Constitutia poporului « suveran » si Republica Judecatorilor (XVII)

Postat de @Cetatean

Motto : « Suveranitatea naţională aparţine poporului român » (art.2. al.1. din Constitutie).

 *******

Precizare : Celelalte episoade anterioare le gasiti  aici , aici  aici aici,   aici,  aici , aici. , aici,  aici , aici,  aici,  aici,   aici ,   aici,    aici  si aici.

*******

Intrucat acest serial a inceput pe data de 22 iunie 2011 si au fost de atunci 16 episoade, se impune un scurt exercitiu de reamintire inainte de ceea ce va fi ultima parte (compusa din cateva episoade, publicabile toate in aceasta toamna).

Serialul a inceput cu un prim episod despre proiectul de revizuire a Constitutiei si despre Decizia 799/2011 a CCR (prin care unele dintre modificarile dorite au fost declarate neconstitutionale, iar altele au primit girul CCR).

Incepand cu episodul al II-lea si terminand cu episodul al VI-lea, serialul a analizat modul in care magistratii si-au acordat singuri sporuri salariale, legiferand de parca erau Parlamentul insusi. Dincolo de aspectul anecdotic si tragic totodata (cand magistratii dau in judecata Guvernul si alti magistrati judeca, cred ca nu exista om in lumea asta care sa aiba indoieli cu privire la castigatorii proceselor), trebuie sa retinem faptul ca toate contorsiunile juridice ale Sandeilor de la ICCJ din 2007 si 2008 au fost respinse atat de CCR, cat si de Curtea de Justitie a Uniunii Europene (!), unde Sandeii au avut tupeu sa isi ceara « drepturile ».  Episoadele II si III au prezentat modul cum, cu ajutorul a doua RIL-uri (recursuri in interesul legii), Sandeii de la ICCJ si-au atribuit si competentele Parlamentului si cele ale Curtii Constitutionale (pana unde merge foamea de bani !), lucru pe care CCR nu putea sa nu il sanctioneze (cam in doi peri si cam anemic) intr-o decizie din 2009.

In aceasta parte a serialului, am avut onoarea sa primim pe blog vizita domnului judecator Cristi Danilet, care avea o obiectie de principiu la ce scriam eu (cum ca ar trebui ca in legile magistraturii sa fie scris ca magistratii sunt obligati sa se supuna nu doar Constitutiei si legilor, ci si « deciziilor CCR »).

Pentru a ridica nivelul discutiei de la chestiunea punctuala a maririlor salariale auto-acordate de Sandeii de la ICCJ, am deplasat analiza la problema principiala mandatelor auto-prelungite ale Sandeilor de la Inalta Curte. In episodele VI-IX am analizat cazul celebru al Monei Pivniceru, parasutata (de vechiul CSM) la ICCJ fara mandat prezidential emis in temeiul legii 303/2004. Am analizat conceptia Monei Pivniceru despre Justitie, luarile ei publice de pozitie si ce se deduce din ele cu privire la viziunea ei despre principiul separatiei si echilibrului puterilor in stat. Pentru cei care vor sa stie ce viziune despre Justitie are noul ministru politic, recomand recitirea acestor episoade.

Episodul X este un episodul extrem de important in economia serialului si a episoadelor care vor urma de aici incolo, drept pentru care rezerv explicarea lui va fi facuta in episodul care va urma.

Incepand cu episodul al XI-lea am intrat in problema “tehnica” a mandatului ilegal al Monei Pivniceru, pe care l-am analizat sprijinindu-ma pe ceea ce @Bascaliosul (caruia ii datorez tot ce stiu despre Sandei) a scris in serialul Sandeii mamii lor! (cine nu a citit inca acest serial, o poate face accesand pagina Justitie din coloana din dreapta a blogului numita « Opiniile Politeia »). In episodul al XI-lea am adresat domnului judecator Cristi Danilet 12 intrebari care sa ii permita intelegerea faptului ca Mona Pivniceru, ca si ceilalti Sandei din ICCJ care se dadeau « promovati » pe legea 303/2004, aveau mandate ilegale intrucat nu dispuneau de un decret de « numire » pe legea 303/2004, ci doar de decretele vechi, pe legea 56/1993, care expirasera intre timp conform Constitutiei si nu fusesera prelungite.

Domnul judecator a declinat invitatia mea de a raspunde la cele 12 intrebari, insa a dat totusi niste raspunsuri (sub forma de comentarii), din care se deduce modul cum interpreteaza domnia sa Constitutia si legea 303/2004 referitor la mandatele judecatorilor de la ICCJ, promovare si limitele inamovibilitatii. Acest lucru e vizibil in episodul al XII-lea. Am analizat acolo catea lucruri : modul cum vede domnul judecator principiul separatiei si echilibrului puterilor in stat, modul cum vede el prerogativa prezidentiala de numire prin decret (sau respingere) a unui judecator sau procuror, modul cum considera el ca trebuie sa aiba loc conlucrarea dintre Presedinte si CSM in problema careriei magistratilor si, in cele din urma, cum justitifica din punct de vedere legal domnul Cristi Danilet prezenta Monei Pivniceru in ICCJ. Intrucat nu am fost multumit de raspunsurile domiei sale, am reluat intrebarile 9 si 12 din episodul anterior.

In episodul al XIII-lea am explicat resorturile politico-juridice ale modificarii Constitutiei din 2003 si ale noilor legi ale magistraturii din 2004 (legile 303, 304 si 317) votate de PSD si promulgate de Ion Iliescu. Reiau un fragment din episodul al XIII-lea, pentru a arata inca o data ca problema mandatelor Sandeilor de la ICCJ nu este curiozitate juridica pe care @Bascaliosul a descoperit-o si despre care a scris pentru ca se plicitisea, ci o problema grava cu miza politica si constitutionala:

« Pentru a preveni astfel de situatii neplanificate precum condamnarea lui Miron Cozma (care ar fi putut functiona ca precedent, lucru inadmisibil, tovarasi !), era necesara punerea la punct a unui mecanism constitutional si legal prin care sa fie atinse simultan urmatoarele obiective :

  – sa fie adusi la Curtea Suprema judecatori obedienti, in stare sa raspunda la comanda politica a Ministrului Justitiei (Rodica Stanoiu) si a Presedintelui Romaniei (Ion Iliescu). Numesc la intimplare citiva astfel de judecatori mai cunoscuti: Florin Costiniu (prietenul lui Catalin Voicu), Lidia Barbulescu (acolita Rodicai Stanoiu), Anton Pandrea (coleg de facultate cu sotia lui Adrian Nastase si fiul unui tata care a fost facut de comunisti judecator in anii ’50 desi nu avea studii juridice), Nicolae Popa (consilierul lui Ion Iliescu, fost profesor de marxism-leninism, niciodata judecator de cariera).

  – sa fie indepartati din Curtea Suprema si din CCR acei judecatori incomozi numiti de Presedintele Emil Constantinescu (a se vedea cazul Presedintelui Curtii Constitutionale, Lucian Mihai, numit in 1998 si care si-a dat demisia in 2001 dupa enorme presiuni politice, facind loc la CCR lui Serban Viorel Stanoiu, sotul Rodicai,  precum si cazul Presedintelui Curtii Supreme, Paul Florea, pensionat fortat pentru a face loc consilierului lui Ion Iliescu, Nicolae Popa: un articol scurt dar bun din 2004 despre Paul Florea, Presedinte al Curtii Supreme pe vremea cind a fost condamnat Miron Cozma gasiti aici.

  – sa se asigure totusi o « independenta » de fatada a Justitiei, atit de necesara pentru intarea in NATO si UE, « independenta » care sa nu afecteze insa pirghiile din subteranele Justitiei de care Ion Iliescu si sluga sa Catalin Voicu tragea de cite ori aveau nevoie.

  – sa fie securizat acest ingenios mecanism de influentare din subteran a Justitiei (la adapostul unei inselatoare « independente » de fatada) impotriva alternantei democratice la putere. Cum ? Prin inscrierea mecanismului in Constitutie (aproape imposibil de schimbat, fiind necesara o revizuire) si in legile organice ale Justitiei (greu de schimbat in conditii de majoritate fragila).

 In vederea montarii acestui ingenios mecanism in stare sa satisfaca simultan toate cele 4 cerinte, Rodica Stanoiu si alti apropiati ai lui Ion Iliescu au procedat astfel :

 

1. au profitat de revizuirea Constitutiei din 2003 pentru a scoate CSM-ul de sub tutela Parlamentului (cum functiona el conform Constitutiei din 1991 : art.132 : « Consiliul Superior al Magistraturii este alcătuit din magistraţi aleşi, pentru o durata de 4 ani, de Camera Deputaţilor şi de Senat, în şedinţă comună ») si pentru a-l face o autoritate publica                   « independenta », aleasa de magistrati pe 6, iar nu pe 4 ani (pentru a evita ca alegerile pentru al doilea CSM sa cada intr-un an cu posibila alternanta a puterii politice). Astfel, prin garantia constitutionala a « independentei » urmau sa fie respinse orice obiectii ale Europei cum ca in Romania judecatorii si procurorii sunt inca sub comanda politica.

 Un CSM « independent » prin Constitutie era o spoiala de fatada numai buna de prostit Europa naiva. Insa odata facut « independent » CSM-ul fata de puterea politica, trebuia trecut la pasul urmator si cel mai important : aranjarea alegerilor pentru ca membrii primului CSM « independent » sa fie tot judecatorii de casa a lui Ion Iliescu. Caci « independenta » CSM-ului e buna cind functioneaza conform principiului : « sa ne punem toti oamenii nostri in noul CSM, si sa securizam definitiv acest organism cu sigiliul numit « independenta » Justitiei pentru ca nimeni sa nu ii mai poata schimba pina in 2010, dupa aia mai vad ei, poate mai obtin un mandat » (paranteza : noroc de doamna Monica Macovei in 2005 si de decizia CCR nr.53/2011, altfel si astazi ii aveam pe cap, cu un al doilea mandat in CSM, pina in 2016 !!!).

 In problema inamovibilitatii judecatorilor de la Inalta Curte, am atras atentia asupra unui fapt pe care eu il consider decisiv pentru a intelege de ce Justitia nu a functionat multa vreme in Romania :

« Dar, mare atentie ! Aceasta inamovibilitate pe viata nu trebuia conferita tuturor judecatorilor, caci nu acesta era scopul cuplului Iliescu-Stanoiu. Scopul lor era acela de a tria cu grija judecatorii de casa care urmau sa fie facuti inamovibili « pe viata » si care urmau sa fie plasati in virful Justitiei pentru a apara in viitor spatele pesedistilor si pentru a asigura perpetuarea mostenirii iliesciene, adica uzurparea, cu ajutorul Justitiei, a suveranitatii poporului roman ».

Dupa ce a explicat cum vede el problema inamovibilitatii judecatorilor de la ICCJ, judecatorul Cristi Danilet a hotarat sa intrerupa orice discutie cu mine (noiembrie 2011), pe motiv ca « M-am hotarat sa nu mai permit reclama la blogurile care iau in deradere ce scriu eu, cu anonimi care se dau specialisti, care nu sunt decat angajati politic sau cel putin asa par, care argumenteaza prin manipulari vizibile indicand texte de lege inaplicabile sau care au alt continut decat cel aratat, si care militeaza pt subordonarea justitiei. Eu inteleg ca politicul are un obiectiv clar, de aceea inteleg modalitatea de acaparare a blogerilor prin intermediul analistilor anonimi. Dar nu am sa fac parte din acest plan care va arunca Romania inainte de 2004 sau chiar mai rau. Poate dvs vreti sa traiti in Romania controlata politic, eu vreau sa traiesc in Romania doar condusa politic si unde se cunoaste rostul justitiei ».

Insa domnul judecator, tanar fiind, se pripea. Nu bloggerii voiau sa isi subordoneze Justitia. Asta urma sa o afle abia in vara anului 2012, cu ocazia tentativei de lovitura de stat a USL. Daca nu m-a crezut pe mine, urma sa se convinga singur cine e inamicul independentei magistratilor.

Episodul al XIV-lea a fost cel mai lung din serial. Lung cat o zi de post, insa am fost nevoit sa analizez toate erorile de interpretare ale domnului judecator Danilet si sa ofer cititorilor ceea ce eu am considerat varianta corecta de interpretare a Constitutiei si legilor Justitiei. Cine vrea sa inteleaga problema mandatelor judecatorilor, tipurile si intinderea inamovibilitatii, procedura de numire si promovare a judecatorilor (pe linia CSM-Presedintele tarii), este rugat sa reciteasca lungul episod XIV, dar si comentariile. In acest episod am avut bucuria sa primesc felicitarile maestrul meu in cele juridice, @Bascaliosul, care aproba modul in care am «  cizelat câteva idei de principiu » si le-am « leagat de problema mandatelor ». Odata cu acest episod, problema mandatelor judecatorilor de la ICCJ a fost epuizata si am intrat pe alt palier. Ceva a fost insa lasat in stand-by pana la finalul serialului. Citez din Mister B. : « S-ar impune un capitol special pentru prezentarea avantajelor suveranității reale, în situația când binefacerile prezidențiale ale numirilor de judecători în ICCJ ar fi reluate, inclusiv și mai ales puțintel triate, dacă CCR ar tranșa cum se cuvine problema legalității acestor mandate din ICCJ, la sesizarea Președintelui dispus s-o pună de-un conflict ».

Episoadele XV si XVI au fost dedicate legii raspunderii magistratilor. Ne-am reintilnit cu Mona Pivniceru, cea care sustinea sus si tare ca daca se modifica legea raspunderii magistratilor (legea a fost promulgata sub numele de legea 24/2012), « se anuleaza independenta puterii judecatoresti pe care o subordoneaza administrativ spre a controla astfel actul de justitie si pe magistrati intr-o parodie institutionala denumita inspectie judiciara independenta, ea insasi subordonata executivului incalcand astfel flagrant Constitutia si in mod complet toate reglementarile internationale privind independenta puterii judecatoresti, inclusiv a Mecanismului de Cooperare si Verificare a carui realizare pretinde ca o indeplineste […] practic, noua reglementare vizeaza destructurarea statului de drept prin subordonarea puterii judecatoresti » (Mona Pivniceru si AMR, 7 iulie 2011). As fi curios ce parare mai are acum desprw aceasta lege, in calitate de ministru numit politic de un partid care l-a dat pe Adrian Nastase, condamnat definitiv de Completul de 5 de la ICCJ.

Legea 24/2012 definea astfel doua notiuni care permit tragerea la raspundere disciplinara a magistratilor:

« (1) Exista rea-credinta atunci cand judecatorul sau procurorul incalca cu stiinta normele de drept material ori procesual, urmarind sau acceptand vatamarea unei persoane.

 (2) Exista grava neglijenta atunci cand judecatorul sau procurorul nesocoteste din culpa, in mod grav, neindoielnic si nescuzabil, normele de drept material ori procesual ».

Ultimul episod care a fost publicat, episodul XVI, a fost consacrat analizei argumentatiei celor 86 de senatori PSD si a judecatorilor de la ICCJ care au atacat legea la CCR. CCR a respins insa in unanimitate contestatiile, scriind urmatoarele cuvinte in Decizia nr. 2/2012 :

«  Independenta judecatorului nu constituie si nu poate fi interpretata ca o putere discretionara a acestuia sau o piedica in calea angajarii raspunderii sale in conditiile legii, indiferent ca este vorba despre raspundere penala, civila sau disciplinara ».

 Episodul XVI s-a incheiat cu un Addendum dedicat Monei Pivniceru, la vremea accea membru CSM si judecator ICCJ. Vom discuta la momentul potrivit despre aceasta cucoana politruc a USL (acum ii putem spune asa, ca nu mai e judecatoare, intrucat Paiata a eliberat-o din functie prin decret) si despre misiunea ei ca ministru politic. Cand un judecator membru al CSM si ICCJ  paraseste magistratura numai ca sa fie ministru pentru cateva luni, trebuie san e dam seama ce miza uriasa e in joc.

In incheierea acestui episod-rezumat, va invit sa recititi episodul X din serial despre principiul separatiei si echilibrului puterilor in stat, care va fi extrem de util pentru intelegerea celor care vor urma.

Acest serial a tratat pana acum aproape exclusiv problema judecatorilor, a venit vremea sa ne ocupam de conceptul de suveranitate care apare in titlu (cu ghilimele). O vom face incepand cu episoadele urmatoare, mai ales ca evenimentele politice din aceasta vara vor ilustra tezele care vor fi afirmate. Serialul a fost lasat in mod special pentru a fi terminat in aceasta toamna, fara sa stiu ca viata politica va justifica pe viu in vara cele ce urma sa afirm in toamna. Voi folosi acest context pentru a explica ceea ce, altmiteri, ar fi parut doar simple speculatii juridice.

(va urma)