Politeía

Quis custodiet ipsos custodes?

Revista Presei – 15 August / „Sfânta Maria Mare”

Bună dimineata intr-o zi de miercuri. Astazi este praznuita de crestinii ortodocsi si catolici sarbatoarea Adormirii Maicii Domnului. Venerarea Mariei ca fecioară si Maica Domnului joacă un rol important deopotrivă în bisericile ortodoxe, cea catolică, cea anglicană si cele orientale. Un număr foarte mare de biserici si catedrale îi poartă numele. Principala sărbătoare a Mariei este la 15 august („Sfânta Maria Mare”), sărbătoare care se numește oficial în biserica romano-catolică „Ridicarea la Ceruri a Fecioarei Maria”, iar în bisericile ortodoxe „Adormirea Maicii Domnului”. Recent biserica anglicană a introdus „Sărbătorirea Binecuvântatei Fecioare Maria” pe aceeași dată. În plus, toate aceste biserici sărbătoresc Nașterea Maicii Domnului („Sfânta Maria Mică”), pe 8 septembrie, iar pe 12 septembrie, în Biserica romano-catolică se sărbătorește Sfântul Nume al Mariei (aluzie la respectul datorat Maicii Sfinte și încrederea în puterea invocării respectuoase a acestui Nume, ca semn de binecuvântare și tărie în fața ispitelor).  Pe 25 martie biserica catolică și cele ortodoxe sărbătoresc Buna-Vestire, în timp ce cea anglicană sărbătorește Ridicarea Sa la Ceruri.Bisericile ortodoxe, greco- și romano-catolice sărbătoresc Intrarea în biserică a Maicii Domnului (sau Aducerea Maicii Domnului la Templu, când Sf. Maria avea doar 3 ani) pe 21 noiembrie. Puteti citi mai multe, aici.

Miercuri, vremea se va menţine răcoroasă dimineaţa. Cerul va fi variabil, cu unele înnorări în nordul, centrul şi nord-estul ţării unde mai ales în cursul zilei, pe arii restrânse vor fi ploi slabe, de scurtă durată. Vântul va sufla slab şi moderat, cu unele intensificări la munte, informează Administraţia Naţională de Meteorologie. Temperaturile maxime se vor situa între 19 grade în Maramureş şi estul Transilvaniei şi 31 de grade în Lunca Dunării, iar cele minime vor fi cuprinse între 9 şi 19 grade, mai scăzute în depresiuni.

La Bucureşti, vremea va fi frumoasă şi se va menţine răcoroasă dimineaţa. Cerul va fi mai mult senin, iar vântul va sufla slab şi moderat. Temperatura maximă va fi de 29…30 de grade, iar cea minimă va fi de 14…16 grade.

Curs valutar BNR valabil azi: 1 EURO = 4. 5186 RON; 1 USD = 3. 6569 RON; 1 EURO = 1. 2356 USD; Francul elvetian 3. 7625 RON. Gramul de aur 189.6722 RON.

FMI pune patru condiţii pentru România. Majorarea preţului la gaze din septembrie, privatizarea Oltchim, vânzarea a 5% din Transgaz şi plata arieratelor acumulate de autorităţile locale sunt cele patru condiţii pe care România trebuie să le îndeplinească pentru aprobarea celei de-a şasea evaluări a acordului stand-by de către boardul FMI, a anunţat ieri Erik de Vrijer (foto), şeful misiunii de evaluare a Fondului. El a avertizat că în lipsa uneia dintre cele patru măsuri, boardul nu va analiza concluziile misiunii. Guvernul nu a reuşit să convingă FMI de sustenabilitatea proiectului de revenire la impozitarea progresivă a veniturilor cu cotă maximă de 16%, oficialul Fondului spunând că ar fi nevoie şi de trepte de impozit de peste 16%. De asemenea, prognoza de creştere economică pentru acest an a fost ajustată semnificativ în jos de FMI, de la 1,5% la 0,9%, fiind pentru prima dată când estimarea nu coincide cu prognoza avută în vedere de autorităţi, de 1,2%. Revenirea la impozitarea progresivă a veniturilor cu cotă maximă de 16% nu este „foarte înţeleaptă şi nici de sfătuit”, în viziunea FMI, care nu agre­ează nici reducerea TVA la pro­du­se­le alimentare, spune şeful misiunii FMI Erik de Vrijer. Prima misiune condusă de olandez s-a încheiat ieri printr-o conferinţă de presă de la care au lipsit, în premieră, atât şefii delegaţiei Comisiei Euro­pe­ne, cât şi reprezentanţii Băncii Mondiale, care au pă­răsit cu o zi mai devreme România. Integral in Ziarul Financiar.

Desant naţional contra fraudei electorale. Pentru prima oară după 1990, procurorii au declanşat ample investigaţii  în urma unui proces electoral în care sunt vizate atât personaje de la nivel înalt, cât şi simpli alegători „de profesie“. Referendumul din 29 iulie s-a soldat cu o  gravă criză politică şi cu patru importante dosare penale. Trei dintre acestea se află la Parchetul Înaltei Curţi, iar al patrulea, la DNA. Este pentru prima oară când autorităţile derulează anchete de anvergură privind fraudele electorale. În aceste dosare, sunt anchetate atât persoane de la nivel înalt, fiind puşi sub învinuire miniştri şi secretari de stat, cât şi personaje mărunte, precum lideri ai unor filiale locale de partid sau alegători „de profesie”. Primul dosar, deschis de Parchetul General la 8 august, în urma unei plângeri penale depuse de către o persoană fizică, încearcă să elucideze cine se face vinovat de manipularea adresei trimise de Curtea Constituţională către Guvern.[…] Cel mai important dintre dosarele penale, deschis la 2 august, vizează „corespondenţa” dintre Ministerul de Interne şi Curtea Constituţională în legătură cu numărul real de alegători de pe listele referendumului. Parchetul General a cerut Camerei Deputaţilor avizul pentru începerea urmăririi penale a fostului ministru al Administraţiei, Victor Paul Dobre, care a demisionat în 6 august, alături de ministrul de Interne, Ioan Rus. Săptămâna trecută, împotriva şefului Direcţiei pentru Evidenţa Persoanelor, chestorul Constantin Manoloiu şi împotriva chestorului Ioan Căbulea a fost declanşată începerea urmăririi penale pentru abuz în serviciu. Integral in Adevarul.

Cel puţin încă o săptămână de incertitudine. În ciuda aşteptării generale de a fi luată cât mai rapid o decizie în privinţa referendumului, judecătorii CCR au hotărât doar să devanseze cu zece zile termenul până la care să le parvină de la Guvern listele electorale. Care liste? Cele în baza cărora s-a desfăşurat referendumul din 29 iulie şi care au fost, potrivit legii, actualizate „până la data de 10 iulie”. Totodată, plenul Curţii a stabilit că erata referitoare la românii din străinătate a fost trimisă în mod legal spre Monitorul Oficial. Cu alte cuvinte, Guvernul Ponta a rămas fără portiţe. Teoretic, dacă ne gândim că ar fi doar o chestiune de ore ca la CCR să ajungă listele electorale în baza cărora s-a desfăşurat referendumul din 29 iulie (liste actualizate până în data de 10 iulie), am putea concluziona că judecătorii constituţionali puteau lua încă la ieri o decizie în privinţa referendumului. În realitate însă, situaţia este mult mai nuanţată. Pe de o parte pentru că Executivul, prin vocea premierului Victor Ponta, continuă să susţină că nu deţine aceste liste şi că nu poate furniza decât liste actualizate. Actualizate aşa cum vrea USL şi nu cum au fost ele la data de 10 iulie (dată prevăzută de lege pentru actualizarea listelor). Mai mult, cine nu înţelege lucrurile susţinute de premier, cum este cazul europarlamentarului Monica Macovei, nu ar fi „oameni raţionali şi normali la cap”, ci, potrivit lui Ponta, evident, „excepţii prevăzute de medicină”. „Este un răspuns foarte simplu, care a convins pe toată lumea care vrea să fie convinsă, nu vorbesc de persoane cu grave devieri de comportament şi care oricum nu vor înţelege niciodată. Eu vorbesc de oamenii normali, care au înţeles foarte clar că dacă doreşte Curtea Constituţională de la noi actualizarea listelor, asta o fac primarii sub centralizarea Ministerului Administraţiei şi Internelor. Dacă doreau listele electorale permanente, nu le puteau obţine de la noi”, a declarat premierul Ponta. Integral in Romania Libera.

Ponta continuă să-l păcălească pe Barroso. Guvernul USL a răspuns prompt, dar doar pe hârtie, celor 11 solicitări formulate de şeful Comisiei Europene. În realitate, cele mai importante angajamente, referitoare la justiţie, au fost băgate sub preş.  Umil la Bruxelles, în fața comisarului-șef Barroso, premierul român Ponta a uitat ce a promis imediat ce a ajuns înapoi pe Dâmbovița. A trecut peste o lună de la momentul la care preşedintele Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso, a cerut executivului condus de Victor Ponta să răspundă la 11 chestiuni legate de funcţionarea statului de drept în România. Între timp, câteva din angajamente au fost parţial îndeplinite, dar cele mai importante par să fi fost uitate. Acesta este contextul în care, luni, Philip Gordon, asistentul secretarului de stat Hillary Clinton, a anunţat că SUA susţin cele 11 cerinţe formulate de Comisia Europeană la adresa României. Promisiuni abandonate – Numirea unui Avocat al Poporului printr-un proces transparent şi obiectiv, sprijinit de toate partidele. USL nu a făcut nici un demers. Valer Dorneanu, fost parlamentar PSD, este numit interimar Avocat al Poporului. Demisia din Parlament a tuturor celor cu decizii definitive de incompatibilitate sau condamnaţi în cazuri de corupţie. Dintre cei trei parlamentari aflaţi în această situaţie, toţi de la USL, nici unul nu a demisionat.Miniştrii cu decizii de incompatibilitate trebuie să se retragă. Ecaterina Andronescu, condamnată în primă instanţă, este în continuare în guvernul Ponta. Integral in EVZ

Povestea halucinantă a listelor electorale. De ce a amânat CCR verdictul 7 ZILE pentru nişte liste pe care le poate obţine în fix 7 MINUTE. Curtea Constituţioanală a amânat a patra oară verdictul final privind validarea sau invalidarea referendumului pentru demiterea preşedintelui Traian Băsescu. Epopeea listelor electorale este halucinantă şi desprinsă parcă dintr-o schiţă scrisă de I.L. Caragiale. 1. Mai întâi CCR a cerut listele şi numărul de alegători de la MAI.2. Ministerul a transmis ferm numărul ca apoi, în miez de noapte, să se răzgândească.3. Premierul Ponta a înţeles că, de fapt, trebuie să numere populaţia ţării.4. CCR i-a explicat că vrea doar nişte liste.5. Victor Ponta spune că nu are listele, dar că ştie că sunt la Parchet.6. Procurorii de la Parchet spun Curţii că au toate listele şi cifrele pe care şi le doresc numai că trebuie să le ceară.7. CCR decide să le ceară, dar nu de la Parchet, ci de la Guvern, care a spus că nu le are. CCR s-a poticnit din nou să emită un verdict pentru că doreşte ca Guvernul să îi transmită cifra românilor înscrişi pe listele de vot. Listele şi implicit cifra cerută de CCR se află la o distanţă de 1,9 kilometri de sediul CCR, mai exact la Parchetul General. Procurorii au anunţat că au listele electorale, documente de la INS, de la Evidenţa Populaţiei, de la Biroul Electoral Central, de la Autoritatea Electorală Permanentă, practic toate cifrele refrendumului. CCR trebuie doar să facă un simplu gest: să ceară datele de la Parchet. Cei 1,9 kilometri dintre sediul Parchetului şi sediul CCR pot fi parcurşi cu maşina în 7 minute (calcul efectuat pe site-ul http://www.viamichelin.com). Listele electorale sunt cuprinse în 100 de volume care probabil încap într-un camion. Integral in Gandul.

Ce a ascuns Ponta si am aflat de la FMI. Pentru ca nu sunt venituri sufi ciente la buget, tariful gazelor creste in septembrie. Baza de calcul a TVA ar putea fi extinsa Scaderea TVA la alimente, reduceri de impozite printr-o cota progresiva generoasa, crestere economica de peste 1% in 2012. Majoritatea asteptarilor frumoase cu care Guvernul Ponta a intampinat vizita Fondului Monetar (FMI) au fost spulberate ieri. Cu creionul pe hartie, FMI a ajuns la concluzia ca nu este loc de TVA redus. In unele cazuri, taxa trebuie chiar sa creasca. Si impozitele pe imobile pot creste. Iar din septembrie se majoreaza tarifele la gaze, pentru ca asa se intampla cand nu aduci suficiente fonduri la buget. Sunt noutatile prezentate ieri de Erik de Vrijer, seful misiunii FMI, De Vrijer a anunţat că a convenit cu guvernul o creştere cu 5% a tarifelor la gaze pentru populaţie şi cu 10% pentru companii, de la mijlocul lui septembrie. Anunţul a fost o surpriză, în condiţiile în care calendarul de creştere a tarifelor la gaze nu prevedea vreo majorare în acest an. Însă şeful delegaţiei FMI a explicat că sunt şanse să atingem un deficit bugetar sub 3% din PIB, la finele anului, dar pentru asta veniturile bugetare trebuie majorate, mai ales că Guvernul şi-a asumat două cheltuieli importante: revenirea salariilor bugetarilor şi restituirea CAS-ului reţinut la pensii. Integral in EVZ.

Economia a mers bine până la criza politică. Din ianuarie până în iunie, PIB-ul a crescut cu 0,8%, iar în trimestrul al doilea am ieşit din recesiunea în care intrasem toamna trecută. Din iulie, economia a intrat în declin. Datele tip „semnal” comunicate ieri de Institutul Naţional de Statistică (INS) arată că economia a crescut cu 0,8% în primul semestru din acest an faţă de aceeaşi perioadă din 2011 şi cu 0,5% în trimestrul al doilea faţă de cel anterior, astfel că în aprilie am ieşit din recesiune. Aceste veşti bune se referă însă la perioada de acalmie de pe scena politică, prielnică avansului economic. Ce a urmat la nivel macroeconomic din iulie, când cursul de schimb şi preţurile au crescut galopant, vom afla la toamnă, când INS va raporta evoluţiile din trimestrul al treilea. Cifrele INS nu arată în detaliu care au fost factorii de creştere economică din perioadele analizate, dar raportările sectoriale, comunicate anterior, arată o revenire pe plus a comerţului şi construcţiilor, ca şi un uşor recul în industrie. Consumul, reflectat de afacerile din comerţul cu amănuntul, a avut un avans de peste 2%, iar construcţiile au consemnat un surprinzător +7,5%, ceea ce înseamnă că aceste două sectoare vor fi din nou motoarele creşterii economice, ca în anii dinaintea crizei. Iar dacă pe atunci totul creştea pe credit, acum avansul vine din resurse proprii, pentru că oamenii de afaceri şi populaţia nu au mai mizat pe banii băncilor. Nici importurile nu mai pot fi „bănuite” că ar susţine creşterea din primul semestru, avansul acestora (de numai 0,7%) fiind unul dintre cele mai timide din ultimii ani. Altfel spus, economia românească şi-a schimbat modelul de creştere – de la importuri şi împrumuturi în perioada 2007-2011 la exporturi (care au crescut cu 1%) şi utilizarea resurselor proprii în 2012. Integral In Adevarul.

Mihai Răzvan Ungureanu: Antonescu are complexul lui Ceauşescu. Dă vina pe cei din afară, chiar dacă el generează probleme. Fostul premier Mihai Răzvan Ungureanu l-a criticat pe preşedintele interimar Crin Antonescu în cadrul unei emisiuni difuzate de Realitatea TV. „Antonescu are cateva complexe pe care nu reuşeşte să le conţină. Primul complex, pe care l-am regăsit şi la Ceauşescu, este acela că dacă există probleme în România, chiar generate de Antonescu (…) vinovaţii trebuie căutaţi fie în afară între străinii care nu ne-au plăcut niciodata, cum este doamna Merkel, cum este domnul Manuel Barroso, iar culmea furiei sale infantile se dezlănţuie asupra ambasadorului Statelor Unite ( Mark Gitenstein, n.r.), fie în interior. Domnul Antonescu, în modul cel mai insidios cu putinţă (..) încearcă să ne spună că străinul este rău, iar el este bun (…) încearcă să ne mai spună că dacă mai există o ţară demnă, ea este condusă de dumnealui.”În cadrul emisiunii, Răzvan Ungureanu a subliniat că regimul politic actual este unul bolnav, iar în ceea ce priveşte întârzierea pronunţării Curţii Constituţionale cu privire la validarea sau invalidarea referendumului de demitere a lui Traian Băsescu, fostul premier este de părere că „lucururle nu stau neapărat în cine este vinovat sau nu (…) întarzierea probabil face parte dintr-un joc politic. Evidenţele sunt contrazise chiar felul în care se instrumentează această întârziere, iar evidenţa de este erata (..). Textul a fost publicat viciat.”Reamintim că noua dată la care Curtea Constituţională va decide dacă referendumul poate fi validat sau nu, este 21 august. Romania Libera.

Ştiri Europene – 15 August 2012 / Eurostat: Recesiunea se apropie de România

Sfânta Maria sa va ocroteasca! O zi buna!

Written by Theophyle

15/08/2012 la 8:17 am

110 răspunsuri

Subscribe to comments with RSS.

  1. Buna dimineata si La Multi Ani tuturor Mariilor din cetatea Politeia!

    Poate va mai amintiti ca indata dupa ce primele suspiciuni de frauda masiva dupa referendumul din 29 iulie au aparut, niste ONG-uri au avut initiativa sa distribuie un model de cerere catre Autoritatea Electorala Permanenta ca sa aflam daca am… „votat”, chiar daca nu ne-am prezentat la vot.

    Am trimis si eu, via e-mail, o asemenea cerere si – dupa vreo doua saptamani – am uitat de ea. Iata insa ca ieri am primit un raspuns. Vi-l copiez integral, si fara comentarii, mai jos:

    „Referitor la cererea dumneavoastră adresată Autorităţii Electorale Permanente, vă informăm că, în momentul de faţă, instituţia noastră nu deţine listele electorale utilizate la referendumul naţional din data de 29 iulie 2012, acestea fiind puse la dispoziţia Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie pentru efectuarea unor cercetări. Ulterior, ele vor fi predate operatorului economic desemnat să realizeze extragerea bazei de date textuale şi arhivarea electronică a acestora, în vederea depistării eventualelor voturi multiple. După restituirea listelor, instituţia noastră vă va comunica, de îndată, informaţiile solicitate.”

    Observator

    15/08/2012 at 8:30 am

    • Salutare.

      Si eu am primit raspunsul asta.

      EuCuMine

      15/08/2012 at 8:42 am

  2. Buna dimineata 🙂
    La multi ani tuturor Mariilor, Marinilor , Monicilor. Sa fiti fericiti!

    ela

    15/08/2012 at 8:40 am

  3. Buna dimineata tuturor 🙂 si la multi ani tuturor Mariilor, Marianilor si Marinilor!

    clemycali

    15/08/2012 at 8:51 am

  4. Buna dimineata si la multi ani Maria, Marian…… 🙂

    Diana

    15/08/2012 at 8:53 am

  5. Eu sunt una din multele Marii si ca sa fiu politicoasa , va multumesc pentru urari si sa fiti sanatosi !

    Maria

    15/08/2012 at 8:54 am

    • La multi ani 🙂

      Diana

      15/08/2012 at 9:48 am

  6. La multi Ani tuturor Mariilor, Mariucelor, Marianilor
    🙂

    un articol f.f.f. bun

    Dragos Paul Aligica:

    http://www.revista22.ro/articol.php?id=17076

    skorpion

    15/08/2012 at 9:13 am

    • Da, l-am citit ieri si l-am si trimis unor amici sociologi care (vorba lui GFhise, aseara, in interviul cu Mediafax) joaca alba-neagra la posturi publice de televiziune. Asta pentru ca

      „Nu poţi susţine prin vot – şi în ciuda evidenţei publice covârşitoare – o bandă de infractori şi sociopaţi ce vor să pună stăpânire deplină pe ţara ta şi, în acelaşi timp, să te pretinzi cetăţean patriot, cu discernământ intelectual şi o judecată moral-politică funcţională.”

      Observator

      15/08/2012 at 9:29 am

  7. Buna Dimineata inca o data,

    Pe politeia Europeana – Ştiri Europene – 15 August 2012 / Eurostat: Recesiunea se apropie de România

    http://politeiaeuropa.wordpress.com/2012/08/15/stiri-europene-15-august-2012-eurostat-recesiunea-se-apropie-de-romania/

    Theophyle

    15/08/2012 at 9:25 am

  8. Reblogged this on Aron after 65.

    aronpetru

    15/08/2012 at 9:35 am

  9. Buna dimineata,
    intru putin ca sa urez La Multi Ani sarbatoritilor de astazi, iar noua tuturor multa sanatate, rabdare de fier si un dram de noroc.

    Nu pot sa nu remarc tupeul pontanacului plagiator care refuza sa inteleaga ca ei au provocat criza iar Presedintele Basescu nu a incalcat constitutia.
    Un moto bun pentru cele ce vor sa vina cred ca ar fi vorbele rostite de MRU ieri:

    „pentru o omleta buna ai nevoie de oua proaspete si trebuie sa stii cum sa o mananci”.

    Giorgia

    15/08/2012 at 9:42 am

    • Erata: „refuza sa recunoasca”

      Giorgia

      15/08/2012 at 9:44 am

  10. Salut.
    Bineinteles ca salut cu drag si toate Mariile din tara , strainatate si alte planete . 🙂
    Cum scriam ieri , azi ne odihnim fiind sarbatoare nationala . Nu e religioasa .
    E continuarea obiceiului roman (!!!) de a sarbatorii sfirsitul secerisului la griu si care prin recoltele obtinute asigura sau nu pacea sociala in interiorul imperiului . Mai ales la locuitorii Romei . Imperiul era mare dar si atunci constinta trecea tot prin stomac . 😆
    PS . Inca nu era inventata intrecerea socialista si nici productia la hectar nu era pe culmi fara egal . 🙂
    De regula cine masluia datele nu mai avea o alta ocazie . 😆
    Pare ca inca de atunci in caz de productii scazute se dadea vina pe unu numit Basescu . (sursa istorica a informatiei = G&M ) 😆 😆

    stefan60

    15/08/2012 at 9:53 am

    • salut Stef 🙂
      Bine punctat. De fapt o sarbatoare interesanta. Se numea „Nemoralia” sau sarbatoarea sclavilor. Se sarbatorea intre 13 – 15 august. ( Diana Nemorensis) o extraordinara analogie 🙂 Poate am sa scriu despre asta cand voi avea ceva timp 😆

      Theophyle

      15/08/2012 at 10:10 am

  11. Am avut curiozitatea sa citesc interviul dat de Ponta ziarului „The Guardian” ‘during a visit to London’, adica omul a si muncit la Olimpiada, sa ne intelegem… Las la o parte acceptarea sa cam amara ca (iarasi!) ar putea „coabita” TB si ma refer la comentariile cititorilor de pe site-ul The Guardian (oricum, un ziar de stanga, sa ne intelegem). Ei bine, daca cei care au auzit de Ponta comenteaza, evident, „ispravile” sale incepand cu plagiatul si primesc – asa cum e sistemul in ziarul britanic – 6-7 ‘recomandari’, cei care sar la beregata lui Traian Basescu dobandesc niste scoruri fabuloase (71… 46…)

    Imi si imaginez dialogul de la departamentul de comunicare al Guvernului: „Ba, vedeti ca sefu’ a dat un interviu acum cand a fost la Londra la aia de la The Guardian. Vedeti ca dl. Sova a scris un comentariu sub numele de Felix Dobrican si Ramona Manescu sub numele de Elisabeta Timis, dati like-uri la ele cat cuprinde de pe toate PC-urile si smart phone-urile din departament, da’ vedeti ca trebuie sa faceti ‘click’ acolo unde scrie ‘recommend’, ca asa e la astia…)

    http://www.guardian.co.uk/world/2012/aug/14/victor-ponta-romania-president-impeachment?INTCMP=SRCH

    Observator

    15/08/2012 at 9:54 am

    • Ai nervi tari. Si stai sa i se traduca interviul lui Crizel si atunci sa te tii.

      clemycali

      15/08/2012 at 9:59 am

  12. Buna ziua si buna sa va fie inima!
    😆
    La multi ani tuturor celor care poarta numele de Maria, Mara, Marina, Mariana, Marin,Marian!!!
    😆
    La multi ani marinei romane!
    😆
    La multi ani tuturor marinarilor romani oriunde se afla ei!
    😆
    La multi ani Romania – „gradina Maicii Domnului”!
    😆

    maya

    15/08/2012 at 10:03 am

    • …o gradina mare, gazda unui bogat si variat ecosistem :mrgreen:

      Diana

      15/08/2012 at 10:11 am

      • Diana
        😆
        Servus!

        De aceea sintem unici si irepetabili atit in bine cit si in mai putin bine!

        maya

        15/08/2012 at 10:13 am

  13. Reblogged this on Dictatura justitiei.

    • La mulți ani !

      La mulți ani tuturor sărbătoriților!
      La mulți ani Mariei, Mariilor și Marianilor noaștri, toți cei de dreapta !
      La mulți ani Marinei Române !
      La mulți ani gazdei, chiar dacă nu îi este ziua, care are grijă de noi să ne informeze !
      Să ne aibă Maica Domnului pe toți în pază !
      PS Uite că n-am plagiat pe nimeni !

  14. MRU – la emisiune de aseara de la rtv – excelent! 😆
    „Ponta nu e un muzeu, nici un monument al naturii”! 😉
    Noi stim asta, dar ghilimel sigur nu o stie!

    EHurezeanu: „mama ti-e rau, te dai cu capul de pereti” – atentioanarea celor de afara, care au transmis direct, sau mai pe ocolite faptul ca Romania a luat-o razna. Zicerea a fost adresata inclusiv lui Ilici, care vorbeste ca si Ceausescu de „agenturilii”!
    Ce-i drept aici Ilici nu se dezice de „mentorul” lui „sinucis” la Tirgoviste!

    maya

    15/08/2012 at 10:12 am

  15. Marele „analist” BChirieac la irealitati tv, aseara:
    -„ in declaratia finala a lui Gordon au fost reluate temele discutate cu Basescu, de ce nu au fost reluate temele discutate la Palatul Cotroceni si la Palatul Victoria, imi scapa.”

    Concluzie:il scapa ceva……demult

    maya

    15/08/2012 at 10:17 am

  16. bunä dmineatza,

    B Chiriac, ……”se scapä …. cam des”

    o figurä sleioasä, ce habar nu are ce a vorbit Gordon cu TB

    el comenteazä bazaconii din burta lui mare, din cap nu, acolo nu-i nimic.

    theo- nona

    15/08/2012 at 10:28 am

  17. Lady Gaga – la Bucuresti!

    Din ciclul – „aici sint banii d-voastra”!

    Aseara la excelenta sa emisiune de pe tvr2, Moise Guran a spus cu subiect si predicat ca din cei 1 miliard de lei economisiti de guvernul ghilimel din evaziune fiscala, (??? – zicere laudativa a lui ghilimel) 250.000 de euro au fost livrati prin sponsorizare catre marea diva Gaga, care la concertul din capitala, va promova logoul cu frunza de Romania!

    Guran spunea ca initiativa nu ar fi fost neaparat rea, doar ca nu este eficienta;ea, Gaga@ frunza va fi promovata doar la Bucuresti unde de bine de rau este cunoscuta. Cei de la guvern nu s-au gindit atunci cind au dat banii, la un contract,care sa prevada eventual promovarea logoului si in alte tari/dividuri!

    maya

    15/08/2012 at 10:32 am

  18. la multzi ani!

    MARIILOR si ” MARINILOR ”

    eu doresc ca sf. Maria, sä ajute tuturor,sänätate si
    sä ne ierte , de prostiile ce le zicem s-au facem.

    sä fereascä Romania de rele si dusmani.
    sä se sfarseascä cu bine, haosul provocat de bolsevici.

    theo- nona

    15/08/2012 at 10:36 am

  19. Iată cum Crinelu a aşuns şi personaj de film. Producătorii americani, la insistenţele lui Philip Gordon, i-au făcut Porumbacului o propunere de nerefuzat, doar doar l-or dezlipi cu mirajul Hollywood-ului de Palatul Cotroceni: http://baricada.wordpress.com/2012/08/14/crin-antonescu-noul-super-raufacator-din-seria-the-avengers/

    baricada

    15/08/2012 at 10:37 am

    • 😆
      Excelent!
      Chiar si in filme zambil este ceva de groaza!

      maya

      15/08/2012 at 10:43 am

      • 🙂 Mulţumesc, Maya!.. Mare dreptate ai…

        baricada

        15/08/2012 at 10:49 am

        • Esti foarte, foarte talentat;ma bucur sa „te vad”! 😆
          Felicitari! 😆
          Total este si bunicutza Ilici pe post de pensionar:”mi-a taiat maica penzia”

          Ilici care din 1945 are secretara si masina la scara!Rusinica,rusinica,rusinica!!!

          maya

          15/08/2012 at 10:59 am

  20. Din categoria „din putul gindirii”!
    Ponta:”sint pregatit sa coabitez cu Basescu”

    Ghilimel „draga” de lucrul acesta TREBUIA sa fi pregatit din momentul in care ai acceptat functia de premier;
    te-ai lasat atras „draga” copy-lotule in jocul mizerabil a lui zambil @ latrina tv si cu asta ne-ai „terminat” pe toti, inclusiv pe tine!

    Rusinica,rusinica,rusinica!!!

    maya

    15/08/2012 at 10:40 am

    • A zis cineva ca va mai ramane premier?

      ela

      15/08/2012 at 10:46 am

      • ela
        😆
        Servus!

        Din categoria El Insusi despre sine : ghilimel crede asta atunci cind nu are cosmaruri!
        In visele normale recunoaste faptul ca este plagiator, mitoman si co – @lovitura de stat!

        maya

        15/08/2012 at 10:53 am

    • Alta bàtaie de joc pt ochii lumii. Distragerea atentiei, mesaje adormitoare catre exterior în timp ce ei distrug totul în interior. Normal, asa procedeaza hotii organizati.

      REGINE

      15/08/2012 at 11:16 am

  21. observator,

    desigur mäneasca si sova, posteazä sub diferite nume,

    asa fac si in vocea rusiei, nu sunt rusi, sunt disperatzii lui felix

    securisti cunoscutzi.au fäcut asta si in austria si germania, niste escroci.

    theo- nona

    15/08/2012 at 10:41 am

  22. Reblogged this on Tiberiuorasanu's Blog.

    Tiberiu Orasanu

    15/08/2012 at 10:42 am

  23. Ponta este un impostor, un mitoman, nu-l

    potzi crede. ,e handicapat altfel nu se explicä.

    cum este cu plagiatul????

    theo- nona

    15/08/2012 at 10:43 am

  24. Din categoria: prost,prost dar insista! 😦
    Parlamentul va fi „obligat” să respecte decizia Curţii Constituţionale privind referendumul, chiar şi în cazul în care verdictul ar fi o „enormitate”, spune într-un interviu la RFI ministrul pentru Relaţia cu Parlamentul, Dan Şova. Un nou referendum nu poate fi organizat, în opinia lui. Singurul lucru posibil în cazul în care Traian Băsescu revine la Cotroceni şi continuă să încalce Constituţia este reluarea unei proceduri de suspendare, precizează senatorul PSD, care spune însă că nu s-ar hazarda să discute „atât de departe”.

    http://www.rfi.ro/

    maya

    15/08/2012 at 10:48 am

  25. Incep sa curga dosarele:

    http://www.evz.ro/detalii/stiri/EXCLUSIV-Datele-oficiale-ale-parchetului-arat-dimensiunea-fraudei-electorale-Judeele-un-996496.html

    Tare as vrea sa-i plimbe pe astia, judecati si condamnati, pe la televiziuni. Poate asa se invata minte berbecii.

    ela

    15/08/2012 at 10:48 am

    • Din categoria: asa NU „fruncia tarii”
      Doljul si Teleorman!

      Cind la „latrina3” o sa apara „astia” atunci statul de drept a invins in Romania!!!

      maya

      15/08/2012 at 11:13 am

    • Ce ma intriga, este atacul la Justitie care a inceput ancheta pentru frauda electorala. Mie mi se pare de bun augur, este cazul sa se dea cateva, chiar toate abuzurile facute, in vileag. Este o actiune care ar trebui sustinuta de catre toti oamenii legii dar, vad ca plagiatorul sef, ilici, antenele si chiar CTP ar fi impotriva, ca ar fi alte prioritati. Dupa mine este prioritatea nr.1. Vin alegerile din toamna si m-am saturat sa ajunga unele partide la putere prin frauda.

      aronpetru

      15/08/2012 at 11:39 am

      • Mina pe justitie a fost miza/cauza suspendarii;atacul de acum arata ca se simt cu musca pe caciula!
        Lucrurile trebuiesc duse pina la capat si ca pentru a fi o lectie pentru cei care de acum incolo vor indrazni sa
        mai fraudeze la orice fel de alegeri.

        maya

        15/08/2012 at 11:48 am

    • Geniala!
      😆 😆 😆
      Am ris cu lacrimi!

      dottore si cu dormittore!
      antologica!

      maya

      15/08/2012 at 11:03 am

  26. De pe acest blog, care imi este cel mai apropiat sufletului meu, imi permit sa-i transmit Doamnei Maria Basescu un sincer „La multi ani”!

    Gabi Parascovici

    15/08/2012 at 11:00 am

    • Ma alatur si eu! 😆

      maya

      15/08/2012 at 11:04 am

  27. Maya – salut 🙂 – m-as lipsi de unele chestii unice de pe aici…

    Diana

    15/08/2012 at 11:03 am

    • Din categoria – nu tot ce-i unic e si bun: si io’ si io’!!! 😆

      maya

      15/08/2012 at 11:05 am

  28. ESTE F: TRIST, pt. olimpicii la matematicä nu sunt bani,

    dar pt. numeroasele deplasäri ale lui Ponta da, pt. L GAGA

    se aruncä bani, Cernea s-a deplasat la rio; etc

    au dublat sumele sportivilor f. bine, dar pt. olimpici?

    banii se duc, numai unde are prieteni Ponta.

    theo- nona

    15/08/2012 at 11:06 am

    • Va asteptati de la un plagiator si d ela un chiulangiu si repetent sa aprecieze stiinta? Le-ar fi adus aminte de impostura lor. In plus, nu aduce capital de imagine cum aduce premierea sportivilor (nu ca acestia nu ar merita) pentru ca olimpiada de matematica nu se transmite la televizor si nimeni nu-i cunoaste pe acesti olimpici.

      mc25

      15/08/2012 at 11:18 am

      • „dottore@ dormittore” – ghilimel @ zambil – campioni la saritura peste lege – asa ca au oferit flori si diplome
        ca si de la campion, „la campion”

        fata in fata cu olimpicii de la matematica ar fi avut o jena – nu de alta dar acesti minunati copii chiar stiu
        sa numere!

        maya

        15/08/2012 at 12:03 pm

  29. si eu mä alätutur,

    La multi ani! d-nei M Bäsescu, sänätate si o fam fericitä, cu

    multzi nepotzei, cum vä doritzi.dvs si dl. Presedinte.

    theo- nona

    15/08/2012 at 11:10 am

  30. Murphy:
    „Politica este arta de a obtine voturi de la saraci si fonduri electorale de la bogati, promitandu-le unora protectia fata de ceilalti.”

    Radio Erevan:
    – Cine a fost Cristofor Columb ?
    – Primul socialist !
    – Cum asa ?
    – Nu stia unde merge, habar n-avea unde se afla si toate acestea pe banii contribuabililor.

    Afacere:
    Un cersetor se aseza mereu langa o biserica pentru a cersi cu o palarie in mana.
    Intr-o zi vine cu doua palarii.
    Un domn se apropie de el si-l intreaba:
    – Nu va suparati, de ce aveti doua palarii ?
    Cersetorul raspunde:
    – Adevarul este ca mi-a mers atat de bine incat m-am hotarat sa-mi deschid o sucursala.
    😆

    maya

    15/08/2012 at 11:16 am

  31. Cäcäräu pt. cate nefäcute a fäcut, trebuia suspendat , de 5o de ori panä acum,

    iar Ponta pt. abuz in seviciu arestat, sunt f. multe……………..

    theo- nona

    15/08/2012 at 11:16 am

    • Buna dimineata!
      E timpul trecut pentru ce ai scris mai sus? Eu cred ca NU 🙂

      emil

      15/08/2012 at 11:47 am

  32. bunä Maya,

    ce tzi-a mai spus tzie, stelutza aia ?

    theo- nona

    15/08/2012 at 11:18 am

  33. cat este de mincinos si paiatza cäcäräu, cicä a fost revolutzionar,

    mincinosul ordinar, au spus oamenii din tulcea, ” poate pe sub masä:::beat”

    theo- nona

    15/08/2012 at 11:29 am

  34. Din categoria excelent: 😆

    Constitutie/Frectie!

    Traim in tara in care nici nu stim citi sintem.Si asta cind, de fapt, nici nu intereseaza pe nimeni ca respiram…

    Traim in tara in care CCR nu e in stare sa ia o decizie. „Mai aveti rabdare.O saptamina NU e o viata”.
    Dura doar 7 minute.Cam ce poti sa mai zici cind auzi asa ceva?
    http://sorinamatei.blogspot.ro/

    maya

    15/08/2012 at 11:36 am

  35. acum intzeleg, dece il detestä ,colegii primei sotzii pe Cäcäräu,
    el ratatul ordinar, a mintzit cä a suferit o tragedie cand a murit prima sotzie

    minte ordinarul, säraca femeie ,bolnavä cu un copil, a trebuit sä suporte si
    escapadele paiatzei…… cu alina, cu alcool si isterii. un mincinos.
    stiu ei dece il dispretzuiesc.

    theo- nona

    15/08/2012 at 11:41 am

    • Cacarau, marele revolutionar din Tulcea. Minte de ingheata Dunarea

      aronpetru

      15/08/2012 at 12:52 pm

  36. Din categoria: ce stie!!! 😆
    Ce ştie George Soros? Miliardarul a cumpărat acţiuni Facebook şi a scăpat de participaţiile la băncile mari din SUA
    http://www.zf.ro/business-international/ce-stie-george-soros-miliardarul-a-cumparat-actiuni-facebook-si-a-scapat-de-participatiile-la-bancile-mari-din-sua-9949549

    Mai stie ca se insoara! La 82 de ani!!! 😆 Casa de piatra!

    maya

    15/08/2012 at 11:44 am

  37. poate ajutatzi CCR, le datzi metoda de a afla in 7 minute , ce doresc.

    theo- nona

    15/08/2012 at 11:45 am

  38. Soros este un speculant ordinar, si cand dä declaratrzii

    o face tot in interesul lui, sä agite apele.si-o fii cumpärat

    si actziuni la viagra.???

    theo- nona

    15/08/2012 at 11:47 am

  39. Buna ziua 🙂
    La multi ani tuturor sarbatoritilor 😀

    mar

    15/08/2012 at 11:52 am

  40. Tot din categoria: excelent! 😆

    „Cocalarii ocupă un teritoriu vast, atât în plan fizic, cât și spiritual, de aceea îl putem întâlni chiar și la președinția României. Președintele interimar avea burtă în primele zile, burtă pe care o cărase timid, șovăielnic, înduioșător de cuminte la prima apariție la pupitru, ba chiar o scosese în față cu mândria omului simplu, dornic să arate că-i merge bine acasă, că nevasta-l ține bine, e gospodină și are permanent în păr.

    Apoi s-a trezit brusc animat de dorința de întinerire… Și-a amintit de vremea în care era doar ministru și purta plete. Era rebel, nesupus, viteaz și curajos. L-a ținut amintirea asta trei zile lungi și dureroase în care a fost nevoit să-și sugă burta. Pletele erau demult rărite, încărunțite și se spăla din ce în ce mai rar, semn de depresie profundă, până când a realizat că e primul bărbat cu breton în stat, ceea ce l-a făcut să capete un reflex în a-și da floacele soioase de pe frunte, și febră musculară la mâna dreaptă.”
    http://hydepark.ro/articol/articol/mic-indreptar-de-comportament-si-maniere-in-caz-ca-ajungi-presedinte-chiar-si-interimar-1031.html

    maya

    15/08/2012 at 11:57 am

  41. Buna dimineata,
    intru mai tarziu pe blog pentru ca pana acum mi-am felicitat rudele si prietenii sarbatoriti azi ! sunt multi si foarte dragi. N-am apucat sa va citesc , am zis sa nu ma iintarzii cu felicitarile, asa ca :
    La multi ani fericiti cu sanatate tuturor celor ce-si sarbatoresc azi onomastica. Un gand de admiratie si urari sa fie sanatoasa si sa reziste alaturi de sotul sau la toate necazurile pe care i le pune in fata viata, discretei si distinsei doamne Maria Basescu.
    Iar tuturor de pe blog, le doresc sanatate si sa trecem cu bine peste saptamana care vine si peste toate cele care vor urma!

    cedric

    15/08/2012 at 12:01 pm

    • Asa sa fie! 🙂

      maya

      15/08/2012 at 12:14 pm

  42. RUGACIUNE

    Mihai Eminescu

    Craiasa alegându-te
    Ingenunchem rugându-te,
    Inalta-ne, ne mântuie
    Din valul ce ne bântuie;
    Fii scut de întarire
    Si zid de mântuire,
    Privirea-ti adorata
    Asupra-ne coboara,
    O, maica prea curata
    Si pururea fecioara,
    Marie!

    Noi, ce din mila sfântului
    Umbra facem pamântului,
    Rugamu-ne-ndurarilor
    Luceafarului marilor;
    Asculta-a noastre plângeri,
    Regina peste îngeri,
    Din neguri te arata,
    Lumina dulce clara,
    O, maica prea curata
    Si pururea fecioara,
    Marie!

    maya

    15/08/2012 at 12:13 pm

  43. Salutare ! 🙂
    La fiecare mare sarbatoare religioasa, privind fastul mai marilor BOR (vestminte cusute cu fir aurit si batute cu pietre sclipitoare), ma intreb : ce face biserica pt. acest popor ?
    Doar il invata sa se tarasca in genunchi ? 😦

    Tzepelica

    15/08/2012 at 12:16 pm

    • Cata dreptate ai! Nu zic mai mult sa nu pacatuiesc in zi de sarbatoare.

      cedric

      15/08/2012 at 12:21 pm

      • Nu pacatuiesti. Biserica e doar o institutie care nu are nimic in comun ci cele divine. O institutie ierarhizata, si pe cate stiu ierarhia e ceva dracesc.

        Diana

        15/08/2012 at 12:24 pm

        • Ierarhizata si, in cazul BOR, lucrativa.
          Aducatoare de profit.

          Tzepelica

          15/08/2012 at 12:28 pm

          • Banul – ochiu’ dracului 😉

            Diana

            15/08/2012 at 12:43 pm

      • Draga de @maya (adorabila, in imaginatia mea) a uitat ca tot Eminescu a scris si asta :

        „Unii plini de placere petrec a lor viata,
        Trec zilele voioase si orele surâd.
        În cupe vin de ambra – iarna gradini, verdeata,
        Vara petreceri, Alpii cu fruntile de gheata –
        Ei fac din noapte ziua s-a zilei ochi închid.

        Virtutea pentru dânsii ea nu exista. Însa
        V-o predica, caci trebui sa fie brate tari,
        A statelor greoaie care trebuie-mpinse
        Si trebuiesc luptate razboaiele aprinse,
        Caci voi murind în sânge, ei pot sa fie mari.”

        Tzepelica

        15/08/2012 at 12:27 pm

        • Tzepelica
          😆
          Servus!

          Glossa…..Mihai Eminescu

          Viitorul si trecutul
          Sunt a filei doua fete,
          Vede-n capat începutul
          Cine stie sa le-nvete;
          Tot ce-a fost ori o sa fie
          In prezent le-avem pe toate,
          Dar de-a lor zadarnicie
          Te întreaba si socoate.

          Caci acelorasi mijloace
          Se supun câte exista,
          Si de mii de ani încoace
          Lumea-i vesela si trista;
          Alte masti, aceeasi piesa,
          Alte guri, aceeasi gama,
          Amagit atât de-adese
          Nu spera si nu ai teama.

          Nu spera când vezi miseii
          La izbânda facând punte,
          Te-or întrece nataraii,
          De ai fi cu stea în frunte;
          Teama n-ai, cata-vor iarasi
          Intre dânsii sa se plece,
          Nu te prinde lor tovaras:
          Ce e val, ca valul trece.!”

          Biss: „ce e val ca valul trece”

          maya

          15/08/2012 at 1:15 pm

    • Tzepelica

      Credinta este o stare interioara,o ai sau nu o ai; Biserica ca si institutie este o „stare” exterioara!
      Pe unii credinta ii invata sa mearga in genunchi, pe altii credinta ii invata sa priveasca spre stele……(viitor)

      Pina la urma ca sa mergi in genunchi nu este putin lucru……este o recunoastere a propriilor limite si a propriilor neputinti, vis a vis de interiorul fiecaruia si nu neaparat fata de cei din jur.
      Iar fata de Doamne,Doamne, ce sa mai zic?

      Lipsa vanitatii (cel mai mare pacat) ar trebui sa-i faca pe multi dintre politicienii nostri sa mearga in genunchi..in fata noastra si a Domnului! Ideea e ca din pacate, nici macar in intimitatea lor nu sint capabili
      sa faca acest lucru; se cred maximus si eternus! Si narcisisti prin definitie!

      Nu pot sa am decit compasiune fata de acesti oameni care stau atit de vremelnic la cirma tarii!

      maya

      15/08/2012 at 1:34 pm

      • Deocamdata, @maya draga, poporul se taraste in genunchi in fata politicienilor.
        Doar pt. un mic/o bere.
        Mi-e dor de al tau „ingerasii sa va aiba in paza”… 🙂

        Tzepelica

        15/08/2012 at 2:04 pm

  44. Buna ziua la toata lumea 🙂
    Ma alatur lui Cedric si sper tuturor celor care ne citesc blogul in urarea adresata doamnei Maria Basescu – La Multi Ani, cu sanatate si numai bucurii alaturi de cei dragi! Si tuturor Mariilor, Marianelor – feminin si masculin aceeasi urare de la Politeia.
    Daca doriti o pauza de politica:

    http://desydemeter.wordpress.com/2012/08/15/orasul-interzis-gugong-palatul-imperial-chinezesc-3/
    😀

    desydemeter

    15/08/2012 at 12:28 pm

    • Sarul mana ! 🙂
      Sa nu-l uitam pe …MariEan. 😆

      Tzepelica

      15/08/2012 at 12:30 pm

  45. Maya, este o persoanä minunatä, suflet curat si credincios.

    theo- nona

    15/08/2012 at 12:39 pm

  46. La multi ani tuturor sarbatoritelor si sarbatoritilor zilei!
    Ce buna este si o sarbatoare d-asta la mijlocul sapatamanii, fara politica, fara etapa la fotbal, fara stres la serviciu, fara temebeli prea multi la televizor.

    ribelalu

    15/08/2012 at 12:48 pm

  47. Un jeg fara coloana vertebrala, un hot care si-a construit cariera prin furt si care nu este vinovat de nimic. Fireste ca in viziunea hotzulului alcineva este vinovat 👿 Scuze, dar m-am enervat 😦
    http://www.hotnews.ro/stiri-esential-13025295-victor-ponta-despre-premierea-olimpicilor-matematica-nedreptate-din-vremea-lui-boc-indreptam-lucrurile.htm

    mar

    15/08/2012 at 12:52 pm

  48. Un las fara pereche Ponta asta. Se scumpesc gazele, e vina lui Boc care trebuia sa le scumpeasca, dar a dracu’ Boc, profet fiind el, stia ca Ponta va ajunge prim-ministru taman bine sa i se puna in circa scumpirea. Banii pentru olimpici, tot Boc e de vina. Boc in 2011 a taiat al naibii prin ceva lege banii pe care trebuia sa-i imparta Ponta.

    Aha

    15/08/2012 at 12:59 pm

  49. la sport e prietena lui Ponta, de aia a dublat banii.

    olimpicii nu-l intereseazä, el e un hotz plagiator, iar paiatza

    un repetent alcoolic si ratat.

    theo- nona

    15/08/2012 at 1:16 pm

  50. Am vazut pe evz ca paiatza de la Cotroceni ar fi sustinut ca el in 22 dec ’89 deja era mare revolutionar, tinea discursuri la 25000 de oameni. Carevasazica saminta a fost sadita pentru cele 7.5 milioane de voturi „pentru” Antonescu date in 2012.
    Ceausescu avea si el poze de ilegalist revolutionar. E drept ca lipiturile facute pe vremea aia nu au clasa de azi, deh photoshop. Pozele astea apareau in almanahele Scanteia. Pozele de revolutionar ale lui Antonescu unde vor apare, in almanahele Antena? Va fi obligatoriu ca pe viitor sa cumparam almanahele Antena impreuna cu alte carti, la pachet? Se vor relua si meetingurile pentru pace, adica contra americanilor, cu prezenta voluntara dar obligatorie?

    Aha

    15/08/2012 at 1:39 pm

  51. paiatza minte, a dezmintzit seful revolutzionarilor, nici nu l-au väzut,

    a spus ” probabil era pe sub masä………………………PAIATZA MINCINOASÄ

    theo- nona

    15/08/2012 at 1:48 pm

  52. Daca nu vor fi saltati ptr. atenta la sigurantza nationala este frectie la un picior de lemn. Moscova nu iarta si nu se lasa.
    http://www.hotnews.ro/stiri-politic-13024961-sova-rfi-nou-referendum-este-imposibil-singura-posibilitate-teoretica-este-noua-suspendare-lui-traian-basescu.htm

    mar

    15/08/2012 at 1:55 pm

  53. La Multi Ani sarbatoritilor de astazi!
    @aha
    si eu ma intreb de ce a trebuit sa cada guverbul boc si apoi mru, ca guvernul ponta orice decizie a luat pina acum a spus ca de fapt erau luate de guvernele anterioare
    ” marile” lor promisiuni:impozitul in 3 trepte 16/12/8 si tva de 9 pct cred ca nici n-au avut curaj sa le puna pe agenda discutiilor cu fmi;
    la rectitifcarea bugetara,au pus venituri suplimentare din amenzi!
    acum as vrea sa-l vad pe dl voinea !mai are aplombul de acum 4 luni?
    cresterea din tr 2 e datorita consumului intern;dar in iulie consumul intern a scazut cu 1 pct;cit despre cresterea din constructii e un pic ” artificiala” =sunt lucrarile de infrastructura;cum finantarile ue sunt ” suspendate” pe moment…

    intimplator

    15/08/2012 at 1:56 pm

  54. fraudele electorale pentru care s-a intocmit dosar penal ar trebui judecate cu celeritate si -daca tribunalul le confirma-pedepsele maxime prevazute de lege
    nici un fel de mila;

    intimplator

    15/08/2012 at 2:01 pm

  55. Buna ziua si La Multi Ani celor sarbatoriti!

    Vad versuri azi aici… un adevarat cenaclu. 🙂

    moldoveanu

    15/08/2012 at 2:04 pm

  56. Ma intreb apropos de Complexul lui Ceausescu… daca Cacarau chiar crede ce spune atunci cand improasca (rau) in toate partile.

    moldoveanu

    15/08/2012 at 2:07 pm

  57. „Ministerul Dezvoltarii Regionale si Turismului (MDRT) plateste 1,14 milioane de lei pentru pentru o campanie de promovarea brandului turistic national cu ocazia concertelor Red Hot Chili Peppers din 31 august si Lady Gaga din 16 august de la Arena Nationala, dar si pentru promovarea la festivalul B’est Fest ce s-a tinut intre 6 si 8 iulie in Tunari.

    Potrivit docuemntelor de pe site-ul institutiei, documentatia descriptiva si referatul de oportunitate al acestei campanii au fost aprobate de catre ministrul Eduard Hellvig, iar invitatia de participare la procedura de atribuire a contractului a fost publicata in timpul mandatului sau.”

    Micul plagiator se facea ca nu stie cine a aprobat „proiectul”.
    E cazul sa dea niste explicatii.

    http://www.hotnews.ro/stiri-esential-13025536-sponsorizarea-concertului-lady-gaga-fost-aprobata-ministrul-eduard-hellvig-250-000-euro-acordati-prin-negociere.htm

    Tzepelica

    15/08/2012 at 2:12 pm

    • Eh, mai intii trebuie un sondaj sa vada ce efect electoral are sponsorizarea cantaretei cu pricina. Daca da bine la bobor atunci insusi El Premierus Maximus Goe Ponta va fi autorul. Daca da rau atunci e Boc. Daca da foarte rau la electorat atunci e un proiect aprobat de Basescu la instigarea lui Merkel si Barosso, eventual lady Gaga e si amanta lui Gittenstein. Asta ar explica foarte convenabil si basismul ambasadorului SUA.

      Aha

      15/08/2012 at 2:21 pm

  58. Astia ne ametesc cu vointa poporului de nu ne adunam. Sova a glasuit dupa o „adinca” reflectie: „am fi primul stat din UE aflat intr-o situatie comica, adica am avea un presedinte pus prin hotarare judecatoreasca impotriva vointei cetatenilor.”
    Cum a stabilit Sova care e „vointa cetatenilor”? Are ceva glob de cristal in care casca ochii? Acelasi glob de cristal care ii arata lui Crin armata de 7,5 milioane de votanti numai ai lui?
    Da’ primul stat din UE unde se dau lovituri de stat, dar primul stat din UE al carui minister de interne sustine ca habar nu are citi cetateni exista, dar primul stat din UE unde guvernul organizator isi contesta propriile alegeri, dar primul stat din UE cu prezenta la vot de 250%, dar primul stat din UE unde a reaparut ciuma de au murit 40000 peste noapte, dar primul stat din UE unde iti pierzi dreptul de vot daca esti in vacanta la recensamintul oamenilor de nadejde, dar primul stat din UE al carui presedinte injura comisia Europeeana, SUA, si Germania in acelasi timp, dar primul stat din UE unde ministrul educatiei si primul-ministru sint plagiatori dovediti in acelasi timp, dar primul stat din UE unde un membru al guvernului, si tocmai ministrul de interne, declara senin ca el nu va respecta hotariri judecatoresti, astea nu i se par comice lui Sova?

    Aha

    15/08/2012 at 2:18 pm

    • 🙂

      referitor la numarul de cetateni… mai exista un precedent… Grecia nu a putut spune pe loc cati bugetari are. Noi doar urmam modelul si mai punem de la noi. 🙂

      moldoveanu

      15/08/2012 at 2:20 pm

    • Sa nu fim primul stat din UE „exmatriculat” din UE… 😦

      Tzepelica

      15/08/2012 at 2:21 pm

    • Da` primul stat din UE cu ministru antisemit nu i se pare comic lui Sova?

      ribelalu

      15/08/2012 at 2:35 pm

  59. Buna ziua 🙂
    Eu asa stiu, ca azi fiind de fapt o comemorare (Adormirea Maicii Domnului), nu se transmit urari pentru Marii, Marioare si Mariani…
    Dar multa sanatate si fericire si viata lunga – se pot transmite 😆

    DanSu

    15/08/2012 at 2:40 pm

  60. Si poate se mai gasesc si juristi pe aici, am pus intrebarea si pe FB – dar nu am primit raspuns:

    Fara parti-pris si nu doar despre acest referendum ci despre alegeri in general:
    Presupunem N candidat:
    Numar Voturi = Voturi cand.A + Voturi can.B + … + Voturi Cand. N + Voturi Nule.
    Se gasesc „x” Votanti fraudulosii (voturi multiple).
    Logic (si banuiesc ca si legic), acele voturi ar trebui anulate.
    Secretul votului este garantat, iar Votantii Fraudulosi refuza sa declare pentru cine au votat.
    Ce prevede legea?
    Daca sa presupunem ca voturi pentru A = Voturi pentru B + 1 (A castigator), iar un vot sau 2 pentru A, odata anulat ar insemna modificarea ierarhiei….
    Poate cineva raspunde la intrebare?

    DanSu

    15/08/2012 at 2:42 pm

  61. Ziua buna!
    La multi ani de Santamaria Mare…

    newman

    15/08/2012 at 2:43 pm

  62. Românie, Ţară-punte între Orient şi Occident, punct de răscruce între Europa Centrală şi cea Orientală, Românie, pe care tradiţia o numeşte cu frumosul titlu de „Grădina Maicii Domnului”, vin la tine în numele lui Iisus Hristos, fiul lui Dumnezeu şi al Preasfintei Fecioare Maria. În pragul unui nou mileniu, întemeiază-ţi viitorul mai departe pe stânca tare a Evangheliei. Cu ajutorul lui Hristos vei fi protagonista unei noi perioade de entuziasm şi curaj. Vei fi o naţiune prosperă, pământ roditor de bine, popor solidar şi făcător de pace. Dumnezeu să te ocrotească şi să te binecuvânteze mereu! (din Cuvântul Sfântului Părinte Papa Ioan Paul al II-lea, rostit la sosirea în România, Aeroportul Băneasa, vineri, 7 mai 1999)

    newman

    15/08/2012 at 3:19 pm

  63. Salut pe toata lumea,
    Postare noua!

    Theophyle

    15/08/2012 at 3:26 pm


Comentariile sunt închise.