Politeía

Quis custodiet ipsos custodes?

Revista Presei – 20 Iulie / Băsescu: „Suntem în faţa unei lovituri de stat în curs de derulare”

Bună dimineata intr-o zi de vineri. Vineri, vremea va fi călduroasă în majoritatea zonelor, local caniculară în Banat, Oltenia, Muntenia, în sudul şi estul Moldovei şi sud-vestul Transilvaniei, unde indicele temperatură-umezeală va atinge pragul critic de 80 al disconfortului termic. Cerul va fi mai mult senin, cu unele înnorări după-amiaza şi noaptea în regiunile nordice şi nord-estice şi în zona de munte, unde izolat vor fi ploi slabe, de scurtă durată şi descărcări electrice. Vântul va sufla slab până la moderat. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 28 şi 38 de grade, iar cele minime între 9…10 grade în depresiuni şi 23…24 de grade în sudul Banatului.

La Bucureşti, vremea va fi călduroasă, caniculară în orele după-amiezei. Indicele temperatură-umezeală va atinge pragul critic de 80 al disconfotului termic. Cerul va fi senin, iar vântul va sufla slab. Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 36 de grade, iar cea minimă va fi de 17…19 grade.

Curs valutar BNR valabil azi: 1 EURO = 4. 5638  RON; 1 USD = 3. 7128    RON; 1 EURO = 1. 2292 USD; Francul elvetian 3. 8002 RON. Gramul de aur 188.8503 RON.

Schimbare de macaz în politica BNR? Cursul valutar sus, dobânzile la lei jos? Joi, 19 iulie: cursul leu/euro sare pe piaţa valutară interbancară la peste 4,58 lei/euro, dobânda ROBOR pe o zi anunţată dimineaţă de BNR coboară la 1,58%. Combinaţia dintre creşterea continuă a cursului şi menţinerea dobânzilor pe termen scurt la niveluri scăzute se prelungeşte de mai multe zile, ridicând semne de întrebare privind o eventuală schimbare de politică din partea BNR şi magnitudinea presiunilor de depreciere a leului. S-a hotărât BNR să asculte recentele indicaţii ale FMI de reducere a intervenţiilor valutare şi să lase cursul mai liber? Sunt ieşirile de valută atât de mari încât BNR nu le-ar putea contracara fără să arunce în aer dobânzile la lei aşa cum s-a mai întâmplat în trecut? Preferă BNR să protejeze creditarea în lei şi costurile de finanţare ale statului, în loc să se mai preocupe ca în trecut de situaţia portofoliilor de credite în valută care domină bilanţurile băncilor şi care pot înregistra creşteri ale ratei de neperformanţă din cauza deprecierii abrupte a leului? Se teme atât de tare banca centrală că şi-ar eroda prematur rezerva valutară întărită cu ajutorul uriaşului împrumut contractat în 2009 de la FMI şi care de luna viitoare începe să fie rambursat? Nu mai este valabilă teoria că Banca Naţională poate duce cursul exact acolo unde vrea având în vedere cât de mică este piaţa? Preferă banca centrală să lase piaţa liberă pentru a nu fi acuzată că intervenţiile sale ar interfera cu interesele taberelor politice aflate în conflict deschis? (Şi totuşi, una dintre părţi invocă deja „deprecierea dezastruoasă” a leului.) Integral in Ziarul Financiar

USL, îngrozită că românii vor da peste cap planurile loviturii de stat a lui Voiculescu. USL începe să dea din ce în ce mai multe semne de teamă că românii vor invalida prin neprezentare referendumul pentru demiterea lui Traian Băsescu. După cum se ştie, dacă la vot nu se prezintă peste jumătate dintre cetăţenii cu drept de vot, acesta nu va fi valid. Unii români vor să-şi exprime dezaprobarea faţă de USL stând acasă la referendum În ultima săptămână, a apărut în rândul societăţii civile, pe bloguri şi pe reţeaua socială Facebook, un curent favorabil neprezentării la referendum. Aceasta ar putea avea ca efect invalidarea referendumului, pentru că, fără o prezenţă de peste jumătate din totalul alegătorilor din România, demersul este eşuat din punct de vedere legal. Neprezentarea este văzută de partizanii săi ca un refuz de a legitima demersul USL de suspendare a şefului statului, votat în Parlament de aleşi care au dosare penale. Este, totodată, un protest faţă de lipsa de scrupule a USL, care a recurs, pentru a-şi atinge scopul, la asemenea forţări ale cadrului legal încât s-a ajuns, ca efect, la compromiterea României pe plan internaţional şi la prelungirea monitorizării Comisiei Europene. Până la urmă, argumentează susţinătorii acestei variante, cine doreşte cu adevărat să îl demită pe Traian Băsescu se duce la referendum şi votează „DA”. În mod evident, cei care nu se prezintă la vot fie nu simt ca pe o prioritate arzătoare demiterea preşdintelui suspendat, fie de-a dreptul nu o doresc. EVZ

Băsescu: „Suntem în faţa unei lovituri de stat în curs de derulare”. Traian Băsescu consideră că preşedintele interimar încearcă să destituie toate instituţiile de securitate naţională, însă spune că Antonescu va răspunde în faţa legii pentru asta. Preşedintele suspendat a avertizat că „suntem în faţa unei lovituri de stat în curs de derulare”.  „Nu au ca obiectiv demiterea şefului STS-ului, ci destructurarea tuturor instituţiilor de securitate naţională. Astăzi s-a făcut un joc murdar, în care politrucii din comisia condusă de fostul ministru de Interne David au încercat să creeze condiţiile unui raport care să ajungă la CSAT în baza căruia să înceapă destituirea şefilor structurilor de securitate. O spun cu toată responsabilitatea unui şef de stat care a consolidat securitatea naţională: aceşti oameni sunt o clică de trădători. Nu ştiu pentru cine lucrează încă, dar vor răspunde în faţa legii. Suntem în faţa unei lovituri de stat în curs de derulare. Acum, paiaţa de la Cotroceni a trecut sau a încercat începerea destructurării structurilor de securitate a statului român. Pentru asta va răspunde indiscutabil în faţa legii. Nu numai el, toţi organizatorii acestei lovituri de stat. Sper ca românii, pe 29 (n.r. – iulie, ziua referendumului), să înţeleagă ce li se întâmplă”, a declarat Traian Băsescu, joi seara, în faţa sediului său de campanie. Integral in Adevarul

MRU: „Crin Antonescu trăieşte într-o orbire periculoasă pentru toţi. Dacă eram în locul lui Marga, aş fi demisionat de mult”. Fostul premier Mihai Răzvan Ungureanu nu susţine scenariul neprezentării la vot la referendum, apreciind totuşi că, dacă acesta va fi invalidat din cauza prezenţei, indiferent de opţiunile exprimate, preşedintele Traian Băsescu ar trebui să se întoarcă la Cotroceni. Invitat într-o ediţie specială a Gândul Live, fostul premier nu a exclus însă o candidatură a sa în cazul unor alegeri prezidenţiale anticipate, susţinând însă că o discuţie pe această temă nu poate avea loc decât începând cu data de 30 iulie. Mihai Răzvan Ungureanu a ales acelaşi punct de referinţă şi pentru formalizarea unei alianţe a dreptei din care să facă parte PDL, Iniţiativa Civică, PNŢCD şi Noua Republică, precum şi alte organizaţii ale societăţii civile.  Cât priveşte USL, fostul premier a atacat în termeni duri acţiunile politice care au dus până la suspendarea preşedintelui Traian Băsescu, atrăgând atenţia asupra avertismentelor internaţionale transmise Bucureştiului. Întrebat ce ar fi făcut dacă era într+o asemenea situaţie în locul actualului ministru de externe Andrei Marga, Ungureanu a răspuns: „Aş fi demisionat de mult”. „Crin Antonescu trăieşte într-o orbire periculoasă pentru toţi. România este mebru UE şi NATO, toate analizeze trebuie citite în cheia: ne interesează ce se întâmplă pentru că ţine de orice stat membru şi situaţia din cele două cluburi în ansamblu”, a adăugat fostul premier. Gandul.

USL a depus plângere penală împotriva lui Traian Băsescu. Liderul USL, Eugen Nicolaescu, a anunţat că a depus plângere penală împotriva preşedintelui suspendat Traian Băsescu. USL îi acuză pe Traian Băsescu şi pe alţi 15 membri PDL sau foşti membri ai guvernului de „răspândire de informaţii false, pentru defăimarea ţării şi a naţiunii şi pentru periclitarea siguranţei economiei naţionale şi a stabilităţii monedei”, anunţă RTV.net. „Aceasta este plângerea penală pe care USL, prin grupurile parlamentare din Camera Deputaţilor, a depus-o azi sub nr. 13098 la PÎCCJ, prin care se cere începerea urmăririi penale împotriva a 15 persoane: Traian Băsescu, Emil Boc, Monica Macovei, Cristian Preda, M.R. Ungureanu, Vasile Blaga, Sever Voinescu, Cezar Preda, Cristian Boureanu, Anca Boagiu, Raluca Turcan, Nicuşor Păduraru, Ioan Oltean, Sebastian Lăzăroiu, Andreea Paul”, a precizat, joi, preşedintele interimar al PNL Bucureşti, Eugen Nicolăescu, citat de Mediafax. Nicolăescu a susţinut că cele 15 persoane împotriva cărora s-a depus plângerea penală „au săvârşit fapte de denigrare şi de răspândire de informaţii false printr-o manipulare grosolană a opiniei publice, a organismelor europene şi internaţionale, a partenerilor interguvernamentali, a mediului public, a mass-media internaţională şi internă şi a personalităţilor europene cu privire la situaţia din România”. Integral in Romania Libera

Cine sunt „profesorii remarcabili” in fata carora si-a sustinut Ponta teza de doctorat in 2003: Avocatul Poporului, presedintele Curtii Constitutionale, ‘Parintele Constitutiei’ si presedintele Curtii de Conturi de la acea vreme. Prim-ministrul Victor Ponta si-a sustinut pe 1 aprilie 2003 teza de doctorat „in prezenta unor profesori remarcabili: prof. dr. Ioan Muraru, prof. dr. Nicolae Popa, prof. dr. Emil Molcut, prof. dr. Antonie Iorgovan, prof. dr. Dan Drosu Saguna” – se arata in raportul final al Consiliului National de Etica, prin care institutia a decis ca Victor Ponta nu poate fi acuzat de plagiat. Vezi in articol CV-urile profesorilor „remarcabili” si ce functii detineau acestia la momentul sustinerii doctoratului de catre Ponta.  […]Amintim ca, pentru aceasta teza de doctorat, Victor Ponta a obtinut calificativul „Foarte Bine” si distinctia „Summa Cum Laude” – cea mai mare distinctie pe care o poate primi o teza de doctorat, au declarat pentru HotNews.ro reprezentantii Universitatii din Bucuresti. Din comisia care a evaluat in 2003 aceasta teza de doctorat si a propus acordarea titlului de doctor lui Victor Ponta cu „Summa Cum Laude” face parte si Gabriel Oprea, fost ministru PSD si UNPR, Ciobanu Viorel Mihai – care la acea vreme era decanul Facultatii de Drept la Universitatea din Bucuresti, Adrian Nastase – care era premier la acea vreme si care era in acelasi timp si conducatorul de doctorat al lui Victor Ponta, Raluca Besteliu – care era sef al Catedrei de Drept public a Facultatii de Drept, Universitatea din Bucuresti, Mitrache Constantin – care era prodecan al Facultatii de Drept si Gabriel Oprea care pe atunci era ministru delegat pentru Administratia Publica. Integral pe HotNews

Document Exploziv. Alexander Kondyakov, consilierul lui Putin și al lui Voronin, implicat în suspendarea lui Băsescu? Robert Turcescu a prezentat, în emisiunea „Sub semnul întrebării”, de la postul B1 TV, un document care are legătură cu prezența în România a unui om de afaceri rus Alexander Kondyakov și înainte de referendumul de demitere a președintelui din 2007, și înainte de referendumul care va avea loc anul acesta. Pentru a înțelege mai bine legătura, EVZ vă prezintă cronologia evenimentelor din 2007 și până în 2012: Kondyakov a fost în Romania pe 11 și 12 aprilie în interesul companiei Novocom, pe care o reprezintă și că a discutat cu mulți oficiali, însă nu despre suspendarea lui Traian Băsescu, a susținut acesta pentru BBC. „Nu știu de ce Traian Băsescu mi-a menționat numele. Sunt gata să mă întâlnesc cu domnul Băsescu pentru a discuta acest lucru. Repet, nu avem nimic cu el, iar interesele noastre sunt doar economice”, a spus Kondyakov.[…] 25 Mai – 25 Iunie 2012 Kondyakov ar fi revenit în România între 25 mai-25 iunie întrucât este implicat în compania UNIO SA, cu sediul în Satu Mare, un producător important de echipament industrial, cu contracte de furnizare de echipament cu societăţile CNH Petroşani, SNLO Târgu Jiu, Complexul Energetic Rovinari, Complexul Energetic Turceni sau Hidroelectrica. 19 IUNIE 2012. Pe de altă parte, Robert Turcescu a prezentat în emisiune un document prin care se cerea aprobarea unei vize de România în perioada 25 mai – 25 iunie 2012 pe numele lui Alexander Kondyakov, demostrând astfel că personajul în cauză a fost prezent în România înaintea referendumurilor de demitere a președintelui din 2007 și din 2012. Integral in EVZ.

Criza politică ne-a tăiat miliarde de euro din PIB. La începutul lui iulie, Produsul Intern Brut pe 2012, exprimat în moneda unică, era echivalentul a 130,2 miliarde de euro. Acum, PIB-ul a scăzut la 126,9 miliarde de euro. Bugetul de stat pe acest an a fost construit pe baza unui scenariu în care Produsul Intern Brut (PIB) era estimat la 579,5 miliarde de lei. La începutul crizei politice (în jurul datei de 2 iulie), această sumă, exprimată în moneda unică europeană, era echivalentul a 130,2 miliarde de euro, dar până azi a scăzut continuu, ajungând la mai puţin de 127 de miliarde de euro. Exprimat în valută americană, PIB-ul era echivalentul a 164,5 miliarde de dolari în primele zile ale crizei politice şi a scăzut în prezent până la 156 de miliarde de dolari. Aşadar, statistic vorbind, România a pierdut în mai puţin de o lună peste 3 miliarde de euro, respectiv 8,5 miliarde de dolari din cauza acestei crize politice. Pe de altă parte, legea bugetului de stat pe acest an prevedea venituri de 195,3 miliarde de lei şi cheltuieli de 206,5 miliarde de lei. Transformaţi în euro sau dolari, şi aceşti bani sunt semnificativ mai puţini acum decât la începutul lui iulie. „Din cauza deprecierii cursului, suntem cu aproximativ 5%  mai săraci. În partea a doua a anului vom vedea toate efectele deprecierii şi, pe termen mediu, cred că se vor mai adăuga la pierdere 2-3% din PIB, în principal din cauza reducerii investiţiilor, creditării şi consumului. O estimare grosieră arată că vom pierde între două şi patru miliarde de euro în acest an”, ne-a declarat Marian Duşan, liderul grupului de reflecţie Romanian Business Accelerator, specializat în atragerea de investiţii străine în ţara noastră. Integral in EVZ.

Cine modifică legea creditelor după ultimele decizii 
ale Justiţiei? În urma proceselor deschise de mai mulţi clienţi împotriva băncilor de la care au luat credite, judecătorii au dispus eliminarea clauzelor privitoare la comisionul de procesare şi a celor ce permiteau ca dobânda fixă să devină variabilă. Titularii unor credite acordate de Volksbank, de exemplu, au obţinut o decizie a Curţii de Justiţie a UE privitoare la eliminarea unui comision de risc ce le era perceput abuziv. Toate aceste decizii ar impune, în mod normal, o modificare a legii creditelor. Tribunalul Bucureşti a pronunţat ieri o decizie nedefinitivă, dar executorie, în urma unei acţi­uni în instanţă deschisă de apro­ximativ 80 de clienţi Raiffeisen Bank, titulari ai unor credite angajate înainte de data adoptării Legii 288/2010 privind contractele de credit pentru consumatori. Reamintim că legea în cauză a aprobat prevederile OUG 50/2010, scoţând însă din sfera de aplicabilitate a acesteia titularii creditelor vechi. „Am obţinut ceea ce reclamasem, mai puţin daunele morale, anume: eliminarea clauzelor privind comisionul de administrarea sau comisionul de procesare, cum îl mai numeau cei de la Raiffeisen, şi clauza referitoare la dobânda. Cei de la Raiffeisen aveau o formulă diferită de calcul a dobânzii, era o dobândă fixă care devenea variabilă în funcţie de decizia băncii. S-a dispus nulitatea acestor clauze şi restituirea sumelor către clienţi, inclusiv recalcularea dobânzilor”, a declarat pentru economica.net avocatul Gheorghe Piperea, care i-a reprezentat pe cei 80 de nemul­ţumiţi. Numărul acestora era iniţial de 120, însă restul s-au retras preferând să semneze acte adiţionale cu banca în cauză. Integral in Romania Libera.

La data de 20 iulie, Biserica Ortodoxă Română sărbătorește ridicarea la cer a Sfântului Mare Proroc Ilie, Tesviteanul. Unul dintre cei mai importanți prooroci din Vechiul Testament, Sf. Ilie este celebrat ca un mare făcător de minuni și aducător de ploi în vreme de secetă. Sfântul si marele Proroc Ilie, înger întrupat în carne ce a primit de la Dumnezeu puterea de a deschide și închide cerurile, era de origine din Tesvi în Galaad. Ilie este al doilea personaj biblic (dupa Enoh) care a fost inaltat la Dumnezeu si ultimul inaintea lui Iisus. În tradiția populară, Sf. Mare Prooroc Ilie este considerat ocrotitorul recoltelor și a rămas în istoria Bisericii Ortodoxe ca un exemplu de credință și curaj demn de urmat. Biserica Ortodoxă îi aduce multă cinstire, pentru că este pomenit ca mare bărbat și erou al credinței. Statisticile existente la nivel național arată că, din totalul celor aproximativ 22 milioane de români, peste 120.000 de persoane (cca 0,55%) poartă numele Sfântului Ilie. Mai multe despre Sfântul Ilie puteti citi aici.

Ştiri Europene – 20 iulie 2012 / “Deutsche Welle: Dublul limbaj al actualei puteri

Va urez o zi buna!

Written by Theophyle

20/07/2012 la 6:51 am

242 răspunsuri

Subscribe to comments with RSS.

  1. Buna dimineata 🙂
    La multi ani, celor care poarta numele de Ilie.
    Sper ca Sfantul Mare Proroc Ilie sa aduca ploaia mult dorita si sa faca o minune in tara asta, sa revenim la normalitate cata mai poate fi.
    Ce figuri au „profesorii remarcabili”, cata echidistanta in raport cu Premierul hotz.

    mar

    20/07/2012 at 7:12 am

    • .. o ploaie care sa ne spele de patimi, ranchiuni, minciuna si trufie, Doamne ajuta.
      Avem cu totii nevoie, in tulburile vremuri ce vin, de minte si spirit curatit

      Lumi (pentru a nu clona pe Luminita)

      20/07/2012 at 9:12 am

  2. Salut
    Sf Ilie care a trait cu 800 ani inaintea Mantuitorului, traversind cerul in carul lui de foc , fulgerind din bici, si tunind din zgomotul rotii, este un echivalent al lui Helios la greci si Phoebus Apollon la romani, (asa mi-a zis mie mama 🙂 )

    lastnightmusic

    20/07/2012 at 7:24 am

  3. Buna dimineata si la multi ani celor ce poarta numele Sfantului Ilie (Ilinca)!

    mayausa

    20/07/2012 at 8:04 am

    • da…. multumesc… pe mama o chema Ilinca 🙂

      lastnightmusic

      20/07/2012 at 8:14 am

      • @tds
        frumos nume/pe una din nepoatele o cheama ilinca

        intimplator

        20/07/2012 at 8:48 am

  4. Frati politeieni, salut. Patria in pericol!!! Decapitarea STS are doua obiective: A. Soft-ul pt. depistarea votului multiplu se afla la STS, uslamistii vor sa-l anihileze. Va urma FRAUDAREA referendumului si a tuturor alegerilor care urmeaza! B. lipsirea lui Basescu de orice contact cu cancelariile occidentale si Bruxelles si Washington LOVITURA DE STAT continua. NB. introducerea in urma a unui buletin cu mentiune BOICOT inseamna legitimarea uslamistilor, caci ei vizeaza participarea la referendum nu si numarul voturilor anulate (care se poate si falsifica). Politeieni din diaspora, avertizati parlamentarii „vostri”. Ce a raspuns Ponta pe hartia igienica numita raspuns lui Barroso e maskirovka bolsevica uzuala, iar Barroso a cazut de fraier, probabil la interventia lui Schultz si Swoboda. Deja anularea ordonantelor nu s-a facut!

    cinic

    20/07/2012 at 8:19 am

  5. o zi buna tuturor.
    daca mai poate fi ceva bun intr-o plina lovitura de stat data de catre Rusia Uniunii Europene.
    se va lasa Uniunea calcata in picioare? dar NATO?

    Sare'n Ochi

    20/07/2012 at 8:26 am

    • Depinde si de noi Sare. Daca noi ne complacem, UE si Nato ne pot arunca ca pe o masea stricata , sau ne pot inconjura cu ceara cum fac albinele cu intrusii in stup

      lastnightmusic

      20/07/2012 at 8:32 am

    • Problema este delicata. Strucutrile informative ale STS sunt interconectate cu cele ale NATO si UE, se ajunge la o bresa in sistemul lor de securitate al transmiterii informatiilor. Imi este greu acum sa imi inchipui cum vor reactiona dar sunt obligati sa o faca.

      clemycali

      20/07/2012 at 8:44 am

      • Salut Clemy,
        nu se va intampla!

        Theophyle

        20/07/2012 at 9:05 am

        • Salut Theophyle. Vedem, situatia este complicata si extrem de periculoasa.

          clemycali

          20/07/2012 at 9:11 am

          • clemy,
            sunt lucruri care pot fi reversibile, eu zic ca justitia este inca plapanda si acolo se pot creea catastrofe, si sunt lucruri care nu au cum sa fie schimbate. Americanii nu sunt prea pretentiosi la guvernarile cu care colaboreaza atata timp cat interesele lor esentiale nu sunt amenintate. Cred ca USL nu au nici o sansa in acest caz si lucrurile sunt foarte atent observate, desi este un an de alegeri in SUA. De bine de rau administratia Obama nu-si poate permite pierderi in Balcan.

            Theophyle

            20/07/2012 at 9:17 am

            • Asta asa e.

              clemycali

              20/07/2012 at 9:20 am

      • salut clemy, salut theophyle. Are inter-ramaru acces la date NATO? are „clearance”pt. aceste date? sau vom asista la o imprudenta/neintentionata./intamplatoare/nedorita scurgere de informatii spre Kondyakov et simili???

        cinic

        20/07/2012 at 1:59 pm

    • Salut Sare,
      am sa public dupa amiaza pe Politeia Europeana, o postare geopolitica legata de unele evenimente survenite in ultima perioada in Balcani si cateva cuvinte din ceea ce s-a aflat despre scurta vizita inopinata a Ministrului de externe britanic la Bucuresti care ar avea si un continut legat de NATO , cel putin asta am aflat eu.

      Theophyle

      20/07/2012 at 9:04 am

  6. Buna dimineata tuturor si la multi ani tuturor celor care astazi isi sarbatoresc ziua numelui.

    clemycali

    20/07/2012 at 8:43 am

  7. buna dimineata
    La Multi ani celor ce isi serbeaza ziua onomastica
    ne indreptam in pasi voiosi spre anii 90; economia era ” stabila”,”dusmanii poporului „erau demascati in direct-acum ii trimitem in judecata,minciuni infioratoare si corolarul un popor tembel si/sau indiferent
    probabil ca trebuie sa se intimple o catastrofa si din pacate e aproape; nu va suferi nici ponta ,nici antonescu nici junta din jurul lor;
    vor plati tembelii si indiferentii si pretul va fi crunt

    mateut” expertul” &neplagierea: binenteles ca mateut are interesul sa spuna ca nu s-a plagiat;cind ponta va fi dat in judecata,mateut ” s-a aranjat” de un nou client sa-l apere

    intimplator

    20/07/2012 at 8:46 am

  8. bunä dimineatza,

    acum si-au dat seama probabil totzi, ce nenorocitzi sunt aceastä sleatcä USL

    de altfel ei au alte interese, de aia vor sä-l de-a jos pe Bäsescu.

    sunt niste orci ordinari, eu cred, cä si Maior este vinovat de multe.

    theo- nona

    20/07/2012 at 8:49 am

  9. astia nu sunt profesori, sunt lingäii cu carnet,

    au aceias muträ infectä de KGB-ist ca jigodia MARGA

    theo- nona

    20/07/2012 at 8:51 am

  10. isi dau seama romanii ; cine sunt nenorocitzii USL???

    trezitzi-vä romani!

    theo- nona

    20/07/2012 at 8:53 am

    • Salut theo-nona,
      noi suntem treji din nefericire majoritatea romanilor dorm 😦

      Theophyle

      20/07/2012 at 9:06 am

  11. porcul Nicoläescu, are un dosar pe cre se pare l-au musamalizat

    dar dosarul lui Borbely; dece il ascund in parlament escrocii.?

    theo- nona

    20/07/2012 at 8:55 am

  12. Buna dimineata,

    Asa cum stiti, asociatia ResPublica a decis sa nu stea deoparte in momentele de cumpana.
    Impreuna cu Societatea Timisoara, cu alte organizatii si partide de dreapta, de astazi participam la Amfiteatrul civic.
    Invitam pe toata lumea sa participe.
    Programul se gaseste in linkul atasat:

    http://res-publica.ro/evenimente

    ela

    20/07/2012 at 8:55 am

    • Salut Ela,
      Multumiri pentru link si pentru activitatile voastre laborioase in Timisoara, mult succes!

      Theophyle

      20/07/2012 at 9:06 am

      • Multumim pentru urari. Asteptam timisorenii cititori ai Politeiei sa ni se alature ! Sunt multi.

        ela

        20/07/2012 at 9:15 am

        • 😆 Datorita tie 🙂

          Theophyle

          20/07/2012 at 9:20 am

          • Datorita colegilor mei, in special sufletului a tot ce facem, Andrei.

            ela

            20/07/2012 at 9:37 am

  13. ela,

    felicitäri,tot respectul.

    theo- nona

    20/07/2012 at 9:21 am

  14. neata tuturor! salut Theophyle , ieri pe la ora 13 ti am scris daca risti o postare despre csatu ul care urma sa aiba loc. 🙂 as mentine subiectul.

    zigzag

    20/07/2012 at 9:29 am

    • Salut Ziggy,
      am citi si m-am comformat :)! Vezi raspunsul meu lui @sare, mai jos!

      Theophyle

      20/07/2012 at 9:32 am

      • salve theophyle. Sunt eu paranoic sau imi miroase a pregatirea unui ATENTAT la viata lui Basescu? Taierea comunicatiilor cu cancelariile occidentale, impiedicarea comunicarii cu SPP, discursul lui Ponta [cu privire la VIATA lui Basescu], nu sunt semnale valabile?

        cinic

        20/07/2012 at 2:02 pm

        • salut cini,
          sa speram ca NU!

          Theophyle

          20/07/2012 at 2:06 pm

          • salut theophyle! NU, adica nu sunt eu paranoic, sau NU ca nu miroase a atentat (mai ales daca dupa referendum se intoarce la Cotroceni)? Daca se intampla ceva, o sa apara niste parking lots acolo unde acum sunt sediile PSD si PNL si nu numai in Bucuresti.

            cinic

            20/07/2012 at 3:06 pm

  15. Reblogged this on Dictatura justitiei.

    dictaturajustitiei

    20/07/2012 at 9:32 am

  16. ” Ca de-atâtea ori în istoria nefericitei noastre ţări, ne punem credinţa într-un miracol: că se vantâmpla ceva decisiv în următoarele zece zile, ceva care să slăbească răul atât de tare, încât binele să poată învinge. Eu nu cred însă în miracolele care vin când le chemi. Cred că vor fi ani teribili înainte, cred că ne aşteaptă încercări la care nici nu visăm.

    Vom merge la urne ca oile la abator. Nu e nimic bun de aşteptat de aici.”
    m cartarescu/evz

    intimplator

    20/07/2012 at 9:32 am

    • Buna intamplator 🙂
      „Poet” – bate campii!

      Theophyle

      20/07/2012 at 9:34 am

  17. Bună dimineața !
    La mulți ani tuturor celor care-și serbează ziua onomastică !
    Poate Sfântul Ilie mai face o minune astăzi și pentru poporul român.

    dictaturajustitiei

    20/07/2012 at 9:38 am

  18. Buna dimineata, tuturor!

    Ceea ce e grav, foarte grav, mai grav decat plangerea penala pt DELICT DE OPINIE, facuta impotriva lui Sever Voinescu, Monica Macovei si altii, este faptul ca ieri in CSAT SEFII CELOR DOUA SERVICII SECRETE, SRI SI SIE, AU VOTAT PENTRU DEMITEREA GENERALULUI OPRIS, SEFUL STS:
    Membrii Consiliului Suprem de Apărare a Ţării sunt: ministrul apărării naţionale, ministrul administraţiei şi internelor, ministrul afacerilor externe, ministrul justiţiei, ministrul economiei, comerţului şi mediului de afaceri, ministrul f…inanţelor publice, directorul Serviciului Roman de Informaţii, directorul Serviciului de Informaţii Externe, şeful Statului Major General şi consilierul prezidenţial pentru securitate naţională.

    (extras din Legea 415/2002 privind organizarea şi funcţionarea Consiliului Suprem de Apărare a Ţării)

    http://csat.presidency.ro/

    Daca doar consilierul prezidential IULIAN FOTA A VOTAT IMPOTRIVA, NE AFLAM IN FATA UNUI ATENTAT CONCERTAT LA SIGURANTA STATULUI.

    ceaikovski

    20/07/2012 at 9:38 am

    • Salut ceaikovsky,
      1. nu ai cum sa sti cum s-a votat;
      2. s-ar putea sa fie adevarat, pentru ca ieri Basescu a fost foarte iritat cand a iesit de la sediul lui;
      3. Hotararile in CSAT trebuie sa fie unanime; atata timp cat Fota a votat impotriva Opris ramane.

      Theophyle

      20/07/2012 at 9:43 am

    • Buna dimineata! Eu spun sa avem „putintica rabdare”. Nu cred ca Maior si Melescanu se vor compromite atat de grav, iar serviciile nu prea tin cont de sefii lor numiti politic. Tocmai de aceea incearca puciuriii sa decapiteze aceste structuri; sa-si puna oameni loiali lor si intereselor lor.

      drivas

      20/07/2012 at 9:58 am

      • Pana la urma, se pare (din surse f sigure, Sebi)ca sefii celor 2 servicii s-au abtinut, se pare ca si Dobritoiu. Ceea ce a facut Crizel a fost o mizerie, sa inteleaga lumea ca serviciile au tradat tara si pe presedinte. Inspiratie bolsevica din 1989, via Ilici Iliescu.

        ceaikovski

        20/07/2012 at 9:09 pm

  19. Buna dimineata si ” La Multi Ani” de ziua numelui pentru cei ce au nume de Ilie,Ilinca etc
    Acum se vede planul conjuratilor de a frauda referendumul.Pina si la CSAT au patruns in incercarea de a schimba seful de la STS si sint convins ca vor incerca si schimbarea altora in zilele care urmeaza.
    Antonescu viseaza frumos si deja se crede foarte important.Vai de copii nostri cu un asemenea presedinte.Imi permit sa „plagiez” in numele acestor profesori unuversitari carora tare as vrea sa stiu ce universitati au absolvit si ce erau ei ca functii in PCR.
    Niste boi.”Boul e un animal cu stăpân. Are adăpost, are hrana asigurată, în fiecare dimineaţă e înjugat la car sau la plug şi munceşte. Cu cât îşi face datoria mai bine cu atât primeşte o raţie de fân sau de coceni mai mare. Cu cât e mai ascutător şi se opinteşte mai tare cu atât e mai bine îngrijit. Dacă leneveşte are parte de bici. Nu are grija zilei de mâine. Mâine e la fel ca astăzi, la fel ca ieri şi ca în toate zilele. Doarme liniştit, pe coadă. Spre deosebire de bou, cerbul nu are un adăpost. Hrana şi-o procură singur. Nu e sigur că o poate găsi şi mâine. Nu e ferit de pericole, trebuie să fie mereu în alertă, treaz, să decidă singur. Şi, mai e o deosebire: cerbul e liber, totul depinde de el, boul are stăpân, e dependent, e sclav. Când nu mai poate munci sau când stăpânul nu mai are nevoie de el, soarta lui e la mila stăpânului. Scopul boului nu e să-și găsească hrana, e să-și caute stăpân care să-l hrănească”
    sursa gandeste.org

    Sibani Titi

    20/07/2012 at 9:41 am

    • Salut Titi,
      imi face placere sa stiu ca esti bine 🙂

      Theophyle

      20/07/2012 at 9:45 am

  20. Nu pot sa cred ca cei doi sefi ai serviciilor secrete au votat pentru destituirea gen .Opris.
    Poate toate celelalte lichele nou puse in functie de Ponta sa fi votat dar daca au votat si cei doi sintem deja ai Moscovei,Panimaete!

    Sibani Titi

    20/07/2012 at 9:45 am

    • Ba eu pot sa cred ca au votat. Nu uita cine sunt sefii SRI si SIE.

      clemycali

      20/07/2012 at 9:47 am

      • sint cetateni romani, nu?
        asta nu pot intelege cum de actioneaza doar…. pentru ce? sau de ce?
        pentru bani? de frica? de obedienta?

        skorpion

        20/07/2012 at 9:48 am

        • la ordin? 🙂

          zigzag

          20/07/2012 at 9:49 am

        • Pentru a pune mana pe SOFTUL PENTRU REFERENDUM. E simplu.

          ceaikovski

          20/07/2012 at 10:28 am

      • nu e important cum au votat cei 2 :).alt vot e important .

        zigzag

        20/07/2012 at 9:48 am

  21. neata,

    este timpul ca acest pseudo-referendum sa fie anulat.
    cine s-o faca?!

    constat ca in afara de Iulian Fota (venit din concediu) ceilalti, inclusiv melescanu si maior, au calcat pe bec, ca gesturile lor contravin intereselor Ro.

    imi doresc sa-i vad pe multi dupa gratii!!!!!!

    skorpion

    20/07/2012 at 9:46 am

    • Nu stiu daca poate fi anulat.

      clemycali

      20/07/2012 at 9:53 am

  22. Buna dimineata!
    La multi ani tuturor care poarta numele de Ilie!
    Astazi asteptam si verdictul Universitatii Bucuresti.
    Cred ca au inteles ca in joc este credibilitatea internationala a diplomelor acordate de ei. 🙂

    miki

    20/07/2012 at 9:51 am

  23. […] Revista presei interne AICI . […]

  24. Un articol de pe contributors despre legaturile dintre Clark si baietii destepti
    http://www.contributors.ro/economie/generalul-clark-%C8%99i-armata-%E2%80%9Cbaie%C8%9Bilor-de%C8%99tep%C8%9Bi%E2%80%9D/?cfcc
    Ce grad de incredere sa acord unui astfel de articol?

    miki

    20/07/2012 at 9:57 am

  25. Salut, salut! 🙂
    crin antonescu: “Deciziile CSAT se iau prin consens, deci cu toate voturile, toti membrii au votat aceasta propunere (de revocarea din functie a sefului STS, generalul Marcel Opris) mai putin consilierul prezidential al Iulian Fota.”
    http://www.hotnews.ro/stiri-esential-12835887-crin-antonescu-cerut-csat-revocarea-sefului-sts-iulian-fota-opus.htm

    Sorin Fortiu

    20/07/2012 at 9:58 am

    • aici e o cheie.dar sa tinem cont ca poate consilierul Fota a ales sa se sacrifice votand ptr a strica consensul ptr ca daca vota altcineva intra direct in vizorul lui chkuy iar latrina 3 si aservitii ar fi iesit sa urle: armata se implica in campania lui Base sau serviciile se implica, intelegi ce zic. 🙂

      zigzag

      20/07/2012 at 10:04 am

      • Da …
        Cred ca ne imbatam cu apa … rece!

        Sorin Fortiu

        20/07/2012 at 10:12 am

      • Cred ca ai dreptate. Si eu m-am gandit ca Fota a intrat in vizuina lupului ca sa le strice planurile.

        cedric

        20/07/2012 at 10:12 am

    • E momentul sa iasa sefii celor doua servicii secrete si sa spuna clar, CUM AU VOTAT!

      ceaikovski

      20/07/2012 at 10:29 am

  26. daca nu se rezolva cum trebuie traian basescu va fi un adevarat kraken pentru toti pescuitorii astia in ape tulburi

    radu2

    20/07/2012 at 10:01 am

  27. Buna dimineata! 🙂

    radubotezatu

    20/07/2012 at 10:04 am

  28. Buna dimineata,
    desi mi-am propus sa ma mai abtin de la comentarii, nu pot sa nu va semnalez ca pe B1 se da ceremonia de sarbatorire a Zilei Aviatiei Romane. L-am vazut pe Antonescu trecand trupele in revista, teapan, cu un mers nefiresc, pasi marunti, o mana imobila pe langa corp. Un cititor in limbajul corporal ar putea pune diagnosticul precis. In plus , e plin de sine, saluta in stanga si dreapta iti vine sa mori.
    Cred ca sunt dator, ca inca de la inceputul zilei sa-mi cer scuze fata de cei pe care ii vor enerva comentariile mele. Si cu asta, consider ca mi-am luat dezlegare sa vorbesc asa cum cred, precum am facut-o mereu pe Politeia!

    cedric

    20/07/2012 at 10:10 am

    • Pe mine nu ma enervezi. Te citesc intotdeauna cu placere 🙂

      Diana

      20/07/2012 at 10:12 am

      • Multumesc Diana, imi face foarte bine acest „pansament”!

        cedric

        20/07/2012 at 10:14 am

        • N-ai nevoie de pansament – in jargonul nostru „band aid” are sensul de „carpeala temporara”…
          Dupa cum ti-am spus – intoteauna te citesc cu placere.

          Diana

          20/07/2012 at 10:17 am

    • Buna ziua 🙂
      Nu stiu cum ai ajuns la aceasta concluzie, nu faci parte din categoria celor care enerveaza sau taxeaza 🙂

      mar

      20/07/2012 at 11:52 am

      • Subscriu!

        Ovidiu

        20/07/2012 at 1:50 pm

  29. Sondajele de opinie nu sunt în avantajul lui Traian Băsescu. Ce-ar mai putea face pentru a întoarce scorul?
    Valeriu Turcan: Sunt sigur că preşedintele şi-a planificat atent următoarele săptămâni. E mijlocul verii şi un procent important din populaţie e în mişcare în ţară, situaţie care te obligă să te duci pe media consumate în această perioadă. De regulă, prioritizezi foarte atent, dar acum, având în vedere timpul extrem de scurt, eşti obligat să comunici masiv către toate audienţele. Un rezervor important de creştere este în mediul rural, unde multe lucruri s-au schimbat în bine în ultimii opt ani – de la creşterea pensiei pentru agricultori la investiţiile în drumuri şi canalizare şi reabilitările de şcoli şi unde arhetipul cu duşmanii care se coalizează împotriva unui singur om pentru a-i face rău e încă unul puternic.
    (restul la http://www.romanialibera.ro/opinii/interviuri/interviu-cu-valeriu-turcan-viitoarea-confruntare-pentru-cotroceni-mru-contra-oprescu-271012.html ).

    Sorin Fortiu

    20/07/2012 at 10:10 am

    • Inca o data, repet: sa puna mana pe SOFTUL DE LA REFERENDUM, adica sa-l demita pe generalul Opris, seful STS

      ceaikovski

      20/07/2012 at 10:30 am

  30. Buna ziua tuturor 🙂

    Diana

    20/07/2012 at 10:12 am

  31. Referendumul nu mai poate fi anulat, dar poate fi BOICOTAT !
    USL-asii trebuie sa inventeze 2-3 milioane de votanti ca sa fie cvorum.Imposibil!

    papiciulo

    20/07/2012 at 10:13 am

  32. Ziua bună tuturor! 🙂
    La mulţi ani fericiţi sărbătoriţilor zilei!

    Tiberiu Orasanu

    20/07/2012 at 10:16 am

  33. salutare! 🙂

    L-am auzit pe TB vorbind ieri la Radio (ascultat cu precadere in mediul rural) de subventiile venite de la Europa, de posibilitatea introducerii de vize si de imposibilitatea ca romanii a mai lucreze in afara si mai trimita bani in tara – daca Ponta si Antonescu vin la putere si ataca statul de drept.

    Pentru oamenii de la tara, sunt argumente devastatoare. Deci Turcan a zis bine.

    Basescu mai are un pas de facut: incepand de marti-miercurea viitoare, sa ceara exlicit oamenilor sa nu vina la referendum. Pana duminica ajunge mesajul peste tot.

    Cetatean

    20/07/2012 at 10:21 am

  34. Uitasem ca de Sf. Ilie este si Ziua Aviatiei romane. A cazut exact in perioada interimatului , ca musiu CA sa se simta important. Am vazut ca ieri a inmanat steagul delegatiei de sportivi romani care participa la Jocurile Olimpice. Are parte de exact ce ii place : festivitati, gargara, nimic serios. Cand incearca sa faca ceva serios, „comite” numai atentate la viata statului si a noastra.

    cedric

    20/07/2012 at 10:21 am

  35. http://www.ziare.com/crin-antonescu/presedinte-interimar/ma-tem-de-crin-antonescu-1179720

    Cat despre modelul prezidential al lui Crin Antonescu, el este unul cu mult mai jucator decat al presedintelui Traian Basescu. Dl. Antonescu, ca presedinte interimar, in decorul administratiei prezidentiale, tine din doua in doua seri discursuri electorale intense, in care ataca Opozitia si pe presedintele suspendat, participa la mitinguri politice, ba chiar anunta sfidator ca se va implica fatis in campanie. Nu exact astfel de implicari politice ii reprosa lui Traian Basescu?

    Si ma intreb, cu mare teama: daca acum, cand este doar presedinte interimar, cand ar trebui sa para macar un cu totul alt tip de presedinte, se comporta asa, ce ar face atunci cand ar deveni titular deplin al functiei, cu toate prerogativele si 5 ani de mandat in fata? Si cum ar proceda daca ar fi, asemeni lui Traian Basescu, in pericol de a pierde puterea? (Ioana Ene)

    cedric

    20/07/2012 at 10:25 am

  36. Sa nu uitam ca astazi se sarbatoreste si Ziua Energeticianului, sub patronajul Sf. Prooroc Ilie Tesviteanul.
    Felicitari si salutari prietenilor energeticieni !

    ela

    20/07/2012 at 10:45 am

  37. Se pare ca teroristul a intrat in Bulgaria din… Romania! Cel putin asa spun bulgarii.

    drivas

    20/07/2012 at 10:49 am

    • ei si daca ce !?, nu am avut noi ieri un CSAT in care s-a decis ca in Romania cerul este albastru, nu este cazul sa crestem gradul de alarma, principalul pericol terorist este linia operativa a STS-ului de la sediul lui Base ?!!

      Lumi (pentru a nu clona pe Luminita)

      20/07/2012 at 11:03 am

  38. un pic off-topic dar ma „chinuie” de ieri o nedumerire legata de decizia Comisiei de Etica
    Ecaterina Andronescu a precizat că CNE este, potrivit Legii Educaţiei Naţionale, singura instituţie abilitată să facă evaluarea pentru toţi „demnitarii”.
    Imi poate cineva indica articolul de lege cu pricina ??? exista in lege o atare discriminare ?? se poate institui o atare imunitate in cazul plagiatului ?? si daca da cine poate ataca respectivul text pentru neconstitutionalitate.
    N.B. la data comiterii „furtului ordinar-plagiatul” Ponta nu era demnitar acoperit de imunitate.

    Lumi (pentru a nu clona pe Luminita)

    20/07/2012 at 11:00 am

  39. Buna ziua tuturor! Si la multi ani sarbatoritilor de azi!

    Rar ajung sa citesc / vad ce se intampla peste zi, asa ca multumesc mult de tot celor care dau si scurte rezumate din ceea ce se mai intampla / anunta. E greu cu internetul in zonele pe unde umblu eu de cateva zile.

    @Theophyle & Cetatean Multumesc mult pentru declaratia de ieri; ok, eu am fost printre cei ce erau cam indoiti legat de boicotarea referendumului ( e plin neuronu’ de idealuri si cam fara exercitiu in lupte, fie ele si politice) dar intre timp m-am dumirit.

    Dupa interviul lui TB de ieri la RRA, am auzit ( in zona rurala in care ma perind de 1 saptamana – Vrancea), pentru prima data de cand a inceput balamucul, oameni ce incep sa priveasca lucrurile asa cum sunt, incep sa inteleaga impactul actiunilor usl.

    roxaline

    20/07/2012 at 11:09 am

    • Poti sa dai un exempl concret? Parca nu-mi vine sa cred…

      Diana

      20/07/2012 at 11:13 am

      • in cele 2 comune prin care m-am perindat eu – primari usl, lucrari de drumuri si canalizare in zona pe fonduri UE, cam 50% dintre tineri lucreaza i tari UE, mai mult de jumatate fara acte/ contracte dar mai stiu si ca in timp, daca sunt seriosi, multi dintre ei ajung la contracte legale. si-au dat seama ca este posibil asa ceva pentru ca nu avem nevoie de vize; s-au prins ca e cu „adio munca in UE” daca se merge in directia de acum. Interesant .. dar s-au prins intai femeile ( era un grup de vreo 15 oameni din care 6 femei) discutau cu foc despre situatia de acum, povesteau ceva, un soi de discurs – minciunica debitata de primar, femeile au spus clar ca primarul minte pentru ca … si au dat toata argumentatia cu vizele si disparitia banilor. Am numarat vreo 4 care au ramas in ura lor, argumentul suprem fiind ca nu-l suporta pe TB.

        roxaline

        20/07/2012 at 11:23 am

        • bune vesti, bune tare 🙂

          Daca ar mai sta acasa in ziua referendumului, ar fi perfect 🙂

          Cetatean

          20/07/2012 at 11:27 am

    • salut! 🙂

      Deci sa inteleg ca vii cu vesti bune de la tara?

      Cetatean

      20/07/2012 at 11:15 am

    • Eu stau la tara si o spun de mult: situatia s-a schimbat si nu de acum ci de mult. Cred ca la tara lumea e mult mai informata decat la oras. In oras timpul este ocupat in altfel. La tara lumea urmareste televiziunea ca principala distractie. In Arges, fief traditional al lui Iliescu inca din 1990, USL-ul la locale s-a aflat in regres fata de ultimele alegeri. PDL a obtinut mai multe voturi, mai multi primari, mai multi consilieri.
      Foarte multi care au votat cu USL la locale spun ca nu se duc acum la vot sau ca nu sunt de acord cu USL-ul si vor vota invers. Pendiuc si Nicolescu nu pot ataca PDL-ul si Presedintele pe tema coruptiei decat in sedintele de partid. Majoritatea celor cu care am vorbit (e drept ca nu sunt fani USL; in cel mai rau caz sunt neutri) nu se vor prezenta la vot.

      ribelalu

      20/07/2012 at 11:33 am

      • Buna ribelal,

        eu nu stiam, nu aveam idee directa ref rural. Oricum, mi-a parut rau ca nu am avut tel incarcat sa pot sa inregistrez un scurt interviu asa, pe limba lor, cu parerile lor. Ar prinde mai bine la cei asemenea. Si as fi facut o poza la o faza de nota 20, tanti Floarea ( peste 70 de ani) chemandu-si nepotul sa-i aduca „tabla” ( o tableta de dimensiunile unui ipad) si cerandu-i nepotului „sa dea litera mai mare” si apoi citind ceva cu voce tare de pe internet pentru ceilalti, mai ales pentru un barbat vocal, unul dintre cei 4 mentionati mai sus. Si l-a sfarsit gratulandu-l pe respectivul cu o „tabla in cap” ca nici asa „nu intra in capul tau prost si baut”.

        roxaline

        20/07/2012 at 11:42 am

        • Salutari pentru tanti Floarea 🙂

          Diana

          20/07/2012 at 11:48 am

        • 🙂 🙂 🙂

          miki

          20/07/2012 at 11:52 am

        • roxi,
          de mare exceptie 😆
          multumesc pentru relatare.

          luminita

          20/07/2012 at 12:23 pm

  40. A mai iesit o ‘piine’ calda , chiar aseara …… DA – 56 % ; NU – 44% …… din 41 % care declara ca voteaza sigur !

    Dupa curentul de opinie din mediu online „detectat” de mine , cred ca 41 % este un procent generos Nu are o estimare a „spiralei”…. Personal , cred ca mult mai multi dintre ei vor boicota lovitura de stat

    In 2 saptamini , procentul celor care voteaza DA a scazut de la nivelul de 66% ,………… din pacate , cred ca in ultima saptamina ramasa nu se mai poate intoarce procentul favorabil Da , in afara unui fapt extraordinar de important ,impotriva USL ………. Ramine singura varianta , boicotul !

    Sper ca macar 10 % din cei 41 % sa reprezinte „boicotagii” , ca sa zic asa ! 🙂 ….. si mai sper ca , in aceste doua -trei zile , staful lui Basescu sa traga „glontzul de argint” impotriva lui Ponta , cum stiu ca se pregateste de mai mult timp … daca se mai intirzie mult , scade efectul in perceptia publica si n-o sa mai ajute asa de mult sa-i faca pe adeptii „soft” ai usl , sa voteze NU sau ( mai degarba) sa stea acasa !

    Thor

    20/07/2012 at 11:20 am

  41. Buna dimineata!
    Antonescu a mintit din nou cu CSAT-ul. Lazaroiu posteaza asa pe FB:
    „Ca sa nu arate ce slab presedinte este pucistul Antonescu a uitat sa spuna cate abtineri au fost ieri in CSAT. ”
    In CSAT deciziile se iau in unanimitate asi aici e vorba de „abtineri” (mai multe) similare cu votul impotriva. Exact ca la referendum.

    ribelalu

    20/07/2012 at 11:25 am

    • Eu am preferat sa nu ma pronunt , aseara ! Am avut multe dezamagiri de la oameni in care credeam ……. d-aia aveam mari indoieli ca Melescanu a votat „proCrin” , dar – cum am spus – mai stii ??!!

      Thor

      20/07/2012 at 11:28 am

    • aha, deci au fost si abtineri, sa intelegem 😉

      Cetatean

      20/07/2012 at 11:29 am

    • Scuze, uitasem ca Lolec & Bolec mint de cum deschid gura!

      Sorin Fortiu

      20/07/2012 at 11:32 am

  42. Salutare ! 🙂
    In situatii nasoale (cand este in pericol) in loc sa puna mana pe par, romanul se inchide in biserici si se roaga.
    Cine nu mai are loc, se inghesuie la crasma.
    Sau invers, n-are importanta.
    Traditional, care va sa zica.
    Ma intreb ce l-ar putea scoate din „traditie”. 😦

    Tzepelica

    20/07/2012 at 11:26 am

  43. @Teophyle – pentru tema cu CSAT – Despre chestiunea cu STS:

    In afara de soft mai e ceva… Birourile electorale Judetene cel putin sunt dotate si ele cu telefoane din alea negre (SIC!) 🙂 unde la capatul celalalt al firului raspunde un duh care preia alerte, sesizari importante, face legatura cu cine nu te gandesti (politie, brigazi diverse, etc functie de necesitati).

    Iar convorbirile – toate sunt stocate pentru posteritate.

    Si pe de-asupra: birourile astea sunt conduse de JUDECATORI….ceeace e periculos oricum.

    moldoveanu

    20/07/2012 at 11:31 am

  44. SAlutare all

    La multi ani sarbatoritilor !

    La obiect, informatiile de ieri mi-au limpezit anumite lucruri.
    Pe langa ce stiam cu privire la puscariabilii care au stat in spatele puciului pe plan intern – in primul rand varanul Felix – cred ca putem spune urmatoarele chestiuni

    1) in spatele pucistilor stau inclusiv cercuri influente rusesti, apropiate de Putin. Vezi prezenta in tara a lui Kondyakov atat in mai 2007, cat si in mai-iunie 2012. Nu cred ca este o coincidenta.
    Daca in 2007 informatiile referitoare la Kondyakov au devenit rapid publice, gratie reactiei presei dar si a serviciilor de informatii, ei bine, in 2012 prezenta lui Kondyakov in Romania a devenit cunoscuta – cel putin pentru mine – abia in ziua de ieri, prin dezvaluirile lui Robert Turcescu.
    Intrebarile sunt urmatoarele: de ce atat de tarziu? Cu cine s-a intalnit Kondyakov? Ce au pazit serviciile noastre de informatii, in primul rand SRI? Mergand mai departe, pe firul evenimentelor, mai semnalez un fapt petrecut ieri: propunerea de demitere a sefului STS, formulata de Cretin Antenescu, a fost votata atat de seful SRI cat si de seful SIE !
    Intrebare: dupa toate aceste dezvaluiri nu vi se pare ca seful SRI este amestecat in puci? Nu vi se pare ca lucrurile se leaga?

    Reddog

    20/07/2012 at 11:32 am

    • Sal . drag prieten ……. nu te grabi …….. vad ca Lazaroiu a spus ca au fost si abtineri …..

      Thor

      20/07/2012 at 11:36 am

      • Pana nu stiu cine s-a abtinut nu pot sa nu-l suspectez pe Felescanu.

        Diana

        20/07/2012 at 11:39 am

  45. Thor.

    Salut Emil 🙂

    Nu ma grabesc. Cand am scris postarea nu vazusem informatiile lui Lazaroiu. Este adevarat ca aceste informatii schimba anumite lucruri, dar intrebarea referitoare la tacerea serviciilor noastra in chestiunea Kondyakov tot ramane. Chiar sa nu fi stiut nimic despre prezenta lui Kondyakov? Tu crezi Emile ca rusul a venit in tara pentru afaceri?

    Reddog

    20/07/2012 at 11:44 am

    • Afaceri , pe ma-sa ! Daca a fost invitat de o ruda a Magureanului , cum sa vina pt. afaceri ? Poate „afaceri externe” ale GRU ! eheeeeeeeeeee !

      Thor

      20/07/2012 at 11:46 am

  46. miki

    20/07/2012 at 11:45 am

  47. @Diana
    Mele e tradator prin vocatie.

    Tzepelica

    20/07/2012 at 11:47 am

    • Snake :mrgreen:
      Eu n-o inteleg nici pe aia cu abtinerea, chestia era de „NU” clar.

      Diana

      20/07/2012 at 11:50 am

      • Inca ne bantuie baietii cu ochi albastri/naimitzii.
        Sunt peste tot.

        Tzepelica

        20/07/2012 at 11:52 am

    • Acum ar trebui sa-i anuleze diploma de doctor.

      Diana

      20/07/2012 at 11:54 am

      • Normal.
        Cu penalizarea conducatorului de doctorat.

        Tzepelica

        20/07/2012 at 11:57 am

      • Salut,
        Nici nu se poate altfel!

        Theophyle

        20/07/2012 at 12:02 pm

    • salut timi 🙂
      In sfarsit niste oameni normali 🙂

      Theophyle

      20/07/2012 at 12:01 pm

  48. si daca mai doriti argumente despre ” bunastarea” oferita de usl:
    pensionarilor care inca se mai gindesc sa mearga sa voteze da-pentru demiterea lui antonescu-le sugerez :
    a. valoarea pensiei calculata in euro in luna mai
    b. valoarea pensiei calculata in euro in luna iulie
    c.sa se uite pe un bon de cumparaturi la carrefour in mai si valoarea acestuia
    d. sa se uite la pretul acelorasi produse in luna iulie-in special: sapun,detergenti,dar si produse alimentare
    sa traga singuri concluzia despre ce aud/vad la antena 3 si care e viata reala

    intimplator

    20/07/2012 at 11:52 am

    • scuze – rog cititi corect ” demiterea lui basescu”

      intimplator

      20/07/2012 at 11:52 am

    • Pensionarii ar trebuie sa se intrebe si de ce militarii (inclusiv MAI, SRI) primesc din nou pensii speciale, dupa alte legi.
      Mult mai mari, evident, decat medicii, profesorii, inginerii.
      Legea trebuie sa fie una pt. toti !

      Tzepelica

      20/07/2012 at 11:55 am

  49. Salutari.

    Citesc zilnic articolele Politeia, nu am comentat aproape deloc, pentru ca nu m-am simtit suficient de pregatit. Sunt soarece de PC (varianta moderna a soarecelui de biblioteca), IT-st nepriceput in politica. Insa lucrurile mi se par atat de grave incat indiferenta este deja o crima.

    Iata continutul unui mail pe care l-am trimis realizatorului unei emisiuni de la un post neaservit USL:

    =======================================================

    Vazand evenimentele din ultimele doua luni, singura concluzie logica la care am ajuns este ca USL doreste excluderea Romaniei din UE si reintrarea ei in orbita Rusiei, pentru a putea reinstaura partidul stat PSD cu noile aditii PNL, PC etc.

    Iata premisele rationamentului meu:

    1. In ce priveste trecutul: USL au facut ilegalitati grele in timpul guvernarilor partidelor componente, fapt care s-a soldat cu dosare ce se apropie de termen si sunt periculoase, in conditiile in care justitia in Romania a inceput sa functioneze in ultimii 8 ani.

    2. In ce priveste prezentul: membrii USL nu pot exista dpdv economic in conditii de legalitate si egalitate in accesul la viata economica: pur si simplu nu se pricep sa faca business intr-o tara cinstita. De aceea au nevoie de acces la bugetul de stat, neingradit si neamenintat de business-urile competente.

    3. Membrii USL nu pot parasi Romania, pentru ca nu pot supravietui economic nici in alte state democratice. Au nevoie de bani foarte multi si in mod continuu, pe care nu au abilitatea de a-i genera intr-o economie de piata libera. Fenomenul este intalnit in natura la lipitori, care pot supravietui doar datorita sangelui organismului parazitat, nu au cum sa ingereze si sa digere altceva.

    Sa analizam succint ce va intampla in doua scenarii:

    1. Romania continua integrarea UE:

    – Seria dosarelor soldate cu condamnari definitive va continua, ilegalitatile trecute vor continua sa fie pedepsite

    – UE va supraveghea continuu viata economica si politica si USL nu vor putea sa mai aiba acces la resursele financiare ale statului roman. Retineti, membrii USL nu au abilitatea de a supravietui ca agenti economici intr-un mediu onest

    – Separarea si controlul reciproc al puterilor in stat, drepturile omului, libertatea de exprimare, siguranta cetateanului, legalitatea si egalitatea cetatenilor in fata controlului legii (exact parghiile blocate de USL acum) vor fi in continuare atent monitorizate de UE

    In concluzie, pentru USL ramanerea Romaniei in UE nu este o optiune.

    2. Romania este exclusa din UE:

    – Orice urma de control si supraveghere UE dispare

    – USL vor avea acces total la bugetul de stat si vor metastaza din nou viata economica, sociala, politica

    – Democratia, drepturile omului si toate cele mentionate mai sus vor fi serios afectate si vor depinde in mod direct de obedienta cetateanului si a orice inseamna initiativa privata (atat economica precum si sociala si politica) fata de puterea USL

    Deci, iesirea Romaniei din UE are doar avantaje pentru USL.

    Concluzie:

    – Prin ceea ce au facut si prin structura lor, membrii USL nu pot exista in conditiile unui stat de drept la nivel european

    – Continuarea integrarii Romaniei in UE inseamna inevitabil incarcerarea sau/si neputinta supravietuirii economice a unor membri marcanti USL

    – Repet, membrii USL nu pot sa prospere in alta tara decat in Romania, pentru ca modul lor de operare presupune absorbtia continua de sume mari de bani de la bugetul de stat, in schimbul unor servicii de o calitate sub-sub-mediocra (este firesc, majoritatea banilor sunt folositi in alte scopuri).

    Iata de ce singura solutie de supravietuire pentru USL este schimbarea orientarii politice a Romaniei pentru a scapa de controlul UE.

    Este foarte grav ceea ce se intampla si va rog ca de cate ori aveti un invitat USL sa il determinati sa va dea un raspuns direct:

    In ipoteza continuarii situatiei in care USL sunt o majoritate politica, se angajeaza ei ferm sa continue integrarea in UE, pana in etapa finala?

    ==================================

    Nu am mai scris in textul de mai sus, dar tactica mi se pare acum evidenta: poporul roman nu poate fi convins sa renunte la pro-europenism, deci singura solutie este sa se comporte USL-ul atat de aberant incat sa ne dea afara din UE ca sa isi poata face ei mendrele linistiti aici.

    Stiu ca pentru majoritatea celor de aici ceea ce am scris eu este simplist si poate chiar naiv. Dar macar am nimerit cate ceva, sau sunt complet pe langa?

    Freedom

    20/07/2012 at 11:52 am

    • Sakut Freedom,
      Bine ai venit. Comentariu la subiec! Cu subiect si predicat. Felicitari cordiale.

      Theophyle

      20/07/2012 at 12:00 pm

      • Multumesc frumos pentru apreciere. Venind de la dumneata, inseamna enorm pentru mine.

        Freedom

        20/07/2012 at 5:05 pm

  50. Verdict final :plagiat 🙂
    Concluziile raportului Comisiei de Etica a Universitatii Bucuresti:

    Teza de doctorat „Curtea Penala Internationala” sustinuta in 2003 la Facuoltatea de Drept a Universitatii din Bucuresti de catre domnul Victor Ponta incalca principiile eticii, integritatii si bunei conduite in activitatea de cercetare.
    Teza de doctorat a autorului Victor PONTA, „Curtea Penala Internationala” are 432 de pagini numerotate. Textul propriu-zis, fara anexe, fara prefata semnata de profesorul coordonator Adrian Nastase si fara cuprins, are 297 de pagini. Elemente de plagiat pot fi identificate in 115 pagini din cele 297 de pagini.
    1. Preluarea copy-paste, fara citare, a unor blocuri masive de text care ajung si la 8-10 pagini ca intindere.
    La nivelul celor patru lucrari-sursa ale plagiatului au fost identificate aproximativ 68 de blocuri de text care se regasesc in cuprinsul a 115 pagini din cele 303 cat continme teza de doctorat, fara anexe. Plagiatul identificat este concentrat in capitolele I (30 de blocuri de text preluate incorect) si III (37 de blocuri de text preluate incorect).
    2. Ignorarea voita a bunelor practici din lucrarile-sursa pentru plagiat. Plagiatul masiv din teza de doctorat a lui Victor Ponta nu poate fi pus pe seama unei culturi specifice de redactare pentru perioada in care a fost elaborat5a teza sau pentru domeniul ei de referinta
    Argumentul esential in sustinerea acestei formulari este dat de faptul ca lucrarea-sursa pentru plagiat (in special cele semnate de Victor Duculescu – VD, Ion Diaconu – ID si Cretu Vasile – CV), din domeniul dreptului, lucreaza frecvent cu citari complete prin marcare de paragrafe si localizare precisa a textului citat. In fapt, teza de doctorat, evaluata sub aspectul integritatii academice, este construita prin antiteza cu lucrarile model folosite ca sursa pentru plagiere.
    3. Eliminarea autorilor sursa-majora de plagiat din corpul lucrarii (VD, ID, CV, DD) prin contrast cu indicarea frecventa, in corpul lucrari, a unor autori precum Pella, Politis, Geamanu etc. care nu sunt sursa directa de plagiat.
    sursa :http://www.hotnews.ro/stiri-esential-12839735-universitatea-din-bucuresti-anunta-astazi-ora-12-00-verdictul-final-cazul-victor-ponta-acuzat-plagiat.

    Felicitari Universitatii Bucuresti ! 🙂

    miki

    20/07/2012 at 11:55 am

    • Salut miki,
      bine ca ai adus si rezumat al textului integral! E bine sa ramana comentariul asta pe blog. Cine stie ce se poate intampla maine!

      Theophyle

      20/07/2012 at 12:03 pm

      • Salut!
        Cea mai buna veste pe ziua de azi.
        La 12:10 am pus un comentariu cu cateva adrese de email ale profesorilor din comisie si comentariul a intrat la moderare.
        Poti sa faci ceva? 🙂

        miki

        20/07/2012 at 12:12 pm

        • S-a facut!

          Theophyle

          20/07/2012 at 12:25 pm

          • Multumesc! 🙂

            miki

            20/07/2012 at 12:40 pm

  51. Mi-a placut de jurnalistii care au discutat plagiatul : Ponta nu va recunoaste verdictul Universitatii, o sa ajunga pana la CEDO si chiar la staborul tiganesc!

    cedric

    20/07/2012 at 11:57 am

  52. vä rog,

    cine poate,

    trasmtetzi tot respectul nostru, pt. curaj si verticalitate,

    profesorilor dela UNI-BUCURESTI

    multumesc.

    theo- nona

    20/07/2012 at 12:00 pm

    • Buna dimineata!
      Daca eu consider membrii acestei comisii EROI gresesc?

      emil

      20/07/2012 at 12:03 pm

      • Sunt „eroi ai timpurilor noastre” care nu se tem sa renunte la dependenta fata de stat.
        Citisem undeva (cred ca EVZ) ca Tonta a intrat in barou fara examen, pe baza diplomei de doctor. Acum nici avocat nu mai e.

        Diana

        20/07/2012 at 12:11 pm

        • In RL. Scuze.

          Diana

          20/07/2012 at 1:02 pm

      • Un alt erou este si Iulian Fota. Deplin respect!

        diablero

        20/07/2012 at 12:35 pm

    • Pentru cine doreste sa ii felicite pe membrii comisiei am gasit cateva adrese de email:

      Dumitru Sandu: dumitru.sandu@gmail.com
      Adrian Paul Iliescu: iliescu@fil.unibuc.ro
      Cristian Marunteanu: cristian.marunteanu@g.unibuc.ro
      Vasile Preda: preda@fmi.unibuc.ro
      Tudor Rosu: t_rosu0101@yahoo.com

      Felicitari! 🙂

      miki

      20/07/2012 at 12:10 pm

  53. Esential :
    „Comisia are numeroase dubii asupra actului de coordonare stiintifica a tezei de doctorat”. 😆

    Tzepelica

    20/07/2012 at 12:09 pm

  54. „In general trimitem acasa studentii care procedeaza in acest mod la licenta, masterate, doctorate”.

    Tzepelica

    20/07/2012 at 12:12 pm

  55. „Inadmisibil sa ai 40 de referinta la finalul lucrarii si doar 13 referinte de subsol”. 😆

    Tzepelica

    20/07/2012 at 12:16 pm

    • 40 de referinte este chiar hilar in ziua de azi. Am vazut articole cu 40 de referinte bibliografice.

      miki

      20/07/2012 at 12:21 pm

  56. Marian Popescu, presedintele comisiei
    „In general, acasa esti invatat cum sa te porti. Ti se spune sa nu furi, sa spui buna-ziua. Pentru asta nu iti trebuie norme de legislatie. Dar ele au fost produse de academie cu aporoape 230 de ani in urma.”

    miki

    20/07/2012 at 12:16 pm

    • Marian Popescu, presedintele comisiei
      „Cu aceasta ocazie Comisia de Etica isi exprima serioase dubii cu privire la teza. CE doreste sa exprime foarte clar urmatorul aspect: traim o perioada complicata, e vorba de o teza de doctorat din 2003 si pare ca nu-i corect sa o evaluezi in 2012. In acelasi timp regulile de buna conduita si normele etice in baza carora CE a evaluat teza existau inainte de 2003, de aproape 230 de ani.”
      S-a terminat si cu ” in 2003 existau alte reguli”.

      miki

      20/07/2012 at 12:20 pm

    • Iar in scoala primara, dupa ce a citit un text, invatatorul le cere copiilor:
      „spuneti cu cuvintele voastre!”
      Parca asa imi amintesc eu.

      emil

      20/07/2012 at 12:24 pm

  57. Urmeaza „plangere penala” impotriva lor? Ca asa s-ar potrivi in „spiritul vremurilor noastre”, nu?

    emil

    20/07/2012 at 12:16 pm

  58. Va salut pe toti!
    sunt si eu aici, cu voi.

    luminita

    20/07/2012 at 12:18 pm

  59. Buna ziua @ all si La Multi Ani sarbatoritilor
    @intamplator, tatal meu are 80 de ani si a facut calculele deja de cand a inceput leul s-o ia la vale. El stie la leut cat a pierdut si continua sa calculeze in fiecare zi. Nostim este ca se intalneste cu alti pensionari si le face si lor calcule, fiecaruia dupa ce pensie primeste.
    Si inca una, noi ne-am sfaramat capetele o buna bucata de vreme pana am hotarat boicotul, dar el mi-a spus ca nu merge de acum o saptamana.

    Giorgia

    20/07/2012 at 12:18 pm

    • Buna Giorgia,
      tot respectul ptr. tatal tau 🙂

      mar

      20/07/2012 at 12:46 pm

    • @giorgia
      tatal meu traieste-are 89 ani-( sunt norocos)si e mai intreg la minte decit sunt eu; ideea pe care am exprimat-o aici de prima data= boicot prin neparticipare;el mi-a indus-o;simplu: mi-a spus ca in 46 asa au facut comunistii; au furat,au masluit si apoi timp de 50 ani au sustinut ca poporul a decis/tatal meu este om simplu,cu 4 clase si inca 3 facute la batrinete-ca avea nevoie de min 7 clase unde lucra

      intimplator

      20/07/2012 at 1:17 pm

  60. Chapeau bas, Domnilor Profesori!!!

    Sorin Fortiu

    20/07/2012 at 12:23 pm

    • Subscriu, deplin respect oamenilor demni ai acestei tari!

      diablero

      20/07/2012 at 12:37 pm

  61. „S-au identificat greseli de traducere…Probabil e contributia originala a autorului” 🙂

    ribelalu

    20/07/2012 at 12:24 pm

  62. Argumente beton, motivare punct cu punct, limbaj academic. E cea mai mare bucurie din ultima vreme, bravo acestor adevarati dascali de invatamant superior. Aceleasi sentimente de recunostinta si apreciere si membrilor CNATDCU. Cu asa oameni mai avem o sansa.

    cedric

    20/07/2012 at 12:26 pm

    • si ce folos, Universitatea poate doar propune retragerea titlului Ministerului Educatiei pentru ca acordarea/emiterea in sine a diplomei, s-a facut prin ordin de ministru.
      Bref Abramburica nu va revoca in veci acordarea diplomei

      Lumi (pentru a nu clona pe Luminita)

      20/07/2012 at 12:49 pm

  63. Tot de la tara si tot dintr-o primarie, o concluzie….: „nu vom merge la Referendum, tb sa stam acasa ca ne gasesc toate cele daca-si fac astia mendrele”.

    mar

    20/07/2012 at 12:27 pm

  64. Marian Popescu:
    „Plagiatul este o forma de copiere a formei, ea nu se refera la cotinut. ”
    „Recunoasterea plagiatului este data de necitare.”
    si
    „Dl Victor Ponta a obntinut un titlu pe care il au 10.000 de oameni. Am considerat, uitandu-ma zilele trecuta la oamenii simpli sau oamenii cu masini luxoase- vin cu speranta data de parcurgerea unui drum dat de studii, certificarea unein competente la capatul carora o viata mai buna ar putea fi oferita pe piata muncii. Atunci cand acesti oameni observa ce se intampla cu situatia porodusa de teza de dr a dlui Ponta, ei au mari semne de intrebare legate de validitatea diplomelor de doctorat.”

    miki

    20/07/2012 at 12:29 pm

  65. Off- topic
    Ambasadorul Rusiei in Franta, Alexandr Orlov, a afirmat vineri ca presedintele sirian Bashar al-Assad, „accepta sa plece” dar „de o maniera civilizata”
    http://www.hotnews.ro/stiri-international-12840682-revolta-din-siria-bashar-assad-accepta-plece-dar-maniera-civilizata-ambasadorul-rusiei-franta.htm

    miki

    20/07/2012 at 12:37 pm

  66. Chapeau profesorilor din Comisia de Etica a Universitatii Bucuresti !

    Ponta, plagiator nemernic, DEMISIA !!!!!!!!!

    Reddog

    20/07/2012 at 12:38 pm

  67. Pop (fost ministru la educatie)
    intelege ca acest raport ridica semne de intrebare asupra scolii doctorale de la Universitatea Bucuresti.
    Pai e cazul sa desfiintam aceasta scoala, nu?

    emil

    20/07/2012 at 12:46 pm

  68. Totusi, sa nu uitam ca „Facultatea de Drept a UB … a decis in consiliul sau din 27 iunie ca facultatea de drept nu dispune de cadrul legal pentru analizarea acestui chestiuni (a plagiatului -n.m.). Am fost in total dezacord cu decizia consiliului si am considerat ca data fiind majoritatea se impune sa imi dau demisia. … Consiliul Facultatii de Drept a hotarat sa nu participe (in Comisia de Etica a Universitatii Bucuresti -n.m.).” (Flavius Baias, inca decanul Facultatii de Drept).
    Deci, nu toti si-au respectat blazonul de profesori! 😦

    Sorin Fortiu

    20/07/2012 at 12:47 pm

  69. Imbecilul de Pop nu se lasa. Acuza comisia ca a dat o decizie politica, nu au aplicat legislatia (legea invatamantului, hotaririle de guvern) . Ce fel de profesori de drept sunt astia?
    Iti vine sa-ti iei campii.

    cedric

    20/07/2012 at 12:48 pm

  70. Ameninta cu desfiintarea scolii doctorale de la fac. de drept.. Isi permite animalul sa ameninte o institutie de talia UB.

    cedric

    20/07/2012 at 12:50 pm

    • Mai a zis ceva de genul dezmintire din partea Nature; nu am fost foarte atent 😦

      emil

      20/07/2012 at 12:57 pm

    • Cedric, crezi ca stie prostancul ce inseamna UB, istoria acestei institutii de invatamant superior ? Ptr. neuronul lui functional linia de partid si seful suprem este totul, restul ochelari rosii si ceata pe creierul de curca beata.

      mar

      20/07/2012 at 12:59 pm

  71. Marian Popescu:
    „Sunt norme elementare, folosirea ghilimelelor e straveche, iar cand trebuie sa-i demonstrezi cuiva care e cu mana in buzunarul tau ca fura – e bizar. Cum sa demonstrezi cand faptul e evident.”
    L-a facut hot cu subiect si predicat. 🙂

    miki

    20/07/2012 at 12:50 pm

  72. UBB are coloana vertebrala! Ar merita, dar nu se poate, caci acum sunt USLasii in plina perioada de cucerire a universitatii sa mearga studentii si toti absolventii cu doctorat si fara sa le cante in piata macar aceste doua strofe din Gaudeamus Igitur:
    „Vivat academia!
    Vivant professores!
    Vivat membrum quodlibet;
    Vivant membra quaelibet;
    Semper sint in flore
    …..
    Pereat tristitia,
    Pereant osores.
    Pereat diabolus,
    Quivis antiburschius
    Atque irrisores.”
    Bravo! este in joc, de fapt, prestigiul unui lacas de cultura si a multor generatii care, chiar si chinuite, au dat oameni de toata isprava!

    Lynlyn

    20/07/2012 at 12:51 pm

  73. Scuze Lynlyn este vorba de UB (Universitatea Bucuresti) ; UBB e Universitatea Babes Bolyai de la Cluj

    cedric

    20/07/2012 at 12:54 pm

    • Ooopsss! :). Stiu, dar am vazut dupa ce am „send” ca m-am „balbait” in scris. Viteza de degetel si lipsa ochelari. Pot fi iertata? Scuze.

      Lynlyn

      20/07/2012 at 1:39 pm

  74. La b1 se spune ca si Ponta a declarat azi ca, comisia de etica de la UB este o comisie politica si nu recunoaste verdictul. Puteam sa pariez ca asta va fi reactia!

    cedric

    20/07/2012 at 12:56 pm

  75. Premierul Victor Ponta a declarat, vineri, pentru agentia Mediafax, ca decizia Comisiei de etica a Universitatii Bucuresti, pe care a calificat-o drept „comisie ad-hoc” special pentru el, este „politica” si ca singura hotarare recunoscuta este cea a Autoritatii Nationale de Cercetare Stiintifica (ANCS)

    cedric

    20/07/2012 at 12:59 pm

    • Normal, nu recunoaste nimic decat in faza Marii Adunari Nationale :mrgreen:

      mar

      20/07/2012 at 1:01 pm

  76. Concluzii ?
    1. Avem un prim ministru hotz, care fura la nivel inalt, academic (hotia fiind certificata chiar de emitentul titlului de doctor, UB)..
    2. In mod normal, ar urma demisia si retragerea titlului de doctor.
    3. Intr-o democratie originala, nu se va intampla nimic.
    Ba chiar hotzii isi vor indrepta toate tunurile impotriva domnilor profesori care isi apara onoarea/statura stiintifica, incercand sa-i desfiinteze.
    Cine-i apara ?

    Tzepelica

    20/07/2012 at 1:00 pm

  77. Antena 3 si RTV – singurele posturi de stiri care nu au transmis in direct verdictul de plagiat dat de Universitatea Bucuresti in cazul Ponta (stire HN)

    cedric

    20/07/2012 at 1:01 pm

  78. “Scopul educatiei este sa formeze caractere. O natiune e dusa inainte de caractere si nu de talente.“
    Carol I prin Flavius Baias
    Astazi am avut inca o dovada ca exista caractere in Romania. Destule (dar izolate).
    USL nu are nicio sansa sa dea ceasul inapoi.

    P.S. De la sursa sigura (mi s-a promis o copie) stiu ca acuzatiile standard si plingerile penale depuse de USL fac parte dintr-o lista, inoficiala si pe “intelesul tuturor“, cu motive de suspendare facuta special pt “pulime“ si repetata ca o mantra de la TV pina la ultimul membru USL….

    Tio

    20/07/2012 at 1:05 pm

  79. 1euro=4,5848 lei

    cedric

    20/07/2012 at 1:06 pm

  80. EUR/RON – 4.5848
    EUR/USD – 3.7438

    Mai avem putin pana la 4.6. Bravo Ponta!

    ciudatu'

    20/07/2012 at 1:06 pm

  81. Cinste si Onoare Universtiatii Bucuresti!

    Sper ca si tezele criminalilor Dan Sova (specialist in holocaust) si Corlatean vor fi luate la puricat cat de curand – dupa principiul: cine se aseamana se aduna.

    A A

    20/07/2012 at 1:07 pm

  82. EUR/RON – 4.5923 pe piata interbancara, la 10 min dupa anuntarea cursului oficial de BNR.

    ciudatu'

    20/07/2012 at 1:10 pm

  83. intrebare: mai se protesteaza in piata victoriei?! sa stiu daca m-apuc sa-mi caut „” 🙂

    mickyyy

    20/07/2012 at 1:11 pm

    • SIGUR! Astazi mai mult decat oricand!

      Theophyle

      20/07/2012 at 2:09 pm

  84. A A

    20/07/2012 at 1:14 pm

    • @aa
      acest lucru era evident din momentul ” debarcarii” lui blaga&anastase

      intimplator

      20/07/2012 at 1:27 pm

      • Da, linkul aduce acum demonstratia teoretica scrisa de Istoric dupa documentare rabdatoare in timp asupra progresiei.

        A A

        20/07/2012 at 1:35 pm

  85. din nou buna ziua:

    boicot,boicot si iar boicot
    astia trebuie impinsi pina la ultima consecinta=sa valideze un referendum care nu atinge pragul de 50+1;
    pentru mine este cert ca asa vor face
    dusi pina la ultima consecinta a abjectiei lor

    intimplator

    20/07/2012 at 1:24 pm

    • Exact, sa nu ne fie teama sa scoatem tradarea de tara a criminalilor pana la ultimul lor por.

      A A

      20/07/2012 at 1:36 pm

  86. onoare profesorilor de la UB!
    nu am absolvit UB dar acesti INTELECTUALI pentru mine din acest moment sunt la egalitate cu CD Nenitescu,care a avut curajul sa refuze inscrierea codoaiei la doctorat in 1967

    intimplator

    20/07/2012 at 1:26 pm

    • Eu am absolvit UB si ma simt si mai bine.
      Unul din profesorii din Comisia de Etica mi-a fost si profesor.
      Eu am trimis mesaje de felicitare tuturor membrilor comisiei ale caror adrese le-am gasit.
      In cinstea evenimentului beau o bere. 🙂

      miki

      20/07/2012 at 2:13 pm

  87. Liviu Pop mai bine tacea: retragerea dreptului Facultatii de Drept de a organiza doctorate inseamna recunoasterea de catre minister a corectitudinii deciziei de azi a Comisiei de Etica a UB privind plagiatul lui Ponta. Altfel, daca Ponta nu a plagiat, nu exista niciun motiv pentru o astfel de actiune.

    Atunci cand ii scoti din planul lor se vede adevarata capacitate intelectuala a acestor indivizi.

    czc

    20/07/2012 at 1:29 pm

  88. La A3, un alt sindicalist, in apararea lui Ponta; asta nu doar ca afirma; el mai si „demonstreaza” 🙂
    PS Doar ca asta e si conducator de doctorat!
    Anton Hadarau, fost participant la mitingurile pentru demisia lui Funeriu 🙂

    emil

    20/07/2012 at 1:34 pm

    • Anton Hadar este mana dreapta a Ecaterinei Andronescu. Si vicepresedinte al senatului UPB, si lider de sindicat…
      In discutii private a recunoscut ca este un plagiat de toata jena, dar politic …..

      miki

      20/07/2012 at 2:08 pm

  89. Si astazi , presedintele Basescu a transmis, DIN NOU , tuturor alegatorilor , urmatorul mesaj :

    „Ii sfatuiesc pe români să meargă la vot, indiferent de opțiunea politică. Este un moment fundamental al maturității poporului român. NU CRED CA ROMANII VOR LEGITIMA O LOVITURA DE STAT ”

    Q.E.D. Daca nici acum nu este clar ce transmite Basescu ,alegatorilor „portocalii” , inseamna ca eu sunt idiot !

    Eu asa stiu , ca doar participind la ceva , inseamna ca si LEGITIMEZI acel lucru ! Repet , prin participare efectiva , VALIDEZI (LEGITIMEZI) acel proces , nu determini cine-l cistiga !

    p.s. VARA ASTA NU VOTEZ – BOICOTEZ !

    Thor

    20/07/2012 at 1:38 pm

    • Tare, mi-ai aratat cat de cat o portita chiar si in discursul presedintelui. Doamne ajuta, si sa inteleaga si vestul ce am vrut sa spunem prin boicot.

      Nicolae Abagiu

      20/07/2012 at 1:47 pm

      • D-le Abagiu/buna ziua
        basescu este prins intr-un ” catch 22″;
        e imposibil sa spuna boicot-din mai multe motive;lasam cele de perceptie gen” el e luptator” ,
        rationamente politice gen ” un om politic se valideaza prin vot”isi pierd valabilitatea intr-o situatie ca asta;validezi prin vot-pro sau contra -in situatii normale;asistam la o situatie anormala si cum se zice in strategie trebuie un raspuns adecvat,” asimetric”
        mai mult a sustine public boicotarea ii va reduce drastic marja de manevra in cazul revenirii la cotroceni;invalidarea referendumului prin boicot ii lasa mai multe optiuni

        intimplator

        20/07/2012 at 1:59 pm

        • Buna ziua, nu ma mai domniti, ca-s tanar 🙂 Din pacate, la revolutie n-am fost lasat afara pe strazi, eram putin minor…

          Nicolae Abagiu

          20/07/2012 at 2:09 pm

    • Thor, adevărat grăiești !

      dictaturajustitiei

      20/07/2012 at 1:54 pm

      • Nu stiu , eu alta interpretare nu pot sa dau declaratiei ………. sunt dispus sa recunosc ca-s idiot si „interpretez” in cheia optiunii mele , ce a declarat Basescu ……… dar , vreau sa-mi demonstreze cineva , pertinent , ca am luat-o pe aratura , eu !

        Thor

        20/07/2012 at 2:01 pm

    • @thor
      corect;
      nu votam-boicotam!
      cu asta ma duc diseara la ” pensionarii” mei din PV

      intimplator

      20/07/2012 at 2:02 pm

    • Foarte corecta interpretare. Pe FB am zis de la inceput ca nu merg la referendum sa validez prin PREZENTA mea, lovitura lor de stat.
      Deci Thor, ai ghicit! Felicitari!
      Tinem legatura, e posibil dupa ora 21,00… sa mai vorbim 🙂 In ziua cu pricina 🙂

      ceaikovski

      20/07/2012 at 9:12 pm

  90. Am mai scris asta undeva: Basescu are 2 tipuri de sustinatori, cei care apreciaza pe omul politic TB si care l-ar vota indiferent de situatie, si sustinatori conjuncturali, in cazul de fata e vorba de cei care nu sunt pro Basescu, ci doar sanctioneaza actiunile USL-ului de atac asupra statului de drept. In timp ce procentul primilor sustinatori va ramane neschimbat pe intreaga perioada a campaniei electorale, procentul celor de-al doilea tip are sanse sa creasca. Si ce mesaj ar putea el sa dea ca sa atraga in acea tabara cat mai multi? Sa nu mearga la vot? Sa sanctioneze atacul asupra statului de drept prin indemnul la boicot? Va dati seama ca nu merge, i-ar pierde si pe putinii castigati in aceste zile. Parerea mea e ca mesajul lui basescu e pentru acel tip de electorat!

    mickyyy

    20/07/2012 at 1:59 pm

  91. sä le spunem, boicotäm un ilegitim referendum al USL

    NOI IL SUSTZINEM PE DL: PRESEDINTE BÄSESCU

    VARA ASTA NU VOTEZ-BOICOTEZ !

    theo- nona

    20/07/2012 at 2:00 pm

  92. este de neconceput, PONTA, este un mizerabil impostor, un tupeist

    copil de trupä comunist, o jigodie gretzoasä.

    theo- nona

    20/07/2012 at 2:03 pm

  93. eu vreau sä cred, cä CCR, are verticalitatea sä declare referendum ilegal.

    theo- nona

    20/07/2012 at 2:05 pm

    • Si eu sper la fel, dar daca Doamne fereste ne-o face, sper ca macar atunci sa putem iesi 500.000 rapid in piata Victoriei.

      Nicolae Abagiu

      20/07/2012 at 2:08 pm

    • N-o sa faca asta niciodata , Theo ….. Cine uita ca , IN MOD REAL , pucisti au in CCR 5 din 9 judecatori , inseamna ca este dispus ca o Aspazia Cojocaru sau Ion Predescu sa treaca direct de la faza de larva la cea de fluture , fara a fi nimfa !

      Thor

      20/07/2012 at 2:14 pm

      • A scuze, Theo a spus ilegal, eu am citit la repezeala si m-am gandit ca e vorba de nevalidat din lipsa de cvorum.

        Nicolae Abagiu

        20/07/2012 at 2:16 pm

  94. citesc intr-un ziar
    ” leul la maxim istoric”
    ce istoric? abia incepe ,personal il vedeam la 4,6 la sfirsitul lunii,dar acum nu exclud 4,65 la sf luna;
    daca o tine tot asa va fi vai si amar cu accizele anul viitor;valoarea e stabilita de cursul de schimb -parca- de la 1 oct

    intimplator

    20/07/2012 at 2:06 pm

  95. Ponta face declaratii . A descoperit ceva inscenat de Basescu si PDL in agricultura si ala mic a luat masurile necesare!!

    cedric

    20/07/2012 at 2:06 pm

    • salut si la multi ani sarbatoritilor! Super discursul lui Ponta: inscenari, diversiuni, un mic atac la jurnalistii b1: sa stea jos si sa asculte probele pe care le are.. apoi ai fugit ca un, ma scuzati, gainar. Toti cei care mai au un dram de ratiune si bun simt nu ar mai trebui sa aiba dubii cu privire la moralitatea acestui personaj PENIBIL!

      dmariuss

      20/07/2012 at 2:21 pm

      • „a fugit ca un gainar”
        Nu il tine mult , cel tarziu diseara sau maine va iesi la Antena 1 si va explica senin poporului usl-ist votant ca a fost o inscenare treaba cu plagiatul.
        Basescu este de vina. 🙂

        miki

        20/07/2012 at 2:25 pm

        • ma uitam acum pe site-ul Antenei 3.. e incredibil pana unde poate merge servilismul oamenilor obisnuiti. De la Pop, care e acum in dialog pe B1 si celalalt tanar(!)carnat-politic nu ma asteptam la mult, dar cred ca in Romania n-ar fi posibile astfel de atrocitati fara complicitatea, servilismul oamenilor „mici” obisnuiti… asta ma intristeaza cel mai mult…

          dmariuss

          20/07/2012 at 2:36 pm

  96. E ceva cu procesul lui Voiculescu, dar pana spune mi se face somn!

    cedric

    20/07/2012 at 2:08 pm

  97. ehe,varaul a tras de sfoara enervat si papausa ponta s-a miscat si a grait. se aduna acte impotriva varanului

    radu2

    20/07/2012 at 2:09 pm

  98. Au gasit o cucoana din minister (adusa de Flutur) care a depus la tribunal nu stiu ce act de inscenare i nprocesul lui voiculescu. A dat- o si pe asta in penal!!

    cedric

    20/07/2012 at 2:11 pm

    • Senzatia mea este ca a sugerat aceeasi situatie cu adresa trimisa in cazul Nastase.

      emil

      20/07/2012 at 2:17 pm

    • Cum se spunea in anii ’50: au demascat uneltirile dusmanului de clasa !

      czc

      20/07/2012 at 2:52 pm

      • Salut pe toata lumea 🙂
        Postare noua!

        Theophyle

        20/07/2012 at 3:10 pm

    • garicii astia mint public asa cum respira, il infiereaza pe Basescu si PDL intoxicand presa, iata al cui „pion” este cucoana cu pricina:
      Decizia 161 din 18 august 2008 (Decizia 161/2008)
      privind promovarea temporara a doamnei Rela Nicoleta stefanescu in functia publica de secretar general adjunct al Ministerului Agriculturii si Dezvoltarii Rurale
      Publicat in Monitorul Oficial 613 din 20 august 2008 (M. Of. 613/2008)
      Avand in vedere:
      -propunerea Ministerului Agriculturii si Dezvoltarii Rurale, formulata prin Adresa nr. 198.522 din 29 iulie 2008;
      -Adresa nr. 9.379 din 28 iulie 2008, prin care Ministerul Internelor si Reformei Administrative comunica acordul sau privind detasarea doamnei Rela Nicoleta Stefanescu, director al Directiei pentru serviciile publice deconcentrate din Ministerul Internelor si Reformei Administrative, la Ministerul Agriculturii si Dezvoltarii Rurale, pentru a exercita functia publica de secretar general adjunct;
      -Avizul favorabil nr. 1.445.050 din 24 iulie 2008 al Agentiei Nationale a Functionarilor Publici, pentru exercitarea de catre doamna Rela Nicoleta Stefanescu, cu caracter temporar, a functiei publice de secretar general adjunct din cadrul Ministerului Agriculturii si Dezvoltarii Rurale,
      in temeiul art. 19 din Legea nr. 90/2001 privind organizarea si functionarea Guvernului Romaniei si a ministerelor, cu modificarile si completarile ulterioare, si al art. 92 alin. (1) si alin. (2) lit. a) din Legea nr. 188/1999 privind Statutul functionarilor publici, republicata,

      primul-ministru emite prezenta decizie.
      Articol unic. – Incepand cu data intrarii in vigoare a prezentei decizii, doamna Rela Nicoleta Stefanescu se promoveaza temporar in functia publica de secretar general adjunct al Ministerului Agriculturii si Dezvoltarii Rurale.

      PRIM-MINISTRU
      CALIN POPESCU-TARICEANU
      Contrasemneaza
      –––––
      p. Seful Cancelariei Primului-Ministru,
      Ion-Mircea

      Lumi (pentru a nu clona pe Luminita)

      20/07/2012 at 3:22 pm

  99. Nu mai stiu ce sa inventeze. Tot pe felix il salveaza, dar sunt fumigene.

    cedric

    20/07/2012 at 2:12 pm

  100. deci ponta ca premier, se bagä in astfel de lucruri, este clar dece?

    prostii se dau de gol, asta le este frica, JUSTITZIA:

    theo- nona

    20/07/2012 at 2:22 pm

  101. Stie cineva cum se poate deveni observator pentru referendum? O informare la obiect si o promovare a ideii (eventual un post, preluat si de altii) ar putea duce la cateva sute de voluntari, foarte utili in zonele rurale.
    1. Care sunt organizatiile care pot da observatori acreditati?
    2. Care e procedura si daca se mai pot face inscrieri?
    3. Ce presupune obserbarea/monitorizarea? Prezenta pe intreaga durata a zilei? Alocarea la o anumita sectie?
    4. Cum se pot raporta abuzuri?

    Din cate am vazut ProDemocratia lui Parvulescu se ocupa de asa ceva, dar am impresia ca ei „tin cu ursul” de data asta. Pentru incurajarea inscrierii observatorilor am gasit un singur articol al lui Pipidi aici http://www.romaniacurata.ro/articol-3063.htm

    • la prodemocratia inscrierile incep de luni;
      intre 10.00-16.00
      sediul e linga arcul de triumf,acolo unde era leaganul de copii : sf ecaterina”
      nu cred ca e important ca pirvulescu are alte optiuni politice;nu vad cum pot ” musamaliza” o neregula vazuta de un observator
      tel: 021 222 82 45/0723152493/0744688163

      intimplator

      20/07/2012 at 2:48 pm

  102. ei au fäcut inscenäri, formulare si martori falsi si cu MM

    nu merge escrocilor, mafiotzilor cu cat vä opunetzi, cu atat isi vor

    face magistratzii mai serios treaba.

    au fäcu ei la repezealä o comisie de slugi la minister, ca sä-l

    scape pe ponta. nu pot. in sträinätate doctoratul lui Ponta, a fost

    verificat de cateva comisii. ce fac acum, este o rusine.

    theo- nona

    20/07/2012 at 2:27 pm

  103. poate intrebatzi pe dna. LAURA STEFAN

    theo- nona

    20/07/2012 at 2:28 pm

  104. Buna ziua la toata lumea 🙂
    Daca doriti o vizita la muzeu :

    http://desydemeter.wordpress.com/2012/07/20/epoca-de-aur-a-picturii-daneze/
    😀

    desydemeter

    20/07/2012 at 2:28 pm

    • Multumim pt un strop de cultura, normalitate, si evadare din politic pt putin…

      Nicolae Abagiu

      20/07/2012 at 2:36 pm

  105. in ce hotel a unui uslinos e o cabinä de votare????????

    ASTA ESTE ILEGAL, probabil e plinä deja.

    theo- nona

    20/07/2012 at 2:30 pm

  106. Pe Agerpres nu exista stirea privind decizia Comisiei de Etica a UB privind plagiatul lui Ponta.
    Doar cea a Comisiei Nationale de Etica.
    In rest tacere…

    miki

    20/07/2012 at 2:31 pm

  107. altä coadä de topor, pricäjitul dela agriculturä, incepe sä distrugä
    acte si falsificä declaratzii, sä-l scape pe Voiculescu. f. grav.

    PROCURATURA trebuie sä se sezizeze.

    theo- nona

    20/07/2012 at 2:37 pm

  108. Noi maxime atinse in piata.

    EUR/RON – 4.6005
    USD/RON – 3.7733
    GBP/RON – 5.9024
    CHF/RON – 3.8300

    ciudatu'

    20/07/2012 at 2:52 pm

    • Uraaaaaaaaaaaa!
      Sub P&A, ne creste 🙂

      emil

      20/07/2012 at 3:03 pm

  109. nebunie in plina desfasurare:
    „Secretarul de stat de la Ministerul Economiei, Stefan Diaconu, este urmarit penal pentru inselaciune cu urmari deosebit de grave. El a fost numit si ministru delegat al Economiei la inceputul acestei saptamani.”
    […]
    „Pot sa confirm ca este inceputa urmarirea penala, din aprilie 2011″, a declarat pentru Buna Ziua Iasi unul dintre anchetatori.”

    de pe ziare.com

    fish

    20/07/2012 at 3:22 pm

    • de ce nebunie ?!! daca se face un search serios, trei sferturi din functionarii publici si demnitarii promovati de guvernul Ponta sunt „afectati” (un bland eufemism) de bratul lung al justitiei.
      Pestele de la cap se impute

      Lumi (pentru a nu clona pe Luminita)

      20/07/2012 at 3:33 pm

  110. Postare noua 🙂

    Nicolae Abagiu

    20/07/2012 at 3:23 pm

    • Multumesc 🙂

      Theophyle

      20/07/2012 at 3:30 pm

  111. Buna ziua,

    Bucurestiul este inpanzit de afise enorme in care diverse „personaje” comune isi declara hotararea de „a-l demite” pornind de la motivatii personale si aparent f. „umane”. Este o manipulare psihologica fara precedent.
    Le-as propune celor care fac campanie pentru Presedinte sa posteze niste afise de aceleasi dimensiuni cu textul asemanator „eu votez da” sau „eu vreau demiterea” in care insa personajele sa fie: Adrian Nastase(in zeghe), Sorin Vantu (in zeghe), Catalin Voicu (votand cu doua maini), D.Voiculescu (cu surasu-i fermecator), grupul celor 20 de parlamentari cu dosare in justitie, etc, insotite de motivatia fiecaruia (ex.” NU vreau sa mai stau in puscarie”, „NU vreau sa merg in puscarie”, „NU vreau sa plec din Parlament si sa-mi pierd indemnizatia”, „NU vreau sa fiu condamnat pentru ce-am furat”, etc. In fond, trebuie sa aiba si cei mai interesati dintre romani un canal de exprimare :-).

    cu stima,
    Pal

    Pal Alexander

    20/07/2012 at 3:27 pm

    • Salut si foarte multumesc pentrun idee 🙂

      Theophyle

      20/07/2012 at 3:29 pm

    • Idei excelente! Trebuie facute in asa fel incat sa provoace reactii viscerale, asa cum simtim noi scarba uitandu-ne la ei.

      Freedom

      21/07/2012 at 12:06 pm

  112. Imi cer scuze, dar n-as vrea sa fie cineva nedreptatit: l-as vedea pe dl.Ponta pe un afis mare votand demiterea cu motivatia: „Nu vreau sa-mi pierd doctoratul doar pentru ca mi-am plagiat teza. Ce asta-i un furt mare? ”

    Pal

    Pal Alexander

    20/07/2012 at 3:47 pm

    • Buuuuuna 🙂

      Theophyle

      20/07/2012 at 4:18 pm


Comentariile sunt închise.