Politeía

Quis custodiet ipsos custodes?

Revista Presei – 18 Iulie / “ O zi memorabila”

Bună dimineata intr-o zi de miercuri. Miercuri, vremea va fi în general frumoasă. Cerul va fi variabil, cu înnorări în a doua parte a zilei în nordul şi nord-estul ţării, precum şi în zona de munte, unde pe arii restrânse vor fi averse slabe, însoţite trecător şi de descărcări electrice. Vântul va sufla slab şi moderat, cu unele intensificări la munte. Valorile termice se vor menţine apropiate de mediile climatologice, astfel încât maximele vor fi cuprinse între 22 şi 32 de grade, iar minimele între 11 şi 21 de grade, mai mici în depresiuni, până la 7…8 grade.

La Bucureşti, vremea va fi frumoasă, cu cer variabil, mai mult senin noaptea. Vântul va sufla slab până la moderat. Temperatura maximă va fi de 30…31 de grade, iar cea minimă de 16…18 grade.

Curs valutar BNR valabil azi: 1 EURO = 4. 5651  RON; 1 USD = 3. 7113    RON; 1 EURO = 1. 2301 USD; Francul elvetian 3. 8009 RON. Gramul de aur 190.3408 RON.

Cum îşi face România ţăndări bruma de simpatie de care se bucura. Criza politică transmite un semnal devastator pieţelor şi investitorilor. n doar două săptămâni de conflict politic care a culminat cu suspendarea preşedintelui Traian Băsescu România a reuşit să-şi facă praf şi bruma de simpatie de care se bucura în Europa. Într-o lume în care încrederea investitorilor este esenţială, iar lipsa ei este fatală pentru o economie, Bucureştiul a transmis în exterior semnale care ar putea-o costa dureros de mult. Criza politică poate transmite un semnal devastator pieţelor. Şi nimeni în România nu dă semne că ar înţelege cu adevărat asta. Administraţia de la Bucureşti constată „prejudiciile uriaşe” de imagine, dar găseşte ţapi ispă­şitori în rândul publicaţiilor occidentale care „se conta­mi­nează” unele de la altele, aşa cum a făcut-o ieri preşedintele interimar Crin Antonescu. Pro­blema este că aceste publicaţii consemnează şi punctele de vedere extrem de critice ale oficialilor cancelariilor occidentale la adresa României. Analizează deriva şi riscul. România devine o ţară riscantă, iar investitorii detestă riscul. Ceea ce este prezentat ca un conflict pur politic poate lovi grav în economia României care şi fără criza politică mergea pe sârmă. Investiţiile străine directe au scăzut în primele cinci luni la 465 mil. euro, de la 849 mil. euro în aceeaşi perioadă a anului trecut. În această perioadă au finanţat doar 24% din deficitul de cont curent, deşi în trecut îl acopereau aproape de 100%. Peste 2 mld. euro au plecat din România doar în luna mai, lucru care a accentuat presiunea pe leu, deprecierea acestuia accelerându-se după declan­şarea criziei politice. Absorbţia fondurilor UE nu avansează (doar 75 mil. euro în iunie), dimpotrivă, programele de finanţare sunt suspendate unul după altul. Nimic nu arată că lucrurile merg prea bine în economia României. Iar într-o lume în care criza de încredere este ingredientul de bază al crizei economice, România şi-a făcut în doar două săptămâni imaginea ţăndări. Dar circul merge mai departe. Va exista un referendum de demitere a preşedintelui, dar încă nu avem toate datele despre modul lui de desfăşurare, la 12 zile după suspendarea din funcţie a lui Traian Băsescu. Integral in Ziarul Financiar

Tromboanele lui Crin Antonescu şi Victor Ponta. In două săptămâni de criză politică, preşedintele- interimar şi premierul s-au întrecut în minciuni. Din păcate pentru ei, aceasta are picioare scurte şi la Bucureşti, şi la Bruxelles. Crin Antonescu și Victor Ponta își imaginează că îi pot duce de nas pe oficialii europeni. De la începutul crizei generate de tentativa de destituire a lui Traian Băsescu, nu a fost discurs public al liderilor USL în care aceştia să nu fi lansat rafale de minciuni. Nu este vorba de obişnuitele neadevăruri plecate din eşalonul doi sau trei din USL, precum lansarea, de către Dan Şova şi Norica Nicolai, a tezei potrivit căreia jurnalista Carmen Valică, de la Radioul public, ar fi fost cea care a instigat-o pe Viviane Reding, comisar european pe justiţie, să creadă că în România vor fi arestaţi judecătorii Curţii Constituţionale. Evenimentul Zilei vă prezintă o selecţie a celor mai flagrante minciuni lansate de către cei care conduc azi România: Victor Ponta, Crin Antonescu şi Andrei Marga. Integral on EVZ

Nu poate Ponta desfiinţa câte comisii pot vota. Comisia de etică a Universităţii Bucureşti a decis că lucrarea de doctorat a premierului este un plagiat. După ce, ieri-dimineaţă, comisia tehnică a Consiliului Naţional de Etică, subordonată Ministerului Educaţiei, a anunţat că lucrarea de doctorat a lui Victor Ponta nu este un plagiat, aseară, membrii Comisiei de Etică a Universităţii Bucureşti (UB) au dat verdictul: premierul a plagiat. Până la închiderea ediţiei, decizia UB nu fusese anunţată oficial. Tot ieri, Realitatea TV a anunţat că aceeaşi comisia a decis că lucrarea respectivă este un plagiat. În această situaţie, dat fiind că Ponta şi-a susţinut doctoratul în cadrul Universităţii Bucureşti, la Facultatea de Drept, această instituţie de învăţămând poate cere anularea tezei şi retragerea titlului de doctor lui Victor Ponta. Azi, două comisii analizează fiecare câte un raport al unor experţi în drept care-şi spun părerea despre lucrarea pe baza căreia premierul Victor Ponta a obţinut în 2003 titlul academic de doctor – „Drept Penal Internaţional”. Pe baza acestor rapoarte se vor anunţa decizii definitive în privinţa autenticităţii lucrării. Primul organism este unul din subordinea Ministerului Educaţiei, adică din subordinea Guvernului. Este vorba despre Consiliul Naţional de Etică (CNE), care a primit din 21 iunie o sesizare trimisă chiar de premier. Verdictul acestuia este uşor de anticipat, întrucât experţii delegaţi de Consiliu s-au pronunţat ieri, concluzia lor fiind că Ponta nu ar fi plagiat. Integral in Adevarul

USL – o nouă încercare de fentare a UE? Deşi spun că vor respecta deciziile Curţii Constituţionale, aleşii USL încearcă să mai fenteze o dată Curtea şi forurile europene, care se declară tot mai îngrijorate de situaţia din România. Un prim pas: deputaţii zic că CCR să se pronunţe doar pe o parte din hotărârile Parlamentului, pentru a nu afecta autonomia acestuia. Când preşedintele interimar, Crin Antonescu, a ieşit în conferinţă de presă la Palatul Cotroceni pentru a anunţa că promulgă Legea referendumului „aşa cum a trecut prin Curtea Consti-tuţională”, concluzia firească era că, în sfârşit, liderii USL acceptă că nu pot schimba peste noapte regulile după care „joacă” demiterea unui şef de stat. Tot firească era presupunerea că aleşii USL vor modifica, în sesiunea extraordinară, ordonanţele de urgenţă emise de Guvernul Ponta astfel încât să le pună în acord cu deciziile CCR. Ei bine, când au început dezbaterile în Parlament, surpriză: dinspre USL s-a formulat propunerea de eli-minare a pragului de participare la referendum. În plus, pentru că tot ne explica Antonescu, luni seară, că legea prevede ca referendumul să dureze o zi, senatorul PNL Ioan Ghişe a propus şi ca scrutinul să dureze două zile. Dată fiind discrepanţa vădită dintre declaraţiile liderilor USL şi acţiunile parlamentarilor USL, se pune întrebarea: cărui fapt se datorează aceasta? Să aibă brusc păreri personale senatorii şi deputaţii PSD, PNL şi PC? Şi, mai mult de atât, să şi acţioneze în direcţia transpunerii acestora cu sfidarea lui Victor Ponta şi Crin Antonescu? Evident că nu. Explicaţia este alta şi o găsim uitându-ne, mai degrabă, la cum se mişcă treburile în Parlament. Integral in Romania Libera.

Un referendum de o zi cu cvorum de validare. Marile capitale occidentale care s-au implicat in problema romaneasca au incercat sa impuna anumite conditii restrictive in asa chip, incat referendumul de demitere sa nu para o „executie”. Liderii USL au acceptat, la presiunile Uniunii Europene si Statelor Unite, instituirea unui cvorum de validare a referendumului de demitere. „Decizia este nedreapta, dar necesara pentru tara”, a spus prim-ministrul Victor Ponta la un post de televiziune. Presedintele interimar Crin Antonescu a promulgat legea referendumului, amendata de Curtea Constitutionala, exprimand aceelasi regrete. Din punct de vedere legal si constitutional, cvorumul de validare nu era insa deloc evident. Curtea Constitutionala afirmase clar in 2007 ca sta in puterea neingradita a Parlamentului de a stabili o majoritate relativa la referendumul de demitere. De altfel referendumul de demitere din 2007 s-a desfasurat fara cvorum, conform unui act normativ validat de Curtea Constitutionala. Ulterior, legea referendumului cunoaşte şi alte modificări, de natură să împiedice practic suspendarea preşedintelui, aşa cum a fost Ordonanţa de urgenţă adoptată anul trecut de guvernul Boc care stabilea o majoritatea de 50+1 din numărul total al alegătorilor înscrişi pe listele electorale. Într-o analiză atentă a recentelor evoluţii constituţionale, juristul Bogdan Iancu, director de proiect la SAR, trage concluzia că ” Legea referendumului, 3/2000, a fost manipulată în ultimii ani de către toţi actorii politici, în mod transpartinic şi echidistant”. Toate aceste evoluţii au fost posibile din cauza faptului că în Constituţie nu se precizează modul de desfăşurare al referendumului. Integral la Deutsche Welle.

Raport devastator de la Bruxelles. Comisia Europeană publică azi raportul Mecanismului de Cooperare şi Verificare privind Justiţia din România. Scandalul politic a atras critici  crunte faţă de situaţia statului de drept. România primeşte cel mai critic raport pe Justiţie de la aderare: valorile fundamentale europene nu sunt respectate, încrederea UE este zdruncinată, monitorizarea va fi accelerată cu „misiuni regulate de evaluare” la Bucureşti. Acestea sunt principalele măsuri ce se aşteaptă să fie anunţate de Comisia Europeană prin raportul pe Justiţie al României pe ultimii cinci ani în cadrul Mecanismului pentru Cooperare şi Verificare (MCV), rezerva cu care a fost aprobată aderarea noastră şi a Bulgariei la UE, în 2007. „Cu toate că raportul de astăzi analizează reformele din ultimii cinci ani, actualele dispute politice naţionale constituie o ameninţare gravă la adresa progreselor realizate până acum şi ridică întrebări serioase pe tema viitorului reformelor începute în România”, avertizează Comisia Europeană. Nu se pune problema ridicării MCV în acest moment, ba mai mult, în cazul particular al României, o nouă evaluare va fi făcută, inclusiv cu experţi CE pe teren, în cursul acestui an. Monitorizarea se va referi în special la cele mai grave ameninţări la statul de drept şi independenţa Justiţiei în strânsă legătură cu recentele evenimente politice. „Evenimentele recente subliniază îngrijorarea Comisiei Europene în legătură cu caracterul ireversibil şi durabilitatea reformelor în domeniul justiţiei în România”, care are nevoie de reinstaurarea respectului pentru statul de drept, se arată în proiectul de raport care va intra astăzi în Colegiul Comisarilor de la Bruxelles pentru adoptare.Integral in Adevarul.

Ponta crește de urgență pensiile agitatorilor conduși de propagandistul Mircea Dogaru. Sindicatul cadrelor militare în rezervă, condus de celebrul propagandist Mircea Dogaru, a definitivat așa numitul proiect al ”legii pensiilor militare de stat”. Documentul a fost trimis către filialele din țară și urmează a fi distribuit inclusiv ”structurilor similare din MAI și SRI”. Până pe 20 iulie se așteaptă propuneri de modificare a proiectului de lege. Finalul scrisorii publicate pe blogul lui Robert Turcescu este de toată frumusețea: ”acest proiect urmează a fi asumat prin Ordonanță de Urgență de către Guvern”. Sindicatul lui Dogaru este cel care blochează Piața Victoriei aproape în fiecare sâmbătă, membrii acestui sindicat având pensii de peste 3.000 de lei lunar.EVZ

Victor Ponta a obtinut titlul de doctor cu distinctia „Summa Cum Laude”. Vezi cine sunt membrii comisiei care in 2003 i-a evaluat lucrarea. Victor Ponta a obtinut in 2003 titlul de doctor in drept cu calificativul „Foarte Bine” si distinctia „Summa Cum Laude”, cea mai mare distinctie pe care o poate primi o teza de doctorat, au declarat pentru HotNews.ro reprezentantii Universitatii din Bucuresti. Din comisia care a evaluat in 2003 aceasta teza de doctorat si a propus acordarea titlului de doctor lui Victor Ponta cu „Summa Cum Laude” face parte si Gabriel Oprea, fost ministru PSD si UNPR. In prezent, teza de doctorat „Curtea Penala Internationala” si acuzatiile de plagiat sunt analizate de Comisia de Etica a Universitatii din Bucuresti care este asteptata sa dea un verdict final in cursul zilei de miercuri. Potrivit procedurilor din 2003, doctoratul era evaluat de o comisie de specialisti aprobata de senatul institutiei de invatamant superior organizatoare. Legea 84/1995, in vigoare la data sustinerii doctoratului de catre Victor Ponta, prevedea ca aceasta „comisie este alcatuita dintr-un presedinte, conducatorul de doctorat si din trei referenti oficiali, specialisti cu activitate stiintifica deosebita, cu titlu de doctor in domeniu”. Potrivit Hotararii de Guvern nr. 37 din 1999 care stabilea la acea vreme organizarea si desfasurarea doctoratului, „pe baza celor constatate in timpul sustinerii publice a tezei de doctorat, comisia evalueaza si delibereaza asupra calificativului pe care urmeaza sa il acorde tezei de doctorat. Calificativele care pot fi acordate sunt: ‘foarte bine’, ‘bine’ si, respectiv, ‘satisfacator'”. Integral in HotNews

Macovei: Românii trebuie să le mulţumească lui Ponta, Antonescu, Voiculescu, Voicu pentu scăderea nivelului de trai şi pentru că au făcut de râs România. Monica Macovei, europarlamentar PDl şi fost ministru al Justiţiei, a declarat pentru România liberă: „criticile din proiectul de raport de tara din cadrul MCV atrag consecinţe grave pentru evoluţia României” „In primul rând, din cauza abuzurilor USL, nu intrăm ȋn spatiul Schengen ȋn această toamnă, aşa cum era prevăzut. USL şi Guvernul Ponta au suspendat legea şi democraţia ȋn România, i-au ameninţat pe judecătorii Curţii Constituţionale şi pe procurorii şi judecătorii care au lucrat ȋn dosarele ȋn care au fost ȋnvinuiţi politicieni.  Riscăm să pierdem bani. După acest raport, leul se va deprecia si mai mult. Se va pierde dreptul la muncă ȋn spaţiul UE. Miliardele de euro trimise ȋn ţară de cei care muncesc ȋn străinatate au ridicat nivelul de trai ȋn special ȋn mediul rural, au echilibrat balanţa intrărilor de valuta din ţară cu ce ieşea din tară, au ȋmpiedicat prăbuşirea economiei. Acum, cei care au contribuit la salvarea economiei României nu au drept la vot pentru că USL a desfiinţat sute de sectii de votare din străinătate, ȋn special in Spania şi Italia”, a spus Macovei. În opinia europarlamentarului, „românii vor trebui să le mulţumească politicienilor USL pentru asta, să le mulţumească lui Victor Ponta, lui Antonescu, lui Cătălin Voicu pentru scăderea nivelului de trai, pentru chinul crescut al plăţii ratelor la credite. Românii trebuie să le mai mulţumească lor pentru că au făcut de râs România, pentru că ne-au făcut pe toţi de râs ȋn Europa şi ȋn ȋntreaga lume, ei au rănit demnitatea naţională. USL, Victor Ponta, Crin Antonescu, Dan Voliculescu, Catălin Voicu au distrus ȋn câteva zile ce s-a construit ȋn 7 ani. Totate acestea le-au facut doar cu un singur scop: să ȋşi scape penalii şi să pună Justiţia sub lacătul USL”. Romania Libera.

Ştiri Europene – 18 iulie 2012 / “Ponta si escala ministrului britanic”

Va urez o zi buna!

Written by Theophyle

18/07/2012 la 8:21 am

146 răspunsuri

Subscribe to comments with RSS.

  1. Reblogged this on Dictatura justitiei.

    dictaturajustitiei

    18/07/2012 at 8:28 am

  2. Bună !
    Întâi cafeluța apoi revista presei cu Politeia. Mulțumesc !
    Să sperăm, că astăzi , se vor trezi guvernanții și parlamentarii din beția puterii !

    dictaturajustitiei

    18/07/2012 at 8:30 am

  3. buna dimineata ! ponta mondialu ar trebui expulzat din RO si din UE impreuna cu favoritul lui voronin , chuky antenescu.

    zigzag

    18/07/2012 at 8:32 am

  4. buna dimineata
    este cel putin surprinzatoare declaratia lui fgeorgescu ca romania se incadreaza in parametrii acordului cu ” troika”
    daca insa ne amintim ca acelasi fgeorgescu pe vremea cind era ministru de finante ” raporta ” inflatie de vreo 10 ori mai mica decit in realitate si curs de schimb de vreo 3 ori mai mic decit cel real,declaratia lui fgeorgescu ne arata ca el ramine consecvent=” mincati cifre nu carne”;cam asa cum era si pe vremea comunismului=mincam productiile record de cereale si carne din scinteia

    intamplator

    18/07/2012 at 8:34 am

    • Asa cum am mai spus, Rudotel Georgescu mananca foarte mult, dintr-o anumita substanta, dar nu pentru el, ci pentru altcineva.

      Oare cu ce o fi santajabil Nea Florin, de joaca asa abitir rolul clovnului care primeste caldarea de var incap?

      EuCuMine

      18/07/2012 at 8:56 am

  5. Buna dimineata tuturor. Eu astept anuntul oficial al Universitatii Bucuresti in privinta plagaitului si apoi sa o vad pe tanti Cati cum desfiinteaza ea organizarea de doctorate. Cred ca romanul vibreaza mai degraba la lucruri relativ minore decat la aspectele cu adevarat grave. Nu stiu daca raportul pe justitie este perceput la adevarata lui valoare (negativa), daca modul in care a fost tratat Ponta de Haig rezoneaza cu bizonul dar confirmarea plagiatului s-ar putea sa aiba oarece efect.

    clemycali

    18/07/2012 at 8:37 am

  6. Buna dimineata!

    Va invit sa accesati arhive in format electronic a Monitorului Oficial nr. 489 de ieri, 17 iulie 2012. Veti avea o mare surpriza!Vasile Blaga este, bine mersi in functia de Presedinte al Senatului!

    Cum asa? Foarte simplu: in acest Monitor se publica scurta Lege nr. 131/17.07.2012 „pentru modificarea art. 10 din Legea nr. 3/2000 privind organizarea si desfasurarea referendumului” care are un articol unic. La sfarsit urmeaza semnaturile: p. Presedintele Camerei Deputatilor, Ioan Oltean (cine stie, poate si Roberta Anastase e in functie!…) si Presedintele Senatului… Vasile Blaga!

    Am facut si un PrintScreen ca sa nu se mai schimbe ceva intre timp 🙂

    Cred ca cei de la Monitorul Oficial, saracii, n-au mai intalnit in istoria institutiei o asemenea aiureala…

    http://www.monitoruloficial.ro/RO/article–e-Monitor–339.html

    Observator

    18/07/2012 at 8:42 am

  7. Avem un nou ministru al economiei – Baiat destept nu a depus juramantul de investitura e de legat
    Deaconu e imputernicit prin Ordinul 1312 din 12.07.2012 sa indeplineasca “atributiile ministrului Economiei, Comertului si Mediului de Afaceri pentru semnarea documentelor si a corespondentei, inclusiv actele administrative si proiectele de acte normative“. Inclusiv sa transeze discutiile cu baietii destepti din energie, as adauga eu. Inclusiv sa decida ce se intimpla cu Hidroelectrica, as plusa! Deaconu are un avantaj enorm: nu l-a pus nimeni sa jure ca va respecta legile tarii, ca va ajuta la propasirea ei materiala si spirituala etc. Dar azi e ministru. Sa ne traiasca, zic!
    http://www.turcescu.ro – pe site e actul de delegare nu e de gluma e in joc perla coroanei HIDROELECTRICA

    osbservator 2

    18/07/2012 at 8:43 am

  8. sper ca observatorii impartiali ai ” scenei de clovni politici din romania”,adica gashca de parlamentari sa observe ca ce fac ei este numai ” joc de glezne” care sa mimeze ” confruntarea din parlament”
    vor vota legea referendumului asa cum s-a cerut de EU iar dupa 29 iulie-data referendumului ILEGAL-vor spune cu totul altceva
    a nu se uita ca pentru astia ” declaratie politica” este echivalenta cu minciuna
    a nu se uita ca primminstrul este un hot intelectual
    a nu se uita ca presedinele interimar-care pina la data la care a ajuns la cotroceni reprosa partizanatul politic al presedintelui suspendat ilegal acum prin orice iesire publica dezminte acest lucru
    a nu se uita ca in ceea ce se numeste parlament,exista cel putin 3 incompatibili ,acceptati in dispretul legii de catre ” colegii lor”
    a nu se uita ca aceasta hoarda se considera mai presus de orice lege

    intamplator

    18/07/2012 at 8:44 am

  9. Salutare tuturor.

    Am un gol in stomac referitor la ce se va intampla astazi. Unul mare de tot.

    EuCuMine

    18/07/2012 at 8:54 am

    • @eu cu mine
      nu se va intimpla nimic; clovnii vor ” mima” dezbatere parlamentara,asa cum au vazut ei ca se face in camera comunelor si ,in final.vor vota fara sa stie ce voteaza;
      nu in ultimul rind sunt curios sa aflu citi s-au ” deranjat” din concediu

      intamplator

      18/07/2012 at 9:00 am

  10. o zi buna tuturor. balciul continua?

    Sare'n Ochi

    18/07/2012 at 9:09 am

    • BUNA Sare,
      din nefericire, continua 😦 Astazi insa vom sti daca suntem la bal sau la spital!

      Pentru interesati! Ştiri Europene – 18 iulie 2012 / “Ponta si escala ministrului britanic”

      http://politeiaeuropa.wordpress.com/2012/07/18/stiri-europene-18-iulie-2012-ponta-si-escala-ministrului-britanic/

      Theophyle

      18/07/2012 at 9:15 am

      • Am ajuns mai rau ca magrebienii 😦 oare idiotii pricep cutumele diplomatice si semnificatia intalnirilor la scara avionului?

        mar

        18/07/2012 at 9:29 am

        • Am sa raspund cu un dublu nu: nu cred ca pricep si nici nu cred ca le pasa crezand ca maica Rusie o sa-i sponsorizeze cu mare darnicie ca sa-si puna in aplicare pomenile electorale.

          clemycali

          18/07/2012 at 9:54 am

  11. Buna dimineata 🙂
    Privind la unele poze, care fac cat o mie de cuvinte, pot sa trag o concluzie…..daca vrei sa sperii un copil sau pe unul mai slab de inger arati o poza cu Puturosul national sau cu Dogaru :mrgreen: Oare psihiatrii si psihologii adevarati la ce concluzie or fi ajuns?
    Din pacate si azi sunt pe fuga, va citesc dar nu pot sa scriu.

    mar

    18/07/2012 at 9:15 am

  12. buna dimineata! Zgonea este de o prostie infioratoare. dar macar spune adevarul. referendumul va fi fara prag de participare si probabil 2 zile. asa sunt acoperiti pentru orice situatie. ce o sa le face UE? o sa le ia boii de la bicicleta?!

    radu2

    18/07/2012 at 9:22 am

    • UE poate sa nu recunoasca rezultatele referendumului in conditiile in care baietii fac pipi pe recomandari. Asta ca prim pas. In al doilea rand pot sa activeze punctul 7 al Tratatului de la Lisabona.

      clemycali

      18/07/2012 at 9:27 am

  13. Buna Dimineata
    Si bine v-am regasit desi situatia este foarte incordata…
    Greu dar trebuie sa recunosc ca dupa ce am fost acasa in Romania m-am cam desunflat si incep din ce in ce mai des sa accept ca poporul merita ceea ce i se intimpla.
    Nu m-am asteptat la o asemenea transformare a celor din familie , mai ales a celor titrati care cred ca au fost atinsi de picatura chinezeasca si refuza sa se documenteze …. tragind in mine cu ” flota”, cu” casa din Mihaileanu” cu „EBA” etc . Nu accepta nici o comparatie cu „Antonescu- prezenta in senat ,alegere,nevasta pe lista aleasa in Parlamentul Europei etc.
    Ma deranjeaza pentru ca am muncit din greu ca sa ii aduc pe piciorele lor ,iar acum cind sint masteranzi si doctoranzi pe bune accepta ca acesti membri ai parlamentului indiferent de partid sint „Doctori ” si dupa cite am inteles de la ei ,pina anul trecut doctoratul insemana ceva 30% la salariu (ceea ce la salariu parlamentar inseamna ceva).
    Ma deranjeaza pentru ca ei accepta ca alesii sa treaca de la un partid la altul fara sa dea socoteala adica sa-si piarda mandatul cistigat pe lista altui partid chiar si de pe pozitia doi sau trei….
    Ma deranjeza ca acesti oameni impreuna cu unii colegi de ai lor condamnati deja ,conduc acceasta tara spre dezastru in dispretul total al respectarii legilor…
    Ma deranjeaza ca ei schimba regulile in timpul jocului si uneori chiar si arbitrii…..iar poporul nu are reactie.
    Credeti-ma ca ceea ce am simtit si vazut in Moldova noastra.Suceava ,Neamt,Iasi, Bacau …la tara imi da o senzatie de frig si sporeste tema ca poporul roman crede toate minciunile pe care le aude din gura potentatilor locali.
    Cred din ce in ce mai mult ca modelele pentru cei tineri ramin Gigi Becali,fratii Negoita,Zgonea ,Sova Irinel Columbeanu,Monica Gabor si altii care au parvenit, fiind foarte greu sa-i faci sa creada ca se poate si altfel.
    Doamne ajutane sa trecem si peste aceste vremuri.

    Sibani Titi

    18/07/2012 at 9:27 am

    • De trecut vom trece si peste aceste vremuri. Mai greu va fi ptr cei ramasi acasa in „admiratia” ptr Crin si Ponta. Dar nu te poti opune dorintei oamenilor de a trai in mizerie politico-morala.

      clemycali

      18/07/2012 at 9:50 am

    • Doctoratul era retribuit cu 15 % din venituri. Aceleași temeri mă macină și pe mine.

      dictaturajustitiei

      18/07/2012 at 1:19 pm

  14. „Dosarul penal al lui Voiculescu de azi
    Cred ca subiectul zilei de azi se cuvine a fi lupta pe viata si pe moarte a domnului Voiculescu de a obtine cu orice pret inca un nou termen de judecata (preferabil, eventual, pt. cand va fi reales in Parlament, pt. a invoca din nou competenta speciala a instantei pana cand se vor prescrie faptele, sau vor intra instantele in colaps, ca urmare a intrarii in vigoare a noilor coduri, de care s-a ingrijit avocatul sau parlamentar) in dosarul sau de coruptie, cu termen la Tribunalul Bucuresti (stiti, acela de la Inalta Curte de care a scapat aparent pe moment, cand Guvernul l-a salvat, confiscand Monitorul Oficial).
    Probabil, ca intr-un alt dosar de coruptie, va fi procedura necompleta pt. ca, asa cum scrisese postasul pe procesul-verbal de inapoiere a procedurii la instanta, „CAINELE A MANCAT CITATIA”.”

    (apud Maria [anonim], disponibil on-line la http://revistapresei.hotnews.ro/stiri-subiectele_zilei-12822067-subiectele-zilei-ponta-datoria-istorica-fata-basarabeni-loteria-nationala-era-ajunga-din-nou-mana-grecilor-granita-vest-tarii-polul-contrabandei-elite-catolice-iobagi-ortodocsi-ardeal-incursiune-cea-m.htm /accesat 18.07.2012)

    Sorin Fortiu

    18/07/2012 at 9:37 am

  15. Aseara Hurezeanu explica doct ca raportul MCV nu inseamna mare lucru …

    ceaikovski

    18/07/2012 at 9:37 am

  16. zilele astea l-am auzit pe Hurezeanu cand suparat pe usl, cand ok cu ei. Asta cred ca primeste bani la fiecare iesire la TV. Daca nu primeste zice ce crede el, daca primeste, vorbeste invers. Ti se face o scarba…

    ceaikovski

    18/07/2012 at 9:39 am

    • hurezeanu e setat pe vocea rusiei.cand nu i se invarte cheita mai scapa si el cate un adevar 🙂

      zigzag

      18/07/2012 at 9:50 am

    • Hurezeanu este doar intruchiparea vie a dictonului „Caracterul fără inteligenţă poate multe, însă inteligenţa fără caracter nu are nicio valoare” (Cicero).

      Sorin Fortiu

      18/07/2012 at 9:57 am

      • Salut,
        Dl Hurezeanu ramane o mare enigma pentru istoria mediei romanesti. Interesant ar fi sa deslusim care este procentajul de oportunism, agent de influenta si constiinta profesionala. Clar ca asta este mixul necesar.

        Theophyle

        18/07/2012 at 10:10 am

        • Salut, salut

          Nu i-am urmarit atent cariera & opiniile dar stiu [din sursa „intima” :-)] ca „manageriatul” lui la Romania libera a fost un dezastru editorial.

          Sorin Fortiu

          18/07/2012 at 10:28 am

  17. Unul dintre cei 3 „experti” (profesori universitari specialisti in drept!) ai Comisiei Nationale de Etica care a constat ca Ponta NU a plagiat este avocatul Gheorghita Mateut, profesor de drept penal in cadrul Facultatii de Drept a Universitatii Babes-Bolyai.
    Mateut a fost avocatul lui Cristian Mihai Vasile, condamnat in dosarul Trofeul Calitatii in care Adrian Nastase a fost si el condamnat la 2 ani de inchisoare cu executare. (interviul „naucitor” cu acest „personaj” in Gandul).
    Ce i-as mai lua la puricat teza de doctorat a acestui ipochimen!

    Sorin Fortiu

    18/07/2012 at 9:45 am

    • mateut e avocatul coruptilor, dati un google si veti fi uimiti. e greu sa gasesti un caz de mare coruptie in care sa nu apere pe cineva. printre altii il apara pe apostu.

      dan

      18/07/2012 at 1:45 pm

  18. nu inteleg ce atita taraboi cu parlamentul si retardatii care sunt acolo;
    vor vota APROXIMATIV ce s-a cerut de EU,insa, dupa 29 iulie -daca nu le convine -vor nega absolut tot ce au votat!
    din punctul meu de vedere,in 2-5 ani romania va fi out ” de jure” din rindul tarilor democratice si se va intoarce acolo unde ii e locul,in zona ruso asiatica;asta pe buna dreptate ;cind nu respecti legea -si asta e sport national-nu te poti astepta la altceva
    probabil ca asistam acum la o reeditare a evenimentelor din 45-48;
    diferenta e ca atunci unii -putini-ii asteptau ” pe americani” acum majoritatea spune ” yankee,go home”
    singurul lucru pe care il regret este ca tatal meu a gresit in 90: el mi-a spus atunci ca acest lucru se va intimpla peste 40 ani;

    intamplator

    18/07/2012 at 9:55 am

    • Ar fi tragic dar nu cu totul neasteptat. Si de nimic nu mi-ar parea mai rau decat de faptul ca am muncit ca o tampita peste 20 de ani ptr a duce tara asta acolo unde ii este locul: in randul natiunilor civilizate. dar vorba proverbului: poti sa duci un cal la apa dar nu poti sa-l determini sa si bea. Asa si cu poporul roman.

      clemycali

      18/07/2012 at 10:00 am

      • Cind sunt mai pesimist gindesc ca nici macar la apa nu il convingem sa mearga….

        lastnightmusic

        18/07/2012 at 10:08 am

        • Mda, iar eu cand sunt pesimista ma intreb daca nu am ajuns in faza resemnarii cu viitorul….

          clemycali

          18/07/2012 at 10:12 am

      • Salut Clemy,
        indiferent de ceea ce se va intampla – pierderile Romaniei sunt enorme. Ale romanilor le vom simti din septembrie. Am impresia ca Basescu s-a sinucis politic, luandu-si si adeversarii cu el.

        Theophyle

        18/07/2012 at 10:12 am

        • Ar fi pana la urma un final fericit dar am mari indoieli ca la cata prostie domneste in Romania se va intelege prea curand ce am pierdut. Iar intoarcerea la normalitate, daca se va putea face, va fi ingrozitor de lunga si de grea. Uneori ma intreb: este viata in Romania atat de grea incat sa justifice ura fata de Basescu?

          clemycali

          18/07/2012 at 10:15 am

          • din pacate pentru multi romani viata este foarte grea in Romania.Doar daca citesti rapoarte facute de organisme internationale si te ia cu tremurici: de la accesul la sanatate pana la educatie suntem pe ultimul loc in UE. ce nu inteleg multi dintre romani este faptul ca aceasta saracie si mizerie in care traiesc se datoreaza jafului facut de clica lui ion ilici iliescu dupa anii 90 si de gasca lui bombonel in perioada 2000-2004 .s au furat munti de bani din tara asta. 😦

            zigzag

            18/07/2012 at 10:29 am

            • Trist. Dar pe mine nu ma supara atat lipsa capacitatii de intelegere a oamenilor simpli, desi exista printre ei si modele de bun simt si intelepciune, ci jalnica vanzare a constiintelor ptr o diurna mai mare si ptr o plimbare suplimentara in avionul premierului.

              clemycali

              18/07/2012 at 10:31 am

          • Nu clemy, nu este, sau cel putin nu este mai grea decat in perioada 1996 – 2004. Problema are 3 aspecte diferite:

            1. La noi trebuie sa existe un vinovat suprem, altul decat noi ca societate;
            2. Un mare comunicator nu a reusit sa comunice si s-a „terminat” singur politic;
            3. Aroganta si puterfactia PDL reprezentata de cateva optiuni gresite ale lui Basescu, a devenit public insuportabila.

            Restul au fost amplificari injuste si manipulative a unor televiziuni infecte!

            Theophyle

            18/07/2012 at 10:30 am

            • Nu cred ca ar mai fi ceva de adaugat. Singura mea temere in acest moment este ca nu vom reusi sa recuperam ceva ptr alegerile parlamentare viitoare. Iar prezidentialele, daca vor avea loc in acelasi timp cu legislativele (si sunt sanse mari sa se intample asta) ne vor gasi intr-o stare extrem de jalnica. Cred ca trebuie sa ne pregatim sufleteste ptr o lunga domnie a partidului stat si a doi iresponsabili: Ponta si Antonescu.

              clemycali

              18/07/2012 at 10:37 am

            • Bună !
              Am fost la mitingul din București, cel din data de 5 iulie, împreună cu membrii ai PDL-ului.
              Am rămas surprinsă văzându-i cât de neimplicați erau. Practic , cu excepția unor persoane, n-am avut cu cine să fac schimb de idei politice.
              Foarte puțini din cei care fac politică sunt dezinteresați material. Majoritatea își văd doar de interesele lor mărunte.
              Voi sunteți idealiști și pentru acest fapt vă respect. Băsescu nu putea să facă totul doar cu MM, SL, CP și MRU !

              dictaturajustitiei

              18/07/2012 at 1:33 pm

        • Theophyle, eu cred ca sunt multi nesimtiti care nu le vor simti , sau nu vor face legatura intre cauza si efect, precum amazonienii de care ziceam ca nu fac legatura intre sex si copilul nascut peste 9 luni.

          Oricum noi citiva le simtim deja prin dureri de cap si injuraturi printre dinti 🙂

          lastnightmusic

          18/07/2012 at 10:16 am

        • Buna ziua tuturor!
          @ Theophyle
          Si eu cred ca Basescu s-a sinucis politic. Si mai cred ca cel putin in parte a fost cu intentie.
          Pentru faptul ca si-a luat si adversarii trebuie sa ii multumim.
          Poate ar trebui sa ne gandim mai mult la epoca „post Basescu” si ce fel de Romania ne dorim. Si poate si facem ceva. 🙂

          miki

          18/07/2012 at 10:32 am

          • Buna miki,
            gandim si voi si scrie. Epoca Basescu se incheie, indiferent daca se intoarce prin invalidare la Cotroceni sau nu. Basescu si-a incheiat epoca in ziua cand nu l-a penalizat pe Ponta pentru uzurparea dreptului Presedintelui Romaniei impotriva deciziei CCR.

            Basescu a pierdut partida in clipa cand a spus ca nu-l va da in judecata pe Ponta, cand Ponta se afla la Bruxelles. Atunci Basescu a procedat NECONSTITUTIONAL.

            Theophyle

            18/07/2012 at 10:38 am

            • nici eu nu am inteles de ce nu a facut-o!!!!
              astepta, oare, ca institutiile statului sa se autosesizeze?
              exista informatii cum ca DNA s-a dus la MAE cerind dosarele pe baza carora echipa de dezaxati ponta & co s-au dus la Bxl in locul lui TB.

              skorpion

              18/07/2012 at 10:43 am

            • Nici eu nu am inteles aceea decizie. Nu se potriveste cu profilul lui Basescu.
              Practic nu a mai luptat cu ei. A lasat doar institutiile sa incerce sa reactioneze. Si poporul.

              miki

              18/07/2012 at 10:46 am

            • O decizie absolut bizara.

              Se temea ca va fi acuzat de inceperea unui scandal ce ar dauna tarii? Se temea ca va fi acuzat (de Halena 3 etc.) ca incearca a gasi pricini de galceava? Se temea ca ar fi oferit dusmanilro dovezi ca „nu se poate coabita”?

              Ei bine, eu zic fuck that. Fiat justitia, ruat caelum!

              EuCuMine

              18/07/2012 at 10:55 am

          • Uite eu nu sunt convinsa ca si-a luat si adversarii dupa el. Dar deloc. Si nu vad nici un fel de evidenta care sa ma convinga in sens contrar. Poate ma insel eu. S-a mai intamplat.

            clemycali

            18/07/2012 at 10:39 am

            • Probabil ca USL-ul va ramane la putere. In nici un caz cu Ponta si probabil ca nici cu Antonescu. Crede-ma am aproape toate dovezile pentru a afirma asta 🙂

              Theophyle

              18/07/2012 at 10:41 am

      • clemy salut. In momentul in care diasporenii sunt atinsi la drepturi [prin sanctiuni UE], vor fi furci la Bucuresti si nu numai virtuale si nu numai indreptate in sus. Am mari dubii si in privinta supravietuirii sediului PSD din Bucuresti.

        cinic

        18/07/2012 at 10:23 am

        • Optimismul tau este tonic 🙂 Din pacate va trebui sa asteptam mult pana cand bizonul va intelege in ce s-a bagat. Si nici in diasporeni nu imi pun mari sperante. Cand vad postari pe FB ale unor romani stabiliti de ani de zile in Occident cum slavesc actiunile USL din ultimul timp ma intreb ce au inteles pana la urma toti acesti oameni din normalitatea in care au trait.

          clemycali

          18/07/2012 at 10:27 am

          • Sa nu uitam ca ND era unul dintre ei 😦

            eugeni

            18/07/2012 at 10:31 am

  19. Salutari si plecaciuni onoratilor meseni

    Urla toti ca „vreau o tara ca afara” iar aceeasi legatura elementara intre cinste, onorabilitate, munca bine facuta, si salariu „ca afara ” lipseste la foarte multi.

    eugeni

    18/07/2012 at 10:30 am

    • Da… ar vrea o tara ca afara sa o minjeasca si pe aia cu rahat . In loc sa si-o curete pe asta pe care o au

      lastnightmusic

      18/07/2012 at 10:34 am

    • Atentie; la mitingul din Timisoara, Antonescu avea in spate sloganul „vreau o tara ca afara” (vehiculat in PV) si DA la referendum ca sa incurce si mai mult populatia!!!

      drivas

      18/07/2012 at 10:50 am

  20. neata,

    grotesc,
    mai sint 11 zile – inclusiv ziua de azi – pina la referendum si regulile jocului nu au fost definitivate.
    iata, inca un motiv de a nu participa, ba chiar de a anula acest referendum facut la misto.
    dar cine sa anuleze referendumul al carui baza este putrefactia toxica de suspendare din 6 iulie?!

    pentru doritori:
    PV continua, ieri a fost a 16.a zi!

    skorpion

    18/07/2012 at 10:33 am

  21. Buan dimineata,
    vorbeste Ponta la Parlament, coferinta de presa. Insista pe referendum validat adica participa 50%+1 de pe liste. dar program de votare 7-22 sau chiar 23.
    Vorbeste despre raportul MCV, bineinteles ca Basescu si ai lui sunt de vina. Propaganda PDl si a lui Basescu vor vorbi de dezastru in justitie, dar in raport se discuta ultimii 5 ani, din care USL a condus doar 2 luni!
    Sunt lucruri rele petrecute in justitie in 5 ani de regim Basescu.
    Bineinteles ca arunca toata vina pe vechile guverne, nu spune ca ultimele doua luni sunt catastroficele care trag Romania in jos.
    Acum , parerea mea despre programul prelungit de vot:
    eu zic ca e foarte bine, vom sta acasa, dar daca la ora 19 de ex, vedem ca prezenta se apropie de 50%, vom „da navala” sa punem stampila pe NU. Nu pot ei sa ticluiasca rezultatul iar noi sa acceptam jocul!

    cedric

    18/07/2012 at 10:44 am

    • Bleah, te asteptai la altceva? Si din pacate va fi crezut de o gramada de creiere spalate. Aceeasi oameni care vorbeau pana acum doua luni de „dictatura” Basescu.

      clemycali

      18/07/2012 at 10:47 am

  22. Acum insira „pacatele” „presedintelui mincinos TB. E un nerusinat cum n-am mai vazut. Si mai cere respect.
    Limbajul e de cartier, de ultiam speta. Isi lanseaza minciunile inainte de MCV ca spalatii astia pe creier sa devina si mai inversunati.
    Dar si pe noi ne inversuneaza si mai tare.
    O satisfactie minora: ca in toate saloanele de coafura, exista si pe aici unul in care tvul merge non stop pe A3.
    Azi era liniste, televizorul inchis! Cauza: n-au platit cablu si nu mai au tv! Clienta de la care stiu si-a manifestat satisfactia cu glas tare: bine v-a facut ca de fiecare data trebuia sa suport intoxicarile care voua va fac placere!

    cedric

    18/07/2012 at 10:57 am

    • Bravo ei. Dar sa aiba grija sa nu-i arda parul la viitorul vopsit sau permanent drept razbunare. 🙂

      clemycali

      18/07/2012 at 11:01 am

    • Sa adaug: dar de ce n-au platit cablul? Credeau ca daca a venit USL-ul la putere le plateste statul facturile? 🙂 Creiere de vite nespalate.

      clemycali

      18/07/2012 at 11:03 am

  23. Daca Hotnews trece treptat pe ciocul mic. ne ramine noua comunitatilor libere sarcina….
    sa punem linkuri si trimiteri la articololele serioase…. Prea ne obisnuisem cu binele… revista presei echilibrata …24 ore/zi

    lastnightmusic

    18/07/2012 at 11:07 am

  24. Salut 🙂
    „O validare prin vot popular a actiunii lui Crin & Ponta ar fi un dezastru…”
    Interviu TB la gandul.info

    Diana

    18/07/2012 at 11:27 am

  25. Necazul este ca daca spui cuiva ca actiunea lui C&P e un dezastru pentru Romania, interlocutorul daca nu te cunoaste bine,bine, de tot , te priveste piezis … spunindu-si : E un dezastru pentru Basisti … si ma banuieste ca am de pierdut ceva : un contract, o halva, o maslina…. ceva acolo palpabil 🙂

    lastnightmusic

    18/07/2012 at 11:32 am

    • In cazul asta nu vor mai fi halvale, masline sau fisticuri pentru mai nimeni.

      Diana

      18/07/2012 at 11:36 am

  26. Directorul spitalului Floresca a fost pus sub invinuire pt favorizarea infractorului in dosarul Nastase.
    Bine face DNA ca nu se lasa intimidat

    cedric

    18/07/2012 at 12:03 pm

    • Numitii Rus Ioan si Corlatean Titus, pe cand?

      EuCuMine

      18/07/2012 at 12:05 pm

  27. HN, isi dä ochii peste cap, deci nu-l voi mai citii.
    nici o problemä, voi anuntza totzi pretenii, devine halta haznalei USL

    theo- nona

    18/07/2012 at 12:07 pm

  28. Ion Rus, trebuie sä räspundä, a dirijat si inscenat circul Nästase.

    theo- nona

    18/07/2012 at 12:09 pm

  29. adicä comisia de ethicä are 3-4 speriatzi, iar cea care avea 13 nu era bunä.

    jocul escrocilor ,se fac de ras, cei din afarä stiu cä e plagiat. este f. grav.

    theo- nona

    18/07/2012 at 12:12 pm

  30. Eu astept ca ICCJ sa puna sub acuzare si pe altii: Ponta, Antonescu, Rus, Filip, Zgonea, Sova si pe toti traseistii din parlamentul tradarii. Nu stiu daca se pot autosesiza, dar asta mi se pare unica solutie pentru a opri frenezia asta dementa de a distruge tot.

    cedric

    18/07/2012 at 12:19 pm

  31. acest Dogaru, are muträ de escroc santajist,

    actul semnat cu Ponta, ar trebuii dat la citit presei sträine.

    sä vadä ,cum isi tzin häitasii pe bani, nemernicii USL

    theo- nona

    18/07/2012 at 12:20 pm

  32. salutare all 🙂
    L-am ascultat pe presedinte pe gandul live.Impresia mea este ca discursul sau se disjunge pe doua paliere de responsabilitate ,uslacii si ceilalti(printre care si noi)
    Si anume,votantii usl sunt indemnati ca sa voteze dar cu ochii la europa iar noi, boicot.
    Cred ca se contureaza de ce lasa impresia unei ambiguitati in discursul sau pana acum.
    Are 2 mesaje.
    -romanii nu pot legitima o lovitura de stat parlamentara printr-un referendum/mesaj ptr sustinatori
    -romanii sunt chemati la referendum dar sa voteze respectand valorile ue/mesaj ptr. uslasi

    mircea

    18/07/2012 at 12:29 pm

  33. salut mircea 🙂 smart guy !

    lastnightmusic

    18/07/2012 at 12:44 pm

    • salve 😆
      ..
      am o intrebare.Pdl poate ataca la curte hotaririle de azi din parlament legate de referendum ? A trecut termenul de 10 zile din lege..

      mircea

      18/07/2012 at 12:54 pm

  34. Un articol din Romania Libera: Romania, revenirea in Balcani.
    http://www.romanialibera.ro/opinii/editorial/romania-revenirea-in-balcani-270800.html

    miki

    18/07/2012 at 12:51 pm

  35. ziua buna
    ma gandesc ca Basescu face ca in filmul Gran Torino. personajul lui Clint Eastwood, afland ca e bolnav de cancer si mai are 3 luni de trait, ii provoaca pe derbedeii din cartier si acestia il impusca in fata a zeci de martori. dupa 5 minute erau toti arestati, fara vreo sansa sa mai iasa vreodata din puscarie.

    e aproape sigur ca pe 29 Basescu va fi demis. dar in cateva luni vor mai cadea si altii.
    totusi, ma tem ca planul lui Basescu (daca asta e) nu va functiona. vor cadea iar numai cativa din plevusca. rechinii se descurca.

    val

    18/07/2012 at 12:55 pm

    • Eu cred ca este aproape sigur ca referendumul nu va fi validat. 🙂

      miki

      18/07/2012 at 1:03 pm

  36. A aparut un blog nou in sprijinul ICCD/MRU. Nu stiu daca l-a mai recomandat cineva.
    http://dreaptacurata.wordpress.com/

  37. http://sociollogica.blogspot.ro/2012/07/referendumul-azi-curs.html
    Concluzii (apud Barbu Mateescu):
    -raport 2-la-1 în favoarea demiterii (66% vs. 34%);
    -61% dintre cei chestionaţi sunt siguri că vor veni la referendum (înseamnă aproximativ 52-56% din cei de pe listele electorale (mulţi români sunt în diaspora şi nu vor vota dar se află pe listele electorale);
    -Se pare că opinia populaţiei este deja formată.
    Sondajul a fost realizat între 11 şi 16 iulie.

    P.S. Lord, what fools these mortals be!

    Sorin Fortiu

    18/07/2012 at 1:05 pm

    • Barbu Mateescu este cea mai credibila sursa cand e vorba de interpretarea sondajelor. Totusi si el lucreaza cu „materialul clientului”. De exemplu acest sondaj realizat de institutul de casa al PSD condus de Teodorescu indica o prezenta la vot de…97% cand numai in exterior sunt cateva milioane de votanti iar USL-ul este creditat cu o intentie de vot de 64% cand la alegerile pentru Consiliile Judetene (vot politic) au avut 49%. Si asta era inainte de scandalurile Ponta, Nastase sau „lovitura de stat”.

      ribelalu

      18/07/2012 at 1:11 pm

      • La CURS este Cătălin Augustin Stoica iar Alin Teodorescu pastoreste IMAS.

        Nici eu nu sunt un fan al sondajelor DAR cand 1,5 milioane de case din RO se uita la A3 in noaptea in care Bombo s-a zgariat, cifrele astea pot chiar adevarate. 😦

        Sorin Fortiu

        18/07/2012 at 1:19 pm

        • Au mai scazut pentru ca ceicare au antene de satelit nu mai receptioneaza. Totusi audientele sunt comunicate dupa target-ul urban. Real audienta A3 este mai mica.

          ribelalu

          18/07/2012 at 1:22 pm

      • Sondajul IMAS, efectuat înainte de votul din parlament, a dat o prezenţă de 79%. Aceeaşi prezenţă ca în primul sondaj făcut în 2007, comandat de către PDL. La toate scrutinele – inclusiv referendumuri – prezenţa scade cu apropierea scrutinului.

        Procentele referitoare la prezenţa la vot se referă întotdeauna *numai* la cei aflaţi în ţară. Toate sondajele conţin această avertizare, ex. la IMAS: „În populația țintă a sondajului se află persoanele cu vârsta de 18 ani şi peste, care locuiesc în România” (http://www.europafm.ro/stiri/interne/cine-i-cum-voteaza-pentru-demiterea-lui-traian-basescu~n59638/)

        Scandalurile din jurul lui Ponta, ICR sau OUG-urile au o relevanţă zero-Kelvin pentru votanţii USL şi/sau oamenii care nu au încredere în Traian Băsescu.

        Despre intenţia de vot pentru USL în sondaje, am scris aici:
        http://sociollogica.blogspot.ro/2012/07/referendumul-azi-curs.html?showComment=1342607712269#c5155344379889100099

        Barbu Mateescu

        18/07/2012 at 2:02 pm

        • Salut dle Mateescu,
          Te rog daca puteti sa puneti un singur link per comentariu – alminteri platforma arunca la moderare tpt comentariu. Imi pare rau ca nu v-am trimis datele cerute, nu am primit OK de la „propietar” 🙂 In orice caz eu ma bazez pe datele dumneavoastra din postarea http://sociollogica.blogspot.ro/2012/05/despre-noua-initiativa-lui-mru-in-cifre.html. Date pe care le-am gasit absolut corecte conform altor informatii pe care le-am gasit.

          Multumesc pt. efortul si echidistanta profesionala, pe care o regasesc in datele dumneavoastra

          Theophyle

          18/07/2012 at 2:10 pm

          • Îmi pare rău pentru ce s-a întâmplat cu comentariul, nu ştiam care este situaţia.

            Am intuit de ce n-aţi putut trimite acele date, nu e nicio problemă.

            Datele legate de MRU/PDL/ICCD/TB sunt în continuă schimbare, voi reveni asupra lor după ce se clarifică situaţia referendumului.

            Mulţumesc pentru aprecieri, ele cântăresc foarte mult.

            Barbu Mateescu

            18/07/2012 at 2:33 pm

            • Eu va multumesc,
              pentru calitatea si rabdarea cu care explicati datele neofitilor 🙂

              Theophyle

              18/07/2012 at 3:03 pm

    • Si asta deoarece multi dintre cei ce se considera sustinatorii lui nu vor sa inteleaga ca acum nu e vremea „cocoshismelor” orgolios-bataioase si/sau ca, in unele cazuri, singurul mod de a castiga batalia este sa nu o porti.

      EuCuMine

      18/07/2012 at 1:12 pm

  38. Salut prieteni!
    Dupa un drum la Rm. Valcea in sfarsit am deschis calculatorul sa vad stirile si sa va salut. Se pare ca e binisor…se putea si mai rau. Cel mai nasol este pentru carciumarii din preajma sectiilor de votare. Sa nu vanda alcool pana la 11 noaptea e cam mult si pentru ei.

    ribelalu

    18/07/2012 at 1:08 pm

    • @ribelalu
      cititi mai atent inante de a spune ” binisor”

      intimplator

      18/07/2012 at 1:11 pm

      • Pai daca era referendumul 2 zile sau fara cvorum cum era?. Sa vedem daca va fi valabila si prelungirea asta pentru ca legea prevede orar strict iar termenul pana la care Guvernul putea modifica modul de organizare al referendumului a trecut de mult.

        ribelalu

        18/07/2012 at 1:13 pm

        • @ribelalu
          cind astia calca in picioare tot,absolut tot,va indoiti ca nu vor falsifica rezultatele?????
          eu unul plec din romania in max 11 luni,min 5… n-am plecat inainte de 89,n-am plecat in 90 dar exista o limita de suportabilitate

          intimplator

          18/07/2012 at 1:19 pm

          • Totul depinde de observatori.

            ribelalu

            18/07/2012 at 1:23 pm

  39. buna ziua;
    mai jos preluat din evz un pasaj din OUG privind CC adoptat de camera;
    imi poate explica cineva cum se traduce formularea” ….cat si a actelor cu caracter individual”
    eu inteleg ca parlamentul poate da o lege prin care il incrimineaza pe x sau confera puteri discretionare lui x si asta in dispretul constitutiei-x putind fi o persoana fizica ,juridica sau o institutie a statului
    extinzind se pot adopta Z legi individuale pentru individul x prin care constitutia devine hirtie igienica;
    e la fel ca ce a facut hitler,doar ca trebuie mai multe legi ” individuale” poate vreo 10-12

    „Curtea Constituţională se pronunţă asupra constituţionalităţii hotărârilor cu caracter normativ ale plenului Camerei Deputaţilor, ale plenului Senatului şi ale hotărârilor celor două Camere reunite ale Parlamentului, hotărâri care afectează valori, reguli şi principii constituţionale, cu excepţia hotărârilor care vizează autonomia internă a Parlamentului, cât şi a actelor juridice cu caracter individual”

    intimplator

    18/07/2012 at 1:11 pm

    • Este vorba despre ce spunea TB: ca daca referendumul nu va fi validat, hotararea finala o va lua Camera Deputatilor fara acordul CCR…

      drivas

      18/07/2012 at 1:23 pm

      • @drivas
        multumesc/ok imi e clar despre referendum,dar pe viitor?

        intimplator

        18/07/2012 at 1:27 pm

      • nu este adevarat. @cetatean va poate lamuri mai bine. exista si in Constitutie o prevedere conform careia Parlamentul isi poate hotari singur regulile de functionare. in plus, actele juridice cu caracter individual nu au nici in clin nici in maneca cu validarea sau invalidarea referendumului. referendumul nu tine de un act juridic cu caracter individual, dara-mi-te cu ceva ce vizeaza autonomia interna a Parlamentului. nu va avantati in presupuner, va rog.

        Sare'n Ochi

        18/07/2012 at 1:53 pm

        • Nu era vorba de decizia de validare/invalidare a referendumului, ci de ce se va intampla cu TB daca referendumul nu este validat… si asta va fi la latitudinea parlamentarilor, nu a CCR; de aceea vor sa scape de controlul CCR macar partial! La asta se referea TB; si-au luat masuri de siguranta, dar acum risca sa fie invalidate de CCR si de aceea se cramponeaza acum ca macar unele decizii sa nu fie supuse controlului CCR

          drivas

          18/07/2012 at 2:55 pm

          • exact asta spuneam ca decizia cu privire la validarea referendumului nu este de norma interna sau de regulament a Parlamentului si, pe cale de consecinta, Parlamentul nu poate hotari absolut nimic decat incalcand prerogativele CCR. ca ce au hotarat tine strict de litera Constitutiei de data aceasta. ca au facu un banditism dandu-i jos pe Anastase si Blaga.

            Sare'n Ochi

            18/07/2012 at 4:53 pm

  40. ca tot se discuta de referendumul ILEGAL
    nu va faceti iluzii; usl va avea grija sa fie validat si va fi conform dorintei lor si ” in concordanta cu cerintele EU”
    daca la sectiile de votare sunt NUMAI reprezentanti ai partidelor parlamentare -deci avem : psd,pnl.pc,udmr,punr si pdl,raportul este 5/1 pentru falsificare; eu unul nu sunt sigur nice de ala al 6-lea ca nu va inchide ochii

    intimplator

    18/07/2012 at 1:16 pm

  41. Salutare! 🙂

    Va rog sa aveti rabdare sa vedem ce iese din Parlament azi, cu programul si pragul. Mister B. scria aseara ca, dupa promulgarea de ieri a legii referendumului de catre Crin, avem prag (caci legea e constitutionala doar daca respecta conditia pragului de validare), iar modificarea programului de vot inseamna modificarea legii 3/2000, care poate fi contestata la CCR de PDL. Pana da CCR decizia si motivarea, raman in vigoare prevederile legii, adica program de la 8 la 20.

    Cetatean

    18/07/2012 at 1:19 pm

    • @cetatean: poate imi explicati cum e cu formularea aia -vezi postarea mea la 1.11

      intimplator

      18/07/2012 at 1:20 pm

    • salut 🙂
      he he,aveam o intrebare la 12:54 deci poate fi atacata pe legea 3/2000 -eu ma gandeam la cele 10 zile…
      sper ca o ataca ptr. ca sunt aproape convins ca legea va avea modificari,de la sparlamentarii astia ma astept la orice.
      Si mai sper ca decizia ccr sa apara dupa 29 ,asta in cazul in care usl nu cere termen de 24h ptr. solicitarea altora( pdl) de data asta 😆

      mircea

      18/07/2012 at 1:38 pm

  42. intimplator, ideea lor e ca hotararile de organizare interna ca Camerelor sa scape controlului CCR – asta poate fi consttutional pana la n punct. Insa problema numirilor in fncti individiale, nu poate scapa, pentru ca pot fi numiti oameni in functie la autoritati cu caracter Constitutonal (CSM, Avocatul Poporului, etc), unde CCR si-a mentinut totusi dreptul de a verifica respectarea Constitutiei.

    Cetatean

    18/07/2012 at 1:30 pm

    • deci,e scopul penultim=subordonarea tuturor institutiilor statului,scopul ultim fiind ” legitimarea regimului totalitar”

      intimplator

      18/07/2012 at 1:38 pm

      • cam asa.

        Cetatean

        18/07/2012 at 1:40 pm

        • multumesc
          nu-mi ramine decit sa zic
          „noapte buna romania” ca va fi o lunga noapte friguroasa

          intimplator

          18/07/2012 at 1:43 pm

  43. Buna sa va fie inima
    Cetatean, ai vazut ce a promulgat ieri interimarul?

    LEGE
    Pentru modificarea articolului 10 din Legea 3/2000 privind organizarea si desfasurarea referendumului
    Parlamentul Romaniei adopta prezenta Lege
    Articol unic – articolul 10 din Legea 3/2000 privind organizarea si desfasurarea referendumului, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr.84 din 24 februarie 2000, cu modificarile si completarile ulterioare, se modifica si va avea urmatorul cuprins:
    “Art.10. – Demiterea Presedintelui Romaniei este aprobata daca, in urma desfasurarii referendumului, propunerea a intrunit majoritatea voturilor valabil exprimate”
    Aceasta Lege a fost adoptata de Parlamentul Romaniei, cu respectarea prevederilor art.75 si ale art.76 alin(1) din constitutia Romaniei, republicata.

    p.Presedintele Camerei Deputatilor Ioan Oltean
    Presedintele Senatului Basile Blaga
    Bucuresti 17 iulie 2012-07-18
    Nr.131

    Presedintele Romaniei
    Decret
    Privind promulgarea Legii pentru modificarea art.10 din Legea nr.3/2000 privind organizarea si desfasurarea referendumului
    In temeiul prevederilor art.77 alin.(3) si ale art.100 alin (!) din Constitutia Romaniei,republicata

    Presedintele Romaniei decreteaza
    Articol unic – Se promulga Legea pentru modificarea art.10 din Legea nr.3/2000 privind organizarea si desfasurarea referendumului si se dispune publicarea acestei legi in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I
    Presedintele Romaniei
    -interimar-
    George Crin Laurentiu Antonescu

    Bucuresti, 17 iulie 2012-07-18
    Nr.506

    http://www.monitoruloficial.ro/RO/article–e-Monitor–339.html

    Mai vezi si la nr.131 ce gasesti

    Light

    18/07/2012 at 1:30 pm

    • da, am vazut. e legea votata de USL, contestata de PDL si admisa de CCR doar daca la referendum se prezinta 50+1 din listele electorale.

      Cetatean

      18/07/2012 at 1:39 pm

      • Ce vreau sa spun, e faptul ca tiganeala de azi din c dep s-ar putea sa nu aiba nicio finalitate juridica pana pe 29, fiind in termenul de 45 de zile.Ca atare, pe 29 seara ei vor sustine ca 2 texte de lege sunt IN VIGOARE: cea de mai sus si OUG (neanulata), ambele vorbind de majoritatea relativa.

        Light

        18/07/2012 at 1:57 pm

        • conform constitutiei, dispozitiile constatate ca neconstitutionale sunt suspendate de drept.

          Cetatean

          18/07/2012 at 2:14 pm

          • Cand vorbim de USL, totul este discutabil

            Light

            18/07/2012 at 4:50 pm

    • Light 🙂
      cat esti tu de luminos 🙂 ce-ai redat m-a lasat complet in intuneric.
      Ce cauta Blaga si Olteanu pe mo din 17 iulie cand ei au fost schimbati cu tz zile inainte ???

      mircea

      18/07/2012 at 1:44 pm

      • erau adopate legile, sub ei, insa nu mersesera la promulgare. cand au ajuns la promulgare, legile au ajuns cu semnaturile lor.

        Cetatean

        18/07/2012 at 1:45 pm

        • merci 🙂

          mircea

          18/07/2012 at 1:48 pm

  44. http://www.adevarul.ro/actualitate/politica/Scrisoarea_trimisa_de_premierul_Victor_Ponta-luni
    lui_Jose_Manuel_Barroso_0_739126224.html

    punctele 10 si 11 minte:
    10: nu a retras un ministru incompatibil=andronescu;nu mai zic ca si corlatean a devenit incompatibil prin declaratii care incearca sa influenteze justitia;nu mai zic ca ponta insusi este -cel putin moral-incompatibil prin plagiat si masluire de cv
    11: vreau sa vad ziua cind parlamentul ii va da afara pe cei condamnati definitiv sau declarati incompatibili( exista cel putin doi: pasat si andon)

    intimplator

    18/07/2012 at 1:36 pm

  45. Buna ziua la toata lumea 🙂
    Daca doriti un popas la muzeu:

    http://desydemeter.wordpress.com/2012/07/18/epoca-de-aur-a-picturii-flamande/
    😀

    desydemeter

    18/07/2012 at 1:36 pm

    • e de mirare?
      de cind am auzit ca se ia in considerare sa se faca plingeri penale impotriva celor care folosesc termenul de ” lovitura de stat” pentru ce s-a/se petrece ma grabesc cu facutul valizelor/si nu e deloc g/m

      intimplator

      18/07/2012 at 1:52 pm

      • Hai domle fa-le odata ca te mosmonesti de o jumatate de an 🙂 cite ai 6-12-24 ? Ce naiba iei de aici ?
        Nepotul meu din Colorado cu incendiile de acum 2 saptamini , i-a ars casa complet , au iesit din casa cu laptopul in mina. Ma rog sunt asigurati, dar au ramas si fara acte. Si tu umplii zecile de geamantane …. 🙂 🙂 Ma faci sa si rid

        lastnightmusic

        18/07/2012 at 2:02 pm

        • gresit/am decis numai acum o luna/incepind cu decembrie cel ami devreme si iunie cel tirziu nu mai am numai cetatenia romana

          intimplator

          18/07/2012 at 3:36 pm

          • Ce-ti mai trebuie cetatenia la virsta asta ? Rezidenta nu ti-e suficient ?

            lastnightmusic

            18/07/2012 at 4:15 pm

    • Si blogeri au fost luati la ochi: Varujan Vosganian, fost ministru al economiei si finantelor, a declarat in aceasta seara, la Antena 3, ca serviciile secrete detin aceasta structura importanta numita blogosfera.
      http://refresh.ro/2012/07/blogosfera-din-romania-structura-importanta-aflata-in-slujba-serviciilor-secrete/

      Ion

      18/07/2012 at 2:04 pm

      • daca si noi generalii intre noi am ajuns sa ne dam in, ce-a ajuns tara asta…!
        😀

        Sare'n Ochi

        18/07/2012 at 2:14 pm

      • Hehehe
        Pai cind era piratul dictator va tinea sa ii criticati pe bietii opozanti. Acum sa va vad daca aveti curaj sa combateti 🙂 puterea. In ce spune prostul de Varujan e si un pic de adevar. Pot face si un autodenunt: voi dedica blogul meu de muzica serviciilor secrete albaneze SHISH – SHERBIMI INFORMATIV SHTETEROR

        lastnightmusic

        18/07/2012 at 2:14 pm

      • Poate trece Ponta si blogosfera in subordinea guvernului

        Sam85

        18/07/2012 at 2:15 pm

    • Jose Manuel Barosso, președintele Comisiei Europene:

      – Raportul MCV recunoaste ca s-au inregistrat progrese in ultimii cinci ani, dar contine si recomandari pentru a finaliza reforma

      – România a făcut un pas înapoi de pe buza prăpastiei , dar nu a ajuns la finalul acestui proces

      – Implementarea rapidă a recomandărilor din MCV este în interesul românilor

      – Am solicitat un nou raport anul acesta pentru România

      – Prevederile Curții Constituționale nu pot fi schimbate peste noapte

      – Evenimentele din ultima perioadă ne-au zdruncinat încrederea

      – Doresc să-i recunosc meritele domnului prim-ministru

      – Politicienii nu trebuie să-i intimideze pe judecători înaintea deciziilor

      Citiţi mai mult: La Bruxelles se prezintă raportul final pe Justiție – Justiţie > EVZ.ro http://www.evz.ro/detalii/stiri/la-bruxelles-se-prezinta-raportul-final-pe-justitie-992496.html#ixzz20yR0xtqb
      EVZ.ro

      Ion

      18/07/2012 at 2:45 pm

  46. Victor Ponta şi Crin Antonescu susţin că au găsit metoda prin care îl pot demite la referendum pe Traian Băsescu: naturalizarea a 5 milioane de votanţi din Africa. Astfel, pentru ca referendumul să fie valid ar mai fi nevoie de prezenţa la urne a doar 4 milioane de români cu drept de vot, lucru perfect realizabil în opinia liderilor USL.

    „Ieşeam mult mai ieftin dacă aduceam 5 milioane de chinezi, dar mai mult ca sigur ar fi bătut la ochi. Chinezii au ochii oblici şi e greu să-i iei drept români, problemă care la africani nu există. Sunt mai scumpi, e drept, dar măcar arată ca niste europeni”, şi-a motivat Crin Antonescu opţiunea pentru africani.

    Liderii USL au vorbit deja cu Giovani Becali, care le-a promis că, în schimbul unui comision consistent, aduce africanii în ţară până în referendum. El spune că oricum mulţi dintre fotbaliştii africani ajunşi în România s-ar descurca mai bine în secţia de vot decât pe teren. Cât despre comisionul impresarului, Crin şi Ponta nu-şi fac griji. „Doar plătim din bani publici, nu din buzunarul propriu”, au susţinut la unison liderii USL.
    http://www.timesnewroman.ro/politic/7582-usl-vrea-sa-naturalizeze-5-milioane-de-votanti-din-africa-pentru-referendum

    Ion

    18/07/2012 at 2:23 pm

  47. barroso
    „In ultimele 3 saptamani evenimentele din Romanaia au fost un motiv de ingrijorare pentru Comisie. Evenimenetele din ultima perioada ne-au zguduit increderea. Competentele Curtii Constitutionale nu pot fi schimbate peste noapte. Raportul MCV recunoaste ca s-au inregistrat progrese in ultimii cinci ani, dar contine si recomandari pentru a finaliza reforma. Am solicitat realizarea a inca unui raport pana la sfarsitul anului”, a declarat, miercuri, presedintele Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso la prezentarea raportul oficial al Mecanismului de Cooperare si Verificare in cazul Romaniei si Bulgariei.
    ponta
    e un raport echilibrat s-au luat in vedere cei 5 ani de la aderarea Romaniei.Responsabil ptr. aceasta perioada este presedintele Basescu

    mircea

    18/07/2012 at 3:00 pm

    • da,de parca in astia 5 ani n a fost ministrul al justitiei si milogul ala numit qariu de la pnl, de parca pnl nu a guvernat sustinut de psd, de parca psd n a guvernat alaturi de pdl si de parca slugile sandeiilor alde costiuniu si pivnciceru au fost aduse de acasa de Basescu si numite in diverse functii din magistratura. 🙂

      zigzag

      18/07/2012 at 3:17 pm

      • qariu se da acum la barroso 😆 mac-mac
        mcv este o arma impotriva poprului roman,este folosit in mod josnic,mcv a adus coruptia ..si asta-i bolnav

        mircea

        18/07/2012 at 3:22 pm

        • are vreo aviara de la porumbacu turmentat.

          zigzag

          18/07/2012 at 3:23 pm

  48. concluzii dupa raportul de tara : 1.nimeni nu poate prezenta adevaruri la cate minciuni poate scoate ponta din el.2 la cum prezinta ponta , corlateanu si usl concluziile raportului mai sa crezi ca toate modificarile legislative care au inflamat UE , din ultimile 10 zile, le a facut de fapt Basescu si flacara violet.ei n au facut nimic rau, de fapt ei ne au adus cu un pas inapoi de pe buza prapastiei unde am fost trimisi de extraterestrii ascunsi prin subsolurile parlamentului.3. n am sa inteleg niciodata de ce atunci cand ponta a incalecat deciziile constitutiei cu privire la cine reprezinta tara la bxl , presedintele Basescu s a grabit sa anunte ca nu face nicio plangere penala adica e ca si cum „stiu ca a facut o fapta penala dar sunt prea domn sa o reclam”.in rest ..doar statele membre UE mai pot salva ceva din RO daca mai au chef. poporul roman plateste degeaba taxe si impozite ptr salariile armatei, serviciilor secrete si altor insitutii abilitate sa apere statul de drept si sa actioneze atunci cand cineva pune in pericol siguranta statului de drept. in ritmul asta ne putem trezi ca in fiecare an cel care a castigat alegerile prezidentiale poate fi suspendat de orice clica formata ad hoc in parlament care are vreun interes .Romania nu e stat de drept si cred ca Romania mai este membra UE doar datorita marilor companii occidentale care isi desfasoara afacerile aici.

    zigzag

    18/07/2012 at 3:13 pm

  49. Gray,acum la bxl
    În ultimii 5 ani s-au facut progrese importante Ultimele zile de evolutii politice ne-au determinat sa privim altcumva Romania,in consecinta si raportul a fost diferit(aprox)

    mircea

    18/07/2012 at 3:14 pm

  50. Live de la Comisie: implementarea recomnadarilor a fost agreata de primul ministru si presedintele interimar si au fost date in scris!

    Bogdan

    18/07/2012 at 3:18 pm

    • cretin antenescu declara vineri seara ca el nu stie nimic de vreo cerinta de la comisia europeana si ca lui nu i da nimeni ordine si nici recomadari.poate se gaseste vreun gurist din presa libera sa l intrebe pe antenescu : tovarase cand ai dat cu subsemnatul alaturi de ponta ca implementezi recomadarile comisiei erai beat ? mai tii minte? ca la tv un zici mai porumbac nespalat si pe la comisii te lauzi cu „implementatu”

      zigzag

      18/07/2012 at 3:21 pm

  51. Dragii mei, romania se va insänätosii si späla, cand unul ca Hrebe,

    ce nu mai este un sobolan rozaliu, este unul inputzit in putrefactzie

    va dispärea din viatza politicä romaneascä.

    a dat o declaratzie de schizofren, au luat hotärari -cum vor si s-a dovedit cä sunt
    „suzperiori”

    nu in superioritate, nu in majoritate, ci superiori, da , put ordinar a coruptzie,

    exact acest mafiot face jocurile??????

    theo- nona

    18/07/2012 at 3:30 pm

  52. uslinosii , continuä sä mintä,

    raportul vorbeste de ultimile miscäri banditesti si neconstitutzioanale,

    luate de USL; ei tot pe TB dau vina.

    niste autisti.

    theo- nona

    18/07/2012 at 3:33 pm

    • Salut pe toata lumea 🙂
      Postare noua!

      Theophyle

      18/07/2012 at 3:36 pm

    • Buna ziua
      Din live text pe evz
      „Doresc să-i recunosc meritele domnului prim-ministru”
      Si eu as vrea 🙂

      damomiem

      18/07/2012 at 3:44 pm

  53. ND , este unul dintre ei si lucreazä pt. ei.

    theo- nona

    18/07/2012 at 3:36 pm


Comentariile sunt închise.