2012 at 10:53 am

  10. La b1, declaratii MRU

    cedric

    29/09/2012 at 10:57 am

  11. asta e buna, site-ul b1 nu merge.

    Cetatean

    29/09/2012 at 11:00 am

  12. Acum a intrat in sala de sedinta

    cedric

    29/09/2012 at 11:01 am

  13. Cred ca vor aparea decalaratiile in presa. A vorbit despre scandalul RAAPAPS, privatizarea Oltchim, candidaturile „traseistilor”

    cedric

    29/09/2012 at 11:02 am

  14. merge site-ul.

    Cetatean

    29/09/2012 at 11:07 am

  15. buna
    nu reusesc sa deschid Nasul Imi poate da cineva un link, sa vad conferinta?

    ela

    29/09/2012 at 11:09 am

  16. Cedric, merci pentru informare. O sa ma uit la declaratiile de presa, daca l-am ratat pe MRU live.

    Cetatean

    29/09/2012 at 11:10 am

  17. iertati-ma ca zic, dar ma omoara discursul fondatorului.

    Cetatean

    29/09/2012 at 11:27 am

  18. unde dracu’ am scris pe blog ca Neamtu o va da cotita si va justifica, dupa critica la rupere a PDL si a celorlalti, uniunea de „dreapta”?

    Cetatean

    29/09/2012 at 11:29 am

  19. hai ca l-au taiat pe Neamtu cand zicea ca „fluviul in care se varsa raurile nu are totdeauna puritatea….”. Si gata, l-au taiat! 😆

    Cetatean

    29/09/2012 at 11:30 am

    • cladirea trebuie exorcizata ?!!!

      ela

      29/09/2012 at 11:31 am

  20. Parlamentul trebuie „exorcizat” prin bun simt si decenta.

    Moamaaaa!

    Cetatean

    29/09/2012 at 11:32 am

    • [salut] care exorcizare? cinci batoane de dinamita si e gata. Se creaza o asa stare de euforie la romani, ca ar fi in stare sa reconstruiasca prin subscriptie publica.

      cinic

      29/09/2012 at 11:58 am

  21. Ma uit din cand in cand la tv si nu pricep : NR schinceste pe la usi?

    cedric

    29/09/2012 at 11:32 am

  22. Bai fratilor, sa spun clar: eu nu am nici o obligatie la „solidaritatea” pe care o clama Cristi Preda. Asa ca o sa il critic pe Neamtu ori de cate ori am ocazia, ca eu stiu bine de ce e in stare omul. Neamtu nu are mai mult de 40 de oameni dispusi sa il sustina, asa ca el nu reprezinta nimic.

    Cetatean

    29/09/2012 at 11:34 am

    • Si din aia … jumatate pleaca atunci cind vad ca nu vor prinde nici un coledzgi

      lastnightmusic

      29/09/2012 at 11:35 am

      • Si Cristi Preda era al naibi de solidar cand se batea cu Boc pe la televiziuni. Nu stiu de nu-mi place baiatul asta desi ar trebui sa-mi placa 😦

        Theophyle

        29/09/2012 at 11:37 am

        • Si eu fac eforturi mari sa-mi placa.Nu stiu de ce.

          ela

          29/09/2012 at 11:40 am

          • Parerea mea sincera,
            Omul e un shacal de clasa, cu agenda lui si pe un drum complet diferit de cel vizibil!

            Theophyle

            29/09/2012 at 11:53 am

            • omul a fost dat afara (99%) din partid, si ca sa supravietuiasca a devenit unul de-al lor.

              Cetatean

              29/09/2012 at 12:00 pm

        • sa iti spun de ce nu iti place? Ai simtit tu instinctiv ceea ce alalalt Preda a spus despre el:

          „risti Preda, de când are funcţia în partid, îţi dai sea­ma, un om care a fost dat afară din partid, iar în trei luni a ajuns prim-vicepreședinte, pentru el nu e nu­mai o recompensă, ci o obligaţie foarte mare și s-a achitat de ea. A început să-și dea seama cum e par­tidul, vorbește, deci nu ne mai inte­resează să mai discutăm. Ne înţele­gem din priviri„.

          A inceput sa vorbeasca limbajul BVB, asta e.

          Cetatean

          29/09/2012 at 11:42 am

  23. Il vad acum pe MRU vorbind. E de o calmitate omul asta, fenomenala 🙂

    Theophyle

    29/09/2012 at 11:39 am

    • Calmul lui va deveni proverbial, ca si frizura breton, asa cum ne-au spus baietii care voiau sa se tunda si au fost intrebati daca vor ca MRU 🙂

      Cetatean

      29/09/2012 at 11:42 am

  24. Ar fi bine ca discursul lui MRU de azi sa existe pe site !

    ela

    29/09/2012 at 11:49 am

  25. MRU zice ca in ARS sunt 3 partide: FC, PDL si PNTCD.

    Aia de la PDL zic ca sunt 4, impreuna cu NR.

    Cine minte?PDL.

    ARD a fost inregistrata la BEC ca alianta de 3 partide, Neamtu va candida pe listele altui partid.

    Cetatean

    29/09/2012 at 11:51 am

  26. bunä,

    o calamitate fericitä, din päcate astfel de oameni gäsesti rar.
    mä uitam adineauri cum o caprä dela A3, il tot pisa cu prostiile
    cosmetice ,scrise de securistii lui felix, MRU calm si frumos a räspuns,
    cat de ordinari poate fi , aceastä bandä de ticälosi a lui Voiculescu.

    theo- nona

    29/09/2012 at 11:56 am

  27. Mi-e rau, Vlaston la B1. In viata lui nu visa bosorogul asta sa fie vazut ca membru al unei forte „de dreapta”.

    Si cretinul de Neamtu mi se jura in privat, pe mail, ca „nu stia” nimic de Vlaston.

    In schimb, Cornea e excelent.

    Cetatean

    29/09/2012 at 12:03 pm

  28. theo,

    mi-a pläcut teribil o expresie, ce poate fi un titlu de carte.

    „FORTZA MEA PARTICULARÄ”

    stiu la ce te referi, sä te bucuri de ea toatä viatza
    si sä fie reciprocä.multe salutäri si succes.

    theo- nona

    29/09/2012 at 12:04 pm

    • Theo,
      asta se numeste intelepciunea varstei 🙂

      Theophyle

      29/09/2012 at 12:11 pm

  29. tot ce a fäcut uslinosii ,e o perversiune.
    in feb. le-a dat un termen de o lunä la multe facultätzi,
    sä isi i.a autiorizatzie.

    a venit cotzofana comunistä Androneasca, si le-a prelungit un an.
    asa castigä votantzii USL, „mituindu-i”

    theo- nona

    29/09/2012 at 12:09 pm

  30. INCÄ ODATÄ, stiu sigur DD este asociatul lui Voiculescu, totul
    a fost stabilit , nu atacä niciodatä PNL-PC, au participat in iarnä
    la demonstratzii, este un interlop jigodie, ce trebuia demul arestat.
    dar este prietenul lui Voiculescu, de aia nu este inchis.escrocul.

    theo- nona

    29/09/2012 at 12:14 pm

  31. plagiatorul mitoman Ponta, iar a mintzit la UE,
    ia asigurat pe totzi, cä nu mai este o crizä politicä
    in Romania, iar el Goe bolsevic ,pleacä din CSAT, cä
    asa a vrut el.

    theo- nona

    29/09/2012 at 12:33 pm

  32. Baieti, news la rupere: „Vlaston candideaza la sectorul 6 pentru Camera!”.

    Pregatiti bidinelele, afisele si flyerele. Papasa Vlaston promite sa voteze in Parlament numai la comanda lui Neamtu.

    Cetatean

    29/09/2012 at 12:37 pm

    • S-au impartit deja colegiile? Si din partea carui partid candideaza?

      cedric

      29/09/2012 at 12:45 pm

      • Dracu stie. Poate a strans semnaturi ca independente 😆

        Cetatean

        29/09/2012 at 12:49 pm

  33. Curva de Neamtu citeste din scrisoarea unui naiv de 18 ani care i-a scris pe mail.

    Mai gagauta, de ce nu citesti tu in public mailurile mele? :mrgreen:

    Cetatean

    29/09/2012 at 12:39 pm

    • Sunt cuvintele lui. Tehnica Geoana, deh…

      ela

      29/09/2012 at 1:12 pm

  34. A invatat-o pe dinafara?

    cedric

    29/09/2012 at 12:40 pm

  35. Cornea il ataca pe MN, il cam cunoaste!

    cedric

    29/09/2012 at 12:42 pm

    • si uite asa s-a consumat Neamtu inainte de a ARDe.

      Cetatean

      29/09/2012 at 12:47 pm

  36. are dreptate Cornea: Alianta trebuie sa arate ca poate castiga. Sa fie entuziasti.

    Vlaston anunta „cele 4 mesaje de campanie”.

    – integritate
    – scaderea cheltuielilor statului
    – protejarea mediului de afaceri
    – ranforsarea institutiilor statului.

    Apoi daca asta e mesajul, sa-mi bag picioarele. Sa il zica Neamtu sa vedem cate voturi aduna.

    Cetatean

    29/09/2012 at 12:52 pm

  37. MN, citeste scrisori dela admiratori ca escrocul DD:

    theo- nona

    29/09/2012 at 12:53 pm

  38. La ce ora a zis ca vine MRU la b1?

    cedric

    29/09/2012 at 12:55 pm

    • Salut,
      ora 19

      ion

      29/09/2012 at 1:09 pm

  39. parca 20.

    Cetatean

    29/09/2012 at 1:06 pm

  40. DD e de comaaaaaaa!!!!! 😆

    Cetatean

    29/09/2012 at 1:07 pm

    • Buna dimineata
      Adica vrea sa ne bage pe toti in coma, nu?
      Cand il aud si STIU ca multi ii dau dreptate ma intreb: care om e fiinta rationala?

      emil

      29/09/2012 at 1:13 pm

  41. Halucinant ce poate debita DD, nu e normal la cap.

    Cetatean

    29/09/2012 at 1:10 pm

    • Abia acum ai aflat? dar bine ca a facut fixatie pe Ponta!

      cedric

      29/09/2012 at 1:14 pm

      • nu, acuma am sesizat cea mai mare concentratie de idiotenii pe metru patrat.

        Cetatean

        29/09/2012 at 1:15 pm

  42. Bai fratilor, e cel mai mare show pe care DD il face in viata lui, il joaca pe Ponta ca matza pe soarece.

    Cetatean

    29/09/2012 at 1:18 pm

    • Pe Ponta?
      Eu cred ca pe oricine care are idee de ceea ce inseamna bani.
      😦
      Ce conteaza „datoriile” fata de altii? Statul sa plateasca, nu?
      Aia care au de primit bani de la Oltchim nu conteaza.
      Cred ca in cativa ani, se va STUDIA in manuale 🙂

      emil

      29/09/2012 at 1:21 pm

  43. Salutare tuturor,
    Penibil b1 tv. Am ajuns sa ma uit pe Realitatea tv ca sa o ascult pe MM

    ion

    29/09/2012 at 1:26 pm

  44. asa e. DD vrea sa „cumpere” combinatul fara datorii, aprechim si salrom sa ii dea materie prima la pretul dorit, electrica sa ii dea curent gratis, iar banii pentru combinat (cele 46)de milioane sa se intoarca la combinat ca „investitii”.

    Tzeava.

    Cetatean

    29/09/2012 at 1:27 pm

  45. M.R. Ungureanu se adreseaza publicului:

    O tara in care guvernantii, in toiul crizei economice globale, isi antreneaza cetatenii intr-o criza politica si institutionala profunda cu efecte negative asupra credibilitatii externe, a nivelului de trai, a investitiilor, este o tara in suferinta, o tara strambata.

    O tara in care guvernantii isi bat joc de cetateni vanzand Oltchimul oricui si oricum este o tara jefuita, o tar strambata.

    O tara in care un prim-ministru plagiator deschide anul scolar este o tara batjocorita

    Romania a rezistat stangii dar este o tara strambata. Romania trebuie sa se indrepte, Romania poate sa se indrepte

    Romania dreapta este Romania statului de drept, in care domneste legea. O Romanaie in care democratia nu este doar o inlantuiere formala de operatiuni, o Romanie in care o guvernare cinstita responsabila, reda poporului gustul viitorului.

    Romania dreapta este Romania de dreapta, o Romaniei a clasei de mijloc in care bunastarea redevine posibila.

    O Romanie care merge in iie dreapta fara abateri, o Romanie credibila, o Romanie care calca drept pe calea ei, calea euroatlantica.

    Suntem la 2 luni si jumatate de indreptare a Romaniei. Vom propune foarte curand un indreptar politic si de guvernare

    Trebuie sa fim uniti, sa fim loiali uni altora.

    Theophyle

    29/09/2012 at 1:51 pm

  46. Asa mai zic si eu, incepe sa semene cu ce as vrea sa aud, ca votant.

    Cetatean

    29/09/2012 at 1:52 pm

  47. Monica Macovei

    CE vrea ARD? Vrea o noua Constitutie pentru o noua Romanie.

    ARD vrea politicieni fara imunitate, vrea oameni egali in fata legii, vrea confiscarea averilor ilegale.

    Am facut deja ceva, suntem in stadiul in care politicieni din toate partidele sunt anchetati si multi dintre ei sunt condamnati.

    Vrem sa intarim in continuare institutiile anticoruptie si institutiile statului, vrem pedepse fara suspendare pentru coruptie, vrem ca niciun proces sa nu se termine prin prescriptie. Si mai vrem un judecator, o sala, un proces rapid.

    Vrem dosare informatizate si o baza nationala pentru toate institutiile judecatoresti, publica.

    Vrem schimbarea claei politice. USL in stanga ii apaar pe politicienii corupti. ADR in dreapta are candidati integri

    ARD nu va avea pe liste penali si nici colaboratori ai securitatii.

    ARD, prin candidatii sai, ofera romanilor cu adevarat sansa unei schimbari a clasei politice.

    Theophyle

    29/09/2012 at 1:54 pm

  48. Buuuuuuna pozitionarea pe Constitutie si pe Justitie.
    Cand se va sfarsi serialul meu veti intelege cu toti de ce pozitionarea pe Constitutie e mai buna decat credeti.

    Cetatean

    29/09/2012 at 2:13 pm

  49. m-am uitat la B1, mädälin voicu- un panglicar uslinos care se
    dä elevat, si träieste dupä numele voicu. este un intrigant mizerabil.

    cicä- „avioanele care trebuie sä le cumpere romania, este afacerea lui
    Bäsescu,” acest pierde varä, un golan uslinos ::: induce romanilor altä
    perceptzie, decat este.

    theo- nona

    29/09/2012 at 2:25 pm

  50. Postare Noua!

    Theophyle

    29/09/2012 at 3:01 pm

  51. tot ce a spus plagiatorul PONTA la Bruxelles a fost numai minciuni,

    a dat lefurile si pensiile inapoi, nu a vrut sä schimbe procurori, si

    nici CCR, etc. toate numai minciunile PDL:

    sunt sute de declaratzii care pot confirma contrariu si un contract

    iscälit de PONTA cu Dogaru, exact pt. desfintzarea celor de mai sus si altele.

    celor dela PES, trebuie trimes acel act.

    PONTA plagiatorul , este cea mai mincinoasä si josnicä persoanä din Romania.

    theo- nona

    29/09/2012 at 6:17 pm


Comentariile sunt închise.