Politeía

Quis custodiet ipsos custodes?

Revista Presei – 13 August / “România arendaşului Voiculescu”

Bună dimineata intr-o zi de luni. Vremea se va menţine răcoroasă pentru această dată. În cursul zilei vor fi înnorări temporare în regiunile nordice, estice şi centrale şi vor cădea averse, posibil însoţite de descărcări electrice, local în nord şi la munte şi pe arii restrânse în est, informează Administraţia Naţională de Meteorologie. n restul teritoriului cerul va fi variabil şi astfel de fenomene se vor semnala cu totul izolat. Vântul va sufla în general moderat. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 18 grade în zonele depresionare şi 29 de grade în Lunca Dunării. Noaptea cerul se va degaja şi doar în zona Carpaţilor Orientali vor mai fi averse pe arii restrânse.Temperaturile minime se vor situa între 6…7 grade în depresiuni şi 17…18 grade pe litoral.

La Bucureşti – Deşi temperatura aerului va creşte uşor, vremea se va menţine răcoroasă pentru această dată. În cursul zilei cerul va fi temporar noros, dar condiţiile de ploaie vor fi reduse, iar noaptea va deveni senin. Vântul va sufla slab şi moderat. Temperatura maximă va fi de 27…28 de grade, iar cea minimă de 11…13 grade.

Curs valutar BNR valabil azi: 1 EURO = 4. 5396   RON; 1 USD = 3. 6984    RON; 1 EURO = 1. 2274 USD; Francul elvetian 3. 7800 RON. Gramul de aur 191.3309 RON.

România la vânzare: insolvenţa a scos „la tarabă” fabrici de peste 100 mil. euro. Criza ultimilor trei ani a „dărâmat” numeroase malluri, proiecte de locuinţe şi reţele de magazine, dar şi zeci de fabrici din domeniul alimentar, industrial sau al construcţiilor, care sunt în prezent la vânzare pe tarabele firmelor de insolvenţă sau ale băncilor la valori ce pot atinge zeci de milioane de euro. Investiţii private şi branduri cunoscute în ultimii ani – Medeus, Tnuva, Vinarte sau Standard Snacks – au ajuns în incapacitate de plată, iar piaţa şi creditorii nu au avut milă: fabrici de cel puţin 100 mil. euro sunt în prezent spre vânzare, arată o analiză a ZF. Pe lângă acestea, firmele de insolvenţă încearcă să vândă o fabrică de mobilă în Bacău (1,45 mil. euro), una de PET-uri din Caracal (2 mil. euro), o fabrică de ambalat şi congelat fructe de lângă Timişoara (2,5 mil. euro) sau fabrica de cărămizi Cercon Arieşul (1,1 mil. euro), dar misiunea lor nu este una uşoară. „Interes pentru fabrici există, a început să se dezmorţească uşor de anul trecut, dar cumpărătorii aşteaptă preţuri mai mici, iar creditorii ar trebui să accepte acest lucru”, afirmă Andreea Anghelof, managing partner al Casei de Insolvenţă Transilvania, firmă care încearcă să găsească clienţi pentru 12 fabrici cu preţuri de cel puţin 1 milion de euro fiecare. Integral in ZF

Noaptea generalilor. În noaptea de 1 spre 2 august, ministrul Victor Paul Dobre a chemat la ordine chestori şi comisari-şefi şi au plăsmuit adresa prin care MAI nu îşi mai asumă veridicitatea listelor electorale permanente. Încercarea celor de la putere de a micşora listele cu electori de pe listele electorale permanente s-a transformat într-un dosar penal. Procurorii de la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie s-au sesizat din oficiu şi-au început urmărirea penală împotriva mai multor persoane şi au cerut de la Parlament aviz pentru anchetarea fostului ministru Victor Paul Dobre, pe care îl acuză de abuz în serviciu contra intereselor persoanei. Totul a început pe 1 august, atunci când Curtea Constituţională a cerut listele electorale permanente actualizate. După ce de la Ministerul Administraţiei şi Internelor a răspuns solicitării, seara Dobre i-a convocat la minister pe chestorul principal de poliţie Nicolae Căbulea, chestorul de poliţie Constantin Manoloiu, un comisar-şef de poliţie şi un secretar de stat. „La această întâlnire, ministrul delegat pentru Administraţie, numitul Victor Paul Dobre a solicitat chestorului de poliţie Constantin Manoloiu să întocmească o completare la solicitarea deja transmisă Curţii Constituţionale pentru o interpretare «corectă» a adresei iniţiale, în cursul nopţii lucrându-se la proiectul acestui document, ce a fost asumat prin semnătură de către chestorul de poliţie Constantin Manoloiu”, se arată în referatul procurorilor. Integral in Adevarul.

„Arendaşul” Dan Voiculescu, tun după tun la Ministerul Agriculturii. Preşedintele fondator al PC, Dan Voiculescu, a exploatat timp de un an cel mai productiv teren din România, fără să plătească un leu. Cu ajutorul unor chichiţe juridice, el a reuşit să suspende procesul intentat de ADS, aflat în subordinea ministrului Agriculturii, condus de actualul preşedinte al PC, Daniel Constantin. Scandalul dintre Grupul Industrial Dan Voiculescu şi Compania (Grivco) şi Ministerul Agriculturii a început în mai 2010. Oficialii statului au cerut ca firma fondatorului PC să plătească 1.229.282 de lei, aproximativ 250.000 de euro. Banii reprezentau redevenţa anuală de 1.350 de tone de grâu. Ei arătau judecătorilor că Grivco a folosit fără titlu valabil, în perioada mai 2008-mai 2009, suprafaţa de 2.600 de hectare teren agricol ce s-a aflat în admi nistrarea Institutului de Cercetare şi Inginerie Tehnologică pentru Irigaţii şi Drenaje (ICITID) Băneasa.”Pârâta a exploatat terenul, proprietatea ADS, fără a efectua nicio plată. Rezultă o diminuare a veniturilor ce trebuiau încasate de ADS şi o mărire injustă a patrimoniului societăţii menţionate”, scriau juriştii ADS, în cererea de chemare în judecată. Integral in EVZ.

Dosarul „Referendumul” blocat în Parlament. Florin Iordache, vicepreşedinte al comisiei juridice (PSD): „Prea ne speriem de Bruxelles, cine e Bruxelles-ul ăsta?!” Liderii USL susţin că nu vor vota în Camera Deputaţilor solicitarea venită de la Parchet pentru urmărirea penală a fostului ministru delegat pentru Administraţie, Victor Paul Dobre, deoarece este „un abuz politic” pentru influenţarea referendumului din 29 iulie. Liberalii şi social-democraţii nu cred că respingerea cererii Parchetului în Parlament va fi reflectată negativ în Raportul din cadrul Mecanismului de Cooperare şi Verificare, care va fi prezentat până lafinele anului. „După cum arată dosarul, este clar că se încearcă o presiune politică. De fiecare dată prea ne speriem de Bruxelles, cine este Bruxelles-ul ăsta?”, a declarat, duminică, pentru gândul deputatul PSD, Florin Iordache. Vicepreşedintele PNL, Mihai Voicu, este extrem de categoric în ceea ce priveşte cererea Parchetului. „Ceea ce se întâmplă acum este un abuz politic. În această situaţie punctuală ne aflăm în faţa unei decizii a procuraturii care este influenţată politic. Mesajul nostru clar este că nu votăm solicitarea Parchetului în cazul fostului ministru Victor Paul Dobre”, a declarat pentru gândul Mihai Voicu. Anterior, aceeaşi poziţie a USL fusese exprimată şi de europarlamentarul PNL, Ramona Mănescu. Integral in Gandul.

De ce trebuie să tranşeze rapid CCR problema referendumului. Evoluţiile politice şi economice din ultimele zile, precum şi descoperirea de către procurori a încercării unor oficiali din Ministerul Administraţiei şi Internelor de a măslui numărul cetăţenilor cu drept de vot prezenţi pe listele electorale permanente reprezintă suficiente motive pentru care judecătorii de la Curtea Constituţională ar trebui să se întoarcă de urgenţă din vacanţă şi să tranşeze problema validării sau invalidării referendumului. În timp ce judecătorii CCR sunt în concediu, situaţia la vârful statului devine tot mai tensionată după ce procurorii au cerut Parlamentului un aviz favorabil pentru anchetarea fostului ministru Victor Paul Dobre deoarece ar fi participat la tentativa de falsificare a listelor electorale. Evoluţiile politice din România ar trebui să grăbească decizia Curţii pentru a stopa atât atacurile puterii USL asupra instituţiilor statului, cât şi deteriorarea relaţiilor cu partenerii strategici ai României.  Abuzurile puterii USL asupra instituţiilor statului sunt de notorietate: subordonarea Monitorului Oficial (unde erata CCR, spre exemplu, s-a publicat abia după presiunile UE şi ale Comisiei de la Veneţia); ciuntirea chiar a atribuţiilor Curţii Constituţionale (nu mai avea voie să cenzureze hotărârile Parlamentului, singurul abuz reparat între timp); anihilarea instituţiei Avocatului Poporului, iar acum  distrugerea bazelor de date informatizate care ţin evidenţa populaţiei, administrate de Ministerul Administraţiei şi Internelor,  pentru a se obţine cvorumul de validare a referendumului, după cum rezultă din stenogramele discuţiilor înregistrate de procurori în dosarul penal care vizează mai mulţi oficiali din Ministerul Administraţiei şi Internelor, printre care se află chiar ministrul Victor Paul Dobre. Integral in Romania Libera.

Colonelul Dogaru ne promite haos. Stenogramele convorbirilor dintre miniştrii Victor Paul Dobre  şi Ioan Rus au arătat că Uniunea Social Liberală (USL) este gata să folosească orice mijloace pentru a-şi atinge scopul: validarea referendumului din 29 iulie şi pecetluirea demiterii lui Traian Băsescu. Există însă şi soluţii de avarie. USL are o înţelegere cu colonelul Mircea Dogaru (foto), liderul Sindicatului cadrelor militare disponibilizate. Acordul prevede ca CNSC să susţină USL în toate acţiunile sale, în timp ce USL s-a angajat să îndeplinească o interminabilă listă de revendicări, multe dintre ele foarte controversate. Până acum, oamenii lui Dogaru şi-au făcut datoria, participând la protestele anti-Băsescu. Pe 1 august, imediat după referendum, Mircea Dogaru a emis un comunicat prin care soma Curtea Constituţională să amâne luarea unei decizii în privinţa referendumului „până la soluţionarea tuturor aspectelor legate de numărul real al cetăţenilor României cu drept de vot”. A doua zi, Curtea Constituţională amâna luarea unei decizii. Acum, Dogaru continuă să pună presiune şi ameninţă cu declanşarea unor mişcări de stradă. „În cazul în care Curtea Constituţională va decide să invalideze referendumul, noi nu vom sta cu mâinile în sân. Vom chema la nesupunere civică, ieşiri în stradă, neplata impozitelor, nesupunerea la citaţii, tot ce este nevoie. Din moment ce insituţiile statului nu mai funcţionează, înseamnă că trebuie făcut ceva. Vom ieşi în stradă şi vom declanşa haosul. Şi aşa ţara este cuprinsă de haos”, spune colonelul Dogaru. Integral in Adevarul.

Lovitura de stat USL, dejucată de magistraţi. Mandatele de interceptare a convorbirilor Dobre-Rus au fost date de Curtea Supremă de Justiţie. Răspunsul USL: vom bloca ancheta penală în Parlament.  Degringoladă printre liderii USL, după ce procurorii au făcut publice mai multe discuţii telefonice din care reiese modul în care s-a pus la punct lovitura de stat. În convorbirile telefonice, foştii miniştri ai Administraţiei şi Internelor, Victor-Paul Dobre (PNL) şi Ioan Rus (PSD), se plângeau de presiunile la care erau supuşi de colegii din partid, pentru a trimite Curţii Constituţionale documente care conţineau date false. Aceste interceptări au fost făcute în dosarul deschis împotriva lui Victor-Paul Dobre, deputat de Galaţi, acuzat de abuz în serviciu contra intereselor publice. Convorbirile telefonice au fost „captate” de procurori pe baza unor autorizaţii de interceptare emise de Curtea Supremă de Justiţie. Ordonanţele provizorii au fost confirmate şi prelungite de către judecătorii supremi.De altfel, procurorul general al României, Laura Codruţa Kovesi, arată în referatul prin care cere Camerei Deputaţilor să ridice imunitatea parlamentară a lui Victor-Paul Dobre că mandatele de interceptare sunt date de Curtea Supremă de Justiţie. Preşedintele interimar al României Crin Antonescu şi prim-ministrul Victor Ponta nu au comentat public aceste stenograme incendiare care dovedesc că USL a încercat să modifice ilegal listele electorale permanente. Integral in EVZ

Nota de plată a crizei politice vine la toamnă. De decizia pe care o va lua Curtea Constituțională pe 31 august depinde modul în care va evolua economia în următoarea perioadă. Oricum, loviturile deja încasate se simt tot mai puternic.  Este foarte posibil ca la sfârșitul acestei luni CCR să decidă că referendumul din 29 iulie este invalid. Și, în consecință, că președintele Traian Băsescu trebuie să se întoarcă la Cotroceni. Asta nu va însemna, însă, nici pe departe că tensiunile politice se vor sfârși. În varianta „liniștită“, ne așteaptă, în noiembrie, alegeri parlamentare. Iar ambele tabere nu au niciun motiv ca, în cele două luni rămase, să suspende ostilitățile. În scenariul ofensiv, încercarea de demitere a șefului statului ar putea continua – un nou referendum (însoțit sau nu de o nouă suspendare) sau acuzarea lui de înaltă trădare, ceea ce echivalează cu suspendarea lui până ce ÎICCJ îl va declara vinovat sau nu. Totul cu scandalul de rigoare. […]Deja neîncrederea în viitorul imediat al economiei autohtone s-a văzut în deprecierea leului, care, de la căderea cabinetului Ungureanu, s-a devalorizat cu peste șase procente față de moneda europeană (de la 4,37 lei/euro, în 27 aprilie, la 4,65 lei/euro, în 3 august), tendință inversată în ultimele zile de intervenția energică a BNR în piață. „Ne putem aștepta la o volatilitate mare a cursului în această toamnă“, crede Lionăchescu. Surse din mediul bancar vorbesc chiar de vârfuri de până la 5,5 lei/euro, cu tot impactul pe care acest lucru îl are asupra ratelor și chiriilor exprimate în valută, a tarifelor din telecom, a prețurilor la produsele importate sau înglobând materii prime importate (de la carburanți și gaze naturale la alimente și electronice). Totul merge braț la braț cu o atitudine deja prudentă a investitorilor străini, care au adus în țară doar 465 de milioane de euro în primele cinci luni ale anului, față de 850 de milioane de euro în aceeași perioadă a lui 2011, și care manifestă o tendință de abandonare a titlurilor de stat românești. Dar este acompaniat și de o suspendare temporară de facto a accesului la fondurile europene. Ceea ce pune o presiune suplimentară pe buget, având în vedere că Guvernul a făcut plăți în avans în contul banilor care vin de la Bruxelles. […] Integral in Capital.

Ştiri Europene – 13 August 2012 / Financial Times: “România, o încurcătură balcanică”

Va urez o zi buna!

Written by Theophyle

13/08/2012 la 8:26 am

138 răspunsuri

Subscribe to comments with RSS.

  1. Ba cine e Bruxellesul asta sa ne dea noua ordine? Bruxellesul o fi cine o fi, insa cand procuratura iti da mandat, nu iti ascuzi colegii sub fustele imunitatii bai Iordache, bai!

    turnofftheglory

    13/08/2012 at 8:39 am

  2. Buna dimineata tuturor si aici. Ne asteapta o zi extrem de complicata.

    clemycali

    13/08/2012 at 8:40 am

    • Dar cu sperante.

      mc25

      13/08/2012 at 8:42 am

  3. Buna dimineata 🙂
    Ptr. Voiculescu agricultura este borcanul cu miere, are suficiente „jucarele cumparate” proiecte aprobate sa mai vrea. Individul plange de mila tarisoarei, a pensionarilor si in spate rade tot, cu o rapacitate maladiva, eventual si moca.

    mar

    13/08/2012 at 8:41 am

  4. Buna dimineata!

    Mi se pare ca MM intra fara sa vrea in jocul USL cand tot pomeneste de razboi civil. 😦
    In afara de a semana panica pe ici pe colo oricum nu ii va face pe cei din USL sa renunte.

    Chiar nu putem sa-i transmitem rugamintea de a schimba mesajul in ceva mai realist si mai prevenitor?
    Ex: USL, Dogaru, A3 intretin zilnic subiecte despre violente in strada incitand romanii impotriva romanilor.

    moldoveanu

    13/08/2012 at 8:43 am

    • Moldoveanu aia se numeste eroare de comunicare majora. Cand Dogaru chema la dizolvarea CCR si la public unrest, nu te apuci sa supralicitezi, chiar daca ai dreptate. Politicienii, mai ales cei cu experienta, indeamna la calm si responsabilitate chiar daca se scufunda nava.

      turnofftheglory

      13/08/2012 at 8:49 am

    • Ziua buna,
      Poate ca MM se gîndeste cà echipa de mercenari jucatori de table e capabilà sa organizeze un joc de roluri violent unde ei joaca si pe unii si pe altii, cu ceva pagube pe ici pe colo, sa vada lumea ce a facut TBasescu din noi. Dar, cum spuneti, un mesaj pacifist si matur este mai bine venit pt societatea aflata acum la capatul nervilor.

      REGINE

      13/08/2012 at 10:59 am

  5. o zi buna intr-o Romanie nebuna. hai, institutiile de drept ale statului! saltati-l si pe Dogaru pentru incalcarea „ART. 166-1 (Cod Penal) Acţiuni împotriva ordinii constituţionale: Întreprinderea oricărei acţiuni pentru schimbarea prin acţiuni ilegale şi prin violenţă a ordinii constituţionale sau a caracterului naţional, suveran, independent, unitar şi indivizibil al statului român se pedepseşte cu închisoare de la 5 la 15 ani şi interzicerea unor drepturi.”

    Sare'n Ochi

    13/08/2012 at 8:48 am

  6. USLamistii si-au ras sansele de a mai primi un vot din diaspora. Sper ca romanii din diaspora sa-i aseze pe tradatori in patratica cuvenita.
    http://www.evz.ro/detalii/stiri/Romnii-din-strintate-dau-un-ULTIMATUM-Cerem-s-fim-trecui-imediat-pe-listele-elector-99.html

    mar

    13/08/2012 at 8:55 am

  7. neata,

    pozele cu cei 2 mascarici, cei 2 derbedei penali, cei 2 slugoi ai lui voiculescu spun totul despre caracterul lor de căcărăi.

    skorpion

    13/08/2012 at 8:56 am

  8. bunä,

    in toate pozele , trantorul cu plagiatorul, afiseazä ranjete de dementzi,

    bravo romanii, pt. asa handicapatzi atzi votat????????

    theo- nona

    13/08/2012 at 9:08 am

  9. Buna dimineata 🙂
    „..De fiecare dată prea ne speriem de Bruxelles, cine este Bruxelles-ul ăsta?”” a spus tovarisci Florin Iordache.
    N-a mai intrebat si: „cate divizii are Bruxelles-ul asta?”, probabil pentru ca si copy paste are limitele lui.

    DanSu

    13/08/2012 at 9:11 am

  10. asearä m-am uitat si citit peste tot,

    acum ii denigreazä si ii umilesc pe Rus si Dobre, ca spioni,

    dupä ce s-au folosit de ei, acum ei au fost personaje din scenarul

    lui BÄSESCU

    nu stiu cum sä acopere rahatul, si folosesc o ana pauker-norica n.

    s-au derbedei cumpäratzi din parlament.

    au fost pe post de gräjdani totzi in USL; acum ii reneagä si ii stigmatizeazä.

    cine nu mai vrea sä fure s-au insele, cu USL; este demonizat.

    asta fäceau si comunistii.

    theo- nona

    13/08/2012 at 9:14 am

  11. Ziua buna la lumea buna. Mai intzeleptzii mei prieteni, am o intrebare la care nu gasesc raspuns de o saptamana: Cum de decizia CCR privitoare la Referendum a avut un text pentru presa si un altul pentru Guvern? A lamurit cineva chestia asta?

    blog de caine rau

    13/08/2012 at 9:17 am

    • procuratura o va lamuri si, parca, este deja in curs o ancheta penala in acest sens

      skorpion

      13/08/2012 at 9:19 am

      • Ce o fi asa greu de lamurit? Documentele alea n-au trecut prin mana a 1000 de persoane. Sunt cativa. Cat de dificil o fi sa audiezi zece persoane?

        blog de caine rau

        13/08/2012 at 9:26 am

  12. Dobre -ardei umplut, ;

    are rahat pe coadä, mai mult decat se stie, USL nu dä
    aviz de cercetare de fricä, asta trebuie sä stie la UE
    desigur nici lui Borbely nu-i dä dosarul, ungurul ii are pe totzi
    la manä cu diverse escrocherii si ilegalitätzi.

    theo- nona

    13/08/2012 at 9:19 am

    • Dobre ar trebui cercetat pentru instigare la tulburarea ordinii publice. Si asta de cand a publicat scrisoarea catre Ponta in care recunoaste ca „miscarile sociale” de asta iarna l-au avut ca si autor.

      blog de caine rau

      13/08/2012 at 9:21 am

  13. cand are Voiculescu termen, pe 18 s-au 20,
    precis amanare, lesinä avocatul , este pisica in concediu………..
    cand vor intzelege cei din justitzie, sä termine cu jocul hotzilor?

    theo- nona

    13/08/2012 at 9:22 am

  14. CÄTZEL;
    tu vorbesti de betzivul Dogaru…….

    theo- nona

    13/08/2012 at 9:23 am

    • de el. de el, vorbeam. Dar mi-a ramas Dobre in cap de la postarea anterioara. 🙂

      blog de caine rau

      13/08/2012 at 9:27 am

  15. uitati-va la pozele cu căcărăii,
    parca spun asta:
    lasa-l pe Philip Gordon sa spuna ce vrea, noi vom promite totul, dar vom face tot ca noi,
    rizind ca doi derbedei…

    skorpion

    13/08/2012 at 9:25 am

  16. buna dimineata;
    am dat in bobi &consultat mama omida si ” am aflat” propunerile de nerefuzat pe care dl gordon le va face celor doi pacalici:
    lui antonescu: i se da voie sa plece de la cotroceni cu pupitrul de la care vorbeste ;
    lui ponta: i se ofera un abonament vip la meciurile din nba sezonul urmator+o masina cu care sa faca un tur pe circuitul de la daytona beach

    intimplator

    13/08/2012 at 9:25 am

  17. imi place ,cä tovaräsii din USL, isi aduc aminte, cine este

    Bruxellul, cand asteaptä banii de acolo,

    theo- nona

    13/08/2012 at 9:25 am

  18. cei 2 tampitzi handicapatzi, au mintzit si promis orce dela inceput.

    theo- nona

    13/08/2012 at 9:27 am

  19. Buna Ziua la toata lumea 🙂

    Pe Politeia Europeana:Ştiri Europene – 13 August 2012 / Financial Times: “România, o încurcătură balcanică”

    http://politeiaeuropa.wordpress.com/2012/08/13/stiri-europene-13-august-2012-financial-times-romania-o-incurcatura-balcanica/

    P.S O chestie super intreresanta. PSD este atacata de socialisti mai mult decat de ziarele de dreapta. Sueddeutsche Zeitung este cotidianul de centru stanga cel mai citit in Germania ii face varza pe tizii lor din Romania,

    Theophyle

    13/08/2012 at 9:28 am

  20. obsev o mai multä agresivitate ,chiar turbare, din partea petro-liberalä

    theo- nona

    13/08/2012 at 9:28 am

  21. Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) a sesizat, luni, Inspecţia Judiciară în legătură cu afirmaţiile publice „cu potenţial de intimidare şi decredibilizare a justiţiei” făcute de premierul Victor Ponta, deputaţii Varujan Vosganian şi Mihai Voicu, precum şi de europarlamentarul Ramona Mănescu.
    (;Mediafax)

    skorpion

    13/08/2012 at 9:28 am

    • Unde dai si unde crapa. Asta e ca raspuns la „Europarlamentarul PNL Ramona Manescu a declarat sambata ca USL solicita CSM sa se autosesizeze…”. Pai uite ca s-au sesizat dar nu in directa croita de uslamisti. Se pare ca madam Manescu asta e alta loaza din pepiniera paiatzei interimare.
      Incepe sa le scartiie sandramaua puciului?

      Aha

      13/08/2012 at 9:47 am

  22. Raspunsul Americii ai al UE va fi identic: zero bani, zeco centi imprumut sau fonduri. NU cred ca vor sa finanteze (oficial) lovituri de stat.

    blog de caine rau

    13/08/2012 at 9:29 am

  23. s-ar pute sä le dea bani, cu dobanzi f. mari.

    vai de capul romanilor.

    theo- nona

    13/08/2012 at 9:38 am

    • Dupa toate maimutarismele facute de usl, in sondaje cel putin, romanii vor sa voteze cu astia in proportie de 61%. Deduc ca nu exista „capul romanilor”. Eventual putem sa ne referim la „vai de fundul romanilor”, a mentionat Isarescu de ce.

      Aha

      13/08/2012 at 9:50 am

      • Aiurea. Daca acum au in sondaje 60%, de ce la alegerile pt consiliile judetene, asa-zisul vot politic nu au avut decat 49%, iar la referendum au votata Da si mai putini? Cunosc personal oameni care continua sa nu-l suporte pe Basescu dar care zic ca ce fac astia acum intrece orice limita si in nici un caz nu ii vor vota.

        mc25

        13/08/2012 at 10:00 am

      • eu unul am observat in jurul meu ca, destul de multe persoane care au votat pe la locale cu usl si-i simpatizau pe cei doi boschetari, si-au schimbat total optica si acum le baga si le scot fara mila mormoloci pe nas.

        halex

        13/08/2012 at 10:01 am

  24. Reblogged this on Aron after 65.

    aronpetru

    13/08/2012 at 9:53 am

  25. Buna dimineata!
    Oare ce se va mai intampla saptamana asta?

    ribelalu

    13/08/2012 at 10:00 am

  26. hai sä nu mai scriem sondaje, nu meritä,

    nu cred , au mintzit mult, Soparle.

    eu stiu cä aici, din diaspora 95%, sunt contra USL,

    au pierdut tot , oamenii isi dau seama de neo-comunistii bolsevici.

    ce intentzii mizerabile au mafiotzii USL; DIASPORA A FOLOSIT-O

    dupä plac, acum nu e bunä, decat de trimes milioane pt. trantori.

    afarä banii se castigä greu, unii sunt umilitzi, ca ce sä voteze cu unul

    precum cäcäräu A, trantorul repetent, ce a fost 1 zi in parlament si e intretzinut

    de turnätorul mafiot Voiculescu, Ponta o leprä crescutä de iliescu, mincinoasä

    si hoatzä. nu, nimeni nu crede in USL- BOLSEVICII VOPSITZI-MAFIOTZI-
    MIZERABILI

    theo- nona

    13/08/2012 at 10:02 am

  27. O da, o veste buna 🙂 – Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) a sesizat luni Inspectia Judiciara solicitand efectuarea de verificari privind „posibila incalcare a independentei justitiei” prin afirmatiile publice ale premierului Victor Ponta, ale europarlamentarului Ramona Manescu si ale deputatilor Varujan Vosganian si Mihai Voicu, se arata intr-un comunicat de presa al CSM transmis presei.
    http://www.hotnews.ro/stiri-esential-13010601-consiliul-superior-magistraturii-sesizat-inspectia-judiciara-privire-declaratiile-lui-victor-ponta-altor-politicieni.htm

    mar

    13/08/2012 at 10:18 am

  28. Buna ziua din nou. Revin la oful meu de azi dimineata: comunicarea si mesajele date de lideri in spariul public:

    De la lovitura de stat la violenta de strada si apoi la razboi civil… in Comunicare.

    http://faratv.blogspot.ro/2012/08/de-la-lovitura-de-stat-la-violenta-de.html

    …o mica reflectie pe tema razboiului civil acuzat de MM.

    moldoveanu

    13/08/2012 at 10:20 am

    • prea multe teveuri ” de stiri” ar fi o explicatie
      si atunci
      invitati la aceste ” mori care macina aiurea cuvinte” sau fac breaking news din faptul ca s-a innorat cerul,sau ca e prea cald multi isi pierd sirul logic al gindirii;
      daca adunam: a3+rtv+realitatea+b1= 4x24h=96 ore/zi de ” stiri”
      de unde naiba atitea stiri? cnn&bbc world nu reusesc asa performanta

      intimplator

      13/08/2012 at 10:55 am

  29. este bine, in CSM sunt si oameni tineri, ce nu se indoaie la ordinul

    mafiotzilor ,cum fac costiniu,Pivniceru si altzii..

    bravo CSM !

    theo- nona

    13/08/2012 at 10:44 am

  30. cu cat se vor opune mai mult,cei din USL

    pt. revenirea presedintelui Bäsescu; vor avea de pierdut.

    theo- nona

    13/08/2012 at 10:58 am

  31. plagiatorul mitoman Ponta, cat si trantorul Cäcäräu, vor incerca sä-l

    inbrobodeascä pe Gordon, dar cred cä omul este f. inteligent si nu vor reusii.

    theo- nona

    13/08/2012 at 11:00 am

  32. Gordon ,se intanleste si cu presedintele Bäsescu ???

    theo- nona

    13/08/2012 at 11:01 am

    • Da, a inceput cu el la ora 11.

      Theophyle

      13/08/2012 at 11:04 am

      • HN abia acuma au si ei mentiunea ca se intalnesc cei doi.

        moldoveanu

        13/08/2012 at 11:11 am

  33. philip gordon se intalneste acum cu traian basescu! asta da palma diplomatica pentru usl

    radu2

    13/08/2012 at 11:04 am

  34. dacä martzi CCR , nu invalideazä referendumul, se vor face de ras,

    am auzit cä sunt invinuitzi, cä nu au fost clari , si au läsat sä pluteascä

    „”nu existä nici o vinä de suspendare a presedintelui Bäsescu”

    vor exista acuzatzii internatzionale. CCR s-a läsat manipulatä de USL

    theo- nona

    13/08/2012 at 11:06 am

  35. theo, multzumesc.

    ce pläcere,

    mäneasca urla ieri, se va intanlii intai cu USL;

    uite cä isi face singur planul. ce imi place.

    theo- nona

    13/08/2012 at 11:09 am

  36. P Gordon s-a deplasat la garaj? Inainte de a merge la palat ? Acesta este deci primul lui mesaj.

    REGINE

    13/08/2012 at 11:09 am

  37. buna dimineata! cacarau va fi umilit rau azi.ponta mondialu nu are cum simti vreo umilinta ca el e nesimtit din nastere.

    zigzag

    13/08/2012 at 11:13 am

  38. primul om in stat, ales, este presedintele Bäsescu,

    americanii se simt bine si in garaj, mai ales cei de nivelul lui Gordon.

    am o mare santisfactzie.

    theo- nona

    13/08/2012 at 11:15 am

  39. Buna dimineata,
    ce palma si pentru obraznica Manescu! Cine a pus-o ieri sa repete de vreo doua ori ca Gordon se va intalni „mai intai” cu membrii USL ? De unde se vede cat de importanta era pt ei, ordinea in care au loc intalnirile. Au luat o palma de le-au sarit dintii!

    cedric

    13/08/2012 at 11:20 am

    • Buna Cedric,
      este blonda la propriu si figurat :mrgreen:

      mar

      13/08/2012 at 11:29 am

  40. cäcäräu, si-a vopsit pärul, a fäcut exercitzii cu bratzele, l-a suna
    pe mafiotul felix si si-a pregätit discursul contra lui Bäsescu. o
    sä se täväleascä de ras dl. Gordon , de paiatza cäcäräsitä.

    theo- nona

    13/08/2012 at 11:20 am

  41. Buna ziua!
    Vad ca strategia de comunicare este bazata tot pe decredibilizarea CCR.

    finanteazi

    13/08/2012 at 11:37 am

  42. si la intrarea in garaj l-a intimpinat cristian diaconescu;
    se vede cit conteaza curlatean ala de la mae pt departamentul de stat

    intimplator

    13/08/2012 at 11:52 am

  43. canalia de Hadar, la b1, zice ca CCR nu poate sa nu tina seama de cele 7,4 mil de voturi pt demiterea presedintelui. Iti sta mintea in loc ce tampenii pot sa debiteze.
    Tot el zice ca PDL n-a tinut seama de societatea civila, adica de sindicate. Dupa parerea mea, sindicatele nu se includ in adevarata societate civila. Sau cel putin sindicatele noastre politizate pana peste poaet!

    cedric

    13/08/2012 at 11:53 am

    • sindicatele astea sunt societate civila cit e si gashca aia a dementului dogaru

      intimplator

      13/08/2012 at 11:58 am

  44. la ce ora e la cotroceni?
    oare vom avea ocazia sa-l auzim din nou pe cacarau vorbind ” americana” de data asta?pentru asa ceva as da drumul la teve

    intimplator

    13/08/2012 at 11:53 am

    • au spus la 13

      Giorgia

      13/08/2012 at 12:02 pm

  45. Buna ziua, buna ziua. In sfarsit o conexiune internet decenta. Am intrat repede sa va citesc si iarasi ii multumesc gazdei, am aflat si am invatat o multime de lucruri interesante.
    Am facut si un zapping rapid. Am observat ca numai pe RTV se dau imagini din interiorul sediului de campanie unde Presedintele discuta cu emisarul SUA. Oare au dat si ceilalti si n-am vazut eu?
    Au deja o ora, abia astept sa vad daca se dau comunicate. Ce-a luat-o usl-ul si Ramonica incornorata!Ma iertati, dar nu pot sa nu ma bucur.

    Giorgia

    13/08/2012 at 11:59 am

  46. Au dat cateva secunde din interiorul „garajului” si la b1 , acum. intrebat ce mai face , presedintele a raspuns „nu asa de bine”! (in engleza, desigur)!

    cedric

    13/08/2012 at 12:05 pm

  47. Gata, s-a terminat vizita. La plecare l-a condus tot Cristian Diaconescu.

    cedric

    13/08/2012 at 12:08 pm

    • Ah, cata rabdare ne trebuie astazi!!!!!!

      Giorgia

      13/08/2012 at 12:10 pm

  48. Zgonea tot un primitiv repetent, face spume la gurä,
    cu prostii de obor, vai si amar de necioplitzi.

    theo- nona

    13/08/2012 at 12:12 pm

  49. C. Diaconescu, este diplomat si cunoaste f. bine si haita rosie USL:

    theo- nona

    13/08/2012 at 12:13 pm

  50. Nu stiu cat e de adevarat dar pare posibil:
    http://www.ziare.com/victor-ponta/psd/si-ponta-are-inlocuitor-1184012

    Se pregatesc sa ramana la guvernare dar cu alta garnitura : isi schimba parul, ca naravul….

    cedric

    13/08/2012 at 12:15 pm

  51. AMERICANA LUI CÄCÄRÄU DELA ISACCEA:

    un penibil turnätor betziv si trantor.

    theo- nona

    13/08/2012 at 12:15 pm

  52. una peste alta, cursul scade usor usor, si nu cred ca din cauza interventiei bnr-ului.

    mickyyy

    13/08/2012 at 12:17 pm

  53. http:Moderat – Foca preputului!

    moldoveanu

    13/08/2012 at 12:31 pm

    • Fara link-uri spre Chelea Chiriac! Rog stergerea.

      EuCuMine

      13/08/2012 at 12:33 pm

      • Ups… my bad. Pacat ca cei care posteaza nu pot sa editeze sau sa stearga comentariile proprii. 🙂

        moldoveanu

        13/08/2012 at 12:37 pm

    • Ti-ai gasit si tu sa pui link! Il dau jos

      Theophyle

      13/08/2012 at 12:39 pm

    • Putoarea nationala & Premierul hotz pot sa-si faca seppuku.

      mar

      13/08/2012 at 12:38 pm

  54. Rus rämane un mizerabil uslinos, tot nu spune adevärul,
    dupä ce a declarat cä nu pune nici unul plus,s-au minus,
    acum spune cä totusi poate fii……diferentze, javrä ordinarä.

    theo- nona

    13/08/2012 at 12:39 pm

  55. Procuratura face discriminari aresteaza doar pestisorii , rechinii au imunitate.

    Poliţistul a fost arestat preventiv pentru 29 de zile. El a fost trimis în judecată pentru luare de mită.

    Procurori sunt fara mila fata de gainari
    Un poliţist din Bucureşti a luat mită cinci sandvişuri de la şoferul unei firme de catering. A apucat să muşte doar o dată din mită, că a fost prins în flagrant de procurori. Acum împarte arestul cu infractorii pe care ar fi trebuit să-i prindă chiar el.
    Iată o parte din conversaţie cuprinsă în rechizitoriu:
    Şofer: … Ce vrei mata îţi dau
    Poliţist: Dă-mi ce vrei tu, acolo!
    Şofer: La alegere.
    Poliţist: Ce şi cum … şi cât … te lasă pe tine inima.
    Şofer: Am venit pregătit şi cu … dacă înţelegi mata. Cu atenţie, da… să nu vadă … Deci astea aşa…. Şi să vi-i pun într-o hârtie … ceva..
    .Şi a primit: un sandvici cu bacon crispy, o ciabata mediterană, panino cu salam şi caşcaval, o baghetă cu şuncă şi un al cincilea sandvici cu eticheta deteriorată.
    Pe lângă mâncare, agentul a încasat şi 300 de lei. Suficient cât să continue relaţia şi pe viitor

    Poliţistul a fost arestat preventiv pentru 29 de zile. El a fost trimis în judecată pentru luare de mită.

    http://www.rtv.net/foame-mare-un-politist-arestat-dupa-ce-a-luat-mita-cinci-sandviciuri-si-300-de-lei_39908.html#ixzz23PurOIRT

    observator 2

    13/08/2012 at 12:44 pm

  56. Politicienii de la Chisinau, au agenda plina luna asta. Pe 22 august vine Merkel, iar pe 10-11 septembrie Medvedev l-a invitat pe Filat la Moscova.( intr-o sesiune de debriefing )
    In timpul asta, politicienii romani sunt trasi de urechi din toate partile.

    Craiovean

    13/08/2012 at 12:48 pm

    • Filat ar face bine sa nu bea ceaiul.

      Si sa nu manance prajiturile.

      Eventual, sa nu respire aerul.

      EuCuMine

      13/08/2012 at 12:55 pm

  57. Oare CACARAU intarzie la intalnire?

    moldoveanu

    13/08/2012 at 12:48 pm

  58. Err, da, sforry, salutare tuturor.

    EuCuMine

    13/08/2012 at 12:56 pm

  59. Ala micu’ al lu’ Felix intentioneaza reintroducerea pe sestache a unor forme obligatorii de asociere in agricultura. Pe pagina de web a MADR, sectiunea „Proiecte de acte normative”, puteti vedea un proiect de „HOTĂRÂRE privind procedura de eliberare, verificare şi control a certificatului de producător”. Citez din continut:

    „(4) Certificatul de producător trebuie să cuprindă informaţii şi date privind:
    a) temeiul eliberării certificatului;.
    b) numele şi prenumele producătorului;
    c) denumirea produselor şi suprafaţa de teren exploatată, respectiv animalele deţinute producţiile
    estimate şi cantităţile destinate comercializării;
    d) viza emisă de către o structură asociativă profesională/patronală/sindicală de profil.

    …………………………….

    (3) Structurile prevăzute la alin.(2) trebuie să îndeplinească următoarele condiţii:
    a) sunt membre în cadrul unor organizaţii/federaţii/confederaţii reprezentative la nivel naţional;
    b) fac dovada că sunt funcţionale;
    c) au cel puţin un angajat specialist în domeniul agricol”

    Adica, pe intelesul meu, ca nespecialist in agricultura, daca nea Vasile nu e membru intr-o asociatie, sindicat, etc. cu reprezentativitate nationala (!), nu va putea sa-si vanda produsele la piata. Sau, cine stie, niste baieti dibaci vor face asociatii „de profil”, care vor viza certificatul lui nea Vasile (evident contra unei taxe modice). Daca se trece de stadiul de proiect va fi o surpriza neplacuta pentru tarani.

    Adrian

    13/08/2012 at 1:00 pm

    • Mafia sindicatelor a vazut ca n-are sanse in industrie si a decis sa se reprofileze pe agricol.

      EuCuMine

      13/08/2012 at 1:08 pm

  60. buna ziua! 🙂
    primele 2 zile ale acestei saptamani sunt pline de evenimente: azi avem vizita dlui gordon si maine avem sedinta ccr. in afara de astea, s-ar putea sa ne mai surprinda si parchetul cu ceva.
    vom avea iarasi o saptamana plina!

    radubotezatu

    13/08/2012 at 1:01 pm

  61. Acuma Gordon a venit sa le spuna celor doi maimutoi ca americanii nu mai vor sa inteleaga de gluma si probabil le va aminti si ceva cu inchisul unor robinete de bani. Cit vor baga la cap cei doi vom afla din ce vor declara diseara pe la antena 3, ca paiatza musai sa dea fuga sa se descarce la confesional.
    Daca antenistii il vor cataloga pe Gordon drept „sluga lui Clinton care e servitoare la Obama” atunci vom sti ca planul vocea rusiei a cistigat, si daca asta inseamna reactivarea teroristilor din ’89.

    Aha

    13/08/2012 at 1:05 pm

  62. cum e posibil sä ajungä mitocani repetentzi ca Zgonea,crin,etc
    la conducerea romania. si täriceanu a fost repetent gigolo-un derbedeu

    theo- nona

    13/08/2012 at 1:06 pm

  63. Crin vorbeste in engleza deocamdata, dar are si translatoarea in spate

    cedric

    13/08/2012 at 1:08 pm

  64. Buna ziua la toata lumea 🙂
    Daca doriti o pauza de politica :

    http://desydemeter.wordpress.com/2012/08/13/orasul-interzis-gugong-palatul-imperial-chinezesc-2/
    😀

    desydemeter

    13/08/2012 at 1:08 pm

  65. nu vor intzelege nimic, nici plagiatorul Ponta si nici paiatza,

    „vizita a fost o reusiTä ” asta vor spune, ” l-am lämurit, i-am spus adevärul „

    theo- nona

    13/08/2012 at 1:08 pm

  66. Corlatean avea o fata de inmormantare!
    Nici americanii din delegatie nu erau surazatori!

    cedric

    13/08/2012 at 1:09 pm

  67. Mare retardata 🙄 Atitudinea si tupeul dovedesc modul cum a ajuns „duduia” in politica 👿 Sper sa nu mai prinda inca un mandat aceasta individa fara neuroni.
    http://www.romanialibera.ro/actualitate/politica/ramona-manescu-se-declara-dezamagita-si-acuza-csm-de-rea-credinta-273558.html

    mar

    13/08/2012 at 1:10 pm

    • Pai, cum sa ajunga? La fel ca Alinutza, in genunchi.

      EuCuMine

      13/08/2012 at 1:20 pm

      • nu chiar; cariera ei a inceput la 18 ani cand a intrat in PNL … un simplu politruc! Vorba lui Plesu; ce stiu astia sa faca (inafara de-a da din gura)?

        Ronis ot Astria

        13/08/2012 at 1:24 pm

  68. Gordon a anuntat ca va face o declaratie de presa la sfarsitul intalnirilor de azi.

    cedric

    13/08/2012 at 1:10 pm

    • Asta ca sa inteleaga si CCR ce a inteles Gordon 😆

      Theophyle

      13/08/2012 at 1:11 pm

      • Eu sper ca si CCR va intelege ce trebuie inteles.
        Salut theophyle,scuze.

        dora

        13/08/2012 at 5:21 pm

  69. tupeul uslinos, mäneasca o tzine langa, putzini neuroni.

    theo- nona

    13/08/2012 at 1:13 pm

  70. mä intoiesc cä ei vor intzelege, ce va vrea sä spunä Gordon.

    Confutzius aici ar fi de mare ajutor.

    theo- nona

    13/08/2012 at 1:15 pm

  71. daca-l bate Gordon pe Antenescu cum trebuie peste manute, suplinitorul nu va mai putea vorbi engleza vreo 2 saptamani.

    Sare'n Ochi

    13/08/2012 at 1:28 pm

  72. La b1, intr-o fereastra , arata ca a aterizat avionul cu olimpicii de la Londra. Sa vedem daca e si Ponta cu ei!

    cedric

    13/08/2012 at 1:29 pm

  73. A venit si Ponta, cu fi-su , mi se pare.
    Mai are timp sa ajunga la Palatul Victoria pana la intalnire!

    cedric

    13/08/2012 at 1:46 pm

  74. Antonescu se grabeste (pe ultima suta de metri, sper) : la ora 20.00 decoreaza olimpicii!

    cedric

    13/08/2012 at 1:48 pm

  75. Cum a sunat asta in engleza cacarisita oare?

    „Ma bucur sa va intalnesc. Ma bucura foarte mult aceasta intalnire. Cred ca aceasta intalnire este foarte necesara pentru a clarifica multe lucruri. Avem o anumita situatie aici, in Romania, o situatie politica. Sunt foarte bucuros sa clarific toate aceste lucruri. Va ascult, cu atentie, va asigur”, a declarat presedintele interimar Antonescu, in debutul intrevederii.

    http://www.hotnews.ro/stiri-politic-13011990-presedintele-interimar-crin-antonescu-intalneste-cotroceni-philip-gordon-asistentul-pentru-afaceri-europene-sua.htm

    …sorry, nu am televizor

    moldoveanu

    13/08/2012 at 1:56 pm

    • In sfarsit, presedintele din înlocuitori este bucuros… Dacà mai si asculta cu atentie, và asigur, Gordon se poate socoti si el bucuros.

      REGINE

      13/08/2012 at 1:59 pm

    • naiztumitiu. ai greitli-njoi zis miting. ai sinczis miting iz tu clarifai menizing. ui hevă situieișăn hiăr in Rumeinia, a politicăl situieișăn. aiem veri hapi tu clarifai olzissings. ui listăn carefuli, așuăr.

      Sare'n Ochi

      13/08/2012 at 4:22 pm

  76. Am vazut undeva ” presedintele Nechezol” (apropos de inlocuitor)

    cedric

    13/08/2012 at 2:01 pm

  77. Ronis ot Astria

    13/08/2012 at 2:18 pm

  78. S-a terminat intalnirea de la Cotroceni? As fi vrut sa vad mutra lui Antonescu!

    cedric

    13/08/2012 at 2:31 pm

  79. Doamne , ce imbecil este Gust: e obraznic cu seful federeatiei romanilor din strainatate. Noroc ca ultimul ii da peset bot, dar Gust nu simte , ii da inainte cu gura cu un tupeu de prost crescut incurabil.

    cedric

    13/08/2012 at 2:54 pm

  80. Reblogged this on Dictatura justitiei.

    dictaturajustitiei

    13/08/2012 at 2:59 pm

  81. Informatie sau intoxicatie ?
    Iulian Orban (nu stiu cine este) pe FBook:
    „USL planuieste o noua marsavie : demisia unuia din judecatorii PSD de la CCR

    USL nu se lasa si coace planuri menite sa il tina pe Dormeo in functie pana la generale. Astfel se pare ca USL coace si lucreaza asiduu la obtinerea demisia unuia din judecatorii plantati de tatuka Ilici la CCR , unul caruia i s-ar fi promis „batraneti linistite si indestulate” daca face gestul ” suprem”.
    Care este miza acestei magarii ?
    Ei bine, Traian Basescu va ramane suspendat si Antonescu interimar pana ce la CCR ar fi numit alt judecator, intrucat se stie ca verdictul pe referendum nu va putea fi luat decat cum zice legea,decat in complet de 9.
    Baietii astia nu se gandesc efectiv la absolut nimic decat la cum sa ramana la putere, fara sa aiba vreun gand sa faca ceva bun si sa guverneze tara asta care se duce dracu dpvd economic. Dar, atata timp cat au vreo 3-4 milioane de votanti…totul merge de minune!”

    REGINE

    13/08/2012 at 3:00 pm

    • in legea referendumului scrie:
      ART. 45
      (1) Curtea Constituţională prezintă Parlamentului un raport cu privire la respectarea procedurii pentru organizarea şi desfăşurarea referendumului naţional şi confirmă rezultatele acestuia.
      (2) Legea de revizuire a Constituţiei sau, după caz, măsura demiterii din funcţie a Preşedintelui României intră în vigoare la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, a hotărârii Curţii Constituţionale de confirmare a rezultatelor referendumului.
      (3) Curtea Constituţională publică rezultatul referendumului în Monitorul Oficial al României, Partea I, şi în presă.

      Legea 47: „Art.51. – (1) Curtea Constituţională lucrează legal în prezenţa a două treimi din numărul judecătorilor. Plenul decide cu votul majorităţii judecătorilor Curţii, dacă prin lege nu se prevede altfel.” si „Art.47. – (1) Plenul Curţii Constituţionale decide cu o majoritate de două treimi asupra valabilităţii referendumului.”

      Nu scrie deci niciunde ca trebuie sa fie prezenti toti. Trebuie sa fie prezenti minim 6, iar decizia trebuie luata cu minim 6.

      mc25

      13/08/2012 at 3:40 pm

      • Multumesc. Dupà sesiunea aceasta de varà o sa cunoastem legile mai bine ca ei.

        REGINE

        13/08/2012 at 4:00 pm

  82. Bună!
    Mă bucur că existați. Citindu-vă , am aflat ce s-a petrecut în acest răstimp.

    dictaturajustitiei

    13/08/2012 at 3:01 pm

  83. Parchetul isi vede de treaba in continuare: a mai ridicat documente de la AEP si CCR.

    cedric

    13/08/2012 at 3:35 pm

  84. Avem un comunicat de la Parchet referitor la ridicarea de la Autoritatea Electorală Permanentă și de la societatea comercială desemnată să realizeze procedurile tehnice copiile de pe listele electorale permanente şi listele suplimentare cu semnăturile alegătorilor în original, utilizate la referendum.
    In original: http://www.mpublic.ro/presa/2012/c_13_08_2012_5.htm

    miki

    13/08/2012 at 3:36 pm

  85. Ziua buna, oameni buni…
    Singurul lucru pozitiv din descinderea lui Gordon la Bucuresti este faptul ca s-a inatalnit primul cu Basescu. E un semn bun. Atat. Ii pune pe derbedeii aia doi in inferioritate si defensiva. Dar eu zic sa nu ne facem prea mari iluzii din intalnirile lui Gordon de la Bucuresti. Stiti bine ca americanii au doar interese. Asa ca nu va asteptati sa vina cu firmanul de mazilire pentru cei doi rataciti…

    newman

    13/08/2012 at 3:36 pm

  86. Salut pe toata lumea 🙂
    Postare noua!

    Theophyle

    13/08/2012 at 3:41 pm


Comentariile sunt închise.