Constitutia poporului « suveran » si Republica Judecatorilor (XIX)

Postat de @Cetatean

Motto : « Suveranitatea naţională aparţine poporului român » (art.2. al.1. din Constitutie).

 *******

Precizare :Celelalte episoade anterioare le gasiti  aici , aici  aici aici,   aici,  aici , aici. , aici,  aici , aici,  aici,  aici,   aici ,   aici,    aici,   aici , aici si aici

*******

In episodul anterior am incercat sa prezint modul in care Sandeii au deturnat inca de la finalul anului 2004 principiul constitutional al separatiei si echilibrului puterilor in stat, profitand de faptul ca aveau prima mutare (propunerea), iar Presedintele pe cea de-a doua (numirea, mai ales numirea in functii de conducere la ICCJ).

In Decizia 98/2008 a CCR pe care am amintit-o prima data in episodul X si am reluat-o in episodul anterior gasim interpretarea corecta si de buna-credinta a principiului separatiei si echilibrului puterilor in stat:

Pe baza acestui principiu, pentru evitarea blocajelor institutionale si pentru buna lor functionare, autoritatile publice au obligatia sa colaboreze. Totodata, Curtea constata ca acest inteles al art. 85 alin. (2) din Constitutia Romaniei, dedus astfel cum s-a aratat mai sus, contine premisele unui blocaj institutional in conditiile in care autoritatile publice cu competente conjuncte in realizarea aceluiasi obiectiv de ordin constitutional nu colaboreaza si nu reusesc sa se puna de acord, in mod repetat ». (Decizia 98/2008)

Concluziile de la finalul episodului anterior au fost o schema generala asupra modului in care Sandeii au fugit din 2004 si fug in continuare de prerogativa prezidentiala a numirii prin decret (in temeiul legii 303/2004), temandu-se de refuzul prezidential care le-ar fi inchis poarta fermecata a ICCJ, acolo unde regimul Iliescu planuise sa eternizeze niste Sandei de nadejde care sa apare spatele Partidului. V-ati intrebat vreodata de ce mai toti politicieni de calibru din PSD, inainte de a fi condamnati, manifestau o suspecta incredere in Justitie (« Sa lasam Justitia sa isi spuna cuvantul ! Sa nu incalcam prezumtia de nevonovatie ! »), desi se stiau cu musca pe caciula ? Raspunsul e furnizat de stenogramele PSD din 2004 : « Ştiţi bine că eu, de nenumărate ori, în legătură cu Băsescu, am întrebat chiar şi în şedinte mari când dăm verde pentru [dosarul] Băsescu” (Rodica Stanoiu).

Cand ii vedem pe actualii membri ai PSD – PNL (las’ca uneori nici cu aialalti nu mi-e rusine) urland atunci sunt anchetati de Parchet ca « e un dosar politic », trebuie sa intelegem ca reactia aceasta e normala pentru modul in care ei se raporteaza la principiul separatiei si echilibrului puterilor in stat : in mintea lor, Justitia nu este buna decat daca ingroapa adversarii lor politici cu ajutorul procurorilor de casa ai PSD care dadeau NUP-uri pe banda si la comanda (Vantu e cazul cel mai ilustru de NUP-uri in cascada, prin disjungerea repetata dosarelor), sau aranjau ca procurori tineri si nedorind a fi inregimentati sa fie eliminati, precum Luminita Sega ori Cristian Panait (micul procuror de la acea vreme Victor Ponta stie multe despre Cristian Panait si despre cum  l-a eliminat Sistemul pe acesta; recomand citirea serialului lui Mister B,. Cazul Panait, Standardul de lucru in « Cooperativa Avantul », daca nu tot macar  episodul in care sunt comparate traseele profesionale ale celor doi procurori, Ponta si Panait-  vezi sursa  )

Pentru a intelege cum functioneaza « Sistemul », trebuie sa ne raportam intotdeauna la cei doi piloni ai ticalosiei, asa cum au fost acestia descrisi in mod magistral de Bășcăliosul (Bască ilie): Sandeii (judecatorii de la ICCJ si din vechiul CSM) si Cooperativa Avantul (procurorii de casa ai PSD).  In vremurile de trista amintire cand Iliescu si PSD stapaneau tara, Justitia independenta era o gluma sinistra nu pentru ca toti judecatorii si procurorii erau arvuniti PSD-ului, ci pentru ca varful Justitiei si al Parchetului era in mana lui Mos Kagebila si a Partidului. Va reamintesc ca vechiul CSM (de dinainte de 2004) era ales de catre Plenul reunit al celor doua Camere ale Parlamentului, iar Procurorul General al Romaniei si Presedintele ICCJ erau oamenii de casa ai lui Ion Iliescu care raspundeau la telefonul scurt inainte ca acesta sa fi sunat

Aderarea Romaniei la NATO si UE si necesitatea revizuirii Constitutiei in sensul dobandirii de catre Justitie a adevaratei independente a reprezentat marea problema a PSD in anii 2003-2004. Asa cum scriam in episodul al XIII-lea,

Cuplul Ion Iliescu-Rodica Stanoiu si cei din preajma lor au montat deci un mecanism constitutionalo-legal care presupunea conlucrarea Presedintelui tarii cu CSM-ul, mecanism care trebuia sa mearga ca pe roate : CSM-ul « independent » prin Constitutie urma sa aiba mandat de 6 ani (evitindu-se alegerile parlamentare la 4 ani si alegerile prezidentiale la 5 ani), in el fusesera plasati oamenii de casa ai emanatului Revolutiei, acest CSM urma sa propuna Presedintelui Ion Iliescu (sau lui Adrian Nastase…) numirea « pe viata » la ICCJ in temeiul legii 303/2004, art.30, al.1. a unor anumiti judecatori de incredere iar judecatorii incomozi de la ICCJ care aveau mandate de 6 ani, dupa expirarea acestor mandate urmau sa se stearga pe la bot, visind frumos dar inutil la un decret prezidential pe legea 303/2004 si la inamovibilitatea « pe viata » la ICCJ pregatita doar pentru judecatorii iliescieni » (i)

 Mecanismul acesta pervers prin care CSM-ul (ce urma sa fie, gratie noii Constitutii, « independent » de puterea politica)  a fost populat cu judecatorii de casa ai PSD devenea astfel o piesa grea pe tabla de sah unde Ion Iliescu si Rodica Stanoiu incercau sa rezolve spinoasa problema intitulata  « Cum sa detii putere chiar si atunci cand nu mai esti la putere ». Cine crede ca scrierea Constitutiei din 2003  si a legilor Justitiei (legea 303, 304 si 307/2004) a fost facuta sub presiunea UE si cu gandul de a pune definitiv Romaniei pe un drum european, se inseala.

Exact din acest motiv nu socotesc deloc inutil sa reamintesc din serialul Sandeii mamii lor ! doua fragmente pe care eu le socotesc decisive pentru intelegerea modului cum functioneaza « Sistemul » in Justitie.

Primul fragment : « Continuitatea Săndeilor din CSM, prin conservarea puterii lor de decizie şi de influenţă, a fost urmărită şi atinsă prin 2 componente:

•  teoretică (pregătită tot prin revizuirea Constituţiei, cu elemente propice şi imposibil de schimbat prin lege, ci doar printr-o nouă revizuire)
•   faptică, în intervalul 2001-2004, cu săpat şi însămânţat, adică prin: inseminarea cu material săditor de Săndei, prioritate de stânga la (re)învestirea în funcţia de judecător ICCJ, mai ales DUPĂ revizuirea Constituţiei  şi prin refuzul de a-i reinvesti pe cei dotaţi cu materie străină de cauza mumei săndeilor – după ce le expirau mandatele iniţiale de 6 ani, propăşirea şefilor de Ocol garantaţi, Popa N şi L. Bărbulescu, prin promovare subită şi pregătirea alegerilor pentru CSM de la sfârşitul anului 2004 […] Viziunea  pesediştilor, cu bătaia lungă declanşată în perioada 2001-2004, a urmărit cu prioritate marea aglomerare a ICCJ cu Săndei şi asigurarea condiţiilor de perpetuare a unui simulacru judiciar, odată cu alegerea „noului” CSM din decembrie 2004. Permanenţa visată urma să fie perfectată cu CSM-ul „reformat” prin cât mai mulţi Săndei componenţi, dar mai avea de parcurs câteva etape premergătoare, de natură strict legislativă: revizuirea constituţiei pentru asigurarea numirilor în funcţia de judecător ICCJ „pe viaţă”, înţepenirea în textele constituţiei a unor pârghii procedurale de funcţionare a CSM, adoptarea legilor organice 303, 304 şi 317 (toate din 2004, bine încropite în scopul stăpânirii permanenţei, cu câteva excepţii) » (ii)

Al doilea fragment : «  Mama legilor organice pentru Săndei le-a clocit încă din 2003. Sanda Stănoiu este iniţiatoarea legilor pentru Săndei 303, 304 şi 317, în ciuda aparenţelor date de momentele adoptării (vara 2004) sau intrării în vigoare (toamna 2004). Muma pădurii de Săndei era deja împlementată anterior verii anului 2003, cu cel puţin un an înaine de a-şi încheia mandatul de ministru al justiţiei (martie 2004). Ministerul justiţiei este iniţiatorul acestor proiecte lege înaintate parlamentului în iulie 2003, prin adresa guvernului 106/29.07.2003 şi avizul consiliului legislativ nr. 1118/31.07.2003 Aceste legi erau pregătite înainte de momentul revizuirii constituţiei (oct 2003), pentru ca naşterea şi adoptarea cadrului legislativ propice, pentru plantarea Săndeilor în ICCJ şi CSM, precum şi măsurile de perpetuare a speciei, să fie misiuni îndeplinite până la încheierea anului 2004 » (iii)

Nu as fi pomenit de Mama Sandeilor daca nu as fi vazut zilele trecute un interviu cu Sanda Stanoiu in care ne explica, in calitatea ei de mama a legilor 303, 304 si 307, cine trebuie sa aleaga in acest an procurorul sef al DNA si Procurorul General al Romaniei. Al naibii, cum apare Sandica sa ne explice ea exact acum interpretarea corecta a legilor Justitiei si a principiului separatiei si echilibrului puterilor in stat ! Citez : « În perioada în care am fost ministru am fost de părere că trebuie să existe o abordare echilibrată care să permită ca acestă frază (separaţia puterilor în stat) să nu fie o vorbă goală. Am fost de părere că niciuna din aceste puteri să nu fie absoluta» (Sursa ).

Mai sa fie, carevasazica mecanismul descris prima data de Mister B. in fragmentele ii) si iii) si re-explicat de mine in fragmentul i) trebuie inteles ca expresia grijii turnatoarei Sanda Stanoiu pentru mentinerea separatiei si echilibrului puterilor in stat ! Si cand te gandesti cu cata grija a clocit Sanda legile magistraturii, special pentru a-i servi lui Ion Iliesci si urmasului sau Adrian Nastase o arma de triere in masa a judecatorilor pe principiul « cine nu e cu noi, nu primeste inamovibilitatea pe viata la ICCJ », cu ajutorul CSM-ului sandelistic ales pentru 6 ani (care urma sa propuna Presedintelui numirea, pentru 5 ani, in functile de conducere la ICCJ si la Parchet magistrati de casa ai PSD)…..

5 si 6 sunt cifre norocoase pentru cine vrea sa evite micul accident de parcurs al pierderii puterii pentru 4 ani. Conform planului Iliescu-Stanoiu, in cei 4 ani de odihna in Opozitie PSD-istii puteau foarte bine sa se relaxeze la TV, batandu-se cu pumnul in piept pe baza prezumtiei de nevinovatie si ranjind satisfacuti, stiind ca oamenii lor in CSM si ICCJ ii apara pe intreaga durata a mandatului si chiar dupa. Caci, sa nu uitam : prima forma a legii 303/2004 prevedea (art. 52, al.1)  numirea in functii de conducere la ICCJ nu pentru 3 ani, cat e acum, ci pentru 5 ani ! Oare de ce ? « Sa lasam Justitia sa lucreze (pentru noi) ! ».

Si tot prima forma a legii prevedea ca puteau ajunge sefi ai ICCJ  judecatorii care aveau  « o vechime minima de 18 ani in magistratura sau in invatamantul juridic superior acreditat ».  Aceasta portita a pseudo-magistraturii  asimilate sau a invatamantului juridic superior era lasata special pentru oamenii de casa ai lui Iliescu (exemplu : sinistrul Nicolae Popa, uns judecator desi nu avea nici macar cei 18 de invatamant juridic. Am scris despre el in episodul III : ), care trebuiau sa poata fi facuti judecatori si saltati la cea mai inalta instanta (ICCJ) pe scurtatura permisa numai celor in care Emanatul avea deplina incredere.

Revenind la Sanda Stanoiu, o alta remarca a ei de zilele trecute mi-a dat de gandit : « Ideea mea era ca CSM-ul să fie garantul independenţei Justiţiei şi nu un organism obez şi birocratic. Acum CSM-ul este un fel de clonă a Ministerului Justiţiei care s-a încărcat cu atribuţii administrative şi a pierdut esenţa. În viziunea mea, nu erau demnitari, nu erau permanenţi, erau în aşa fel încât să păstreze legătura cu instanţele care i-au ales. Aşa cum a funcţionat în acestă perioadă nu m-a convins că a servit scopului pentru care a fost creat » (aceeasi sursa ca mai sus).

Gura mamei de Sandei adevar graieste chiar si cand vrea sa minta. Si ma rog care era scopul pentru care a fost creat CSM-ul (legea 317/2004) si cum a pierdut CSM-ul intre timp « esenta » ?  Care a fost momentul in care Sandica nu si-a mai recunoscut odorul ?

Pai au fost doua momente : primul, legea 247/2005 promovata de Monica Macovei (despre care Sandica nu are cuvinte bune, normal : « A venit momentul 2005 când Monica Macovei a realizat că are puţine pârghii pentru a acţiona şi a dorit să schimbe conducereile DNA şi a Parchetului General ») si al doilea….ei bine al doilea nu mai este clar datat, insa Sandica se refera la el aluziv prin termenii « aceasta perioada » si « acum ».  In mod evident, cele imputate de Sanda CSM-ului nu au cum sa se refere la CSM-ul in care ea si Ion Iliescu  isi trimisesera judecatorii de casa (mandatul 2004-2010), ci la actualul CSM care, de bine de rau, cu hopuri-damburi si inca grave restante in asumarea corecta a atributiilor privind mandatele de 6 ani ale Sandeilor de la ICCJ (alo, CSM, cu Sandeii de la ICCJ expirati de cand haul si paraul ce se mai aude ? Legea 56/1993 a fost abrogata de mult si totusi exista o groaza de magistrati care stau in porumb, cu complicitatea voastra si cu decrete expirate !), totusi functioneaza mai bine decat vechiul CSM al sinistrilor Pandrea, Barbulescu si Lupascu (primii doi pensionati, al treilea retras in adormire, insa gata sa fie reactivat la nevoie).

Daca e sa o credem pe Sanda, vechiul CSM functiona brici pe legea 307/2004, iar noul CSM, pe aceeasi lege, e un « organism obez si birocratic ». Are acelasi numar de membri, i s-a usurat activitatea prin modificari legislative succesive si totusi e « obez » (mai lipsea sa spuna de firavul judecator Cristi Danilet ca e « obez » !) si « birocratic » (ar trebui sa se tina sedintele in aer liber sau in piata, ca sa o multumeasca pe Sandica !).

Insa in spatele vorbelor viclene ale Sandei trebuie sa ghicim ceea ce ea se chinuie sa ascunda : CSM-ul a fost gandit ca parte a mecanismului de securizare a varfului Justitiei (in calitate de organism « independent » care urma sa propuna Presedintelui Romaniei numirea pe 5 ani a sefilor la ICCJ si la Parchet, CSM-ul servea ca prim filtru de triere a judecatorilor obedienti din sistem, ce urmau a fi numiti  prin decret prezidential, pe viata, la cea mai inalta instanta de judecata a tarii).

Sosirea la Cotroceni a lui Traian Basescu a stricat insa mecanismul care trebuia sa mearga ca uns, iar « Sistemul » a declansat o operatiune pe care o putem numi, la alegere,  Faultul Continuu sau Obstructia Perpetua a Presedintelui ales al Romaniei. Aceasta operatiune am descris-o la finalul episodului anterior (cele 5 teze marcate cu rosu) si ea a constat in deturnarea principiului separatiei si echilibrului in stat : acolo unde doua puteri in stat (una era Presedintele Romaniei iar cea de-a doua era CSM-ul, Parlamentul sau Guvernul) cu atributii conjuncte  aveau obligatia sa colaboreze pentru realizarea aceluiasi obiectiv constitutional, cea de-a doua putere s-a folosit de faptul ca avea prima mutare (propunerea)  pentru a-l forta pe Presedintele ales al Romaniei sa adopte o anumita conduita juridico-politica ori sa faca o anumita numire prin decret.

Iar daca Presedintele a rezistat si si-a exercitat prerogativele constitutionale cu responsabilitate (refuzand sa semneze « ca primarul »), urmarea a fost ca el a fost pus sub asalt mediatic si juridic si acuzat (suna cunoscut ?) de « incalcarea Constitutiei » si de « depasirea atributiilor ».

Incepand cu 2004, « Sistemul » s-a aparat printr-o manevra dubla care a constat in :

i) tactica obstructiei juridice a Presedintelelui Romaniei in anumite situatii decisive ;

ii) discreditarea modului in care acesta isi exercita atributiile. Astfel, atunci cand Presedintele Romaniei, in temeiul art. 80 din Constitutie (si nu numai) a criticat public o anumita putere in stat. « Sistemul » a reactionat urland, prin gura mai multor oameni de nadejde, ca « Traian Basescu incalca Constitutia ».

Ideea subiacenta acestei acuzatii era aceea ca partea cu care se afla in « conflict » Presedintele (fie ea CSM, Guvernul ori Parlamentul) avea automat dreptate si nu trebuia banuita de nici o rea intentie ori rea-credinta. De fiecare data cand ceva nu mergea bine in realizarea unui obiectiv constitutional pentru care era nevoie de conlucrarea a doua puteri in stat, vina ii revenea automat Presedintelui pentru ca acesta nu stia si/sau nu putea si/sau nu voia sa respecte Constitutia.

Miza obstructionarii juridice si a discreditarii continue a Presedintelui a fost mereu apararea zidurilor de siguranta cu care « Sistemul » se inconjurase pentru a se feri de suveranitatea poporului, exercitata prin intermediul Presedintelui liber ales. Constitutia Romaniei, cu gravele imperfectiuni pe care le poseda, confera totusi Presedintelui un set de atributii substantiale care, exercitate cu responsabilitate si fara frica, pot periclita in mod grav « Sistemul ». Or, daca se poate vorbi de o « vina » a Presedintelui Traian Basescu, aceasta a constat in intelegerea modului in care « Sistemul » se folosea atat de partile bune cat si de imperfectiunile din Constitutia Romaniei pentru a-si asigura auto-perpetuarea. Meritul lui Traian Basescu a fost acela ca gasit mereu o cale de a actiona in limitele Constitutiei pentru a subrezi treptat « Sistemul », iar cele doua suspendari din 2007 si 2012  pot fi vazute ca momente in care « Sistemul » a inteles ca, daca vrea sa supravietuiasca, nu are alta cale decat sa iasa la lumina si sa raspunda, cu pretul auto-devoalarii. Cele doua suspendari, dincolo de consideratiile politice de oportunitate, au avut la baza urgenta luptei pentru supravietuire, intrucat Traian Basescu atinsese cativa centri vitali.

  (va urma)