Politeía

Quis custodiet ipsos custodes?

De astă dată ne-au salvat!

Pentru toti cei care nu ati votat, pentru cei care au votat NU si chiar pentru majoritatea celor care au votat DA la referendumul pentru demiterea Presedintelui Basescu am o stire – ati fost salvati cu totii, poate pentru prima data de niste oameni care au considerat ca meritati sa fiti salvati.  Nu Basescu a fost salvat, ci voi, noi si poate un viitor mai bun pentru aceasta tara.

Daca merita Basescu sa fie salvat sau nu – nu a fost problema liderilor europeni, probabil ca nici macar nu a fost luata in considerare.  Politica nu cunoaste nici amicitii si nici inamicitii statornice. Politica are interese, conjuncturi si norme. Cine vorbeste despre valori politice nici macar nu stie despre ce vorbeste. Simplu, existenta lor este putin probabila. Da, exista valori umane aduse in politica de oamenii care profeseaza aceasta veche meserie, poate a doua cea mai veche din lume. Aceste valori se regasesc in modul in care acesti oameni inteleg sa faca politica si sa stabileasca normele minimale de comportament.

Badarania, obraznicia, insolenta, aroganta si minciuna nu pot fi aplicabile intr-o lume normala. Albul nu poate fi negru si negrul alb, minciunile nu pot fi considerate adevaruri si tratatele semnate nu pot fi nerespectate sau ignorate.

Victor Ponta, acest politician de mahala, probabil suferind de mari deficiente psihologice, nascute undeva in negura copilariei, s-a adresat uneia dintre cele mai promeninte personalitati cu un tupeu si o obraznicie greu de suportat in relatiile inter-umane, asta ca sa nu discutam despre relatiile internationale.

Ponta ipse dixit: “pe 29 iulie nu Angela Merkel va vota la referendum!” Ponta, baieţelule nătâng, Angela Merkel a votat si inca cum! Ea a demonstrat dupa mult timp ca Romania poate avea prieteni si chiar are! Magariile tale au infuriat toata presa germana (si europeana) si aceasta presa germana,  de la stanga la dreapta, in frunte cu Deutsche Welle te-au tocat marunt convingand romanii, chiar si cei care nu mor de dragul lui Basescu, ca esti cu adevarat “bad-news” si ca tu ii vei conduce direct in prapastie.

Da, domnilor si doamnelor, Europa ne-a ajutat sa nu ne sinucidem. Pensionarilor, care au cautat “robinetele de aur” din Vila Dante, le pot spune ceea ce pot spune tuturor pensionarilor romani, care au votat impotriva lui Basescu cu ura pe care o pot intelege numai prin lipsa ei de rational – daca gaşca “Maestrul, Ponta & Margareta” ar fi reusit, banii pentru pensiile noastre ar fi fost departe de a fi siguri in lunile viitoare.

Gastilor de partid, indiferent care sunt: PSD, PNL sau PDL le pot spune un singur lucru – de asta data ati primit o rigla peste degete, data viitoare vom primi cu toti un sut in cur de nu o sa ne vedem. Nu poti pune piedica unor oameni care poarta in spate greutatile timpurilor in care traim si sa le spui dupa aceea – ha, ha,  am glumit.

Dlui Basescu, sper in curand revenit la Cotroceni, un singur cuvant inainte de o analiza mai ampla pe care o voi publica peste cateva zile. La revedere capitane, pe mine nu mai puteti conta daca nu va intoarceti sa navigati corect. Ne-ati adus nava pe un taram stancos, nu v-ati ales nici echipa care poate naviga in ape tulburi si nici  nu ati constientizat primejdiile. Balastul si echipajul dumneavoastra aproape ne-au scufundat. Ati cazut si dumneavostra in mrejele sirenelor mincinoase si nimeni nu s-a gasit sa va lege de catarg.  De data asta ati avut noroc, si noi! De azi incolo nu voi mai fi indulgent si increzator in marele talent politic pe care l-am  crezut ca il aveti. Nu imi voi mai pune sperante intr-un singur om, ci ma astept ca echipa care v-a ajutat sa continue sa fie echipa cu care veti naviga si nu sa-i puneti inapoi in dulapul cu bibelouri.

Am vazut ieri cu oroare cum un neica nimenea, de genul lui Neamtu, a devenit “mare erou”, inghiontind la propriu, adevaratii eroi ai apararii dumneavoastra din “frame-ul”  televiziunilor, dna Monica Macovei si MRU. El v-a considerat “expirat” inainte de Ponta si Antonescu, sau poate cu ei impreuna, cine stie? Aveti grija capitane la balast! Aveti grija!

P.S. Ieri am avut si pierderi, dar si castiguri. Mi-am pierdut stima pentru niste oameni pe care i-am considerat intotdeauna suficient de onesti pentru a fi si buni profesionisti.

Am castigat insa enorm, vazand  ca politica are sanse cu oameni integri, care stiu sa lupte pentru crezul lor civic – multumesc prietenilor de la Timisoara si Galati si la multi altii din comunitatea noastra, din Romania si de pe meleaguri indepartate, care au demonstrat civism exemplar, lucrand ca observatori intr-o atmosfera insuportabila si care ne-au transmis adevarul asa cum se petrecea, de multe ori asumandu-si riscuri fizice imediate.

Voi cititorilor si comentatorilor – va pot spune ca nici macar nu va dati seama cat de multe am stiut noi cu ajutorul acestor oameni, care se afla in spatele acestor nikuri anonime si cat de mult au ajutat mesajele lor in timp util.

In ultima instanta, multumesc celor 12 mii de vizitatori care o generat  28 de mii de vizionari. Multumim romanilor din diaspora care au fost cu noi si langa noi. Multumim eu si Demeter!

Am primit de la dl Mihai Razvan Ungureanu un text la publicare.

Doresc să le mulţumesc tuturor celor care au fost alături de noi în această încercare reuşită de a reda României Constituţia, preşedintele legitim ales, legile de care avem nevoie, pe care le-am votat şi acceptat cu toţii şi, mai mult decât atât, identitatea noastră europeană pe care ne-o dorim şi în interiorul căreia ne simţim cu adevărat moderni. Urmează să reconstruim ceea ce s-a dărâmat în câteva săptămâni. Opt ani de zile s-a construit în această ţară, iar pentru efortul de a pune lucrurile la loc este nevoie de o naţiune întreagă, nu de una divizată. Şi apelul nostru se face către toţi cei care, chiar căzând pentru câteva zile, săptămâni, luni sau ani pradă propagandei mincinoase, vor fi de azi începând capabili să participe la efortul de reconstrucţie a României democratice.
 
Ne dorim – romani din tara si romani din diaspora – o tara prosperă, demnă, onestă şi puternică . Nici un efort nu este prea mic sau neinsemnat pentru a atinge acest scop.
 
Cu speranta,
 
Mihai-Răzvan Ungureanu

349 răspunsuri

Subscribe to comments with RSS.

  1. Buna ziua all 🙂
    Daca doriti o pauza binevenita dupa o noapte nedormita:

    http://desydemeter.wordpress.com/2012/07/30/design-ul-interior-perioada-victoriana/
    😀

    desydemeter

    30/07/2012 at 3:55 pm

  2. Eu vă mulţumesc din tot sufletul pentru uriaşa muncă pe care o faceţi în beneficiul nostru, dragi prieteni! .

    Tiberiu Orasanu

    30/07/2012 at 3:55 pm

    • Cu toata dragostea Tibi 😀

      desydemeter

      30/07/2012 at 3:56 pm

      • Eu am fost un fel de cureluşă de transmisie pentru cititorii blogului meu. 🙂
        Am primit cîteva mulţumiri pentru că le-am arătat aceste bloguri. 🙂

        Tiberiu Orasanu

        30/07/2012 at 4:03 pm

        • salut tibi, prietene!
          multumesc ca esti impreuna cu noi, intotdeauna!

          Theophyle

          30/07/2012 at 4:09 pm

          • salut theophyle. Avem o victorie de etapa care poate insemna inceputul degringoladei USL. CU CONDITIA ca noi, societatea civila constituita ad-hoc sa nu slabim presiunea. Nici pe paiata, nici pe dottore. NB. Ma astept la un dezastru cifric comunicat de FMI.

            cinic

            30/07/2012 at 5:37 pm

        • şi eu sunt una dintre cei care îţi mulţumesc şi aici, tibi!
          şi salut cu această ocazie aceşti oameni pe care îi citesc de ceva vreme cu admiraţie. mulţumesc.

          psi

          30/07/2012 at 10:00 pm

  3. Teophyle am impresia ca ai fost citit asiduu de staff-ul de campanie. Ceea ce e bine. Acum e problema daca poate suporta realitatea oglinzii in fata. Pentru ca nu e de joaca, 7 milioane de cetateni ii vor capul.
    Cat despre caractere, orgolii si oportunisti, numai de bine.

    turnofftheglory

    30/07/2012 at 4:03 pm

    • TOG salut, 🙂
      trebuie explicat cum trebuie. Fara dezmierdari si alinturi. Gata!

      Theophyle

      30/07/2012 at 4:07 pm

    • TOG salut. In cei 7 milioane sunt destui (ii putem calcula) care urasc visceral pe cel ce le-a aratat OGLINDA: 1. falsii pensionati medical 2. falsii handicapati 3. cei cu false dosare de ajutor social 4. cei ce capata numeroase concedii medicale false 5. cei ce scriu concedii medicale false 6. cei ce prescriu medicamente scumpe si inutile de dragul comisionului industriei farmaceutice 7. profii picati la definitivat si care scot rebuturi pe banda rulanta 8. bugetarii ce taie frunza la caini la ordinul rudelor care i-au angajat acolo 9. fostii politruci militari sau din MAI sau din (alde Dogaru) SI MAI GASIM CATEGORII. PS.ieri Operations Research (afiliata iRTV) spunea ca profilul votanului de ieri era (cam 52%) o persoana de peste 62 de ani. Cu exceptia lui Basescu (iata un alt motiv de ura) nimeni nu a avut curajul sa spuna ca problema lor NU ARE REZOLVARE nici macar pe termen mediu.

      cinic

      30/07/2012 at 5:43 pm

  4. Pe B1, Mitrea face spume: in primul rand condamna declaratia in care Basescu voia pedepsirea celor care au incalcat legea.
    El recunoaste OUG de referendum si nu legea promulgata de catre interimar 🙂

    emil

    30/07/2012 at 4:06 pm

    • salut,
      asta stie ca este si el pe drum spre puscarie 🙂

      Theophyle

      30/07/2012 at 4:08 pm

    • Chiar ma intrebam ieri ce mai face Piron Pitrea. Face bine, ce stie. Ma bucur. Sint mai linistit acum.
      Asta cu recunoasterea imi da ideea ca Romania e acum un fel de Libie, un stat de suprafata sub care exista tot felul de triburi cu interese si culturi diferite. Fiecare recunoaste ce vrea el si face ce vrea el.

      Leon

      30/07/2012 at 4:16 pm

  5. Reblogged this on Blog iMONDO.

    Andrei

    30/07/2012 at 4:07 pm

  6. Reblogged this on Tiberiuorasanu's Blog.

    Tiberiu Orasanu

    30/07/2012 at 4:10 pm

  7. Salutare tuturor.

    Am si eu o intrebare: cine-i nenea din mijlocul pozei cu cei trei?

    EuCuMine

    30/07/2012 at 4:11 pm

    • Un ziarist. Ursu cred ca se numeste.

      Alex

      30/07/2012 at 4:13 pm

      • se numeste Ursu. Zice el ca e ziarist. De fapt improasca (cel mai ades venin) cu manie proletara. E usor sasiu, in sensul ca citeste pe prompter si se uita si in buzunar ca sa vada cine-l plateste si cat de grasa e plata.

        cinic

        30/07/2012 at 5:45 pm

  8. Noi toti va multumim dvs. si lui Demeter. Va multumim ca ne ajutati sa ramanem ceea ce suntem: lucizi, calmi, uneori nervosi de teama ca Romania ar putea aluneca din nou. Va multumim, pur si simplu, pentru ca sunteti. Un „a fi” adevarat de care societatea din RO are nevoie.

    Lynlyn

    30/07/2012 at 4:11 pm

  9. Buna ziua
    Multumim si noi foarte mult. De aici avem ce invata in fiecare zi si mai traim cu speranta ca astfel de oameni vor ajunge vreodata si la guvernare.
    In alta ordine de idei, sper sa nu fie cu suparare, aveti un „i” in plus la „integri”.
    Cu scuzele de rigoare pentru interventie…

    Alex

    30/07/2012 at 4:11 pm

    • 🙂 multumesc

      Theophyle

      30/07/2012 at 5:10 pm

  10. respect!

    newman

    30/07/2012 at 4:12 pm

  11. Pana la urma, singura solutie pe termen lung este educarea poporului. Sa nu ne ascundem dupa deget: mare parte din romani sunt de o neinstruire (ca sa vorbim frumos) crunta, trista si nemaivazuta in Europa anului 2012. Fara sa fi beneficiat de un sprijin din partea unor ignoranti medievali, gasca USL nu ar fi putut sa faca nimic. La prima miscare nelegiuita ar fi trebuit sa se trezeasca cu un val compact de proteste, inclusiv cu manifestari masive de strada care sa nu inceteze pana cand nu s-ar fi rezolvat problema.

    Raul facut de Voiculescu se vede de-abia acum. El si-a adus aminte ca, in Romania comunista, singura sursa de informare era difuzorul alb-galbui de pe peretele casei, unde se difuzau muzica populara si emisiuni de propaganda.

    In ultimii ani, rolul infectului difuzor a fost luat de Antene, care au stiut sa rascoleasca si sa intre in rezonanta cu tot ce au acesti oameni mai rau: lenea, prostia, rautatea, reflexul de a-i invinovati pe altii pentru propria incapacitate si ratare.

    Sa ne gandim cum ar fi fost aceste zile daca nu ar fi existat B1, de ex. Cum ar fi fost sa nu avem unde sa vedem o contra-greutate a antenelor?

    De asta spun, trebuie gasite cai legale pentru a incheia definitiv cu antenele astea. De-abia dupa aceea populatia mai putin instruita va putea sa vada adevarul. Avea dreptate Basescu, o saptamana de neurmarit antenele face minuni. Sper ca dupa incarcerarea lui Voiculescu antenele sa se prabuseasca de la sine. Sau daca nu, sper macar ca un om de bine il va forta pe Felix sa le inchida.

    Freedom

    30/07/2012 at 4:13 pm

    • @freedom
      asa este si mai ales potenteaza instinctele animalice ale omului( le avem fiecare din noi);racnetele care se aud acolo,urletele cu ochii ficsi apoi” duioasa naivitate ingenua” …intreaga gama
      oricum au niste ” manipulatori” in spate buni;pacat ca scopurile sunt malefice

      intimplator

      30/07/2012 at 4:23 pm

    • Cred ca nu aveti dreptate si spun asta pentru ca : am 62 de ani, 8 clase, sunt pensionar cu 700 lei pensie si cu toate astea inpartasesc idealurile si ideile dumneavoastra !

      Nik

      30/07/2012 at 4:43 pm

      • 🙂 sa fiti sanatos, domnule! soacra mea are o pensie cu 20 de lei mai mare decat a Dvs si e fan-Basescu 🙂

        Cetatean

        30/07/2012 at 5:13 pm

      • @nik
        eu sunt cu doi ani mai mare,recunosc am pensia aproape dublu decit dvs;
        si aveti drepotate: bunul simt sau ” cei 7 ani de acasa” nu il inveti la scoala

        intimplator

        30/07/2012 at 6:05 pm

  12. uraaa!!! am invins mizeria si minciuna usl-istilor in care vroiau sa ne atraga ptr totdeauna!!!
    http://sorinamatei.blogspot.ro/2012/07/un-mizilic-bineinteles-ca-reusit.html
    multumesc theophyle si intregii echipe ptr tot ce ati facut si faceti ptr noi toti si ptr aceasta tara numita romania napastuita de umbrele comunismului! consider ca a fost ultima zvarcolire a raului! binele invinge raul! lumina invinge intunericul! adevarul, dreptatea invinge minciuna!
    sper sa ne revenim din acest stres cotidian socio-economico-politic cat de curand!
    o zi racoroasa in pace alaturi de cei dragi, voua tuturor de pe blogul politeia: theopyle&echipa si cititori!

    paula

    30/07/2012 at 4:14 pm

  13. Sorina Matei: Am întrebat dacă Antonescu își dă demisia sau nu. Am primit următorul răspuns. Îl redau exact: „Ia mai du-te și tu în mă-ta dacă ai curiozități din astea…Uită numărul meu de telefon”. Numărul l-am uitat. L-am asigurat că o voi face. Este vorba despre Dan Mihalache, consilier al lui Crin Antonescu, secretar general adjunct al Guvernului, om care se ocupă de imaginea și comunicarea PNL. Eu pot accepta multe, dar înjurăturile de mamă, indiferent de la cine vin, nu pot să le accept. Atât.

    newman

    30/07/2012 at 4:15 pm

    • Unde sunt televiziunile care să urle în cor că un dictator a înjurat o jurnalistă în față ?

      • de fapt, ajutor de dictator 🙂

        emil

        30/07/2012 at 6:33 pm

        • Dictatorul, care a introdus episodul cu tiganca in justificarea suspendarii, il demitea pe loc pe ajutor, daca era om.

          Leon

          30/07/2012 at 9:14 pm

  14. Aveti mare dreptate la partea cu meinstruirea. Socrul meu era foarte pornit sa-l suspende pe Basescu pentru ca a vandut petrolul (????) si flota, pe care apoi a declarat-o furata de pirati (nu e nici o gluma; asa mi-a spus ca l-a vazut el pe Basescu spunand la televizor ca i-au furat piratii flota). Am ramas masca atunci cand am auzit-o si pe asta.

    Alex

    30/07/2012 at 4:16 pm

  15. saluttare si aici Theophyle all 🙂
    „Politica are interese, conjuncturi si norme.”
    din pacate normele usl sunt de fapt dogme.Dogme bolsevice.
    ..
    felicitari intregii comunitati Politeia si voua Theophyle si Doamnei & comp.Fara voi multe nu erau posibile 🙂

    mircea

    30/07/2012 at 4:16 pm

    • foarte corect. Eu caut doua documente: 1. cel prin care PSD a renuntat la dictatura proletariatului (nu e gluma) si la sinonimele ei gen „dictatura parlamentului dominat de noi” 2. cel prin care Nastase nu mai e presed. Consiliului National al PSD (adica nr. 2 in partid). NU LE GASESC si nimeni nu le-a vazut vreodata. Tablou mai complet al PSD si mai succint nu exista.

      cinic

      30/07/2012 at 5:49 pm

  16. @mishu/buna ziua/postarea anterioara
    daca ai batrini-rade-i
    daca nu ai batrini-cumpara
    din dilema asta nu putem iesi
    pacat ca nu-ti pot divulga ” pustiul” care a mers cu mine si -nu l-am cunoscut inainte,poate nici nu ne vom mai vedea-,dar ce ” echipa „buna am facut;un mosh si un pushti/am invatat unul de la altul ca era prima data cind faceam pe ” observatorii”
    culmea: el se inscrisese pentru acelasi motiv ca si al meu/e ilegal ce fac,daca e ilegal,vor face orice sa legitimeze ilegalitatea,macar sa incercam sa nu se intimple;chiar gindea ” americaneste” ca sa reusesti trebuie sa incerci
    un ” pushti” minunat

    intimplator

    30/07/2012 at 4:18 pm

    • Intamplator, si eu am parinti si matusi aproape octogenare, care au stat cuminti acasa. Problema este alta: categoriile sociale vulnerabile, sarace sau pur si simplu invatazte ca „statul sa ne dea”, nu vor putea fi contracarate decat de noile generatii care vor trebui sa voteze rational si constient ca asta e in democratie: nu te duci la vot, n-ai drept sa vorbesti.
      De buna seama, acest boicot a fost o exceptie care nu cred ca se va mai repeta in urmatoarea suta de ani.

      blog de caine rau

      30/07/2012 at 4:45 pm

      • salut D. Dintre pensionari MULTI il urasc pe Base pt. ca fost SINGURUL care a avut curajul sa le spuna ca problema lor nu poate fi rezolvata NICI pe termen mediu. Toti ceilalti au balmajit-o! Poate, POATE, reusim noi prin discutii individuale, ca de la ruda la ruda. Si abia atunci vor intelege ca restul MINT pur si simplu.

        cinic

        30/07/2012 at 5:52 pm

        • @cinic
          pina la urma cu cit a ” redus ” pensiile basescu?
          eu stiu uitindu-ma pe talon,ca nu s-a redus;
          da s-a intpodus asig sanatate de 5,5 la suma peste 740 ron;dar ” scriptic” nu s-au redus

          intimplator

          30/07/2012 at 6:08 pm

  17. Sper ca piratul să-şi fi învăţat această lecţie dură şi să-şi bage minţile în cap.
    Votanţii săi nu-s absolut deloc! electorat captiv.

    Tiberiu Orasanu

    30/07/2012 at 4:18 pm

    • salve tibi. Eu zic ca el e singurul care le-a aratat OGLINDA unor categorii de romani. Si multora nu le-a placut ce-au vazut, drept care vor sa-l impuste pe mesager. DIn acest pdv el NU trebuie sa-si bage mintile in cap.NB. Cine o fi scris: „slava celor viteji, a lor nebunie e a lumii ratiune” ?

      cinic

      30/07/2012 at 5:54 pm

  18. Buna ziua
    Ma intreb de de nu s-au luat masuri impotriva televiziunilor toxice desi in CSAT s-a stabilit ca aceste campanii de presa pot pune in pericol siguranta nationala. Nici somnul celor care ar trebui sa taxeze excesele nu mi-l explic.

    ela

    30/07/2012 at 4:19 pm

  19. sal@all,
    Este pentru prima data cand am certitudinea ca un efort colectiv facut cu multa daruire si profesionalism poate inflenta si chiar solutiona probleme grave ale unei societati bolnave dupa ani de comunism , abstinenta spirituala si economica.
    Acest lucru este meritul acestui blog.
    Personal cred ca fara efortul acestei comunitati,presedintele si pdl nu ar fi reusit .
    Felicitari tuturor!

    cristibucuresteanu

    30/07/2012 at 4:19 pm

    • Nu-i asa ca esti mandru ca faci parte din Comunitatea Politeia? 🙂

      Andrei

      30/07/2012 at 4:33 pm

      • 😃

        cristibucuresteanu

        30/07/2012 at 4:43 pm

    • salve, cristi, si sa fim toti sanatosi! 🙂

      Cetatean

      30/07/2012 at 4:36 pm

  20. Salutare! 🙂

    Fratilor, pregatiti-va: ion iliescu va scrie o scrisoare deschisa CCR in care va cere validarea referendumului 😆

    Nu-i nimic, il asteptam la cotitura 😈

    De data asta, sa nu mai aud de tineri trupeti care, daca apar pe scena la mitinguri, se cred mari politicieni. Fara Neamtu pe langa Monica Macovei si TB! La munca de jos, la screis articole de pocainta pe Contributors, si abia apoi la fluturat steagul!

    Cetatean

    30/07/2012 at 4:23 pm

    • Daca nu e o gluma, CCR e o institutie careia sa-i trimiti scrisoare deschisa? Comunicarea cu CCR este strict reglementata, cel putin dupa capul meu.

      Leon

      30/07/2012 at 4:28 pm

      • se poate scrie o scrisoare deschisa oricuim totul e sa ai argumente si obraz.

        Cetatean

        30/07/2012 at 4:31 pm

    • Putem trimite si noi o scrisoare deschisa Parchetului General prin care sa reconsidere Dosarele Revolutiei si ale Mineriadelor?

      Andrei

      30/07/2012 at 4:35 pm

      • se poate face o sesizare pe mail, insa cred ca nu e asa de simplu ca la o scrisoare deschisa.

        Cetatean

        30/07/2012 at 4:38 pm

  21. Despre lipsa de instruire a poporului vorbeam in 1990, dupa Duminica Orbului. Sa vorbim despre acelasi lucru dupa 22 de ani si dupa cinci ani de la intrarea Romaniei in UE este mai mult decit descurajant.

    Leon

    30/07/2012 at 4:25 pm

    • e o diferenta ,mica,poate insesizabila dar este :intre duminica orbului si reactie au trecut 6 ani si ceva(mai 90-nov 96)
      acum numai 3 saptaminis-ar putea sa fie internetul factorul decisiv,nu educatia
      oricum ,aveti dreptate,e descurajant sa ai atitia care nu inteleg ca ieri miza a fost simpla: estul sau vestul/bunul plac al stapinului sau domnia legii
      s-a cistigat numai o batalie,nu razboiul

      intimplator

      30/07/2012 at 4:31 pm

    • mare eroare faci! erau nemtii neinstruiti in 1933? sau au fost indobitociti de meseriasii lui Goebbels? Legile noastre permit unui politician sa controleze mass-media, lucru abominabil in alte democratii (exceptie Berlusconi, dar nici verii nostri nu sunt fraieri sa-l creada). Am permis folosirea manualului KGB de dezinformare (editia in lb.romana, tradusa si adnotata de I.Iliescu) in mass-media.

      cinic

      30/07/2012 at 5:59 pm

  22. Buna ziua
    Mulțumim mult pentru toate eforturile depuse. Acum este timpul sa se separe apele, dreapta politica dacă vrea sa aibă șanse la alegerile parlamentare trebuie sa înceapă reînnoirea și reconstrucția chiar de azi iar balastul trebuie eliminat.

    Ion

    30/07/2012 at 4:26 pm

  23. Ei ne-au salvat: Presedintele Grupului PPE din Parlamentul European, Joseph Daul, si presedintele Partidului Popular European (PPE), Wilfried Martens, informeaza ca au luat act de faptul ca referendumul pentru demiterea presedintelui Traian Basescu nu a fost validat avertizand autoritatile de la Bucuresti ca este necesara implementare unor reformecare sa respecte standardele europene si nu „intelegeri obscure semnate de presedintii PSD si PNL”. „Poporul roman merita sa traiasca in conditii conforme cu standardele europene si nu condusi de agenda paralela a politicienilor USL”, se arata in comunicatul PPE.

    newman

    30/07/2012 at 4:26 pm

  24. E ca la reclama aia cu mastercard. Se gaseste ceva important care e nepretuit, restul care e de cumparat se face cu mastercard. Cam asa si blogul asta, stiri se pot citi sau viziona oriunde, dar analizele si comentariile de aici sint priceless.
    Locuri ca acesta au contribuit decisiv, zic eu, la re-aparitia unei societati civile. Ca ajunsesem la ONG-uri care aveau ca unic scop facutul de reclama partidelor.

    Aha

    30/07/2012 at 4:28 pm

  25. Buna ziua Theophyle,
    buna ziua prieteni.

    Stiu ca am sa-mi atrag oprobriul multora dintre voi prin ceea ce voi scrie in continuare.

    Ieri am actionat impreuna cu Societatea Timisoara intr-un Centru Antifrauda din care Asociatia Respublica a facut parte. O asociatie pe care am infiintat-o impreuna cu oameni inimosi numiti pe nedrept „rebuturi” de Mihail Neamtu. Un om asupra caruia nu insist pentru ca nu merita. Intr-adevar TB trebuie sa fie atent la acest individ.

    Inainte de referendum am participat la o actiune la care am fost co-organizatori numita „Amfiteatrul Civic” unde am dezbatut impreuna cu mediul universitar teme evidente pentru politeieni dar necunoscute in totalitate sau doar „incercate” de societatea civila: lovitura de stat a USL, plagiatul ca furt sau strategii pentru referendum.

    In tot acest timp am cunoscut cateva persoane absolut onorabile care actioneaza in cadrul PDL Timis. Fara a nega rolul toxic al tripletei BVB, a unui Ostaficiuc, a Elenei Udrea sau lui Ioan Oltean in politica de dreapta, exista oameni in acest partid care impartasesc, cu sau fara exagerari, ideile dreptei autentice.

    Spun asta pentru ca si lor esecul de ieri al USL li se datoreaza: sa rezisti in caldura, asigurand prezenta aproape de 100% din timp in sectia de votare ca reprezentant PDL, la limita satisfacerii nevoilor fiziologice, numarand din exterior prezenta la vot ori urmarind intrarea autocarelor din judetele limitrofe aduse de PSD sau de PNL la vot, mergand acolo unde era nevoie, nu e lucru usor. De data asta PDL-ul a fost de ajutor. Poate nu peste tot dar sa dam Cezarului ce este al Cezarului. Cel putin in Timis.

    De acum avem treaba: aplicarea regulilor si raspunderea celor care au fortat statul de drept, inclusiv penala, este mai mult decat necesara. Adaugam existenta unor poli de coagulare a celor ce cred in statul de drept si in reconstructia dreptei in Romania.

    Dincolo de toate cred ca gena europeana exista in multi romani si putem construi mai mult decat darama altii. La fel cum cred ca exista si o structura antidemocratica, infractionala, pe care unii isi construiesc traiul de zi cu zi.

    Important este ca avem speranta, ca avem ceva resurse si putem lasa o tara mai buna copiilor si nepotilor nostri.

    Andrei

    30/07/2012 at 4:28 pm

    • Andrei, sunt de acord ca PDL-ul a fost de ajutor. Oamenii din sectii merita toate admiratia. La fel si activistii sinceri si care nu ceri functii pentru ei si rudele lor.

      Sefii cei mari de la Bucuresti, in nici un caz.

      Cetatean

      30/07/2012 at 4:34 pm

      • Fara logistica PDL nu se iesea la capat. I-am vazut la treaba in sectiile de votare, cu cata rigoare transmiteau datele intermediare de prezenta, Oamenii lor veneau sa vada daca e in regula, le-au adus reprezentantilor pachete cu mancare, O armata au pus in miscare.
        Pacat ca si cosul lor e plin de mere putrede. Dar, tot respectul pentru membrii si simpatizantii lor, cei din sectiile de votare!
        Cat despre Ala-micu’ al dreptei, care se impingea in cadru peste umarul lui TB sa fie vazut la tembelizor, e jenant si sa spui ca l-ai cunoscut. Dupa circaria de la mitinguri, unde „dirija” participantii de pe scena, prestatia de ieri seara mi-a amintit de tipul ala cu steagul de la revolutie, care nu s-a dat dus din cadru vreo 2 zile. Ca, la ajutor concret, nu e ca s-au spetit sa trimita ajutoare in observatori in sectii sau de alta natura. Cand se vor face planurile de campanie se va vedea ca acea cutiuta verde-albastra e goala. Cand o deschizi sare din ea o maimutzica.

        blog de caine rau

        30/07/2012 at 4:57 pm

        • exact. va trebui sa fim cu ochii pe el si altii sa il controleze la singe la intentii.

          Cetatean

          30/07/2012 at 5:11 pm

  26. azi noapte Prim Plagiatorul Mitoman al Romaniei zicea ca trebuie sa aiba grija de cele 9 milioane de romani care au votat cu EL (Insusi El se intoarce); azi ii da una-ntr-una cu 8 milioane de roamani de care trebuie sa aiba EL grija, ca i-au facut pe plac: au iesit la vot – restul de 12 milioane de romani nu mai conteaza, suntem niste “basisti”. in curand il va trage vre-un statitician de maneca sa-i explice ca vorbeste doar de 7 milioane de roamani… si abia astept ziua in care are sa-l traga de maneca procurorii sa-l intrebe de unde au aparut 2 milioane in plus in urne? sa facem un mic calcul (nu neaparat cel mai corect, dar un calcul): vot politic la alegerile locale (consilii locale si primarii) – 49% x 56% : 100 = 27,44% (din 18 milioane de votanti, deci cu toti cei care sunt afara) = 4 milioane 939 de mii 200 de oameni au votat pentru USL la locale
    referendum: 46,23% prezenta la vot, din care 87,52% au zis DA. adicatelea: din 18 milioane s-au prezentat la vot (puneti voi ghilimelele unde trebuie) 8 milioane 321 mii si 200 (aproximtiv, circa si ceva). din astia scadem 11,15% (927 de mii 814) si ne rezulta ca au votat cu USL (aproximativ) 7 milioane 393 de mii 386. Diferenta dintre iunie si iulie (luna in care Ponta si USLinoasa si-au pus poalele-n cap si dat cu leul si economia Romaniei de pamant) este de 2 milioane 454 de mii 186 de voturi. Cate sectii de votare au fost? cam 16 mii. asta inseamna un furt de aproximativ 154 de voturi de sectie. Credeti ca Dragnea si USLinosii nu s-au pretat la o asemenea bagatela? ramane ca organele abilitate ale statului sa cerceteze si sa confirme sau sa infirme.

    Sare'n Ochi

    30/07/2012 at 4:32 pm

    • sare/buna ziua
      esti pe linga boc; e simplu: sa verifice cnp-urile de pe listele mobile; pariez ca vor gasi sute de mii de votanti dubli,zeci de mii tripli si mii multipli;
      cu ei la parchet,fara mila ,fara jena /simplu: unde-i lege nu-i tocmeala
      si asa pdl-ul arata ca se dezice de asa practici/isi mai spala din pacate,ca are destule

      intimplator

      30/07/2012 at 4:38 pm

      • am trimis o cerere si la AEP in acest sens. chiar astept un raspuns. se vor face verificri.

        Sare'n Ochi

        30/07/2012 at 4:43 pm

      • ptr. astia amenzi penale,cat mai multe,altfel iese de-o razmerita.
        Cei care i-au pus insa ,in frunte cu Dragnea,lege la sange si la talpile goale
        de militienii lui rus care au abuzat de pozitia lor(cu probe irefutabile)-sa-si caute de lucru in civilie

        mircea

        30/07/2012 at 4:43 pm

      • scuze: de pe listele suplimentare
        cind ai 20 pct din total voturi in 6 sectii pe listele suplimentare,e groasa rau
        si nu e pe litoral,nu e la sinaia e linga bucuresti/parca doua sectoare aveau case de vacanta in ” orasul” de linga bucuresti si venisera acolo de vineri;si cum naiba si-au adus aminte ca trebuie sa voteze ori disdimineata ori seara tirziu
        chiar ma distram la un moment dat,cel mai ” muncit” cu buletinele era seful sectiei de votare care tinea listele suplimentare

        intimplator

        30/07/2012 at 4:44 pm

        • in dolj si olt in cateva comune au fost procente de 120%
          pot incepe de acolo.

          mircea

          30/07/2012 at 4:46 pm

    • Nu toti care au votat DA sunt USL-isti.Dar frauda masiva a existat, eu o apreciez la ~ 1 milion.

      papiciulo

      30/07/2012 at 4:42 pm

      • eu sunt adeptul cifrelor. fruda este de 2 milioane si ceva.
        nu toti au fost USLinosi, au fost si boschetari adusi cu forta si tigani, si babe mintite si puscariasi fara drept de vot si alte asemenea minunatii ale faunei romanesti cu drept de-a pune mana pe stampila.

        Sare'n Ochi

        30/07/2012 at 4:45 pm

      • e mai mare/pacat ca nu s-a contabilizat la numar voturi .” din care liste suplimentare” si ” din care urna mobila”

        intimplator

        30/07/2012 at 4:45 pm

    • N-au furat peste tot. Au furat mai mult unde s-a putut.

      Leon

      30/07/2012 at 4:45 pm

      • de aceea se si vad judetele fruntase. in Ardeal i-am cam contrat acolo unde s-a pututu.

        Sare'n Ochi

        30/07/2012 at 4:46 pm

  27. Aveau targhet de 250 de voturi per sectie. Nu l-au atins. Slava Domnului!

    Cetatean

    30/07/2012 at 4:36 pm

  28. Eu unul ma simt umilit si cred ca la fel se simt lugojenii (32% prezenta la vot, iar timisenii 35%) cind cineva imi multumeste pentru ce am facut noi pentru noi. Credeam ca sintem recunoscuti ca maturi de mai mult timp.
    Referitor la Neamtu, da, e o scirba, nu ma feresc de cuvinte, dar a-l acuza pe Basescu care l-a avut aproape este un gest nelalocul sau. Situatia era de natura sa te faci frate si cu dracu pina treci puntea. Care a fost foarte subreda.
    Eu unul nu-i voi spune la revedere capitane, ci bine ai revenit si vezi ce faci ca nu mai e mult pina departe. Dar in toamna ti se poate relansa drumul spre modernizarea Statului.

    victor L

    30/07/2012 at 4:44 pm

  29. Aşi băgat de seamă că, în urma referendumului, bancherii fiind mai siguri de viitor, raportul leului cu euro cât şi cu dolarul s-a îmbunătăţit? Ce mai zice Tăriceanu? Dar Vosganianul? Dar tovarăşul Calimente?

    Arizonianul

    30/07/2012 at 4:51 pm

  30. Buna, din nou
    Va supun atentiei un articol al Laurei Stefan din Revista 22, daca nu l-ati citit cumva : http://www.revista22.ro/articol.php?id=16691#.UBaO6XPFpbs.facebook

    ela

    30/07/2012 at 4:56 pm

    • bun articol, dar situatia e muuuult mai complicata ca filosofie constitutionala.

      Cetatean

      30/07/2012 at 5:01 pm

  31. astia sunt deja disperati, iau pastile de cap 🙂

    Cetatean

    30/07/2012 at 4:58 pm

  32. si eu va multumesc pentru analizele pe care le faceti si pentru faptul ca ati creat un loc unde putem ”respira” impreuna cu prietenii. 🙂

    radubotezatu

    30/07/2012 at 4:59 pm

  33. Salut prieteni,
    Ziua de ieri a fost plina pentru mine, fiind rugat de Alexa Ionescu sa fiu observatorul din teren pentru Arges pentru NasulTv. Intrucat am norocul sa stau chiar langa o sectie de votare, pana in jurul orei 15 am urmatit activitatea de acolo. A fost o zi obisnuita de vot. Electoratul de stanga s-a prezentat constiincios catre sectia de votare, in timp ce „boicotorii” erau la caricuma la o berica, la remy sau la gratar.
    In jurul orei 15, impreuna cu niste prieteni am plecat prin comunele din nordul judetului (zona Bradet-Domnesti). Si acolo dupa-amiaza era pustiu. Ne-am oprit la o terasa langa o sectie de vot din Bradet, unde era ceva animatie. Alegatori de varsta a doua sau a treia incepusera sa se indrepte din nou spre sectia de votare dar nu am observat agenti mobilizatori sau „transportatori”. Am plecat spre Domnesti unde era cat de cat la fel de animatie. Dar nimic suspect. Si in comuna Pietrosani la fel se observau persoana trecute de 50 de ani in fata sectiilor de votare. La Cosesti (comuna condusa de o primarita PSD inca de pe vremea lui Ceausescu) ne-am intalnit cu…urna mobila. Erau doi indivizi cu o cutie de carton pe care erau aplicate sigilii si care tocmai ieseau dintr-o curte. S-au urcat intr-o masina si au plecat spre sectia de votare. Nu am observat sa mai intre in alta curte. Trebuie sa va spun ca zona de Nord a Argesului este zona bogata, in timp ce zona de sud este saraca, agricola, semanand ca profil mai mult cu vecinii Olt si Teleorman, recordmenii nationali la furt de voturi. probabil ca acolo trebuia sa mergem dar era mult prea departe.
    M-am reintors acasa si am urmarit sectia de vot de langa mine. Primaria locala (USL), constiincioasa, nu a aprins iluminatul stradal decat la 10 seara, astfel incat pe strada era bezna. Dupa ora 9, reprezentantul PDL din comisie, prieten cu mine a stat o jumatate de ora la carciuma, s-a reintors la sectie iar dupa 5 minute a venit iar la carciuma, ceea ce mi s-a parut tare suspect. La 9.30 seara, dupa spusele lui votasera 490 din 1000. L-am intrebat de ce a plecat de acolo si mi-a spus sa stau fara grija ca are doi oameni de incredere in comisie (un consilier local de la alt partid care a asigurat majoritatea USL pentru postul de viceprimar si o pustoaica despre care nu stiu ce hram poarta). Este extrem de suspecta plecarea reprezentantului PDL de doua ori dupa ora 9 seara din sectie si trebuie neaparat sa aflu rezultatul final de la sectia de vot, peste cei 490 nemaivotand mai mult de 10 persoane.
    Am avut si un frate intr-o comisie de vot dintr-o cumna codusa de un primar PDL cu boase pentru un judet-fief traditional PSD, care a respectat la sange legea electorala si pentru a face economii bugetului comunei nu a facut decat cate o cabina de vot in fiecare sectie de pe cuprimsul comunei si acolo prezenta a fost de 44%.
    Per total in Argesul baronului Nicolescu prezenta la vot a fost de doar 54% (probabil in sud s-a votat masiv in comunele sarace si de influenta oltean-teleormaneana) si cred ca un merit aici il are si frica de DNA, intrucat toata elita PSD-ista a judetului este in atentia justitiei si nu si-au permis prea multe magarii.

    P.S. datorita decalarii programului si politetei am lasat aseara doar doamnele sa-si spuna impresiile iar eu, Sare, Tog, Andrei Imondo si altii probabil vom interveni asta seara in emisiunea Alexei.

    ribelalu

    30/07/2012 at 5:00 pm

    • salut, excelenta relatare, merci 🙂 bravi pentru munca de teren!

      Cetatean

      30/07/2012 at 5:05 pm

  34. asteptam, cuminte, acest semnal. Multumesc.

    asadar, e liber la cuvinte, da? 🙂

    drept ca nu sunt tocmai membru al Comunitatii, dar o sa imi spun parerea chiar si cu o sutime din cititorii acestui blog pe receptie. Incerc astazi, daca este timp – sau miercuri eventual.

    Intre timp, se mai limpezesc ape si ma mai inveselesc cu bufonii nationali de ambele parti ale baricadei.

    Morar Calin

    30/07/2012 at 5:01 pm

  35. aici a fost mereu liber. si oricine posteaza aici si imopartaseste tacit sau vizibil valorile Comunitatii, e membru 🙂

    Cetatean

    30/07/2012 at 5:04 pm

    • @cetatean, glumeam in legatura cu libertatea. Singura ingradire pana acum a fost o logica politica. Si in legatura cu comunitatea, pana nu am o diploma valabila, parafata, semnata, cu poza si timbru sec, nu am aroganta de a ma baga in seama… 🙂

      Morar Calin

      30/07/2012 at 5:16 pm

      • diploma valabila sunt comentariile. Au poza in dreapta lor, figureaza numele, data si ora, iar semnaturile sunt comentariile celor care citesc si raspund la ce s-a postat.

        Asta e diploma 🙂

        Cetatean

        30/07/2012 at 5:20 pm

  36. Salutari 🙂

    Am scapat de data asta … la limita insa. Daca n-ar fi de plans as rade, as crede ca gascanii astia vor neaparat sa il bage pe Basescu in cartea recordurilor si sa incaseze premiul. Dar e de plans si lectiile care pot si trebuie invatate din acest puci sunt multe si grele.
    Off topic, Neamtu a fost dezgustator ieri. Daca ar fi putut i-ar fi imbrancit pe toti in afara cadrului doar doar s-o lipi de el imaginea de erou. Noroc ca Basescu a sesizat si s-a distantat (mamaa, ce mutre facea Neamtu dupa). Impresia mea e ca omul e al PDL-ului, probabil Blaga, si ca va fi unul din principalii sabotori ai lui Ungureanu in campaniile ce urmeaza.

    Radu

    30/07/2012 at 5:08 pm

  37. emil

    30/07/2012 at 5:09 pm

  38. Aș zice să nu fim așa euforici.
    Ce va fi în toamnă, de exemplu? Se vor schimba proporțiile în parlament pentru ca Ponta să nu mai fie prim-ministru?

    Și, și dacă USL-ul va mai pierde, să nu uităm o fază: nu s-ar fi ajuns în situația asta, dacă PDL-ul nu avea atâția dezertori …

    elena

    30/07/2012 at 5:10 pm

  39. Eu cred ca Basescu trebuie sa renunte, acum, pe moment la orice pornire belicoasa. Spun , acum!
    Ca de uitat oricum nu uita.
    De plagiatul lui Ponta sa se ocupe academicienii (daca mai au cat de cat un simt al onoarei)
    De Crin nu trebuie sa se ocupe nimeni pt ca oricum e pe nicaieri.
    Iar de Voiculescu, Dragnea si care-or mai fi…sa se ocupe justitia.
    Basescu trebuie sa aiba grija numai la numirile noilorsefi, la DNA si Procuratura generala.
    Adica sa nu accepte orice sluga numita de USL.
    In rest, sa stea cuminte si sa-si vada de treaba de presedinte.
    S-a lamurit toata lumea ca USL isi bate singura cuie in cap.
    Nu trebuie „ajutata” deloc!

    Sorina A.

    30/07/2012 at 5:25 pm

    • De plagiatul lui Ponta s-au ocupat „academicienii”. Universitatea unde si-a sustinut teza a declarat-o plagiat. Asta in Occident inseamna ca si homarii din magazinele de peste il privesc pe individ ca pe un plagiator si-si misca clestii a lehamite. Iar individul suporta instantaneu consecintele. Isi da el demisia in secunda unu sau e demis in secunda doi. Cine trebuie sa se ocupe acum ca plagiatorul sa-si dea demisia?

      Leon

      30/07/2012 at 6:43 pm

      • Da si?
        Vedeti cumva vreo asemanare intre comportamentul occidental si comportamentul lui Ponta?
        Daca nu se fac presiuni, permanent si din ce in ce mai puternice, lui Ponta nici prin gand nu-i trece sa demisioneze sau sa-si asume plagiatul.
        Demis in secunda 2?
        De cine?
        In Romania Premierul nu poate fi demis decat prin motiune de cenzura.
        Ii vezi dumneata pe cei 256 de USLamisti votand o motiune de cenzura impotriva propriului lor lider si „stea calauzitoare”?

        Sorina A.

        30/07/2012 at 7:29 pm

        • Asta am intrebat si eu: Cine va cere acum in Romania ca plagiatorul sa-si dea demisia? In fiecare zi si pe mii de voci? OK, deocamdata e o buba si mai mare care trebuie sparta, dar dupa ce se linistesc apele cu Presedintia, subiectul demisiei lui Ponta ar trebui sa fie primul pe ordinea de zi.

          Leon

          30/07/2012 at 9:34 pm

  40. ok, sa fac o rectificare. gata mi-a trecut chestia cu demisia. aseara eram frustrat de numarul extrem de mare a votantilor DA. imi cer scuze fata de comunitatea blogului. inca sunt in stare de soc. suntem o societate bolnava. nu inteleg cum 5-6 mil de oameni poate gira un regim care semneaza documente prin care se obliga sa desfinteze CCR si DNA, un guvern care te duce la sapa de lemn prin incompetenta, ignora semnalele europene. europa in aceasta perioada critica a batut saua sa priceapa iapa. inca o data daca am deranjat, cer scuze.

    pasescurte blog

    30/07/2012 at 5:26 pm

    • s-a luat nota, scuze acceptate 🙂 la nervi, oricine poate ceda, mai ales in conditii ca cele de aseara.

      Cetatean

      30/07/2012 at 5:28 pm

    • o societate de 60 de milioane a zbierat Sieg Heil!! Spalati pe creier de Goebbels au facut si mai si… Ignoram efectul pernicios al latrnelor asupra …. Un excelent cartoon cu Pluto pe care Donald voia sa-l hipnotizeze, iar manualul de hipnoza spunea: …”se ia careva mai slab de minte…”. uitam ca unsondaj din 2011 al RL gasea 31% dintre romani convinsi ca :.. ” a fost o idee buna comunismul dar prost aplicata” ??? Se coreleaza cifra de 31% cu bazinul electoral obisnui al PSD de vreo 35-38%? evident da!

      cinic

      30/07/2012 at 6:08 pm

  41. In speranta ca se va gasi un comunicator mai bun ca mine care sa citeasca si sa puna intr-o recomandare mai plina de substanta pe care sa o faca lui Base urmatoarele,imi permit cu scuze.e de rigoare sa va aduc la cunostinta:
    1.E o prostie sa iti dedici doi ani de mandat pentru o reconciliere imposibila,mai ales din simpla ratiune ca nu esti in posesia cailor de comunicatie necesare,nu controlezi fondurile necesare pentru promovarea conceptelor si nici resursele umane credibile care o pot face.
    2.E o prostie si mai mare ca pe o situatie complet instabila sa anunti masuri de represiune.Mai bine taci inteligent si iti pregatesti strategia pentru a-ti aduna echipa si resursele care te vor sprijini.PDL are nevoie de reforme organizatorice masive,baronii care te-au sprijinit sant santajabili pentru ca au dosare iar MM si MRU sant vulnerabili si inca fragili.
    3.Lumea e satula de razbunari si conflicte politice.O pauza de respiro ar fi binevenita .Poti folosi acest moment ca sa mergi in teritoriu si sa discuti cu oamenii,cu societatea civila .Te poti implica in promovarea valorilor care stau la baza CE.Poti promova o doctrina.Poti gasi oameni noi.
    4.O tara devine credibila prin civilizatie,prosperitate,buna credinta si respect reciproc intre semenii sai.Promovarea valorilor si vorbele politicienilor pot ajuta dar nu sant suficiente.

    Va cer scuze pentru punerea in fraza,sant obisnuit sa vorbesc pe sleau si pe intelesul tuturor.

    cristibucuresteanu

    30/07/2012 at 5:27 pm

  42. Buna ziua Theophyle,
    Ma bucura aceasta postare de astazi, este exact ceea ce simt si eu!
    Cred ca epoca TB s-a incheiat, chiar daca TB inca trebuie sa revina la Cotroceni ca sa incerce sa re-aduca nava (Romania) pe linia de plutire.
    De data aceasta insa nu TB ne-a salvat pe noi, ci el (si Romania) am fost salvati de MM, de Papahagi, si de cei peste 10 milioane de cetateni care au ales strategia buna, cea a boicotului.
    B1 si Evz care au fost de partea noastra, si mai ales cele cateva blog-uri precum Politeia care ne-au facut sa ne mobilizam si sa fim o armata ordonata, care nu s-a avantat la atac cu sabia impotriva tancurilor Usl-iste.
    Eu am simtit ca TB a fost de data asta precum Gorbaciov in timpul puciului Dumei de Stat, si a trebuit sa fie luat pe sus de apropiatii sai si de noi toti ceilalti si adus aproape cu forta pe drumul corect, cel care sa evite infrangerea sigura.
    Dealtfel cred ca T. Basescu insusi s-a cam saturat, din ceea ce am vazut cred ca deja se viseaza undeva in mijlocul oceanului, rupt de lumea asta, impreuna doar cu o nava si cu echipajul sau.

    P.S. In privinta lui M. Neamtu, nu vreau sa ma laud, dar am fost printre primii de pe acest blog care mi-am exprimat indoiala asupra capacitatii acestuia de a fi liderul care se doreste a fi. Din pacate si aseara M. Neamtu nu s-a putut abtine sa nu se dea in spectacol – cata diferenta fata de ceilalti din jurul sau! Cineva ar trebui sa ii atraga atentia asupra acestui fapt, nu e momentul hlizelilor ci trebuie pus osul la munca, pentru ca de-abia acum incepe greul!
    Eu il astept pe MRU sa ia taurul de coarne si impreuna cu Monica Macovei, cu Funeriu, cu Cristi Preda (care totusi nu mi se pare destul de incisiv in lupta directa cu adversarii politici, parca nu are destula prezenta de spirit pentru a da rapid replicile), impreuna cu Cristian Diaconescu chiar (care trebuie insa sa faca multe pentru a sterge pata neagra de la incercarea de demitere din 2007, cand a fost unul din cei 322) si nu in ultimul rand cu Ionut Popescu, ei bine toti acestia trebuie sa lanseze cat mai curand alternativa de dreapta, alternativa democratica.
    Timpul este scurt, si trebuie profitat din plin de deruta Usl-ului, care trebuie pisati la cap cu toate ce s-au strans: demisia promisa de Antonescu, starea dezastruoasa a economiei, redarea salariilor, cresterea pensiilor, pactul rusinos inchiat cu colonelul Dogari, frauda din judetele rusinoase Olt si Mehedinti si Constanta, si toate celelalte. Astfel putem spera la un rezultat bun in toamna!

    victor.vb2

    30/07/2012 at 5:29 pm

    • victor, 101% cu ce ai spus, Neamtu a fost penibil, omul nu a trecut de stadiul de hlizeala de curta scolii. Esti intr-un moment greu, ti se face cinstea de a fi luat in preajma Presedintelui fara ca tu sa fi demonstrat altceva decat ca scrii pe Contributors articole in care il numesti pe Presedinte „om al trecutului” si el, ce face? Se hlizeste ca prostu’ la poarta satului. Niciodata nu va fi un politician matur.

      TB a explicat de ce a cerut boicot abia dupa data de 24. A actionat super prudent, caci se temea de modifcarea, de catre Parlament, pe data de 24, a pragului electoral consfintit prin legea 131 promulgata de Antonescu pe 17 iulie. E clar ca initial vroia sa lupte, insa nici nu putea cere boicot, caci USL ar fi scos pragul electoral pe data de 24 si pana sa intervina CCR, ar fi fost prea tarziu.

      Cetatean

      30/07/2012 at 5:38 pm

      • citi salut. Gresesc eu sau MN e un mini Zelea Codreanu cu evident mai putin acharisma?

        cinic

        30/07/2012 at 6:09 pm

        • salut! E un individ care, din cate stiu si observ pe zi ce trece, isi bate joc de teologia ortodoxa si arata ca degeaba are un doctorat in domeniul asta.

          Cetatean

          30/07/2012 at 6:16 pm

  43. e clar formulat 🙂

    Reconcilierea lui Base e cu dublu inteles. In urmatoarel zile vom reflecta si vom iesi, in masura posibilitatilor (Theophyle si cu mine, dar nu exclusiv), cu postari de substanta care vor atinge cele scrise de tine.

    Cetatean

    30/07/2012 at 5:31 pm

  44. Salut pe toata lumea,

    Am primit de la dl Mihai Razvan Ungureanu un text la publicare. Il public si ca un comentariu si il includ si in textul postari. Puteti raspunde daca doriti. Sunteti cititi.

    Doresc să le mulţumesc tuturor celor care au fost alături de noi în această încercare reuşită de a reda României Constituţia, preşedintele legitim ales, legile de care avem nevoie, pe care le-am votat şi acceptat cu toţii şi, mai mult decât atât, identitatea noastră europeană pe care ne-o dorim şi în interiorul căreia ne simţim cu adevărat moderni. Urmează să reconstruim ceea ce s-a dărâmat în câteva săptămâni. Opt ani de zile s-a construit în această ţară, iar pentru efortul de a pune lucrurile la loc este nevoie de o naţiune întreagă, nu de una divizată. Şi apelul nostru se face către toţi cei care, chiar căzând pentru câteva zile, săptămâni, luni sau ani pradă propagandei mincinoase, vor fi de azi începând capabili să participe la efortul de reconstrucţie a României democratice.

    Ne dorim – romani din tara si romani din diaspora – o tara prosperă, demnă, onestă şi puternică . Nici un efort nu este prea mic sau neinsemnat pentru a atinge acest scop.

    Cu speranta,

    Mihai-Răzvan Ungureanu

    Theophyle

    30/07/2012 at 5:31 pm

    • Mr. MRU

      Sunt unii care vor sta impotriva criminalilor pana la capatul lor, unora sau altora.

      Imposibil de cumparat.

      A A

      30/07/2012 at 5:54 pm

      • Winston Churchill dixit: WE SHALL FIGHT! si MRU a zis la fel, intre noi cei prezenti in Piata Victoriei.!

        cinic

        30/07/2012 at 6:10 pm

    • Buna seara ! Va multumesc domnule Mihai Razvan Ungureanu pentru patriotismul si curajul de care dati dovada.

      zigzag

      30/07/2012 at 6:04 pm

    • Va salut cu deosebit respect domnule MRU,
      Sant un sustinator al dumneavoastra si va multumesc pentru efortul facut in lupta depusa alaturi de noi ceilalti ca romanii sa inteleaga statul de drept si viitorul european al Romaniei, unica solutie.Santem gata sa va sprijinim,eu,familia mea,cunostintele mele si asteptam cu nerabdare sa va asumati o identitate politica proprie si personala ,efortul nostru fiind astfel mai cu folos.
      Dumnezeu sa va tina sanatos si sa va dea putere.

      cristibucuresteanu

      30/07/2012 at 6:10 pm

    • Buna seara domnule Mihai Razvan Ungureanu
      😆
      Speranta noastra si increderea intr-o Romanie curata, puternica si bogata v-a adus catre noi! 😆
      Multumesc! 😆

      maya

      30/07/2012 at 6:44 pm

    • Multumim ptr speranta si increderea ca nu suntem singuri si reusim prin unitate, echilibru, rabdare, nadejde si marea iubire de noi insine ca natie romana, indiferent unde inimile noastre bat: aici in tara sau in diaspora!
      Oare o sa retraim vreodata maretia si nobletea Romaniei din perioada interbelica? Ce timpuri, ce oameni, ce caractere!
      Cu speranta intr-o Romaniei a adevarului, dreptatii, unitatii si luminii catre inimile tuturor romanilor de pretutindeni care si-au aparat drepturile constitutionale!

      paula

      30/07/2012 at 7:56 pm

  45. ribelalu

    30/07/2012 at 5:32 pm

  46. Se pare ca ajutorul european continua :
    „USL a ajuns la putere datorită unui sprijin neașteptat pe care, în luna aprilie, i l-a dat un grup de deputaţi din diferite partide, încălcându-și angajamentele electorale. Noul guvern, încă de la început, a declanșat campania împotriva președintelui. A devenit notoriu refuzul premierului de a-i pune la dispoziție un avion pentru deplasarea la summit-ul Consiliului European, deși Curtea Constituţională se pronunțase, declarând că preşedintele este cel care trebuie să reprezinte ţara în străinătate. Nu-i așa că vă sună cunoscut?” Bronisław Wildstein, scriitor și jurnalist polonez, In linie dreapta

    ela

    30/07/2012 at 5:39 pm

  47. „Luăm act de faptul că referendumul pentru suspendarea președintelui României, Traian Băsescu, nu este validat. Instabilitatea politică declanșată de încercarea de a-l suspenda pe șeful statului trebuie să ia sfârșit. Acțiunile politice iresponsabile nu iși au locul în Uniunea Europeană și nu sunt tolerate de catre instituțiile europene și de către comunitatea democratică internațională”
    Se poate citi intreg comunicatul :
    http://www.b1.ro/stiri/externe/joseph-daul-i-wilfried-martens-ppe-am-luat-act-de-faptul-ca-referendumul-nu-a-fost-validat-34327.html

    ela

    30/07/2012 at 5:46 pm

  48. […] si total dezinteresat  material   al lui @theophyle impreuna cu @desi, @cetatean  si toata  comunitatea  Politeia ,  plus toata stradania din ultimii ani si din ultimele saptamini  de arata  pericolul  ce […]

  49. Bună ziua politeieni,
    Vă mulţumesc pentru energia de care daţi dovadă.
    E foarte important să ştii că mai există oameni care susţin aceleaşi valori. Sau, că mai există oameni.

    Compo

    30/07/2012 at 5:49 pm

  50. Reblogged this on Dictatura justitiei.

    dictaturajustitiei

    30/07/2012 at 5:49 pm

  51. Oare va avea cineva de la Parchet curiozitatea sa numere cati detinuti cu pedepse accesorii (ridicarea dreptului de a alege si a fi ales), sau pacientui de la psihiatrie pusi sub interdictie au votat? Nu de alta, dar in noimebrie ne trezim iar cu ei la urne!

    blog de caine rau

    30/07/2012 at 5:58 pm

    • Si cati pacienti grav bolnavi din spitale si bolnavi psihici fara discernamant au votat. E odios ce au facut!

      ela

      30/07/2012 at 6:16 pm

  52. LOL 🙂

    Chiuariu: Deputatul PNL Tudor Chiuariu a declarat că USL se va adresa Curţii Constituţionale pentru a aplica legea în vigoare la momentul declanşării referendumului, respectiv Legea 3/2000 în forma modificată prin OUG 41, care nu include condiţia de prezenţă la urne de 50% plus unu, informează Mediafax.

    roxaline

    30/07/2012 at 6:00 pm

    • altul care se plimba cu canistra cu benzina pe langa foc deschis! A scuipat odata in farfuria lui Barroso declarandu-l politruc si spera sa scape.

      cinic

      30/07/2012 at 6:13 pm

    • Adica jucam meciul, batem cu 3-2, si la sfirsit organizatorii si arbitrii ne zic: Ha, ha prostilor, v-am pacalit, de fapt poarta voastra era celalalta. Ati pierdut cu 3-2.
      Fostul ministru de justitie din guvernul Moliceanu, care vroia sa-l puna pe Morar cu botul pe labe.

      Leon

      30/07/2012 at 6:52 pm

  53. dragii mei,
    nu suntem acasä,ne afläm in bad gögging, sotzul meu a suferit o operatzie,
    si este la recuperare, dar am fost cu sufletul tot timpul la voi si m-am rugat,
    intr-o micä capelä.
    o cincidentzä , in acest oräsel existä un hotel, KAISER TRAJAN

    desi nu stiu adresa exactä dela cotrceni,i-am trimes o vedere Presedintelui TB.

    theo

    30/07/2012 at 6:06 pm

    • :)Theo, bine ai revenit! Multa sanatate tie si mai ales sotului! 🙂

      Cetatean

      30/07/2012 at 6:10 pm

    • Theo
      😆
      Servus!
      Multa,multa sanatate atit tie cit si sotului tau!

      maya

      30/07/2012 at 6:38 pm

    • Theo, multa sanatate va dorim si sa reveniti cat mai curand printre noi. Dumnezeu sa va ocroteasca si sa va aduca acasa cat mai curand.

      mayausa

      31/07/2012 at 5:30 am

  54. LOOOL!

    De legea 131/2012 a auzit, cretinul? Aia era in vigoare, o promulgase Antonescu pe data de 17 iulie.

    http://www.legex.ro/Legea-Nr.131-din-17.07.2012-121600.aspx

    Promulgare:

    Decretul Nr.506 din 17.07.2012 privind promulgarea Legii pentru modificarea art. 10 din Legea nr. 3/2000 privind organizarea şi desfăşurarea referendumului

    Decizia CCR prin care legea era constitutionala doar daca asigura prezenta la vot a 50+1 din totalul de votanti: Decizia 731/2012.

    Citat: „Tot astfel, Curtea constată că şi condiţia ce trebuie îndeplinită pentru validitatea referendumului este aceeaşi pentru toate tipurile de referendum, art.5 alin.(2) din Legea nr.3/2000 impunând întrunirea majorităţii absolute care constă în jumătate plus unul din numărul persoanelor înscrise în listele electorale permanente, Curtea reţine că aceasta reprezintă o condiţie esenţială pentru ca referendumul să poată exprima în mod real şi efectiv voinţa cetăţenilor, constituind premisa unei manifestări autentic democratice a suveranităţii prin intermediul poporului, în conformitate cu principiul statuat în art.2 alin.(1) din Legea
    fundamentală.

    CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
    În numele legii
    DECIDE:

    Constată că Legea pentru modificarea art.10 din Legea nr.3/2000 privind organizarea şi desfăşurarea referendumului este constituţională, în măsura în care asigură participarea la referendum a cel puţin jumătate plus unul din numărul persoanelor înscrise în listele electorale permanente”.

    USL a pierdut ocazia, la dezbatarea pe OUG 41 din data de 24, sa scoata pragul si sa isi bage picioarele in CCR si il legea 131. Acuma isi va baga CCR picioarele in ei, sa speram! 🙂

    Cetatean

    30/07/2012 at 6:09 pm

  55. Bună !
    Mulțumesc Theophyle !
    Mulțumesc tuturor celor care în aceste zile „caniculare ” mi -au demonstrat că nu sunt o străină în propria mea țară !
    Este trist, foarte trist că sunt atâtea milioane care au votat DA.
    Mi-ar fi plăcut ca domnul președinte TB să nu cadă în aceleași greșeli ca în trecut.
    Nu-și mai amintește nimeni cum deputatul Cătălin Croitoru se găsea mereu în preajma președintelui în toate fotografiile ?
    Unde este acesta acum și pentru cine a făcut propagandă ?

  56. Stimati prieteni ai comunitatii Politeia,

    Citesc constant atat posturile lui Theophyle cat si cometariile dvs. Va admir consecventa si verticalitatea si va respect admiratia pe care o aveti fata de Presedinte – admiratie pe care insa nu o mai impartasesc de mult timp. Asa cum am spus insa, ieri nu am votat. Va spun insa ca am fost foarte aproape sa fiu convins sa o fac, si asta chiar de catre unul din interviurile Presedintelui – cel in care a vorbit de vendeta… Am rezistat insa pentru ca de mult decisesem ca nu o sa votez din motive ce nu tin de persoane, ci de Constitutie…

    Va marturisesc insa ca aseara sentimentul de amar cu privire la toata tarasenia asta mi-a fost amplificat de modul in care Presedintele, si mai ales sustinatorii lui au ales sa sarbatoreasca „victoria”. Cred ca singurul care a fost cat de cat echilibrat a fost MRU. Restul (Neamtu in special) – mi-au dat senzatia unor exaltati care nu intelegeau nimic din ce ni se intampla.

    Care victorie stimabililor? Chiar si presupunand ca USL a furat 1 milion de voturi, tot raman 6 milioane de romani care au votat impotriva! Daca din 18 milioane de votanti scadem 30% (ceea ce eu numesc miserupisti – oameni care nu au nici un fel de implicare sociala), mai scadem si 1 milion de maghiari care nu au interes decat sa bage UDMR-ul in Parlament, vedem ca peste jumatate din ce ramane au votat DA! Nu cred ca ar fi stricat putina decenta, putina masura si chiar si putina asumare a pacatelor trecutului. Si nu sunt putine – nu ma apuc sa le enumar acum…

    Cei 6 milioane de votanti impotriva nu sunt toti puscariabili si nici nu au votat DA pentru ca vroiau sa-i scape pe unii de puscarie! Nici nu sunt toti idioti manipulabili de Antene! Am prieteni apropiati, rude apropiate – unii chiar votanti ai Presedintelui in 2009, care au zis DA… De ce oare?

    Raspunsul este simplu, pentru ca s-au saturat de scandalurile astea fara sfarsit si fara sens. Ne bucuram de o mica victorie a Justitiei, pentru un amarat de trofeu al calitatii, in loc sa ne intrebam de ce marile dosare, marile fraude ale economiei nu produc condamnari… Ne bucuram ca, tot pentru niste gainarii, altii stau la coada sa fie incarcerati.

    In tot timpul asta tara saraceste iar datoria publica creste (uitati-va doar cu cat au marit datoria guvernele asa-zis de dreapta…). Poporul nostru devine din ce in ce mai sarac si mai manipulabil. Iar asta in timp ce noi, intelectualii de dreapta discutam. Si discutam, si iar discutam… Despre democratie, despre coruptie si populism, despre dusmanii democratiei, dusmani pe care ii identificam mereu la stanga – fara sa acceptam ca in ultimii 8 ani tara a fost condusa de partide asa zis de dreapta. Fie ca a fost Alianta DA + PC, apoi PNL, apoi PDL + PSD (ce oroare!), apoi PDL, dreapta a fost la putere. Iar in timp ce noi discutam – adevaratii dusmani ai dreptei (lichelele infiltrate care in timp ce noi discutam furau de rupea tot ce le iesea in cale) erau chiar in partidele de dreapta…

    Putina sinceritate nu cred ca strica, dragi prieteni de dreapta. Dreapta romaneasca a pacatuit fata de poporul asta si trebuie sa isi croiasca un nou inceput. Cum poti face asta fara sa (incerci macar sa) restabilesti increderea? Nu poti. „Pacatul marturisit este pe jumatate iertat” spune un vechi proverb. De ce este nevoie ca raspunsul Presedintelui si a oamenilor pe care i-a lasat pe langa domnia sa trebuie sa fie unul de aroganta, de divizare? „Poporul a invalidat referendumul, a intors lovitura de stat”! Sa fie oare asa? De ce doar adevarul care ne place e bun? De ce nu recunoastem ca normalitate ar fi sa nu avem cvorum, asa com recomanda si Comisia de la Venetia (pentru ca minoritatea care este impotriva sa nu se ascunda dupa cei care absenteaza oricum)? De ce nu ne aducem aminte ca precedentul referendum a fost validat fara cvorum (atunci au votat chiar mai putini decat acum)? De ce nu suntem sinceri cu noi? Cum putem pretinde respect daca noi nu respectam?

    Daca am fi sinceri cu noi, am recunoaste ca nu avem decat foarte mici motive de bucurie si mult mai multe si mai mari de tristete… Am recunoaste ca comportamentul din ultimele zile al unor lideri de dreapta (unii destul de discutabil auto-plasati in zona asta) nu face decat sa adanceasta falia sociala care s-a cascat in poporul nostru si le-am cere sa se opreasca. Sper sa o facem cat mai multi – trebuie ca sinceritatea sa devina valoare respectata in politica noastra, altfel nu avem nici o sansa sa ne facem bine ca natie.

    Iar asta se va vedea in noiembrie. Parca vad cum dreapta va fi spulberata de ura pe care ea insasi a generat-o…

    Ca sa ne facem bine, trebuie lideri intelepti, echilibrati si, mai ales sinceri. Nici ceva modestie nu ar strica… Lideri care sa arate directia si sa ne convinga sa ii urmam. O sa gasim astfel de lideri? De asta depinde viitorul nostru, si mai ales al copiilor nostri.

    Gabriel

    Gabriel

    30/07/2012 at 6:09 pm

    • In mare ai dreptate. Numai ca scandalurile (toate!) au fost provocate de puscariabilii USL, UDMR sichiar PDL (multi transferati la ultimul „mercato” politic din vara). Iar propaganda lor si-a facut datoria. Gandeste-te la un lucru: razboiul PSD si al Antenelor cu Basescu a inceput, mai timid la inceput, apoi in forta, de pe vremea cand Basescu era primar al Capitalei. Sunt copii care acum merg la scoala si atunci nu erau nascuti. Sau sunt tineri care acum au mers prima data la vot si care pe vremea aia se jucau cu puta in tarana. Au trait toata viata in preajma manipularilor PSD-iste si Anteniste. Ce pretentie sa avem de la ei? Este datoria noastra sa-i invatatm sa-si caute surse de informatii alternative, sa-i invatam democratia si respectarea optiunii celuilalt.
      In ceea ce priveste numarul de votanti si mai ales numarul imens de „DA”-uri, trebuie sa scadem destul de mult frauda electorala. Nu este posibil ca in anul 2012, in conditiile in care satele sunt depopulate de migratia la oras sau in strainatate sa intalnim procentaje de 126%.
      Faptul ca nu s-a realizat cvorumul este victoria noastra si mai putin a lui basescu. A fost modul nostru de a ne apara de aceasta mascarada abuziva si care a calcat in picioare Constitutia, legile si bunul simt. La un abuz USL-ist i-am dat o replica pe masura prin boicot. I-am invins cu armele lor chiar daca a fost o victorie „a la Pirus” .

      ribelalu

      30/07/2012 at 6:25 pm

      • Eu stiu lucrurile astea, dar intotdeauna am fost mai exigent cu oamenii in care am investit incredere si munca decat cu ceilalti. Stiu cat de usor poate sa ne fie mai bine si stiu cu cati dintre cei asa zis de dreapta am discutat si oferit sa ajut. Nici nu i-a interesat, decat in 2004 sau 2008, cand aveau nevoie sa arate ca stiu ce au de facut. Liberalii au compromis cota unica (acum unii dintre ei sunt la PDL), au ratat sansa istorica de a genera crestere sustenabila intr-o perioada in care curgea laptele si mierea, tot ei au marit pensiile si au aruncat in aer bugetul, au ingrasat aparatul bugetar cu tot felul de personal auxiliar (in mare parte slugi personale sau pipitze) etc, etc… Daca dreapta ar fi avut masura si ceva mai mult patriotism, nu eram aici acum. Sa vedem ce mai putem face pana in toamna, eu unul sper ca punand umarul cat mai multi vom reusi sa miscam caruta dreptei (ca acum asta e, o caruta amarata…). Nu vreau sa comentez cu privire la Antene – spun doar ca e normal. Oamenii sunt platiti de unul care are nevoie de politica ca sa faca bani si sa nu ajunga inchisoare – deci e normal sa se poarte asa, slujesc un stapan de la care au ordine… Nu vreau nici sa comentez in legatura cu furturile – sunt convins ca si „ai nostri” au furat de au rupt cand au putut. De ce crezi ca nici unii dintre ei nu au aprobat legi care sa stopeze (pe bune) furtul?

        Gabriel

        31/07/2012 at 8:48 am

    • Salut Gabriel,

      Iti cunosc parerea despre presedintele Basescu. Eu am o alta. Din multe puncte de vedere, destul de subiectiva. Din nefericire si eu cred ca modul de a face politica care il caracterizeaza pe Basescu s-a cam terminat. Am scris nu de mult un articol in care caracterizam tipurile diferite de personalitati cu potential de conducere:

      Politicianul lider. Exista patru feluri de lideri politici (nu ma refer la dictatori). Primul este cel cautat de zeci de ani in Romania si absolut de negasit, nici aici si nicaieri in lume – “liderul mesianic” – nu poate exista in
      lumea moderna bazata pe o democratie, fie ea si aparenta, votul universal o exclude, fiecare parte a electoratului cautand alt gen de “mesia”. Al doilea gen ar fi cel intruchipat de doi dintre presedintii Romaniei “EU si nimic altceva”, aici chiar nu vreau sa intru in amanunte, avem destule aproape zilnic. Alt treilea fel de lideri politici este fara indoiala “napoleonul ridicol.” Am avut unul intruchipat de Vadim, astazi asistam la noul si rascoptul “napoleon ridicol” – Crin Antonescu. Ultimul fel, cautat de mine destul de mult timp in speranta de a-l gasi este “primul dintre egali”, liderul care isi asuma reponsabilitatea executiva a unor decizii de echipa. MRU are toate sansele sa devina un astfel de lider, dar si aici intervin situatiile posibile, optiunile luate si inca o data norocul.

      Cred ca am fost destul de clar. Cine ma citeste stie ca nu-mi mint niciodata cititorii si cand gresesc o recunosc public, argumentez si procedez la remediu.

      Da, dreapta a gresit, pentru ca de facto nu a existat o dreapta adevarata si coerent formulata si nu a ajuns unde trebuia sa ajunga, la acei oameni care inteleg cum trebuie sa arate lucrurile intr-un stat de drept. Am invatat din greseli si sper ca avem inca puterea sao luam de la capat.

      Da, am sperante de la MRU, da cred ca poate sa faca ceea ce trebuie facut. De la mine si de la cei care rezone3aza in acelasi fel ca mine va avea tot ajutorul pe care il putem da. In continuare ca societate civila adevarata. Politicienii nostri sunt prietenii de la Timisoara, TOG de la Galati si oamenii de la Cluj si nu in ultimul rand „ghilimelele” si sper ca si tu, cat mai curand

      Lung dar necesar!

      Theophyle

      30/07/2012 at 6:31 pm

      • Va citesc de citeva saptamini. Am si eu impresia ca MRU si Macovei ar avea o asnsa la toamna (personal cred ca Macovei ar fi buna ca si presedinte, MRU prim ministr) cu conditia sa existe suficient de multi printre noi care sa vrea sa se implice efectiv…Neaparat trebuie ca dreapta sa cistige la toamna ptr ca astia de la USL nu se vor reforma prea curind. De fapt prgamatic vorbind poate ar trebui sa-i lasam sa defileze cu Ponta; au sanse mai mari sa piarda in toamna (sper sa nu gresesc). Inteleg ca sinteti un apropiat al lui MRU. Este imperios necesar sa se faca cunoscut in diaspora: sa mearga cu ICCD in SUA, Canada, Franta,Italia, etc.. In felul asta ziarele de aici il pot populariza. Mai este nevoie sa vina si sa ceara efectiv ajutorul/ votul diasporei. Cred sincer ca numai cu suportul masiv al celor din diaspora putem cistiga la toamna. Este nevoie ca sute de mii de emigranti sa mearga la vot. Sub guvernare USL se va frauda masiv in Romania din nou.

        –––––-Moderare–––––

        Pe blogul asta exista un singur cetatean. Pentru a bublica am schimbat putin nickul

        Alt-Cetatean

        30/07/2012 at 9:36 pm

      • subscriu: adevaratii politicieni de dreapta suntem noi, anonimii. Cei care sprijina dreapta fara sa caute sinecuri. Indiferent in ce oras sunt ei, voi, noi.

        Morar Calin

        30/07/2012 at 9:43 pm

      • Theophyle, de acord cu tine – nu a existat o drepata adevarata, de aici cea mai mare parte a problemelor. De fapt nu a existat nici stanga adevarata, au existat doar niste grupuri de interese economice, oameni pentru care spolierea statutului a fost singura motivatie pentru a face politica. Din pacate nu putem vorbi la timpul trecut, pentru ca ei inca sunt majoritatea. In ceea ce priveste MRU – si eu am sperante. Nu numai atat, pun umarul activ, impreuna cu prietenii comuni de la Timisoara, Cluj, Galati sau cu „ghilimelele” din Bucuresti.

        Gabriel

        31/07/2012 at 8:55 am

    • Cele sase milioane de romani care au votat demiterea lui Basescu au participat la o lapidare publica pe care o credeam posibila doar in tarile sele mai inapoiate din lume. Nu e niciun mesaj de retinut din acest vot rusinos. Mesajul era deja continut in scaderea drastica de popularitate a lui TB.

      Leon

      30/07/2012 at 6:58 pm

      • Leon – nu fi aspru cu cele 6 milioane. Sunt si ei tot ai nostri. Hai sa iesim din logica asta „noi/ei”. Noi putem intelege ca cei mai multi dintre ei sunt victimele manipularilor, ale saraciei, ale unei educatii precare. Daca nu intelegem ca la toate astea a contribuit si dreapta, sau mai precis si Presedintele, nu facem decat sa fim la fel ca ei. Noi trebuie sa intelegem si sa actionam cu generozitate. Altfel nu se poate, vom trai intr-un razboi continuu. Multi dintre ei s-au dus la vot pentru ca pur si simplu s-au saturat si vroiau doar sa isi ofere posibilitatea sa aleaga pe altul in toamna. Cine stie, poate chiar pe MRU… 🙂

        Gabriel

        31/07/2012 at 9:01 am

    • furtul la acest referendum depaseste cu mult milionul si a fost facut cu rus

      mae

      30/07/2012 at 8:57 pm

  57. cu cat vor face mai multe mitocänii, vor fii mai obraznici, turbatzi si
    vor insulta si boicota pe presedinte, vor avea uslinosii ce doresc.
    trebuie cerut urgent intrarea in drepturi a presedintelui.cat mai repede.
    nu-l uitatzi pe plagiatorul mincinos si paiatza puturoasä.

    theo

    30/07/2012 at 6:10 pm

  58. @pasescurte blog, intr-adevar, greu de inteles. Am un angajat la firma, exact exemplarul despre care vorbesti. Om cu studii medii, cu frica lui Dumnezeu, cu cei sapte ani d’acasa, toata familia lucreaza in privat. S-a abtinut si s-a eschivat de la discutii inainte de referendum. Ei bine, azi a explodat :
    „- nu mai scapam de Basescu, ce dreaku nu-l impusca astia, daca as avea o arma, eu l-as impusca
    – nu e presedintele meu, nu-l vreau, a taiat salarii si pensii, a furat flota, si-a facut palat ( Dante), nu-l mai poti da jos decat cu tancurile …, n-are basca.”
    Si ce m-a socat , cel mai tare, placerrea cu care povestea „mascarile” pe care si le-a luat Iana Basescu ieri. Secretul ? Nu se uita decat la antene, pana si RTV e vanduta lui Basescu

    elablue

    30/07/2012 at 6:13 pm

  59. Romania are 41 de judete + Bucuresti . In 25 dintre ele nu a fost cvorum si doar in 17 s-au prezentat peste 50% (Daca socotim Bucurestiul la nivel de sector avem scorul de 30-17). Deci si din acest punct de vedere majoritatea unitatilor administrativ teritoriale nu a dorit suspendarea Presedintelui. Nu poate conduce Oltenia si saracia Romania

    ribelalu

    30/07/2012 at 6:14 pm

  60. Salut tuturor!
    Multumesc Theophyle & co. pt oaza de normalitate si infos pe care, la randul meu, le-am impartasit si altora.

    Subscriu majoritatii celor spuse pe aici. S-a castigat o lupta (batalie mi se pare prea eleganta), razboiul continua. Nu mai este chiar ca-n „duminica orbului” dar trendul e departe de a fi bun. Daca din cele 7 mil scadem furaciunea de 2 mil tot raman 5 mil de romani care n-au inteles si nici nu vor intelege. Daca-n ’90 sa zicem ca aveau circumstante, acum, dupa aproape 23 de ani, atitudinea lor devine mai clara. Nu sunt doar pensionari, asistati si bugetari. Iar cei care au picat bacul ignora in general alegerile si politica. Cei mai multi se regasesc in actualii „lideri” uslamisti. In comportamentul si atitudinea lor fata de legi, fata de normalitate, fata de bunul simt. Altminteri livusor-de-teleorman sau marean-de-vrancea sau fasole-de-c-ta n-ar fi avut cum sa fure singuri cele 2 mil de voturi. Sau chiar daca sunt mai putine. tot furate sunt. Asta s-a facut cu oameni multi. Poate ca, unii, putini, au fost interesati si/sau momiti. Dar majoritatea a facut-o din convingere.

    Kenwood

    30/07/2012 at 6:16 pm

  61. Intrebare: o declaratie publica de genul conteaza la parchet?

    „Liviu Dragnea a adăugat că softul PSD a funcţionat foarte bine.
    „Softul PSD-ului a mers foarte bine, numai că n-am putut să finalizăm numărătoarea pentru că au fost multe secţii în care s-a votat inclusiv după ora 24.00. Softul a mers foarte, foarte bine”, a mai declarat secretarul general al PSD. ”

    Cum, Doamne iarta-ma, „au fost multe secţii în care s-a votat inclusiv după ora 24.00” ???

    roxaline

    30/07/2012 at 6:18 pm

  62. acum ce urmeazä? dece nu este repus presedntele in drepturi.

    cat priveste escrocul Dragnea, trebuie sä räspundä pt. faptele lui ,mafiotul

    theo

    30/07/2012 at 6:28 pm

    • theo, miercuri avem procesul verbal final de la BEC, apoi CCR se va intruni si va decide. Sper sa o faca pana vineri.

      Cetatean

      30/07/2012 at 6:32 pm

  63. NU, noi suntem cei ce VA MULTUMIM !!!!

    Noi suntem cei ce ne-am fi sufocat daca domiile voastre nu existati si, va suntem profund recunoscatori!

    Fara aceasta oaza de adevar, realitate, energie, logica, impartialitate, toleranta, loialitate cred ca am fi fost pierduti in viltoarea evenimentelor, iar daca am fi supravietuit eram imprastiati, fara a sti unii de altii. Cu ajutorul domniilor voastre ne-am gasit si am putut fi UNUL.

    Multumesc tuturor celor care fac parte din acesta comunitate si sunt tare mandra ca existati si ca ma primiti si pe mine in randul vostru.

    mayausa

    30/07/2012 at 6:30 pm

    • maya 🙂

      Cetatean

      30/07/2012 at 6:33 pm

      • @City,

        fara tine cred ca inebuneam saptamanile acestea 😉

        ma agatam de de fiecare cuvant ce-l postai, pentru a intrezarii o umbra de normalitate, care sa-mi dea puterea de a merge mai departe. Multumesc.

        Multumesc tuturor pentru efortul depus. Bunul Dumnezeu sa vegheze asupra voastra si sa va ocroteasca de toate relele vazute si nevazute.

        mayausa

        30/07/2012 at 6:52 pm

        • maya, crezi ca eu sunt mai breaz ca altii? Incercam sa gandesc normal privind la un Parlament de nebuni…sa ne fereasca Dumnezeu sa mai trecem odata prin astea!

          Cetatean

          30/07/2012 at 7:13 pm

    • subscriu!

      roxaline

      30/07/2012 at 6:45 pm

  64. trebuie sä se stie, penalii din parlament ,nu sunt esclusi incä.

    chiar asta este majoritatea , cu care se laudä ponta plagiatorul?

    theo

    30/07/2012 at 6:32 pm

  65. Din frumosul „mai Ardeal,Ardeal” – buna ziua si buna sa va fie inima!
    😆

    Multumesc din tot sufletul lui Theophyle, 😆 Demeter, 😆 Huniad, 😆 Cetatean 😆
    si intregii comunitati Politeia! 😆

    Theophyle
    😆
    Felicitari si pentru acest articol!

    Multumesc UE!
    😆
    Multumesc liderilor politici din Europa si din intreaga lume, presei internationale, care au considerat ca ceea ce se intimpla in Romania pune in pericol insasi ideea de democratie si stat de drept!

    Sprijinul lor a contat enorm in sufletul si mintea unor cetateni onesti, care „lupta” pentru tara lor si a caror singura „vina” este aceea ca isi iubesc tara!

    Da, „De astă dată ne-au salvat”, dar poate ca pe undeva este si rasplata pe care acest frumos „picior de plai”
    o primeste inapoi pentru momentele din istorie in care (poate) si noi am salvat-o pe frumoasa Europa! 😆

    maya

    30/07/2012 at 6:33 pm

  66. MAYA,

    te pup, stelele chiar ti-au vorbit frumos,
    eu chiar am crezut si s-a adeverit.

    multzumesc.

    theo

    30/07/2012 at 6:34 pm

    • Theo
      😆 😆 😆
      Vorba cintecului – „scrie in stele”!
      Cu credinta si inima curata se pot muta si muntii din loc!

      Multa, multa sanatate! 🙂

      maya

      30/07/2012 at 6:50 pm

  67. Circul continua. Dimineata clamau 9 mil, acum Ponta a scazut la 8.5 mil. Daca o tin asa pana la parlamentare, or sa ne strice batranetile.

    elablue

    30/07/2012 at 6:49 pm

  68. numai cifra fraudelor nu o afirma.

    Cetatean

    30/07/2012 at 6:51 pm

  69. LAZAROA: Singurul dintre pucisti fara imunitate si-a impins marioneta care isi zice premier la microfoanele de la Palatul Victorie sa dea semnal ca situatia e sub control. Cu voce tremuranda marioneta a transmis cifrat celor vinovati de puci ca vor fi protejati. Cum, dottore? Cum? 🙂

    lastnightmusic

    30/07/2012 at 6:51 pm

  70. tocmai am vazut declaratia lui ponta;
    eu traduc cam asa” bai,basescule,sa stii ca o luam de la capat” ” bai” folosit cu buna stiinta a folosit cuvintul ” presdinte” numai inaintea cuvintului ” ilegitim”
    cred ca cineva mai competent in ” misterele internetului” poate gasi ceva declaratii ale lui ponta din prima jumatate a lui iunie
    asta de azi mi-a sunat la fel
    deci nu au plan b,au tot planul a pe care il reiau
    moscova le- a dat azimutul-est si ei il tin
    ar trebui pus pe toate gardurile chestia aia din vocea rusiei;cei in virsta sunt sensdibili la asta

    intimplator

    30/07/2012 at 7:02 pm

  71. Seara buna, tuturor!
    Paiatza nu are de gand sa isi respecte cuvantul dat in forul Parlamentului:

    http://www.evz.ro/detalii/stiri/crin-antonescu-nu-isi-respecta-promisiunea-facuta-in-parlament-994293.html

    luminita

    30/07/2012 at 7:07 pm

  72. Am citit articolul Sorinei Matei de pe blog;trebuie sa spun ca m-a emotionat pina la lacrimi!

    maya

    30/07/2012 at 7:07 pm

  73. Sa ne delectam cu mesajele interne ale PNL dupa referendum 🙂 le insotesc cu comentariile mele, marcate „C”, pentru a va da si antidotul, si ca sa nu le fac reclama gratuita fara sa ii si desfiintez.

    MAIL 1 CE VA SPUNE PNL AZI IN FATA PRESEI

    – În ciuda boicotului dictat de PDL și a imixtiunii nepermise a lui Viktor Orban în viața noastră politică internă, românii au ieșit masiv la vot pentru a-și exprima opțiunea.

    C: Victor Orban nu a votat la referendum, cum nu a votat nici Angela Merkel („Nu Angela Merkel votează la referendumul de pe 29 iulie” – Ponta). Romanii i au iesit in proportie de 46%, ceea ce e departe de a fi masiva. O proportie masiva trebuie sa depaseasca macar 50%.

    – Este evident că Traian Băsescu nu mai are nici un fel de legitimitate și nu se mai poate întoarce la Cotroceni, ignorând votul a 8 milioane de români. Niciodată o acțiune politică n-a avut o susținere atât de mare.

    C: Evidenta nu este data de declaratii politice, ci de realitati juridice. Legitimitatea nu consta in modul in care este perceput Traian Basescu de o mana de puscariabili, ci in caracterul constitutional al mandatului castigat prin vot in 2009 pentru 5 ani. Traian Basescu nu ignora votul a 8 milioane de oameni (46%), ci Parlamentul ignora votul valid de la referdendumul din 2009 privind reducerea la 300 a nr de parlamentari si trecerea la parlament unicameral. Niciodata un referendum convocat pentru reformarea Parlamentului nu a avut o sustinere atata de mare ca in 2009, iar actualul Parlament ignora un referendum validat de CCR (Hotararea 37/2009).

    – Este o înfrângere devastatoare a lui Traian Băsescu, care nu poate fi acoperită de nici un artificiu procedural.

    C: Este o infringere devastatoare a Parlamentului care nu a reusit sa aduca la vot 50+1 din electorii Romaniei, desi toate conditiile procedurale si garantiile legale ale corectitudinii votului au fost calcate in picioare (program prelungit de vot, urne mobile folosite ilegal, liste suplimentare, turism electoral, frauda in judetele conduse de baroni locali PSD).

    – Din punct de vedere politic, Traian Băsescu este demis.

    C: Din punct de vedere politic, cei 256 de parlamentari trebuie sa isi dea demisia, la fel cu cei 19 parlamentari cercetati sau consamnati penal ori incompatibil

    – PDL a viciat în mod deliberat votul și participarea, prin boicotarea referendumului.

    C: Susoiciunile de frauda privesc fiefurile pesediste unde s-au inregistrat comune cu participare de 120% si judete cu participare intre 75 si 82%. PDL, ca partid care a indemnat la neprezentare la vot (o opriune civica exercitate cu maxima exigenta de Ion Iliescu in 2007 si 2009, la cele 2 referndumuri consultative), nu a putut frauda. Cine nu participa nu fraudeaza, ci doar nu legitimeaza.

    – Referendumul s-a desfășurat respectarea regulilor democratice. Acest lucru a infirmat încă o dată acuzațiile aberante și mincioase pe care propaganda PDL le-a adus în zilele precedente, tema iresponsabilă a „loviturii de stat” și teoria fraudării, care trebuiau să justifice agățatul cu orice preț de putere al lui Traian Băsescu și a grupării din jurul său.

    C: Referendumul a facut obiectul unor numeroase plangeri la Parchet. Prezente astronomice la vot dupa ora 20 vor face obiectul anchetele Parchetului, iar statisticienii vor trebui sa verifice votantii dupa CNP pentru a detecta frauda si votul multiplu in comunele cu prezenta peste 100%.

    – În nici un stat european și în nicio țară democratică un președinte sau lider politic nu își oprește cetățenii să-și exprime voința politică.

    C: In nici un stat european Guvernul nu diminueaza atributiile Curtii Constitutinale prin Ordonanta de Urgenta, in nici un stat european Parlamentul nu devine interpret al Constitutiei, peste atributiile Curtii Constiuttionale. Aceste fapte atrag raspunderea penala Primului Minisitru pentru abuz in serviciu.

    – Avem o responsabilitate față de cei 8 milioane de români pe care îi reprezentăm și al căror mesaj a fost cât se poate de clar.

    C: Respnsabilitatea Parlamentului este fata de Constitutie. Mandatul imperativ ale paramentarilor este interzis, responsabilitatea este fata de tot poporul, de 22 milioane locuitori, nu doar fata de cei 8 milioane care au venit la vot.

    – Nimeni nu are dreptul să ignore și sfideze voința celor 8 milioane. Comparația cu scrutinele precedente este cât se poate de relevantă:

    C: Constitutia Romaniei afirma ca nimeni nu este mai presus de lege si ca nimeni nu poate exercita suveranitatea in nume propriu, nici macar Parlamentul Romaniei. 8 milioane de cetateni prezenti la vot din care 89% sunt pentru demiterea lui Traian Basescu nu insemna atingerea cvorumului impus de Decizia 731/2012 a CCR. Comparatia cu celelalte scrutine este nerelevanta, acelea sunt scrutine electorale, nu referendumuri de demitere.

    o În 2009, în primul tur al alegerilor prezidențiale, primii 3 clasați (Mircea Geoană, Traian Băsescu, Crin Antonescu) obținând împreună 8 milioane de voturi. În turul II, Traian Băsescu a obținut 5,2 milioane.
    o La alegerile parlamentare din 2008, toate partidele care au intrat în Parlament au obținut împreună 6,2 milioane de voturi.
    o La prezidențialele din 2004, Năstase și Băsescu au obținut împreună în turul I 7,7 milioane de voturi, iar în turul II Băsescu a câștigat cu 5,1 milioane de voturi.
    o În anul 2000, Ion Iliescu a câștigat cu 6,7 milioane de voturi, în 1996 Emil Constantinescu a obținut victoria cu 7 milioane de voturi, iar Ion Iliescu în 1992 7,4 milioane de voturi.

    Cetatean

    30/07/2012 at 7:10 pm

    • Cetatean ar trebui sa publici textul asta pe Contributors

      Ion

      30/07/2012 at 7:23 pm

      • Are blogul asta suficienta vizibilitate, pe Contributors va fi zilele urmatoare altceva, in functie de ce va scrie Kagebila.

        Cetatean

        30/07/2012 at 7:25 pm

    • Nu se poate cere o expertiza psihiatrica pentru indivizii astia? Chiar nu-s intregi la minte. Ma gandeam ca o testare PSIHIATRICA extinsa ar trebui sa fie obligatorie pentru oricine vrea sa devina politician. Mai in gluma mai serios …

      roxaline

      30/07/2012 at 7:25 pm

  74. vocea rusiei , sfat catre usl: interveniti in forta. am zis si ieri ca de vreo 2 zile slugile din Romania , pastorite pe la ambasada sovietica de catre tovarasul kondyakov , isi primesc ordinile public,fara nicio discretie.fiind stat membru NATO si UE poate institutiile cu atributii in securitatea nationala isi gasesc timp si incep sa aplice legea.atat, sa aplice legea.

    zigzag

    30/07/2012 at 7:10 pm

    • disperati astia, frate.

      Cetatean

      30/07/2012 at 7:15 pm

  75. Buna seara oameni buni

    In iuresul evenimentelor, am uitat sau ne-am facut ca uitam niste lucruri care inseamna normalitatea. Reconcilierea sociala nu poate incepe sub semnul fortarii limitelor tolerabilitatii legii ci doar in domnia legii, a legii, regulilor si cutumelor reabilitate dupa siluirea politica din ultima perioada. Cei care ne-au ajutat, ne-au dat si foaia de parcurs, asadar, sa incepem cu inceputul, fara fasoane, fara dublu discurs si fara ipocrizie.
    1. Respectarea statului de drept si a independentei sistemului judiciar (aflat deasupra intereselor partidelor politice)

    * Reinstaurarea atributiilor Curtii Constitutionale de a verifica inclusiv constitutionalitatea deciziilor adoptate de Parlament
    * Reinstaurarea regulii majoritatii necesare pentru validarea rezultatelor referendumului (jumatate plus unu din numarul celor inregistrati pe listele electorale): abrogarea OUG nr. 41
    * Renuntarea la folosirea de ordonante de urgenta in cazul unor decizii care afecteaza statutul institutiilor fundamentale ale statului ori Constitutia si in situatii care nu prezinta urgenta
    * Evitarea utilizarii publicarii selective in Monitorul Oficial pentru a urmari scopuri politice si mai ales pentru a evita decizii judiciare.
    * Conformarea imediata in fata tuturor deciziilor Curtii Constitutionale.
    * Angajamentul autoritatilor publice de a respecta independenta sistemului judiciar si evitarea criticarii acestor decizii judiciare.

    2. Redarea increderii

    * Numirea unui Avocat al Poporului care sa se bucure de sprijinul majoritatii partidelor politice, printr-un proces de numire transparent si obiectiv
    * Nicio numire in posturile de procuror general si procuror-sef al Directiei Nationale Anticoruptie sub actuala presedintie: proceduri publice si transparente si liste deschise pentru oricine, selectii bazate pe criterii de profesionalism si integritate si de palmares in domeniul luptei anti-coruptie.
    * Nicio gratiere prezidentiala in cursul actualei presedintii
    * Numirea unor ministri impotriva carora sa nu fi fost formulate decizii ca nu respecta criteriile de integritate. Obligatia celor care nu respecta aceste criterii sa paraseasca posturile.
    * Demisia membrilor Parlamentului care au primit decizii finale privind incompatibilitatea, conflictul de interese sau coruptie la nivel inalt.

    Light

    30/07/2012 at 7:17 pm

  76. @ Cetatean,
    M. Neamtu, pentru mine, este zero ca politician. Pare frate geaman cu Nicusor Dan.
    Referitor la dictator si campania sa pentru referendum: a procedat ca un comandant de nava intrat in incurcatura. Si care a fost cam disperat la inceput.
    Nu a dat credit total cuiva dintre „ofiteri” pina nu a fost si el convins de starea meteo si tactica inamicului.
    . O nava cu prea multi pretendenti la conducerea ei risca sa se scufunde. Si e bine ca el sa ia hotarirea finala.
    Insa cei care vor un Stat de drept cer prea mult de la Basescu: sa respecte si legile si sa faca minuni/ravagii printre adversari. Si totodata sa reformeze Statul intr-un mediu advers.
    NB,
    se poarta acuza ca a facut o greseala ca nu l-a demis pe plagiator imediat ce s-a intors de la Consiliul Ioropei.
    Nu are puteri pentru asa ceva si, in plus, ar fi facut aceiasi greseala ca pucistii.
    Dar ajunge. Am alte „fronturi” pe care ma dixtrez 😛

    victor L

    30/07/2012 at 7:19 pm

  77. victor, intru totul de acord. Fara o majoritate in Parlament, un Presedinte e aproape neputincios, cu o majoritate ostila e prizonier. Solutia? Lupta la baioneta. dar daca nu e dreapta?

    Am vazut cu ochii nosti cum functioneaza constitutia lui Iliescu: obliga borbasii sa faca corp comun impitriva celui care vrea ca Justitia sa ii inhate.

    Constitutia hotilor, Parlamentul penalilor.

    Iar romanii isi ales Presedintele crezand ca acesta poate face minuni,

    Cetatean

    30/07/2012 at 7:24 pm

  78. „- În nici un stat european și în nicio țară democratică un președinte sau lider politic nu își oprește cetățenii să-și exprime voința politică.” pe linga explicatia foarte buna a lui @citizen as mai aduga ca nimeni nu a oprit pe nimeni sa mearga la vot. Asa pot spune ca si @theophyle m-a oprit pe mine de la vot. Pai cum m-a oprit? A trimis un curent de 1,2 mA si polarizare verticala de am ramas blocat la PC in ziua votului? Aiurea, astia bat cimpii ca de obicei pentru uni din concetatenii nostri care stau mai slab cu disceramintul si logica.

    Aha

    30/07/2012 at 7:34 pm

  79. Booicorul, pentru a fi reclamat la CCR, trebuie sa fie dovedit ca actiune concreta de impiedicare a exercitarii votului, care produce consecinte juridice.

    Ce, a legat Basescu 56% dintre romani sa nu voteze? Dar la locale cum a votat? la prezidentiale si la referendumul din 2009 cum au votat?

    Cetatean

    30/07/2012 at 7:38 pm

  80. Ce mai coc astia? Stire „Eugen Nicolaescu (PNL): Juristii USL lucreaza la un document care sa explice CCR ca referendumul trebuie validat”.
    Deci vor trimite o anonima semnata in care o sa „explice” ei CCR ce? Ca nu am vazut sa zica niciunde ca un referendum este validat daca „optional” se string 51%.Care parte din „50%+1” e neclara?

    Aha

    30/07/2012 at 7:40 pm

    • au doua linii de explicatie:

      – linia Chiuariu: nu e nevoie de cvorum.

      „Deputatul PNL Tudor Chiuariu a anunțat că USL se va adresa Curţii Constituţionale pentru a aplica legea în vigoare la momentul declanşării referendumului, respectiv Legea 3/2000 în forma modificată prin OUG 41, care nu include condiţia de prezenţă la urne de 50% plus unu. Această variantă a OUG a fost adoptată de Guvernul Ponta cu o zi înaintea suspendării preşedintelui, ceea ce a marcat practic începerea procedurii de demitere a şefului statului. Apoi, ordonanţa a fost modificată în Parlament şi promulgată în 24 iulie de preşedintele interimar Crin Antonescu. „Practic, USL atrage atenţia Curţii Constituţionale că aceasta este soluţia, potrivit articolului 15 din Constituţie, care spune că legea dispune numai pentru viitor, cu excepţia legii penale sau contravenţionale mai favorabile”, a precizat Chiuariu.

      Am explicat mai sus la ora 6.09 unde e idiotenia din aceasta teza a vitelului.

      – linia Iliescu-Ponta – SRS -inpolitics: cele 18,3 milioane nu sunt de actualitate, suntem oficial mai putini si cvorumul a fost atins by default.

      „Rezultatul referendumului este unul foarte bun, cu atât mai mult cu cât, în România, nu mai există 18 milioane de votanţi. Numărul lor a scăzut cu aproximativ 200.000 pe an, iar în străinătate trăiesc între două şi trei milioane de români. Aşa încât, cetăţenii cu drept de vot din ţară nu sunt mai mulţi de 14, cel mult 15 milioane, iar cele nouă milioane participante l-au demis pe Băsescu legal şi constituţional” a declarat Iliescu pentru Gândul. info. El a mai spune că o prezenţă de nouă milioane de oameni la vot este una „foarte bună”, mai ales „în codiţiile boicotului iniţiat de PDL.

      Iliescu consideră că în absenţa unui astfel de boicot s-ar fi prezentat la urne un milion, un milion şi jumătate mai mulţi români. „Aceasta este esenţa scrisorii mele către CCR. Îmi exprim speranţa, cu argumentele necesare, că CCR va lua în considerare aceşti factori obiectivi şi va valida rezultatul referendumului. Un vot corect, constituţional şi democratic.”, a mai spus Iliescu pentru Gândul”.

      Daca carpa scrie public catre CCR, voi scrie si eu public catre CCR si atunci vom vedea cine are mai bune argumente.

      Cetatean

      30/07/2012 at 7:53 pm

      • Chiar te rog sa scrii! Toata stima! De la Theophyle am invatat despre doctrine, de la tine despre lege 🙂 De la ceilalti multe altele 🙂

        roxaline

        30/07/2012 at 8:30 pm

        • daca va fi cazul, voi scrie 🙂

          Cetatean

          30/07/2012 at 8:32 pm

  81. Seara buna .
    Bag sama ca va lipseam . 😆
    – Theophyle , multumiri pentru postare . Inclusiv pentru cele trecute . Inteligenta se vede . Nu se poate cumpara . Cu tot efortul lui Tonta , pardon Ponta .
    In rest ,pot doar sa complectez cu o declaratie catre domnul Basescu .
    „Sa fiti absolut convins ca o a 3-ia salvare nu va exista . Asta e ultima si daca mai doriti sa stati la Cotroceni pina in 2014, faceti un efort sa uniti vorbele cu faptele .
    De gargarisme sint satui romanii pina peste cap . Inclusiv aceia care din respect pentru statul de drept nu au participat la referendumul asta rusinos care a dus tara cu ani de zile in urma in ochii ocidentalilor .”

    In alta ordine de idei :
    Daca faimoasa dreapta care se chinuie sa se nasca va fi compusa din eternii reciclati , baronii PDL cu incorporarea unora tip DD si OTV ca trimbita electorala (chiar sub emblema unei Miscari Populare inregistrate la OSIM 🙂 ) , nu va exista nici o sansa sa ajungeti majoritari in parlament . Cel mult o minoritate a minoritatilor raprezentate .

    Cu chiu si vai romanii au invatat dupa atitia ani sa distinga intre parveniti , puterea ca succes personal si interesele colectivitatii .
    Informatica face minuni tovarasi . 🙂
    Chiar daca 54 % din populatia Romaniei nu a descoperit inca internet . ( date UE )

    stefan60

    30/07/2012 at 7:51 pm

    • salut Stef 🙂
      Noi ne-am luptat ieri cu bolsevicii si tu ai fost la mare, Aferim prietene. Stiu ca te-ai gandit la noi tot timpul 😆 Sa ne traiesti prietene 😉

      Theophyle

      30/07/2012 at 7:56 pm

  82. stafene, ai boicotat beton, insa sa stii ca cei 120% din votantii unei comune din Olt aveau toti internet pe mobil 😆

    Cetatean

    30/07/2012 at 7:54 pm

  83. România are un președinte pe care nu-l dorește?
    Nici vorbă, cred eu. Cred că România are exact președintele pe care și-l dorește. Dat de o majoritate – vocală, tăcută, are prea puțină importanță. Nu înțeleg de ce uităm un principiu fundamental (exprimat adesea cu referire la dictatori, dar asta nu contează): nimeni nu poate guverna împotriva voinței majorității. Chiar și Hitler a ajuns la putere prin voința majorității. Ceaușescu a condus România grație majorității care, în cea mai mare parte a tăcut, suportat, înghițit în sec și a trăit după dictonul: “capul plecat sabia nu-l taie”. Dar a fost o majoritate. Când lucrurile s-au schimbat, deținătorii puterii politice au căzut la rândul lor.
    Ieri majoritatea a acceptat tacit ceea ce minoritatea a preferat deschis. Și cu asta basta. Poate că e bine, poate că e rău, dar asta este realitatea
    http://www.logec.ro/2012/07/30/romania-are-un-presedinte-pe-care-nu-l-doreste/

    Ion

    30/07/2012 at 7:54 pm

  84. mie incepe sa mi se para evident ca astia pregatesc o noua demitere;
    fapte:
    a. continuarea campaniei mediatice la fel de virulent
    b. declaratia lui ponta din seara asta
    c.orice aberatie juridica scoasa pe piata pentru a ” mentine moralul combatantilor”
    acuma basescu se intoarce la cotroceni;si eu am zis initial ca trebuie sa-i lichideze-legal;
    nu stiu acum ce sa mai zic;poate pasi marunti-exercvitarea la maxim a atributiilor legale in justitie -numirea inlocuitorului dl morar,protejarea dramului de independenta pe care il are justitia;
    eu sper ca olandezul ala de la fmi va fi „olandez rau” care ii va da in cap lui georgescu cu cifrele lui si la plecare va trinti guvernului o galeata de c…t in cap ;si de aici inceputul ofensivei subtile pe partea economica;
    apropo: de ce nimeni no intreaba pe pupaza aia de cimpeanu care plinge de mila pensionarilor sa desfiinteze ” reducerea ” de 5,5 pct la asigurari de sanatate aplicata pensiilor?ca asta a fost unul din motivele suspendarii: ” reducerea” pensiilor!
    chiar nu mai e nici un ziarist prin presa care sa inceapa chestia asta? i-ati criticat,i-ati demolat ,liuati voi masuri de restabilire a pensiilor

    intimplator

    30/07/2012 at 7:57 pm

  85. eu nu stiu:
    are presedintele dreptul legal sa trimita parlamentului o scrisoare in care sa-l intreebe-diplomatic-ce se intimpla cu parlamentarii declarati incompatibili de justitie?

    intimplator

    30/07/2012 at 7:59 pm

    • cam are. are temei chiar si Avizul consultativ al CCR nr. 1/2012 de la suspendare:

      „Referitor la rolul Preşedintelui României, prevăzut de art.80 dinConstituţie, Curtea constată că domnul Traian Băsescu nu şi-a exercitat cu maximă eficienţă şi exigenţă funcţia de mediere între puterile statului,precum şi între stat şi societate.

      Ca sa isi rexercite functia cum cere CCR, Pre.sedintele, sprijinindu-se pe acest aviz si pe art. 16, al. 1 si 2 din Constitutie („1) Cetăţenii sunt egali în faţa legii şi a autorităţilor publice, fără privilegii şi fără discriminări. (2) Nimeni nu este mai presus de lege”), precum si pe Regulamentele Camerei si Senatului, poate cere oficial Parlamentului sa respecte deciziile Justitiei, si sa constate incetarea imediata a mandatelor parlamentarilor condamati definitiv sau constatati ca incompatibili prin decizie definitiva.

      Cetatean

      30/07/2012 at 8:14 pm

      • @ cetatean
        si atunci ce-l impiedica;
        ce-l impiedica acum sa anunte ce a facut cretinul ala de antonescu in csat cind numai datorita lui fota nu si-a dat in petec?
        ce-i impiedica pe autistii aia de la pdl sa foloseasca armele usl si sa-i intrebe pe astia ca peste doua saptamini aniverseaza” 100 zile”ce au facut pentru corectarea ” greselilor” pentru care a fost demis guvernul mru;
        gata,a trecut referendumul,au trecut 100 zile,tunurile pe ei;nu poti schimba un trend in 2 zile dar il poti schimba in 3 luni;cind preturile la legume cresc in toiul verii,ai la argumente…
        citeodata cred ca si lor le convine situatia asta
        sau asteapta sa le rezolve basescu problemele

        intimplator

        30/07/2012 at 8:40 pm

        • da, cam il asteapta pe Basescu.

          Cetatean

          30/07/2012 at 9:04 pm

  86. Buna seara
    Eu cred totusi ca e pentru prima data cand romanii s-au salvat pentru prima data din convingere proprie in orice caz asta cred ca este directia. UE cred ca ar fi putut face din start mult mai mult fara sa se cheme interventionism deloc – nu vorbesc deloc de SUA. Cred ca Basescu este nevoie sa se reinventeze complet si sa-si arate curajul. Cum a-ti fost inselat dumneavoastra de Mihai Neamtu, nu va mirati ca Basescu este si el. Nu e chiar un capat de drum. Dar MRU si doamna Macovei si cei ca ei pot sa se desfosoare din plin. Vor fi interesante si miscarile lui Ponta. Va coopera cu Basescu. La referendum se putea fura mai mult incat sa castige. Necunoscutele sunt multe. Traim in premiera. In cifre si date matematice, statistice, logice, factuale cunoscute si necumoscute unde se situeaza UE in schema – desciere exacta. Cred ca a avut loc oricum loc un jaf electoral. Cred ca s-au dat chiar razboaie in judete pentru jaf electoral. Sunt curios cat a luat Basescu in mod real cu doferente sat-oras pe judete. N-am putea da seama de sansa lui MRU si ce se poate Eu cred totusi ca e pentru prima data cand romanii s-au salvat pentru prima data din convingere proprie in orice caz asta cred ca este directia. UE cred ca ar fi putut face din start mult mai mult fara sa se cheme interventionism deloc – nu vorbesc deloc de SUA. Cred ca BasescEu cred totusi ca e pentru prima data cand romanii s-au salvat pentru prima data din convingere proprie in orice caz asta cred ca este directia. UE cred ca ar fi putut face din start mult mai mult fara sa se cheme interventionism deloc – nu vorbesc deloc de SUA. Cred ca Basescu este nevoie sa se reinventeze complet si sa-si arate curajul. Cum a-ti fost inselat dumneavoastra de Mihai Neamtu, nu va mirati ca Basescu este si el. Nu e chiar un capat de drum. Dar MRU si doamna Macovei si cei ca ei pot sa se desfosoare din plin. Vor fi interesante si miscarile lui Ponta. Va coopera cu Basescu. La referendum se putea fura mai mult incat sa castige. Necunoscutele sunt multe. Traim in premiera. In cifre si date matematice, statistice, logice, factuale cunoscute si necumoscute unde se situeaza UE in schema – desciere exacta. Cred ca a avut loc oricum loc un jaf electoral. Cred ca s-au dat chiar razboaie in judete pentru jaf electoral. Sunt curios cat a luat Basescu in mod real cu doferente sat-oras pe judete. N-am putea da seama de sansa lui MRU si ce se poate Eu cred totusi ca e pentru prima data cand romanii s-au salvat pentru prima data din convingere proprie in orice caz asta cred ca este directia. UE cred ca ar fi putut face din start mult mai mult fara sa se cheme interventionism deloc – nu vorbesc deloc de SUA. Cred ca Basescu

    Alex

    30/07/2012 at 8:00 pm

  87. Cred ca Basescu este nevoie sa se reinventeze complet si sa-si arate curajul. Cum a-ti fost inselat dumneavoastra de Mihai Neamtu, nu va mirati ca Basescu este si el. Nu e chiar un capat de drum. Dar MRU si doamna Macovei si cei ca ei pot sa se desfosoare din plin. Vor fi interesante si miscarile lui Ponta. Va coopera cu Basescu. La referendum se putea fura mai mult incat sa castige. Necunoscutele sunt multe. Traim in premiera. In cifre si date matematice, statistice, logice, factuale cunoscute si necumoscute unde se situeaza UE in schema – desciere exacta. Cred ca a avut loc oricum loc un jaf electoral. Cred ca s-au dat chiar razboaie in judete pentru jaf electoral. Sunt curios cat a luat Basescu in mod real cu doferente sat-oras pe judete. N-am putea da seama de sansa lui MRU si ce se poate Cred ca Basescu este nevoie sa se reinventeze complet si sa-si arate curajul. Cum a-ti fost inselat dumneavoastra de Mihai Neamtu, nu va mirati ca Basescu este si el. Nu e chiar un capat de drum. Dar MRU si doamna Macovei si cei ca ei pot sa se desfosoare din plin. Vor fi Cred ca Basescu este nevoie sa se reinventeze complet si sa-si arate curajul. Cum a-ti fost inselat dumneavoastra de Mihai Neamtu, nu va mirati ca Basescu este si el. Nu e chiar un capat de drum. Dar MRU si doamna Macovei si cei ca ei pot sa se desfosoare din plin. Vor fi interesante si miscarile lui Ponta. Va coopera cu Basescu. La referendum se putea fura mai mult incat sa castige. Necunoscutele sunt multe. Traim in premiera. In cifre si date matematice, statistice, logice, factuale cunoscute si necumoscute unde se situeaza UE in schema – desciere exacta. Cred ca a avut loc oricum loc un jaf electoral. Cred ca s-au dat chiar razboaie in judete pentru jaf electoral. Sunt curios cat a luat Basescu in mod real cu doferente sat-oras pe judete. N-am putea da seama de sansa lui MRU si ce se poate Cred ca Basescu este nevoie sa se reinventeze complet si sa-si arate curajul. Cum a-ti fost inselat dumneavoastra de Mihai Neamtu, nu va mirati ca Basescu este si el. Nu e chiar un capat de drum. Dar MRU si doamna Macovei si cei ca ei pot sa se desfosoare din plin. Vor fi inter

    Alex

    30/07/2012 at 8:05 pm

  88. Al doilea mesaj al meu il continua pe primul.

    Alex

    30/07/2012 at 8:07 pm

    • alex, TB va sti el ce sa faca, necunoscutele sunt MRU si MM. Ei trebuie sa arate ca sunt capabili sa lupte pe cont propriu, sa faca ceea ce TB a facut singur. Ei vor trebui sa lupte in echipa si sa puna conditii PDL. Iar pe Neamtu, sa il trimita la pascut gastele.

      Cetatean

      30/07/2012 at 8:32 pm

  89. „Dar cel mai important element al explicației [participarii reduse la referendum in Ardeal] este existența unei probleme de identitate politică. În Transilvania avem un deficit al sentimentului de apartenență la politica centrală, la România politică, nu la România. Din fericire, sentimentul de apartenență la România este mai puternic decât oriunde în țară.”
    http://vasiledancu.blogspot.ro/2012/07/transilvania-un-deficit-al_30.html

    Light

    30/07/2012 at 8:09 pm

    • Dancu bate cimpii. In Transilvania este o problema de apartenenta la politica imbecila a PSD in general, si la politica bolsevica a lui iLiescu in special. De aia nu s-au dus la vot ca in Olt cu 120%.

      Aha

      30/07/2012 at 8:20 pm

      • Chiar daca mai moderat, Dancu tot PSDist ramane. Dar nu poti contesta faptul ca ardelenii nu vor decat o undita, pe cand prietenii din Olt vor pestele, gata pajit daca se poate. Si voteaza in consecinta.

        Light

        30/07/2012 at 8:58 pm

  90. Romanii nu au raspuns manipularii USL
    http://www.monica-macovei.ro/blog/?p=1530

    Ion

    30/07/2012 at 8:13 pm

  91. Ziua buna, catre excelent oameni buni,

    ma gandema la exemplul elei-blue,” Am un angajat la firma, exact exemplarul despre care vorbesti. Om cu studii medii, cu frica lui Dumnezeu, cu cei sapte ani d’acasa, toata familia lucreaza in privat. S-a abtinut si s-a eschivat de la discutii inainte de referendum. Ei bine, azi a explodat :
    “- nu mai scapam de Basescu, ce dreaku nu-l impusca astia, daca as avea o arma, eu l-as impusca”

    Daca omul ar fi fost angajat la stat, sau companie usl si ar fi izbucnit pe „invers”, omul ar fi fost dat afara fara
    discutie. Pe cand asa…….

    Cred, cateodata, ca treaba cu: „iti respect opinia” este o greseala, mai ales daca opinia aceea este ca 1+1=3

    eugeni

    30/07/2012 at 8:14 pm

    • sigur ca am un nod in stomac, dar tocmai asta-i diferenta intre ei si noi

      elablue

      30/07/2012 at 8:30 pm

  92. Comportamentul unui badaran profesor universitar
    Sorina Matei il intreaba pe Dan Mihalache dacă Antonescu își dă demisia sau nu. A primit următorul răspuns.
    : “Ia mai du-te și tu în mă-ta dacă ai curiozități din astea…Uită numărul meu de telefon”.

    Este vorba despre Dan Mihalache consilier al lui Crin Antonescu, secretar general adjunct al Guvernului, om care se ocupă de imaginea și comunicarea PNL.
    Detalii pe blogul sorinamatei

    obervator 2

    30/07/2012 at 8:22 pm

    • Dan Mihalache profesor universitar?. S-a dus, Dan Iosif, ca altminteri ajungea rector la drept, cu o multime de articole ISI, deci impecabil, pentru Mungioaica

      eugeni

      30/07/2012 at 8:27 pm

  93. Cristian Preda la Nasul

    eugeni

    30/07/2012 at 8:31 pm

  94. Buna seara,
    s-a spus cam tot ce se putea spune azi pe blog. V-am citit dar parca am fost bolnav toata ziua, dupa o zi nebuna si o noapte nedormita si traita in tensiune.
    Abia acum ma simt in stare sa scriu vreo doua ganduri:
    -parerea mea ca un rol esential l-a avut internetul, blogurile, la loc de frunte Politeia. Dupa cate imi amintesc ideea de boicot a aparut aici si s-a amplificat pana la „somatie” din partea lui Theophyle. Apoi a fost preluata de PDL , presedintele nu putea sa o adopte public decat exact atunci cand a facut-o. Cu ezitari, reveniri, dar eu nu il acuz, e om si nu stiu cati faceau fata mai bine situatiei umilitoare la care a fost supus , pentru a doua oara;
    -alt rol important l-a avut „Miscarea Ghilimelelor” din Piata Victoriei. Chiar daca nu au fost extrem de multi participanti, au fost totusi destui astfel incat sa demonstreze ca in jurul unei idei corecte se pot aduna multi din cei „neangajati” care abia asteapta un semn pentru a adera . Iar perseverenta celor care s-au adunat seara de seara in PV este demna de tot respectul nostru.
    Nu vreau sa-l omit pe Turcescu, anti USList convins care a facut mai mult decat toti analistii si comentatorii care au aparut la tv, la fel postul B1 care totusi m-a enervat de multe ori din cauza invitatilor (porbabil pt. pastrarea echilibrului a avut invitati de toata jena).
    Si poate ar mai trebui amintiti si altii dar ma opresc aici.
    Din pacate se pare ca cei care trebuiau sa traga invataminte nu vor sa-si schimbe stilul, deci urmeaza alte enervari. Sper ca CCR sa nu lungeasca prea mult boala si sa il vedem pe presedinte din nou la Cotroceni.

    cedric

    30/07/2012 at 8:39 pm

    • Cedic,

      https://theophylepoliteia.wordpress.com/2012/07/19/despre-eroismul-gratuit/

      Postarea asta a aratat ca Politeia cere clar boicot, cand TB cerea (strategic) prezenta la vot.

      Ghilimele au fost extraordinare, si fiecare cotabt convins sa stea acasa este o victorie a societatii civile care ea a cerut intai boicot.

      Cetatean

      30/07/2012 at 8:54 pm

    • Se pare ca uitati rolul esential pe care, asa cum a spus si presedintele Basescu, l-a avut interimarul; daca el amana promulgarea lui 50%+1, adio boicot si rezultat 🙂

      emil

      30/07/2012 at 8:56 pm

      • Da 😆

        Cetatean

        30/07/2012 at 9:01 pm

    • apropo’s de ghilimele, nu se mai merge la promenada in PV? Eu cred ca nu ar trebui renuntat. Stiu ca de pe margine este usor de dat sfaturi, dar Tonta nu trebuie slabit.

      mayausa

      31/07/2012 at 6:11 am

      • Suntem acolo in fiecare seara.

        diablero

        31/07/2012 at 9:10 am

  95. @all,
    Am impresia ca,prinsi in mrejele unui sentiment nobil cum ar fi espectul fata de tara si cetatean,pierdem din vedere ca putem avea o tehnica mai buna.Uitam ca dusmanul nu respecta bunul simt,vallori democ.ratice si morale fiind straine de actul sau social si politic.Uitam ca ii cunoastem pe nume.Comunistii vechi mizau pe ignoranta si slaba informare caracteristica mijloacelor media de atunci.Eu zic sa-i desfiintam unul cata unul in fiecare saptamana,pana cad jos prin toate mijloacele lor,care le folosesc zi de zi.Sa le dam pana nu se mai scoala de jos.Numai atunci vor prinde frica si respect.Daca le dam putin si la modul general vor prinde doar ura.Propun ,daca santeti de acord sa incepen cu hodorogul Iliescu ,rusinea politicii romanesti.Ce ziceti?

    cristibucuresteanu

    30/07/2012 at 8:41 pm

    • Ma ocup eu zilele urmatoare, cica vrea sa scrie la CCR. Scriu si eu o scrisoare publica.

      Cetatean

      30/07/2012 at 8:51 pm

    • ilici trebuia luat de mult la intrebari de procuratura.periodic , se ocupa cu loviturile de stat. cat mai trebuie sa fie umilita tara asta din cauza lui ilici?

      zigzag

      30/07/2012 at 9:26 pm

  96. O parte a „latrinei 3” s-a mutat la TVR1!
    MPieleanu,
    Dan Barbu – infiereaza cu minie proletara faptul ca presedintele Basescu si-a pus peste tot camarila.
    Nu s-a sfiit absolut deloc sa foloseasca acest cuvint!
    Mai este un domn Alexandru (?)/ceva mai echilibrat

    „Avem o categorie de oameni fericiti:1 milion de oameni care au spus NU la referendum, aproximativ 2,5 milioane pedelisti,plus utecistii lui Ungureanu. Restul sint cei nefericiti ”
    Dan Barbu

    „Miine se solicita numarul romanilor de la INS/vor fii proteste/va incepe cosmarul!”
    Dan Barbu

    „Luzerul se duce la Cotroceni si celalalt ce sa faca?”
    VPonta

    „Jurnalistul strain va spune ca a fost o participare slaba,dar noi sintem obisnuiti cu asta”
    Dan Barbu

    „Guvernul Ponta si ministrul de externe a pierdut cursa externa” – Dan Barbu
    „MMacovei l-a aplaudat pe Victor Orban cind a suprimat libedrtatea presei” – Dan Barbu

    „Domnul Basescu este la Bruxelles ca si o mobila veche;il stiu acolo de 8 ani;nimeni nu il ia in serios”
    Dan Barbu

    Ps1:in subliminal am inteles ca militeaza/vor cere/face ca numarul de participanti necesari pentru validarea referndumului sa NU fie cel de 50% + 1 din cei inscrisi pe listele electorale .

    Ps2: ma infioara ce aud!!!

    maya

    30/07/2012 at 8:44 pm

    • „“Miine se solicita numarul romanilor de la INS/vor fii proteste/va incepe cosmarul!” (Dan Barbu).

      Nu e chiar cum cred ei. NUmarul romanilor e una, listele electorale sunt alta.

      Cetatean

      30/07/2012 at 8:50 pm

  97. Salutare all.

    Sa asteptam si sa vedem ce va fi. Eu cred ca CCR va lua decizia corecta, iar marinarul se intoarce la Cotroceni ! Evident ca scandalul continua ! Uslasii nu se lasa cu una cu doua !

    Theophyle, cred ca te-ai lamurit definitiv ieri cata incredere se poate pune in sondajele facute de Turambar ! Cine lucreaza cu varanul Felix slugoi se numeste, chiar daca numele lui este Turambar !

    Reddog

    30/07/2012 at 8:45 pm

  98. MPieleanu:la tvr1
    „Traian Basescu se va intoarce la Cotroceni”
    „in sondaje VPonta se bucura in continuare de incredere;se va intoarce la guvern”

    maya

    30/07/2012 at 8:50 pm

  99. mai lasa-l pe pielea pielii, ca e un nemernic.

    Cetatean

    30/07/2012 at 8:51 pm

    • ideea e ca pina acum am avut „o latrina”, acum avem doua 😦
      E groaznic!!!! Am vrut sa „vad” pina unde pot sa mearga!

      in schimb Tudor Barbu combate la „ei” din greu
      „cine este in sevraj, are ameteli,greturi dupa ce a lipsit 10 minute de pe antena 3 sa fuga repede inapoi”!

      maya

      30/07/2012 at 9:10 pm

  100. In PDL tervine Blaga dupa cum se pare, daca el l-ar lua atat cat este nevoie pe Basescu drept exemplu ar fi ca lumea. Basescu sa stie sa faca, dar nu asa cum a facut cu Ponta cand era necesar sa-l astept cu politia la aeroport in situatia in care el era necesar sa reprezinte Romania la Bruxelles sau cand a promis poporului la ultimul referendum ca va iesi in Piata Constitutiei periodic. Nu cred ca este indicat sa faca referire nici la alte sate in mod negativ, la state cum este Rusia.

    Alex

    30/07/2012 at 8:58 pm

  101. Buna seara,
    Primul Mincinos al tarii bate campii la televizor ! E de o jegosenie de neimaginat !

    Ioana

    30/07/2012 at 9:18 pm

    • unde?

      Cetatean

      30/07/2012 at 9:25 pm

      • la realitatea tv

        Ioana

        30/07/2012 at 9:26 pm

        • la rtv vine la 22, o sa-si reia acolo probabil aberatiile, minciunile cu aceeasi ura viscerala

          Ioana

          30/07/2012 at 9:30 pm

  102. salut iar 🙂
    cate spume pe sticle.care de care mai veninoase.
    cred ca referendumul asta a fost doar foc de artificii batalia de abia acum incepe.
    tensiunea pe care o vad pe sticla e f.mare.Ura viscerala este aruncata cu incredibila nonsalanta incat orice incercare de dialog pare imposibila.
    confuzia asta deliberata prin care suprematia legii este inlocuita cu razbunarea/dosare politice/ce-are sula cu prefectura,agresivitatea cu care-si clameaza legitimitatea/fara ca aceasta sa aiba vreo sustinere juridica doar presiuni inconstienta atator analisti care arunca jarul cu lopata langa o halda de paie ,,etc ,toate astea mi se par momentele dinaintea apocalipsei.

    mircea

    30/07/2012 at 9:20 pm

    • Pana atunci creeaza o problema nesimtirea cu care usLASII trateaza lege; ca nu e nimic nou, e una, dar sa insite atat de agresiv 😦

      emil

      30/07/2012 at 9:31 pm

  103. Salve all, multumiri infinite comunitatii si liderilor ei. Am fost la un gratar prelungit, dar v-am citit din scoarta in scoarta. Intr-adevar, am castigat prima batalie. Dar astia sunt disperati, trebuie sa fim foarte atenti. Doamne ajuta!

    Nicolae Abagiu

    30/07/2012 at 9:28 pm

  104. Un aingur mesaj pentru Ponta.De reconciliere.
    „domnu’ banii vorbesc! Sa te vedem cum stai la absorbtia de fonduri europene.Sa te vedem cata prosperitate aduci romanilor.Sa tevedem de unde indexezi pensiile la noua valoare euro care trebuie sa ti-o asumi!

    cristibucuresteanu

    30/07/2012 at 9:29 pm

  105. ponta la IRTV are pe mutra ranjetul pe care il arboreaza cand minte de rupe.

    Cetatean

    30/07/2012 at 9:32 pm

    • nu renunta ! are un pistol la tampla? sau la gat…..

      Ioana

      30/07/2012 at 9:35 pm

    • Si eu aveam ticul ala, de a ranji cand spuneam o minciuna imensa.

      La 10 ani.

      EuCuMine

      30/07/2012 at 9:35 pm

  106. eu propun , daca tot am boicotat referendumul pucistilor sa boicotam si latrinele tv. daca milioane de romani vor incepe sa refuze sa „consume” mizeriile debitate de latrinele tv probabil ca vor da faliment sau isi vor reconsidera pozitiile , este economie de piata totusi.sa le demonstram ca nu suntem la cheremul lor .

    zigzag

    30/07/2012 at 9:35 pm

    • Zigule, nu te supara, dar asta conteaza doar daca ai piplemeter. In rest? ca si cum nu ai face-o 🙂

      emil

      30/07/2012 at 9:39 pm

      • nu ma supar. ma gandesc ca un boicot public , insotit de reclamatii la cei care platesc publicitate le mai taie din fonduri latrinelor 😛

        zigzag

        30/07/2012 at 9:42 pm

        • asta-i singurul mod de a boicota – clientii de publicitate. Doar ca luati pe rand, inceput cu cel mai mare, campanie, scrisori deschise, proteste pe email – virale, Fb si altele … si functioneaza brici 🙂 . Trebuie bine argumentat si ne trebuie cifrele de la CNA ref impartialitate si cele legate de abateri.

          roxaline

          30/07/2012 at 9:53 pm

  107. La Nasul.tv , dupa un Cristian Preda foarte bun, vine MN (cel care s-a delimitat de TB 🙂 ). nu pot pentru ca sa il vad.

    eugeni

    30/07/2012 at 9:35 pm

  108. Cred ca ne putem schimba ca tara cand o sa reusim ca popor sa ne exprimam si sa ne impunem prin vot fara sa fie nevoie sa ne bazam pe nici o personalitate politica, aici e si o problema poatde de constitutie.

    Alex

    30/07/2012 at 9:36 pm

    • asa e.

      Cetatean

      30/07/2012 at 9:36 pm

  109. Ponta recunoaste ca doar la presiunea lui Barosso au fost nevoiti sa accepte pragul de 50+1 impus de CCR. A simtit ca va urma o sanctiune oficiala a UE.

    Cetatean

    30/07/2012 at 9:36 pm

    • sa vezi ce sanctiune primeste ponta de la baietii cu care s a intretinut in ambasada rusiei pentru esecul asta :D. cred ca mai mult se teme de kondyacov decat decat de Basescu pentru ce va urma 🙂

      zigzag

      30/07/2012 at 9:39 pm

  110. se plange ca l-au spart aia din UE si PE la Bruxelles, dezinformati de Basescu.

    Cetatean

    30/07/2012 at 9:38 pm

  111. iertare, nu vreau sa fac trafic unui asemenea jeg (si nu-mi cer scuze pentru apelativ…) dar cei care vor sa vada clar ce au de gand cei de la USL e bine sa se „informeze” de pe site-ul lui chelea …….
    acolo au anuntat si etapele suspendarii chiar la plecarea lui Ponta la Bruxelles, scenariu care la vremea respectiva parea fantastic raportat la legi si reguli
    acum anunta alta nenorocire si ma tem ca asta au de gand sa faca

    Ioana

    30/07/2012 at 9:38 pm

    • decnews se numeste, si acolo a fost planul.

      Cetatean

      30/07/2012 at 9:39 pm

      • da, nu am vrut sa-i fac trafic
        pot sa pun link-ul la articol?

        Ioana

        30/07/2012 at 9:41 pm

        • nu, ca stim articolul, nu punem linkuri. stiu ce au de gand.

          Cetatean

          30/07/2012 at 9:45 pm

  112. Minte de sparge.

    Cetatean

    30/07/2012 at 9:38 pm

  113. asist la o discutie dupa-masa asta, in contradictoriu, absolut delicioasa/ intre doi mai in varsta,unu votase da celalalt nu se dusese la vot.
    -ma stii,am lucrat ca un nebun ptr.o casa si o gradina,mici dar frumoase.(ala cu da)
    sa vina asta sa ma lase fara pensie, sa-mi fure tot ce-am construit o viata ?
    -tocmai ptr. ca te stiu ca esti cinstit iti spun: pe langa casa si gradina mai ai si-un dulau frumos la care tii ca la ochii din cap,nu l-ai legat niciodata, cand era frig l-ai bagat in casa cu tine,a latrat si la nevoie te-a aparat de hoti punandu-i pe fuga.Ia gandeste-te ca e legat cu lantul atat cat sa nu moara de foame/sete si sa intre in cushca.isi mai poate apara stapanul ? Ee ,dulaul tau e ccr/constitutia ,daca il legi de cusca nu te mai apara 😆

    mircea

    30/07/2012 at 9:40 pm

  114. meserieeee 🙂

    Cetatean

    30/07/2012 at 9:41 pm

    • 🙂

      mircea

      30/07/2012 at 9:47 pm

  115. da… se confirma planul de pe dcnews… CCR, listele cu numarul de alegatori etc….

    Ioana

    30/07/2012 at 9:44 pm

    • La CCR nu prea au sanse.
      Cu listele de alegatori foarte bine sa le curete de morti si votanti inexistenti oricum astea o sa fie valabile doar de la alegerile urmatoare. Asta insemna ca si numarul de parlamentari trebuie sa scada proportional.

      Ion

      30/07/2012 at 9:48 pm

      • pai de asta au tacut atata timp parlamentarii si MAI.

        Cetatean

        30/07/2012 at 9:51 pm

        • Avanseaza acuma o cifra de 15 mil de adulti in Ro, asta cred ca inseamna vreo 300 si ceva de parlamentari. Daca ei nu vor sa aplice Referendumul din 2009 ajungem acolo pe cale naturala.

          Ion

          30/07/2012 at 9:53 pm

  116. Vrea sa fac o precizare…Europa ne-a aruncat un colac de salvare. Dar daca nu ne iesea boicotul, era inutil. Ceea ce m-a surprins a fost ca boicotul a functionat atat de bine incat a reusit sa contrabalanseze furtul grosolan. Daca votul s-ar fi prelungit cu inca o ora, nu stiu unde eram acum.

    Si, da, sunt fericita ca nu am fost abandonati de Europa. Ne-au intins acea mana. A fost un moment in care am avut sentimentul ca vom fi parasiti in „zona neantului mioritic” ca sa il citez pe tragedianul neamului (= AN, spre a nu fi confundat cu alti actori care se vantura pe scena politica a zilelor noastre).

    hope

    30/07/2012 at 9:46 pm

    • hope, boicotul a fost incredibil de eficient. La ora 17 era doar 27%, incredibil de putin. Panicati, la ora 18 au scos urnele si au facut 37% pana la ora 20. Insa sa recupereze 14% in 3 ore, peste putintele lor 😆

      Cetatean

      30/07/2012 at 9:48 pm

    • Daca ne gandim ca la ora 20 ( cand in mod normal se inkid urnele la orice alegeri) prezenta era aprox. 36,7 % atunci boicotul chiar ca a functionat bine.

      zigzag

      30/07/2012 at 9:49 pm

      • a fost incredibil de eficient si silentios intre 10 si 17. Pana se dezmeticeasca astia, nici macar nu se atinsese 30%. cand au dat startul de disperare la urne si fraude, era prea tarziu. Eu aveu programate urnele la 21, insa au plecat cu ele pe la 18, dupa spusa B1. Altfel nu atingeau la ora 20 aproape 37%, ci maxim 35, cum estimam eu.

        Cetatean

        30/07/2012 at 9:52 pm

      • @ zigzag
        a functionat foarte bine boicotul dar cred ca a mai existat un „ingredient”, ceea ce am scris dimineata. USL a pierdut FOARTE multe voturi in 5 saptamani. Enorm! 35% la ora 20:00 era cu ritmul de furt „normal” ( iertata-mi fie expresia). Asta inseamna ca operam cu „date false” legat de priza usl la romani si as spune ca exista teren mult mai mare pentru crearea unei alternative si exista contextul ca alternativa sa prinda repede si bine.

        roxaline

        30/07/2012 at 10:09 pm

        • asa este. acum uslamistii fac zgomote pe la tv sa acopere „deficitul” de popularitate.

          zigzag

          30/07/2012 at 10:12 pm

          • ponta e in mars fortat la TV pentru control al pierderilor.

            Cetatean

            30/07/2012 at 10:25 pm

  117. nu va merge. Listele electorale nu se schimba de la o zi la alta, iar recensamantul nu e totuna cu listelre electorale.

    Cetatean

    30/07/2012 at 9:46 pm

  118. Buna seara 🙂
    Multumiri ptr. tot ce faceti, este extraordinar sa poti sa te informezi in timp real in perioade critice.

    mar

    30/07/2012 at 9:47 pm

  119. Eventualul demers al USL de a impune CCR un numar mai redus al populatiei, conform ultimului recensamant, nu are cum sa aiba succes.
    Sub nicio logica.
    Sa vii acum sa spui ca de fapt romanii cu drept de vot ar fi numai 17 sau 16 milioane este absurd.
    E ca si cum ai lasa un maraton sa se desfasoare, normal, pe distanta oficiala de 42km, iar dupa ce totul s-a terminat sa vii sa spui ca de fapt, castigatorul maratonului este cel care a fost primul la km 39.
    Daca s-ar fi plecat de la bun inceput pe un numar de 16 milioane de votanti, poate ca strategia lui Basescu ar fi fost alta, poate ca n-ar fi apelat la boicot.
    Sa sustii acum ca de fapt s-a atins pragul de 50% este , dpdv logic, imposibil din moment ce tu, ca guvern si ca initiator al referendumului ai acceptat, initial, lista cu 18 milioane de votanti.
    Nu spun ca CCR nu stie ce face sau ca actioneaza dupa un oarecare interes, partinic, subiectiv sau cine stie dupa ce alte criterii.
    Dar nici nu cred ca referendumul va fi validat pe temeiul ca , dintr-o data, de ieri pana astazi, sau de ieri pana miercuri, s-a descoperit ca romanii ar fi cu vreo 2 milioane mai putini decat au fost – oficial, duminica dimineata, la demararea referendumului.
    Ca sa nu mai spun ca USL n-a avut nicio obiectie sa desfasoare alegerile locale pe baza listei cu 18 milioane de votanti.

    Sorina A.

    30/07/2012 at 9:55 pm

  120. Buna seara,
    Multumesc Theophyle pentru efortul tau de-a ne tine impreuna si de-a ne ajuta sa intelegem momentele complicate prin care trecem.
    Perspectiva mea, ma ajuta sa inteleg si sa vad posibiliatatile omenescului (ca nici astia nu sunt extraterestrii).
    Ce vad, in reactiile lor de azi, ce transpare din mesajele lor e urmatoarea concluzie: nu se vor da in laturi de la nimic, de la absolut nimic si aici va puteti gandi la ce e mai rau.

  121. perfect de acord. Lista cu 18,3 e stabilita de MAI, pe baza datelor de la evidenta populatiei, nu pe baza datelor culese de operatorii de rensemanant.

    Cetatean

    30/07/2012 at 9:57 pm

    • Chiar si numai din mesajele oficiale externe, se pare ca CCR nu prea are loc de intors, in privinta ne/validarii referendumului.
      Adica cei de la CCR ar trebui sa fie de-a dreptul nebuni sa valideze referendumul pe motiv ca Sova sau Dragnea ar fi descoperit subit ca, Duminica seara, populatia Romaniei s-a imputinat cu 2-3 milioane fata de cati erau Duminica dimineata.

      Sorina A.

      30/07/2012 at 10:09 pm

  122. Ma intreb: ce a vrut sa zica Basescu prin „le-am dat liber la opozitie” (sau cum era formulat, ca nu am gasit 😦 ) ?

    emil

    30/07/2012 at 9:57 pm

  123. Faza cu „15 milioane” e o reeditare ceva mai subtila a mai vechii idei ca romanii plecati in afara sunt „niste tradatori de neam si tzara, dragi tuovarashi”.

    EuCuMine

    30/07/2012 at 10:02 pm

    • da.indivizi care au tradat valorile socialismului cu fata umana. cata zoaie si a luat chuky in freza de la romanii plecati dupa o paine mai buna. cand era vorba sa faca referendum fara cvorum tii minte? spunea chuky ca romanii din afara tarii ar trebui sa voteze doar daca achita un impozit in tara. acum cand a fost cu cvorum i s au umezit okii aia de alcoolist ca nu a iesit diaspora la vot. pana la urma se adevereste ca cine sapa groapa altuia pica singur in ea.

      zigzag

      30/07/2012 at 10:10 pm

      • o, da, si inca cum! 🙂

        Cetatean

        30/07/2012 at 10:16 pm

      • @ziqzaq Mai tii minte cum indemnau A3 si USL lumea in toamna sa boicoteze recensamantul si sa nu-si dea datele din buletin(CNP)? Acuma incearca sa se folosesca de datele acelea cu disperare. Karma is a bi***. 🙂

        Ion

        30/07/2012 at 10:32 pm

  124. incerc sa-mi pastrez calmul si sa nu-mi pierd mintile. CUm sa schimbi listele electorale dupa procesul electoral? Cind CCR a decis ca cvorumul e necesar, cind autoritatea electorala a emis listele, cind BEC a anuntat prezenta la vot, preluata de lumea intreaga, cind tu ai tras cu dintii sa obtii cvorumul, ba chiar te-ai laudat ca l-ai obtinut, cum sa ceri tu dupa votare, sa se schimbe regula cvorumului sau listele electorale, doar pentru ca ai pierdut? Si vorbim de partidul de guvernamint, iubit de majoritatea cetatenilor Romaniei, nu de asociatia persoanelor internate la Balaceanca. Nu conteaza ce raspuns vor primi de la CCR si de la cine mama dracului se ocupa cu listele electorale, probabil INS.
    Bomboana pe coliva e ca acei 7.5 milioane de descreierati le tin pumnul sa reuseasca sa-l demita pe Basescu, prin orice samavolnicie posibila.

    Leon

    30/07/2012 at 10:06 pm

    • Leon, nu e va intimpla.

      Cetatean

      30/07/2012 at 10:09 pm

      • @cetatean
        nu e vorba ca se va intimpla sau nu; e vorba de cita dementa poate fi in capul lor si cita dementa poate fi si in capul multor romani;
        nu mai stiu,cred ca am scris aseara-ieri ma uitam la batrinii care veneau dis-dimineata la vot” cu pieptul bombat” la propriu si plini de importanta ca-l dau jos pe basescu;
        sau nuntasi cherceliti,veniti in alai pe la 21 ,la fel ” sa-l lichideze pe dictachioru”
        nenorocitii astia de la a3 si acum nenorocitii de la usl au scos ce e mai abject din fiinta umana;
        sincer,citeodata simt ca atmosfera e-pastrind proportiile-ca atunci cind urinau in decembrie 89 pe cadavrul lui trosca in fata academiei militare;ma gindeam atunci ca o fi eliberarea de ani de asteptare,teama,foame..mai tirziu n-am fost sigur;hoarda e imprevizibila si nenorocitii o manevreaza in favoarea lor;
        d-aia sugerez sa se inceapa o campanie de contralovituri mediatice cam asa cum fac ei de catre pdl ;iccd nu poate nu are reprezentare parlamentara inca;
        pdl ar avea avantajul argumentelor: ia punct cu punct motiunea de demitere mru si ii toaca pina le iese apa din cap si pina intra in capul bizonilor ca astia nu sunt numai mincinosi sunt si criminali
        saptamina asta e fmi? unde sunt expertii economici ai pdl…
        au plecat toti in concediu probabil

        intimplator

        30/07/2012 at 10:18 pm

        • de acord, contralovituri mediatice rapide exact in perioada asta. Insa pdl nu are inteligenta politica.

          Cetatean

          30/07/2012 at 10:20 pm

          • au si pdl oameni;imi povestea acum citeva saptamini ca a fost un senator de la pdl-nu i-a retunt numele-care a lasat-o pe madam tigaie fara replica;
            aia a inceput sa urle la el ” dati toti banii furati”
            tipul calm s-a ridicat in picioare si a scos ceva maruntis din buzunare;” luati-i”
            a lasat-o fara aer

            intimplator

            30/07/2012 at 10:39 pm

          • Ei, nici chiar asa.
            Tot dam vina pe unii altii de parca noi am fi niste handicapati care trebuie sa primim mura-n gura.

            Asa cum electoratul PSD-ist, PNL-ist sau PC-ist isi voteaza oamenii, tot asa voteaza si PDL-istii.
            La urma urmei politicienii, din oricare partid, sunt alesi de noi, de romani, nu apar peste noapte de pe Marte sau din alta galaxie. Blaga , Dragnea, Voicu, Antonescu, Berceanu, Videanu, Fenechiu, Nicolaescu si cati or mai fi, sunt votati de noi nu de indieni sau de mongoli.
            Culmea e ca majoritatea senatorilor si deputatilor sunt la al 2-lea sau al3-lea mandat.
            Asta deja nu ne mai scuza pe noi ca electori.
            Dam in ei pe bloguri, dar cand e vb de votat, tot pe ei ii votam.
            Nu vreau sa spun ca toti ticalosii din parlament sunt oglinda romanilor si a Romaniei dar, pana la urma, tot noi suntem cei care-i punem acolo unde sunt si tot noi ne scarpinam in ceafa , de fiecare data, si ne intrebam ce dra…cauta aia acolo?
            🙂 🙂

            Sorina A.

            30/07/2012 at 10:55 pm

        • Sigur, e esential ca cererile nenorocitilor astora sa fie respinse, si o sa fie. Pentru mine este intolerabil insa numai faptul ca ele sint formulate. Traiesc de multa vreme in Occident si privesc cu OROARE ce se intimpla in Romania. E pur si simplu de neconceput.

          Leon

          30/07/2012 at 10:36 pm

    • asa-s ei ,sociopati 😆 nu respecta reguli.nici macar pe alea care le fac ei insisi

      mircea

      30/07/2012 at 10:11 pm

      • aici e dezastrul
        singura lor regula e faradelegea

        intimplator

        30/07/2012 at 10:40 pm

    • In Germania, de exemplu, in cazul Guttenberg, universitatea care i-a acordat titlul de doctor a fost cea care a decis oficial ca e vb de un plagiat si , ca atare, i l-a si retras.
      Dar n-a fost, niciun moment vorba de a se retrage dreptul universitatii de a mai acorda doctorate.
      Asa ceva este de-a dreptul stupid!

      Sorina A.

      30/07/2012 at 10:18 pm

  125. o imagine cat 100 de cuvinteL fiefurile fraudei si cele ale boicotului cetatenesc.

    http://www.adevarul.ro/actualitate/eveniment/Traian_Basescu-presedintele_Nordului_0_746325670.html

    Cetatean

    30/07/2012 at 10:07 pm

    • asta-i un fel de lega padani(liga nord)
      sa mai zica Stefan ca pestele romanesc nu seamana cu cizma broscana 😆
      Sicilia e-n faliment,peste cateva luni falimenteaza si Dragnea 😆

      mircea

      30/07/2012 at 10:17 pm

  126. sa vedem concluzia CC, sa lasam statisticile deocamdata; daca de tata asta Curtea se pronunta aiurea, e grav.
    Daca se pronunta cum scrie in lege, fara interpretari si influente iliesciene, adun prietenii si le dau, pe bune si pe banii mei si fara previziuni si analize statistice si sociologice, cate o tura’n’bar.
    Cu „n”. Cu „m” mi se pare indecent, nu-mi plac mercenarii care nu recunosc ce sunt.

    Morar Calin

    30/07/2012 at 10:11 pm

  127. le dau pedelistilor primele ” gloante” ; de la un specialist;sa toace si sa intoarca asta pina incep bizonii sa uite de basescu si sa se uite in traista

    http://www.agrointel.ro/284/adrian-porumboiu-preturile-alimentelor-o-vor-lua-razna-de-tot/

    intimplator

    30/07/2012 at 10:22 pm

    • Nu le iau (prea tare) apararea, dar unde sa comenteze? Pai exact acolo unde trebuie echilibrat se uita sa se difuzeze 🙂
      E mult mai complicat.
      Ai si tu dreptate; cu „dar” 🙂

      emil

      30/07/2012 at 10:34 pm

      • @emil
        la moi nu sunt ziaristi-extrem de putini ii poti numi ziaristi(eu inteleg deontologie)
        la noi sunt mercenari; da-i banu’ si o omoara mediatic si pe ma-sa

        intimplator

        30/07/2012 at 11:52 pm

  128. Buna seara frati Theophyleni,
    Multumesc gazdelor pt. aceasta minunata agora
    Multumesc comentatorilor care imbogatesc acest locsor
    Multumesc tuturor care simtim impreuna.

    ovidiu

    30/07/2012 at 10:23 pm

  129. merci ca citesti si comentezi. Rar, dar miezos 🙂

    Cetatean

    30/07/2012 at 10:24 pm

  130. sa mai si radem

    elablue

    30/07/2012 at 10:27 pm

  131. Multumiri Theophyle! Tu si echipa ta ati fost extraordinari!

    maraco

    30/07/2012 at 10:30 pm

  132. La a3
    titlu
    DOCUMENT BOMBA: 16.527.971 VOTANTI REALI
    Despre dementa jegoasa de acolo nu pot sa scriu 😦

    emil

    30/07/2012 at 10:37 pm

    • astia pregatesc iesirea in strada a hoardei;e planul a imbunatatit

      intimplator

      30/07/2012 at 10:41 pm

      • Daca este adevarata audienta pe care o lauda acum, e o problema grea; grea de tot 😦

        emil

        30/07/2012 at 10:43 pm

        • pai „Vocea Rusiei” le-a spus in clar ce au de facut…

          Ioana

          30/07/2012 at 10:45 pm

        • ce audienta, frate? astia si daca castiga Basescu urlau ca „strada” il vrea jos.

          Cetatean

          30/07/2012 at 10:45 pm

          • Din pacate, din ceea ce vad in tara (si nu numai; se pare ca a3 este receptionata cel mai bine afara) nu exagereaza prea mult. Iar imi amintesc de povestea aia din securitatea nationala si media 😦

            emil

            30/07/2012 at 10:50 pm

      • nu, e o improvizatie din mers.

        Cetatean

        30/07/2012 at 10:44 pm

      • Sa iasa numa’. Sunt pregatit.

        subway

        30/07/2012 at 10:54 pm

    • Ole,ole’ola ,HAI ROMANIA, luptam ptr libertatea ta ,te distruge mafia,daaaaaaaa tara slvata de jurnalisti,intelectuali,,tineri fara nici-o pretentie materiala,,tarani care au avut puterea sa-i priveasca in ochi pe rosii le politice si sa le refuze votare,un pastor pe nume Base,care a reusit sa-si stringw la un loc toate oile ratacite,si de pdel care cred datorita strigatului disperat prin intermediul vostru drwgii mei blogheri,a romanilor, au pus umarul la apararea tarii,eu va multumesc ,ca existati si prin voi putem noi turma sa deosebim binele de rau,dar sa nu ne imbatwm cu apa rece trebuie vigilenta si mai mare sa nu se strice vremea cu vintul de la est,,iar MRU,imi ste tare drag ,si c cred ca tot presa cea buna si voi puteti sa il ajutati mult.

      tays

      30/07/2012 at 11:28 pm

      • tays, a fost o victorie de etapa. mare, dar de etapa. nu ne imbatam, deocamdata bem apa rece, sa ne racorim 🙂

        Cetatean

        30/07/2012 at 11:41 pm

  133. „Basescu este o rusine pentru Romania. Eu nu ma afisez cu rusinea Romaniei”
    Sa cheme cineva salvarea ! Nici macar nu-si mai ascunde nebunia ….

    Ioana

    30/07/2012 at 10:42 pm

    • ?
      Ceva mai concret, se poate?

      Sorina A.

      30/07/2012 at 11:05 pm

      • declaratie a descreieratului de Prim Mincinos la RTV
        iar asta nu a fost nimic….

        Ioana

        30/07/2012 at 11:14 pm

        • Merci 🙂

          Sorina A.

          30/07/2012 at 11:31 pm

  134. articol bomba: MAI a publicat inainte de referendum numarul de votanti de la Evidenta Populatiei: 18,3 milioane! In 3 saptamani au murit 1,7 milioane de romani, carnagiu in Romania!

    Cetatean

    30/07/2012 at 10:43 pm

    • Il demite pe Rus? 🙂

      emil

      30/07/2012 at 10:54 pm

    • Sa inteleg ca regimul Ponta a bagat in mormant 1,7 mil de romani doar in trei saptamani? Atunci natiunea romana mai are doar 29 de saptamani la dispozitie. 🙂

      hope

      30/07/2012 at 11:00 pm

  135. Nu-i gata. Avem de-a face cu o banda de criminali la putere cu probleme mentale grave.
    Redomand ca in continuare tonalitatile rostite din jurul Presedintelui Basescu sa fie limpezi, calme si foarte bine masurate.

    A A

    30/07/2012 at 10:57 pm

  136. Legea 35/2008 – Art. 26. – (1) Listele electorale permanente pentru subdiviziunile administrativ-teritoriale de pe teritoriul naţional se întocmesc de către primarul comunei, oraşului sau municipiului ori al sectorului municipiului Bucureşti, după caz, pe baza datelor şi informaţiilor cuprinse în Registrul electoral şi comunicate primarului de către biroul teritorial al Autorităţii Electorale Permanente care funcţionează la nivelul judeţului pe teritoriul căruia se află localitatea. Listele electorale permanente ce cuprind cetăţenii români cu domiciliul sau reşedinţa în străinătate se întocmesc de către Autoritatea Electorală Permanentă şi vor sta la baza delimitării secţiilor de votare ce vor fi organizate în străinătate.
    Art. 22 (3) Autoritatea Electorală Permanentă întocmeşte, păstrează şi actualizează în permanenţă, până la data de 31 martie a fiecărui an, Registrul electoral. La nivelul fiecărui judeţ şi sector al municipiului Bucureşti, Registrul electoral care cuprinde alegătorii cu domiciliul sau reşedinţa pe teritoriului unităţii administrativ-teritoriale este păstrat şi actualizat de către biroul teritorial al Autorităţii Electorale Permanente.

    (4) Centrul Naţional de Administrare a Bazelor de Date privind Evidenţa Persoanelor, precum şi Direcţia generală de paşapoarte din cadrul Ministerului Internelor şi Reformei Administrative pun la dispoziţia Autorităţii Electorale Permanente datele şi informaţiile necesare întocmirii şi actualizării Registrului electoral.
    Asa ca, listele electorale n-au nicio legatura cu INS. E circ pe post de paine.

    elablue

    30/07/2012 at 11:05 pm

    • Intr-adevar pare o ultima manipulare de uz intern pentru a evita demobilizarea votantilor lor.

      Huitzilopochtli

      30/07/2012 at 11:09 pm

  137. Printre alte chestii care se intampla in harmalaia din tara
    http://www.hotnews.ro/stiri-administratie_locala-12917435-prima-sedinta-consiliu-general-majoritate-usl-primarul-sorin-oprescu-vrea-treaca-proiecte-peste-2-5-miliarde-euro.htm
    Si Banciu despre chestiile acoperite vorbeste acum la B1 🙂

    emil

    30/07/2012 at 11:06 pm

    • E dement sau e o papusa dezarticulata, care face gesturi absurde si grotesti in mina unui papusar diabolic dar si diletant.

      Leon

      30/07/2012 at 11:18 pm

  138. Pe de alta parte, daca prin absurd (dar ce mai e absurd in Romania!) le iese abjectia asta cu schimbarea regulilor post festum, sint chiat oligofreni. Daca chiar vroiau si aveau puterea sa impuna un cuantum de cvorum mai mic, trebuia s-o faca de la inceput. Stiau, sau trebuia s-o stie, ca le va fi aproape imposibil sa fure ei mai mult decit boicotam noi. Acum, dupa ce BEC a furnizat rezultatele oficiale, dupa ce toata lumea occidentala a luat act de rezultatul referendumului, i-a avertizat sa se potoleasca si a facut recomandari de coabitare, sa vii sa le spui in fata f… you, e sinucidere curata. Sau aruncare in bratele primitoare si strivitoare de oase ale Ursului de la Rasarit.
    Detest scenariile, dar asta e totusi prea gogonata ca sa nu te gindesti, macar ca o posibilitate, ca si-au schimbat planurile la indemnul fatis al Moscovei.

    Leon

    30/07/2012 at 11:15 pm

  139. Banciu e formidabil! Ii face praf pe USListi cu referendumul

    cedric

    30/07/2012 at 11:19 pm

  140. felicitari comunitatii , ceva nemaipomenit s-a intamplat zilele astea…societatea civila chiar a fost auzita si activa

    Vali Nisipeanu

    30/07/2012 at 11:20 pm

    • vali, Doamne ajuta la mai mare! 🙂

      Cetatean

      30/07/2012 at 11:25 pm

  141. ii rupe!

    Cetatean

    30/07/2012 at 11:21 pm

  142. FAZ loveste din nou (si in continuare) :

    „Wider die Demontage des Rechtsstaats

    30.07.2012 · Der kalte Staatsstreich in Rumänien wurde lediglich gebremst, aber nicht aufgehalten. Ministerpräsident Ponta und Möchtegern-Präsident Antonescu werden die Demontage des Rechtsstaats fortsetzen.
    Von Karl-Peter Schwarz”

    (Din nou, demontarea statului de drept)
    (Calculata lovitura de stat din Romania a fost pana la urma frânata dar nu oprita.
    Premierul Ponta si dornicul de presedintie – Antonescu vor continua demontarea statului de drept)

    „Pt oligarhi, partidele politice sunt doar niste unelte”

    „O stabilizare a Romanie va putea fi posibila abia dupa ce Ponta si Antonescu isi vor fi luat ramas bun de la scena politica”

    http://www.faz.net/aktuell/politik/rumaenien-wider-die-demontage-des-rechtsstaats-11837719.html

    Sorina A.

    30/07/2012 at 11:27 pm

    • cine se mai uita in gura lu ponta?: e un hot ordinar ,un mincinos patologic

      intimplator

      31/07/2012 at 12:01 am

    • oare inteleg eu corect?faz-ul e unul din ziarele prin care se dau avertismente
      alo, dl ponta&antonescu,alo romani;sertarul cu bani la bruxelles e inchis pentru romania cit ajung la cei doi!
      sa dea Domnul ,ca in septembrie s-au ars;n-au bani suficienti de salarii si pensii;
      o sa traga poate de la fmi doua miliarde,mai trag si-n octombrie si gata/stop joc asta teoretic;ce te faci daca din motive” tehnice” se intirzie intrarea banilor in conturi pentru vreo 2-3 saptamini?

      intimplator

      31/07/2012 at 12:06 am

  143. Bună seara,

    Dacă ştie cineva unde voi putea găsi înregistrarea emisiunii lui Banciu din seara această, să posteze. Trebuie s-o dedic câtorva prieteni care se pare că s-au lăsat intoxicaţi de antene în ultima vreme.

    Adrian

    31/07/2012 at 12:07 am

  144. inca o remarca: de obicei cind venea delegatia fmi,tanasescu mai iesea cu una ,cu alta prin presa;
    acum nimic….

    intimplator

    31/07/2012 at 12:08 am

  145. salve,

    acest goebbels al Romaniei – dan voiculescu – nu poate fi oprit?
    nu poate trimis repejor linga adrian nastase?
    robinetul de la latrine ar trebui inchis. Definitiv.
    Cele 7,1 milioane de dobitoace de acolo se adapa de aproape un deceniu.
    Romania era inca citiva pasi mai in fata fara aceste veritabile otravuri mediatice.

    p.s.
    Piata Victoriei continua,
    azi a fost un grup mai mare, vesel, a disparut incordarea (cel putin deocamdata),
    s-a discutat mult, dar si scandat in directia guvernului,
    jos ponta…..am invins! am invins!
    au trecut si niste tineri cu niste papusi de marime aproape naturala,
    pe care le carau in spate, le duceau in carucioare..
    papusile avea pancarte: mafiot, incompetenta…
    🙂

    se pare ca miine va veni FMI,
    vocile vor fi tot acolo in Piata Victoriei
    (fotografierea zilnica a participantilor continua)

    skorpion

    31/07/2012 at 12:13 am

  146. Salut Theophyle,
    O batalie a fost castigata, razboiul contiua.
    Nu pot fi de acord intregral cu cele scrise de tine mai sus. Din cauza impactului destul de redus al presei internationale asupra romanului nu intotdeauna avid de informare nu cred ca Europa ne-a salvat cu adevarat de data asta. Insa sunt sigur ca isi va atribui acest merit.
    Europa ne poate salva numai in masura in care socialistii europeni inteleg sa ii abandoneze pe pucistii romani. Si deja primele semnale au aparut.

    acspot

    31/07/2012 at 2:32 am

  147. Il vad pe MN „marele expert” in Traian Basescu, la Nasul. Explica evolutia, caracterul, slabiciunile si partile tari ale lui T. Aducandu-mi aminte cum se delimita de el, ma apuca scarba.

    eugeni

    31/07/2012 at 4:03 am

  148. Eu inteleg ca USL-ul incearca sa arunce la infinit ziua in care sa accepte sa cedeze Cotroceniul.
    Numai UE poate sa ii forteze sa cedeze.

    tiberiu2009

    31/07/2012 at 4:52 am

  149. Buna Dimineata,
    Postare noua!

    Theophyle

    31/07/2012 at 8:39 am


Comentariile sunt închise.