Politeía

Quis custodiet ipsos custodes?

Revista Presei – 22 August / Antonescu a primit o chintă spartă

Bună dimineata intr-o zi de miercuri. Vremea va continua să fie caniculară în sudul şi vestul ţării şi pe arii restrânse în restul teritoriului, iar disconfortul termic va fi accentuat. Unele înnorări şi izolat ploi slabe, de scurtă durată se vor semnala după-amiaza şi seara la munte şi în Moldova, iar noaptea, în nord-vestul teritoriului. Vântul va sufla slab şi moderat, cu unele intensificări în Delta Dunării şi pe crestele montane, informează Administraţia Naţională de Meteorologie.Temperaturile maxime vor fi cuprinse, în general, între 30 şi 39 de grade, iar cele minime între 9…10 grade în depresiuni şi 24…25 de grade în Dealurile de Vest.

La Bucureşti, vremea se va menţine caniculară, iar disconfortul termic accentuat. Cerul va fi variabil spre senin, iar vântul va sufla slab şi moderat. Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 38 de grade, iar cea minimă va fi de 19…21 de grade.

Curs valutar BNR valabil azi: 1 EURO = 4. 4987  RON; 1 USD = 3. 6255    RON; 1 EURO = 1. 2408 USD; Francul elvetian 3. 7469 RON. Gramul de aur 189.3204 RON.

Băsescu s-a bătut să revină la Cotroceni. De acum, economia îl aşteaptă să se bată pentru ea. De acum înainte Băsescu nu va avea de ales şi va trebui să colaboreze cu Guvernul Ponta pentru a ţine economia, afectată de tot scandalul politic, pe linia de plutire. n luna iulie, în urma declanşării procedurii de suspendare a preşedintelui Traian Băsescu, leul s-a depreciat puternic faţă de euro, iar cursul de schimb a atins în 3 august un maxim istoric de 4,6481 lei/euro, cu 4,5% peste nivelul de la sfârşitul lunii iunie. Dacă piaţa valutară a fost mai sensibilă la deciziile de pe scena politică, bursa pare să fi rămas oarecum imună, în condiţiile în care şi lichiditatea este scăzută, iar interesul investitorilor este redus. La închiderea şedinţei de tranzacţionare, indicele BET, al celor mai lichide zece acţiuni, înregistra un avans de 0,38%, iar indicele extins al Bursei, BET-XT, a depăşit cu 0,6% nivelul de luni. nfluenţele nefavorabile ale unei crize politice prelungite, din orice ţară, asupra încrederii mediului de business, cursului de schimb şi economiei nu pot să fie negate.Şeful misiunii FMI, Erik de Vrijer, şi-a exprimat recent îngrijorarea cu privire la impactul pe care situaţia politică actuală din România îl are asupra economiei, precum şi asupra costurilor de finan­ţare. Şi guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, a atenţionat că potenţialele implicaţii adverse ale prelungirii tensiunilor politice interne, alături de incertitudinile legate de zona euro, ar putea avea consecinţe şi asupra costurilor finanţării deficitului fiscal şi refinanţării datoriei public. Integral in Ziarul Financiar

Cât mai costă să cumperi o fermă în România. Interesul străinilor pentru achiziţia de terenuri în România se menţine în continuare ridicat, datorită preţurilor mici, dar şi a potenţialul agricol al ţării. Deşi terenurile compacte de câteva sute de hectare sunt tot mai greu de găsit, nu înseamnă că nu există oferte de vânzare. Şi nu doar la noi, ci şi pe site-urile din străinătate. Chiar şi românii de rând care au ceva utilaje de prisos au început să posteze anunţuri, dintre cele mai variate: vând de la remorci, batoze pentru porumb, până la tractoare sau combine. Unii au încep să-şi caute şi un job în agricultură în străinătate. Semn că globalizarea funcţionează. Trei milioane de euro pentru 1.000 de hectare. a începutul anului, un francez cerea, pe unul dintre cele mai cunoscute site-uri de vânzări agricole din Europa, circa trei milioane de euro pentru o fermă situată în vestul ţării cu o suprafaţă de 1.000 hectare de teren agricol de foarte bună calitate (ideal pentru culturile cerealiere). Atuurile vânzătorului: acces la fermă uşor şi posibilitatea de a iriga terenul. Capital.

Europa si SUA saluta decizia Curtii Constitutionale. Lideri politici europeni si de peste Ocean si-au manifestat ieri multumirea fata de invalidarea referendumului de la 29 iulie si cer, la unison, respectarea deciziei Curtii Constitutionale. Majoritatea liderilor europeni au declarat ieri ca era de asteptat ca referendumul sa fie invalidat. Purtatorul de cuvant al Comisiei Europene, Olivier Bailly, a reamintit, raspunzand la o intrebare in conferinta de presa cotidiana, indemnul transmis, la 10 august, de Jose Manuel Barroso premierului Ponta ca „guvernul roman si toate partidele politice sa respecte decizia Curtii Constitutionale, oricare ar fi aceasta.” „La acest lucru ne asteptam, precum si la respectarea statului de drept in toate tarile Uniunii Europene”, a subliniat Bailly. Presedintele grupului Partidului Popular European (PPE) din Parlamentul European (PE), Joseph Daul, a postat un comunicat pe site-ul formatiunii, in care sustinea ca, in urma invalidarii de catre Curte a referendumului privind destituirea lui Traian Basescu, „a venit timpul ca Guvernul de coalitie sa continue sa implementeze, fara intarziere sau abatere, angajamentele asumate fata de partenerii internationali ai Romaniei, inclusiv FMI” Liderul Grupului Socialiştilor şi Democraţilor (S&D) din Parlamentul European, Hannes Swoboda, a scris pe Twitter că decizia CC de a nu valida referendumul din 29 iulie trebuie acceptată. „A fost o decizie politică a cetăţenilor din România împotriva lui Băsescu, dar din punct de vedere legal nu a fost validată. Trebuie să acceptăm acest lucru”, afirmă liderul grupului S&D din PE, într-o postare pe Twitter, la mai puţin de o jumătate de oră de la anunţul oficial al Curţii Constituţionale privind referendumul. Adevarul.

Batalia s-a transat. Dar razboiul Basescu – USL? Decizia de ieri a Curtii Constitutionale, de invalidare a referendumului din 29 iulie, ar trebui sa marcheze sfarsitul crizei politice si inceputul unei perioade de coabitare intre Traian Basescu si USL. Realitatea arata insa o situatie mai tensionata ca oricand, in conditiile in care in principal liberalii refuza sa accepte evidenta si au declansat deja un veritabil razboi al acuzatiilor impotriva unor judecatori de la Curtea Constitutionala care nu au votat dupa cum au sperat liderii USL, a guvernatorului Isarescu si chiar a cancelariilor occidentale. n orele care au urmat deciziei Curţii Constituţionale, a fost evidentă pentru toată lumea diferenţa de atitudine dintre social-democraţi şi liberali. În timp ce primii nu au avut nici un fel de reacţie (doar Victor Ponta a ieşit cu declaraţii, după câteva ore bune), cei din urmă au umplut ecranele televizoarelor cu declaraţii care de care mai războinice. Au criticat vehement Curtea Constituţională şi pe judecători („nu sunt capabili să citească şi să aplice legea” – ministrul Radu Stroe), s-au lansat în interpretări ale legilor (Parlamentul poate decide peste Curtea Constituţională că Traian Băsescu a fost demis – senatorul Ioan Ghişe), au vorbit de o posibilă nouă suspendare (Relu Fenechiu) şi de imposibilitatea coabitării cu Traian Băsescu, odată întors la Palatul Cotroceni (ministrul Puiu Haşotti). Toate aceste declaraţii, reluate şi întărite pe alocuri de preşedintele interimar Crin Antonescu vin însă în contradicţie cu spusele liderilor PSD din ultimele zile, inclusiv cu ale premierului Victor Ponta. Romania Libera

Antonescu: Este nevoie de presiune publică asupra lui Traian Băsescu pentru a demisiona. Preşedintele interimar, Crin Antonescu, a declarat, marţi, la Antena 3, că este nevoie de presiune publică pentru ca Traian Băsescu să demisioneze, el arătând că acesta nu mai este un preşedinte legitim al României şi doar astfel poate fi convins să renunţe la mandat. „Eu cred că este nevoie de presiune publică asupra lui Traian Băsescu pentru a demisiona”, a spus Antonescu. El a menţionat că Parlamamentul se va reuni, va asculta actul Curţii, după aceea Monitorul Oficial va publica hotărârea, iar Traian Băsescu „va avea acte” pentru a se întoarce la Cotroceni. Antonescu a precizat că Traian Băsescu nu mai este un preşedinte legitim al României, iar presiunea publică îl poate determina să demisioneze, indiferent de formele „legale” de protest pe care cetăăţenii care au votat la referendum le folosesc. Sute de persoane participă marţi seară, în Piaţa Universităţii din Capitală, la un miting anti-Băsescu, în timp ce în Piaţa Victoriei, în apropiere de sediul Executivului, câteva zeci de oameni scandează contra Guvernului şi a premierului Victor Ponta. Gandul.

Puciul din iulie a eşuat. Curtea Constituţională a invalidat referendumul din 29 iulie şi l-a întors pe Traian Băsescu la Cotroceni. USL a pierdut acest război, dar mai poate câştiga ceva: timp pentru a „rezolva“ unele probleme la Justiţie. Criza politică începută odată cu suspendarea preşedintelui Traian Băsescu în urmă cu aproximativ două luni se apropie de sfârşit odată cu decizia de ieri a Curţii Constituţionale (CCR) de a invalida referendumul din 29 iulie. Totodată, Curtea a constatat că referendumul de demitere a preşedintelui a fost valid din punct de vedere al organizării. „A fost validat referendumul, nu l-am invalidat, referendumul este valid, dar am constatat că nu s-a îndeplinit cvorumul”, a explicat preşedintele CCR, Augustin Zegrean, la finalul şedinţei de ieri. Soarta plebiscitului a fost tranşată cu o majoritate de două treimi, conform legii Curţii Constituţionale, după ce şase din cei nouă judecători constituţionalişti au votat pentru invalidare. Lupta dintre magistraţi s-a dat până în ultima clipă, iar judecătorul care a înclinat balanţa a fost Aspazia Cojocaru, magistrat numit în CCR chiar la propunerea PSD. Decizia sa de a invalida referendumul a fost dată în vileag de către un alt magistrat propus de PSD, Ion Predescu, care s-a arătat nemulţumit de hotărârea plenului Curţii. „Aşa a ieşit. Ea, cea de la PSD, a hotărât lucrurile”, a declarat pentru „Gândul” Ion Predescu. „Am luptat şi noi cât am putut. Aşa a ieşit însă. Luaţi datele de la Guvern şi analiza­ţi-le să vedeţi cât erau de limpezi”, a continuat acesta. Integral in Adevarul.

VOTUL CCR. Surpriză pentru pucişti. Scorul real ar fi fost de 7 la 2 pentru întoarcerea lui Băsescu? Curtea Constituţională a României a decis: preşedintele Traian Băsescu revine la Cotroceni, după 46 de zile de suspendare. Magistrații Curții Constituționale au avut o misiune foarte grea. Între interesele de partid și interesele țării a primat binele României. Judecătorii Curţii Constituţionale a României (CCR) au hotărât, ieri, că referendumul naţional din 29 iulie pentru demiterea preşedintelui Traian Băsescu a fost corect şi legal organizat, dar că nu a fost întrunit cvorumul de 50% plus 1, necesar pentru demiterea preşedintelui suspendat. Verdictul care îl readuce în funcţie pe preşedintele Traian Băsescu a fost dat „cu majoritatea de voturi prevăzută de art.47 alin.(1) din Legea nr. 47/1992”, se arată în comunicatul Curţii. Preşedintele Curţii Constituţionale, Augustin Zegrean, a declarat, imediat după şedinţă: „A fost validat referendumul, nu l-am invalidat, referendumul este valid, dar am constatat că nu s-a îndeplinit cvorumul”. Toate întrebările despre „scorul” cu care s-a terminat şedinţa nu au primit un răspuns în cifre. De altfel, toţi judecătorii CCR care au părăsit, rând pe rând, sala de judecată au evitat să dea un răspuns clar. Magistratul Tudorel Toader a precizat: „Cu majoritate calificată”.Cum minimul prevăzut de lege este de două treimi din membrii CCR, logic, scorul pare a fi de şase la trei. Surse din interiorul CCR au precizat, pentru „Evenimentul Zilei”, că scorul ar fi de „cel puţin două treimi”, ceea ce înseamnă că hotărârea de ieri ar fi putut fi luată cu un vot de şapte la doi, ori poate chiar de opt la unu, caz în care judecătorul Predescu chiar că ar fi rămas „să lupte” singur. Este posibil ca, astăzi, să avem surprize la citirea hotărârii? Adică nu doar judecătoarea Aspazia Cojocaru ar fi trădat interesele de partid în favoarea legalităţii? Integral in EVZ.

Ştiri Europene – 22 August 2012 / Presa Internaţională: Revenirea la Cotroceni

Va urez o zi buna!

Written by Theophyle

22/08/2012 la 8:25 am

150 răspunsuri

Subscribe to comments with RSS.

  1. Buna dimineata 🙂

    Si ziua de azi sa fie si mai buna decat cea de ieri 😀

    roxaline

    22/08/2012 at 8:31 am

  2. Buna dimineata 🙂
    O zi fierbinte la propriu si figurat, sper ca azi sa nu se intruneasca CSM-ul sau sa se intample ceva. Ar fi un lucru minunat si o dovada ca a inceput sa licare speranta.

    mar

    22/08/2012 at 8:39 am

  3. Reblogged this on Dictatura justitiei.

    dictaturajustitiei

    22/08/2012 at 8:42 am

  4. buna dimineata;

    cei mai tineri trebuie sa inteleaga pericolul care pindeste romania;ei nu au cunoscut ce inseamna ” totalitarism”
    ce s-a petrecut-si inca nu s-a terminat-este o lupta crunta pentru a nu ne reintoarce la totalitarism;
    buna dimineata
    de ieri s-a deschis o portita sa iesim din acest pericol,dar oricind se poate inchide
    de data asta apartenenta la civilizatia vestica ne-a ajutat si sa fim realisti,ne-a salvat;
    ce s-a intimplat nu a fost o lupta pro sau anti basescu;a fost si este o lupta pro sau anti democratie,o lupta pentru statul de drept sau statul de dreptzi!
    generatia celor de 30 ani trebuie sa inteleaga acest lucru;
    generatia mea-si il includ si pe basescu aici si pe nastase-si-a atins limitele;
    e vremea ca voi sa continuati;e vremea ca voi sa scapati de pontisti,banicioi,sove si altii ca ei;voi aveti acces la informatii-si reale si inventate,voi sunteti supusi manipularii de catre ” meseriasi”,dar voi aveti un avantaj decisiv pe care noi nu l-am avut:puteti spune ce ginditi si lupta pentru voi

    intimplator

    22/08/2012 at 8:43 am

  5. Bună dimineața !
    „ Fie viața cât de grea… ”
    Ați observat că în aceste perioade „caniculare ” au fost foarte curajoase și integre femeile ?
    Cele 5 judecătoare de la ICCJ, judecătoarea Iulia Motoc, Aspazia Cojocaru, …, Sorina Matei,.. .
    E drept că aproape iraționala judecătoarea Mona Pivniceru tot femeie este.

    dictaturajustitiei

    22/08/2012 at 8:46 am

    • Nu doar ca am observat dar am si spus asta. In Romania femeile sunt mai curajoase decat barbatii. 🙂

      clemycali

      22/08/2012 at 8:50 am

    • Si mai ales Codruta !

      REGINE

      22/08/2012 at 10:54 am

  6. Sper sa raspunda in fata legii ptr. ca este inadmisibil ce face acest nebun. Sa-i deseneze cineva, daca nu poate citi Constitutia, ce inseamna Statul de drept si cum functioneaza 👿 Crin Antonescu a declarat marţi seara că ,,secta” PDL, această ,,crescătorie de viermişori de pe lângă Parchetul General” au arătat ,,clar” în acest zile cum ei ,,dictează” în ţara asta ,,împotriva legii şi împotriva a milioane de oameni”
    http://www.romanialibera.ro/actualitate/politica/antonescu-aceasta-crescatorie-de-viermisori-ai-pdl-de-pe-langa-parchet-au-aratat-ca-ei-dicteaza-274483.html
    PS. haideti sa facem o cheta ca sa-l ajutam cu un psihiatru bun, ptr. ca are nevoie. Nu este departe momentul cand se va urca intr-un pom/pe un stalp si va striga …”eu sunt Presedintele ales de 9000 de oameni si intrat in Parlament de pe locul 3, eu reprezint Asociatia celor care au muncit 2% in 22 de ani”.

    mar

    22/08/2012 at 8:47 am

  7. Buna dimineata tuturor. Nu cred ca Ponta a primit ieri „memo”-ul de la Comisia Europeana, SUA si chiar de la „fratii socialisti” prin gura lui Swoboda, ptr ca altfel nu s-ar fi dat in barci alaturi de Antonescu.
    Sa vedem ce va mai fi si azi.

    clemycali

    22/08/2012 at 8:47 am

    • @clemycali
      buna seara
      ponta nu este un interlocutor valabil pentru vest;el este ca antonescu,captiv unor grupuri mafiote de interese
      atit ce a spus ponta, cit si antonescu ieri demonstreaza acest lucru;
      nu se poate ca un om civilizat sa declare cu subiect si predicat ca respectarea regulilor este facultativa;
      asta o poate spune dogaru sau alti dezaxati dar nu unii care se pretind” lideri” si vor sa conduca un stat

      intimplator

      22/08/2012 at 8:54 am

      • Corect. Doar ca pana la un punct Ponta mai era cat de cat frecventabil dar incepand de ieri a devenit radioactiv chiar si ptr acei socialisti mai limitati. Asa ca Swoboda. Mare minune daca nu aflam ca isi muta socialistii europeni congresul prin alte parti.

        clemycali

        22/08/2012 at 9:02 am

  8. si apropo
    basescu spunea in dezbaterea televizata cu nastase din 2004 -citat aprox” cit timp va avea romania de ales intre doi comunisti”
    dar parca nici alternativa de a alege intre ponta si antonescu nu suna deloc bine

    intimplator

    22/08/2012 at 8:49 am

    • Antonescu este mort si ingropat politic. Pe plan international el are un statut echivalent cu cel al lui Vadim Tudor in anii 90. Lui Ponta i se vor cere doua lucruri: sa renunte la aliatul Crizel-Cacarel si sa demisioneze. O vor face chiar fratii lui socialisti ptr ca le strica ploile si reactia Aspaziei ii va imboldi si pe altii din PSD sa inceapa sa i se opuna.

      clemycali

      22/08/2012 at 8:53 am

  9. Buna dimineata 🙂
    Inca o victorie ca asta si nu mai e nevoie de infrangeri 😦 .
    Cineva spunea ca diferenta intre un psihopat si un sociopat este ca primul nu stie cat fac doi ori doi, pe cand celalalt stie dar il enerveaza teribil ca fac patru.
    In esenta marea victorie, a fost a normalitatii, a faptului ca 46 e mai mic decat 50 – ceea ce de fapt stiam si noi si ei, dar pe pacalicii liberali ii enerva foarte tare. Pe liberali sunt cel mai suparat pentru ca, spre deosebire de ei, sespre PSD-isti nu stiu daca erau in cunostinta de cauza privind marimea numerelor.
    In rezumat cam asta ar fi victoria.
    Acum urmeaza sa-i lamurim si pe colegii nostri care sunt cam nervosi, ca patru poate fi totusi un rezultat rezonabil 😆 .

    DanSu

    22/08/2012 at 8:53 am

    • salut Dan
      Ai dreptate 🙂

      Theophyle

      22/08/2012 at 10:09 am

  10. Salutare tuturor.

    @intamplator: „inteleg ca ponta ar fi declarat ca ” guverneaza dar nu au puterea” sau ceva asemanator;”

    Da, omul a avut unul din rarisimele sale momente de sinceritate. Ce voia sa spuna e ca ei habar n-au a guverna. Ei stiu doar a stapani. Ori, pentru a stapani, le trebuie toata puterea („Nu putem avea puterea pana nu avem si Justitia” Varanu’ dixit).

    EuCuMine

    22/08/2012 at 8:53 am

    • pe mine o asa declaratie -sper ca am reprodus corect ce a spus-m-a ingrozit;este declaratie de dictator/

      intimplator

      22/08/2012 at 8:58 am

  11. o zi buna tuturor! bine ca au rezistat institutiile statului asaltului dementilor!
    http://sareinochi.com/2012/08/22/crin-antonescu-este-infrangerea-voastra-in-aceeasi-masura-cu-este-infrangerea-mea/

    Sare'n Ochi

    22/08/2012 at 9:00 am

  12. Nu s-a terminat. Cat dementa tanara selectionata Antonescu-Ponta sprijinita de criminalii batrani dementi Voiculescu-Iliescu nu se sparge, nu s-a terminat.

    A A

    22/08/2012 at 9:06 am

  13. Salut prieteni 🙂
    Ma bucur in continuare ca dreapta din Romania are macar un protestatar tinar civilizat si aplicat si fara dorinta de a deveni deputat NR PNTCD sau prefect ICCD. Dragos Moinescu a protestat in a 23 a oara chiar intre haitele lui Dogaru. Va rog cititi-i blogul http://www.faraipocrizie.ro/ ca sa intelegeti calitatea omului, si modul inteligent in care protesteaza, nu haotic, heirupist si cu sufletul la gura cum o facem de obicei. Avem de invatat. Si… cei cu bloguri puneti-l va rog pe Dragos in blogrol. Macar atit sa simta daca nimeni nu i se alatura.
    Cititi acolo cum se protesteaza…. nu ma obligati pe mine sa va fac si un desen.

    lastnightmusic

    22/08/2012 at 9:20 am

    • E oare vorba de un droid? 😉
      Admirabil. Din ce scrie el se pare ca si Jandarmeria a mai invatat ceva meserie…

      Tio

      22/08/2012 at 9:36 am

      • Jandarmeria stie meserie. Doar trebuie ca protestatarul sa aiba autorizatie. Dragos isi ia autorizatie in fiecare saptamina- lunea . Noi cei cu ghilimelele nu – dupa cunostinta mea- si trebuia sa avem hirtii A4 pe care sa le ascundem sub aripa. caci protestam ilegal. Dragos are dita-i panouri si e foarte ok.

        lastnightmusic

        22/08/2012 at 9:42 am

    • Salut TDS,
      S-a facut. Merita vizibilitate!

      Theophyle

      22/08/2012 at 10:10 am

      • minunat !
        Este IT-ist, protesteaza dimineata pina pe la 11.00 si apoi merge direct la birou. Cele 23 de zile nu sunt consecutive caci nu se poate. Daca altcineva ar dori sa protesteze alaturi de el ar trebui sa aduca o autorizatie, deoarece autorizatia lui D este individuala.

        lastnightmusic

        22/08/2012 at 10:22 am

        • Dom’le, e ceva special cu IT-ii astia, nu?
          Cred ca ar trebuie sa facem un partid (religie avem deja)… 😉

          Tio

          22/08/2012 at 12:19 pm

          • Pai sunt destepti nu inghit toate prostiile , si au independenta financiara, nedepinzind de pomeni

            lastnightmusic

            22/08/2012 at 12:24 pm

    • multumesc pentru link.

      Asa am aflat despre acest om curajos si perseverent. Jos palaria domnule Moinescu!!!!
      Pacat ca nu se alatura si altii.

      mayausa

      22/08/2012 at 5:56 pm

  14. neata,

    batalia inca nu este cistigata.

    va ajunge azi-miine mona hotlips ministrul justitiei?
    ii va inlatura pe Morar, Koevesi?

    sa vedem.
    oricum hotlips va fi recompensata regeste daca a renuntat la 3 pozitii (magistrat, membru CSM si al ICCJ).

    skorpion

    22/08/2012 at 9:29 am

  15. bunä dimineatza,

    este rusinos si cu atat mai de neantzeles, cum e posibil, ca antonrscu, ghise si altzii
    sä acuze si amenintze cu revolte .PNL, nu este un partid liberal, este un grup
    de escroci si mafiotzi ce si-au unit intentziile si puterea cu turnätorul Voiculescu.

    CNA, dacä ar fii existat inchidea antenele,otv, etc. este inadmisibil instigarea .

    intr-o tarä democraticä, pt. cä paiatza repetentä nu poate fii la guvernare, trebuie

    sä facä asa haos? asearä in PU, erau pe langä liberali si asociali beti cu copii,

    unde erau politzisti?, urlau si aveau copii mici speriatzi, au inceput sä urle de salarii,

    desi ei nici nu muncesc si pensii, dar unul nici nu stia, Ponta plagiatorul, este acum

    räspunzätor, habar nu aveau dece sunt aolo, au primit insä bani.

    theo- nona

    22/08/2012 at 9:35 am

  16. pivnicera este o piesä din retzeaua mafiotä.

    theo- nona

    22/08/2012 at 9:36 am

  17. in toata” numaratoarea” asta a votantilor de pe liste apar cam 3 milioane de oameni in strainatate;citi au drept de vot,inca nu stim
    toti pina acum vor sa-i ” scoata” de pe liste!
    nimeni nu se gindeste ce trebuie facut ca ei sa poata vota;votul prin corespondenta pare ca nu convine nimanui din clasa politica de azi;si e o explicatie pentru asta: cei de afara nu prea pot fi manipulati si amagiti;ei sunt liberi

    intimplator

    22/08/2012 at 9:40 am

    • salut. Daca stai pe aeroprul din Roma/Munchen/Paris spre Buc si asculti ce spun diasporenii, integei ca stanga n-are nicio sansa. Dreapta va profita de votul prin corespondenta. Stanga nu vrea si nici UDMR ca nu le iese socoteala.

      cinic

      22/08/2012 at 3:38 pm

  18. cea mai mare nesimtzire, este sä inscäuneze pe mafiota timnicerä
    in loc sä se ocupe de dl. Presedinte.

    cred din suflet, cä demisia li Ponta plagiatorul trebuie cerutä urgent.

    theo- nona

    22/08/2012 at 9:43 am

  19. noi suntem 11 mii, deci mai multzi ca ei,

    sä-si tzinä gura, asta ar trebuii sä le sunem in fatzä.

    noi 11 mii, nu vä vrem pe voi, nu vrem comunism si conducätori mitocani

    mitomani,plagiatori si trantori.

    s-au 11 mii, dupä minte voasträ , e mai mic ca 7 mii ???

    theo- nona

    22/08/2012 at 9:46 am

  20. Buna dimineata!
    De acum Guvernul ar trebui sa fie consecvent si sa aloce diasporei un numar de deputati si senatori cum prevedea legea electorala: cate un deputat la 70.000 de persoane si cate un senator la 130.000 de persoane. Atentie! Persoane nu persoane cu drept de vot.
    Asta inseamna minim 43 de deputati si 23 de senatori.

    ribelalu

    22/08/2012 at 9:47 am

  21. Bună dimineaţa! După Răzgândac, liberalii, câţi or mai fi rămas, s-au procopsit şi cu Crinochio:
    http://baricada.wordpress.com/2012/08/21/crinochio-cacarau-nu-se-mai-retrage-din-viata-politica/

    baricada

    22/08/2012 at 9:49 am

  22. Buna Ziua inca o data 🙂

    Pe Politeia Europeana: Ştiri Europene – 22 August 2012 / Presa Internaţională: Revenirea la Cotroceni

    http://politeiaeuropa.wordpress.com/2012/08/22/stiri-europene-22-august-2012-presa-internationala-revenirea-la-cotroceni/

    Merita citit!

    Theophyle

    22/08/2012 at 9:51 am

    • excelent totul.
      ex: Mult mi-aş dori să-i aud pe oamenii politici români pronunţînd, pe o scenă de exemplu, şi în lumina reflectoarelor, această frază “sunt un servitor al statului”. Sunt sigur că în gura multora fraza ar suna atît de fals încît ar provoca hohote de rîs. ……………………………………………………………………………………….. Dar nu există totuşi termen de comparaţie cu România. Cei trei premieri citaţi mai sus care au coabitat politic cu preşedinţi din tabăra adversă au respectat întotdeauna funcţia prezidenţială ca pe un bun preţios, ca pe o emanaţie a voinţei populare şi ca pe o înaltă expresie a democraţiei

      lastnightmusic

      22/08/2012 at 10:00 am

      • Pentru asta mi-a si placut! 🙂

        Theophyle

        22/08/2012 at 10:11 am

    • Mda, distanta intre tarile din afara si politrucii de la noi e ca de la Pamint la capatul sistemului solar. Fraza asta este un sumar excelent a calitatilor sublime dar care lipsesc cu desavirsire diversilor peceristi sadea si politicieni de teveuri autohtoni: „Ceea ce respectau ei însă mai presus de orice erau ideea de stat de drept, ideea de interes naţional, ideea de democraţie şi ideea de demnitate.”

      Aha

      22/08/2012 at 10:08 am

  23. Mai avem de tras ponoase, din pacate! Fiindca hienele astea nu se vor lasa duse cu una-cu doua…Poate doar daca Ministerul Public si DNA incep (dupa parerea mea, ar fi trebuit s-o faca demult!) operatiunea de „curatare” a cangrenei conspirationiste. Instigare la dezordine publica, uzurpare de functii, atac asupra institutiilor constitutionale, subminarea economiei nationale etc…Stiu ei!

    nenea iancu

    22/08/2012 at 10:07 am

    • Salut nea iancule, 🙂
      Nu cred ca le va merge prea mult sau prea tare! Cred ca abuzurile pe care le-au comis au fost inregistrate, catalogate si probabil ca vor primi si nota de plata!

      Theophyle

      22/08/2012 at 10:12 am

    • multa sanatate nene! Noi cu parul alb ne aducem aminte de „mani pulite” din Italia. A disparu atunci Democrazia-Cristiana, Partito Socialista, iar ex-premierul Craxi a plecat in exil. Acel varf de lance, Procurorul Di Pietro ar trebui invitat si la noi.

      cinic

      22/08/2012 at 3:42 pm

  24. Totul e aiurea si intors cu susul in jos la noi. Pina si Dogaristii, revolutinari uslamisti de profesie, dau dovada ca sint analfabeti functionali. Desi analfabet functional presupune totusi ca ai si citit ce ai pe pancarte dar nu ai inteles asa ca sint inclinat sa cred ca sint doar analfabeti, adica nici macar nu stiu sa citeasca. Au pe hotnews niste poze cu protestul „spontan” din PU. Un individ e nemultumit ca el e in „animal farm”, evident din cauza dictatorului Basescu si al aginturului strain Gitenstein. Daca ar fi citit cartulia cu pricina ar fi gasit ca seamana tare bine cu cei care il platesc pe el, adica „democratii” din USL.

    Aha

    22/08/2012 at 10:19 am

  25. Buna dimineata. La mine dupa o furtuna cum rar am mai vazut, astazi a aparut soarele. Am citit stirile europene si multumesc gazdei atat de atenta cu informarea noastra.

    Dati-mi voie sa protestez impotriva violentei de limbaj al … cum sa le spun…celor de la putere (pentru ca nu si-au castigat inca un adjectiv decent). Ce-ar fi sa luam atitudine si sa protestam cu totii, sa nu le mai permitem acest mod abject de exprimarea de la inaltimea functiilor in stat? Sa le amintim de fiecare data ca ei reprezinta statul roman (implicit pe noi), iar noi nu suntem de acord cu atitudini de mahala.

    Si dati-mi voie sa le multumesc judecatorilor care au respectat legea, sa le spun ca si noi dorim sa se respecte legea in tara noastra, de aceea sustinem justitia. Nu l-am auzit pe dl. Ponta spunand ca asteapta ca TOTI infractorii sa sfarseasca acolo unde le este locul.

    As dori sa-i transmit dlui Ponta ca un om nu poate trai singur, trist si deprimat, cu atat mai putin o tara. Omul este o fiinta sociabila care traieste printre prieteni, la fel si o tara. Toti avem nevoie de prieteni, dar trebuie sa fim foarte atenti cum ii alegem, cand ne simtim santajati, ii dam la o parte, pentru ca in lumea asta sunt atat de multi prieteni…

    Giorgia

    22/08/2012 at 10:20 am

  26. oamenii din piatzä u. nu stiau azi noapte, cä Ponta trebuie
    sä le dea acum lefuri si pensii mari, sä nu mai munceascä
    singuri vorbeau läläind, cä ne aruncä si astia cate ceva………………..

    cred cä ar trebuii sä se strecoare cibneva printre ei,sä-i
    inprime si sä-i filmeze, vetzi avea surprize.

    mä gandesc cu jenä, cum vor mai putea acesti mägari USL

    sä aparä in fatza UE, usa, etc. au fost asa de mizerabili de

    inpardonabile jignirile, parcä ar fii fost 2 animale din junglä.

    PSD si PLAGIATORUL PONTA a pierdut jucand in piesa PAIATZA

    theo- nona

    22/08/2012 at 10:26 am

  27. astia nu sunt politicieni, nu potzi ca politician sä-l faci pe blaga si MRU chelneri
    pe cei din PDL viermi, etc. nu sunt in campanie
    undeva trebuie sä existe o limitä, se cunoaste cä nici unul dintre
    ei nu este elevat ca MRU, pe cel mai aprig dusman, nu-l jignea astfel

    theo- nona

    22/08/2012 at 10:32 am

  28. Sedinta CSM nu are cvorum

    Giorgia

    22/08/2012 at 10:33 am

  29. nu exista cvorum la csm 🙂

    radu2

    22/08/2012 at 10:36 am

    • Are cvorum pentru a se putea tine sedinta: trebuie sa fie prezenti minim 15.

      mc25

      22/08/2012 at 11:22 am

      • dar, cand se va vota pt.demisie, trebuie sa fie 15 INAFARA de ea. Asa ce fapt trebuie 16. Respecte fata de Kovessi, care a fost acolo, desi marlaniile lui Ponta la adresa ei meritau un boicot. [de fapt o noua scena din ” Doamna si Javra cu 2 picioare”.]

        cinic

        22/08/2012 at 3:44 pm

  30. Am inteles ca CCR se intruneste sa citeasca decizia. Da’ cit e de lunga decizia aia, cit „razboi si pace”? ca vad ca tot citesc la ea de vreo ora si inca nu au terminat.
    Si CSM-ul a devenit si ala un cuib de basisti de nu au cvorum?

    Aha

    22/08/2012 at 10:45 am

  31. Cea mai tare poza de la proteste de pana acum: http://media.hotnews.ro/media_server1/image-2012-08-22-13069574-41-proteste-piata-universitatii-21-august-2012.jpg Am inteles ca oamenii si-au montat rapid un ecran din ala profi, pe care au transmis Antena 3. Presupun ca intra in sevraj fara.

    littlebugger

    22/08/2012 at 10:59 am

  32. Tot respectul si consideratia pentru Doamna Judecator Aspazia Cojocaru.
    „Judecatoarea Curtii Constitutionale Aspazia Cojocaru i-a inmanat jurnalistei postului Antena 3 miercuri dimineata, cand a ajuns la sediul CCR, o scrisoare pentru realizatorul Mihai Gadea. „Dati-o lui Domnul Gadea. A facut in viata lui o profesie? A facut ceva? Mai exista unul ca Antena 3 care vine si spune ca sunt imorala. Aduceti profesionisti”, a declarat Aspazia Cojocaru, vizibil iritata.
    http://www.hotnews.ro/stiri-esential-13071895-judecatoarea-aspazia-cojocaru-inmanat-jurnalistei-antena-3-scrisoare-pentru-mihai-gadea.htm

    mar

    22/08/2012 at 11:01 am

  33. sedinta CSM s-a anulat 🙂
    UPDATE 10:50 Sedinta CSM programata miercuri de la ora 10.00, in care judecatorii urmau sa ia act de demisia Monei Pivniceru din CSM si din magistratura – procedura necesara pentru ca ea sa poata prelua portofoliul Ministerului Justitiei -, a fost suspendata, din lipsa de cvorum. „E dezamagitor. Doamna judecator Labus si-a inchis telefonul. Poate domnul Basescu intelege ce a facut cu aceste institutii unde nu vine lumea la serviciu. CSM a stabilit ca incepand de luni sunt la serviciu,” a declarat premierul Ponta, care a parasit sedinta.
    http://www.hotnews.ro/stiri-esential-13071055-csm-reuneste-miercuri-demisia-monei-pivniceru-discuta-daca-introdusa-ordinea-ponta-vrea-fie-investita-justitie-chiar-miercuri-seara.htm

    mar

    22/08/2012 at 11:03 am

    • Mde, exact de ce se temea ieri Ponta. Uneori temerile se mai si adeveresc. Ca sa nu mai vorbesc de ipocrizie. Cand USL boicota sedintele Parlamentului „ilegal” totul era ok. Acum cand si altii aplica metoda asta ceilalti dau dovada „de lipsa de patriotism”.

      clemycali

      22/08/2012 at 11:06 am

      • He he, vechi proverb cu care mister Goe Ponta ar fi trebuit sa fie familiar daca era ocupat mai mult sa citeasca decit sa paste-uiasca: Ce tie nu-ti place, altuia nu-i face. Ce indignare „institutii unde nu vine lumea la serviciu”. Se refera la parlament unde useleul nu a dat cu lunile iar prezidentul Isterimar nu a dat cu anii?

        Aha

        22/08/2012 at 11:19 am

  34. Daca sunt 3 milioane de romani in afara tarii, pentru diaspora ar trebui sa existe vreo 19 senatori (1 senator la 160.000 de cetateni) si 43 de deputati (1 deputat la 70.000 de cetateni). Cum diaspora voteaza PDL in majoritate, USL e de acord?

    mc25

    22/08/2012 at 11:26 am

  35. […] presei interne la Teofil . Un editorial excelent scris de Clemy . Like this:LikeOne blogger likes […]

  36. Salut!
    Pana la urma care a fost scorul la CCR?

    Finante Azi

    22/08/2012 at 12:12 pm

  37. ASA DA: TOATE TUNURILE ACUM PE GUVERNARE SI GUVERNANTI;
    ” che gargara”/ghilimel sau cum l-o mai chema sa-si dea masura incompetentei

    „Guvernul României ar trebui să se ocupe de guvernare şi nu de crearea de crize sociale”, a subliniat Adriean Videanu.

    Preşedintele interimar PDL a atras atenţia că lipsa de guvernare din ultima perioadă va determina o ajustare în jos a creşterii economice. „Să nu uităm că dacă se ajunge la reducerea performanţelor în zona industriilor, construcţiilor, la degradarea consumului la nivelul pieţii interne „, va fi asigurată o creştere a PIB de doar 0.5%, iar această creştere „va face imposibilă a doua etapaă de creştere a salariilor bugetarilor”, a explicat Videanu, adăugân că guvernul „nu are dreptul să îi mintă pe bugetari (…) datorită unor premise optimiste de creştere a PIB.”

    intimplator

    22/08/2012 at 12:35 pm

    • Asta a fost bun primar… pacat ca s-a minjit cu 3 borduri , cu vila aia de nesimtit si cu salutul slugarnic fata de Bombonel. – parerea mea 🙂 proprie si personala

      lastnightmusic

      22/08/2012 at 12:42 pm

      • uite ca iar suntem de acord;da,si eu cred ca a fost cel mai bun primar din 90 /inainte nu-i socotim ca erau politruci

        intimplator

        22/08/2012 at 1:02 pm

        • si eu sunt de acord cu voi 🙂 Cat a condus PG s-a schimbat faza orasului, mare pacat ca nu a mai candidat.
          Din pacate borduriada este sport national 😦

          mar

          22/08/2012 at 1:04 pm

          • un control la sange al Curtii de Conturi (in urma zbieretelor PSD) a constatat ca nici 1% din bordurile folosite in Bucuresti erau de la Videanu.

            cinic

            22/08/2012 at 3:48 pm

        • hehehe @intrimplator. Pune-ti chilotzeii din tabla galvanizata ca la o asemenea afirmatie nu iti va fi usor 🙂

          lastnightmusic

          22/08/2012 at 1:06 pm

          • @tds
            chiar crezi ca ma mai poate speria cineva?

            intimplator

            22/08/2012 at 1:34 pm

      • TDS, vezi ca problema cu 3 borduri este tema de campanie a PSD – cum ziceam, iti faci bine meseria.

        Sare'n Ochi

        22/08/2012 at 1:22 pm

        • Sare,
          am un secret pentru tine. Mie mi-au schimbat de 2 ori bordurile pe timpul lui Videanu si pe strada alaturata de 3 ori au schimat bordurile. Asta este . Deci sa-l acuzi pe TDS ca nu vorbeste adevarul e chiar un ne-adevar!

          Theophyle

          22/08/2012 at 1:33 pm

          • @theophyle
            a inceput videanu si se continua;observ ca in bucuresti acum se schimba bordurile in permanenta

            intimplator

            22/08/2012 at 1:35 pm

            • tehnologic, nu poti asfalta o strada + reparatii daca nu scoti bordurile vechi (cat % sunt refolosibile e o alta discutie).

              cinic

              22/08/2012 at 3:49 pm

          • nu-l acuz decat de punerea pe tapet a temelor de discutie ale USLinoasei. ca ti s-au schimbat bordurile, nu contest, s-or fi schimbat in draci – asta nu inseamna „manjirea pentru 3 borduri”, ci, banuiesc pentru sume mai importante. what ever.. daca ar fi sa fim corecti, sa-i reprosam ceea ce trebuie lui Videanu nu gainarii USLinoase, ar fi modul las in care s-a comportat in 2008 cand a refuzat lupta cu Oparescu. intre timp ramane „cel mai bun primar” DAR (tema USLinoasa este intotdeauna acest DAR – pe care TDS il foloseste cu obstinatie). faptul ca ti-ai scos de la suflet PDL (eu nu-l am la suflet decat pe Boc, ca sa nu o lungim), nu inseamna ca nu trebuie sa ma lasi sa remarc modul insidios in care TDS face afirmatii de rahat. ca si le presara cu ranjete, nu le face mai putin de rahat.
            aici, sper, discutam despre cum sa facem ca USL sa inceapa sa plateasca si electoral, iar una dintre cerinte era ca sa iasa si PDL din adormire si sa dea in USL. astept solutii nu DAR-uri care sa deturneze fondul discutiei.

            Sare'n Ochi

            22/08/2012 at 1:43 pm

            • Draga Sare
              Nu sunt platit de Elena Udrea dar o apar in ce cred eu ca merita sa fie aparata spre deosebire de majoritatea de aici – Mai nou de acuza ca poarta silicoane ceeace e fals.
              Nu sunt platit de femeile din PDL dar le apar de misoginii ce mai trec pe aici.
              Boc are multe defecte, nu are ce cauta intr-un partid de dreapta – prin forfetar si legile pe care le-a dat care mie mi-au facut mult rau. dar a fost singura solutie in toti anii astia pt ca a fost muncitor corect si l-a ascultat pe T Basescu. Si l-am aparat pt asta.
              PDL este un partid de rahat dar a fost scula lui Basescu si nu avem inca altul– Cind toti cei de aici au demolat partidul inainte ca MNeamtu sa construiasca macar un umbrar cu paie deasupra – am spus ca se face o mare greseala.

              Eu nu vad lucrurile in alb si negru de aceia sunt injurat de toti cei ce vad monocolor pe blogul asta. De tine ca nu ii dau limbi lui Videanu si de multi de aici ca de ce ii gasesc calitati.

              lastnightmusic

              22/08/2012 at 2:22 pm

              • cand vom discuta despre Elena Udrea, vom discuta despre ea.
                la fel si despre Boc. ca iara ajungem la DAR…
                in rest lasa ca au sa-ti potop de bine legile aflate pe teava grupului infractional organizat impropriu denumit guvern. da-i limbi (daca asta este expresia civilizata printre voi fitlistii de profesie) lui Cacarau. ca sa nu te mai injur.

                Sare'n Ochi

                22/08/2012 at 2:25 pm

        • Sare draga – zi-i si celorlalti cu care ma cunosc de ani de zile ca sunt psdist ca ei nu au observat pina acum.
          1
          Videanu a participat la borduriada in Bucuresti la nivel de 0,5% prin firmele sale. Deci o nimica . Trebuia sa se abtina. Cind te minjesti cu kkat mirosi chiar daca e doar un cm3 de rahat. Nu s-a imbogatit, doar s-a facut de rahat
          2

          Tine cont ca fata de oamenii de pe blogul asta care gasesc numai defecte lui Boc, Udrea, si chiar videanu eu sunt dintre cei putini care nu vad totul chiar in negru. Iau suturi de la ei si vad ca si tu ma persecuti 🙂
          3
          Dupa discutia de ieri, aseara in piata Matias Rex erau 50-100 de anti basisti.
          Unde erau eroii tai pui de dac ? 🙂

          lastnightmusic

          22/08/2012 at 2:13 pm

          • las-o balta. nu esti pesedist, esti fitilist de profesie. cred ca te plictisesti cumplit de unul singur.

            Sare'n Ochi

            22/08/2012 at 2:17 pm

            • Bravo. Sunt fitilist pentru ca spun ce cred.? Eu nu cistig bani din politica sau media politica.
              Tu faci PR pt Emil Boc ? E o bijuterie cu un defect de montura. E bun acolo la Cluj.
              Iar de plictiseala….. as vrea eu 🙂

              lastnightmusic

              22/08/2012 at 2:39 pm

              • ca sa o parfrazez pe Aspazia – imi spune mie un mucea cum imi castig existenta si tot un mucea despre care nu stiu sa fi facut nimic face evaluari despre unul care de bine, de rau, a fost un prim-ministru bun al Romaniei?! 😀 incet, incet, vad ca te scot la suprafata – obraznic si superficial precum cei de generatia Prim-Plagiatorului Romaniei.

                Sare'n Ochi

                22/08/2012 at 2:56 pm

              • Parafrazind-o pe Aspazia : Ai 66 ani, doctorat in drept in Franta in 78 ? esti profesor de 30 ani la drept si judecator la CCR.

                Boc a fost un ministru bun dar cind a venit MRU s-a vazut diferenta. 2 Daca era barbat si iesea el sa anunte toate masurile nepopulare nu mai intra Basescu sub 12% popularitate. Dar nu … a iesit Basescu. Masurile bune pe care le-a luat le-a luat impins de la spate. Asta nu inseamna ca a fost cel mai bun prim ministru in ultimii 20 ani. Avind in vedere cit de rai au fost ceilalti nici nu a fost prea greu. Asa e sare …. lucrurile sunt nuantate. Nu te enerva

                lastnightmusic

                22/08/2012 at 3:09 pm

              • CV-ul meu este public pe blogul meu. al tau?
                ca orice fâțângău apelezi la detalii inutile. nu-mi trebuieste un doctorat sa-mi dau seama cand dialoghez cu un mucos plin de sine. 22 de ani de presa imi dau dreptul de a simti un nesimtit. in ceea ce-i priveste pe cei din Piata, iti trimit imediat poza.

                Sare'n Ochi

                22/08/2012 at 3:15 pm

              • Tu esti ziarist. Cistigi bani din asta. De aceea este musai sa ai cv-ul public.
                Eu nu cistig bani din scris. Am o carte publicata in editura Beck dar e una mai tehnica 🙂
                Banii ii cistig altfel decit prin cv-uri publicate pe bloguri sau pe linkedin
                In rest nu ma simt mucos si nesimtit. Daca tu simti asta la mine inteleg ca scrii mai mult fictiune, altmineri personajele tale devin o problema.
                Sunt constient ca pe bloguri intilnesc oameni muuult mai valorosi ca mine. Totusi, imi spun punctul de vedere in care cred.
                Ce ar fi daca te-ai ocupa si de lucruri mai serioase ?

                lastnightmusic

                22/08/2012 at 3:35 pm

              • vezi, faptul ca ai tinut mortis sa-mi spui ca-mi castig existenta din publicarea de CV-uri pe blog te dovedeste mai cu muci in freza decat era necesar. obraznicii din acestea de tip Ponta, Sova samd, caracterizeaza generatia superficialilor care cred ca este musai sa aiba ultimul cuvant. carti scrise si publicate am si eu – chiar si mai tehnice, nu numai CV-uri. care ar fi dupa mintiuca ta „tehnica” lucrurile mai serioase cu care mi-as putea castiga existenta, altfel decat in scris – mai ales dupa 22 de ani de scris? sa nu mori prost, ca vad ca e la moda printre baieteii cu muci in freza care se cred spirithhhuhhhali: pan in 90 am si 10 ani de santier – porniti de la bidinea, pana la a fi inginer. ce-ar fi sa te speli de muci si sa vii cu chestii mai concrete la discutat, altele decat fitilele si glumitele de acneic?

                Sare'n Ochi

                22/08/2012 at 3:40 pm

              • Sare dragul meu. Ce naiba te-ai enervat in halul asta ? Chiar imi pare rau ca am continuat sa discut cu tine in contradictoriu. Las-o moarta. Viata e frumoasa 🙂

                lastnightmusic

                22/08/2012 at 3:44 pm

              • tocmai mi-am deschis punga de pop-corn si o bere de la congelator. asa zic si eu.

                Sare'n Ochi

                22/08/2012 at 3:48 pm

              • uite, m developat fotografia – numara-i si tu. cred ca trebuie sa-i numeri si de la stanga la dreapta si de la dreapta la stanga. al doilea din stanga, cu barba alba este vestitul revolutionar de profesie Borodi. noutatea acestui protest absolutamente si certamente spontan consta i faptul ca la el participa numai naimitii PNL Cluj, nu si cei de profesie ai PSD Cluj.

                Sare'n Ochi

                22/08/2012 at 3:21 pm

              • Ce te-a apucat omule.
                Stai sa apara mircea care a postat ieri la ora 1.40 dind cifra de 50
                Il vom ruga sa ne spuna la ce ora a vazut 50 de oameni iar tu ne vei spune si tu de la ce ora e poza si poate vom vedea cine are drepate

                lastnightmusic

                22/08/2012 at 3:29 pm

              • i-am scris si lui la adresa pe care mi-ai indicat-o. nu te satisface poza?

                Sare'n Ochi

                22/08/2012 at 3:31 pm

              • Este important sa spui la ce ora ai luat poza
                Apoi sa vina mircea sa spuna la ce ora a vazut 50 oameni in piata. Atunci poate lucrurile se clarifica.
                Nu ?

                lastnightmusic

                22/08/2012 at 3:40 pm

              • citesti si in diagonala, nu? boala de Pontanac – sa vina altii sa stranga mizeria, nu eu am facut-o… din moment ce am declarat (inclusiv la raspunsul catre Mircea) ca la ora 19 am trecut pe acolo in drum spre Radio Cluj unde avem interviu, la ce alta ora puteam sa fac poza?

                Sare'n Ochi

                22/08/2012 at 3:42 pm

              • ok ora 19 🙂
                sa vedem ce spune mircea

                lastnightmusic

                22/08/2012 at 3:45 pm

              • ca poza este luata dintr-un unghi rau famat.
                poate am mai scos eu dintre protestatari in Photoshop.

                Sare'n Ochi

                22/08/2012 at 3:49 pm

              • doamne fereste
                doar ora poate face diferenta (in cazul in care niciunul din voi doi nu minte)

                lastnightmusic

                22/08/2012 at 3:52 pm

              • uite, sa nu mor eu nelinistit, am cautat pentru tine prin presa clujeana. linkul catre care te trimit apartine site-ului lui Ioan Rus si Vasile Dancu. care spune textual: FOTO Nemulțumiți de decizia reinstalării lui Băsescu la Cotroceni, 20 de clujeni au protestat în Piața Unirii
                http://citynews.ro/din-oras/foto-nemultumiti-de-decizia-reinstalarii-lui-basescu-la-cotroceni-20-de-clujeni-protesteaza
                asta in asteptarea lui Godot Mircea.
                daca si ai lor au vazut cu 5 mai putin ca mine….

                Sare'n Ochi

                22/08/2012 at 3:55 pm

              • asta ar fi a doua sursa independenta.
                dar am sa mai caut si o atreia (sper sa o gasesc) – nu de alta dar chiar as vrea sa fiu profesionist in meseria din care-mi castig cu nemernicie existenta.

                Sare'n Ochi

                22/08/2012 at 3:57 pm

              • uite si sursa 3: aici sunt 35.
                Cum au “reperat” vreo 35 de pensionari onoarea USL, la un protest anti Băsescu: “Să-l bată Dumnezeu şi dincolo de mega-galaxie”
                http://oradecluj.oradestiri.ro/reportajel-cum-au-reperat-vreo-35-de-pensionari-onoarea-usl-la-un-protest-anti-basescu-sa-l-bata-dumnezeu-si-dincolo-de-mega-galaxie/actualitate/2012/08/21/
                si ai si poza, mai pe seara clar, dupa lumina. sunt mai multi cu 10 decat am vazut eu la ora 19.

                Sare'n Ochi

                22/08/2012 at 4:00 pm

            • Sare, sincer nu am citit CV-ul tau de pe blog. Nici nu trebuieca sa-ti spun ca ai sarit calul. Daca nu ai argumente nu te justifici cu atacuri la persoana sau preamarirea personala din punct de vedere al transparentei, experientei, sau a oricarei alte calitati pe care o posezi.
              Am mai spus si altadata, dreapta, formata din oameni destepti, are un mare dezavantaj pe care nu a fost in stare sa-l depaseasca in Romania. Are orgoliul mai mare decat IQ-ul.
              Stanga pe de alta parte se aliniaza in spatele unui lider ca oile in spatele magarului. Nu este neaparat bine dar actioneaza unitar.
              Din discutia ta de pana acum nu pot decat sa-ti spun ca orgoliul ti-a depagit IQ-ul. Indiferent cat de mare era acela din urma.

              Mircea Rusu

              22/08/2012 at 7:02 pm

              • cred ca te-ai bagat in discutie aiurea. am adus argumentele necesare discutiei. fotografii si link-uri catre ziare care demonstreaza clar ca erau 25, maxim 35 de persoane in piata. vorbesti de atacuri la persoana si-i dai cu IQ-ul… asta spune totul.

                Sare'n Ochi

                22/08/2012 at 8:02 pm

          • eroii mei obtineau autorizatie. si numai la antene erau 100 de anti-basisti si in visele prostilor. personal am fost acolo si nu erau 25 de persoane. daca sunt vocali, ii vezi si tu de la distanta multiplicati.

            Sare'n Ochi

            22/08/2012 at 2:19 pm

            • Personal erau 25 ? Uite Mircea, care nu amplifica zice ca atunci cind a trecut el erau 50 https://theophylepoliteia.wordpress.com/2012/08/21/mru-saluta-decizia-ccr/#comment-265335 Antenele ? au spus 3-400
              Si mircea e de-ai lui Crin ca si mine ?

              Necazul este ca nu vreti sa intelegeti si de aia ati luat-o in barba: Cind ai 500-1000 de protestatari procedezi intr=un fel Cind ai 10 -30 procedezi altfel si nu ca si cind ai avea 500.
              Strategii diferite domnule. Daca o sa am timp am sa mai povestesc

              lastnightmusic

              22/08/2012 at 2:35 pm

              • pe poze, ca sa nu ne mai jucam de-a cifraraia. eu am trecut pe acolo cand erau mai vocali in drum spre Rdio (la ora 19) si nu erau decat cei 25 de vejnici protestatari de profesie – nici macar nu erau cei ai PSD, ci cei ai PNL.
                si nu mai baga pe altii in cofa ta, fii multumit cu cate culori vezi tu (fata de noi monocolorii). asa de mult imi plac eroii care se cauta dupa altii daca au dreptate sau nu.

                Sare'n Ochi

                22/08/2012 at 2:53 pm

              • Intreaba-l , repet pe Mircea cind apare pe blog, daca a mintit el. sunt sigur ca nu. – Iti dai seama ca mircea caruia ii cunosti preferintele politice nu ar supraestima numarul uslasilor.

                lastnightmusic

                22/08/2012 at 2:57 pm

              • devine plictisitor. oricum el a zis 50, tu ai mai bagat pana la 100 de la tine, nu (sau cati oi fi bagat tu din burta doar sa ai prilejul sa ma intrebi malitios unde-mi erau puii de daci)? asta-i ca si cu listele permanente – erau bune pe cand foloseau, azi folosesc, deci: nu-s bune.

                Sare'n Ochi

                22/08/2012 at 3:00 pm

              • eu am spus 50 -100 dupa ce am vazut si la antene. Nu e corect ? Au fost maxim 25 ? 🙂

                lastnightmusic

                22/08/2012 at 3:03 pm

              • erau insirati exct unde zice si @Mircea. cu numaratoare cu tot sustin si afirm ca au fost maxim 25.

                Sare'n Ochi

                22/08/2012 at 3:06 pm

          • Videanu produce borduri. Eu daca pun undeva borduri le cumpar de la depozite. De unde le-au cumparat ei nu stiu.

            cinic

            22/08/2012 at 3:51 pm

            • salut cinic
              Cind au cautat astia in acte au gasit un mizilic de borduri de la Videanu. As fi preferat sa nu gaseasca de loc. Asta era ideea. Videanu oricum a spus ca nu stie nimic de asta

              lastnightmusic

              22/08/2012 at 3:56 pm

  38. Buna ziua
    Nu stiu daca ati citit manualul zilnic de instructiuni de la mama lor Rusia ,dar azi sunt tare ingrijorati.
    Nu dau link, dar il gasiti usor 🙂

    „Dacă această analiză este corectă, numirea Monei Pivniceru la Ministerul Justiţiei devine o condiţie sine qua non pentru supravieţuirea politică a USL. Dacă CSM va bloca, într-un fel sau altul, numirea noului ministru, atunci Ponta şi Antonescu vor fi puşi în faţa necesităţii de a găsi o soluţie alternativă care va trebui identificată în regim de urgenţă. USL mai are între 48 şi 72 de ore pentru a finaliza pregătirile pentru „războiul dosarelor” care are toate şansele să înceapă imediat după revenirea lui Traian Băsescu la Cotroceni.”

    ela

    22/08/2012 at 12:46 pm

  39. Re buna ziua 🙂
    Am eu un feeling, cum ca odata revenit la Cotroceni, TB nu va refuza numirea Pivniceresei ca ministru a justitiei…
    Ca de obicei diavolul sta in amanunte, iar amanuntele de azi diabolesti (pentru USL) ar fi:
    1. Justitia s-a intarit in fata atacului politic (dupa principiul- ce nu te omoara te intareste 😈 )
    2. Procurorilor li s-a deschis apetitul de sange proaspat de politicieni – si nu s-a reusit sa li se dea peste maini.
    3. Pe traseul numirii unor procurori grajdani, exista deci doua filtre in legea 303/2004: „ART. 54 (1) Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casatie şi Justitie, primadjunctul şi adjunctul acestuia, procurorul general al Parchetului National Anticoruptie, adjunctii acestuia, procurorii şefi de sectie ai acestor parchete, precum şi procurorul şef al Directiei de Investigare a Infractiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism şi adjunctii acestora sunt numiti de Preşedintele României, la propunerea ministrului justitiei, cu avizul Consiliului Superior al Magistraturii, …”
    Ar fi o lovitura de imagine teribila pentru pirat, mai ales ca a fost foarte prudent in aprecieri la adresa lui madam moldoveanca.
    (Nu exclud ca madam sa-si retraga pana vineri candidatura… :mrgreen: )

    DanSu

    22/08/2012 at 1:01 pm

    • si eu cred ca basescu nu se va opune numirii;
      apoi,va trebui sa gaseasca fonduri pentru mj;mai greu pe „seceta asta bugetara”
      si cum ea era cea care cerea si cerea si cerea bani prin numire va fi in pozitia sa spuna” n-am de unde”
      totusi eu unul nu inteleg ce a facut-o sa renunte la pozitia de magistrat pentru un vremelnic post de ministru-teoretic 3-4 luni pina dupa alegeri

      intimplator

      22/08/2012 at 1:06 pm

      • Ca sa fiu cinic, as sugera ca niste confiscari acolo, ar ajuta destul de mult justitia sa gaseasca fonduri 😆
        Dar imaginea de om care e dispus sa „coabiteze”, ar putea fi tare greu modificata. Asta ar fi lovitura devastatoare pt. USL…

        DanSu

        22/08/2012 at 1:13 pm

        • Salut; Salut;

          „lovitura devastatoare” in „ochii” cui?
          Ai astuia http://www.hotnews.ro/galerie?galleryId=13063736 ?

          Ronis ot Astria

          22/08/2012 at 1:18 pm

          • @Ronis ot Astria, nu pentru ei…
            Pentru ei devastator ar fi sa nu le mai dea varanul sumele platite, e tot ce le mai poate devasta neuronul.
            Basescu trebuie sa schimbe perceptia majoritara din „bataios” in „rezonabil”, nu mai mult. Majoritara am spus.
            Pentru cei de bolnavi de „A3ita galopanta” nu ai ce face.

            DanSu

            22/08/2012 at 1:25 pm

            • Ori cat de „rezonabil” ar fi Basescu, media* (mai putin B1TV / nu stiu de DigiTV) il va prezenta drept „dictator”. Remember ce s-a intamplat cu „coabitarea” pana la episodul Bruxelles.
              Cat despre numirea Pivniceresei ca ministru a justitiei, sunt de acord cu Cetatean; o catastrofa „nucleara” pt. sistem …

              * 81% din romani se informeaza de la TV

              Ronis ot Astria

              22/08/2012 at 1:34 pm

    • salve Dan. Inafara de a propune procurorii sefi, ce alte puteri efective are MJ?? Este un mare administrator de bugete, de CV-uri, de sedinte comune cu CSM. Cu un CSM antagonic un MJ e castrat prin definitie. Iar in actualul CSM iubirea nu flutura prin aer.

      cinic

      22/08/2012 at 3:54 pm

      • @Cinic, din cate stiu poate initia o ancheta a inspectiei judiciare (deci poate cere pornirea acelei anchete), nu stiu exact stiu ca a fost discutie mare, an acel caz si Danilet si madam Pivniceru au fost pe aceiasi parte a baricadei.
        Nu am timp acum, dar in principiu despre asta e vb. vezi si la :
        http://www.csm1909.ro/csm/index.php?cmd=0702

        DanSu

        22/08/2012 at 4:29 pm

  40. Puscariasul care a amenintat-o pe Aspazia avea in celula calculator, imprimanta si acces la net pentru a afla adresa judecatoarei. Nu mai vorbesc de servicii de reincarcare cartuse, si alte servicii asociate oricarui IT-ist care se respecta.
    Dupa ce am vazut ca Bombo are acces la net pentru actualizarea frecventa a blogului personal, observ ca acesta este de fapt un lucru normal in puscariile romanesti. Condamnatii au toate facilitatile necesare petrecerii timpului in mod productiv, mai o amenintare, mai o coordonare de lovitura de stat.
    Si pana la urma de ce le mai interzic condamnatilor detinerea de telefoane mobile cand exista Skype si alte solutii VOIP care vad ca sunt perfect legale si raspandite in penitenciare?
    http://www.hotnews.ro/stiri-esential-13072743-kovesi-fost-identificata-imprimanta-unde-tiparit-documentul-amenintare-aspaziei-cojocaru.htm
    Lasand gluma ma intreb ca de inteligenti sunt gardienii care au executat aceasta operatiune? Sperau ca vreun procuror din lumea asta va crede ca un detinut a scos la imprimanta si a trimis scrisori de amenintare a unui judecator prin mijloace proprii?
    USL-istii sunt multi da’ sunt prosti facuti gramada!

    Mircea Rusu

    22/08/2012 at 1:40 pm

  41. S-a publicat in MO decizia CCR? Stie cineva?

    roxaline

    22/08/2012 at 1:42 pm

  42. „judecatorul” Ion Predescu (PSD-Ilici): „Pentru mine, in raport de populatia tarii, aplicand cifra care rezulta de 18,3% a minorilor, aproape 4 milioane, raman 17. Scazand pe cei care au domiciliul si resedinta legala in strainatate, raman inca 14-15 milioane, cifre exacte, matematice, care m-au determinat sa sustin punctul de vedere pe care l-am si votat. Asta e diferenta. Dansii nu au pus temei pe datele prezentate de Guvern. Cifrele sunt limpezi, sunt clare, sunt precise. Cei 8,5 milioane prezenti la vot reprezentau cifra corespunzatoare a 17 milioane. Ori, la noi, nu erau 17 milioane, ci cu mult mai putini cetateni cu drept de vot” (Agerpres).
    Deci, „cei care au domiciliul si resedinta legala in strainatate” (~2-3 milioane) NU sunt cetateni cu drepturi depline (de-a fi pe listele electorale si de-a fi cuantificati in cvorum) in opinia unui judecator al CCR. Ce lege, ce stat de drept, de unde drepturi cetatenesti? Aiurea …

    judecatorul Tudorel Toader (PNL): „In ceea ce ma priveste nu a existat nicio tensiune, nicio presiune. Opinia separata e permisa de lege, o publici in Monitorul Oficial. Au fost atatea astfel de situatii. Opinia mea ramane in limita secretului profesional.” Asta macar nu a dorit sa se faca si public de ras!

    Ronis ot Astria

    22/08/2012 at 2:03 pm

  43. pana in toamna sper ca procurorii sa faca in asa fel incat o parte vizibila si meditizata dintre cei care s-au dus cu scoala la vot sa trebuiasca sa fie in fata legii. atunci se vor gandi mai bine altii daca sunt capabili sa mai voteze de 8 ori numai ca sa plece Basescu.
    de la domnia legii nu a bunului plac trebuie pornit. eu am luat bunul obicei al lui De la Epicentru si fac zilnic cate o lacramatie organelor abilitate ale statului. pana are sa vie psihiatria sa-mi spuna ca am inceput sa seman a parator de profesie, nu ma las.

    Sare'n Ochi

    22/08/2012 at 2:21 pm

    • Pentru a nu decredibiliza farama de incredere de care se mai bucura sistemul judiciar, este crucial ca anchetele pornite de procurori sa continue dar, mai ales, sa fie si finalizate. Indiferent de rezultate. Sa dea si-n stanga si-n dreapta. Sa arate ca se poate conta pe o justitie cu finalitate.
      Daca intr-adevar doresc sa starpeasca raul fraudei tre sa loveasca in plin, fara afinitati, fara favoritisme. Iar acum este momentul critic, momentul cel mai potrivit.

      uitaroh

      22/08/2012 at 2:46 pm

  44. Ca am deschis mai sus discutia.
    Ce nu inteleg organizatorii de proteste de pe blog este ca trebuie sa evaluezi citi oameni iti vin si dupa aia alegi locatia si strategia protestului.

    Daca ai 1000 de soldati atunci ii inarmezi cu pusti cu baioneta
    Daca ai numai 10 soldati e musai sa ai mitraliere si sa te pozitionezi la trecatoare. 🙂

    Suntem prea putini ca sa facem proteste imitind pe Dogaru si A3
    Poate mai vorbim 🙂

    lastnightmusic

    22/08/2012 at 2:44 pm

  45. cel mai propice moment, de a discuta de plagiatorul Ponta,
    este acum, nu existä un om mai inganfat si vagabont ca acest
    bolsevic crescut de iliescu.
    totul i se cuvine, criticä tot, totzi sunt de vinä, nu-l uitä pe presedinte,
    chiar spune cä- nu-l intereseazä Bäsescu.

    mägarului asta trebuie sä-i cerem demisia, cu orce ocazie.

    theo- nona

    22/08/2012 at 2:57 pm

  46. mai putzini si desteptzi, face mai mult decat o armatä de tampitzi

    theo- nona

    22/08/2012 at 2:58 pm

    • Da theo. Fiind mai putini suntem condamnati sa fim si destepti. Ca daca suntem si putini…. si timpiti …. ne ia naiba 🙂

      lastnightmusic

      22/08/2012 at 3:13 pm

  47. salutare ! am scris la @sare dimineata , pe fuga : salut ! interesant cum s-a potrivit si data ( azi e 22 august , maine 23 ) pentru planul haitei lui kondyakov de a forta Ro sa intoarca spatele din nou aliatilor sai -nato si ue. ar trebui privit cu mai multa atentie la vizita Angelei Merkel in R.Moldova. in timp ce cancelarul german merge sa depuna o coroana de flori in memoria lui Stefan Cel Mare , jigodiile bolsevice de la bucuresti jignesc liderii europeni si americani. scoaterea lui Basescu din joc nu este doar o incercare de a pune pe mana pe justitie a haimanalelor de sub pulpana lui ilici ci este o actiune mult mai profunda in care kondyakovii si voroninii de peste prut si au dat mana cu “conservele” reactivate de pe teritoriul Ro pentru a bloca un anumit plan . eu zic ca merita tratat cu atentie acest subiect :atat vizita de la Chisnau cat si scopul acestei vizite iar daca pucistii nu-l suspendau pe presedinte pun pariu ca Traian Basescu era alaturi de Merkel in Basarabia noastra. Theophyle, nu ar merita mai multa atentie acest subiect? 😀

    zigzag

    22/08/2012 at 3:04 pm

    • salut Ziggy,
      Sigur ca merita 🙂 Am sa o faca in clipa cand voi avea niste date

      Theophyle

      22/08/2012 at 3:31 pm

  48. catä ipocrizie,

    presedintele ,boc, mru, a vorbit de descentralizare, acum dä el indicatzii
    „el ca premier,” cä repetä de zeci de ori, s-a gandit la descentralizare.
    vagabondul asta isi insuseste tot ce altzii au planificat inainte.

    theo- nona

    22/08/2012 at 3:25 pm

  49. SE PARE CÄ SUNTEM MAI DESTEPTZI !!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!

    de aia,

    premierul plagiator Ponta, demisia

    theo- nona

    22/08/2012 at 3:27 pm

  50. demisia de urgentä ; a mitomanului plagiator Ponta !

    theo- nona

    22/08/2012 at 3:28 pm

  51. se pare ca usl nu va face cvorum in parlament pentru citirea deciziei CCR.

    radu2

    22/08/2012 at 3:32 pm

    • NU ESTE NECESAR.
      in Regulamentul sedintelor comune a Parlamentului nu e prevazuta nici conditie de cvorum.
      47.3 din L.47/92 spune ca “Înaintea publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, hotărârea Curţii Constituţionale se prezintă Camerei Deputaţilor şi Senatului, întrunite în şedinţă comună.” Prin urmare, se aplica regulamentul sedintelor comune care nu prevede regula de cvorum decat in cazul adoptarii de legi, hotarari si motiuni, ceea ce nu e cazul, intrucat, in cazul de fata, doar se ia act de hotararea CCR.

      Sare'n Ochi

      22/08/2012 at 3:34 pm

    • Radu,
      nu este nevoie de cvorum!

      Theophyle

      22/08/2012 at 3:34 pm

  52. Salut pe toata lumea )
    Postare noua!

    Theophyle

    22/08/2012 at 3:33 pm

  53. ZGONEA vrea sä amane decizia curtzii c, este abuz

    trebuie sä fie fäcutä in 24 de ore, acum chiar totzi trebuie sä
    facem presiune.
    cine stie ce mai clocesc.

    theo- nona

    22/08/2012 at 3:39 pm

  54. salutare all 🙂
    salve Sare,Tds 🙂
    nu va mai certati fratilor pe cati au fost in piata unirii,ca nici eu n-am stat sa-i numar.Mai bine certati-va pe gasirea solutiilor ptr. contracararea astora saracii,ca-s prea invartiti dupa deget cum vor penalii usl.
    mi-am lasat trotineta in fata bisericii schimbarea la fatza,si de pe terasa respectiva(inghetata betty ice/super buna) am auzit ragetele.Era cam 8 fara ceva(cu aprox) cand am traversat dinspre libraria universitatii,grupul respectiv era asezat la vreo 15 m in stanga statuii,inspre fatza.Poate ca nu erau 50,dupa capacitatea mea de apreciere erau in orice caz mai multi de 25,n-are importanta,cert e ca pe la 9(m-am mai plimbat prin centru si inspre gara) grupul compact nu mai era,in schimb densitatea de oameni in zona aia era ceva mai mare decat restul pietei,treceau razlet cate unu,doi aiurea.Vreo 10-12 oameni dispersati pe mai multi mp,mai erau vreo 2/3 care stateau la un loc.Chiar imi pare rau acum ca n-am facut o poza cu telef.
    ..
    Sare 🙂 sa stii ca mie boc imi place f. mult,nu ptr. ca a facut sau nu greseli,a fost sau nu la inaltimea functiei de prim ministru,n-am caderea sa-l judec ptr. ca n-am informatii,de aici de pe blog le mai inod si eu.De spus am spus multe (in stilul meu 😀 ) dar un e om de a carui onestitate si caracter nu m-am indoit niciodata.Si mai sunt cativa de care imi place f.mult in pdl,din aceleasi motive.

    mircea

    22/08/2012 at 3:51 pm


Comentariile sunt închise.