Politeía

Quis custodiet ipsos custodes?

Revista Presei – 30 Iulie / “Mascaradă electorală: tâlhărie la drumul mare”

Bună dimineata intr-o zi de luni. În sudul şi estul ţării vremea se va menţine caniculară, iar disconfortul termic accentuat. În celelalte zone valorile termice vor marca o scădere, iar instabilitatea atmosferică se va manifesta prin înnorări temporare, descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului şi local averse. Izolat cantităţile de apă vor depăşi 25…30 l/mp şi vor fi condiţii de grindină. În regiunile sud-estice cerul va fi variabil, iar astfel de fenomene se vor semnala doar pe spaţii restrânse spre seară şi în cursul nopţii. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 26…27 de grade în Dealurile de Vest şi 38 de grade în Câmpia Română, iar cele minime în general între 15 şi 23 de grade.

La Bucureşti: Vremea se va menţine caniculară, cu o maximă termică de 37…38 de grade şi disconfort termic accentuat. Cerul va fi variabil, iar vântul va sufla slab până la moderat. Temperatura minimă va fi de 21…23 de grade.

Curs valutar BNR valabil azi: 1 EURO = 4. 6118   RON; 1 USD = 3. 7575    RON; 1 EURO = 1. 2274 USD; Francul elvetian 3.8401 RON. Gramul de aur 195.9319 RON.

BEC: 45,92% prezenta la vot la ora 23.00, la inchiderea urnelor. Prezenta la vot la nivel national la referendumul pentru demiterea presedintelui Traian Basescu a fost, pana la ora 23:00, la inchiderea urnelor de 45,92%, marja de eroare fiind de +/-3%, a anuntat Biroul Electoral Central. Estimarea prezentei la vot s-a facut in urma centralizarii datelor primite de la cele 2.889 sectii de votare cuprinse in esantionul reprezentativ la nivel national. Prezenta la vot in mediul rural a fost de 51,61%, iar in mediul urban de 41,76%. In Bucuresti, prezenta la vot a fost de 40,04%.Judete cu prezenta ridicata la vot:     Olt – 74,71%;  Mehedinti – 70,46%;     Teleorman – 70,16%; Giurgiu – 60,67%; Valcea – 60,44%. Judete cu prezenta scazuta la vot: Harghita – 11,56%;  Covasna – 20,60%; Satu Mare – 28,23%;     Mures – 33,96%;  Arad – 34,99%. HotNews

Traian Băsescu: „Principala mea misiune este reconcilierea societăţii”. Odată întors la Cotroceni, Traian Băsescu îşi doreşte să recâştige încrederea partenerilor europeni, însă consideră că principala sa misiune este reconcilierea societăţii. Preşedintele s-a arătat dispus să colaboreze cu orice partid atât timp cât nu i se cere să compromită justiţia română. Traian Băsescu şi-a început discursul prin a spune că „BEC a confirmat neatingerea pragului pentru validarea referendumului”. Preşedintele suspendat a arătat că asta înseamnă că românii îşi doresc o Românie constituţională, care să-şi croiască un drum în Uniunea Europeană consolidată. Integral in Adevarul.

Băsescu: Votul pentru mine nu a fost o prioritate, ci votul pentru România. Vezi condiţiile unui parteneriat cu USLPreşedintele Traian Băsescu a declarat, după anunţul BEC că prezenţa estimată la referendum a fost de 45,92%: Aş vrea să confirmm încă o dată cele spuse la ora 23.00. Asta înseamnă că românii au ales o Românie constituţională, care îşi doreşte un drum în România europeană consolidată. Acest vot nu este o victorie a preşedintelui Traian Băsescu este pentru prima dată când sunt într-o competiţie electorală aparentă, în care votul pentru mine nu a fost o prioritate, ci votul pentru România. Vom avea în zilele următoare semnale pozitive de la Uniunea Europeană. Românii au arătat că sunt capabii de sacrificii, dacă asta e condiţia ca ţara să rămână în lumea civilizată. Va trebui să recâştigăm încrederea partenerilor europeni. Liderii USL trebuie să constate că au pierdut vreo 10 procente din votul de la locale. Integral in Romania Libera

Traian Băsescu: sunt mai puternic ca niciodată. BEC a confirmat, referendumul nu este valid. Preşedintele suspendat, Traian Băsescu, a declarat în această noapte, după prezentarea rezultatelor parţiale privind prezenţa la referendum, că acesta nu este valid, lucru confirmat de Biroul Electoral Central. „Sunt mai puternic ca niciodată”, a spus preşedinte, răspunzând unei întrebări venită din partea unui jurnalist străin. El a explicat de ce şi-a îndemnat susţinătorii să boicoteze referendumul. „Eu nu puteam să schimb strategia de campanie până când nu aveam certitudinea că prin lege se introduce pragul de referendum. Nu este o victorie a preşedintelui Traian Băsescu. Este prima dată când sunt într-o competiţie electorală aparentă, unde votul pentru mine nu a fost o prioritate, votul important a fost pentru România. De aceea, am cerut electoratului meu să nu participe la vot”, a spus Traian Băsescu. Preşedintele suspendat a spus că nu putea legitima umflarea numărului de voturi la referendum şi nici faptul că fete şi băieţi în bikini au votat. Integral in Gandul.

Cum ti-ar fi putut aduce referendumul o zi de cazare gratuita pe litoral. Ziua referendumului nu a fost lipsita de reclamatii privind fraudele si ilegalitatile comise de o parte sau de alta a taberelor politice.   O zi de cazare gratuita au fost anuntati ca primesc turistii care au votat in sectia electorala amenajata in cadrul Hotelului Flora din Mamaia, potrivit unei sesizari a PDL Constanta. „La sectia organizata la Restaurantul Cleopatra, alegatorul primeste o masa gratuita in masura in care face dovada exercitarii dreptului de vot. La nivelul sectiei din complexul Aqua Magic alegatorii au acces gratuit daca voteaza la cabina de vot existenta in interior. Daca refuza sa voteze, vor plati contravaloarea biletului”, se arata intr-un comunicat al democrat-liberalilor constanteni. PNL Alba a reclamat că patru primari PDL ar constrânge locuitorii de etnie romă din localităţile pe care le conduc să nu meargă la vot, ameninţându-i că le vor tăia ajutoarele sociale.   Procesul electoral a fost oprit o oră la o secţie de votare din Vâlcea, după ce un membru al comisiei electorale a fost prins în timp ce ştampila cinci buletine de vot. Speriată, respectiva persoană a ascuns documentele sub faţa de masă, în loc să le introducă în urnă. Poliţia a demarat o anchetă în acest caz. Integral in Romania Libera

Stăpânul Teleormanului riscă cinci ani de închisoare. Liviu Dragnea, cercetat pentru a fi cerut şefilor de secţii de votare să-i dea raportul din oră în oră. Baronul Dragnea cheamă la ordin toți președinții secțiilor de votare de pe feuda sa. Preşedintele Consiliului Judeţean Teleorman este acuzat de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, abuz în serviciu contra intereselor publice şi abuz în serviciu în formă calificată. Plângerea penală împotriva lui Liviu Dragnea a fost depusă la Parchetul General de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie de către Cristian Boureanu. Potrivit unor sesizări din teritoriu, preşedinţii secţiilor de votare din judeţul Teleorman trebuiau să-i transmită lui Dragnea prin SMS datele privind prezenţa la vot, din oră în oră. Potrivit legii, preşedinţii secţiilor de votare sunt persoane apolitice. Prin urmare, ele nu se pot subordona unei persoane politice, cum este preşedintele Consiliului Judeţean. În cazul în care cercetările vor demonstra veridicitatea faptelor, Liviu Dragnea riscă o pedeapsă cu închisoarea între şase luni şi cinci ani. Integral in EVZ

Doamna prefect a stins camerele video. Prefectul Capitalei, Georgeta Gavrila, le-a cerut tuturor primarilor de sector sa intrerupa camerele de supraveghere video, pe perioada desfasurarii referendumului. Gavrila le-a trimis edililor o adresa prin care le-a solicitat ca nicio camera sa nu functioneze in sectiile de votare organizate in unitatile de invatamant din Bucuresti. In documentul primit de primari se arata cum Georgeta Gavrila interzice filmatul in sectiile de votare: ¬Opriti camerele de supraveghere din unitatile de invatamant. „Ordinul” a fost trimis pe 26 iulie, cu trei zile înaintea referendumului, către primarii de sector, dar şi „spre ştiinţa” Inspectoratului Şcolar al Municipiului Bucureşti. „Având în vedere Hotărârea nr 13/2012 a Biroului Electoral Central, vă adresăm rugămintea de a dispune măsuri corespunzătoare pentru întreruperea funcţionării, pe perioada desfăşurării votării, a camerelor de supraveghere video amplasate în încăperile organizate ca sedii ale secţiilor de votare, în cadrul unităţilor preuniversitare de învăţământ, la Referendumul naţional pentru demiterea Preşedintelui României din 29 iunie 2012″, se arată în documentul semnat de prefectul Capitalei. Integral in Adevarul.

Revoluţionarul rege al chiloţilor de baie. Într-un spectacol de prost gust cu tentă misogină, edilul Constanţei a „încolonat” 25 de femei în costume de baie şi le-a mânat în cabinele de vot. Însoțit de 25 de fotomodele în bikini, Mazăre s-a făcut că votează după ce le-aîncolonat regulamentar. După, a plecat „să înoate până pe seară” În jurul prânzului, primarul Constanţei Radu Mazăre s-a prezentat la o secţie de votare din Mamaia însoţit de 25 de „fotomodele” pe tocuri şi în costume de baie. Sub pretextul că el trebuie să aibă grijă de turistele de pe litoral, Mazăre le-a încolonat frumos, nu înainte de a le cere pe un ton imperativ să spună de unde sunt. Mândru nevoie mare că „toată ţara e la vot” după ce a întrebat pe patru dintre ele de pe unde sunt, primarul le-a „strunit” spre secţia de votare. Purtător de bască roşie, ochelari de soare, maiou şi pantaloni treisferuri, edilul Constanţei a explicat jurnaliştilor că pentru acest gen de fete ora 12 este încă matinală, „prea dimineaţa”, aşa că trebuie aliniate şi duse la vot deoarece „aicea nu-s de capul lor”. Integral in EVZ.

Fondul Monetar Internaţional aterizează la Bucureşti să evalueze stricăciunile făcute în economie de scandalul politic. Odată cu închiderea urnelor în cadrul referendumului pentru demiterea preşedintelui Traian Băsescu, România trebuie să închidă un capitol, pentru că prelungirea scandalului politic va umfla nota de plată, afirmă analiştii. „Trebuie început, în primul rând, prin restabilirea încrederii Occidentului, a pie­ţelor. Trebuie continuat cu respectarea plângerilor lor, de la combaterea corupţiei la chestiunile de natură legislativă cum ar fi, de exemplu, acelea în materie de atragere de fonduri europene – să nu se mai fure banii. Trebuie să respectăm regulile Uniunii Europene dacă mai vrem să fim în UE şi dacă mai vrem banii lor”, comentează analistul financiar Dragoş Cabat. Şi, întăreşte el: peste toate încrederea este esenţială. Leul a scăzut cu peste 7% de la începutul anului. Dar jumătate din această depreciere s-a întâmplat în ultimele săptămâni de criză politică. Încrederea poate fi restabilită şi menţinută prin politici economice echilibrate. Episodul referendumului a trecut, dar, cu sau fără Traian Băsescu la Cotroceni, nu trebuie uitat că România nu a sfârşit cu alegerile – urmează alegerile legislative. În aceste condiţii, respectarea ţintei de deficit este principala armă a menţinerii încrederii şi abia alte măsuri ar putea contribui la consolidarea acesteia. Integral in Ziarul Financiar.

Ştiri Europene – 30 iulie 2012 / “Demiterea lui Traian Băsescu a eşuat

Va urez o zi buna si racoroasa!

Written by Theophyle

30/07/2012 la 9:05 am

251 răspunsuri

Subscribe to comments with RSS.

  1. o zi buna tuturor!
    Au furat din greu. Cei din Uniunea Stalinist Leninistă nici nu știu să facă altfel – hoția, furtul și minciuna sunt în ADN-ul lor politic. Dar, fie Dumnezeu laudat 🙂 , n-au putut ei fura, cât am putut noi boicota!
    http://sareinochi.com/2012/07/30/uniunea-stalinist-leninista-hotia-furtul-si-minciuna-sunt-in-adn-ul-lor-politic/

    Sare'n Ochi

    30/07/2012 at 9:11 am

  2. Buna dimineata!
    Dupa o zi de cosmar ca cea de ieri, si dupa o noapte de infarct, ar fi cazul sa iasa soarele si pe strada noastra.
    Furtul grosolan de la votul de ieri trebuie demonstrat si pedepsit, Parchetul trebuie sa isi faca datoria in acest sens.
    Altfel ramanem in aceeasi cloaca.

    luminita

    30/07/2012 at 9:18 am

  3. Salutare tuturor.

    Ieri a fost o zi dementa rrau de tot. Ne-a trecut ditamai torpila pe langa ureche. Ce-i mai rau e ca mascarada nanilor intelectual inca nu s-a incheiat.

    Stie cineva cum trebuie sa procedez pentru a verifica daca CNP-ul meu apare pe vreo lista de vot?

    EuCuMine

    30/07/2012 at 9:18 am

  4. SAlut Theophyle !

    A fost o zi grea ! Bine ca s-a terminat cu bine !
    Am plecat de la premisa ca o sa fure, dar nu am crezut ca vor fura cu atat nerusinare ! Ce mai, japca pe fata !De asta au avut nevoie de cele 3 ore in plus de votare ! La adapostul intunericului au actionat USLasii ca talharii la drumul mare !

    Theophyle, chapeau pentru tot ceea ce faci ! Cand vin in septembrie la Bucuresti mi-ar place sa ne cunoastem si personal si sa bem un vin bun ! Evident, daca si tu esti de acord !

    Reddog

    30/07/2012 at 9:19 am

    • Salut Red,
      Cu mare placere 🙂

      Theophyle

      30/07/2012 at 4:01 pm

  5. neata,

    furturile de ieri trebuie dovedite si platite,

    dar nici lovitura de stat nu trebuie sa ramina fara urmari pentru cei care au initiat-o.

    skorpion

    30/07/2012 at 9:23 am

  6. Buna dimineata,
    bine ca am scapat cu viata dupa ziua de ieri! Avem inimi sanatoase daca n-am patit nimic azi noapte mai ales. Nu mai avem nevoie de control medical!
    As vrea ca justitia sa-i pedepseasca „la sange” pe toti cei care au facut ilegalitati de toate felurile.
    Iar „Justitia Divina” sper sa aiba grija de IPS Robu care, prin comportamentul sau, mi-a lasat un gust amar:
    http://www.romanialibera.ro/actualitate/eveniment/referendum-2012-biserica-romano-catolica-implicata-in-campania-electorala-afla-de-ce-e-suparat-ips-ioan-robu-pe-traian-basescu-271923.html

    cedric

    30/07/2012 at 9:23 am

  7. @Pasescurte

    Imi cer scuze pentru duritatea limbajului flosit azi noapte la adresa ta ! Mea Culpa si sper sa-mi accepti scuzele !

    Insa, omule, tot nu inteleg ceva. Cum poti sa mergi la un referendum ilegal si sa legitimezi prin prezenta si votul tau un puci? Chiar daca ai votat NU la referendum? Imi este peste masura sa inteleg !

    Daca mai mergeau cateva sute de mii si votau NU presedintele era astazi demis ! Nu ati inteles nici macar atata lucru? Nu ati observat ca nemernicii astia din USL au modificat regulile jocului dupa bunul lor plac in asa fel incat sa le iasa rezultatul dorit? Ca era un referendum unde nu aveau ce cauta oamenii normali, rationali?

    Reddog

    30/07/2012 at 9:24 am

    • nici o problema. aseara era tensiune, omul se incinge. noi in casa suntem 4 ”basisiti”. am fost la vot fiindca cineva trebuia sa-i spuna lui ponta ca-i prost. pe langa acest fapt consideram ca ar fi bine ca TB sa aiba cel putin 20%.

      pasescurte blog

      30/07/2012 at 10:27 am

      • doar eu am votat din casa

        pasescurte blog

        30/07/2012 at 10:33 am

  8. si, da, vorba lui @sare
    hoția, furtul și minciuna sunt în ADN-ul lor politic, le-au supt cu laptele matern

    skorpion

    30/07/2012 at 9:25 am

    • Hotia, furtul si minciuna pe fatza, asta este revoltator!
      Gaska lui Voiculescu chiar ne crede prosti.

      luminita

      30/07/2012 at 9:30 am

  9. Buna dimineata tuturor !
    Asteptam cu nerabdare comunicatul BEC.

    ela

    30/07/2012 at 9:32 am

    • Si eu astept sa ii inchida cineva BEC-ul Paiatzei si sa se duca invartindu-se, puturosul naibii.

      luminita

      30/07/2012 at 9:36 am

  10. asera (in jurul orei 9), pe stradutele din sectorul 3, o masina de politie cu 2 barbati in costum pe bancheta din spate, se plimba agale, incetinind in dreptul grupurilor de pensionari si intrebandu-i ceva. Nu pot baga mana-n foc, dar sunt 99% sigura ca cei 2 tipi din spate carau o urna mobila dupa ei, iar intrebarea pusa pensionarilor era daca au mers sau nu la vot. Din pacate, sau din fericire, grupul de pensionari pe langa care trecusem eu i-a refuzat (fie votasera, fie nu ii interesa). Zic din pacate, pentru ca daca ar fi oprit masina de politie acolo, eram pregatita sa le fac niste poze. Dar asa, raman doar la stadiul de presupunere.

    mickyyy

    30/07/2012 at 9:34 am

  11. Pana la comunicatul BEC va rog sa urmariti la linkul de mai jos mutrele pleostite ale maimutelor curentate de la latrina 3 ! Merita !

    Reddog

    30/07/2012 at 9:34 am

    • SAPOCA.

      luminita

      30/07/2012 at 9:37 am

    • Poza asta face toti banii! Ce diversitate de mutre consternate!

      cedric

      30/07/2012 at 9:58 am

  12. salve! si banii? Ieri NU s-a platit taxa spre Constanta, deci o GAURA in incasari, in urma ordinului dat de Szilagyi, min.Transporturilor! Cine acopera gaura???? aloooooo! Curtea de Conturi, se aude???

    cinic

    30/07/2012 at 9:36 am

    • Si cum era ziua de intoarcere, cand se fac de obicei incasari zdravene, e bartai crateru’ in buget.

      EuCuMine

      30/07/2012 at 9:39 am

  13. Am trimis la AEP cerere sa aflu daca figurez ca votant pe undeva.

    EuCuMine

    30/07/2012 at 9:37 am

  14. 10% din electori, atat au furat. Daca astia fac si alegerile urmatoare, Romania e terminata

    A A

    30/07/2012 at 9:39 am

  15. EuCuMIne

    Te rog spune-mi cum trebuie procedat, ca si eu vreau sa verific daca figurez pe undeva ca votant !

    Reddog

    30/07/2012 at 9:40 am

    • Am folosit adresa de mail din cererea mea precedenta (cea pe care o luasem de la Marius Mistretu, de introducere pe lista neprezentatilor la vot): office@roaep.ro

      Conform indicatiilor din documentul pe care mi l-au trimis drept raspuns la respectiva cerere, am pus numele, prenumele, CNP-ul si adresa (strada, nr, sector).

      EuCuMine

      30/07/2012 at 9:44 am

    • Cred ca-i voi contacta si pe cei de la PDL sa caute si ei.

      EuCuMine

      30/07/2012 at 9:47 am

  16. Buna Dimineata la toata lumea 🙂

    Ştiri Europene – 30 iulie 2012 / “Demiterea lui Traian Băsescu a eşuat”

    http://politeiaeuropa.wordpress.com/2012/07/30/stiri-europene-30-iulie-2012-demiterea-lui-traian-basescu-a-esuat/

    Theophyle

    30/07/2012 at 9:46 am

  17. Salutari 🙂
    Va multumesc tuturor pentru articolele si comentariile de ieri. Nu am apucat sa zic nimic, dar v-am citit.

    Diana

    30/07/2012 at 9:48 am

  18. Cit au furat astia?. Mic calcul.
    Prezenta la vot 46%. Din 18.2 milioane inseamna 8.36 milioane.
    Avem 86% DA, deci 7.12 milioane. Daca nu ar fi fost boicot, conform nenumaratelor sondaje raportul ar fi fost 60% DA, 40% NU. Deci iau cele 7.12 milioane cu DA ca fiind 60%.
    Rezulta ca fara boicot, pentru a obtine ratia de 60/40, ar fi fost necesara o prezenta la vot de 11.86 milioane, adica 65%.
    Diferenta fata de participari recente ne da estimarea furtului, folosesc graficul de la @sarei:
    -cu 8% peste prezidentialele din 2009-furt de 1 virgula 5 milioane, 1.5.
    -cu 9% peste localele din 2012-furt de 1 virgula 6 milioane, 1.6.

    Dimensiunea fraudei este imensa, demna de Zimbabwe, de FSN anii 90 si de PCR anii 46-47.

    Aha

    30/07/2012 at 9:53 am

    • Cifra rotunda: 2 milioane de voturi frauduloase.

      EuCuMine

      30/07/2012 at 9:55 am

  19. Salut 🙂
    Strategie cheie pentru Traian Basescu:
    „De problemele cu Fondul, salariile să se ocupe domnul Victor Ponta dacă ţine să mai fie prim-ministru. Principalul meu obiectiv este reconcilierea societăţii”, a dezvăluit Băsescu.

    Este cea mai inteligenta atitudine posibila , Bravo Traiane !

    lastnightmusic

    30/07/2012 at 9:56 am

  20. Da, am scapat pana acum. Bineinteles, lupta va fi terminata doar cand Voiculescu va fi la Rahova si Antenele ramase fara licentza si tot trustul lui si afacerile lui (cele ilegitime, cele cinstite pot sa ramana 🙂 ) culcate in tzarana.

    Dupa cum ati observat, discursul lui Basescu a fost deosebit de dur la adresa lui Felix si a televiziunilor sale, mesajul este clar: „asa nu se mai poate”.

    Pe de alta parte, chestia cu flacara democratiei data celui de la o antena poate fi si un avertisment voalat, ceva de genul: „o sa va dam foc”, la figurat, evident.

    Azi in metrou mi-a agatzat ochii un titlu din penibila fitzuica „Ring”, ceva de genul: „8 milioane de romani l-au ciuruit pe Basescu. El se jura ca inca respira”. Asa o eroare grosolana de logica e mai rara: cu alte cuvinte, cine s-a dus la referendum musai a votat pentru demiterea lui Basescu, este absolut imposibil sa fi votat careva „nu”. Putem presupune ca persoana/persoanele din conducere, care au vazut titlul si i-au dat ok-ul fara sa ii intereseze ca se fac de ras, au un IQ sub 80? Eu zic ca da.

    Freedom

    30/07/2012 at 10:01 am

    • A, scuze, se pare ca au aparut niste procentaje pe care eu nu le stiam. Dar sunt retardati nevertheless.

      Freedom

      30/07/2012 at 10:08 am

  21. BEC: 46,13 % prezenta

    cedric

    30/07/2012 at 10:03 am

  22. 46,13% spune BEC. procuratura ar trebui sa lucreze din plin cateva saptamani de aici incolo. ponta elucubreaza din nou.

    radu2

    30/07/2012 at 10:04 am

  23. Buna dimineata,
    Basescu – PSD scor 4-0. Oare cand or intelege ca nu pot sa-l dooare?:)
    ca o constatare, fraudarea a fost bine pusa la punct de la inceput. Au pierdut findca au luat in calcul si voturile ungurilor dar, stupoare, n-au iesit la vot. daca ieseau ungurii in procentul in care ieseau la vot in mod obisnuit referendumul trecea. de aici si reactiile de ieri vis-a-vis de unguri. calculele au fost facut cu precizie dar nu s-a potrivit la final.
    Politeia, multumim pentru ziua de ieri. fara voi o luam pe campii 🙂

    Laur

    30/07/2012 at 10:05 am

  24. Ponta face o declaratie iresponsabila: cica Basescu e terminat politic, are o singura obsesie sa-si reia vila, masina , scaunul. USL trebuie sa-i apere pe cei 8 milioane de romani de Basescu.
    e debusolat si obraznic ca de obicei.

    cedric

    30/07/2012 at 10:06 am

    • Trebuie dat pe mana legii, si asta urgent !

      ela

      30/07/2012 at 10:07 am

  25. Oricum, declara ca nu mai fac un nou referendum. Niste ziariste, cred ca de pe la latrine, insista daca parlamentul va valida decizia CCR. Zice ca nu stie ca va face parlamentul, dar nu e cazul sa o ia de la inceput.

    cedric

    30/07/2012 at 10:09 am

  26. E de un tupeu patologic: cica e o victorie extraordinara pt. USL! Nu e de parere ca Antonescu trebuie sa plece.
    Rezultatul se datoreaza smecheriilor facute de Basescu si maghiarilor care au stat acasa!
    Si-a gasit un nou scop in viata: sa-i apere pe romani de Basescu!

    cedric

    30/07/2012 at 10:11 am

  27. Astia nu stiu sa piarda! De fapt, n-au stiut niciodata. Vor sa pozeze in invingatori. Ce mai zice acum descreieratul de Sova? ca azi noapte zicea ca numaratoarea lor ii da castigatori cu 52%.

    cedric

    30/07/2012 at 10:15 am

    • @cedric:
      ce naiba va uitati in gura lui sova?
      ala e prosrt facut gramada;toata ziua de ieri ce au primit ei de la omul lor in sectiile de votare cuprindea la nr votanti cumulatul lista permanenta+lista suplimentara+urna mobila

      intimplator

      30/07/2012 at 10:28 am

    • A zis textual ca ei au numarat 9 milioane de voturi.

      Leon

      30/07/2012 at 10:31 am

  28. Reblogged this on Dictatura justitiei.

  29. Bună !
    Nu știu de unde ai mai avut puterea să continui, mulțumesc !
    Dacă și de data asta nu se iau măsuri împotriva celor care-au încălcat legea niciodată nu se va termina cu bâlciul.

  30. neata tuturor.

    Astia oricum nu mai au capacitatea de a face un referendum precum ieri, cel putin nu pe termen relativ scurt. Au aruncat in lupta absolut tot ce puteau, pe toate planurile : bani, influenta, furaciune. Si cu toate astea nu au reusit sa treaca pragul. Eu trag speranta ca sa se pedepseasca fraudele de ieri in timp scurt! Au fost prea multe, prea mari, si prea pe fata.

    halex

    30/07/2012 at 10:19 am

    • Salut!

      Am asistat la prima Victorie a la Pirus 😀

      Huitzilopochtli

      30/07/2012 at 10:21 am

      • Vrusai sa spun Infrangere a la Pirus pentru USL. Sunt nedormit!
        USL a pierdut tot, si referendumul si resursele aruncate. Ce e mai grav e ca incep acum divergentele in interiorul lor.

        Huitzilopochtli

        30/07/2012 at 10:22 am

        • Mai corect spus „incep abia acum divergentele”. Eu cred ca, daca aveau oameni cu un minim respect de sine, incepeau sa-si dea la gioale inca de prin iunie.

          EuCuMine

          30/07/2012 at 10:25 am

  31. felicitari politeia,sunt mandru de voi:)

  32. buna dimineata
    ma uitam ieri la doamnele din sectiile de votare(fost 6 sectii,total 36 persoanenin comisii,numai doi barbati)
    majoritatea din invatamint; chiar ai compasiune pentru aceste femei obligate de hotii usl sa stea in sectii 19 ore si apoi presedintii sa plece cu sacii la judecatorie la 1 noaptea
    si asta in sali fara aer conditionat sau posibilitatea de a merge undeva unde ar fi fost mai racoros
    la un moment dat,o presedinta de sectie de votare nu s-a mai putut abtine(senzatia mea,repet senzatie,e ca era prodemitere): murmura” asa mai tare” chiar trebuiau sa-si bata joc de noi sa ne tina 4 ore in plus pentru a ajunge ei la putere? si ce-or sa faca ajunsi acolo?ca salariile nu au de unde sa le mareasca
    voi parea patetic,dar acolo unde am fost eu ,nu pot spune decit ca aceste comisii au aplicat legea corect( ex minor: intra un nene cu sapca pnl in cap,imediat i se cere s-o dea jos si s-o ascunda);oamenii din comisii nu puteau impiedica pirandele si altii sa ceara sa voteze pe listele suplimentare;
    aici legea trebuie sa fie aplicata;chiar daca va dura ceva pina se identifica votantii multipli nu trebuie sa ramina nepedepsiti;doar un ultim exemplu pe la 22 credeam ca am ” dat lovitura” ;o doamna cu fuste mai largi ,pe care o vazusem la o alta sectie votind suplimentarintra in curtea unei alte sectii;dar..surpriza..nu in cladire; scoate telefonul si prind o frintura de conversatie” imi palpita inima de frica” /mai vorbeste ceva si face cale intoarsa/nu voteaza
    legea aplicata trebuie sa fie mai puternica decit tentatia celor 50 sau 100 ron.
    si se pot depista votantii multipli si ” populariza” pedepsirea lor
    cit despre ce a fost in olt si alte judete care au votat mai ceva decit pe vremea comunismului,acolo trebuie anchete serioase si de ce nu=pdl-ul asta ,sau atunci cind pdl organizeaza alegeri-psd-ul- trebuie sa ” detaseze” observatori in judetele problema/sa fie o harta a ” judetelor de risc” si sa fie monitorizate in mod deosebit

    intimplator

    30/07/2012 at 10:23 am

    • felicitari @intimplator pentru efortul de ieri. Sanatate si toate cele bune,

      lastnightmusic

      30/07/2012 at 10:29 am

    • Chapeau bas!

      luminita

      30/07/2012 at 11:06 am

  33. Un ungur comenteaza in evz:
    1 Ar trebui sa intelegeti ca noi maghiarii nu luam chiar asa de bune tot ce ne indeamna UDMR
    si,
    2 ar trebui sa intelegeti ca maghiarii nu sunt o turma si ca ei tin minte toate sicanele facute de PSDR,PSD dealungul anilor si faptul ca Guvernul Ponta s-a nascut prin refuzul de deschidere a unei sectii la Medicina in limba maghiara la Tirgu Mures

    lastnightmusic

    30/07/2012 at 10:26 am

  34. Buna dimineata tuturor! De cateva zile stau doar pe ace, acum parca m-am linistit.
    Cateva observatii la cald:
    – Ungurii si in general romanii din Transilvania – desi din motive diferite – se arata din nou a fi cu o clasa peste noi, cei din vechiul regat. Bravo lor.
    – Ceva interesant din declaratia lui kelemen Hunor de aseara, a spus ceva de genul: „Ne trebuie o nou constitutie, si asta poate fi amendata dar cred ca este mai bine sa avem o constitutie noua”;
    si, mai ales, a spus: „Trebuie mecanisme noi, fiindca este clar ca vom avea coabitare, si vom avea coabitare”.
    Asadar Udmr schimba barca? Asta poate fi un semn ca CCR – cu aportul judecatorului pus de Udmr acolo – va da un verdict corect maine, adica nu se va spala pe maini ci va spune clar ca TB trebuie sa revina la Cotroceni.
    In rest, sunt stupefiat de modul in care s-a putut fura in unele judete. 85% prezenta in urban in Olt este absolut imposibil.
    Si cel mai mult sunt intrigat cum unii oameni care par a fi informati, fara a avea – aparent – creierul spalat, si fara a fi obligati de institutiile sau firmele la care lucreaza, s-au prezentat la vot sa voteze „Nu”. Este ilogic, sa spui ca il sustii pe TB dar totusi sa mergi la vot stiind ca asta poate duce la demiterea celui pe care il sustii. Chestia asta ne-a privat de un rezultat cu adevarat bun, o prezenta sub 40%.

    victor.vb2

    30/07/2012 at 10:26 am

    • Da, de-asta l-am facut albie de porci pe idiotul ala util ce s-a perindat pe-aici azi-noapte. El si lobotomizatii ca el erau sa ne piarda.

      Cat despre Kerebelesh the Hunor… Baga la greu preacurvie macaznica, asa cum sunt obisnuiti. Din nefericire pentru el si aia de-i sufla-n ceafa, UDMR-ul nu va mai intra in vreun Parlament viitor. Punct.

      EuCuMine

      30/07/2012 at 10:30 am

      • @eucumine
        sigur ca vrea o noua constitutie;dar nu va inchipuiti ca ii intereseaza definirea clara a relatiilor presedinte-parlament;
        ii intereseaza disparitia formularii” romania e stat unitar”/atit si nimic mai mult

        intimplator

        30/07/2012 at 10:40 am

        • nu numai. Constitutia lui Iorgovan (si faptul ca mandatul de presed. e de cinci ani si parlamentul patru ani) nu are clauze pt. coabitare.

          cinic

          30/07/2012 at 11:23 am

  35. Salutareeeeeee! 🙂

    Nici in cele mai negre estimari ale mele nu se sarea de 45% (asta cu frauda de 5-6%).

    Va propun si eu, dupa cele zise de Aha, urmatoarea interpretare.

    1. „De asemenea, într-o stenogramă datând din 14 iulie, apare din nou analistul Bogdan Teodorescu, șeful echipei de strategii politice a USL, care precizează că mai este nevoie de 1,7 milioane de voturi:”Ne mai trebuie, după calculele noastre aproximativ 1.700.000 de voturi, în orice caz, raportul e de 60: 40 -mai putem aborda o strategie pentru secțiile de votare- să le mărim numărul atunci”.

    1.700.000 voturi inseamna cam 9,5%. Baietii aveau nevoie de 1.700.000 ca sa fie siguri ca se atinge pragul.

    2. Asta inseamna ca ei stiau ca prezenta reala va fi in jur de 40% (plus minus marja de eroare) si cele 1.700.000 insemnau sacul de voturi de atingere a pragului.

    3. Pana si Turambarr a estimat 38%. UNul ca mine a luat empiric datele de la locale si a conjecturat prezenta de 40%, in conditii in care puneam TOTI votantii USL, plus mare parte din cei care au fost non-PDL.

    4. Baietii au stiut ca nu le iese cvorumul, si aveau plan de furt atat cat sa le iasa: cele 9,5-10%. Hai, sa zicem ca ultima cifra „corecta”e cea de la ora 17, cu 27% prezenta. mai acceptam ca pana la 20 seara votasera inca 10% si se ajunsese la 37% iar pana la ora 21 (ora de inchidere la alegerile locale) urma se se ajunga la 40%.

    5. Deci e clar ca, in conditii de aegeri normale, cu vot pana la 21, urma se se atinga maxim 40% si ei stiau.

    6. Cele 1,7 milioane reprezentau norma lor de furt intre orele 21-23. Furt mai ales la tara, unde oamenii dorm noaptea.

    Cetatean

    30/07/2012 at 10:28 am

    • Cetatean felicitari. Good job 🙂

      lastnightmusic

      30/07/2012 at 10:32 am

      • Good job toata lumea, mai ales cei din teren, eu sunt mic pe langa ei.

        Cetatean

        30/07/2012 at 10:35 am

        • Se pare ca pierdeti din vedere un amanunt esential:
          Ca sa ai o rata globala de n% frauda, asa cum s-au desfasurat alegerile, judetele care trag % in sus trebuie sa compenseze si judetele unde nu s-a fraudat sau s-a fraudat nesemnificativ.
          Rezulta o frauda de (2*a)*n% in judetele fruntase la frauda, unde a= raportul dintre numarul judetelelor „corecte” si cele „incorecte”
          Mai simplu spus hotii au trebuit sa fure de doua ori, odata pentru ei si odata pentru cei care nu fura.
          Asa avem judete sau localitati unde frauda este de peste 20% si judete sau localitati unde aceasta este nesemnificativa. Frauda este localizata! Deci mai usor de gasit!

          Mircea Rusu

          30/07/2012 at 1:04 pm

    • Buna dimineata
      Deci usLASII au stiut la fiecare punct de ce au organizat asa; nimic nu era inutil 🙂

      emil

      30/07/2012 at 10:35 am

    • @cetatean: cind scriam ca vor fura 1,5-2,0 milioane nu prea erati de acord;desi imi pare rau,iata ca s-a adeverit ce am spus;
      daca ei continua si la inchidere sa vrea sa-si plaseze oamnei la numaratoare e deja patologic;situatie concreta a mea: la 22.50 intru intr-o sectie pentru a asista la numaratoare;acolo doi domni/eu eram cunoscut,trecusem de vreo 4 ori in cursul zilei/
      intreb ca proasta’n tirg pe sefa comisiei: domnii sunt si dinsii observatori?(n.b dupa 22.15 n-a mai fost nimeni sa voteze,doar citiva rataciti)da,zice cu juma de gura;ma duc ma prezint si si ii intreb de unde sunt;unul scoate hirtia de acreditae-corec-celalalt zice ca e observator dar nu arata nimic;insist,totusi de unde sunteti? ma duc sa va aduc acreditarea;dus a fost;oamenii rasufla usurati si intreb: cine e? e consilier local/oamenii aia care erau in seccomisiile de votare erau intimidati de prezenta tipului;nu stiu daca i-ar fi obligat sa faca minarii sau nu,dar toti au fost usurati ca tipul s-a dus dupa acreditare si n-a mai venit cu ea

      intimplator

      30/07/2012 at 10:36 am

      • da, dragul meu, eu am estimat maxim 6% frauda, adica 1 milion MAXIM.

        Cetatean

        30/07/2012 at 10:38 am

    • Ca referendumul asta va fi invalidat e una. Asta e doar pe moment. Dar ia sa adunam frauda si sa o aplicam la celealte alegeri si vedem ce iese. Folosesc in continuare cele 1,5 milioane care le-am socotit ca frauda.
      -Geoana ar fi cistigat alegerile in 2009 cu 56% in loc de 49.7%
      -USL ar fi obtinut la locale in 2012 57% in loc de 49%.
      -PSD ar fi obtinut la parlamentare in 2008 45%. Ui ui ui, aici incepe sa fie grav rau de tot.
      -PSD+PNL, adica USL 2008 ar fi obtinut la parlamentare in 2008 60%.
      -UDMR nu ar mai fi intrat in parlament prin cresterea artificial a votantilor rezultind sub 5%.
      -Prin redistribuire cu frauda asta, USL ar fi obtinut 63% in 2008.
      O fi vrind Basescu reconciliere, dar sa continui sa dai bomboane unui domn Goe razgiiat nu este solutia. Acest sistem de vot dospit de USL nu este acceptabil. punct

      Aha

      30/07/2012 at 10:53 am

  36. Buna ziua tuturor,
    @Theophyle, @Cetatean, @Ela, @Andrei si tuturor celorlalti, va multumesc pentru tot ce ati facut!Mi-ati redat speranta ca in Romania mai sunt oameni care gandesc si vad lucrurile asa cum sunt, oameni care se implica si vor sa schimbe lucrurile in bine.
    Sper ca in curand sa vina rasplata lucrului bine facut, dus pana la capat.

    subway

    30/07/2012 at 10:29 am

    • Cu Dumnezeu inainte 🙂

      Cetatean

      30/07/2012 at 10:32 am

  37. Buna dimineata distinsa comunitate, buna dimineata Romania redevenita europeana! Multumim celor „the happy few’ care au tinut linia frontului inca odata si ne-au redat speranta!
    As dori sa remarc ceva ce n-am avut curajul sa scriu ieri: nu prea cred ca toti caluseii din caruselul USL s-au invartit in aceeasi directie ieri si spun asta dupa vizita la o familie apropiata PNL dintr-o suburbie Bucuresteana: oamenii se distrau comentand ce va face Crin ca tot a promis ca nu mai revine la partid; Evident erau din ramura care prefera sahul nu pocherul si cred ca mai stiau si de relativa liniste dintr-un anumit sector din Bucuresti unde de obicei se primeau apeluri de pe o lista si se faceau vizite „door-to-door”.
    Doresc tuturor o zi racoroasa!

    dica

    30/07/2012 at 10:33 am

    • nu fiti naiv; acel ” sector” -sectorul 1- e al doilea ca prezenta la vot in bucuresti

      intimplator

      30/07/2012 at 10:38 am

  38. Marga a facut acum declaratii la sediul USL.Cica ieri a fost canicula, oameni „deplasati” , concedii , de asta nu s-a atins cvorumul. Dar Basescu trebuie sa-si dea demisia tinind seama de scor etc.
    Ranjea ca o maimuta!

    cedric

    30/07/2012 at 10:34 am

    • „Ranjea ca o maimuta!”

      La asta-l ajuta mult fata lui buhaita de urangutan stalinist.

      EuCuMine

      30/07/2012 at 10:36 am

    • Marga ar trebui dus in catuse langa Bombo, numai pentru masluirea listei de prezenta la CE, din care l-a exclus pe Presedintele tarii ca sa il treaca pe Plagiatorul ordinar Tonta.
      Inca mai are tupeul Marga sa se ranjeasca?

      luminita

      30/07/2012 at 10:43 am

  39. Buna dimineata,
    ciudatii au intrat in fibrilatie, ca TB il schimba pe Ponta. Eu sunt in tren si m-a intrebat o doamna pensionara din Constanta… i-am explicat ca hotii nu pot conduce o tara, i-a cazut fata.
    Sper ca pana la sf.zilei sa aflam rezultatele final.

    mar

    30/07/2012 at 10:36 am

    • buna mar
      eu cred – din ce a declarat presedintele inca suspendat aseara – ca il va lasa pe Ponta sa moara pe mina lui – cu fondul, seceta etc iar el se va ocupa de reconcilierea intre romani

      lastnightmusic

      30/07/2012 at 10:43 am

      • cea mai buna strategie;
        parca il aud pe basescu: conform constitutiei eu ma ocup de reprezentarea romaniei in exterior si asigurarea neutralitatii politice=reconciliere,tu ba hotzule-ca tot hotz ramine-pune osul la treaba si ocupa-te de executiv;
        pina una alta programul usl=jos basescu nu tine de foame si, din pacate pentru noi toti nu au altul

        intimplator

        30/07/2012 at 10:49 am

      • Da,numai ca bizonul de Constanta vede altfel.Va povestesc pe seara care este atmosfera la Constanta, am o delegatie.

        mar

        30/07/2012 at 10:52 am

  40. salut
    sa n-o uitam pe dna Macovei care ieri s-a luptat ca o leoaica cu hienele comuniste

    razvan

    30/07/2012 at 10:40 am

    • MM a smuls cu tenacitate oamenii care ar fi mers la vot si i-a dus in tabara boicotului. A fost o victorie in care fiecare din furnicile care vor un stat de drept au pus umarul pic cu pic pentru boicot. De la TB si MM pana la cei care am convins o soacra sau un vecin sa nu mearga la vot, ne bucuram toti 🙂

      Cetatean

      30/07/2012 at 10:42 am

  41. Vad ca, mai nou, puscariabilii se ascund in spatele celor 8 milioane de romani care au votat Da (si care sunt de fapt 7,2 mil)

    Sam

    30/07/2012 at 10:40 am

    • Si care de fapt sunt vreo 6 milioane cu totii.

      EuCuMine

      30/07/2012 at 10:42 am

      • Exact, sa nu uitam de milionul de voturi de dupa ora 21, comunistii dracului!

        Cetatean

        30/07/2012 at 10:43 am

      • Chiar, restul sunt inventati!

        cedric

        30/07/2012 at 10:45 am

      • si uita mereu de diferenta pana la 18 mil. electorat. Ponta zbiara ca el ii reprezinta pe acesti 6 mil. S-o tina tot asa, urmeaza parlamentarele.

        cinic

        30/07/2012 at 11:26 am

  42. acum incepe alt greu: economia;
    cu agricultura dezastruoasa,c fara investitii straine,cu fonduri ” in coada de peste” si cu f georgescu care nu prea le are cu ” artimetica” e groasa rau de tot;
    cum poate mf-ul sa zica ca stam bine cind are + 0,5 la incasari,inca 0,8 reduceri la cheltuieli adica 1,3 dar-atentie 3,7 cheltuieli suplimentare;e vorba de 2,5 pct si nu e de ici de colo; va ” cosmetiza” el primele 6 luni pentru fmi dar aia au ajuns sa caute prin conturile trezoreriei mai bine decit georgesu si gherghina la un loc;dupa 2 zile aia vor sti estimarea lui iulie + privatizari promise -ioc-management privat promis-ioc-si cine stie ce-o mai fi

    intimplator

    30/07/2012 at 10:46 am

    • Presedintele nu poate face prea multe , decit sa participe la discutii cu Fondul, cu BNR. Guvernul nu este al lui si Georgescu il asculta pe Ponta.
      El , TB este de folos in continuarea mersului independent al justitiei, in vegherea sa nu alunecam spre rusi, in vegherea ca serviciile sri sie etc sa nu devina slugile usl si puscariabililor,
      Economia am scapat-o din mina odata cu motiunea de cenzura contra guvernului MRU. De efectele nocive nu avem cum sa mai scapam.

      lastnightmusic

      30/07/2012 at 10:53 am

      • Tot raul spre bine. Sa nadajduim ca vor reusi performanta istorica de a-si consuma capitalul de incredere in citeva luni si de a pierde alegerile din toamna. Mai bine un dezastru de 8 luni decit de 4 ani.

        Leon

        30/07/2012 at 10:59 am

      • basescu acum trebuie sa se detaseze de executiv;sa-i lase sa moara pe mina lor;ponta sa ceara sfaturi de la consilierii lui gen cernea si voinea pentru economie;a, sa nu-l uitam pe marele vosganian

        intimplator

        30/07/2012 at 11:07 am

    • Buna ziua tuturor!

      aici incepe beleaua. Saptamana trecuta, VP impreuna cu cativa minstri a avut o intalnire cu reprezentantii comunitatii de business si erau si persoane de la cateva ambasade. Printre „declaratiile” din timpul intalnirii asa cum mi-au fost relatate de cineva care a fost acolo si care era complet siderat ca un PM poate debita ceea ce s-a debitat in timpul intalnirii ( de fapt ce m-a frapat pe mine):
      – unul dintre ministri: „Hidroelectrica va fi vanduta pe piata libera” (??? – se pare ca asta a fost exprimarea, am mai verificat cu o alta persoana si si el mi-a spus la fel).
      – VP:
      * „stim sa castigam alegerile dar nu stim ce sa facem cu economia” ( a spus de vreo 2 ori chestia asta).
      * „am pierdut 15 mld de euro din fonduri UE in acest exercitiu si nu putem sa facem nimic ”
      * vor fi schimbari de Constitutie in 2013 si schimbari legat de regiunile administrative
      * schimbari la legea PPP legaat de conflictul de interese si inca 2-3 aspecte, dar nu-mi mai amintesc.

      asa ca 😦

      roxaline

      30/07/2012 at 11:08 am

      • @roxaline
        cam acelasi lucru l-am auzit si eu/prestatie lamentabila
        ceva de genul ” vom face dar nu stim ce si cum”
        ponta e zero barat scos din sloganul ” jos basescu” si acum se trezeste la realitate;sunt intr-o fundatura din care nu au cum sa iasa;daca psd nu-l schimba cu orice risc politic la alegeri acum pe ponta va fi dezastru;tipul e paria,e non-grata peste tot la vest de nadlac;inclusiv la socialistii lui europeni
        si el si antonescu ne-au dus economic in jos neimaginat de mult;mi-e teama ca in viitorul apropiat 2010 si 2011 vor parea ani de ” boom economic” in romania

        intimplator

        30/07/2012 at 11:40 am

      • Ceva imi spune ca Base s-a enervat de data asta si nu-i mai lasa sa zburde pe campie ca pana acum

        Freedom

        30/07/2012 at 3:51 pm

  43. Buna ziua! In comunele din Calarasi i-au pacalit sa iasa la vot si sa-l voteze pe TB ca altfel va fi demis; tinand cont ca sunt oameni simpli, a tinut manevra. Pe de alta parte, primarii i-au scos cu amenintari la vot pe multi… Saracii, unii din ei mi-au spus fericiti ca ei au pus stampila pe NU si ca se bucura ca „a iesit Basescu”

    drivas

    30/07/2012 at 10:51 am

    • Drivas
      asta fac toti si usl si pdl;ii cam ” santajeaza” pe oameni;din pacate face parte din ” regula jocului” ;cum il poti impiedica pe un primar-indiferent ca e pdl sau usl- sa mearga din casa in casa pe strazi si sa ceara sa se duca la vot/chiar daca nu le spune cu cine sa voteze,primarul ala are ” autoritatea functiei” si transmite mesajul subliminal cum sa voteze;asta e situatia ideala;
      daca le mai spune ca ” ba daca iese ala nu mai am bani de ajutoare”mesajul e lovitura de maciuca;
      ieri chiar l-am inteles pe blaga ce zice el cu ” structurile de partid”
      repet iar,daca vedeati intre 19-21 cum veneau cite 4-5 odata de pe aceasi strada realizati cam cum se luicreaza” in teritoriu” si e valabil pentru toate partidele

      intimplator

      30/07/2012 at 10:59 am

      • Stii ce-i ciudat? Ca in anumite comune a fost un boicot in tiganime (si-s multi rau pe acolo) sa nu se duca pana cand nu vor fi platiti. De obicei ei fac jocurile cine sa iasa primari acolo si un vot „costa” cam 50-70 ron. Deci pana pe la 17 stiam clar ca nu s-au dus la vot! Dupa aceea ora au fost foarte multi la vot; unii amenintati cu taierea ajutoarelor, altii mintiti ca nu iese TB si trebuie sa voteze NU, iar altii au iesit la indemnul capilor din tiganime. Aici s-au dat bani; la capii din tiganime, ca aia au indemnat la vot!

        drivas

        30/07/2012 at 11:08 am

        • nu-i ciudat/din nefericire asta e romania reala;
          asa e la nivelul ” de jos” si asa e si la nivelul celor” elevati” care spun ca ce mare lucru e plagiatul
          tot combinatie de prostie,indiferenta si „shmecherie” este

          intimplator

          30/07/2012 at 11:13 am

  44. Cum sa-i fie frica omului de primar? Ar trebui sa fie invers, pentru ca primarul depinde de alegator. Un primar care-si ameninta alegatorii e mort politic.

    Leon

    30/07/2012 at 10:55 am

    • Ajutoarele de incalzire.

      EuCuMine

      30/07/2012 at 10:56 am

    • @leon
      romanul tipic are ” frica” de autoritate;
      de asta trebuie sa fie justitia egala pentru toti;incepind de la politistul beat care face un accident minor-din fericire-de circulatie la el in sat si pina la primul om in stat;lege aplicata pentru toti
      dupa ceva ani,poate-nu sunt sigur-incepe omul sa creada ca ” autoritatea” nu e mai presus de el;mi-e teama insa ca si aici e nevoie de generatii-eu cert nu voi apuca asta/e la fel ca la invatamint ;trebuie cel putin 15 ani-daca nu 20- sa vezi rezultatele schimbarii

      intimplator

      30/07/2012 at 11:03 am

    • Cred ca este vorba despre lipsa unei modalitati de a sanctiona alesii pana la implinirea termenului de 4 ani. Din discutiile mele cu oamenii a reiesit ca daca ar sti / ar exista vreun demers legal / mecanism prin care sa poata rechema alesii pana la termen + sa poata reclama „la Bucuresti” ca sa nu fie la mana mafiei locale, lucrurile s-ar schimba. Sunt multi satui de abuzuri, foarte multi, dar nu le spune nimeni ce anume ar trebui sa faca ( similar modelelor puse la dispozitie de Marius Mistretu in aventurile lui de a reclama diverse nereguli ).

      roxaline

      30/07/2012 at 11:20 am

  45. Buna dimineata! 🙂

    radubotezatu

    30/07/2012 at 10:57 am

    • Buna dimineata ! 🙂

      grig

      30/07/2012 at 11:28 am

  46. Marga, dobitoc pina la capat, rezulatele sint excelente- se gratuleaza singur. Imi evoca un orangutan la zoo stind pe un maldar de banane si crezind ca este liber prin jungla.
    Ba rezulatele sint dezastruoase pentru USL. Cu frauda cu tot au scazut vreo 10% fata de locale. Daca eliminam frauda ajungem la prezenta de vot reala de ~37%, din care cu 85% DA si USL are de fapt vreo 32%. Dar din partea mea nu au decit sa continue sa se imbete cu apa rece si sa visezee mai departe la parlamentul lor de 70%.

    Aha

    30/07/2012 at 11:08 am

  47. calut prieteni,
    s-a furat ca-n codru, dar din pacate cu acoperirea militienilor lui rus, care au avut consemn sa inchida ochii. ma indoiesc insa ca-i va pedepsi cineva in tara asta de idioti…

    newman

    30/07/2012 at 11:08 am

  48. si inca ceva ce poate ar trebui sa faca presedintele acum: tragerea la raspundere a celor ce au actiuonat ilegal,in dispretul legii; sa ceara asta justitiei

    intimplator

    30/07/2012 at 11:09 am

  49. Crin Antonescu, afara din viata politica!!!

    Asta sa fie mesajul de bataie de acum incolo.

    „Drumurile mele şi ale dumneavoastră, domnule preşedinte Băsescu, oriunde v-aţi afla, se cam despart. Veţi fi sau nu suspendat astăzi, veţi fi sau nu demis de verdictul poporului român, ne cam despărţim. Dacă nu veţi fi demis la referendum, eu, Crin Antonescu, mă retrag definitiv din viaţa politică.

    Sedinta Parlamentului din 6 iulie.

    http://www.cdep.ro/pls/steno/steno.stenograma?ids=7147&idm=5&idl=1

    Cetatean

    30/07/2012 at 11:12 am

    • Acuma, eu unul ii urez la Crizel Antenescu drum bun si cale batuta, oriunde decide sa se duca si sa nu polueze degeaba nefacind nici macar umbra pamintului prin parlament. Dar nu cred ca pleaca niciunde.

      Aha

      30/07/2012 at 11:17 am

  50. incep sa se vada efectele… bune. euro a pierdut aproximativ 4 bani in fata leului de dimineata 🙂

    Laur

    30/07/2012 at 11:12 am

    • deci ponta a avut dreptate ca se va reechilibra cit de cit cursul dupa 29 iulie;
      dar nu din cauza a ceea ce isi inchipuia el

      intimplator

      30/07/2012 at 11:14 am

  51. nu va intrebati cum a trait alegerile astea, cum s-a trezit azi dimineata el insusi, majestatea sa bomboneliana, adriaaan nastase? si atatia altii

    razvan

    30/07/2012 at 11:22 am

  52. Nastase nu s-a trezit, caci nu dormea. Topaia ca Geoana.

    Cetatean

    30/07/2012 at 11:22 am

  53. Mda, nu a mers cu referendum si puci parlamentar, acum incearca cu binisorul. Mai ca nu este sefulet USL care sa nu iasa sa ceara demisia lui Basescu. Ponta, Dragnea, Zgonea, Marga. Cel mai imbecil e de departe Zgonea, care traieste intr-o tara unde de azi Basescu nu mai e presedinte. Cum conform insistentelor UE, a deciziei CCR, si a prezentei la vot se pare ca Basescu este presedinte in Romania, deduc ca Zgonea se crede sef de camera undeva in Transnistria.

    Aha

    30/07/2012 at 11:24 am

    • ba eu cred ca l-a incuiat nevasta-sa intr-o camera din apartament si el e sef acolo

      intimplator

      30/07/2012 at 11:29 am

  54. S-au replicat pe argumentul „politic” al lipsei de legitimitate, cand ei vroiau sa ne-o traga super juridic, cu referendum valid si rasvalid.

    Cetatean

    30/07/2012 at 11:24 am

    • Dupa ce se va transa furtul grosolan, si le vor fi revizuite procentele in jos, vor avea o ‘mica’ problema. Lor le-a ramas doar nucleul dur de talibani anti-basescieni de cca. 30%, care nu se poate numi legitimitate decat la Mockba.

      EuCuMine

      30/07/2012 at 11:27 am

    • De asta este esentiala anchetarea fraudelor, asa incat sa devina evident pentru romanii de rand cat de mare a fost frauda. Pentru ca a fost cu mult peste ceea ce ne-am imaginat in cele mai pesimiste scenarii. Cam toata diferenta de la 33/35 % pana la cat a anuntat BEC-ul.

      roxaline

      30/07/2012 at 11:31 am

  55. Crin, hai, la revedere 😆

    Diana

    30/07/2012 at 11:25 am

  56. astia nici in ceasul al 15-lea nu se lasa;
    auzi ” n-au iesit cifrele ca a fost boicot” si CC trebuie sa invalideze referendumul;
    la mintea lu’ sova&chiuariu-ca probabil ei vor face contestatia-nu m-ar mira sa aduca printre argumente si ” sondajele antena 3″care sunt ” impartiale”
    ba usl vedeti ce faceti cu economia ca din septembrie ati pus-o;nu prea mai aveti bani de salarii;vine ” bugetaru’cu buzunarele goale de pe plajele bulgare”;daca intirziati plata salariilor cu 24 ore v-ati fript;
    cereti-le sponsorilor sa acopere gaurile la buget vreo 2-3 luni/mi-e teama insa ca nici ei nu va mai cred;au investit prea mult si degeaba/nu tu o posta privatizata,nu tu un salrom,nu tu o hidroelectrica la vinzare…

    intimplator

    30/07/2012 at 11:27 am

  57. Buna dimineata,
    Va dau un exemplu de ce cred eu ca sunt totusi multi oameni care sau prezentat la vot dar au votat NU: caz concret la mine in familie, o nepoata lucreaza la un departament din primaria unui sector al Bucurestiului iar sefa departamentului (o canalie de om), le-a spus subalternilor ca daca nu voteaza sa se gandeasca bine ca pot ramane fara slujba. Le-a spus celor din subordine ca are mijloace sa faca verificarea cartilor de identitate. Nepoata mea, mai slaba de inger a cedat, s-a dus la vot si a votat NU. Daca extrapolam un caz ca asta cred ca si alti bugetari au fost poate amenintati, au cedat presiunilor s-au dus la vot si au stampilat NU.
    Sa fi fost si asta una din cauze?

    Inganduratul

    30/07/2012 at 11:28 am

    • cert!

      intimplator

      30/07/2012 at 11:29 am

    • Scuze, „s-au prezentat” – si eu sunt obosit.

      Inganduratul

      30/07/2012 at 11:35 am

  58. nu poti fura de la 38-40 (real estimat la 46% (raportare BEC) in felul asta. Au fst cateva zeci de mii asa, insa restul a fost furturi pe fata.

    Cetatean

    30/07/2012 at 11:30 am

    • dar exista si un aspect interesant: cam cate voturi a pierdut USL-ul pana acum. Si frauda e frauda si este uriasa dar si scaderea voturilor lor este mare. As pune pariu pe existenta acestie pierderi uriase de capital si pe un fenomen de crestere a rezistentei populatiei din rural la minciunelele usl & co.

      Si cam cat ii putem ajuta sa mai piarda? 🙂

      roxaline

      30/07/2012 at 11:58 am

  59. Deci, este o loterie unde ca sa cistigi trebuie sa ai 6 numere din 6. Obtin 5 numere. Ma prezint la aia la loto si le declar „practic am cistigat loteria, aici e geanta, umpleti-o cu premiul cel mare”. Credeti ca-mi dau aia sacul cu milioanele? Nici gind.
    Tot asa si tontacul. El a cistigat „practic” referendumul. Ciudat e practicul asta, fiindca la fel de practic, si nu teoretic, Basescu e prezident la Cotroceni (eh mai dureaza un pic pina decid si aia de la CCR). Deci cere plingacios sa demisioneze Basescu, ca altfel e musai sa-si ia practicul si sa-l bage undeva, lucru care ar dauna relatiei cu Daciana.

    Aha

    30/07/2012 at 11:31 am

  60. as we speak, ponta si echipa lui sunt luati la … rost de colegi in spatele usilor inchise, sa fim constienti de asta

    razvan

    30/07/2012 at 11:36 am

    • Salut, salut; 🙂
      Pana nu vad vreo declaratie (cat de mica!) nu cred!

      Sorin Fortiu

      30/07/2012 at 11:53 am

  61. usLASII:
    „e adevarat ca am pierdut la goluri, dar am castigat la cornere” 🙂

    emil

    30/07/2012 at 11:38 am

  62. o ziarista de mare caracter de la RTV (Sorina Matei):
    http://sorinamatei.blogspot.ro/2012/07/un-mizilic-bineinteles-ca-reusit.html

    newman

    30/07/2012 at 11:39 am

  63. Judetul Olt , pe datele din raportarile BEC de ieri are un „spor” de aproape 20% votanti in intervalul 20-23 .
    Ora 20 : 55.53%
    Ora 23 : 74.71%

    Teleorman sta si el „bine” la acest capitol cu un „spor” de aproape 16% in acelasi interval 20-23 .
    Ora 20 : 53.78%
    Ora 23 : 70.16%

    Pe intervalul 7-10 dimineata , Olt avea 12+ % si Teleorman 13+ % .
    Asadar , puteam intelege ca sunt „rosii” in cerul gurii daca aveam 16-20% participare la vot dimineata si 9-10 % seara . De unde se poate concluziona ca la adapostul intunericului s-au petrecut in aceste doua judete neste chestii ….. 🙂

    grig

    30/07/2012 at 11:51 am

    • Judetul Olt : 386 319 alegatori pe liste ; 376 sectii votare
      Ora 20.00 : au votat 214 522 alegatori
      Ora 23.00 : au votat 288 618 alegatori
      In intervalul de trei ore au votat : 74 096 impartit la 376 sectii = 197
      Am descarcat de la BEC (http://www.becreferendum2012.ro/statistici.html)
      un table in Excel cu statistica actualizata , unde veti vedea ca majoritatea sec-
      tailor au pe lista cu mult sub 1000 alegatori , si veti realiza prapadul .

      gigel

      30/07/2012 at 1:14 pm

  64. hotnews s-a decredibilizat. Increderea s-a dus… Nu mai mergem pe site boicotam astfel publicitatea (sursa de venituri) prin non-clic

    REGINE

    30/07/2012 at 11:51 am

  65. Urmeaza declaratii Blaga la sediul PDL.

    cedric

    30/07/2012 at 11:52 am

  66. „Referendumul a fos practic cistigat” doar in capul autistilor din USL. Tocmai am dat de ziarul local din Lausanne unde avem un articolas si o poza cu diversi in bikini votind in hotelurile lui mazare. Titlul: „referendumul de suspendare nu i-a interesat pe Romani”. He he. Din continut „In ciuda urnelor plasate pina si in holurile hotelurilor, prezenta a fost slaba….UE a denuntat in dese ocazii practicile prea putin democratice ale guvernului Ponta…Basescu ramine presedinte…E clar ca UE va urmari in continuare cu mare atentie situatia din Romania…”.

    Aha

    30/07/2012 at 11:54 am

  67. Aseara pe la 9:30 PM inj Calugareni si n Uzunu (intre Bucuresti si Giurgiu) iluminatul public nu functiona, Probabil pentru a asigura un turism electoral fara probleme.

    Diana

    30/07/2012 at 11:57 am

  68. Radu

    30/07/2012 at 11:58 am

  69. aparatorul valorilor democratiei a declarat :” Este obligatia Curtii Constitutionale sa valideze referendumul, a declarat Ion Iliescu luni la RFI, dupa ce rezultatele partiale oficiale ale BEC au aratat ca referendumul de demitere a lui Traian Basescu nu a intrunit cvorumul de 50% plus unul din numarul alegatorilor inscrisi pe liste. Iliescu a mai spus ca o coabitare Basescu-USL devine imposibila, iar Traian Basescu trebuie sa n-aiba curaj sa mai scoata nasul in lume.” decat.

    radu2

    30/07/2012 at 12:00 pm

  70. De la Mister B. citire:

    „Cam ăsta-i bilanțul :

    1. Prezenți fictivi: 8.300.000
    2. Voturi NU reale : 2.000.000
    3. Voturi furate de puciști, peste 20% din cele 8.3 mil: 1.700.000
    4. Voturi exprimate DA: 8.300.000-2.000.000-1.700000=4.600.000
    Îl loc de cel mult 4.600.000 , Ponta vede de partea lor 8 milioane de români care trebuie apărați de puciști. Mare e Grădina Ta, Doamne!”.

    Reamintesc, cele 1.700.000 apar in stenogramele PNL, de atata mai aveau ei nevoie si erau constienti. Mizau pe o prezenta reala mai mare, si cu cele 1.700.000 le iesea cvorumul.

    Cetatean

    30/07/2012 at 12:03 pm

    • Errata: 1.000.000 de NU.

      Cetatean

      30/07/2012 at 12:10 pm

    • doar parerea mea 🙂

      Chiar cred ca frauda a fost mult mai mare. La sectia pe langa care am fost eu erau 2 care tot ieseau si vorbeau la telefon. Dimineata raportau ca nu au reusit sa se miste in voie, introdusesera „doar cateva”. Pe la pranz ( 14:00 ) discutia era ca „nu avem ce sa facem, si cu ce am pus noi, cat am stabilit, tot suntem mult sub.” Cand a intrat in sala s-a intalnit cu a doilea, „e groasa, peste tot e ca la noi. O sa ne spuna ce sa facem „.

      roxaline

      30/07/2012 at 12:18 pm

      • Si eu am trecut pe langa un bivol batran (scuzati, va rog) care isi intreba interlocutorul daca a votat, iar apoi cerea ca un anume „Costica” sa mai aduca 5 oameni cu masina personala.
        Scena se petrecea pe la 10 AM, pe o straduta din sectorul 3.

        Diana

        30/07/2012 at 12:27 pm

  71. Un articol superb al Sorinei Matei. – http://sorinamatei.blogspot.com/2012/07/un-mizilic-bineinteles-ca-reusit.html
    Sper ca de astazi sa inceapa verificarile in Olt, este strigator la cer ce se intampla acolo, iar primul responsabil este Sova, care de 4 ani taie si spanzura tot prin visinarul de la CJ Paul Stanescu.

    Craiovean

    30/07/2012 at 12:07 pm

  72. Au furat ca in codru si tot n-au reusit sa ajunga la 50%. O stiu si ei, o stim si noi.
    Sper ca CCR sa nu se lase intimidata de USL si nici sa nu ne faca vreun pocinog, acum la spartul targului!

    Sorina A.

    30/07/2012 at 12:10 pm

  73. Cred ca o sa inceapa si un oarecare frecus prin USL.
    Cei care au reusit sa adune la ei in judete peste 60, chiar 70% prezenta la vot, vor sari la beregata celor cu rezultate slabe. Dragnea si Mazare se vor bate cu pumnii in piept ca ei „s-au descurcat” ca de fiecare data, insa ceilalti n-au fost destul de loiali partidului si nu si-au dus hotiile pana la cotele necesare!
    Bineinteles ca si cei atacati ar avea un raspuns parat, ceva de genul:
    „Pai ce sa facem coane Dragnea si coane Mazare. Nu toti ne pricem la furat asa cum va pricepeti Domniile Voastre!” 🙂

    Sorina A.

    30/07/2012 at 12:20 pm

  74. Buna ziua!(Este chiar buna.)
    Dar trebuie sa vedem si partea goala a paharului.Pucistii au totusi vreo 6 mil de voturi reale DA.Bine, astia nu sant toti USL-isti, dar trebuie sa fim atenti pentru alegerile din toamna.Nu stiu cati mai pot fi dislocati din ei in 4 luni, sa nu sperati sa se intample ceva rau in economie in timpul asta scurt, urgia va fi dupa.
    Acum trebuie desconspirata frauda (peste 1 mil) si pedepsita, altfel vor fi incurajati sa faca la fel .Asa cum au fost incurajati de la inceputul inceputului, cand Basescu l-a lasat pe Ponta sa se duca la Bxl.Acela a fost testul.
    Nici gand sa se intample vreo surpriza la CCR sau in Parlament, Basescu se va intoarce la Cotroceni.Atat ca nu stiu pt cat timp.

    papiciulo

    30/07/2012 at 12:26 pm

    • Pana la toamna se vor mai vedea multe. Dupa cum vad Ponta e lasat sa-si franga gatul printre realitatile economice.

      Diana

      30/07/2012 at 12:29 pm

    • bugetul e sub cota de avarie; urmeaza doua luni critice si astia n-au solutii;probabilitatea sa
      ” crape” in sept e de peste 50 pct

      intimplator

      30/07/2012 at 12:31 pm

      • Or sa se imprumute, n-avea grija.Dupa Noiembrie potopul !

        papiciulo

        30/07/2012 at 12:39 pm

        • la cine? deja dobinda la imprumuturi depaseste 1 pct din pib! nu din buget
          bnr trebuie sa dea inapoi in doi ani vreo 12 mld-parca-nu se atinge de rezerva valutara sa dea drumul la inflatie
          cine da bani unuia care nu are nici un plan de business? cit o fi el de guvern,cit o fi ea de tara tot trebuie sa arate ceva,mai ales acum cu criza mondiala a datoriilor suverane/paradigma ” statul nu da faliment” nu mai e luata in calcul de cei care imprumuta state

          intimplator

          30/07/2012 at 12:48 pm

        • Vezi postarea roxalinei de la 11:08.

          EuCuMine

          30/07/2012 at 1:21 pm

        • Nimeni nu imprumuta o turma de autisti politici.

          EuCuMine

          30/07/2012 at 1:21 pm

    • 2014, iti spune ceva?

      emil

      30/07/2012 at 12:34 pm

      • Rezista pana in 2014 doar daca reuseste sa-si impuna PM la toamna.O sa incerce sigur, ca s-a fript cu Ponta.
        Si, cel mai important, o sa reziste pana la toamna numai daca reuseste sa imputineze din cei 256.Cu ungurii ar trebui sa inceapa.

        papiciulo

        30/07/2012 at 12:42 pm

  75. daca idiotii nu pricep nici mesajul asta singura sansa e sa faca infarct sau comotie cerebrala ca sa scapam de ei/

    Referendumul din România nu are niciun câştigător. Acum, românii ar trebui să se gândească mai mult la ţara lor şi mai puţin la jocurile politice. Doar aşa ţara poate câştiga, a transmis pe Twitter, după anunţarea rezultatelor oficiale parţiale ale referendumului preşedintele Grupului social democraţilor din Parlamentul European (PE) austriacul Hannes Swoboda

    intimplator

    30/07/2012 at 12:29 pm

  76. Să fie clar: scopul referendumului nu era să aflăm că Băsescu şi-a pierdut popularitatea. Ştiam asta. Scopul referendumului era demiterea preşedintelui – şi acest obiectiv a fost ratat. Orice altă interpretare e doar fum. E ca-n fotbal: s-a jucat pe goluri iar USL n-a marcat cât trebuia. Că Băsescu a stat cu fundul în poartă, că a simulat, că a tras de timp – da, e adevărat. Trebuia să-şi dea şi nişte auto-goluri, cumva, ca să ajute USL?

    newman

    30/07/2012 at 12:31 pm

  77. Oare au furat si in disapora?
    Numaratoarea paralela a PDL, rezultate finale:
    Prezenta la vot pe teritoriul national (fara diaspora) – procent 45,88%
    Prezenta la vot pe teritoriul national + diaspora – procent 46,26%

    Adica din diaspora au votat 0.37% * 18 milioane > 65,000 votanti. Mult prea mult, fata de cati au iesit in 2009 la vot. Parerea mea.

    mickyyy

    30/07/2012 at 12:33 pm

  78. asa este.

    Cetatean

    30/07/2012 at 12:36 pm

  79. andrei plesu: romanii n-au stricat orzul pe gaste…

    newman

    30/07/2012 at 12:48 pm

    • Na ca s-o convertit si asta la basism….

      😛 😛 😛

      EuCuMine

      30/07/2012 at 1:00 pm

    • Daca nici mamitele nu-l mai cocolosesc de Domnul Goe, a bagat-o rau pe mineca. Spatiul lui de manevra este acum de dimensiunile unei debarale.
      Cit despre ce zice fosta mamita (cum s-o simti dupa ce l-a mingiiat atita pe capsor pe micutul obraznic?), Basescu n-are nicio problema in a se comporta corect dupa standarde europene. Retardatii astia le au pe toate.

      Leon

      30/07/2012 at 2:07 pm

  80. Carevasazica, doua steaguri la primarie, 4 in piata ,iar doua la primarie…Cam asa si Ilici, aia 18 milioane sint de fapt 15, ca vreo 3 milioane lucreaza in strainatate si au uitat romaneste, deci procentul la referendum e de vreo 60%, CCR sa constate in consecinta ca referendumul e valid.
    Acesti idioti deocamdata declara ca vor continua cu singurul obiectiv, scufundati piratul Basescu. De economie si guvernare sa se ocupe Al de Sus prin biserica ortodoxa.

    Aha

    30/07/2012 at 12:59 pm

  81. Salut, salut; 🙂
    Acesta este ultimul meu post (ma reintorc in turnul meu de „fildes” in care am trait in ultimii 15 ani) si as vrea sa spun ceva important (cel putin pt. mine!); s-a reconfirmat ca PSD este un partid anti-democratic (o au in “gena” si nu se vor schimba vreodata!). PNL nu (mai) exista. Un PDL condus de “buldogul” Blaga nu are nicio sansa. Putinele forte de dreapta sunt faramitate si incapabile de coagulare (de, la oamenii inteligenti, si orgoliile sunt pe masura!). Presa este pe butuci. Minoritatea care doreste o RO „ca afara” nu detine forta (mai ales financiara) pt. a isi „impune” viziunea. Romanii sunt usor manipulabili si au o lipsa crasa de cultura democratica.
    Va multumesc tuturor ca ati fost primitori.
    In rest, va doresc toate cele bune si sa auzim numai de bine (slabe sanse!) … 😦

    Sorin Fortiu

    30/07/2012 at 1:03 pm

    • Salut Sorin,
      Numai bine dle Fortiu, va asigur ca ne vom revedea foarte curand. Stiti, si turnurile din fildes sunt in interiorul cetati, fac parte din ea si sunt vitale comunitatii. Numai bine si mult succes 🙂

      Theophyle

      30/07/2012 at 1:07 pm

    • Imi permit sa va multumesc si eu, Mr. Fortiu, pentru comentariile dumneavoastra. Da, sansele apropiate nu par foarte tari.

      A A

      30/07/2012 at 1:28 pm

    • Inainte de a pleca, puteti sa-mi spuneti cum v-ati construit turnul ala? Eu ma chinui de vreo 12 ani, si tot ce-mi iese sint castele de nisip.

      Leon

      30/07/2012 at 2:10 pm

  82. Comisia de la Veneția: ”Cvorumul asimilează absenții cu partizanii votului negativ”. Legitimitatea lui Traian Băsescu e de circa 11 milioane de voturi

    newman

    30/07/2012 at 1:03 pm

    • Din ce-am inteles eu din pasajele despre forum din documentul Comsiei referitor la referendum, sensul era contrar: cvorumul era nerecomandat pentru ca asimilieaza…

      Leon

      30/07/2012 at 2:13 pm

  83. Uite cum vad eu situatia.
    Democratia are si ea matematica ei. Simpla si clara, atunci cand e vb de numarat voturi.
    Daca in parlament, pt o lege sau alta sau chiar pt suspendarea presedintelui lipseste UN SINGUR vot, legea respectiva sau suspendarea nu trec!
    Iar in Parlament un vot reprezinta doar 0,21%
    Dar fara acel 0,21% nu se poate face nimic.
    Daca la oricare dintre alegeri, unul din candidati are mai putin, chiar si cu 0,01% decat adversarul sau, acesta pierde alegerile.
    Pragul de intrare in Parlament, nu poate fi atins de niciun partid daca-i lipsesc 0,1% din voturi.
    Si asa mai departe!

    Deci, care este logica USL, ca cele 4% care lipsesc pt demiterea presedintelui ar putea fi (sau ar fi chiar imperios necesar) neglijate de CCR?

    Sorina A.

    30/07/2012 at 1:08 pm

    • Nu este nici o logica, dar nu au ce sa mai zica , se agata de asta.
      Fiti fara grija, CCR nu o sa contrazica o masura pe care ea a impus-o cu unanimitate de voturi!

      papiciulo

      30/07/2012 at 1:15 pm

  84. La capitolul 7, articolul A, Comisia de la Veneția vorbește despre faptul că „un cvorum (prag, procentaj minimal) de participare, îi asimilează pe cei care se abțin cu partizanii votului negativ”.

    newman

    30/07/2012 at 1:12 pm

  85. Si, ca sa facem dreptate tututor, un mare Bravo INS-ului. Nu cred ca cineva a semnalat aici acest lucru la acel moment, insa verticalitatea INS a facut ca pragul de cvorum sa fie prea sus pentru manarelile USL. Nu am verificat articolul din alte surse, insa asum ca e corect.

    http://www.adevarul.ro/actualitate/USL_a_pierdut_batalia_de_la_Statistica_0_735526831.html

    „De aceea era vital pentru coaliţia de la guvernare să folosească drept bază de calcul numărul populaţiei stabile rezultat la recensământul de anul trecut, aşa cum deja anunţase preşedintele Comisiei juridice din Senat, Toni Greblă (PSD). Grăbit, Executivul a procedat cu Institutul Naţional de Statistică la fel ca şi în cazul celorlate instituţii unde a vrut să-şi impună controlul excesiv: i-a înlocuit pe cei doi vicepreşedinţi ai PDL-ului cu oameni fideli USL.

    Mişcarea n-a avut însă efectul scontat, deoarece instituţia, care sărbătoreşte zilele acestea 153 de ani de statistică oficială, a opus rezistenţă. Niciun specialist din INS nu a fost de acord să răspundă unui ordin politic ce ar fi distrus iremediabil credibilitatea institutului.

    Palatul Victoria a cerut verbal datele recensământului şi documentaţia aferentă, pentru a putea fixa un număr de alegători de puţin peste 15 milioane de persoane. Pur şi simplu ar fi încercat să-i scoată din liste pe cei plecaţi în străinătate. Potrivit unor surse din INS, Guvernului i s-a cerut un document oficial, semnat şi ştampilat, prin care se solicitau respective acte. Dacă Executivul ar fi făcut asta, i s-ar fi explicat că este nevoie de întrunirea Comisiei Centrale de Recensământ pentru a se aproba furnizarea datelor.

    Pentru transferul de date ar fi trebuit să semneze Victor Paul Dobre, preşedintele Comisiei, care şi-ar fi asumat astfel răspunderea pentru folosirea ilegală a datelor personale ale celor care au răspuns la recensământ.

    Dacă Dobre ar fi făcut asta, se intra în faza finală – ar fi intervenit Comisia Europeană, sub patronajul căreia s-a desfăşurat Recensământul European 2011, în toate statele membre”.

    Cetatean

    30/07/2012 at 1:14 pm

    • Corect. Bravo INS!

      EuCuMine

      30/07/2012 at 1:18 pm

      • asa e bravo;
        dar cind naiba n-o sa mai zicem bravo pentru cineva care nu face nimic mai mult decit respecta legea;
        poate ca ar trebui sa spunem mai des huo celor care o incalca

        intimplator

        30/07/2012 at 1:41 pm

    • INSul inainte de a publica rezultatele „recensamantului” trebuie sa constate ca exist si eu 😦

      emil

      30/07/2012 at 1:40 pm

  86. Buna ziua prieteni,

    In agitatia si confuzia zilei de azi s-ar putea sa ne scape ceva foarte important.
    E o veste f. buna, dar trebuie s-o vezi. Boicotul a functionat…societatea civila din Ro. si-a semnat actul de nastere.Am funjctionat pe un proiect, am aparat ceva foarte valoros pentru noi, am uitat de ambitie si vaniatate. Eu zic ca e bine. Acest moment trebuie marcat, trebuie exploatat.
    Pe ziua de ieri putem construi. Sper s-o face, sa nu mai pierdem prilejurile care se ivesc. Ne costa prea scump (chiar si la propriu:)

    • E foarte bine ce spui; as adauga faptul ca s-a facut (partial, e drept) un pas spre intelegerea democratiei care NU se reduce doar la vot. 🙂

      emil

      30/07/2012 at 1:42 pm

  87. Pt nestiutori ca mine.

    Explicati-mi cum se procedeaza?
    Banuiesc ca astazi se vor da si rezultatele finale, oficiale, de catre BEC.
    Poate CCR deja sa declare referendumul ca fiind nevalidat, bazandu-se pe datele furnizate de BEC sau este nevoita sa rezolve intai contestatiile de frauda depuse si de-o parte si de alta?
    Ca exemplu – „Cu 1 oră în urmă – USL ia în calcul să sesizeze Curtea Constituţională privind caracterul neconstituţional al boicotului”

    Sorina A.

    30/07/2012 at 1:45 pm

  88. USL sa sesizeze, si sa argumenteze cu cifre cat a pierdut din cauza boicotului 🙂

    Iar PDL sa reclame frauda masiva.

    Cetatean

    30/07/2012 at 1:50 pm

    • Eu m-am referit la ordinea in care CCR poate emite deciziile, nu la partea tehnica a sistemului de vot din interiorul CCR.

      Sorina A.

      30/07/2012 at 2:03 pm

  89. nu v-am spus pana acum, insa pentru o decizie pe referendum trebuie vot de 2/3. Asta exclude votul de 5/4 ca atunci cand au decis ca TB a fost suspendat „constitutional”.

    Cetatean

    30/07/2012 at 1:52 pm

    • Ma refer la CCR.

      Cetatean

      30/07/2012 at 1:52 pm

      • salut Cetatean
        te astepti la vreo problema la CCR ?

        amos

        30/07/2012 at 1:56 pm

        • NU, insa as vrea sa se constate si ceva fraude.

          Cetatean

          30/07/2012 at 2:01 pm

    • pai nu ei au votat 9-0 pragul de 50+1?
      chiar asa sa se dezica in 3 saptamini?

      intimplator

      30/07/2012 at 1:54 pm

  90. …scuzati-ma, ati vazut stirea cu comentariul in limba romana al „Vocii Rusiei”, radioul oficial rus?
    E un atac precis (contine si indicatii!) la adresa statului roman, ca o consecinta a slabirii acestuia prin actiunea iresponsabila a celor care ii manevreaza pe Ponta & Co.

    „Premierul ungar, Viktor Orban a devenit persoana-cheie in politica romaneasca si pare a detine controlul asupra votului unui numar impresionant de cetateni romani”
    „Echipa de la USL mai are sanse reale sa-l demita pe Traian Basescu, dar pentru a reusi trebuie sa actioneze in forta si sa renunte la comportamentul defetist.”
    „”Imixtiunea externa ar putea fi invocata pentru a justifica validarea referendumului de CCR chiar si in lipsa de cvorum. Parlamentul poate decide repetarea referendumului pentru atingerea cvorumului. Pana la urma, exista si optiunea organizarii unor proteste de strada.”

    Theophyle si voi ceilalti cetateni ai Politeia: ce semnal e asta? O fumigena sau ceva adevarat?

    Observator

    30/07/2012 at 1:55 pm

    • Vocea Rusiei facand presiuni asupra USL sa nu se demobilizeze, insa a sarit si Europa sa ne ajute 🙂

      Cetatean

      30/07/2012 at 1:58 pm

    • Arata ca sponsorii rusi ai loviturii de stat sunt cam disperati. Isi imboldesc slugile sa-si riste pielea si sa escaladeze conflictul.

      Adrian

      30/07/2012 at 2:11 pm

    • E totdeauna un deliciu sa vezi gindirea contradictorie in actiune. Postul bolshevic face exact ceea ce-l acuza pe Orban ca a facut.
      La fel si Vosganian ieri: Succesul lui Basescu e al tupilatilor si al ungurilor. Presedintele Uniunii Armenilor acuza o optiune de vot cu caracter etnic.

      Leon

      30/07/2012 at 2:58 pm

  91. Daniel Constantin:
    „Vom uza de toate mijloacele democratice pentru ca votul românilor să fie pus în practică”

    Pai, in cazul asta nu e nevoie decat de o carte de Aritmetica de clasa a III-a

    100 – 46,5 = ?

    Si problema e rezolvata!

    Sorina A.

    30/07/2012 at 1:55 pm

    • @sorina a/buna ziua
      lasati-l doakna in pace ca e „amarit” nu stie ce spune;are sa-i dea stapinului vreo 300keuro sau sa ” rezolve” niste treburi la min agriculturii;si nici el nu stie daca sta acolo suficient timp sa rezolve
      ieri saracu’ zicea dupa vot ca ” e cea mai mare zi pt romania din dec 89″
      1 ian 2007 a uitat-o;

      intimplator

      30/07/2012 at 2:00 pm

      • scuze, rog cititi” doamna”

        intimplator

        30/07/2012 at 2:01 pm

  92. da, ei au votat pragul. Insa eu ma refer la decizia de validare/invalidare. Legea spune 2/3 tcmai pentru ca sa nu fie vot strans, poate un judecator considera ca sunt fraude, si altul nu, si incep o cearta indecidabila si nu se mai termina sau se termina strans. Trebuie vot de 2/3, asta insemna ca lucrurile trebuie sa fie clare beton.

    Cetatean

    30/07/2012 at 1:56 pm

  93. se tot intorc pe fata,pe dos cifrele,ca sus ca jos toate comparate cu 2008,2007,2009 dar se uita un lucru:
    numarul de ore de votare
    daca normal se vota 7( sau 8) -20 acum a fost 7-23 deci cel putin 3 ore in plus
    in analize ori scoateti numarul voturilor intre 20-23 ori se face vot/ media orara si se scad 3 ore din /medie din nr votanti;
    altfel arata cifrele

    intimplator

    30/07/2012 at 1:57 pm

  94. Daca se vota pana la ora 21, nu ieseau mai mult de 40% prezenta!

    Cetatean

    30/07/2012 at 2:00 pm

    • parca e altfel acum!

      intimplator

      30/07/2012 at 2:01 pm

  95. e fumigena! rusii incearca sa bage batul prin gard… sa asmuta cainii idioti…

    justin

    30/07/2012 at 2:04 pm

  96. Procesul verbal final la BEC abia mercuri. Poste verifica si fraudele alea!

    Cetatean

    30/07/2012 at 2:06 pm

    • Abia miercuri???
      adica Paiatza puturoasa nu pleaca de la Cotroceni azi??

      luminita

      30/07/2012 at 2:10 pm

  97. date dupa 99,97% voturi centralizate.

    8.455.336 – 46,23%.

    7.400.508 – DA – 87,52%
    943.031 – NU – 11,51%
    Nule – 111.797 – 1,32%

    Cetatean

    30/07/2012 at 2:06 pm

  98. saluttare all 🙂
    daca nu se iau masuri drastice in privintza fraudelor incepand cu cei care le-au comandat/puscarie si terminand cu cei care le-au efectuat/amenzi penale minimum,daca legea nu-si va spune cuvantul,la fel de drastic, in privintza pucistilor totul devine o aiureala/o tzara unde autoritatea legii a disparut.Si va fi vai de toti.
    cred ca cele mai bune mesaje ar fi cele cu care s-a inceput,recredibilizare,reconciliere,reconstructie externa si interna in rest usl in frunte cu pontanacii sa-si dea cu stangul in dreptul pe guvernare si economie.Sper ca lumea se va lamuri oricat de mult vor dezinforma si manipula,cand vor intelege ca greul economic de abia acum incepe.piratul trebuie sa jongleze ca sa nu mai existe niciun motiv de galceava,oricat de mult ar mintii ceilalti ca dna,dosare etc.
    Lupta politica ptr. jos basescu ar trebui sa inceteze.
    e interesant de urmarit cum evolueaza udmr.Una din chei s-ar putea ca sa fie acolo.

    mircea

    30/07/2012 at 2:11 pm

  99. ma duc, ne citim mai pe seara 🙂

    Cetatean

    30/07/2012 at 2:12 pm

    • 🙂

      mircea

      30/07/2012 at 2:14 pm

  100. nu credeam ca rogozanu poate fi chiar asa ticalos.il vedeam acum pe irtv si felul in care interpreteza votul este gretzos. 😦

    mircea

    30/07/2012 at 2:19 pm

    • Rogojanu (he he) e un gunoi abject.

      EuCuMine

      30/07/2012 at 2:25 pm

      • Gaozeanu, nu Rogojanu!

        diablero

        30/07/2012 at 3:45 pm

  101. lasati calculele,CCR nu poate sa constate decat invalidarea referendumului: clar 46.5 < 50,(0).
    Sesizarea lor la CCR cu boicotul e o tampenie.Si frauda nu stiu daca trebuie s-o constate CCR, ar trebui cred dpdv penal.

    papiciulo

    30/07/2012 at 2:19 pm

    • corect
      parchetul,in cateva saptamani la reclamatziile facute/cu probe,ar cam trebui ca sa instrumenteze niste dosare.sper ca nu doar acari pauni

      mircea

      30/07/2012 at 2:24 pm

  102. tot eu sunt

    theo

    30/07/2012 at 2:27 pm

  103. eu cred cä nu trebuie läsat timp, trebuie urgent cerut invalidarea,
    nu ccr trebuie sä constate fraudele.

    trebuie urgent actzionat, nu trebuie läsat timp.
    plus de asta Paiatza, trebuie urgent alungatä.

    trebuie cerut invalidarea referendumului.

    cu cat lä-läiesc, este f. urat si räu

    theo

    30/07/2012 at 2:33 pm

    • @mircea/buna ziua
      ai luat premiul? eu l-am ratat la ” mustata” /votanta mea „multipla” s-a razgindit in ultima clipa si n-a mai intrat sa voteze; o vazusem inainte in alta parte,votind
      iliescu: ce sa-i ceri? deh,poate sa-l ajutam si sa-i sugeram sa puna „…si in conditiile in care ,de asemenea, sondajele credibile de opine ale institutelor noastre de sondare arata ca 80,13 pct din romani nu-l mai doresc pe traian basescu la cotroceni”

      intimplator

      30/07/2012 at 2:52 pm

      • tot respectul @intamplator 🙂
        eu nu mi-am luat acreditare am fost „incognito”
        scriam si azi noapte,sectia la care sunt arondat si alte 2 sectii(o scoala si doua gradinite foarte apropiate) n-au fost absolut niciun fel de abateri.Lume foarte putina si in general respectabila indiferent de varsta.
        n-aveam nicio sansa de premiu 😆

        mircea

        30/07/2012 at 3:10 pm

  104. Salutare!
    Ora 15 declaraţii Traian Băsescu pe B1

    Tiberiu Orasanu

    30/07/2012 at 2:41 pm

  105. este dezgustätor si mizerabil, caracterul lui ponta si uslinosilor, insutlä

    si provoacä urä, cum poate un impostor plagiator, sä continuie si sä

    se creadä invingätor. nu trebuie iertat, nici paiatza maidanezä.

    acum väd totzi politicienii sträini, cä a fost loviturä de stat, si in spate

    se aflä alte puteri.

    theo

    30/07/2012 at 2:51 pm

  106. iliescu, este un criminal, ce trebuia de mult judecat si condamnat,
    mineriadele au fost opera lui, au murit oameni, a tzinut romania pe
    loc. ilescu ar trebui judecat, este un criminal ce manipuleazä si azi
    cum a invätzat la moscova.

    ponta este copia fidelä, de rabiat comunist, ce minte,furä si instigä.

    theo

    30/07/2012 at 2:58 pm

  107. cine stie adresa dela palatul cotroceni ?

    theo

    30/07/2012 at 3:00 pm

    • salut Theo,
      acum am vazut intrebarea ta:

      Palatul Cotroceni,
      Bulevardul Geniului nr. 1-3
      Sector 6 – Bucuresti – Romania,
      Cod postal 060116

      Telefon: (+40-21)410.05.81 – interior 363; 305
      Tel/Fax: 410.38.58
      e-mail: procetatean@presidency.ro

      Theophyle

      30/07/2012 at 4:03 pm

  108. sectiile de votare din judetul Dolj unde oamenii au votat în masa:

    La sectia 449 Radovan -126,24%

    La sectia 517 Vârvoru de Jos – 115,66%

    La sectia 479 Sopot -112,32%

    La sectia 278 Carpen -109,19%

    La sectia 450 Radovan- 108,88%

    La sectia 362 Gogosu -101,08%

    La sectia 345 Ghercedti- 101%

    La sectia 334 Dragotesti -100%

    http://www.adevarul.ro/locale/craiova/Doljenii-inghesuit-mearga-commune-prezenta_0_746325516.html

    mickyyy

    30/07/2012 at 3:01 pm

  109. http://www.adevarul.ro/locale/craiova/Doljenii-inghesuit-mearga-commune-prezenta_0_746325516.html

    În opt secţii de vot din judeţul Dolj s-a votat în masă: peste 100%.

    Vezi aici secţiile de votare din judeţul Dolj unde oamenii au votat în masă:

    La secţia 449 Radovan -126,24%

    La secţia 517 Vârvoru de Jos – 115,66%

    La secţia 479 Sopot -112,32%

    La secţia 278 Carpen -109,19%

    La secţia 450 Radovan- 108,88%

    La secţia 362 Gogoşu -101,08%

    La secţia 345 Gherceşti- 101%

    La secţia 334 Drăgoteşti -100%

    mickyyy

    30/07/2012 at 3:02 pm

  110. test (incerc de cateva minute sa postez dar nu apare nimic)

    În opt secţii de vot din judeţul Dolj s-a votat în masă: peste 100%.
    La secţia 449 Radovan -126,24%
    La secţia 517 Vârvoru de Jos – 115,66%
    La secţia 479 Sopot -112,32%
    La secţia 278 Carpen -109,19%

    http://www.adevarul.ro/locale/craiova/Doljenii-inghesuit-mearga-commune-prezenta_0_746325516.html

    mickyyy

    30/07/2012 at 3:04 pm

  111. test

    mickyyy

    30/07/2012 at 3:05 pm

  112. Presedintele face declaratii la B1

    cedric

    30/07/2012 at 3:09 pm

  113. vä rog, adresa dela palatul cotroceni.
    multzumesc.

    theo

    30/07/2012 at 3:09 pm

  114. Atentie,Basescu si PDL-ul trebuie neaparat sa incerce subtierea celor 256.Sa nu mai fie majoritate pentru suspendare chiar daca au guvernul.
    Vad ca au inceput din nou sa ne numere.Acum au ratat la mustata, n-au ce sa mai faca.Dar pentru viitor, chiar apropiat…Ii duce mintea…

    papiciulo

    30/07/2012 at 3:09 pm

    • Eu le-as promite celor care au plecat din PDL de zece ori mai mult sa se intoarca si sa se obtina din nou majoritatea, as umple pe urma inchisorile cu uslasii exact cum voiau ei sa faca (si cu probe pe bune de data asta), si la sfarsit i-as cotonogi si pe tradatori. Eu am o problema cu intorsul obrazului, merg pe alt principiu: iau o ranga mai mare.

      Freedom

      30/07/2012 at 3:57 pm

  115. În opt secţii de vot din judeţul Dolj s-a votat în masă: peste 100%.

    Vezi aici secţiile de votare din judeţul Dolj unde oamenii au votat în masă:

    La secţia 449 Radovan -126,24%

    La secţia 517 Vârvoru de Jos – 115,66%

    La secţia 479 Sopot -112,32%

    La secţia 278 Carpen -109,19%

    La secţia 450 Radovan- 108,88%

    La secţia 362 Gogoşu -101,08%

    La secţia 345 Gherceşti- 101%

    La secţia 334 Drăgoteşti -100%

    mickyyy

    30/07/2012 at 3:09 pm

    • Care-i problema? La Gogosu au votat si cetateni din Radovan care erau la rude.

      Leon

      30/07/2012 at 3:23 pm

  116. Romania a suferit daune enorme economice , financiare si de imagine din cauza loviturii de stat, Cei vinovati trebuie sa raspunda.
    Presedintele da jos militaria din pod si bine face.

    cedric

    30/07/2012 at 3:22 pm

  117. Responsabilii cu fraudarea referendumului trebuie sa fie trasi la raspundere.

    cedric

    30/07/2012 at 3:23 pm

  118. Presedintele vrea sa fie chemat la parchet in aceste cateva zile cand nu are inca imunitate, pt. ca a fost reclamat ca a folosit expresia „lovitura de stat”

    cedric

    30/07/2012 at 3:25 pm

    • dupa parerea mea,presedintele ar trebui ca sa lase militaria la locul ei.Ce-ar trebui ca sa faca este exact ceea ce a spus.Sa sprijine institutiile abilitate sa vegheze la respectarea legii si a constitutiei.Orice alte interventii vor fi speculate (deja se vede asta pe sticla) ca fiind belicoase si razbunatoare.Cu alte cuvinte ce sustin canalistii este ca daca cineva iti fura tot din casa trebuie ca sa te intelegi cu el sa nu-ti ia si nevasta in timp ce-l servesti cu o bere aburinda 😆
      cat despre celelalte,daca mesajul sau de coabitare si buna guvernare in interes national nu este luat in considerare(foarte probabil),nici sa nu mai intervina sa-i lase pe aia sa-si dea cu stangul in dreptul.
      cheia este la udmr,imo,daca ungurii fac suficienta presiune pe alesii lor s-ar putea ca sa avem surprize placute.

      mircea

      30/07/2012 at 3:43 pm

  119. este sigur, Ponta este un handicapat, infuriat se rätzoie cum sä demisioneze
    invingätorul-adicä cretinul crin, mäi bäiete ,crin nu a castigat nimic, nici mäcar
    leafa, este un läträu trantor.
    Ponta, inceteazä cu tampeniile de zänatic.

    ponta si antonescu, sunt 2 cutre mizerabile ce trebuie sä plece urgent.

    demisia plagiatorule mincinos. si paiatza sä ducä la dl. dracu.

    theo

    30/07/2012 at 3:29 pm

  120. Pe Radio Romania Actualitati nu a fost transmisa declaratia presedintelui… ma uimeste cu cata repeziciune au inceput sa cenzureze! E o rusine, imi aduce de vremurile de trista amintire cand presedintele SRR era Dragos Seuleanu!

    Monix

    30/07/2012 at 3:30 pm

  121. Aoleu, luati-l pe Ponta de pe mine, ca nu stiu ce-i fac. Auzi, si-a invatat lectiile dupa criza cu UE. Pai bine mai oligofrenule, trebuia sa intorci o tara pe dos ca sa-ti inveti tu lectille? Aia e lectie pe care primul-minsitru al unei tari din UE n-o stie? Ca legile si Constitutia nu sint hirtii de sters la fund?
    http://www.hotnews.ro/stiri-politic-12915968-victor-ponta-invatat-lectiile-dupa-criza.htm

    Leon

    30/07/2012 at 3:30 pm

    • astea-s declaratii ptr.extern.
      putin ii pasa lui de parerea astora sau a ue.Nu stiu pana cand insa,daca si swoboda ii arata cartonasul rosu 😆

      mircea

      30/07/2012 at 3:49 pm

      • Declaratii pentru extern? Pai „externul” nu-si pune si el aceleasi intrebari? Ce prim-ministru e ala care trebuie sa invete lectiile de gradinita ale democratiei pe pielea natiunii pe care o conduce?

        Leon

        30/07/2012 at 3:58 pm

        • si le vor pune in continuare pana psd (cu sau fara sustinere externa) va pune piciorul in gatul lui Ponta.
          ii poate ajuta si pnl 🙂

          mircea

          30/07/2012 at 4:09 pm

  122. Da lectia aia cu demisionatul dupa o acuzatie dovedita de plagiat a invatat-o? Sau asta e programata in anul scolar 2020-2021?

    Leon

    30/07/2012 at 3:32 pm

  123. Ziua buna la lumea buna. A fost o zi lunga ieri, dar, merci Doamne, nu ne-am straduit degeaba. Cateva observatii, de pe pielea proprie:
    Impreuna cu mancarea de seara, reprezentantul PDL in sectie a primit si 2 lumanari albe, gen candela. Erau atat de infricosati ca USL va taia pana si lumina ca sa poata manari urnele inainte de ora 23 ca au facut preventiv aceasta cheltuiala! Pentru fiecate sectie, oameni buni! O lumanare am luat-o eu, deci am si dovada!
    Evident, de logistica asta, cumparaturi, pus in pungi, masini, distributie la toate scolile s-a ocupat cineva! Alti oameni, alta distractie.
    V-am povestit ca sa intelegem nitel „from inside” ce inseamna campanie. PSD si PNL au avut si ei niste „centralizatori” de date, dar mult mai „amatori”. Plus oameni care au adus masa (mai najpa decat a pedeleiilor :)).
    M-a speriat ingrozitor media de varsta a votantilor.
    Daca dreapta fie partid, ONG, whatever, nu reuseste sa anime nitel tineretul, sa-l faca sa se revolte contra mosilor care-i decid destinul asteptand si deja pretinzand pensie, pomeni, daruri, mese excursii (wow, ce i-am facut penelistei, credeam ca face infarct:)), la care se adauga si tiganii, dar si taranii invatzatzi de primari (de toate culorile) sa iasa la vot doar pe bani, suntem lost.
    Asta le-as explica pustilor: ca viitorul lor il decid pomanagii. Ca pe ei nu-i costa nimic sa se duca la vot sa-i contracareze. Sa faca inutila toata mita aia electorala tampita.

    blog de caine rau

    30/07/2012 at 3:42 pm

    • „Asta le-as explica pustilor: ca viitorul lor il decid pomanagii.” Un mesaj foarte bun care trebuie folosit la maximum!

      diablero

      30/07/2012 at 3:53 pm

  124. salut pe toata lumea 😉
    Postare noua!

    Theophyle

    30/07/2012 at 3:53 pm

  125. pe Diana Enache a umflat-o rasul 😆
    cum spuneam,e o scumpa 😆

    mircea

    30/07/2012 at 4:01 pm

  126. ups 😆
    postare noua 🙂

    mircea

    30/07/2012 at 4:02 pm


Comentariile sunt închise.